Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

AMENDAREA HELESTEELOR

Administrarea de amendamente se face în scopul corectării acidităţii vetrei

bazinelor piscicole şi a accelerării proceselor de oxidare la acest nivel. In mod
obişnuit ca amendamente se utilizează varul nestins - CaO sau varul stins -
Ca(OH) 2 . Se pot administra si alti compusi cu precum: carbonatul de calciu
(CaCO 3 ), dolomita (CaCO3 MgCO 3 ), carbonatul de sodiu (Na 2 CO 3 ), etc.
Amendamentele calcaroase administrate în bazinele piscicole neutralizează
aciditatea fundului acestora şi a apei, fixează acizii organici şi anorganici în mâl
(mai ales acidul humic), ameliorează structura fizică a solului, contribuie la
afânarea solului, înlesneşte pătrunderea aerului în sol, participă la dezvoltarea
bacteriilor şi îmbunătăţeşte activitatea lor de nitrificare şi de acumulare a
azotului. Calciul formează în apă carbonaţi de calciu. Calciul este un element
indispensabil pentru vieţuitoare, contribuind printre altele la formarea
scheletului, a cochiliei etc. Varul nestins, în afară de acţiunea de amendare, prin
calităţile sale dezinfectante ajută la distrugerea agenţilor patogeni şi a paraziţilor
de la nivelul vetrei bazinelor.
Amendamentele pot fi distribuite fie direct în apă, după oprirea alimentării
bazinului, fie împrăştiat pe toată suprafaţa vetrei bazinului după vidarea
acestuia. Cel mai recomandabil este ca amendamentele să se distribuie după
vidarea şi uscarea vetrei bazinului (când se poate umbla pe ea), toamna sau la
începutul primăverii (cu 3-4 săptămâni înainte de inundare).
Când varul se administrează toamna târziu (în perioada de îngheţ) pe
fundul bazinelor vidate primăvara, înainte de inundare, fundul acestora se
mobilizează prin grăpare.
Dacă amendamentele sunt distribuite în bazinele inundate, periodic se
controlează nivelul oxigenului din apă, reacţia apei, densitatea vieţuitoarelor
planctonice şi bentonice, pentru a interveni în cazul modificării parametrilor
optimi.

1
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Nu este recomandată distribuirea varului în apele cu fundul nisipos, cu

stratul de nămol mic (12-20 cm) şi nici în cele alimentate cu ape bogate în
calciu.
Cu cât varul este mai mărunt, cu atât acţiunea lui este mai eficace. In
acest scop, varul se cerne printr-o sită cu ochiuri de 0,5 mm, iar restul de var,
care are dimensiuni mai mari, se macină. Zdrobirea şi împrăştierea varului se
poate realiza cu maşini speciale.
Cantităţile de var distribuite se stabilesc pe baza analizelor chimice ale
apei şi nămolului, ţinând cont de condiţiile locale şi de rezultatele obţinute în anii
anteriori. Pentru iazurile şi heleşteiele în care stratul de nămol nu depăşeşte 15
cm, iar reacţia chimică a apei este uşor alcalină sau neutră, se va distribui o
cantitate de 50-150 kg var/ha/an. Atunci când stratul de nămol este peste 20-25
cm, iar pH-ul este mai mic de 6, se poate administra o cantitate de var de până
la 1200 kg/ha/an. In cazul în care se urmăreşte distrugerea unor agenţi patogeni
şi nu numai amendarea vetrei de bazin, dozele anuale de var se pot situa între
2000-3500 kg/ha. In cazul folosirii varului stins doza va fi sporită cu până la
30%. Popularea bazinelor se efectuează la 4-6 zile de la administrarea varului
stins. Varul se poate administra şi sub formă de lapte de var, pulverizându-l pe
întreaga suprafaţă a vetrei bazinului.
Trebuie avut în vedere că administrarea varului în cantităţi prea mari şi
prea des, provoacă secătuirea materiilor fertilizante din nămol şi implicit
scăderea producţiei piscicole.
Apele acide cu pH scăzut, cu duritate şi alcalinitate slabă, sunt puţin
productive datorită diminuării în CO 2 şi ioni de bicarbonat. De asemenea,
nămolul acid captează fosforul şi limitează eficacitatea fertilizării. Administrarea
de amendamente trebuie bazată pe analize chimice şi în special pe alcalinitatea
totală, care trebuie să fie de 10-20 mg echivalent CaCO 3 , condiţie în care aportul
îngrăşămintelor este maxim. Administrarea amendamentelor se justifică acolo
unde creşterea peştelui se bazează pe hrană naturală şi unde alcalinitatea este
mai mică de 10-15 mg/l. Acţiunea este rentabilă numai în cazul când este
completată cu îngrăşăminte. Cantitatea de amendamente se determină prin
analiza chimică a nămolului; în practică se procedează mai întâi la o distribuire
de 2 tone la ha CaCO 3 şi se controlează după 1-2 luni alcalinitatea. Dacă nu se

