Coroziunea.

Metode de protecție anticorozivă

Este un proces nedorit prin care multe metale cu potenţiale pozitive sau slab
negative sunt transformate în compuşi ai lor. Coroziunea este foarte răspândită în
tehnică (instalaţii industriale, cazane cu aburi,conducte metalice aeriene sau subterane,
poduri, piese de mașini etc.).
Tipul de coroziune şi intensitatea distrugerii sunt determinate de:
- natura şi structura materialului;
- compoziţia mediului agresiv;
- condiţiile de desfăşurare a unui proces tehnologic.
Clasificare proceselor de coroziune după diferite criterii:
a. Mecanismul de desfăşurare: coroziune chimică; electrochimică;
biochimică.
b. Aspectul distrugerii: coroziune generală (continuă); localizată
(discontinuă).
c. Caracterul distrugerii în raport cu structura metalului:
- coroziune intercristalină;
- transcristalină;
- selectivă.
Coroziunea chimică se datorează acțiunii gazelor, substanțelor chimice asupra
suprafeței metalice. Se formează o peliculă de sare sau oxid care atacă metalul în
continuare.
Coroziunea chimică se produce din cauza afinității dintre metal şi unele gaze (O2;
SO2; H2S; HCl gazos; CO; CO2; H2) sau lichide rău conducătoare de electricitate
(alcooli; benzine; benzoli etc.) provocând modificări ale metalului manifestate prin:
- dizolvarea părților componente și pierderi de material;
- spălarea componenților;
- dezagregarea materialului de către cristalele sărurilor care se formează în porii
săi;
 - mărirea sau reducerea particulelor, deci și a întregii mase a metalului.

Dacă pelicula formată la suprafața metalului este oxidică, s-au făcut aprecieri
cantitative pe baza raportului:

𝑉𝑜𝑥 𝑉𝑜𝑥 𝑉𝑜𝑥 𝑉𝑜𝑥

: > 1; < 1; >>> 1.
𝑉𝑀𝑒 𝑉𝑀𝑒 𝑉𝑀𝑒 𝑉𝑀𝑒

Intensitatea procesului de coroziune chimică este condiționată de: natura

materialului, natura materialului coroziv, concentrația, temperatura și presiunea
mediului coroziv și durata de contact.
Coroziunea electrochimică este cea mai importantă. Se produce atunci când
metalul este în contact cu umiditatea.
Spre deosebire de coroziunea chimică, metalele în contact cu soluțiile bune
conducătoare de electricitate (electroliți) se corodează electrochimic. Soluția și metalul
sunt străbătute, în acest caz, de un curent electric, generat de procesele electrochimice
care se desfășoară la limita celor două faze.
Pentru apariția acestui tip de coroziune este necesar să existe un anod, un catod,
un electrolit și un conductor, deci un element galvanic. Prin înlăturarea uneia dintre
aceste condiții, coroziunea electrochimică nu se produce.
După cum în practica industrială metalele folosite în mod curent sunt eterogene,
se pot considera ca fiind alcătuite din electrozi scurt circuitaţi prin însuși corpul
metalului respectiv.
Prin introducerea metalului în apă sau în mediu cu proprietăți electrolitice, pe
suprafața metalului apar elemente galvanice în care impuritățile din metal funcționează
ca micro-catozi cu descărcare de hidrogen pe suprafața lor, în timp ce metalul,
funcționând ca anod, se dizolvă.
Exemple tipice de coroziune electrochimică se întâlnesc în cazul coroziunii
atmosferice (ruginirea fierului) și la coroziunea provocată de curenții electrici de
dispersie din sol numiți și curenți vagabonzi.
 În problemele practice de coroziune, importantă este cunoașterea vitezelor reale
cu care se desfășoară procesul. Dacă procesul de coroziune este posibil, dar are o viteză
de desfășurare foarte mică, se poate considera că materialul este rezistent la coroziune.
Viteza de coroziune se exprimă prin masa de metal distrus pe unitatea de
suprafață în unitatea de timp [g/m2h] sau adâncimea la care au ajuns degradările în
unitatea de timp [mm/an].
Cunoașterea acestor indicii permite alegerea corespunzătoare a materialului în
funcție de natura mediului, ceea ce determină o dimensionare corespunzătoare a
instalațiilor și o justă apreciere a duratei lor în exploatare.

