UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ȘI BIOTEHNOLOGII

DISCIPLINA DE APICULTURĂ

STUDIUL BAZEI MELIFERE DIN JUDEȚUL ALBA ȘI

POSIBILITĂȚI DE EXTINDERE A APICULTURII ÎN ZONĂ, CU
SCOPUL OBȚINERII DE PRODUCȚII RIDICATE DE MIERE

COORDONATOR:
ȘEF LUCR. CLAUDIA PAȘCA
STUDENT:
PAVEN MARIA MIHAELA

CLUJ NAPOCA
2021
 CUPRINS
1.INTRODUCERE..........................................................................................................................2
2.BAZA MELIFERĂ......................................................................................................................3
3.PRINCIPALELE PLANTE MELIFERE DIN JUDEȚUL ALBA...............................................4
3.1.ARBORI ȘI ARBUȘTI MELIFERI......................................................................................4
3.2.CULTURI DE PLANTE........................................................................................................6
4.ÎNFIINȚAREA UNEI CULTURI MELIFERE............................................................................8
5.APRECIEREA CAPACITĂȚII MELIFERE A UNEI ZONE DIN JUDEȚUL ALBA............10
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................11

1
 1.INTRODUCERE

Apicultura, ca ramură a zootehniei studiază biologia şi tehnologia creşterii şi exploatării

albinelor în scopul obţinerii produselor apicole şi polenizării culturilor agricole. Contribuţia
albinelor la creşterea producţiilor de fructe, seminţe şi legume este excepţională datorită
polenizării plantelor entomofile. Valoarea sporurilor de recoltă ca urmare a polenizării plantelor
cu ajutorul albinelor întrece de 10-15 ori valoarea produselor apicole obţinute.
În ţara noastră, creşterea albinelor este una din cele mai vechi îndeletniciri ale populaţiei
și s-a dezvoltat pe aceste meleaguri în condiţii naturale deosebit de favorabile asigurate de
situarea ţării în spaţiul carpato-danubian, ţinut cu condiţii de excepţie privind clima, relieful şi
vegetaţia care au determinat an de an dezvoltarea familiilor de albine şi obţinerea, în decursul
mileniilor, a unor însemnate producţii apicole. Ca urmare a particularităţilor biologice pe care le
posedă, albinele melifere se deosebesc de alte vieţuitoare prin îngrijirea şi exploatarea de către
oameni.
Plantele melifere sunt plantele care produc nectar și sunt vizitate de albinele care
transformă nectarul în miere. În general toate plantele care sunt polenizate de către insecte
produc nectar, pentru a le atrage. Capacitatea de producție a plantelor melifere este exprimată
sub forma cantității de miere care se poate obține de pe un hectar cultivat cu acea plantă, în
medie; în orice caz, producția de miere depinde foarte mult de starea vremii în perioada de cules,
cât și de varietatea de plantă cultivată - de exemplu anumiți hibrizi de floarea soarelui sunt mult
mai puțin producitvi decât alții(Modvală Susana,2015).

2
 2.BAZA MELIFERĂ
Baza meliferă reprezintă totalitatea plantelor melifere spontane sau cultivate de pe un
teritoriu cu excepția celor dăunatoare albinelor.
După însemnătatea ce o au pentru hrana albinelor, plantele melifere se împart în mai
multe grupe:
 plante nectarifere, de la care albinele culeg numai nectar și care sunt în număr relativ
redus: bumbacul, măzărichea, pălămida;
 plante polenifere, de la care albinele adună numai polen: salcia, salcâmul, pomii
fructiferi, păpădia;
 plante mixte care furnizează de obicei albinelor atât nectar cât și polen: macul,
porumbul, cânepa.
După modul cum se face polenizarea, plantele se împart în autopolenizatoare şi cu
polenizare încrucişată, iar după durata vieţii, plantele melifere mai pot fi împărţite în anuale,
bianuale şi perene.
Nu toate plantele melifere sunt folositoare apiculturii, deoarece unele dintre ele chiar
dacă oferă nectar, acesta poate fi dăunător pentru albine. Aceste plante melifere pot fi împărțite
în doua grupe: unele a căror acțiune nocivă este vremelnică si altele care pot produce moartea
albinelor. În unele cazuri mierea obținută de la aceste plante este periculoasă și pentru om. Spre
exemplu, teiul argintiu în vreme secetoasă din cauza parfumului puternic narcotizează albinele,
amețindu-le sau chiar provocându-le chiar moarte. Odoleanul, steregoaia, omagul, lipanul de
munte produc nectar otrăvitor, dar după căpăcire și maturare nu mai prezintă nicio urmă de
otravă.

