CAPITOLUL I

ARGUMENT
Deşi acoperă trei pătrimi din suprafaţa globului şi constituie 75% din ţesuturile vii,
apa constituie totuşi o resursă naturală limitată. Şi aceasta din mai multe motive.
În primul rând, nu e suficient de a avea apă, este necesar să fie avută într-un loc
corespunzător şi la momentul oportun. În plus, trebuie să fie şi de o calitate convenabilă
(de exemplu, apa de mare reprezintă 97% din resursele totale, în timp ce apele de
suprafaţă – fluvii, râuri, lacuri - ori subterane reprezintă mai puţin de 1%).
Poluarea apelor este definită ca acea schimbare a compoziţiei apelor care le face
dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, neadecvate pentru întrebuinţarea economică
sau recreativă şi care duce la deteriorarea florei şi faunei din mediul acvatic; se manifestă
ca un fenomen complex, multiform, care exprimă atât unitatea dintre apele dulci şi de
mare, cât şi dintre uscat şi mediul acvatic.
Principalele forme de poluare a apei, în funcţie de sursele şi de natura lor, sunt:

Poluarea organică
Principala sursă a acestei forme de poluare acvatică o constituie deversările
menajere din marile oraşe şi o serie de industrii precum cea a celulozei şi a hârtiei ori
industria agroalimentară. Poluarea organică are un mecanism propriu de producere:
deversate în apă, materiile organice sunt consumate ori degradate de către bacterii,
având loc un proces de ”autoapărare’’. Dar aceste bacterii au nevoie de oxigen. Aşa că, o
cantitate însemnată de materii organice care trebuie degradate favorizează înmulţirea
bacteriilor şi, în consecinţă, un masiv consum de oxigen care determină, la rândul său,
moartea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice prin asfixie.
1) Poluarea toxică provine în mod exclusiv din surse industriale şi, în special,
din industria chimică, extractivă şi prelucratoare a metalelor. Una dintre problemele
importante ale acesteiforme de poluare o reprezintă măsurarea toxicităţii produselor. Deşi
a fost pus la punct testul dafniei (minuscul crustaceu de apă dulce care stabileşte
toxicitatea apei poluate), acesta este folosit pe termen lung pentru poluarea ce poate
rezulta din acumulare. Unele substanţe însă, pot fi închise în sedimente şi eliberate după
depunere; în cazul acestora, poate avea loc fenomenul de bioacumulare.

Materiile in suspensie
Diferite particule, datorate eroziunii naturale ori deversării artificiale ale localităţilor
sau industriilor, pot schimba calitatea apei, generând o poluare estetică (tulburarea apei),
jenând viaţa peştilor (prin introducerea de particule în branhii) ori contribuind la poluarea
organică sau toxică. Eliminarea acestor particule în suspensie are loc, în general, prin
simpla decantare pe fundul marilor bazine.

Materiile nutritive (nitraţi, fosfaţi)

4
 Acest tip de substanţe nutritive, respectiv nitraţi şi fosfaţi, provoacă fenomenul de
eutrofizare a apelor curgătoare line, lacurilor ori mărilor. Aceasta se datorează faptului că
excesul de nutrimente favorizează o proliferare, chiar o explozie de alge care se
descompun rapid, consumând enorme cantităţi de oxigen. Fără oxigen apa devine locul
unor procese de fermentaţie şi putrefacţie.
Pe de altă parte, nitraţii prezintă şi alt incovenient în ce priveşte apa potabilă. În
aceasta, în mod normal nitraţii nu trebuie să depăşească 50mg/litru. Nitraţii transformaţi
în nitriţi provoacă sugarilor ori fetuşilor femeilor gravide o boală a sângelui numită
“maladia albastră”; totodată, producerea de netrosamine cancerigene este încă
controversată (unele legume precum ţelina, spanacul, sfecla sau morcovul sunt o sursă
importantă de nitraţi; unele mezeluri, conserve de carne şi peştele afumat sunt, de
asemenea, surse de nitraţi).
Fosfaţii şi nitraţi provin, în părţi aproape egale, din dejecţii umane, fosfatine şi din
diverse surse industriale şi agricole. Niitraţii provin în principal din agricultură
(îngrăşăminte) şi din creşterea intensivă a animalelor (dejecţii). În apele subterane,
agricultura şi creşterea animalelor antrenează o poluare importantă, cel mai adesea
cumulativă şi persistentă în straturile de apă.

5
 CAPITOLUL II
SURSE DE POLUARE A APELOR FREATICE
Sub aspectul mărimii arealului de pe care provin, pot fi încadrate în două mari
categorii:
A. Surse de poluare difuze sau distribuite, în care agentul poluant se infiltrează
şi percolează terenul pe spaţii largi, de la câteva hectare până la zeci şi chiar sute de
hectare.
B. Surse de poluare concetrate, în care agentul poluant se infiltrează şi
percolează solul punctual (suprafeţe până la câteva hectare) sau de-a lungul unor
panglici de teren de mică lăţime.

2.1. SURSE DE POLUARE DIFUZE

Sursele de poluare difuze cuprind:

a. Apele din percipitaţii, care cad pe suprafaţa depozitelor de gunoaie, a
depozitelor de reziduru industriale, a depozitelor de steril din industria minieră etc.
b. Apele din precipitaţii şi/sau din irigaţii, care se infiltrează şi percolează
terenutile agricole sărăturate primar sau secundar, precum şi terenurile agricole pe care
se aplică, în cantităţi neraţionale, îngrăşăminte şi pesticide.
c. Apele uyate folosite la irigarea terenurilor agricole.
d. Intruziunea apelor marine ăîn apa subterană dulce a zonelor litorale sau
intruziunea apelor subterane dulci ăn apa lacurilo salmastre şi/sau sărate aflate, în
special, în apropierea zonelor litorale.

a. În legătură cu poluările produse, ca urmare a prezenţei depozitelor menajere şi

spălrea lor de către apa căzută din percipitaţii, cercetările întreprinse în lume au arătat că,
de obicei, sunt afectatenumai apele fratice situate în apropierea suprafeţei terenului,
existînd un amestec vertical limitat şi o rază mică de extincţie a poluării.Din rezidurile
menajere, apele pluviale antrenează cantităţi mari de materie organică, cloruri, sulfaţi,
carbonaţi, fosfaţi etc.De asemenea, apa de percolaţie şi deci şi cele freatice, se încarcă
cu parte din gazele formate în timpul proceselor de descompunere ce se petrec în
gunoaie (în special CO2, H2S şi NH3 ).Cel mai mare pericol îl reprezintă însă încărcările
bacteriologice cu microorganisme patogene (bacterii şi viruşi).
În cazul depozitelor de reziduri industriale şi de steril, procesele fizico-chimice de
poluare cuprind, mai întâi, dizolvarea substanşei solubile, apoi infiltrarea în sol, acţiunea
factorilor epuratori, percolarea şi în sfârşit , încărcarea cu substanţe poluante a
acviferului.
În cazul poluării subterane cu produşi proveniţi din depozitele de reziduri industriale
şi de steril, trebuie făcute două observaţii importante:
 Prima constă în caracterul deosebit de toxic al unora dintre substanţele
poluante (acizi, cianuri, metale grele, particule radioactive etc.)