Mecanismul acestor procese se poate explica prin teoria micropilelor locale în

cazul unui metal sau aliaj care prezintă neomogenități în compoziție sau structură sau
la contactul a două metale cu activități diferite.

−𝑧𝑒̅ −𝑧𝑒̅
oxidare anodică (−)𝑀𝑒 → 𝑀𝑒 𝑧+ sau 𝑀𝑒 + 𝑧𝐻2 𝑂 → 𝑀𝑒(𝑂𝐻)𝑧 + 𝑧𝐻 +

+𝑧𝑒̅ 𝑧 𝑧 +𝑧𝑒̅ 𝑧
reducere catodică (+)𝑧𝐻+ → 𝐻2 sau 𝑂2 + 𝑧𝐻+ → 𝐻2 𝑂
2 4 2

Exemple de coroziune electrochimică pe suprafețe eterogene

a) Tabla de cupru a unui rezervor nituită cu aluminiu în prezența unui electrolit (ape).

−3𝑒̅
(−)𝐴𝑙 → 𝐴𝑙 3+

+1𝑒̅
(+)𝐻+ → 𝐻0 , 𝐻 + 𝐻 → 𝐻2 (𝑝𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎𝑓𝑎ț𝑎 𝐶𝑢)

𝐴𝑙 3+ + 3𝑂𝐻− → 𝐴𝑙(𝑂𝐻)3
b) Fier acoperit cu zinc (tabla zincata)

−2𝑒̅
(−)𝑍𝑛 → 𝑍𝑛2+

+2𝑒̅
(+)2𝐻+ → 𝐻2 (𝑝𝑒 𝐹𝑒)

𝑍𝑛2+ + 2𝑂𝐻− → 𝑍𝑛(𝑂𝐻)2

Fig. Protecție anodică

c) Fier acoperit cu staniu (tablă cositorită)

−2𝑒̅
(−)𝐹𝑒 → 𝐹𝑒 2+

+2𝑒̅
(+)2𝐻+ → 𝐻2 (𝑝𝑒 𝑆𝑛)

𝐹𝑒 2+ + 2𝑂𝐻− → 𝐹𝑒(𝑂𝐻)2

Exemple de coroziune electrochimică pe suprafețe omogene

a) Procesul de coroziune acidă a zincului (cu depolarizare de H2):

−2𝑒̅
(−)𝑍𝑛 → 𝑍𝑛2+

+2𝑒̅
(+)2𝐻+ → 𝐻2 (𝑝𝑒 𝐹𝑒)

𝑍𝑛2+ + 2𝐶𝑙− → 𝑍𝑛𝐶𝑙2

b) Coroziunea cu consum de oxigen (cu depolarizare de O2). Exemplu: procesul de

ruginire a fierului este bine cunoscut și produce pagube însemnate. Pentru ca acest
proces să aibă loc, este necesară prezența oxigenului și a apei simultan. În aer
perfect uscat, fierul nu ruginește.
Totodată, prezența acizilor și a diferitelor săruri favorizează mult coroziunea.
Reacțiile care au loc la ruginirea fierului sunt:
Fe → Fe2+ + 2e-
2H3O+ + 2e- → 2H+ + 2H2O
2H+ → H2 sau 2H+ + ½O2 → H2O
2Fe2+ + ½O2 + 7H2O → 2FeO(OH) + 4H3O+
Rugina se poate scrie FeO(OH) sau Fe2O3 × n H2O.

c) Proces de coroziune , de dizolvare a metalelor însoțite de separarea altui metal,

reducerea unui cation de la o valență superioară la una inferioară, reducerea unui
alt oxidant.

𝐹𝑒 + 𝐹𝑒2 (𝑆𝑂4 )3 → 3𝐹𝑒𝑆𝑂4

𝑆𝑛 + 𝐶𝑢𝑆𝑂4 → 𝑆𝑛𝑆𝑂4 + 𝐶𝑢

3𝐶𝑢 + 8𝐻𝑁𝑂3 → 3𝐶𝑢(𝑁𝑂3 )2 + 2𝑁𝑂 + 4𝐻2 𝑂

Factori care influenţează asupra coroziunii electrochimice

a) Natura metalului;
 b) Structura și starea suprafeței metalului;

c) pH-ul soluției;

d) Concentrația electrolitului;

e) Concentrația oxigenului dizolvat în soluție;

f) Temperatura;

g) Viteza de curgere.

