Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

TEHNOLOGIA DE CRESTERE A CRAPULUI

CRESTEREA IN VARA I

Organizarea creşterii puilor de ciprinide de o vară este extrem de diferită în

funcţie de ţară sau zona geografică, tradiţie, nivelul cunoştinţelor teoretice, condiţiile
locale (tipul de amenajare, sursa de alimentare cu apă, condiţiile climatice etc.) şi
obiectivele propuse. În plus, această activitate a cunoscut o evoluţie istorică firească.

Caracterizarea heleşteelor de crestere vara I (HCV I)

Ponderea suprafetei helesteelor de crestere vara I dintr-o fermă piscicolă

sistematică reprezinta cca. 10-15 % din suprafaţa totală amenajata (unii autori
recomanda chiar 4-5%).
Suprafata helesteelor de crestere vara I trebuie sa fie de 1 – 15 ha dar in
Romania au fost proiectate si realizate helestee cu acesta destinatie avand suprafete
de 50 – 60 ha, uneori chiar mai mult.
Se recomanda folosirea heleşteelor de 0,5-1,0 ha pentru creşterea în
monocultură şi a heleşteelor de 2-4 ha pentru creşterea în policultură, a puilor de o
vară.
Adâncimea apei trebuie să fie de 1,8 – 2,5 m, debitele de alimentare să permită
inundarea heleşteului în maxim 2 (două) zile, să fie vidabile complet, dotate cu
groapă de pescuit exterioară, gard de protecţie împotriva broaştelor, gard electric
împotriva vidrelor, acoperite cu plasă împotriva păsărilor ihtiofage, dotate cu
aeratoare electrice şi hrănitoare automate. Obligatoriu trebuie să aibă un drenor bine
individualizat care va permită pescuirea uşoară şi drenarea completa a helesteului.
Numeroase experienţe au demonstrat că administrarea de îngrăşăminte
antrenează o creştere a productivitaţii în bazine la toate nivelurile trofice. Este
recunoscut că factorul limitant al producţiei primare, în special al cloroficeelor ( care
sunt cel mai mult utilizate pentru producţia de zooplancton ) este azotul şi un raport
N/P>4. Se consideră că azotul se diminuează mai rapid decât fosforul în timpul
sezonului de creştere. Decizia de îngrăşare a bazinelor va depinde de numeroşi factori
ca: bogaţia mediului, modul de gestionare, starea biocenozei şi nivelul de producţie
stabilit. Primul parametru la care piscicultorul se va referi este conţinutul în azot şi
fosfor în apă care permite stabilirea dozelor de îngrăşăminte de aplicat. Valorile
minime pentru îngrăşarea bazinelor de creştere vara I sunt de 0,2-0,3 mg/l pentru
PO4 ( fosfor anorganic ) si 1,5 – 2 mg/l pentru azot. Dozele de aplicat sunt foarte

1
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

variabile şi depind de numeroşi factori. Ele pot fi între 200-400 kg azotat de amoniu
cu 30 sau 33 % substanţă activă şi între 100 -300 kg superfosfat cu 16 % fosfor.
Îngrăşămintele organice generează o resursă trofică de o mai mare
complexitate. Ele se administrează în general în timpul perioadei de creştere. Dozele
aplicate depind de numeroşi factori cum sunt condiţiile climaterice şi gradul de
intensificare a producţiei, putând ajunge pană la 10000 kg/ha.
Modalităţile de distribuire sunt variate, putând fi administrate diluate prin
aspersie, sau sub formă solidă, direct pe fundul sau taluzul bazinului,
Gestionarea ulterioară a bazinului depinde de gradul de intensificare a
producţiei. Atunci când producţia depăşeşte 4-5 t/ha, contribuţia planctonului şi
bentosului în alimentaţia peştilor este neglijabilă şi aportul de hrană artificială va fi
determinant. Gestionarea resurselor trofice se limitează la menţinerea unei populaţii
de alge unicelulare pentru a asigura în mică parte un aport de oxigen şi o eliminare a
amoniacului. Dacă producţia este de ordinul a 1-3 t/ha, contribuţia resurselor trofice
în alimentaţia peştilor devine deficitară şi necesită un mod de gestionare particular:
aport de îngrăşăminte şi aport de furaje artificiale atunci când cantităţile de plancton
devin insuficiente.

Popularea HCV I
Popularea cu pui se face de obicei la începutul lunii iunie, iar dacă se populează
direct cu larve, popularea se face în a II – a jumatate a lunii mai.
Densitatea de populare depinde de numeroşi parametri (temperatură,
productivitatea naturală a bazinului etc.) dar determinantă este talia finală estimată a
se obţine. În condiţii optime se pot obţine greutăţi de 20 -50 g/ex. la o populare cu
100 000 ex./ha. alevini, 50 - 70 g la 20 000 ex/ha., şi 100-150 g/ex. la 10 000 ex/ha.
Este de preferat ca la sfârşitul perioadei de creştere să se obţină o greutate medie mai
mare, pentru a scurta ciclul de producţie la doi ani.
SCHÄPERCLAUS recomandă pentru creşterea în monocultură a crapului
densităţi de 50-200 mii ex. / ha pentru heleştee cu suprafaţa de 0,25-2,00 ha şi
densităţi de 10-40 mii ex. / ha pentru heleştee cu suprafaţa de 0,5-15,0 ha.
Principial, norma de populare pentru heleşteele de creştere vara I se stabileşte
pe baza relaţiei elaborată de IZAEV şi DORCHOV:

N= S .P
g
+ p%
unde :
N = numărul de larve sau de pui necesari populării;
S = suprafaţa inundată a bazinului ;
P = productivitatea piscicolă (totală) kg/ha;
g = greutatea la care trebuie să ajungă puii la sfârşitul perioadei de creştere ( g/ex);
p = pierderile de puiet din perioada de creştere (%).

