Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă” din Chișinău

Facultatea Biologie și Chimie

Catedra Chimie

Studiul individual la cursul Chimie ecologică

Tema: Acidifierea apelor de suprafață

Realizat de studenta gr.303 Chimie și Biologie

Zagornean Mihaela

Chișinău 2023
 Plan:
Introducere
1.Definirea conceptelor de poluare și acidifierea a apelor
2.Principalii contaminanți acidifianți din apă
3.Procesul de acidificare
4.Factori care influențează acidificarea
5.Consecințe asupra sănătății
6.Consecințe geofizice
7.Consecințe ecologice
7.1Efecte asupra peștilor
7.2 Efecte asupra animalelor cu cochilii calcaroase sau teca
7.3 Efecte asupra serviciilor ecosistemice
8.Cercetare
9.Concluzii
10.Bibliografie
Introducere
Cea mai mare parte din apa de pe Terra o constituie apa de suprafaţă. Pe
noi, oameni ne interesează apa dulce, în special apa potabilă necesară pentru
consumul zilnic, uz casnic etc. Aceasta se obţine în cele mai dese cazuri din
ape dulci de suprafaţă. De aceea este foarte regretabilă tendinţa noastră, a
oamenilor de a acorda cea mai mare parte a atenţiei apei potabile dar cu mare
cu neglijarea apelor de suprafaţă. Între el și cele subterane există numeroase
legături, iar apa potabilă se obține frecvent la fel din apa de suprafaţă. În plus,
o multitudine de utilizări ale apei în colectivitățile umane se bazează pe apele
de suprafață, ceea ce impune să le fie acordată importanța bine cuvenită.
Apele dulci de suprafață specifice rezervei de apă dulce lichidă. Ele
formează rețeaua hidrografică, fără de care peisajul geografic ne-ar fi de
neconceput.
 Definirea conceptelor de poluare si acidifiere a apelor

Poluarea apei reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca

rezultat al activităților umane sau în urma unor procese naturale, astfel încât
aceasta să devină mai puțin adecvată utilizărilor sale.

Atunci când dioxidul de carbon este absorbit de apa mării, au loc o serie de
reacții chimice care duc la creșterea concentrației de ioni de hidrogen. Acest
proces are implicații semnificative pentru ocean și viețuitoarele care trăiesc în
acesta și poartă numele de acidificarea oceanului.
Expresia acidifiere a apei dulci desemnează fenomenele de acidifiere a apelor non-
marine, când această acidifiere este de origine antropogenă .Se referă la includerea
lacurilor de apă , iazurilor , iazurilor , izvoarelor , cursurilor și râurilor , precum și a
scurgerilor de apă sau chiar a apelor subterane . Prin extensie, apa salmatică este uneori
inclusă în această listă.
Pentru chimist, acidificarea este o scădere a pH - ului apei proaspete. Când se
datorează compușilor de azot, acidificarea este adesea însoțită de fenomene de
eutrofizare .
 Principalii contaminanți acidifianți din apă
Acești contaminanți sunt:
Dioxidul de sulf și alți compuși ai sulfului; ce provin din utilizarea pe larg a
combustibililor fosili, în cazane, în motoare industriale și private; compușii de sulf
emiși prin utilizare de combustibili fosili cum ar fi petrol, cărbune, gaze naturale,
condensat de gaze naturale. Sulful, în timpul arderii, se transformă în dioxid de sulf
și reprezintă o sursă de acid sulfuric și acid sulfuros .
Compușii cu azot antropogene (produși atît în mod direct cît și indirect, prin
fotochimie, opțional de la precursori gazoși emiși din industrie, agricultura
industrială și încălzire cu combustibili, toate care produc oxizi de azot, sunt o sursă
de acid azotos și acid azotic să contamineze aer și ploaie , ceață , rouă.
Foarte mult timp rolul lor a fost subestimat și anume în ceea ce privește
contribuția la acidifierea mediului, care a fost confirmat de numeroase studii în
domeniu, în special pe baza analizelor izotopice, în care au fost facut tot posibilul
pentru a demonstra că acidul azotic care interacționează cu cationii bazinului
hidrografic își are originea într-adevăr în mare parte din îngrășăminte azotate.
Procesul de acidificare
Trecerea de la deșeurile antropice la acidificarea apei sau a solului are loc în mai multe
etape:
1.Emisia în apă, în aer sau sol a gazelor sau aerosolilor care sunt constituiți din acizi sau
precursori de acizi;
2.Oxidare care duce la formarea ionilor (de ex. ioni sulfat, cloruri și nitrați ș.a.);
3.Dizolvarea în ploaie sau în apă proaspătă a acestor ioni;
Deci formarea acestor ioni corespunde cu formarea de acid și anume acid sulfuric, acid
azotic și acid clorhidric în soluție, în raport cu cei trei ioni, cu formarea simultană a
cationilor bazici asociați ( de ex. calciu, magneziu, potasiu etc.).
 Factori care influențează acidificarea
Mai mulți factori interacționează, inclusiv:
1. Depunere atmosferică;
2. Contexte geologice,
3. Contexte eco-peisagistice;
4. Contextul hidrogeografic;
5. Contextul climatic;
6. Contextul agricol;
7. Contextul urbab și rutier;
8. Expunerea zonelor umede, lacuri și cursuri de apă sau rezervoare de
apă.
 Consecințe asupra sănătății
.
Riscurile sunt în principal indirecte:
apele acide sunt de fapt foarte „ agresive ”, în special față de multe metale. Aluminiul
prezent în mod natural în cantități mari în compoziția solului, este extras parțial din sol de
apele acide care îl fac biodisponibil. În contact cu focul de plumb, cu solul poluat deja cu
plumb sau în timp ce circulă printr-o rețea de distribuție a apei potabile, care conține
elemente de plumb sau cu țevi care au în conținutul lor plumb ca aditiv sau plumb în sudurile
din apă, apa moale, acidificată, este încărcată cu plumb foarte bio-asimilabil. Apoi contribuie
la otrăvirea cu plumb, inclusiv la animale;
acidificarea apei afectează în special sănătatea și imunitatea peștilor dar și a unor specii
de vânat care se hrănesc în zonele umede ( rațele, gâștele, păsările de țărm , elanii etc.) de
asemenea crește riscul ca aceste specii să absoarbă și să lege metalele grele și să aibă o
imunitate degradată care promovează parazitoza, bacterioza, bolile viral , dintre care unele
sunt transmisibile chiar și oamenilor dar și consumatorilor de vânat. Atunci când aciditatea
crește nivelul de metale toxice și metaloizi în soluție, microflora apei, solului și sedimentelor
sunt afectate.
 https://www.google.com/

