Răducea-Marin Ioana

Medicină Veterinară, anul II

grupa 832B

Vulpea (Vulpes vulpes L.)

1. Denumiri

Masculul acestei specii este numit vulpoi, femala vulpe iar odraslele lor, pui sau căţei
de vulpe. (1)

2. Descriere

Vulpea este un mamifer omnivor de talie medie, mai mic decât câinele obișnuit. Poate
să aibă de la 4-8 pâna la 10 kg. Corpul, asemănător cu cel al unui câine, are sub 1 m lungime,
este de culoare roşcată sau roşie, cu coada lungă si stufoasă de circa 30-40 cm cu vârful alb.
Craniul este teșit cu urechile triunghiulare ascuţite, îndreptate în sus și botul ușor îndreptat în
sus. Vulpile sunt digitigrade, sprijinindu-se în mers pe degete și au gheare parțial retractabile,
o caracteristică unică în familia canidelor din care face parte. Mustățile sunt negre, cele de pe
bot ajungând până la 100-110 mm, cele de pe restul feței fiind mult mai scurte. Nuanţele
culorii variază mult de la roşu deschis, cu nuanţe galbene sau alburii, până la brun-închis,
înspicat sau nu, cu vârfurile urechilor şi picioarele cu pete negre. Textura și culoarea blănii
poate varia în funcție de anotimp, fiind mai deasă și mai vibrantă în lunile reci și mai rară și
mată vara. Pentru a scăpa de blana deasă din timpul iernii, vulpile năpârlesc o dată pe an, în
aprilie, procesul începând de la membre și continuând pe spate. Culoarea poate de asemenea
varia în funcție de vârsta animalului, pierzându-și din intensitate odata cu înaintarea în vârstă.
La naştere puii au blana scurtă, cenuşie-închis sau neagră, iar în jurul vârstei de 4 săptămâni
nuanţa părului devine roşcată. Dimorfismul sexual nu este evident, vulpoii și vulpile fiind
aproape identici ca dimensiuni, culoare și formă a capului. Craniul masculilor este în general
puțin mai larg decât cel al femelelor însă acest lucru nu este evident cu ochiul liber, fiind
necesare măsurători ale dimensiunilor craniului. Alte metode precum compararea mărimii sau
greutății nu sunt de încredere de cele mai multe ori, masculii fiind cu aproximativ 17% mai
grei decât femelele, lucru greu de observat de la distanță sau la vederea unei singure vulpi,
fără a avea termen de comparație. Există câteva metode sigure de indentificare a sexului
vulpilor, cele mai evidente fiind observarea blănii deschise la culoare de pe scrot în cazul
masculilor și evidențierea mameloanelor femelelor în lactație. Aceste trăsături nu sunt însă
evidente mereu, fiind proeminente doar în anumite perioade din an. (1, 2, 3, 4, 7)
Blana vulpii în decembrie (stânga) și blana vulpii la final de iunie, în timpul năpârlirii
(dreapta) (6)

Evoluția năpârlirii blănii vulpii în timpul anului (5)

 Pereche de vulpi, masculul în stânga, femela în dreapta (7)

3. Longevitate

Vârsta maximă ce poate fi atinsă de o vulpe este de 12-14 ani, asemănătoare cu cea a
unui câine, însă mare parte a populației moare la 2-5 ani datorită vânătorii, dușmanilor
naturali sau a condițiilor vitrege. (1, 8)