Principiile de bază în stabilirea numărului de alevini cu care se populează o

incintă de creştere în vara I sunt:

2
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

۲ programul de producţie : cantitatea totală de pui de o vară şi greutatea

medie individuală (W); de aici, rezultă numărul de pui necesar a fi
realizat la sfârşitul perioadei de creştere;
۲ capacitatea biologică de creştere, care depinde direct de rasă (linie sau
varietate), perioada de creştere din zona geografică locală, termica
perioadei de creştere şi furajele programate (calitate şi cantitate);
۲ supravieţuirea puilor depinde de starea fiziologică a alevinilor, starea de
sănătate a puilor şi gradul de protejare împotriva dăunătorilor şi
prădătorilorAprecierea inexactă a factorilor ce condiţionează densitatea
de populare a heleşteelor, sau numărarea inexacta a materialului de
populare, pot conduce la creşterea necorespunzătoare a puilor, astfel că
în toamnă nu se realizează greutatea medie propusă. Situaţia aceasta
afectează şi activitatea din anul următor.
În vederea evitării unei astfel de situaţii, prin corectarea la timp a eventualelor
greşeli, se efectuează un control permanent asupra creşterii şi dezvoltării peştelui,
prin pescuit de control.
Pentru obţinerea rezultatelor cât mai utile, pescuitul de control se
efectuează după următoarele reguli:
۲ intervalul între un pescuit de control şi altul să fie de 10-15 zile;
۲ puii vor fi pescuiţi in zone diferite ale bazinului (zona de mică, de mare
adâncime, mal, larg, zona de alimentare, de evacuare, etc.);
۲ numărul de pui din fiecare zonă să fie de 50-100 exemplare;
۲ măsurătorile de greutate şi lungime totală să se efectueze asupra fiecarui
individ şi cu cât mai multă exactitate;
۲ valorile medii pentru greutate şi lungime se stabilesc pe zone, utilizându-
se media zonelor se calculează valoarea medie pentru bazin;
۲ rezultatele obţinute la fiecare măsuratoare se înscriu în registru şi se
compară cu valorile obţinute la măsuratoarea anterioară, precum şi cu
valoarea ce trebuie realizată conform graficului de creştere planificată.
Cu ocazia pescuirilor de control se fac observaţii asupra stării generale de
întreţinere şi sănătate a peştelui.
.
Pregătirea incintelor de creştere

1. Heleştee exploatate în sistem semiintensiv şi intensiv.

Majoritatea autorilor consideră ca suficiente următoarele lucrări:
۲ golirea heleşteelor pe timpul iernii;
۲ înlăturarea vegetaţiei uscate;
۲ realizarea de benzi vegetale constituite din plante leguminoase cu rol de
îngrăşământ verde;
۲ administrarea de îngrăşăminte chimice (150 kg/ha azotat de amoniu şi
100 kg/ha superfosfat);
۲ administrarea de îngrăşăminte organice (5-10 to/ha);
۲ administrarea de var nestins şi clorură de var.

3
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Se consideră că pregătirea heleşteelor trebuie să se facă ,având în vedere