6
  A doua constă în observaţia că, uneori, pot trece luni sau chiar ani până în
momentul în care este identificată şi sesizată poluarea, perioadă în care substanţele
poluante circulă şi afectează mari suprafeţe de acvifer. Faptul prezintă o mare importanţă
deoarece depoluarea unui acvifer este o operaţie, de cele mai multe ori, dacă nu
imposibilă, deosebit de costisitoare, iar epurarea subterană naturală este un proces care
poate dura zeci şi chiar sute de ani, din momentul în care fenomenul de poluare a fost
sesizat şi întrerupt.

b. În procesul de infiltrare şi percolare a apelor din precipitaţii şi/sau din irigaţi prin
sol, pot fi antrenate şi acele elemente care se caracterizează printr-o capacitate mare de
disociere şi de migrare prin convencţie. În această categorie sunt cuprinşi, în principal,
căţiva din compuşii azotului (în special nitraţi), calciul şi clorul. Concentraţia medie, în
aceste substanţe, a apei de percolaţie poate atinge 80 mg/l pentru N, 160 mg/l pentru
CaO, 80 mg/l pentru Cl. În afara acestor elemente, apa de percolaţie mai poate antrena,
în concentraţii apropiate celor prezente, sulfaţi şi săruri de sodiu. Potasiul şi magneziul
sunt repede adsorbiţi şi puternic reţinuţi în complexul solului şi de aceea, sunt mai lent
spălaţidin sol. De asemenea, pesticidele,diferitele forme de fosfor precum şi materia
organică sunt antrenate într-o proporţie mică către apa subterană.
Cei mai toxici dintre acesti agenţi poluanţi sunt nitraţii (NO 3), ionii de clor (Cl) şi
sodiu (Na), pe baza cărora se apreciază, în principal,potabilitatea apelor freatice şi
subterane.

c. Gradul de pericol, referitor la poluarea apelor freatice şi subterane, ca urmare a

irigării terenurilor cu ape uzate, depinde de : schema de amenajare şi metoda de udare,
compoziţia şi caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice ale apei uzate, dotarea cu
aparatură de măsură şi control în vederea unei distribuţii controlate (funcţie de
necesităţile reale) a apei de irigaţie. În general, la irigaţii cu ape uzate, se folosesc apele
provenite de la unităţi agrozootehnice (ferme de porci şi/sau bovine) şi, din acest motiv,
poluarea poate avea un pronunţat caracter epidemiologic, datorită cantităţii de germeni
patogeni pe care o poate induce în acvifer. Totuşi s-a observat, acolo unde irigarea cu
ape uzate a fost condusă corespunzător, că pe o adâncime cuprinsă între 0,9 şi 1,2 m
solul reţine toate microorganismele (pe primul centimetru circa 90% din totalul bacteriilor,
iar pe primul milimentru între 62 şi 64%). Este important deci să nu fie depăşită
capacitatea de epurare naturală a solului, deziderat care va trebui realizat printr-un
control riguros sub aspect cantitativ şi calitativ (eventual epurare înainte de administrare).

d. Intruzinea de apă marină sau oceanică în apa subterană dulce a zonelor litorale
sau intruziunea de apă dulce în apa lacurilor saline dulce de scăderea, în primul caz, a
posibilităţilor de alimentare cu apă potabilă a localităşilor situate în zona litorală, iar în cel
de al doilea caz, la diminuarea calităţilor terapeutice ale lacurilor saline.
Ambele procese depind de raportul dintre nivelul hidrostatic din mare sau lac şi
nivelul piezometric al apei subterane.cauzele modificării acestor rapoarte pot fi naturale
sau antropice.

7
 2.2. SURSE DE POLUARE CONCENTRATE

Sursele de poluare concentrate includ:

1. Pierderile din reţelele de transport ale apelor uzate menajere,
industriale sau agricole, precum şi pierderile din reţeaua de transport şi înmagazinare a
diferitelor lichide cu proprietăţi poluante.
2. Campurile de infiltraţie şi bazinele de stocare a apelor uzate.
3. Reţelele de epandaj de la fosele septice
4. Puţurile de injecţie.

1. Pierderile din reţelele de transport se pot datra: neetanşeităţii, diferitelor

accidente sau acţiunii criminale a unor cetăţeni.
Procesul poate avea implicaşii deosebit de grave atât sub aspect materal, cât şi
asupra calităţii vieţii oamenilor; frecvente poluări în această categorie se produc cu
produse petroliere.

2. Câmpurile de infiltraţie constituie tehnici de separare a rezidurilor solide

(nămoluri) de cele lichide, pentru un număr mare de unităţi, în special din industria
alimentară. Acelaşi procedeu este folosit curent şi în staţiile de epurare a apelor
menajere. Apa din nămoluri, sub acţiunea gravitaţiei, se infiltrează şi pecolează solul.
Dacă nu sunt drenate, aceste ape pot modifica pH-ul, CBO 5, CCO şi cantitatea de
materii, în specoal organice, din apa freatică şi subterană.
Bazinele de stocare se utilizează mai ales în unităţile agroindustriale de creştere a
animalelor. De obicei sunt etanşe faţă de mediul exterior. În anumite situaţii (în general
accidentale) se pot produce pierderi de apă din aceste bazine către subteran. Influenţa
asupra apelor freatice şi/sau subterane este asemănătoare cu cea prezentată la punctul
a.