2
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

constată o ameliorare, se repetă amendarea până la atingerea valorii de 20

mg/l, dar se recomandă să nu se depăşească 6 tone/ha, doarece nu mai este
economic. Aplicarea amendamentului trebuie începută din toamnă sau începutul
iernii, înainte de aplicarea îngrăşămintelor.
Efectul amendamentului se prelungete 3-5 ani, dar se recomandă
administrarea unei doze de întreţinere anuală de cca 25% din doza iniţială.
Indicatorul biologic al lipsei, sau sărăciei apei în calciu este reprezentat
de prezenţa unor anumite plante acvatice ca: rogozul (Carex acuta), coada
calului (Equisetum), Sphagnum şi altele, in timp ce, prezenţa, de exemplu a
plantelor — ciuma apei (Elodea canadensis) şi Chara ne indică bogăţia apei în
calciu. Proba de sol luată din heleşteu, care conţine calciu, tratată cu acid
clorhidric, acid azotic sau acid citric, produce efervescenţă, emitand bioxid de
carbon. Apele sărace în calciu sunt caracterizate prin lipsa moluştelor.
Varul ca îngrăşămînt. Calciul este un element necesar pentru toţi
reprezentanţii florei şi faunei acvatice intrînd în compoziţia scheletului şi
ţesuturilor.
Varul, ca îngrăşămînt, este introdus în bazinele piscicole bogate în
materie organică, cu fundul argilos, acide, cu un strat gros de nămol, unde
avem, un deficit accentuat de calciu. In iazurile şi heleşteiele sărace în materie
organică, varul va fi introdus ca îngrăşămînt organic.
In general, este greu de constatat dacă varul are efect ca amendament,
sau ca îngrăşămînt.

3
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

ASOLAMENTUL AGROPISCICOL

In cazul bazinelor piscicole care sunt exploatate timp îndelungat şi la care

nu s-a făcut o întreţinere corespunzătoare se constată o scădere a producţiei
naturale piscicole, precum şi cazuri mai frecvente de îmbolnăvire a peştilor.
Aceasta se explică prin scăderea conţinutului apei în oxigen şi creşterea
hidrogenului sulfurat provenit din descompunerea anaerobă a materiei organice
de pe fundul bazinului. Se apreciază că pe întinderea unui bazin se acumulează o
masă de 120—150 t/ha de nămol.
Pentru a evita aceste fenomene negative pentru producţia piscicolă, este
recomandata alternarea pisciculturii cu agricultura.
In acest scop pot fi utilizate toate culturile preferandu-se insa culturile de
leguminoase. Indiferent de cultura abordata metoda permite refacerea structurii
solului, afanarea s-a prin dezvoltarea sistemului radicular al plantelor,
imbogatirea in carbonati si nutrienti ce contribuie la dezvoltarea biomasei
planctonice si, implicit la dezvoltarea zooplanctonului.
Pentru aplicarea asolamentului bazinele, vidate si lasate pe uscat pe
timpul iernii, vor fi cultivate respectandu-se metodologia specificica culturii
abordate.
Rezultate foarte bune se obtin in cazul terenurilor saraturate pentru care
frecventa alternarii activitatilor de piscicultura cu cele agricole trebuie sa fie mai
mare decat in cazul altor tipuri de terenuri.
La noi în ţară, se obţin rezultate foarte bune prin cultura de borceag (ovăz
+ mazărea sau măzăriche), porumb şi orz.
Este evidentă importanţa tehnico-economică a alternării pisciculturii cu
agricultura în iazuri şi heleşteie, fiind deosebit de importantă colaborarea dintre
inginerul agronom, chimist şi piscicultor în vederea realizării unei judicioase
exploatări a bazinelor piscicole. In problema deosebit de importantă a alternanţei
pisciculturii cu agricultura se va ţine cont şi de administrarea îngrăşămintelor
verzi în bazinele piscicole.