nivelul producţiei programate, astfel:
- pentru producţii cuprinse între 1 şi 3 to/ha este necesară stimularea
productivităţii piscicole naturale pentru acoperirea unei părţi din cerinţele puilor în
hrană; diferenţa de hrană este constituită din furaje. Suplimentar îngrăşămintelor
administrate anterior inundării, autorul recomandă administrarea la intervale de 2
(două) săptămâni a câte 20 - 30 kg/ha azotat de amoniu, 20 - 30 kg/ha superfosfat şi
10 m3/ha dejecţii de porc având substanţa uscată 5%.
- pentru producţii de 4 - 5 to/ha sau mai mult, contribuţia biomasei
planctonice şi bentonice în alimentaţia peştilor este neglijabilă; mai mult,
administrarea de îngrăşăminte poate provoca dezechilibre în calitatea apei, mai ales în
ce priveşte conţinutul în oxigen solvit. Se recomandă ca administrarea biomasei să
aibă în vedere dezvoltarea, în limitele posibile, doar a unei populaţii de alge
unicelulare care să asigure un aport de oxigen solvit şi a microflorei bacteriene care să
asigure transformarea amoniacului în nitriţi şi apoi în nitraţi.
Se recomandă administrarea de var măcinat în apa de alimentare pentru
realizarea unei durităţi de 12º D. Cantitatea de var necesară pentru ridicarea durită ţii
apei cu 1º este de 10 g/m3.
Obiectivele principale urmărite prin lucrările de pregătire a heleşteelor în
vederea populării şi creşterii puilor sunt: optimizarea condiţiilor de mediu specifice
biologiei puilor de crap şi prevenţia ihtiopatologică . Aceste măsuri pregătitoare încep
cu golitul, toamna şi lăsat pe uscat, iarna, reparat construcţii hidrotehnice (în special,
refăcut canalele drenoare), reparat (sau construit) gardurile de protecţie împotriva
broaştelor, verificat şi reparat plasele de protecţie împotriva păsărilor ihtiofage (pentru
producţii intensive), verificat şi reparat sau înlocuit inventarul auxiliar (navete,
grătare, site, filtre, ş.a), administrat clorură de var, 100 g / mp, în zonele umede,
administrat var nestins, 1.000 – 5.000 kg / ha, administrat gunoi de grajd fermentat
complet, 20-40 to / ha, încorporat în sol varul şi gunoiul prin treceri succesive cu
grapa cu discuri sau cultivatorul, instalat mese de furajare şi inundat.
Prin uscarea platformei se obţine o mai rapidă mineralizare a substanţelor
organice şi diminuarea numerică a formelor de rezistenţă a paraziţilor, dăunătorilor şi
prădătorilor. La aspectul privind prevenţia sanitară, un rol complementar, important, îl
are administrarea clorurii de var şi a varului nestins.
Funcţionalitatea canalului (canalelor) drenor asigură evacuarea completă a apei
din heleşteu şi uşurează activitatea de pescuit industrial.
Gardurile de protecţie împotriva broaştelor asigură o supravieţuire puilor, mai
mare cu cca 10-15 % şi o creştere mai rapidă cu 10-20 % Daunele produse de
broaşte sunt duble; mormolocii sunt concurenţi la hrana puilor şi broaştele mature
sunt mari consumatoare de pui. În incinta fermelor piscicole, populaţiile de batracieni
şi-au modificat regimul alimentar, urmare a ofertei bogate în alevini şi pui de peşte.
Astfel, populaţiile locale de batracieni consumă preponderat alevini şi pui de peşte cu
mărimi chiar şi de 30 g / ex.
Păsările ihtiofage produc pagube însemnate în populaţia de o vară şi este
necesar, pe măsură ce intensificăm producţia, să protejăm puii cu sisteme de plase de

4
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

protecţie montate pe o reţea de sârmăø (4 mm) sau frânghii de relon (ø 4 mm)

susţinute de stâlpi. Păsările ihtiofage produc pierderi de 10-15 % din numărul total de
pui.
Mesele de furajare se amenajează în cazul furajării manuale, cu amestec de
făinuri cerealiere umectate sau furaje granulate. Fiecare masă de furajare se
marchează cu o riglă de lemn (3000 x 5 0x 50 mm) înfiptă stabil în pământ, în
mijlocul unei zone circulare cu diametrul de 3-4 m, acoperită cu var. Adâncimea apei,
nu trebuie să depăşească 1,5 m. Se recomandă amenajarea a 10 (zece) mese la
hectar, pe amplasamente rectilinii, paralele şi echidistante, astfel încât să obţinem o
repartizare uniformă a meselor de furajare pe suprafaţa heleşteului.
Fiecare masă de furajare deserveşte o suprafaţă de 1000 mp, adică 25 x 40 m,
ceeace asigură un consum minim de energie pentru prospectarea ,,teritoriului propriu”
şi deplasarea la locul de administrare al furajelor. Nu s-au făcut studii privind acest
aspect al etiologiei puilor de crap, dar cred că, la un moment dat, grupurile de pui
(sau peşti maturi) îşi stabilesc un areal relativ restrâns , care nu îl părăsesc decât
dacă sunt obligaţi să o facă: rămân fără hrană, scade conţinutul în oxigen sau sunt
speriaţi.
Se recomanda folosirea hrănitoarelor automate cu control al administrării
furajelor prin program temporal deoarece asigură o serie de avantaje importante:
reduce forţa de muncă necesară, oferă hrană, la aceeaşi oră, pe toată suprafaţa
heleşteului, hrana poate fi administrată în oricâte reprize dorim şi în perioade orare cu
consum maxim de furaje.
Inundarea heleşteelor în vederea populării se face cu 15 zile înainte pentru
producţii programate de până la 5-6 to / ha şi în preziua populării pentru producţii mai
mari de 5-6 to / ha.

2.Viviere flotabile

Lucrările tehnologice de pregătire a vivierelor în vederea populării cu alevini şi

creşterii puilor de crap, au două obiective importante: securitatea populaţiei piscicole
(împiedicarea evadării puilor) şi starea sanitară a puilor. În acest scop se verifică, se
repară şi se dezinfectează riguros instalaţiile tehnologice: plase, flotori, platforme de
lucru şi hrănitori automate, se verifică inventarul auxiliar (ancore, ş.a.) şi aparatura
de laborator, se face o instruire temeinică a personalului deservent.
Popularea vivierilor flotabile se face obligatoriu cu pui de crap cu greutatea medie
individuală de cel puţin 5 g / ex.