3. Fosele septice sunt rezervoare etanşe, îngropate, cu capacitatăţi de 3 – 5 m 3, în

care se adună rezidurile solide şi lichide provenite din gospodării individuale. În SUA se
apreciază că aproximativ 19 milioane de astfel de fose septice.
La anumit nivel, partea lichidă din fosă pătrunde într-o reţea de distribuţie (conducte
prevăzute cu fante sau orificii), care împrăstie apa în teren. Procesul de distribuţie a
rezidului lichid în teren a fost numit „epandaj”. Capacitatea de debitare a reşelei de
distribuţie şi reducerea timpului de infiltraţie pot fi mărite prin amplasarea, în jurul reţelei
îngropate de epandaj, a unui strat înalt de nisip 40 – 50 cm.
Din experienţa acumulată prin folosirea acestui sistem igienico-sanitar individual s-a
constatat că, dacă amplasamentul bazinului şi a reţelei este bine ales, iar execuţia este
corectă şi îngrijită, posibilităţile de poluare a acviferului sunt limitate, pericolul mare
apărând atunci cănd, datorită unor greşeli constructive, fosele constrctive, fosele septice
fisurează, iar rezidurile înmagazinate (atât cele solide cât şi cele lichide) sunt descărcate
în subsol.

8
 Poluarea datorită pierderilor din fose septice are un caracter bacteriologic şi apoi
unul chimic, datorită particularităţilor de conţinut ale efluentului menajer. În lume au fost
semnalate numeroase situaţii în care apariţia unor grave boli hidrice, ca, de exemplu,
febra tifoidă, hepatita infecţioasă şi boli provocate de Salomonella, au fost puse în
legătură cu prezenţa foselor septice în apropierea captărilor de apă potabilă.

4. Puţuri de injecţie se folosesc, la ora actuală, pe plan mondial, în special pentru

reîncarcarea acviferelor intens exploatate sau pentru crearea de rezerve în cazul
acviferelor cu capacitate mare de înmagazinare. Pentru reîncărcare se foloseşte, de
regulă, apă uzată, care este enjectată, fie în acvifere improprii consumului, fie în acvifere
supuse consumului. În ambele situaţii, se mizează pe capacitatea de epurare a solului.
Din cercetările efectuate în lume s-a putut constata însă, o slabă epurare naturală, în
special în ceea ce priveşte substanţele chimice conţinuteîn aceste ape.
Pentru a sublinia afirmaţia că în subteren procesele de epurare chimică sunt cu
totul nesemnificative iar aprecierea, că ar exista zone ale scoarţei (abordabile la ora
actuală) în care depozitatarea rezidurilor s-ar putea face fără pericol, este falsă, trebuie
considerat exemplu unei anumite perioade de timp, când în ţări dezvoltate industrial au
fost folosite puţuri de injecţie sub presiune, în scopul depozitării unor produse toxice
lichide, cum ar fi de exemplu, leşiile reziduale de potasiu. Practica a arătat că, după ani
de zile, aceste lichide ajung în apa subterană şi, de aici, în apele freatice, reuşind să
contamineze puţurie şi izvoarele unei întregi regiuni. Procedeul a fost interzis.
În ceea ce priveşte poluarea bacteriologică determinată de injectarea apelor uzate,
cercetările au arătat că zona de extincţie se limitează la o rază de cel mul 30 m faţă de
puţ, zonă în care se poate miza pe un oarecare proces de epurare biologică naturală.

2.3. POLUAREA APEI ÎN COMPLEXE INDUSTRIALE DE

CREŞTERE A ANIMALELOR
Adoptarea de scară largă a sistemului industrial de creştere a animalelor are, pe
lângă multe avantaje, şi o serie de implicaţii cu caracter negativ, mai ales asupra mediilor
în care sunt deversate de deşeurile lichide şi solide cărora le dă naştere. Un impact
deosebit de grav se poate produce asupra apei utilizate în aceste complexe ca apă de
spălare, deoarece, la evacuarea din unitatea agrozootehnică aceasta conţine: urină,
materie fecale, resturi de hrană, material de aşternut etc. Deoarece cantitatea şi natura
rezidurilor depinde în primul rând de animal, în continuare se va face o trecere în revistă
a modului în care se produce poluarea apelor în diverse tipuri de complexe
agrozootehnice.

9
 2.3.1. POLUAREA APEI ÎN COMPLEXELE DE
CREŞTERE A PORCILOR
În România există, la ora actuală, într-un număr mare de localităţi, complexe de
porci cu capacităţi cu prinse între 150 – 300 mii capete/an. Deoarece se doreşte câştig în
greutate într-un timp cât mai scurt, hrana din aceste complexe este concentrată, fapt care
va da naştere la reziduri mai bogate în substanţe poluante decât la animalele cu spor
normal în greutate. Concentraţia rezidurilor va depinde de capacitatea fiecărui animal de
a digere hrana, de conţinutul acesteia în proteine şi în alte elemente, de cantitate de
material fibros etc. Cert este că, în cazul în care se depăşesc anumite praguri, hrana este
mai puţin digerată iar rezidurile vor conţine mai mult material nutritiv.
Apele uzate rezultate din spălarea rezidurilor de la complexele de porci au
următoarele caracteristici fizice:
 Miros specific, determinat de cantitatea de reziduri pe care o conţin. Când sunt
proaspete au miros de indol şi scatol iar după câteva ore datorită declanşării proceselor
de descompunere, se dezvoltă mirosuri accentuate de hidrogen sulfurat;
 Densitatea şi greutatea specifică sunt mai mari cu 2-6% decât ale apei
naturale;
 Culoarea când sunt proaspete, maron, iar în timp, devin negre întunecoase sau
cafenii închise, datorită formări sulfurii de fier coloidale, ca urmare a mineralizării materiei
organice care conţine sulf;
 Temperatura depinde de sursa de alimentare:dacă este subterană, apa uzată
are 12 – 13°C iarna şi 14 - 18°C vara; dacă este de suprafaţă, are 4 – 6°C şi 24 - 26°C
vara;
 Materiile totale în suspensie ajung la 4,5 kg/1000 kg greutatea vie, iar
fracţiunea volatilă din materiile în suspensie ajunge la 3,5 kg/ 1000 kg greutate vie.
Valorile ridicate ale pH-ului se datorează utilizării ca agenţi de spălare, în cadrul
complexelor, a hidroxidului şi carbonatului de sodiu..
Sub raportul bacteriologic, aple uzate provenite de la complexele de porci au un
potenţial infecţios ridicat. În literatura de specialitate este semnalată prezenţa, în
rezidurile de la porci, a bacteriilor coliforme la nivelul a 1,4* 1000000/ml apă, iar
streptococi fecali, 8,4*10000000/ml apă uzată.
Cercetările efectuate în domeniul patologiei dejecţiilor au arătat că cel puţin 100 din
bolile transmisibile de la animal la om pot fi vehiculate prin intermediul rezidurilor
zootehnice.
Cantitativ, în ţara noastră, rezultă de la complexele industriale de creştere a porcilor
între 25 şi 30 l apă/animal şi zi.
Asupra receptorilor,datorită încărcării marii în substanţele poluante,aceste ape pot
avea consecinţe foarte grave; de aceea, înainte de evacuare, în mod obligatoriu, trebuie
epurate fizic, chimic şi bacteriologic în instalaţii, construcţii şi amenajări specifice.