Figura 1: Albină vizitând florile unei plante melifere (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Plante_melifere )

3
 3.PRINCIPALELE PLANTE MELIFERE DIN
JUDEȚUL ALBA

3.1.ARBORI ȘI ARBUȘTI MELIFERI

Arborii şi arbuştii din județul Alba, în afară de valoarea lor forestieră, constituie o resursă
importantă de nectar şi polen. Pădurile se împart în: foioase, mixte (foioase şi conifere) şi
conifere. Pădurile foioase formate din amestecuri de arbori şi arbuşti sunt cele mai bogate în
vegetaţie meliferă. Aici albinele au un cules aproape uniform şi de lungă durată, care începe din
primăvară şi ţine până în toamnă. La aprecierea pădurilor din punct de vedere melifer, totdeauna
trebuie să ţinem seama că pădurea oferă un cules cu atât mai abundent cu cât are o vegetaţie mai
variată.
Salcâmul alb este principalul cules al anului și este cea mai importantă specie meliferă.
Salcâmul înflorește începând din primele zile ale lunii mai și se prelungește în funcție de
condițiile geografice și pedoclimatice pană la sfârșitul lunii iunie. Uneori se realizează doua sau
trei culesuri de salcâm.
Producţia de nectar la salcâm, în condiţiile meteorologice normale, este concentrată şi
abundentă, variind de la 1 la 4 mg/floare, cu un conţinut în zahăr de 40-70%, în funcţie de
expoziţie, stadiu de înflorire, varietate, vârstă, densitatea arborilor etc. De menționat este că
dintre factorii meteorologici, cel care are o influență hotărâtoare este temperatura. Secreția
nectarului începe în jurul temperaturii de 10 grade, devine maximă între 20 si 30°C și scade
treptat până la 35, apoi încetează complet.
Se realizează aproximariv 10-25 kg de miere/familie la un cules de salcâm. Producția de
miere variază în limite mari, după vârsta arborelui, densitatea și poziția lui față de soare. Aceasta
variază de la 300 la 700kg/ha la plantațiile tinere, iar la cele adulte de la 900 la 1700 kg/ha.

4
 Figura 2: Flori de salcâm
(Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/615445105330857192/ )

Teiul prezintă pentru apicultură o mare importanţă situându-se după salcâm în privinţa
potenţialului melifer cât şi prin suprafaţa ocupată. Acesta înflorește la 15-20 de zile după
terminarea înfloririi salcâmului, având durata de cules mai lungă spre deosebire de salcâm. Teiul
intră în componenţa pădurilor de foioase din zonele de câmpie cât şi de deal unde creşte în
amestec cu alte specii sau în păduri pure. Speciile de tei din judetul în care locuiesc sunt: teiul cu
frunza mare, teiul cu frunza mica și teiul argintiu/alb. Capacitatea nectariferă a celor trei specii
de tei diferă și anume: 800 kg/ha la teiul cu frunza mare, 1000 kg/ha la teiul cu frunza mica și
1200 kg/ha la teiul argintiu.
Cornul înflorește timpuriu în primăvară, furnizând, în zilele frumoase, însemnate
cantități de polen și nectar. Prezintă o deosebită importanță pentru apicultură prin faptul că
această specie declanșează la albine instinctual de cules. Acesta produce 100 kg de miere la
hectar.
Zmeurul este un arbust melifer foarte valoros pentru apicultură. Este foarte des întâlnit în
zona de munte unde crește spontan și înflorește în lunile iunie-iulie, având o durată de înflorire
de 25 de zile. Acest arbust este intens cercetat de albine pe toată durata înfloririi. În zona de
munte zmeurul produce 50-250 kg miere la hectar. Mierea este foarte bună, recoltându-se adesea
în amestec cu mierea de la flora de fâneață.
Murul este înrudit îndeaproape cu zmeurul și este deasemenea o planta meliferă bună.
Înflorește în lunile iulie-septembrie și asigură un cules bun mai ales când se asociază și cu

5
culesul de la alte plante melifere din zona de pădure. Producția de miere se ridică la 50 kg la
hectar (Vasile Alexandru și colab. 2007).