3.Bazine termostatate (tancuri)

Lucrările tehnologice de pregătire a incintelor termostatate se referă în special

la asigurarea funcţionalităţii perfecte pe perioade de 6 – 12 luni a instalaţiilor
tehnologice şi la dezinfecţia riguroasă a acestora. Revizia detaliată este necesară la
sistemul de monitorizare a calităţii apei tehnologice, statia de pompe, staţia de
conditionare a apei tehnologice (filtre, schimbătoare de căldură, omogenizator apă,

5
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

instalaţie oxigenare – degazare - sterilizare cu U.V.) instalaţia de alimentare cu apă,

tancuri, instalaţii de evacuare, canalizare, staţia de epurare, hrănitori automate,
instalaţia de alimentare cu energie electrică, sursa alternativă de energie (grup
electrogen), ş.a.
Dezinfecţia riguroasă trebuie realizată pe întreg traseul de alimentare cu apă
tehnologică în vederea evitării unei epizootii. Riscul de extindere a unei stări de boală
la nivelul întregii populaţii de pui, este foarte ridicat datorită spaţiului mic şi densităţii
mari de populare.
Instruirea personalului de către specialişti de înaltă clasă profesională este
necesară periodic şi obligatorie înaintea fiecărui ciclu de producţie şi trebuie să se
axeze pe o cunoaştere perfectă a instalaţiilor, biologiei crapului, fluxurilor tehnologice
şi a intervenţiilor în caz de urgenţă. Trebuie, numaidecât, făcute aplicaţii practice.

Managementul hranirii puietului de crap

Nivelul producţiei este dat în principal de cantitatea şi calitatea hranei, naturale

şi suplimentare.
Cantitatea şi calitatea organismelor care formează hrana puilor de ciprinide în
vara I, depind în primul rând de capacitatea biogenică naturală a ecosistemului şi în al
doilea rând de cantitatea, calitatea şi modul de administrare al îngrăşămintelor
minerale şi organice.
Îngrăşămintele organice administrate pe platforma heleşteelor determină o
dezvoltare accentuală a bentofaunei, iar îngrăşămintele minerale administrate sub
formă de soluţii diluate în masa apei determină o dezvoltare rapidă a fitoplanctonului
şi ulterior a zooplanctonului.
Organismele care formează hrana puilor stimulează procesele de digestie şi
asimilare prin aportul de enzime şi activează întregul metabolism prin aportul
stimulator al vitaminelor, dar reprezintă şi o importantă sursă de proteine, lipide şi
glucide.
Intensificarea producţiei se realizează prin administrarea de hrană suplimentară
deoarece aportul nutritiv al planctonului şi bentosului devine neglijabil. Hrana
suplimentară este constituită din cereale (grâu, orz, porumb, etc.), leguminoase (soia,
mazăre), subproduse rezultate din procesarea industrială a cerealelor şi
leguminoaselor, adaosuri proteice (făină de carne, sânge, peşte, drojdie furajeră,
etc.), adaosuri minerale (calciu furajer) sau premixuri vitamino-minerale, zooforturi,
preparate enzimatice, etc. Furajele pot fi administrate sub formă de făinuri, granule,
granule expandate sau produse hidrolizate. Unii autori au obţinut sporuri de creştere
individuală foarte bune folosind cereale cu adaosuri de metionină (2,6 g / kg) şi
cisteină (4 g / kg). Calitatea furajului este cu atât mai importantă cu cât producţia
programată este mai mare.
Puii de ciprinide au neapărată nevoie de un aport echilibrat de proteine, lipide,
glucide, vitamine, săruri minerale şi oligoelemente.
Proteinele trebuie să reprezinte 31,0 - 45,9 %. Proteinele de origine animală au
un grad de digestibilitate mai mare şi utilizarea furajului este mai bună în prezenţa

6
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

lor. Coeficientul de digestibilitate a proteinelor din porumb este de 70% la crap dar
creşte semnificativ dacă în furaj se adaugă aminoacizi (metionina, leucina, lizina,
valina).
Lipidele trebuie să reprezinte 7 % până la 18 %. Coeficientul de digestibilitate
este de până la 96 % şi este influenţat de temperatura apei (la ºC 15este cu 83 %
mai mic decât la 25ºC), cantitatea ingerată (cre şterea cantităţii de lipide inducând o
diminuare a digestibilităţii) şi natura lor.
Glucidele reprezintă a treia componentă de bază a furajelor destinate puilor de
ciprinide şi trebuie să aibă o pondere de 40-45 %. Amidonul nu este recomandabil să
depăşească 30 %. Coeficientul de digestibilitate al glucidelor este variabil funcţie de
natura lor: zaharidele simple 92-99% (maltoza, respectiv glucoza), dizaharidele 60-73
% (lactoza, respectiv zaharoza) şi polizaharidele 57 % (amidonul) sau 0% (celuloza).
Vitaminele şi sărurile minerale trebuie să fie componente obligatorii într-o
reţetă furajeră echilibrată şi eficientă din punct de vedere tehnic şi chiar economic.

Literatura de specialitate referitoare la tehnologiile de creştere a peştilor nici nu

mai face prezentări ale reţetelor furajere, ci se referă doar la utilizarea “furajelor
comerciale” specifice speciei şi categoriei de vârstă cultivată. Nutriţia peştilor, ca
ştiinţă, s-a separat complet de tehnologia creşterii peştilor şi piscicultorul din ţările
dezvoltate nu îşi mai face probleme privind adaptarea uneia sau altei reţete, ci
apelează la furajele furnizate de firme specializate. În România, din păcate, furajele
administrate nu respectă o reţetă stabilită ştiinţific şi ele sunt constituite din recepturi
aflate la îndemâna fermierului, în special cereale şi şrot de floarea soarelui, puţine sau
chiar de loc adaosuri proteice, uneori calciu, foarte rar premixuri vitamino-minerale
(aceasta şi din cauza lipsei surselor financiare).