4
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

CONTROLUL VEGETATIEI ACVATICE

Plantele acvatice reprezintă o categorie importantă de producători

primari, implicată direct şi indirect în desfăşurarea funcţiilor ecosistemelor
acvatice.
Componentele ecosistemului – populaţii vegetale, animale,
microorganismele şi structura biotopului – sunt subsisteme între care se stabilesc
relaţii multiple şi complexe ce asigură desfăşurarea fluxului de energie, a
circuitului de materie şi eficienţa mecanismelor de autocontrol.
Plantele sunt implicate atît în captarea, convertirea şi stocarea energiei
cît şi în transferul acesteia către diferiţi consumatori.
Totuşi , o dezvoltare abundentă a plantelor vasculare -acvatice şi
palustre din heleştee pot provoca disfuncţionalităţi tehnologice piscicole , ceea ce
presupune un control permanent al creşterii şi dezvoltării acestora.
În incinta heleşteelor se întîlnesc specii de plante –unele dezvoltate
excesiv-, a căror prezenţă împiedică aplicarea în condiţii optime a tehnologiilor
piscicole. Plantele nedorite pot debuta la un nivel redus de îmburuienare dar pot
ajunge şi la o infestare totală în cîteva sezoane de vegetaţie dacă nu sunt
controlate, influentand negativ productia piscicola naturala.
Controlul dezvoltării vegetaţiei acvatice (submersa, emersa, plutitoare,
alge filamentoase) în heleştee nu trebuie să însemne o eradicare completă a
covorului vegetal nedorit ci o reducere a densităţii acestuia şi respectiv
diminuarea ratei de crestere. De altfel, îndepărtarea totală a plantelor acvatice
”problemă” reprezintă un deziderat greu de realizat şi din anumite considerente
ecologice nici nu este de dorit.
Vegetatia acvatica emersa, in cazul in care gradul de dezvoltare este redus
iar raspandirea acesteia este limitata la baza taluzului, poate avea efecte
pozitive precum:
- protejeaza taluzul fata de actiunea erodanta a valurilor,
- reprezinta o zona de adapost si refugiu pentru populatia piscicola,
- reprezinta sursa de hrana pentru speciile de pesti fitofage,
- reprezinta suport pentru dezvoltarea perifitonului si, implicit a unei
biomase animale valorificate de pesti.

5
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Dezvoltarea in exces a vegetatiei emerse prezinta insa numeroase