10
 2.3.2. POLUAREA APEI ÎN COMPLEXELE DE CREŞTERE
A BOVINELOR

Sub raport tehnologic, la noi în ţară se utilizează următoarele procedee de creştere

a bovinelor:
 În adăposturi pe aşternut, evacuarea rezidurilor făcându-se prin sisteme de
racleţi. Rezidurile sunt transportate pe platforme intermediare de depozitare şi de aici, pe
câmp. Acest procedeu se foloseşte pentru creşterea vacilor şi a juncilor;
 În adăpost cu pardoseală, rezidurile fiind eliminate hidraulic, prin pompare, din
fosele amplasate la capetele adăposturilor, în fose tampon aflate în afara incintei. De aici,
o nouă pompare trimite apa uzată fie direct, într-o reţea de conducte de aspersiune, fie
într-un bazin de stocare de mare capacitate. Acest procedeu se utilizează pentru
creşterea tineretului femel;
 În adăposturi cu pardoseală, rezidurile fiind evacuate hidraulic prin metoda cu
„pernă de apă” care constă din canale longitudinale înclinate sau orizontale prevăzute la
capăt cu stăvilare mobile sau praguri mobile. Acest sistem se foloseşte la creşterea
tineretului taurin.
În comparaţie cu porcinele, în stomacul rumegătoarelor se găsesc bacterii care
descompun materialul fibros administrat ca hrană. De asemenea, cantităţile de bălegar
sunt mult mai mari, iar urina are un pronunţat caracter alcalin. Bovinele în curs de
creştere şi cele de lapte reţin din hrană mai mult azot, fosfor, calciu decât cele supuse
îngrăsării, care pierd (ca şi la porci) o mare cantitate de substanţe nu tretive în dejecţii.
Apele uzate, care iau naştere în complexele de creştere a bovinelor, sunt puternic
încărcate cu reziduri şi pot influenţa negativ calitatea apei receptorilor.

2.3.3. POLUAREA APEI ÎN COMPLEXELE DE CREŞTERE

A PĂSĂRILOR

Păsărilor în complexe industriale se face:

 La pardoseală, pe aşternut permanent ( coji de floarea soarelui, paie tocate,
pleavă etc). În acest sistem rezidurile se elimină în stare uscată sau semilichidă iar
colectarea lor se face în fosele amplasate la capetele adăposturilor.
 În cuşti metalice (baterii) fără aşternut; rezidurile în acest sistem sunt în
stare semilichidă iar colectarea lor se face în fosele amplasate la capetele adăposturilor.
Deoarece secreţia urinară la păsări se elimină împreună cu materiile fecale,
rezidurile sunt foarte concentrate.
Evacuarea umedă a rezidurilor se relizează în fermele în care creşterea se face în
baterii aşezate pe mai multe niveluri. Rezidurile cad la baza cuştilor pe o platformă, iar de
aici sunt raclate şi ajung într-un canal colector. Din canal sunt trimise mecanic (racleţi)

11
sau hidraulic într-o fosă exterioară; iar de aici sunt evacuate fie direct pe terenurile
agricole, fie după ce trec prin aşa-numitele bazine tampon.

2.4. SURSE NATURALE DE POLUARE CU NITRAŢI ŞI

NITRIŢI

Sursele naturale de poluare cu nitraţi şi nitriţi sunt provocate de:

 Precipitaţiile – în aer se găsesc o cantitate însemnată de azot molecular ( N 2 ).
De asemenea, este cunoscut faptul că, în urma proceselor de poluare, aerul atmosferic
poate contine amoniac. Pe de altă parte, la altitudini de 15 – 25 km se gasesc compuşii
stabili (aerosoli) de sulfat şi persulfat de amoniu. Aceşti aerosoli, în mod continuu, sub
influenţa gravitaţiei, ajung în pădurile inferioare ale atmosferei, de unde sunt preluaţi în
diversele forme de precipitaţii (ploi, grindină, zăpadă). În aceste condiţii, precipitaţiile
conţin întotdeauna gazele şi particule solide care pot modifica – într-o mică masură, însă
– calitatea apelor de suprafaţă.
 Spălarea unor roci de apa freatică determină antrenarea unor cantităţi
importante de nitraţi. Cele mai bogate în nitraţi sunt rocile eruptive, terenurile turboase,
şisturile andezitice şi argiloase. Rocile eruptive au un conţinut redus de azot. Fosforul se
gaseşte în cantitate mai amre în apatite de unde, prin procesele de descompunere, pot
pătrunde în ecosistemele terestre.

2.5. SURSE DE POLUARE AGRICOLE ŞI SILVICE

În cazul activităţilor agricole, o sursă importantă de azot şi fosfor sunt

îngrăşămintele. Principalele îngraşăminte chimice pe bază de azot şi fosfor se prezinta in
tabelul 1.
Tabel 1

Îngrăşăminte chimice agricole pe bază de azot şi fosfor

12
 De pe terenul agricol, aceste îngrăşăminte ajung în ape prin procese de spălare şi
eroziune a solului. Cel mai uşor spălaţi sunt nitraţii. Fosfţii se fixează în sol şi migreză mai
greu. Buckmann şi Brady (1961) apreciau că prin spălare, pierderile anuale de azot dintr-
un teren argilos erau de 0,5 g/m² , iar cele de potasiu 1,8g/m².
Prin eroziune, aceiaşi autori apreciau, pentru o zonă din statul Missouri, valori anuale
pierdute de 2,9 – 7,4 g/m² azot, 0,9 – 2 g/m² fosfor şi 24 – 68 g/m² potasiu.
Îngrăşămintele organice conţin de asemenea, cantităţi însemnate de azot, fosfor şi
potasiu. Aceste elemente, prin procesele de spălare şi eroziune, care au loc la nivelul
solului, pot ajunge în apele freatice şi de suprafaţă.
În sivicultură se utilizează, în special pentru pădurile amplasate pe soluri minerale,
elemente de fertilizare ca azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu etc.