Pentru floră, la fel ca și pentru faună, acidificarea, în special în bazinele hidrografice

superioare reprezintă o sursă de deficiență nutrițională, adică lipsește organismele de
anumite elemente esențiale precum sunt (calciu, potasiu, fosfor) și / sau anumite urme de
aceste elemente extrem de necesare.
Această pierdere de minerale sau oligoelemente poate fi accelerată în momentul când
procesele ecologice de „ revenire la vârful bazinului hidrografic al acestor elemente ” au
fost întrerupte; aceste procese de „întoarcere” către surse sunt, de exemplu, migrațiile de
întoarcere a somonului de mare și a păstrăvilor ale căror cadavre sau carne consumate de
prădători sunt foarte bogate în minerale și iod marin;
Transportul acestor elemente spre platouri și munții din mijloc este realizată și de
către păsările migratoare, dar și anumite insecte. În apropierea coastei, spray-ul de mare
este, de asemenea, o sursă foarte importantă de iod marin.
Consecințe geofizice
Apa acidă este mai agresivă față de substraturile cu care intră în contact. Prin urmare,
acidificarea apelor de suprafață pare a fi în măsură să agraveze anumite fenomene de
adâncire a cursurilor de apă și în contexte carstice .
Acidificarea poate reduce,în special capacitatea de nanofiltrare sau microfiltrare a
anumitor roci de rezervor sensibile la acizi precum este calcar permeabil, însă nu foarte
defect.
În amonte, mineralele solubilizate în substraturi sau în altă parte se pot cristaliza sau
se pot alimenta în fenomene de biomineralizare algală sau microbiană susceptibile de a
explica anumite blocaje încrustate în fundul cursurilor de apă. Fenomenul dat rezultă din
conjuncția a cel puțin 3 mecanisme și anume
1. aderența bacteriană și formarea biofilmelor ,
2. formarea precipitatelor
3. filtrarea-sedimentarea particulelor și a necromei).
 Consecințe ecologice
Toate apele marine de suprafață și-au văzut scăderea semnificativă a pH-ului între anii
1751 și 2004 (aproximativ de la o medie de 8,25 până la 8,14).
Dincolo de anumite praguri discutăm și despre „ încărcături critice ”, în urma cărora apar
efecte dăunătoare pentru diverse specii și ecosisteme, datorită unui efect dublu:
efectul inhibitor al calcificării care poate afecta toate speciile acvatice care trebuie să
fixeze carbonați pentru a-și produce coaja, radula sau scheletul aproximativ 6 teramoli de
azot activ și 2 teramoli de sulf ar fi injectați în fiecare an pe Pământ e atmosfera . Acest lucru
este mult mai mică decât 700 teramoli de CO2 , dar suficient pentru a avea efecte ecotoxice
în anumite contexte peisagistice ;
aciditatea apei sau a solului umed permite sau favorizează extrem de mult suspendarea
și solubilizarea și drept consecință avem mobilitatea și biodisponibilitatea a numeroase
elemente toxice și nedorite precum: (metale grele, metaloizi, radionuclizi etc.).
Puține specii de animale supraviețuiesc la pH sub 5 și doar câteva bacterii extremofile
pot supraviețui la pH foarte scăzut (inclusiv în apa de drenare a minelor acide).
 Efecte supra peștilor
După anumite praguri de acidificare dar și conținutul de elemente nedorite în apă, unele specii, apoi toate specii
de pești dispar.
Acest fapt a fost demonstrat în special în nordul Europei în lacuri și râuri afectate în specialde „ploile acide”,
tratate cu aporturi de calciu (cretă, var). Totuși trebuie de remarcat faptul că, complexele argilo-humice, când și unde
există, pot limita efectele negative ale acidificării.
Efectele neurologice și comportamentale de îngrijorare au fost demonstrate la peștii expuși la apă acidificată (în
sit dar și în laborator).
Simțul mirosului peștilor este necesar și vital pentru ei, pentru a recunoaște semnătura biochimică și olfactivă a
habitatului lor, a propriilor specii și a speciilor concurente sau prădătoare. însă cu toate acestea, s-a demonstrat recen
că la peștii marini, peste un prag , acidificarea apei perturbă grav comportamentul unor specii de pești care par să
devină insensibile la mirosuri sau le percep diferit, inclusiv mirosurile utilizate de către pești pentru a se orienta și a
fugi din calea ale prădătorilor. Mai grav: la un pH de 7,8 larvele anemonefish în loc să fugă de stimuli olfactivi care
le resping în mod normal , sunt atrași de acest miros; Peștii carnivori sunt cei mai afectați de acest fenomen decât
peștii erbivori.
Efecte asupra animalelor cu cochilii calcaroase sau teacă
Dincolo de anumite praguri de acidificare a apei, animalele cu cochilii calcaroase sau
taecă (și larvele lor în special) au dificultăți în a-și sintetiza teaca , scheletul planctonic sau
cochilia .
A fost demonstrat faptul că în mediul marin, cu cât acidificarea este mai mare, cu atât
mai mult aceste specii, inclusiv planctonul microscopic care se află la baza lanțului trofic,
au dificultăți în biosinteza carbonatului de calciu. Fenomenul dat a fost studiat în special
pentru stridii și anume din cauza interesului lor economic, dar rămâne slab evaluat în apa
dulce unde pragurile sunt cu siguranță diferite.