4. Aprecierea vârstei

De-a lungul timpului, au fost folosite mai multe metode pentru aprecierea vârstei
vulpilor, printre care și tocirea dinților, gradul de erupție al acestora, gradul de dezvoltare al
osului penian, marimea craniului, secționarea dinților și multe altele. În 1978 Stephen Harris,
un biolog al Universității Bristol, a comparat eficiența acestor metode. Inspecția osului penian
putea separa vulpoii adulți de cei încă neajunși la maturitate sexuală, însă nimic mai mult.
Tocirea dentiției era eficientă doar la vulpile de pâna în 4 ani, dieta animalelor influențând
mai mult evoluția danturii decât vârsta și tocirea realizându-se mai lent odată cu înaintarea în
vârstă. Harris a descoperit în final că cea mai eficientă metodă este folosirea liniilor
incrementale de cement. Cementul este complexul organo-mineral care acoperă rădăcina
dintelui și care se depune în straturi de-a lungul vieții animalului. Aceste straturi, puternic
mineralizate, alternează cu linii mai puțin mineralizate numite linii incrementale, ce indică
vârsta, asemănător inelelor de creștere ale copacilor. Secționând dintele și colorându-l, aceste
linii apar mai deschise la culoare, separând straturile de cement puternic mineralizat, care,
prin numărare, determină vârsta vulpii. Nu se știe exact de ce mamiferele depozitează
cementul în acest mod, stratificat, dar există numeroase teorii, cea mai populară fiind aceea că
lipsa hranei și condițiile vitrege de mediu determină formarea unor straturi mai compacte de
cement și deci mai închise la culoare. (9)
Secțiune pe rădăcină de canin superior de vulpe de 1 an (săgeată: începutul formării primului
strat închis la culoare de cement) (10)

Secțiune pe rădăcină de canin superior de vulpe de 2 ani (2 linii închise la culoare de cement
bine formate) (10)

Secțiune pe rădăcină de canin superior de vulpe de 5 ani (5 linii inchise la culoare de cement)
(10)
 Secțiune pe rădăcină de canin superior de vulpe de aproape 8 ani (7 linii închise la culoare
bine formate, o a 8-a în formare pe marginea rădăcinii) (10)

5. Glas

Vulpile scot o largă varietate de sunete: lătrături, țipete, urlete, scâncete, scheunături,
mârâieli și mormăieli. Au fost identificate 12 tipuri diferite de sunete scoase de vulpile adulte
și 8 de către pui și juvenili. Puii scâncesc când sunt flămânzi sau când le scade temperatura
corporală. Aceste scâncete stimulează atât mama să-și îngrijeasca puii, cât și tatăl să aibă grijă
de partenera și descendenții săi. Juvenilii scheaună și latră în timpul jocului. Adulții mârâie
atât pentru a-și preveni dușmanii, cât și pentru a le indica puilor să se hrănească sau să se
retragă în vizuină. Cel mai frecvent sunet scos de vulpe este lătratul. Cel mai puternic şi
frecvent tip de lătrat este cel de chemare, ce poate fi auzit în perioada de împerechere, scos de
ambele sexe. Alt tip de lătrat este cel insistent, scos de ambii părinţi pentru distragerea atenţiei
potenţialilor duşmani de micii pui expuși pericolului. În cazul unui pericol iminent, sau când
se bat între ei, masculii scot un mormăit. Vulpea ţipă ascuțit când este prinsă de dușmani și
foarte rar chefneşte după iepurii fugăriţi. (1, 2, 11)

6. Urme

Urma vulpii tinde să fie ovală ca formă generală, cu 4 degete. Urma-tipar a vulpii este
asemănătoare cu cea a unui câine de talie mică, fiind însă mai alungită (eliptică) şi degetele
mijlocii fiind poziţionate mai strâns, cu unghiile imprimate mai apropiat. Sunt în general late
de 35 mm și lungi de 50 mm, uneori putând fi observate impresii de păr între pernuțe. Urma-
pârtie este rectilinie, cea de câine fiind, prin comparație, imprimată în zig-zag. La mersul
normal, vulpea calcă urmă în urmă, imprimarea realizându-se diferit față de deplasarea la trap,
când urmele se imprimă două câte două, şi faţă de deplasarea în goană, când urmele
picioarelor din spate le depăşesc pe cele ale picioarelor anterioare.(1, 12)
 Urme de vulpe (stânga) vs. urme de câine (dreapta) (12)

7. Excremente

Excrementele de vulpe sunt asemănătoare cu cele ale unui câine, având între 5 și 20
cm lungime și fiind de obicei ascuțite la un capăt. Conţin hrană parţial nedigerată, fiind ușor
de identificat fragmente de oase, pene, blană, semințe și fructe. În zonele rurale, excrementele
sunt destul de închise la culoare dar aproape de așezările umane, unde vulpile mănâncă și
resturi de alimente ale oamenilor, fecalele capătă o culoare mai deschisă. Au un miros
caracteristic și sunt deseori depuse de masculi în locuri vizibile, precum pietrele si ridicăturile,
pentru marcarea teritoriului. Teritoriul este marcat și prin urinare, aceasta fiind metoda cel
mai des utilizată. (1, 13, 14)