13
 CAPITOLUL III
CERCETĂRI PRIVIND NIVELUL DE AFECTARE AL PÂNZEI
FREATICE CU NITRIŢI ŞI NITRAŢI ÎN JUDEŢUL SUCEAVA

Judeţul Suceava dispune de suficiente surse de apă potabilă. În mediul rural

alimentarea cu apă a gospodăriilor se face din fântâni cu adâncime de maxim 30 m.
Pe de altă parte, densitatea populaţiei la sate este în continuă creştere şi implicit şi
activităţile desfăşurate de aceştia. Ca urmare a acestor activităţi apar apele uzate care
pot ajunge apoi în stratul de apă freatică. Astfel, nu numai fertilizarea solului duce la
poluarea fântânilor ci şi activităţile economice sau turismul.
În anul 2004 – 2005 s-a întreprins o expertiză în comunele judeţului Suceava situate
în Podişul Sucevei privind calitatea apelor din fântâni.
S-au efectuat prelevări de probe de apă de la 5-7 fântâni din cele 35 de comune.
Spre exemplu, apa care este folosită de locuitorii satelor Ipoteşti şi Lisaura provin din
pânzele freatice aflate la adâncimi foarte mici de 4-7 m , iar dacă dacă se analizează
satul Tişăuţi, în 70% din fântâni luciul apei se află la 1-3 m, pentru restul de 30% nivelul
fiind de 4-5 m. Pânzele freatice în aceste zone se află la mică adâncime şi astfel sunt mai
mult expuse riscului de contaminare cu agenţi poluanţi, atât biologici cât şi chimici.
În urma determinărilor efectuate s-a constatat că unele dintre fântâni au prezentat
concentraţii peste limitele admise la nitriţi, fosfaţi, calciu, duritate totală.

3.1. Surse de poluare cu nitriţi şi nitraţi

în judeţul Suceava
Începând cu anul 2002 Direcţia de sănătate publică Suceava a declanşat o serie de
anchete cu privire la calitatea apei din fântânile comunelor sucevene, unde solul este
predominant argilos, nepermiţând să sa realizeze o filtrare corespunzătoare a apei astfel
încât concentraţia de azotaţi din îngrăşăminte să fie în limitele admise.
Cauzele poluării apei din fântâni sunt:
folosirea îngrăşămintelor în mod neraţional, în perioade nepotrivite fără a ţine cont de
caracteristicile solului; aceste activităţi pot conduce la poluare apelor freatice cu nitriţi şi
nitraţi;

14
integritatea şi curăţenia găleţii cu care se ia apa din fântână este foarte importantă;
locul de amplasare a fântânii poate proteja apa şi caracteristicile ei sau, din potrivă, poate
favoriza poluarea acesteia. În acest caz se ia în considerare amplasarea fântânilor faţă
de poziţionarea grajdiului şi a platformei de gunoi. Specialişti susţin că acestea ar trebui
să se afle la o distanţă de min. 60 m faţă de fântână.
a. Şanţurile de colectare a deşeurilor din gospodărie nu sunt o preocupare pentru
locuitorii satelor. Astfel, 23 % dintre fântâni sunt protejate de şanţurile menajere aflate la
1-2 m distanţă. În 77 % din cazuri, însă, aceste şanţuri sunt fie la 10 metri depărtare şi nu
protejează, fie nu există.
Aceste date sunt complectate şi de poziţia fântânilor în raport cu gradul de înclinare a
terenului. În foarte comune se îndeplineşte condiţia conform căreia fântâna se află în
vârful pantei pentru a fi protejate de poluanţi.
Ca un aspect aparte s-a urmărit dacă locul unde s-a construit latrina în gospodării
favorizează poluarea. Procente foarte ridicate: 93% (Ipoteşti şi Tişăuţi) şi 87% (Lisaura)
arată că locuitori au ţinut seama de regulile de amplasare a latrinelor.
Alte cauze la fel de importante, mai sunt starea de curăţenie a gospodăriei, intervalul
la care se face dezinfectarea fântânilor, dar cea mai des întâlnită şi cea mai periculoasă
este poluarea cu nitraţi provenind din îngrăşămintele chimice.

3.2. Noţiuni generale despre comunele pilot studiate

Comuna Baia este situată la 7 Km de oraşul Fălticeni şi la 38 Km de municipiul
Suceava, Bazinul hidrografic Moldova.
Populaţia este alcătuită din: 5% romi, 10% ruşi şi 85% români. Populaţia actuală a
comunei este de 6 960 locuitori din care 30% reprezintă copii cu vârsta cuprinsă între
câteva luni şi 18 ani, 20% sunt pensionari.
Majoritatea locuitorilor comunei se ocupă cu agricultura şi valorificarea produselor din
gospodărie drept pentru care, conform legii, nu beneficiază de îngrijire medicală gratuită.
Adâncimea pânzei freatice este foarte mică, ajungând la 3 sau 4 metri de suprafaţă.
Nerespectarea unor reguli, de multe ori elementele, de igienă personală şi igiena
gospodăriei, de organizare a dependinţelor afectează, în sensul poluării, sursele de apă.
În comună Baia majoritatea fântânilor nu sunt curăţate periodic, nu sunt întreţinute,
iar la construirea lor nu se ţine seama de exigenţele de protecţie a apei potabile (fântânile
nu sunt acoperite).
Sătenii folosesc, în schimb, pe terenurile agricole preponderent îngrăşăminte
naturale, cele chimice sunt administrate într-o proporţie mică , mai ales datorită sărăciei
locuitorilor.
Comuna Ipoteşti se află la 7 Km de municipiul Suceava, în Podişul Sucevei, bazinul
hidrografic Suceava.
Populaţia totală este de 4 884 locuitori din care 30% sunt pensionari, 1% şomeri, 2%
din populaţie este reprezentată de romi, 5% poloni, iar restul sunt români.
Activitatea economică: 9 societăţi comerciale din care trei sunt abatoare iar patru
mori de grâu sau porumb.
În comuna Ipoteşti 60% din familii se ocupă cu legumicultura spre deosebire de satul
Lisaura unde 70% din familii se ocupă cu floricultura.
Solul este cernoziom.