Programarea cantităţii totale de furaje necesare şi repartizarea

cantitativă în perioada de creştere a puilor are în vedere următoarele:
۲ producţia de puiet programată a se realiza pe bază de hrană
suplimentară şi valoarea nutritivă a acesteia. Consumul specific nu
depăşeşte coeficienţii 3-5 pentru cereale sau 1,5-2 pentru furaje
granulate cu un conţinut de 20-25 % proteină;
۲ influenţa temperaturii apei asupra vitezei de digerare a alimentelor şi a
gradului de asimilare al acestora;
۲ masa corporală individuală şi biomasa piscicolă existentă la un moment
dat corelat cu biomasa planctonică din acel moment .
Cantitatea totală de furaje se stabileşte uşor având în vedere producţia
planificată a se realiza pe baza furajelor şi coeficientul nutritiv al furajului folosit.
Repartizarea pe luni se face având în vedere relaţia directă dintre greutatea
individuală, temperatura apei şi cantitatea de furaje ingerată. Literatura de
specialitate recomandă repartizarea lunară a furajelor, în procente, astfel: iunie 10-15
%, iulie 25-35 %, august 25-35 % septembrie 10-15 %, octombrie 5 %.

7
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Administrarea furajelor este una din cele mai importante lucrări tehnologice
deoarece influenţează în mod direct gradul de valorificare al furajului şi prin aceeasta
rezultatul activităţii (cantitatea, calitatea puilor şi rentabilitatea economică).
Teoretic, administrarea furajelor trebuie făcută de cât mai multe ori în cursul
zilei şi la cât mai multe puncte de administrare. Administrarea mecanizată respectă
primul principiu, distribuind furaje în tot cursul zilei, iar administrarea manuală
permite respectarea celui de-al doilea principiu, fixând numărul locurilor de distribuţie
în funcţie de dorinţa tehnologului. Vom face referire acum doar la distribuirea manuală
a furajelor.
Furajele se pot distribui de pe mal pentru heleşteele cu suprafeţe de până la 2
ha sau din barcă pentru heleştee cu suprafeţe mai mari. Administrarea furajului se
face la locuri şi ore fixe pentru a crea reflex condiţionat puilor; în felul acesta puii vor
găsi hrana mai uşor. Locurile de administrare, numite şi mese de furajare, trebuie să
respecte câteva condiţii: să fie uniform repartizate pe suprafaţa heleşteului, să fie
amplasate în zone cu adâncimi de 0,6-1,0 sau chiar 1,2 m, lipsite de vegetaţie
submersă, să nu fie amplasate în zone puternic colmatate.
Numărul locurilor de furajare, recomandat în literatura de specialitate este
destul de diferit: de la 1 (una) masă / ha sau 1 (una) masă la 5000 pui pana la 5-7
mese/ ha.
Furajele care se prezintă sub formă de făinuri trebuie, în mod obligatoriu, să fie
umectate bine înainte de a fi administrate. Timpul de umectare nu trebuie să
depăşească 2-3 ore deoarece, la temperaturi mari, fermentaţia acidă se produce
foarte rapid.
Furajele care se prezintă sub formă de granule se administrează în formă
uscată. Se recomandă utilizarea furajelor granulate datorită avantajelor pe care le
oferă:
۲ granula are în structura ei toate elementele nutritive componente în
proporţia programată;
۲ în granule se pot administra componente foarte solubile în apă;
۲ consumul specific se reduce;
۲ cheltuielile de transport şi depozitare sunt mai mici;
۲ pierderile la administrarea în apă sunt mai mici;
۲ se reduce forţa de muncă utilizată la manipularea şi administrarea lor;
۲ se poate mecaniza complet administrarea lor.

Se recomandă controlul zilnic al consumului de furaje. În situaţia în care

furajele nu sunt consumate în totalitate în intervalul de 5-6 ore de la administrare, se
reduce raţia furajeră si dacă se constată menţinerea unui apetit diminuat se sistează
furajarea şi se determină cauzele care au provocat acest efect. Sunt mai multe cauze
care pot conduce la neconsumarea furajelor: administrarea de alimente alterate,
îmbolnăvirea peştelui, administrarea de cantităţi prea mari, ş.a.
Imediat după depistarea cauzei care a determinat reducerea parţială sau
sistarea consumului alimentelor de către peşti, se vor lua măsurile necesare de

8
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

îndreptare a situaţiei existente şi se va relua furajarea plecând de la cantităţi mici,

mărite gradual odată cu creşterea consumului.
În situaţia în care se constată îmbolnăvirea efectivului piscicol se iau măsurile
profilactice necesare.