Excremente de vulpe cu semințe și fructe (15)

8. Simțuri

Vulpea are auzul excepţional, văzul bun și mirosul foarte fin, simțuri pe care le
folosește în localizarea prăzii, detectarea pericolelor și în diverse funcții sociale. Urechile pot
fi rotite independent una de cealaltă până la 150 de grade într-o singură direcție, cea dreaptă în
sensul acelor de ceasornic și cea stângă în direcția opusă. Această mobilitate face ușoară
depistarea exactă a sursei unui sunet. Vulpile sunt foarte sensibile la sunetele de frecvență
joasă, precum foșnetul frunzelor și chițăitul șoarecilor, detectând precis sursa zgomotelor între
900 Hz și 14 kHz în peste 90% din cazuri. Vulpile pot auzi un șoarece de la 30 m distanță și
sapă în pământ sau zăpadă după el. Simțul mirosului este asigurat de nasul mereu umed și
joacă un rol esențial în identificarea altor vulpi, marcarea teritoriului și localizarea prăzii.
Vulpile pot simți carnea îngropată la 10 cm sub pământ și pot distinge oameni sau vulpi noi
față de cele ce frecventează de obicei un anumit teritoriu. Simțul gustativ nu este foarte
dezvoltat, având mai puține papile foliate și valate comparativ cu oamenii, lucru care
determină o sensibilitate scăzută pentru gustul acru. Vulpile au o acuitate vizuală bună la
distanțe mici și pot detecta forme și contraste la distanțe mari. Spre exemplu, vulpile vor
distinge un om la orizont dar îl vor percepe greu dacă are în spate un copac sau alt fundal
puțin contrastant. La orice distanță, vulpile observă ușor obiectele în mișcare, chiar și pe timp
de noapte, însă obiectele statice pot trece nedetectate. Spre deosebire de majoritatea canideor,
vulpile au pupilele în fante verticale, ca ale pisicilor, acest lucru oferindu-le o serie de
avantaje în timpul vânătorii. În primul rând, aceste pupile permit o mai bună filtrare a luminii,
inchizându-se ziua, când cantitatea este prea mare și mărindu-se noaptea, când cantitatea este
foarte mică. Astfel, vulpile pot vâna atât ziua, cât și noaptea. În al doilea rând, pupilele
verticale ajută la localizarea mișcărilor orizontale, ajutând prădătorul să se focuseze pe prada
mică ce se mișcă la orizontală, precum rozătoarele. (16, 17)

Pupilele în fante verticale ale vulpii (18)

9. Biotop

Habitatul vulpii este foarte vast. Ea poate fi întâlnită din golul alpin până pe malul
mării, în păduri, tufişuri, stufărişuri sau în câmp deschis. Preferă habitatele cu o diversitate de
tipuri de vegetație. Înafara perioadei de creștere a puilor, vulpile nu folosesc de obicei vizuini,
preferând să doarmă în aer liber, încolăcite cu coada în jurul botului pentru a se încălzi.
Terenul în care își sapă vizuina nu trebuie să fie prea compact, dar nici prea nisipos, pentru a
preveni surparea. Vizuina este de obicei plasată în teren împădurit sau cu tufișuri, în maluri de
pâraie, diguri, versanţi însoriţi sau ridicături de pământ, preferând expunerea sudică. Poate fi
săpată atât în locuri acoperite de vegetaţie, cât şi în teren descoperit. Vizuina cea mai simplă
constă într-o galerie cu două ieșiri și un spațiu mai larg unde își petrece timpul în subteran,
uneori mai construindu-și și alte cotloane și ieșiri. Deseori ocupă vizuinile săpate de viezure,
pe care le poate chiar împărţi cu acesta sau cu pisica sălbatică. Deosebirile între vizuinile
săpate de vulpe și cele săpate de bursuc sunt evidente. Cele ale vulpii pornesc orizontal și sunt
mai înguste față de cele ale viezurelui care sunt mai largi și pornesc îndreptate oblic în jos. De
asemenea, bursucii păstrează o curățenie exemplară în vizuinile lor, lucru neadevărat în cazul
vulpilor. Terenul în care își desfășoară activitatea are raza de aproximativ 5 km, foarte rar 10
km, fiind considerată fidelă față de locul obișnuit de trai și deplasându-se la distanțe mai mari
numai în cazuri excepționale. Prezența ei la limita zonei alpine dovedește că dacă are hrană și
adăpost, poate trăi și în conditii foarte aspre, în zone necaracteristice speciei, alături de capra
neagră și marmota alpină. (1, 16, 19)