15
 Adâncimea pânzei freatice: în urma cercetărilor s-a observat că fântânile furnizează
apă potabilă locuitorilor celor două sate, provenind din pânza freatică aflată la mică
adâncime (4-7 m). Acest lucru este un factor mare de risc privind poluarea apei de băut.
Un prim aspect privind poluarea apei freatice în aceste localităţi o constituie modul
de construire a fântânilor. Materialul din care este construită fântâna, integritatea şi
curăţenia găleţii constituie două elemente chei privind protecţia împotriva poluării care nu
sunt aplicate în acest caz. Numai jumătate din fântânile celor două sate au găleţi în bună
stare, iar aproape 10% dintre găleţile folosite sunt în bună stare. Cu toate acestea se
adaugă un procent de 36% în care găleţile pot fi utilizate fără pericol (starea lor este
satisfăcătoare).
Din informaţiile culese de pe teren, fântânile deservesc în general un număr mare de
persoane. Din totalul fântânilor existente numai un sfert din acestea sunt individuale, în
sensul că aprovizionează cu apă o singură familie. Astfel, în Ipoteşti, o cincime din
sursele de apă potabilă sunt folosite de către 2-3 familii şi tot o cincime oferă apă în
gospodărie unui număr de zece familii, ceea depăşeşte cu mult normele de protecţie a
fântânilor.
Satul Lisaura
În satul Lisaura situaţia se prezintă oarecum mai bine decât în Ipoteşti: 15% dintre
fântâni sunt utilizate de cinci familii, acesta fiind maxim din acest punct de vedre, iar 43%
dintre fântâni asigură aprovizionarea cu apă pentru 2-3 familii.
În satul Lisaura situaţia este îngrijorătoare din punct de vedere al poluării ci nitraţi şi
nitriţi.
Aşa cum era de aşteptat, dat fiind rolul acestor sate de furnizori de legume şi
zarzavaturi pentru oraşele judeţului Suceava, sătenii utilizează pe lângă îngrăşămintele
naturale şi îngrăşăminte chimice care sunt posibile surse de poluare cu nitraţi sau nitriţi
pentru apele subterane şi freatice.
Îngrăşămintele chimice se utilizează, în aceste sate , atât în grădini cât şi pe câmp,
astfel încât riscul de poluare cu compuşi chimici este foarte ridicat mai ales în cazul când
acestea sunt foloside iraţional.
Astfel, jumătate din grădinile de pe lângă gospodăriile din Ipoteşti sunt fertilizate
folosind îngrăşăminte chimice şi naturale, la fel ca toate grădinile din Lisaura.
Dacă la datele prezentate mai sus se adaugă faptul că fântânile sunt amplasate fie în
curtea gospodăriilor fie la intersecţie de drumuri, se explică valorile mari ale rezultatelor
fizico-chimice,
Din chestionarele sătenilor în curtea cărora se află fântânile s-a observat că nu se
respectă nici o regulă de administrare a îngrăşămintelor, mai ales a celor chimice. Nu
numai că sătenii nu consultă un specialist pentru a afla necesarul de substanţe nutritive a
solului, dar numai o treime din locuitori ştiu exact cantitatea de îngrăşăminte pe care o
folosesc, iar aceasta nu corespunde deloc normelor în vigoare.
Rezultatele analizelor arată, aşadar, că nici o sursă de apă din această localitate nu
este complet nepoluantă.
Factorii care favorizează contaminarea sunt dintre cei mai diverşi:
 Modul de construire a fântânii. Pereţii lor sunt din piatră (material folosit în
mod tradiţional), care nu oferă o etanşeitate bună pentru sursa de apă faţă de infiltraţii.
 Fântânile sunt acoperite cu şarpante sau cu capac şi sunt ferite astfel de
precipitaţii dar nu şi de contaminarea biologică.

16
 Comuna Mitocul Dragomirnei
Comuna se află în bazinul hidrografic Suceava, la o distanţă de 12 Km de municipiul
Suceava.Populaţia totală este de 4 250 locuitori dintre care 70% sunt pensionari.
În localitate există o singură asociaţie familială care are ca obiect de activitate tot
agricultura (administrează 60 de hectare).
Majoritatea populaţiei practică o agricultură intensivă.
Solul are bonitatea de gradul III.
Adâncimea apei este de 3-4 m.
Fântânile din zonele studiate furnizează apă potabilă din pânzele freatice aflate la
mică adâncime.
Calitatea apei este asfel influenţată de sursele poluante aflate pe sol:
 depozitarea gunoiului menajer;
 utilizarea îngrăşămintelor chimice.
Fântânile de pe raza comunei Mitocul Dragomirnei nu au pereţii betonaţi iar fisurile
ce pot să apară măresc riscul de poluare prin infiltrarea apei în sol. Când precipitaţiile
spală curtea şi grădina sunt antrenaţi germeni patogeni şi substanţe chimice spre apele
subterane şi freatice.
La acest aspect se adaugă şi faptul că locuitorii acestei comunităţi nu conştientizează
importanţa dezinfectării fântânilor. Pentru un procent 70% dintre acestea nu s-a putut afla
data ultimei igienizări.
Tot în această comună se acordă o atenţie scăzută canalelor de scurgere a apei din
precipitaţii (canalele de colectare a apei lipsesc).
Fântânile deservesc mai multe familii, chir dacă acestea se află în curtea unor
gospodării, sunt insalubre şi supuse unui risc ridicat de poluare locală.
În comuna Mitocu Dragomirnei o treime din fântâni deservesc o singură familie, iar
restul deservesc 3-10 familii.
Obstacolul care trebuie învins este lipsa de educaţie civică şi rezistenţa la schimbare,
chiar dacă aceasta se face în folosul cetăţenilor. Prea puţini sunt aceia care sunt dispuşi
să renunţe la vechile practici, chiar dacă ele se dovedesc dăunătoare sănătăţii propriei
familii.