dezavantaje printre care se numara:
- contribuie la diminuarea cantitatii de elemente nutritive din apa si,
implicit la scaderea productivitatii biologice naturale,
- accelereaza colmatarea biologica a helesteelor,
- stratul de mal devine greu mineralizabil datorita cantitatii crescute de
celuloza,
- ingreuneaza circulatia ihtiofaunei si incalzirea apei,
- ingreuneaza pescuitul de recolta mai ales in cazul bazinelor nevidabile
si cu suprafata mare.
Din categoria plantelor emerse cel mai intalnite sunt:
Stuful – se dezvolta sub forma de mase compactein zonele cu
adancimi mici de cca 0.3 m.
Papura – se dezvolta la adancimi mai mari; are o masa foliara
bogata ce contribuie la colmatarea biologica a helesteelor.
Pipirigul – se dezvolta de regula sub forma de tufe la 0,5 – 0,7 m
si contribuie la fixarea malului
Plantele din genul Equisetum se dezvolta la 0,7-1m formand
zone compacte.
Crinul de balta si sageata apei formeaza mase compacte si au o
capacitate foarte mare de regenerare, motiv pentru care
prezenta lor in helesteele piscicole este nedorita.
Vegetatia acvatica plutitoare formeaza covoare vegetale pe suprafata apei
avand numai efecte negative asupra productivitatii si productiei piscicole:
impiedica patrunderea luminii solare in straturile profunde ale apei, ingreuneaza
pescuitul de control si de recolta, optureaza sitele montate la nivelul instalatiei de
evacuare.
Vegetatia acvatica submersa este reprezentata de asociatii de plante care
in majoritatea cazurilor reprezinta elemente benefice pentru activitatea piscicola
datorita rolului pe care acestea il joaca in cadrul unui ecosistem acvatic. Astfel,
pe langa importanta contributie in oxigenarea apei, aceste plante constituie
suport si hrana pentru o serie de verigi trofice, inclusiv biomasa piscicola. De
asemenea, reprezinta suport fizic pentru ponta speciilor fitofile.

6
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Fiind plante cu un continut redus de celuloza, nu accentueaza colmatarea

biologica, descompunandu-se rapid si contribuind la buna circulatie a elementelor
chimice in mediul acvatic.
Asociatiile de plante pot reprezenta indicatori de productivitate sau chiar
indicatori a prezentei sau absentei unor elemente chimice in apa.
Astfel, se considera ca asociatii de Potamogeton si Ranunculus poate indica
o productivitate buna, asociatii de Elodea si Carex indica o productivitatea medie
si ape bogate in calciu, in timp ce, asociatii de Elodea si Ceratofilum indica o
productivitate slaba iar Carex si Equisetum ape sarace in calciu.
Algele filamentoase au o inflenta negativa asupra productivitatii piscicole
naturale. Ele se dezvolta abundent in apele unde exista o concentratie mare de
substanta organica , in zonele mai putin adanci, fiind capabile sa ocupe toata
coloana de apa.
Algele de diminsiuni mici, care alcatuiesc fitoplantonul alcatuiesc veriga
primara a lantului trofic ele reprezentand premisa productivitatii naturale dintr-
un bazin acvatic. Alaturi de cloroficee si diatomee, se intalnesc insa si algele
albastre-verzi a caror proliferare genereaza complicatii la nivelul ecosistemului
prin eutrofizare (inflorirea apelor).
Prezenţa macrofitelor acvatice în heleştee sau alte tipuri de bazine
piscicole , acoperind luciul de apă mai mult de 20 % din suprafaţa bazinelor
poate facilita o dezvoltare a fito şi zooplanctonului , a bentosului , a bacteriilor
de putrefacţie , toţi aceştia fiind consumatori de oxigen , care implicit schimbă
valorile oxigenului solubil şi determină moartea materialului piscicol .
Controlul dezvoltării plantelor din incinta heleşteelor, se poate realiza cu
ajutorul unor metode şi măsuri complexe care sunt de natura mecanica, chimica,
si biologica.
Metodele mecanice presupun de regula cosirea vegetatiei cu o frecventa
dictata de capacitatea de regenerare a plantelor.
Astfel , cositul , fie că este manual sau mecanic, este o metodă de control
şi are ca obiectiv principal împiedicarea formării şi răspîndirii seminţelor şi
bineînţeles este încetinită creşterea plantelor . Pentru majoritatea speciilor de
plante , cositul are cel mai mare efect cînd se execută în perioada cuprinsă între
faza de dezvoltare deplină a frunzelor şi cea de la începutul apariţiei florilor cînd
în organele subterane ( rizomi ) se găseste o cantitate redusă de hrană.