În practica ciprinicolă, tehnologul începător trebuie să aibă în vedere următorul

calendar de derulare a etapelor.
În heleşteele de dezvoltare postlarvară, comportamentul general al puilor este
următorul: majoritatea formează un cârd imens, inelar, care se deplasează în lungul
malurilor, de cele mai multe ori în sens invers acelor de ceasornic. Acest
comportament este determinat de concentrarea hranei naturale în zona de mal, de
sentimentul de siguranţă pe care îl dă apropierea de un suport (taluzul digului,
prezenţa vegetaţiei inundate etc.) dar şi de tendinţa naturală de expansiune dintr-un
spaţiu închis. Ceilalţi pui se deplasează în zona pelagică, în căutarea hranei. Între cele
două grupuri există o relaţie strânsă, permanentă, cu o dinamică extrem de activă a
componenţei.
În heleşteele de creştere, în zilele imediat următoare populării, se păstrează, în
general, comportamentul din perioada anterioară: cârduri mari, acum fragmentate,
prospectează zona malurilor în căutarea hranei, dar la adâncimi mai mari, astfel încât
sunt mult mai greu de observat. Alte cârduri, mai mici, prospectează zone mai mult
sau mai puţin restrânse din largul heleşteului. Pe lângă preocuparea principală de
căutare a hranei apare şi se dezvoltă preocuparea pentru protecţia faţă de prădători,
astfel încât, cu fiecare zi care trece observaţiile directe sunt din ce în ce mai greu de
făcut.
Nivelul de accesibilitate al hranei, naturale şi suplimentare, determină dinamica
ritmului de creştere. Cu cât întâmplarea îi oferă şanse mai mari de a se hrăni mai
bine, cu atât puiul va creşte mai rapid şi cu cât va fi mai mare, cu atât va fi mai activ
şi chiar agresiv în procurarea hranei. Cu cât întâmplarea îi oferă şanse mai mici de a
se hrăni, cu atât puiul va creşte mai puţin. Odată apărută, neuniformitatea greutăţii
individuale se accentuează până la sfârşitul perioadei de creştere şi mai departe, până
la vârsta şi greutatea comercială şi are implicaţii negative în comercializarea peştelui.
Frumuseţea şi calitatea unei populaţii piscicole este dată şi de uniformitatea
mărimii şi greutăţii indivizilor. La peştii planctonofagi, accesarea hranei este relativ
uniformă, atât a hranei naturale - care are un grad ridicat de uniformizare în masa
apei - cât şi a hranei suplimentare pe care o culege tot din masa apei din zonele de
furajare. Atât crapul argintiu, cât şi novacul au în marea majoritate a cazurilor mărimi
foarte apropiate în interiorul speciei, diferenţele fiind de câteva procente. Excepţie fac
doar populaţiile crescute în suprafeţe mari cu condiţii zonale diferenţiate. Trebuie
menţionat un lucru: uniformitatea creşterii are la bază şi ,,vârsta” foarte apropiată;
reproducerea se face exclusiv artificial şi eclozarea puilor se face pe parcursul a 2-4
ore. Loturile sunt formate din indivizi cu vârste extrem de apropiate.
Realizarea unei populaţii carpicole cu greutăţi individuale uniforme este dovada
unui mare profesionalism şi sunt puţini cei care realizează acest deziderat, mai ales în
mod constant. Diferenţierea greutăţilor individuale la crap are cauze multiple:

9
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

folosirea la reproducere a femelelor de vârste diferite, depunerea pontelor (de către

aceeaşi femelă) se face pe parcursul a 2-4 zile (rareori chiar 5-6 zile), pescuitul puilor
durează mai multe zile (uneori, chiar 10 zile), accesibilitatea hranei este diferită etc.
Furajarea puilor de crap, în primele 10 zile de la popularea heleşteului de
creştere, reprezintă, după opinia mea, cea mai importantă şi delicată operaţiune din
toată perioada de furajare, din punctul de vedere al tehnicii de furajare. Este cea mai
importantă acţiune pentru că are efect direct asupra ritmului de creştere al puilor în
această perioadă şi poate limita diferenţierea greutăţilor individuale. Teoretic, dacă se
populează un heleşteu cu alevini de aceeaşi mărime şi acelaşi potenţial biologic de
creştere şi dacă toţi puii au acces egal la hrană, va rezulta o populaţie piscicolă
uniformă ca mărime. Accesul egal la hrană înseamnă o distribuţie uniformă în spaţiu a
puilor, a hranei naturale şi a hranei suplimentare. Acţiunea este foarte delicată pentru
că presupune cunoaşterea bună a comportamentului puilor de crap, atât din observaţii
cât şi intuitiv, atât de către tehnolog cât şi - foarte important - de către piscicultor şi
corelarea zilnică a cantităţilor şi zonelor de administrare cu dinamica deplasării
cârdurilor.
Obişnuirea puilor cu hrănirea la mesele de furajare o realizăm într-o perioadă
de 9 zile, împărţită în 3 etape distincte a câte 3 zile. Începem cu o cantitate de 20 kg /
ha / zi. Furajele sunt foarte fin măcinate. Cantitatea administrată zilnic este
permanent în creştere. Nu se face economie la furaje, dar nici risipă. In ziua a 9-a de
furajare se ajunge la cca 30 kg / ha / zi.
Iniţial, puii sunt aglomeraţi în zona malurilor; acolo se distribuie majoritatea
furajelor sub formă de făinuri uscate foarte fin măcinate, distribuite de pe mal,
permanent, de dimineaţă până seara. Distribuţia se face uniform, în zona litorală, pe o
lăţime de 2-4 m şi pe toată lungimea digurilor perimetrale. Se administrează în
această zonă 60 % din raţia zilnică, adică 70 kg la 5 treceri consecutive. Digurile
perimetrale au 1400 m ceea ce înseamnă cca 50 g / 5 m.l. (o aruncare de împrăştiere
la fiecare 5 m). Diferenţa de furaje de 40 % = 50 kg se distribuie din barcă, sub
forma de făinuri uscate, în lungul rândurilor meselor de furajare. Se furajează în două
reprize cu doze de cca 50 g / 5 m.l. Acest sistem de furajare este practicat în primele
3 zile de la populare. Puii cresc foarte rapid şi ajung după 3 zile de la populare la 1,0-
1,2 g / ex. Sunt mari, încep să caute activ hrana, încep să prospecteze fundul
heleşteului şi se deplasează în zonele în care li se administrează furajele suplimentare.
Începe perioada a doua de acomodare a puilor cu hrănirea la mesele de
furajare, perioadă care va dura alte 3 (trei) zile. Se furajează numai în lungul
rândurilor meselor de furajare, din barcă şi se folosesc făinuri uscate, foarte fin
măcinate împrăştiate uniform, în 5 treceri zilnice. În ziua a 6-a numărul puilor care
mai sunt observaţi în zona malurilor este foarte redus. Deja sunt repartizaţi uniform în
heleşteu şi încep să coreleze prezenţa bărcii cu apariţia hranei. Ritmul de creştere este
la fel de rapid, astfel încât în ziua a 6-a de la populare ajung la 1,5-2,0 g / ex.
Începe ultima perioadă de acomodare a puilor cu hrănirea la mesele de
furajare, perioadă care va dura alte 3 (trei) zile. Cantitatea de furaje administrată este
de 30 kg / ha / zi. Se administrează furaje uscate numai în jurul fiecărei mese de
furajare, în mai multe treceri succesive, dar: în prima zi 25 % din cantitate se