Aprecierea distrugerii prin coroziune

Aprecierea cantitativă constă în determinarea vitezei de coroziune folosind metode:

a) În metodele gravimetrice viteza de coroziune se exprimă prin indicele gravimetric

Kg.

𝑚𝑐𝑜𝑟
𝑣𝑐𝑜𝑟 = 𝐾𝑔 =
𝑆×𝑡

mcor - pierderea de masă prin coroziune (creşterea în greutate) în g;

t - timpul de coroziune, în h, zi, an;

S - aria suprafeţei corodate în m2.

Dacă coroziunea este uniformă se calculează indicele de penetraţie p

𝑣𝑐𝑜𝑟 × 24 × 365 1
𝑝= ×
1000 𝜌

b) În metodele volumetrice se măsoară volumul de H2 degajat sau de O2 absorbit.

Viteza de coroziune se exprimă prin indicele volumetric în unităţile: cm3/m2h sau
cm3/m2zi.
c) În metodele electrochimice se evaluează cantitatea de metal corodată măsurând
curentul debitat în proces.

Viteza de coroziune:

𝐴 𝐼×𝑡 𝐴 𝐼
𝑣𝑐𝑜𝑟 = 𝐾 = × = ×
𝑧×𝐹 𝑆×𝑡 𝑧×𝐹 𝑆

Densitatea de curent este:

𝐼
𝑖=
𝑆

respectiv

𝐾×𝑧×𝐹
𝑖=
𝐴

unde z este valenţa ionului metalic care trece în soluţie.

Metode de protecție anticorozivă a materialelor metalice

Protecția împotriva coroziunii reprezintă totalitatea măsurilor care se i-au pentru
a feri materialele tehnice de acțiunea agresivă a mediilor corozive. Protecția
anticorozivă a metalelor și a aliajelor se clasifică în protecție activă și pasivă.

Protecția anticorozivă pasivă se realizează prin aplicarea de straturi protectoare

care pot fi:

- metalice

- nemetalice

- de natură anorganică.

1. Straturile protectoare metalice pot fi depuse prin: imersie în metal topit, placare,
pulverizare (metalizare), difuziune termică, pe cale electrochimică.
 a) Acoperiri anodice ( de exemplu Zn pe Fe sau oţel), când potenţialul metalului
de bază (Fe) este mai electropozitiv decât a stratul depus (Zn).

b) Acoperiri catodice (de exemplu Sn pe Fe), când potenţialul stratului depus (Sn)
este mai electropozitiv decât a metalului de bază (Fe). Depunerea metalelor pe
cale electrochimică se realizează prin electroliza soluţiilor apoase de săruri
simple sau complexe ce conţin ionul metalului ce trebuie depus.

2. Straturile protectoare nemetalice organice sunt: peliculele de vopsele,

grundurile, pelicule de lacuri, acoperiri cu mase plastice.

3. Straturile protectoare de natură anorganică sunt: peliculele de oxizi sau

fosfaţi obţinute artificial.

Protecţia anticorozivă activă se referă la acţiunea de modificare a sistemului de

coroziune care depinde de: materialul folosit, mediul coroziv şi condiţiile de corodare
(temperatură, pH, concentraţia în O2, presiune, durata de coroziune).

1. Tratarea mediului cu scopul de a micşora caracterul lui agresiv:

a) Îndepărtarea agentului oxidant;

b) Modificarea pH-ului;

c) Utilizarea inhibitorilor de coroziune.

2. Metode electrochimice de protecţie se bazează pe reducerea vitezei de

coroziune a construcţiilor metalice prin polarizarea lor realizată prin protecţie
catodică şi anodică

a) Protecţia catodică
 - cu sursă exterioară de curent prin polarizarea catodică a instalaţiei
metalice de protejat cu o sursă de curent continuu şi un anod auxiliar în
circuitul de polarizare (Figura a şi b):

Fig. Protecţia catodică cu sursă exterioară de curent.

- cu anozi activi sau de sacrificiu, care se leagă la construcţie; drept anozi se

folosesc metale cu un potenţial mai electropozitiv decât al Fe cum sunt:
Mg, Zn, Al-Mg, Mg-Al-Zn (figura a şi b):

Fig Protecţia catodică cu anozi activi (de sacrificiu)

b) Protecţia anodică
 Metalele trec din stare activă în stare pasivă prin deplasarea potenţialului, adică
prin polarizare anodică cu o sursă exterioară de curent (figura)

Fig. Protecția anodică