Vizuină de vulpe (20)

10. Răspândire

Vulpile se găsesc peste tot în emisfera nordică, de la Cercul Arctic până în Africa de
Nord, Asia și America Centrală, fiind cel mai răspândit carnivor. Arealul acestui prădător a
crescut concomitent cu expansiunea oamenilor, fiind introdusă și în Australia unde este acum
dăunătoare faunei native. Singurele zone unde această specie nu a ajuns sunt Islanda, zonele
de deșert extrem, câteva părți ale Siberiei și insulele Arctice. (23, 24)

11. Dușmani

Dușmanii vulpii pot fi lupul, râsul, şacalul şi câinele pentru exemplarele adulte, pentru
pui adăugându-se și răpitoarele mari cu pene: acvila, vulturul codalb, buha şi chiar uliul
găinilor. Vulpile pot fi afectate de o mare varietate de paraziți specifici canidelor. Printre
aceștia se număra diferite specii de viermi intestinali ce pot fi mortali pentru pui, viermele de
gălbează ce afectează ficatul, viermi pulmonari și de inimă, căpușe, acarieni, purici, virusuri,
bacterii și fungi. Mulți dintre acești paraziți pot fi transmiși la câine și apoi la om, producând
zoonoze periculoase. Vulpile pot suferi de Toxocara canis, cel mai comun vierme intestinal ce
poate fi transmis câinilor, Echinococcus multilocularis, o tenie ce provoacă formarea chistului
hidatic la om și Trichinella spiralis, parazit ce cauzează trichineloza. Alți paraziți importanți
includ Angiostrongylus vasorum, un vierme ce atacă inima canidelor fiind letal în cele mai
multe cazuri și Sarcoptes scabiei, care provoacă scabia, boală ce, netratată, poate fi letală. (1,
25)

Vulpe cu scabie (25)

12. Reproducere

Vulpea este, în cea mai mare parte a anului, un animal solitar. Numai în timpul împerecherii
vulpoiul caută vulpea, cu care rămâne până la creşterea progeniturilor. Împerecherea are loc
din ianuarie până în martie, gestația durând în medie 52 de zile. Femela pregătește mai multe
vizuini imediat după împerechere, folosindu-le pe cele în plus dacă cea principală este
descoperită de dușmani. Se întâlneşte însă frecvent situaţia în care mai multe perechi de vulpi
folosesc aceeaşi vizuină, aceasta fiind deseori utilizată timp de mai multe generații . Vulpea
fată o singură dată pe an, între 4 și 7 pui orbi, cenușii inchis ce vor fi îngrijiți de ambii parinți
și uneori și de pui mai vechi ai cuplului. La naștere, puii cântăresc în jur de 100 de grame, au
aproximativ 10 cm lungime, au blana scurtă și sunt complet dependenți de mamă. Aceasta din
urmă părăsește foarte rar vizuina în primele două săptămâni, până la deschiderea ochilor
puilor, masculul asigurându-i hrana și protecția. Puii sunt exclusiv alăptați în primele 3-4
săptămâni, după care încep treptat hrănirea cu carne. Alăptatul continuă 3-4 luni. Inițial, în
dieta puilor este introdusă hrana regurgitată, trecându-se treptat la carne și chiar pradă vie, cu
care micuții se "joacă" înainte de a o mânca. Această joacă îi ajută să-și dezvolte aptitudinile
necesare în cadrul vânătorii. La 4 săptămâni, puii de vulpe încep să se aventureze înafara
vizuinii, însă rămân foarte aproape de gura acesteia. Dacă mama moare după această
perioadă, vulpoiul preia sarcina creşterii descendenților. Tot în ceastă perioadă, juvenilii incep
să iși piardă treptat blănița de pui, crescându-le caracteristica blană roșcată. În următoarele
săptămâni, puii devin tot mai activi, jucându-se perioade îndelungate unii cu alții, fugărindu-
se și ronțăind tot felul de obiecte. La 12 săptămâni, juvenilii incep sa-și urmărească părinții la
vânătoare, asimilându-le abilitățile și începând să caute singuri hrană. Foarte mulți pui mor în
această perioadă. La 16-18 săptămâni, aceștia pot să-și găsească propria mâncare, însă rămân
cu părinții măcar până în toamna anului nașterii, uneori chiar mai mult, mai ales femelele. La
6 luni, juvenilii sunt greu de diferențiat de adulți iar la 10 luni devin maturi sexual.
Progeniturile iși găsesc teritorii la o distanță minimă de 10 km față de locul unde au crescut,
putând însă să migreze până la 400 km în căutarea unei așezări satisfăcătoare. (4, 16)