Figura 3: Albină vizitând floarea unui mur

(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Bombus_lapidarius_-_Rubus_caesius_-_Valingu.jpg )

3.2.CULTURI DE PLANTE

Floarea-soarelui este o plantă tipic entomofilă a cărei polenizare se realizează în

exclusivitate cu ajutorul insectelor, dar polenizatorul principal al acestei plante este albina.
Cantitatea de nectar produsă de o floare variază mult de la un soi la altul. Aceasta are un
potențial melifer ridicat, asigurând an de an producții de miere între 30 și 120 kg/ha, luându-se în
calculul balanței melifere o producție medie de 60 kg la hectar. Dintre factorii climatici, cea mai
mare influență asupra secreției de nectar o are temperatura, care este optimă în intervalul 30-
32°C înregistrat în general între orele 10 și 15 când se observă o frecvență și o intesitate maximă
de cercetare a florilor de către albine(G Degrandi-Hoffman, M Chambers,2006).
Lucerna este o sursă majoră de nectar și polen pentru albine. Înflorirea lucernei are loc în
a doua jumatate a lunii mai la coasa I și în august-septembrie la coasa a II-a. Producția de nectar
la hectar se evaluează la 25-30 kg la cultura neirigată și 200 kg la cultura irigată ( Iuliana
Antonie, 2016).

6
 Figura 4: Albină vizitând floarea unei lucerne
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Plante_melifere#/media/Fi%C8%99ier:Apis_mellifera_-
_Medicago_sativa_-_Valingu.jpg )

Dovleacul se consideră o plantă bună meliferă deoarece se cultivă pe suprafețe mari atât
în cultură curată cât și intercalat cu alte culturi și oferă albinelor mai mult nectar. Înflorirea
durează începând din iulie până în septembrie și secretă nectar chiar dacă timpul este secetos.
Deschiderea florilor începe dimineața devreme când răsare soarele și rămân deschise până spre
prânz, astfel florile sunt cercetate aproximativ 3-4 ore. Producția de miere este de 30 kg/ha
(Vasile Alexandru și colab. 2007).

Figura 5: Floare de dovleac

(Sursa: http://rnews.ro/florile-de-dovleac-beneficii-pentru-sanatate_138649.html )

7
 4.ÎNFIINȚAREA UNEI CULTURI MELIFERE
Facelia, originară din America de Nord, a fost introdusă în țara noastră ca plantă specific
meliferă, dar care poate intra și în componența amestecurilor melifero-furajere, fiind și un bun
nutreț pentru animale, iar mai apoi ca plantă decorativă.
Facelia este puțin pretențioasă la condițiile de climă și sol, găsind atât în județul Alba cât
și în restul țării noastre condiții bune de cultură. Rezistând bine la brumele târzii de primăvară și
timpurii de toamnă, se poate cultiva de primăvara timpuriu până toamna târziu, furnizând
culesuri într-o perioadă deficitară în flora meliferă.
Această plană crește înaltă până la 40-60 cm, cu o tulpină ramificată purtând mai multe
infloreșcențe în formă de evantai. Durata înfloritului este de 30-60 de zile, căldura și seceta
scurtând perioada de înflorire.
Pentru loturile semincere sau apicole însămânțarea este recomandată să fie facută în
lunile martie-aprilie când sunt întrunite condițiile optime pentru germinarea semințelor cât și
pentru dezvoltarea plantelor, plantele având un ritm de vegetație rapid, o dezvoltare viguroasă și
o producție meliferă bună. Importanța culturilor de facelia semănate eșalonat în vară este
deosebită asigurând familiilor de albine un cules continuu până în toamnă.
Pregătirea terenului pentru însămânțarea faceliei se face obișnuit, dar patul germinativ
trebuie bine marunțit încât sămânța să fie îngropată la 2-3 cm și uniform. Semănatul se face cu
mașina, distanța dintre rânduri să fie de 12-15 cm, folosind o normă de 6-8 kg sămânță la hectar.
Întreținerea culturilor cere atenție în special în prima fază de vegetație când plantele sunt mici,
pentru a evita îmburuienarea.
Valoarea meliferă a faceliei este mare, fapt ce determină albinele să o viziteze intens în
tot parcursul zilei. Cantitatea de nectar secretată de o floare și implicit producția de miere la
hectar variază foarte mult sub influența factorilor pedologici, a epocii de semănat. În condiții
favorabile producția de miere este de 600-1000 kg la hectar, iar în condiții mai putin favorabile
cantitatea de miere la hectar poate să fie între 300 și 600 kg (Vasile Alexandru și colab. 2007).