10
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

administrează în formă umectată la 15 mese de furajare amplasate echidistant, în a

doua zi 50 % din furaje se administrează în formă umectată la 30 mese de furajare şi
în ziua a treia 75 % din furaj se administrează la 45 de mese de furajare. Se
controlează consumul furajelor administrate la mesele de furajare la 2-3 ore de la
administrare. Dacă această tehnică este folosită cu acurateţe arareori trebuiesc
corectate cantităţile de furaje sau timpii de administrare. În majoritatea cazurilor,
furajele umectate sunt consumate integral din prima zi şi, începând cu ziua a 10-a de
la populare, se administrează furajele exclusiv umectate şi la toate cele 60 de mese.
Puii au o greutate medie individuală de 2,5-3 g / ex.
Acest ritm de creştere se înregistrează numai în prezenţa unei densităţi bune a
formelor zooplanctonice mari.
În creşterea intensivă, atât în heleşteu cât şi în viviere sau bazine termostatate
(tancuri) se folosesc exclusiv furaje comerciale, granulate sau expandate, realizate de
producători autorizaţi şi administrate cu hrănitori automate

Pescuit de recoltă, transport, populare

Pescuitul de recoltă a puilor de crap se organizează toamna sau primăvara.

Cu ocazia pescuitului se determină cu precizie cantitatea totală realizată,
greutatea medie individuală, gradientul masei corporale (diferenţa de greutate dintre
puii cei mai mici şi cei mai mari) ponderea principalelor trei grupe de mărime (mici,
mijlocii, mari) şi starea de sănătate.
La pescuitul de toamnă puii pot fi transferaţi în heleşteul de iernat sau în
heleşteul de creştere vara a-II-a.
Avantajele pescuitului de toamnă: uscarea heleşteului de creştere vara I
(prevenţie sanitara), cunoaşterea rezultatelor activităţii (cu efectiv direct asupra bunei
programări a anului ce urmează), descongestionarea programului de activităţi din
primăvara (când accentul trebuie pus pe pregătirea producţiei noi).
Avantajele iernării în heleştee de iernare: folosirea unor condiţii optime de
iernare, debite de alimentare mici, urmărirea comportamentului puilor, stabilirea
precisă a pierderilor din perioada iernării şi stabilirea precisă a stării sanitare a puilor
la sfârşitul iernării.
Dezavantajele iernării în heleştee de iernare: manipularea suplimentară a puilor
(la pescuitul de primăvară) şi întârzierea începerii hrănirii în primăvară.
Avantajele iernării în heleşteul de creştere vara I: hrănirea puilor până toamna
târziu când în funcţie de cerinţele naturale ale organismului întră în repausul hibernal,
începerea hrănirii primăvara devreme, evitarea manipulării şi a producerii eventualelor
traume înaintea perioadei de iernare (când organismul se reface foarte greu sau
zonele traumatizate sunt invadate de micoze sau parazitoze) .
Dezavantajul principal al iernării în heleşteul în care a crescut este
necunoaşterea rezultatelor activităţii (producţie, greutate medie, starea sanitară) şi
amânarea elaborării programului de producţie pentru anul următor.
Inventarul necesar pescuitului puilor de o vară este constituit din: tifan (40 x
2m) confecţionat din plasă cu mărimea ochiului, a = 8 ÷ 12 mm, juvelnic 8 (12) x 4

11
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

(6) m ( din acelaşi material cu tifanul), mincioc (meredeu) cu capacitatea de max. 5 –