7
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

După desecarea heleşteelor şi uscarea terenului, se pot folosi utilaje

mecanice ( motosăpători , tractoare cu plug , freze, grapa cu discuri, etc.) care,
printr-o mobilizare activă a solului, pot distruge o parte din rizomi şi rădăcini .
Masa vegetala extrasa din helesteu poate fi utilizata in scopul obtinerii de
compost valorificabil ulterior ca ingrasamanat natural.
Metodele chimice se bazeaza pe utilizarea unor ierbicide care au efect
negative doar asupra plantelor si nu si asupra biomasei de cultura. Acestea se
pot utiliza atat in perioada vegetative, cand helesteele sunt inundate cat si in
bazinele vidate. Cand se intervine in bazinele vidate se aleg ierbicide puternice
care sa distruga sistemul radicular al plantelor.
Metoda biologica de control a vegetatiei acvatice consta in utilizarea
speciilor de pesti macrofite (cosasul) care consuma portiunile tinere ale plantelor
stopand astfel proliferarea acestora. Se considera ca un cosas poate consuma in
24h o biomasa vegetala egala cu propria masa.
Metode de combatere a algelor. Fenomenul de inflorire a apei poate fi
tinut sub control prin asigurarea unui debit de recirculare adecvat care sa asigure
eliminarea excesului de biomasa algala. De asemenea, pentru combaterea
algelor se pot utiliza o serie de substante numite algicide, printer care se numara
si sulfatul de cupru. Dozele utilizate se vor calcula in functie de gradul de
eutrofizare si de pH, aceastea fiind mai mari in cazul unor ape alcaline (1.5-
2g/m3) comparative cu apele usor acide (0.5-1g/m3). In cazul in care
concentratia de CaCO3 este mare acesta reactioneaza cu CuSO4 dand nastere
carbonatului de cupru, substanta extreme de toxica pentru pesti. De asemenea,
eficienta administrarii sulfatului de cupru creste odata cu cresterea temperaturii,
considerandu-se ineficienta administrarea acestuia sub temperature de 150C.

REFACEREA STRUCTURII SOLULUI

Natura si structura solului conditioneaza in mod nemijlocit capacitatea

productive a unui bazin acvatic. Structura sa poate fi deteriorata prin formarea
malului de natura organic sau anorganica care conduce la incetarea schimburilor
dintre apa si sol. In plus, solul este continuu saracit in elemente biogene mai ales
daca si apa de alimentare este saraca in acestea.

8
 Tehnologii generale in acvacultura – Note de curs

Pentru refacerea structurii solului se aplica unele lucrari printre care se

numara usacrea, mobilizarea malului, indepartarea malului.
Vidarea si uscarea helesteelor reprezinta una dintre cele mai eficiente
masuri de imbunatatire a structurii fizice a solului si de aerare a acestuia. In
urma uscarii are loc o accentuare a proceselor de mineralizare a substantei
organice si o corectare a pH-ului in sensul reducerii aciditatii acestuia. In cazul in
care vidarea se face pe perioada iernii, un rol active in refacerea structurii solului
il are temperature deoarece prin repetarea ciclurilor de inghet-dezghet solul este
afanat.
De asemenea, prin uscare si actiunea directa a radiatiei solare sunt
distruse organismele daunatoare ihtiofaunei.
Mobilizarea este o lucrare adiacenta uscarii si se realizeaza prin grapare, discuire
si chiar arare. Lucrarile pot fi realizate fie toamna dupa uscare sau primavera
inainte de inundare. Daca se recurge la arare aceasta nu trebuie sa fie mai
adanca de 20 cm intru-cat exista riscul inversarii stratului profund al malului cu
cel superficial ceea ce conduce la obtinerea unor rezultate modeste in urmatorul
ciclu de productie.
Indepartarea malului este necesara atunci cand grosimea acestuia
depaseste 60 cm si se poate realiza numai dupa inghetarea acestuia, cand este
posibila desprinderea lui sub forma de calupuri. Masura este una neeconomica
motiv pentru care nu este des abordata.