Pui de vulde de 4 săptămâni (21)

 Pui de vulpe de 2,5 luni (22)

13. Hrană

Vulpile sunt omnivore, ceea ce înseamnă că mănâncă atât animale cât și diferite tipuri
de insecte, fructe, semințe și ierburi, hrana vegetală ocupând însă doar 10% din dieta lor.
Prada favorită a acestor animale este reprezentată de mamifere mici precum: șoareci, veverițe,
șobolani și popândăi. De asemenea, prind cu relativă ușurință și păsări mici, reptile, iepuri,
arici și chiar pui de căprioară. Mănâncă insecte, larve, râme, broaşte, peşti morţi, ouă,
cadavre, dar şi fructe, câteva ierburi, rădăcini şi chiar cereale la nevoie. Printre fructele lor
favorite se numără merele, strugurii, prunele, ghindele, murele și zmeura. Vulpile stochează
hrana suplimentară sub frunze, zăpadă sau pământ și sunt foarte bune la regăsirea acestor
rezerve. Sunt vânători foarte agili, capturând cu ușurință iepuri. Au un stil caracteristic de a
vâna șoareci. Datorită auzului foarte fin, îi detectează chiar și sub pământ sau zăpadă,
așteptând complet nemișcate momentul oportun. Când acesta apare, vulpile sar în aer și
aterizează cu labele anterioare pe rozător, țintuindu-l la pământ și ucigându-l ulterior.
Mănâncă între 0.5 și 1 kg de hrană pe zi. (1, 16, 19, 24)
 Vulpe la vânătoare de rozătoare sub zăpadă (26)

14. Obiceiuri

Activitatea vulpii este în special nocturnă dar și crepusculară și aurorală. În locurile

liniştite, când hrana devine mai rară, poate fi văzută şoricând toată ziua. (1)

15. Pagube

În locurile cu destul vânat, acest carnivor este mai mult folositor agriculturii decât
dăunător cinegeticii, jucând un rol major în controlarea populației de rozătoare mici și
dispersând diverse semințe prin intermediul fecalelor. În terenurile cu puțin vânat și mai ales
în perioada creşterii progeniturilor, vulpea devine un dăunător de temut, atacând pui de
căprioară, de iepuri, de fazani și chiar de purcei. Produce prejudicii mari şi gospodăriilor de la
sate, ucigând păsări domestice, în special în perioada de ingrijire a puilor. Vulpea trebuie
protejată doar în zonele de deal și de munte, unde prejudiciile sunt infime. (1)

Vulpe cu un ou de găină (34)

16. Vânarea: metode

Vânătoarea de vulpi are loc tot timpul anului, la pândă, la dibuit sau la goană, cu sau
fără câini de vânătoare. În mod tradițional, era folosită o haită de copoi cu miros fin, urmată
de vânători călare sau pe jos. O vânătoare aparte este considerată vânătoarea cu câinii la
vizuină, în care vânatul este stârnit din culcuș cu ajutorul copoilor, la fel de apreciată fiind și
vânătoarea cu chemătoare, unde este utilizată o chemătoare pentru atragerea vulpii către
vânător. Alte metode practicate sunt goana, ce constă în stârnirea și hăituirea animalului cu
ajutorul câinilor către vânători, și pânda la nadă, unde este administrată hrană pentru
ademenirea vânatului. Dobândirea acestui animal nu este întotdeauna uşoară, vulpea fiind
vigilentă și agilă, putând atinge o viteză de până la 48 km/oră. Se împuşcă folosind arma lisă
şi alice de 3,5-4,00 mm. Este sportivă însă şi vânarea vulpii cu arma cu glonţ, din categoria
5,6 maximum 6,5 mm. (1, 27, 28, 29)