8
 Figura 5: Albină vizitând floarea unei facelia
(Sursa: https://www.feri.it/wp-content/uploads/2019/05/facelia.jpg )

9
 5.APRECIEREA CAPACITĂȚII MELIFERE A
UNEI ZONE DIN JUDEȚUL ALBA

Pentru aprecierea capacității melifere dintr-o zonă meliferă trebuie mai întâi stabilit
suprafața razei economice de zbor a albinelor. Plantele melifere în jurul vetrei de stupină trebuie
să fie cercetate pe rază de 3 km în toate direcțiile, această suprafață de cerc fiind egală cu 28 km²,
adică suprafața totală a cercului fiind de 2800 ha.

Plantă Perioadă înflorire Miere kg/ha Hectare Total kg miere

Salcâmul alb mai-iunie 1500 500 750.000
Tei iunie-iulie 1000 300 300.000
Corn martie-aprilie 100 50 5.000
Zmeur iunie-iulie 250 200 50.000
Mur iulie-septembrie 50 150 7.500
Floarea-soarelui iunie-iulie 60 400 24.000
Lucernă mai, 30 300 9.000
august-septembrie
Dovleac iunie-iulie 30 100 3.000
Facelia iulie 1000 800 800.000
1.948.500
Tabelul 1: Capacitatea plantelor melifere din județul Alba
Din cauza faptului că o parte din necesarul produs de plantele melifere este folosit și de
alte insecte și din pricina condițiilor nefavorabile plantele secretă o cantitate mai mică de nectar,
capacitatea nectariferă a unei zone bioapicole se ia în considerare ca miere recoltabilă doar 1/3
din caloarea calculată. (Daniel Dezmirean, 2013)
1.948.500:3=649.500kg-capacitate meliferă reală
Necesarul de miere anual/familia de albine: 125 kg
649.500:125=5.129 familii de albine
Din acest exemplu rezultă că pe zona biapicolă se pot întreține peste 5000 de familii de
albine.

10
 BIBLIOGRAFIE
1.Modvală Susana, Potenţialul biologic şi rezerva de miere a bazei melifere din
Republica Moldova, 25 septembrie 2015, Simpozionul "Zootehnie şi biotehnologii" Chișinău,
Moldova, Vol. 44, Pag. 258-263
2. Alexandru V., Barac I., Drăgan M., Fota G., Grosu E., Matescu C., Mălaiu A., Mârza
E., Nicolaide N., Șerban M., Tarța E., Manualul Apicultorului, 2007, Editia a IX-a, Pag. 320
3. G Degrandi-Hoffman, M Chambers, Effects of Honey Bee (Hymenoptera: Apidae)
Foraging on Seed Set in Self-fertile Sunflowers (Helianthus annuus L.), 2006, Environmental
Entomology, Volume 35, 1 August 2006, Pages 1103–1108
4. Iuliana Antonie, HONEY RESOURCES OF AVRIG CITY (SIBIU COUNTY) AND
ECONOMIC RELEVANCE, 2016, Scientific Papers Series Management, Economic
Engineering in Agriculture and Rural Development , Vol. 16, Issue 4, 2285-3952
5. Daniel Dezmirean, Îndrumător Lucrări Practice Apicultură, 2013, Academic Press

11