6 kg, coşuri largi şi foarte puţin adânci (stratul de pui nu trebuie în nici un caz, să
depăşească 15 cm grosime), cântar cu capacitatea max. de 50 kg, cisternă transport
(prevăzută obligatoriu cu instalaţie de oxigenare şi Φ furtun
120 mm pentru
descărcarea puilor prin sifonare), ihtiometru, cântar de laborator, lupă de teren si
documentele de evidenta a productiei.
Pregătirea heleşteului în vederea pescuitului se face prin montarea unei plase
de protecţie în faţa călugărului, reducerea treptată a nivelului apei până la nivelul
canalului drenor şi supravegherea permanentă a heleşteului în vederea combaterii
păsărilor ihtiofage care au tendinţa să atace aglomerările de pui.
Tehnica pescuitului şi manipulării puilor trebuie să respecte, obligatoriu,
următoarele reguli:
۲ pescarii nu au voie să circule prin canalul drenor ( pentru a evita tulburarea apei şi
sperierea puilor );
۲ puii se pescuiesc în cantităţi mici (max 2-3 to la o toană) pentru a evita
supraaglomerarea lor în matiţă şi pentru a scurta timpul de staţionare în juvelnic;
۲ puii sunt transferaţi într-un juvelnic larg unde sunt lăsaţi să se odihnească şi să
revină la un ritm normal al respiraţiei. Dacă este cazul, apa din zona juvelnicului se
aerează;
۲ concentrăm la o extremitate a juvelnicului o cantitate de pui necesară încărcării
unei cisterne –vivieră;
۲ manipularea cu minciocul , mai ales descărcarea acestuia în coş, se face cu cea
mai mare delicateţe, de către cel mai conştiincios pescar (întotdeauna piscicultorul
care i-a crescut) în scopul evitării traumatismelor şi reducerii stresului;
۲ timpul de deplasare pe distanţa trebuie redus cât mai mult (mişcare alertă);
۲ descărcarea în cisternă se face prin înclinarea coşului la nivelul apei şi nu prin
turnarea de la înălţime;
۲ cisterna, după încărcarea cu pui, trebuie să fie plină complet pentru a evita
traumatizarea puilor prin lovirea de pereţii cisternei la balansul provocat de
denivelările drumurilor;
۲ descărcarea puilor se face în rampe special amenajate la fiecare heleşteu
, avându-se în vedere ca diferenţa dintre nivelele de apă din heleşteu şi cisternă să
fie cât mai mica (cel mult 1,5 m), adâncimea apei în acea zonă a heleşteului să fie
cât mai mare (cel puţin 1,5 m) şi descărcarea să se realizeze prin sifonare.
Piscicultorul trebuie să găsească soluţii şi să pregătească procedura de deversare a
puilor, cu mult înainte de populare.

Iernarea puilor de crap

La pescuitul de toamnă, dacă este cazul, se procedează la sortarea puilor pe

masa de sortare.
De asemenea, atunci când este cazul, se trece puietul printr-o soluţie
deparazitară. BILLARD recomandă expunerea puietului timp de 5 minute într-o soluţie
combinată realizată din: sare de bucătărie (2 kg / m3), Dipterex sau Neguvon (200 g

12
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

/ m3) şi verde malahit (100g / m3). Această doză nu se aplică decât ciprinidelor.
Autorul recomandă Dipterex şi cloramina (70 g m3) ca un bun dezinfectant şi
antiparazitar eficient şi puţin toxic, dar folosirea ei este interzisă în recipienţi metalici.
Autorul atenţionează că soluţiile folosite nu trebuiesc deversate în heleştee.
Pentru heleşteele de iernare s-au stabilit, experimental şi teoretic, densităţile
recomandate precum şi formule de calcul privind norma de populare şi debitele de
alimentare a heleşteelor.
GHERACOPOL recomandă popularea cu 250.000-350.000 ex / ha dacă W=30 g
/ ex sau 300.000-400.000 ex / ha dacă W < 30 g / ex ceea ce echivalează cu cca 7-
10 to / ha.
Acelaşi autor recomandă formule de calcul:
Q= N ×G×C
(O × o) × 86.400
în care:
Q = debitul de alimentare (l /sec.)
N = numărul puilor din heleşteu
G = greutatea medie a puilor
C = consumul de oxigen pentru 1 kg de peşte
O = conţinutul de oxigen al apei de alimentare
O = coeficientul de consum, care în mod obişnuit este de 0,2-0,3 %
Debitul de alimentare trebuie să asigure schimbarea volumului de apă în 12
zile.
Norma de populare se poate stabili utilizând formula:
(K × k) × Q × 86.400
N=
C ×G
în care:
N = numărul de Co+ care se poate introduce la 1 ha
K = conţinutul apei în oxigen
coeficientul de folosire al oxigenului de către puiet (0,2- 0,3 %)
Q = debit de alimentare (l / sec.)
C = consumul de oxigen (10 cmc / ora / kg puiet)
G = greutatea medie a puilor (kg)
SCHÄPERCLAUS recomandă densităţi maxime în heleşteele de iernare, de
30ex/mp pui de o vară de crap, ceea ce echivalează cu cca 10 to/ha.
In timpul iernării 1 kg pui de crap consuma 350 mg de oxigen solvit pe oră.
BILLARD recomandă pentru popularea heleşteelor de iernare, cu suprafaţă mică
(500-1000m2) şi adâncime de 2 m, norma de populare de 5-10 kg / m3 dacă se
asigură un curent permanent de apă de 5-10 l / min pentru fiecare 100 kg de pui sau
1-2 m3 / min pentru un heleşteu de 2000 m2.
Pierderile în greutate în perioada hibernală pot fi în mod obişnuit de 5-15 % şi
în iernile grele 12-23 %.

13