Vânător hăituind o vulpe (33)

17. Evaluarea trofeului

Trofeul convenţional este craniul iar cele considerate neconvenţionale sunt osul penian
și blana, ce are însă o valoare deosebită pentru vânători. Evaluarea trofeului se face pe baza
lungimii si lățimii craniului. Măsurarea elementelor dimensionale ale trofeului se face cu
șublerul, în mm, cu precizie de 0.1 mm. Lungimea craniului se măsoară pe linia longitudinală
mediană a craniului, între extremitațile acestuia, prin tatonări, căutându-se dimensiunea cea
mai mare, luându-se în calcul și lungimea incisivilor, în cazul în care aceștia sunt prezenți. În
cazul în care, din diverse motive, extremitațile craniului sunt afectate, măsurarea se face între
extremitățile existente. Lățimea craniului se măsoară pe perpendiculară față de direcția de
măsurare a lungimii, în zona arcadelor orificiilor oculare, căutându-se dimensiunea maximă.
Dacă arcada este spartă, măsurarea se face între extremitațile existente, tot perpendicular pe
direcția de măsurare a lungimii. (1, 31)

Trofeu cap de vulpe (32)

Bibliografie:

1. http://www.agvps.ro/download/Manual%20Vanator%20-%202009.pdf

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Fox

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vulpe

4. http://www.thefoxwebsite.net/ecology/ecologygrowingup

5. https://www.wildlifeonline.me.uk/animals/article/red-fox-moult

6. http://www.orcawatcher.com/2008/12/winter-vs-summer-fox.html

7. https://www.wildlifeonline.me.uk/animals/article/red-fox-sexing

8. http://www.thefoxwebsite.net/ecology/ecologyfacts

9. https://www.wildlifeonline.me.uk/animals/article/red-fox-longevity

10.https://www.researchgate.net/publication/242021275_Simple_method_of_age_determinati
on_in_red_fox_Vulpes_vulpes

11. https://wildambience.com/wildlife-sounds/red-fox/

12. https://www.discoverwildlife.com/how-to/identify-wildlife/how-to-identify-animal-tracks-
and-trails/

13. https://www.wildlifetrusts.org/wildlife/how-identify/identify-poo

14. https://www.discoverwildlife.com/how-to/identify-wildlife/how-to-identify-animal-
droppings/

15. https://www.bear-tracker.com/grayfox.html

16. file:///D:/DOWNLOADS/UT_WingsWater_WetlandsMammals_Jan19.pdf

17. https://www.wildlifeonline.me.uk/animals/article/red-fox-senses

18. http://eskipaper.com/fox-eyes.html

19. https://sites.google.com/site/romanianatura36/home/fauna/vulpea

20. https://www.simplyappalachian.com/article/2015/06/foxes-trail

21. https://best-wallpaper.net/Two-cute-fox-cubs_wallpapers.html

22. https://www.discoverwildlife.com/animal-facts/mammals/a-year-in-the-life-of-an-urban-
fox/

23. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vulpe_ro%C8%99ie

24. https://animals.net/red-fox/
25. https://www.wildlifeonline.me.uk/animals/article/red-fox-parasites-diseases

26. https://www.express.co.uk/news/nature/551446/Fox-head-stuck-snow-hilarious-pictures-
viral

27. http://www.zimbrarianeagra.ro/Vanatoare.html

28. https://lege5.ro/Gratuit/geydamjsgq/legea-vanatorii-si-a-protectiei-fondului-cinegetic-nr-
407-2006

29. https://lege5.ro/Gratuit/gezdambug4/subcapitolul-i-tipuri-si-metode-de-vanatoare-
regulament?dp=gm4dgmrvgmytq

30. https://lege5.ro/Gratuit/gmydqnzs/lista-cuprinzand-trofeele-de-vanat-conventionale-
regulament?dp=gezdenjqg42de

31. file:///D:/DOWNLOADS/Evaluare%20trofee,%20instruc%C8%9Biuni%20tehnice-
Romana.pdf

32. https://www.marsmore.com/trophy-vox.html

33. https://www.hotnews.ro/galerie?galleryId=8514576&mode=photo&item=10

34. https://www.discoverwildlife.com/how-to/identify-wildlife/how-to-identify-egg-thieves/