3. 3. Parte experimentală
Tabelul nr. 2
Rezultatele analizelor fizico-chimice ale apelor recoltate din fântânile
amplasate în localitatea Baia

Nr. Locuinţele de unde s-a realizat prelevarea Nitraţi Nitriţi

crt. de probe (mg/l) (mg/l)
1. Casa nr. 613 38,5 0,0183
2. Casa nr. 1287 71,69 0,098
3. Casa nr. 1350 34,51 0,022
4. Familia Neculai Gheorghe 30,53 0,139
5. Familia Teodorescu Vasile 28,32 1.0326

17
6. Casa nr. 1500 69.22 0,112
7. Primărie 27,88 0,183
8. Valori admise conform standardelor 45 0

Datele de laborator arată că în comuna Ipoteşti şi în Lisaura toate fântânile sunt

poluate cu nitraţi şi o treime cu nitriţi. Nici o fântână nu se încadrează în limita admisă de
50 mg/l, iar concentraţiile ajung şi la 300-400 mg/l într-un procent de 5% din fântâni. Cel
mai mare procent dintre fântânile celor două sate (36%) au nitraţi în concentraţie de 150-
200 mg/l, urmează intervalul 50-150 mg/l, înregistrat cu un procentaj de 27% dintre
fântâni şi 14% conţin apă poluată cu concentraţii peste 200 mg/l.
Tabelul nr. 3
Rezultatele analizelor fizico-chimice ale apelor recoltate din fântânile din
Localitatea Lisaura

Nr. Locul de prelevare a probelor Nitraţi Nitriţi

crt. mg/l mg/l
1. Fam. Bordeianu Petru 93,97 0,03
2. Fam. Botnar Gheorghe 73,23 0,00
3. Fam. Cocoş Gheorghe 57,53 0,00
4. Fam. Papuc Todirel 104,43 0,00
5. Fam. Cocoş Silvia 80.54 0,04
6. Fam.Cocoş Ioana 28,76 0,00
7. Casa nr. 78 38,05 0,00
8. Valori admise conform standardelor 45,00 0,00

Tabel nr. 4
Rezultatele analizelor fizico-chimice a apelor recoltate din fântânile amplasate
în localitatea Ipoteşti

Nr. Locul de prelevare a probelor Nitraţi Nitriţi

crt. mg/l mg/l
1. Fam. Tomasciuc Ştefan 74,8 0,00
2. Fam. Uraniuc Aurora 162,8 0,00
3. Şcoala Generală 277,2 0,01
4. Fam. Regus Gheorghe 151,8 0,00
5. Fam. Corjuc Virginia 92,4 0,00
6. Fam. Tuhlei Vasile 429 0,02
7. Fam. chibiei Ioan 250.8 0,01
8. Valori admise conform standardelor 45 0,00

Analizele fizico-chimice realizate în comuna Mitocu Dragomirnei arată o contaminare

cu nitriţi, dar în concentraţii reduse. În cazul nitraţilor însă, doar în satul Dragomirna
prezintă un nivel de poluare a fântânilor sub limita admisă. În celelalte trei sate ale
comunei cel puţin 50% dintre fântâni prezintă concentraţii mari de nitraţi, depăşindu-le pe
cele prezentate mai sus.

18
 În satele Lipoveni şi Mitocu Dragomirnei cantitatea de nitraţi depăşeşte chir de şase
ori valoarea limită admisă.
Toate datele prezentate mai sus se regăsesc în tabelele nr. 5 şi nr. 6

Tabelul nr. 5
Rezultatele analizelor fizico-chimice ale apelor recoltate din fântânile amplasate în
localitatea Motocaş, comuna Mitocu Dragomirnei

Nr. Locul de relevare a probelor Nitraţi Nitriţi

crt. mg/l mg/l
1. Şcoala generală 69,08 0,033
2. Fam. Agafiţa Vasile 63,80 0,023
3. Fam. Bulubenchi Nelu 4,40 0,019
4. Fam. Craineţ Mihai 91,08 0,036
5. Fam. Apăvăloaie Ion 97,2o 0,013
6. Fam. Anton Matrona 87,12 0,019
7. Fam. Răscol Dumitru 60,28 0,023
8. Valorile admise conform standardelor 45 0

Tabelul nr. 6
Rezultatele analizelor fizico-chimice ale apelor recoltate din fântânile amplasate în
localitatea Mitocu Dragomirnei, comuna Mitocu dragomirnei

Nr. Locul de prelevare a probelor Nitraţi Nitriţi

crt. mg/l mg/l
1. Fam. Semeniuc Vasile 75,24 0,029
2. Fam. Moraru Silvestru 119,24 0,023
3. Fam. Răscol Dumitru 294,8 0,016
4. Primărie 60,38 0,019
5. Teren fotbal 57,64 0,023
6. Valori admise conform standardelor 45 0,000

Concluzii:
 în comunele pilot studiate conţinutul de nitraţi şi nitriţi din apa fântânilor este destul
de ridicat datorită nerespectării condiţiilor igieno-sanitare impuse în ţara noastră.
 Se impune realizarea unor programe prin care locuitori acestor comune să fi
instruiţi în legătură cu normele de protecţie a surselor de apă freatice.

19
 CAPITOLUL IV
MĂSURI DE PREVENIRE A POLUĂRII APELOR DIN FÂNTÂNI

Pentru prevenirea poluării se pot lua o serie de măsuri, după cum urmează:
 supervizarea, la dispeceratele medicale, a tuturor familiilor din comunele la
care s-au găsit fântâni cu cazuri de risc;
 fântânile publice, în special care au fost evaluate şi au fost găsite
necorespunzătoare să fie însemnate cu o bulină ca semn de atenţionare pentru
comunitate şi pentru persoanele din afara comunităţii.
 Primăriile vor lua măsuri pentru a aduce în bună stare fântânile publice care
sunt atenţionate.
 Familile a căror fântâni prezintă cazuri de risc vor fi atenţionate,
recomandându-le să folosească alte fântâni, să la dezinfecteze periodic şi să la acopere.
 La cabinetele medicala comunale, populaţia, dar mai ales femeile
însărcinate şi bătrânii să fie informaţi despre riscul consumului de apă nepotabilă.
 Primarii să atenţioneze cetăţenii privind depozitarea gunoiului de la grajdiuri
şi cel menajer.
 Primarii să atenţioneze familiile să folosească doar fântânile propii şi doar în
cazuri speciale pe cele publice.
 Îngrăşămintele chimice vor fi folosite numai în mod raţional după ce în
prealabil a fost consultat un specialist.
 Folosirea îngrăşămintelor chimice să se realizeze numai în perioade
potrivite conform indicaţilor în vigoare.
 Apă din fântâni să fie dezinfectată şi tratată periodic în conformitate cu
standardele actuale.
 Fântânile vor fi protejate împotriva poluării chimice, fizici-chimice şi
biologice.
 Întocmirea unui plan de acţiune în vederea reducerii poluării din surse
agricole.
România, aflată în proces de aderarea la Uniunea Europeană, acordă o atenţie deosebită
implementării Directivelor Europene.
Implicaţiile privind implementarea în România a Directivelor Europene şi directivelor
cadru privind caracteristicile apei potabile sunt de ordin legislativ, organizatoric, tehnic şi
economic. Acestea prevăd o serie de reguli privind protecţia tuturor surselor de apă

20
posibil potabile, printre care şi protejarea tuturor surselor de apă subterană şi freatice,
care reprezintă o bună sursă pentru potabilitate, datorită fenomenelor de epurarea
naturală care se petrec la nivelul solului.
În ultimul timp însă, există tot mai multe cazuri de încălcare gravă a normelor de
protecţie a apelor subterane şi freatice, fapt care restrânge posibilităţile de folosire a
acestei importante surse.