Efecte asupra serviciilor ecosistemice

Atunci când acidificarea începe să afecteze animalele cu scoici, cum ar fi
alimentatoarele cu filtru, midiile de apă dulce sau „răzuitorii”, cum ar fi melcii
acvatici, aceasta duce la degradarea calității apei și a sedimentelor (cum ar fi în
oceanele cu midii și stridii, de exemplu care filtrează și curăță zilnic volume mari de
apă).
Chiar dacă filtrele sunt mai puțin eficiente sau dacă și dispar, apa acidă dizolvă o
cantitate mai mare de metale grele și alți toxici (metaloizi, radionuclizi etc.)
 Cercetare
Una dintre provocările cercetării este de a înțelege mai bine decît se cunoaște deja efectele
sinergice, foarte complexe, care există sau ar putea exista între acidificare, eutrofizare, încălzirea
apei, fenomene locale de anoxie dar și alte schimbări globale.

În Franța: Conform datelor de la Ademe sau din diferite programe universitare sau din
rețeaua Renecofor , calculele sarcinii critice efectuate în Franța desemnează regiuni vulnerabile la
acidificare: Ardenele , Vosgii , Alsacia, Mosela, estul masivului central , Landele, sud-vestul Île-
de-France, Bretania, Normandia și ocazional Champagne,
marginea de vest a masivului central, Pirineii, datorită faptului că sunt deja în mod natural acide
datorită prezenței unui subsol geologic de granit. Însă cu toate acestea, chiar și în regiunile
predominant calcaroase, movilele terțiare sau anumite turbării (turbării sfagnoase) prezente în
medii din care ionii de bază au fost levigate de-a lungul vârstelor pot fi, la fel foarte vulnerabile la
acidificarea apei.
Eutrofizarea care poate agrava efectele acidificării și care este adesea asociată cu aceasta se
referă la „aproape toată Franța: hărțile încărcărilor critice de azot eutrofic sugerează că mai mult
de 90% din suprafața Franței este supusă unor depozite care conduc sau vor conduc la
eutrofizarea ecosistemelor ” .
Concluzii:

 În concluzie pot spune că acidifierea apelor de suprafață are un

impact extrem de negativ asupre calității vieții la scara
planetară;
 Apa reprezintă sursa de viață pentru organismele din toate
mediile.
 Fara apă de calitate nu poate exista viață.
 Calitatea ei a început din ce în ce mai mult să se degradeze ca
urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic si bacteriologic
ceea ce duce la o degradare considerabilă a calității apei.
Bibliografie:

 http://www.chateaulacour.com/fileadmin/Lacour/Deperissement/Remarq
ues/FTP/Pollution_A_C_LeGall%20drc_45928.pdf
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Acidificarea_oceanelor

 https://ies.gov.md/2016/06/9386/
 https://ro.scribd.com/document/179107022/Ape-de-Suprafata
 Ocrotiți natura!
Vă mulțumesc pentru atenție!