CAPITOLUL V
Extrase din Legea Protecţiei Mediului

LEGEA nr. 137 din 29 decembrie 1995

Protecţia resurselor naturale si conservarea biodiversităţii

ART. 34

Autoritatea centrala pentru protecţia mediului, cu consultarea autorităţilor centrale de

specialitate care gestionează resursele naturale, elaborează, pe baza prezentei legi,
reglementari tehnice privind masurile de protecţie a ecosistemelor, de conservare a
biodiversităţii, de gospodărire durabila a resurselor naturale si pentru asigurarea sănătăţii
umane.
La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei zone este obligatorie
procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmata de avansarea soluţiilor
tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservarea funcţiilor ecosistemelor
si de ocrotire a organismelor vegetale si animale, inclusiv a celor migratoare, cu
respectarea alternativei si a condiţiilor impuse prin acordul si/sau autorizaţia de mediu,
precum si monitorizarea proprie pana la îndeplinirea acestora.
Suprafeţele terestre si active supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau
pentru refacere ecologica sunt gestionate de deţinătorii ilegali numai in cazul când
aceştia se angajează sa aplice masurile de conservare stabilite de autoritatea centrala
pentru protecţia mediului.
Deţinătorii cu orice titlu, care aplica aceste masuri, sunt scutiţi de impozit; deţinătorii si
particulari vor fi compensaţi, in raport cu valoarea lucrărilor de refacere întreprinse.
Protejarea unor specii si organisme rare ameninţate cu dispariţia, conservarea
biodiversităţii si instituirea de arii protejate, precum si masurile stabilite de autorităţile
pentru protecţia mediului sunt prioritare in raport cu alte interese.
Autoritatea centrala pentru protecţia mediului, cu consultarea Academiei Romane si a
Comisiei Naţionale UNESCO, stabileşte criteriile pentru instituirea ariilor protejate si de
conservare a biodiversităţii.

Secţiunea 1 - Protecţia apelor si a ecosistemelor acvatice

ART. 35

21
 Protecţia apelor de suprafaţa si subterane si a ecosistemelor acvatice are ca obiect
menţinerea si ameliorarea calităţii si productivităţii naturale ale acestora, in scopul evitării
unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane si bunurilor materiale.

ART. 36

Autoritatea centrala pentru protecţia mediului elaborează, in termen de 60 de zile de

la intrarea in vigoare a prezentei legi, reglementările privind:
a) normele tehnice referitoare la protecţia apelor si a ecosistemelor acvatice, inclusiv a
populaţiei umane in cazul poluărilor accidentale si in context transfrontieră;
b) procedura de autorizare pentru exploatarea surselor de apa si a ecosistemelor
acvatice, realizarea construcţiilor hidrotehnice pentru lucrările de îndiguire si regularizare
a cursurilor de apa, de irigaţii si de desecare-drenaj;
c) standardele de emisie;
d) standardele de calitate a apelor;
e) cerinţele de evacuare, epurare a apelor uzate si limitare a evacuării de efluenţi in
ape.

ART. 37

Controlul respectării reglementarilor de protecţie a apelor si a ecosistemelor acvatice

este organizat si exercitat de către autorităţile de mediu, de ape, sănătate si de alte
autorităţi, potrivit competentelor legale.

ART. 38

Autorităţile pentru protecţia mediului, pentru gospodărirea apelor, împreună cu

autorităţile navigaţiei, supraveghează si controlează respectarea prevederilor si aplica
masurile legale privind protecţia apelor ca urmare a activităţilor de navigaţie, respectând
convenţiile internaţionale in domeniu la care România este parte.

ART. 39

Persoanele fizice si juridice au următoarele obligaţii:

a) sa ceara acordul si/sau autorizaţia de mediu pentru activităţile prevăzute in anexa
nr. II la prezenta lege. Sunt exceptate de la autorizare puţurile forate la adâncimi pana la
50 m pentru satisfacerea cerinţelor gospodăriilor individuale;
b) sa respecte standardele de emisie si de calitate a apelor, prevederile din acord si
autorizaţie si sa pună la dispoziţia laboratoarelor autorizate, la termenele stabilite, probele
de apa pentru analiza
c) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile râurilor si in zonele umede,
deşeuri de orice fel si sa nu introducă in acestea explozibile, tensiune electrica, narcotice
sau alte substanţe periculoase;
d) sa nu spele in apele naturale autovehicule, utilaje si ambalaje care au in conţinut
uleiuri, combustibili lichizi, lubrifianţi, substanţe periculoase sau pesticide;

22
 e) sa execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării
faunei acvatice si de ameliorare a calităţii apei, prevăzute cu termen in acordul si
autorizaţia de mediu si sa monitorizeze zona de impact;
f) sa se doteze, in cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu
instalaţii de stocare sau tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate si
racorduri de descărcare a acestora in instalaţii de mai sau plutitoare;
g) sa amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau
neutralizare a deşeurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele
fluviale si maritime, si sa constituie echipe de intervenţie in caz de poluare accidentala a
apelor si a zonelor de coasta;
h) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele
naturale si sa nu arunce de pe acestea nici un fel de deşeuri.

23
 BIBLIOGRAFIE

Cojocaru I.
Surse, procese şi produse de poluare
Editura junimea, Iaşi 1995

Ministerul Educaţiei şi Învăţământului

Operaţii ţi utilaje în industria chimică
Manual pentru clasa a X a

Tabele de date realizate pe baza determinărilor practice

Legea Protecţiei Mediului

24