Chimie Curs+lab PDF

COROZIUNEA MATERIALELOR
METALICE
I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
Coroziunea = fenomenul spontan de distrugere a suprafeţelor metalice sub
acţiunea factorilor din mediu
Reacţia: M0 Mz+ + ze- OXIDARE
Proces spontan : GR < 0
! Pt ceramici - EROZIUNE
Factori de influenţă
• natura materialului metalic: compoziţie, structură, puritate, potenţial

de oxidare, neomogenităţi
• mediul coroziv: T, P, umiditate, pH, concentaţia elementelor active

prezenta sistemelor redox, prezenta inhibitorilor
• interfaţa material / mediu – aspecte cinetice
– tipul produsilor de reacţie

CLASIFICARE
• aspectul zonei corodate

1. coroziune generalizată (toată suprafaţă)
2. coroziune localizată: - S f.mic, h mare – în PITTING
- S mare, h mic – în PLĂGI
- S mic, h mediu – FISURANTĂ (aliaje)
(la interfaţa a 2 metale)
• agenţi corozivi: gaze uscate coroziune CHIMICĂ

electroliţi coroziune ELECTROCHIMICĂ
microorganisme coroziune MICROBIOLOGICĂ
Aprecierea fenomenului de coroziune
CALITATIV - cu ochiul liber

- lupă
- microscop metalografic
- control nedistructiv: raze X
ultrasunete
CANTITATIV - calcul mărimi:
1. Viteza de coroziune (Vc, Kg) - masa de material corodat în unitatea

de timp şi unitatea de suprafaţă
vc = m / (S·t) [g / m2 h]
2. Viteza de uzură (vu, Pmm) – adancimea pana la care s-ar produce

coroziunea daca piesa ar fi tinută timp de 1 n în mediul coroziv
vu = (vc · 8760) / mat [mm/an]
! mat – [kg/m3]
1. Calculaţi viteza de uzură a unei piese de Al cu densitatea 2,19 g / cc
dacă de pe o suprafaţă de 400 mm2 s-au corodat, în timp de 0,5
ore,0,4 g de Al.
COROZIUNEA CHIMICA
Se produce in gaze uscate, temperatura inalta:

M + O2 → M2Ox (pelicula)
metale pentru care V0xid/Vmetal < 1;

pelicula poroasă, discontinuă
neprotectoare.
metale pentru care V0xid/Vmetal = 1...2,5;

pelicula continuă, aderentă
poate prezenta caracter protector.
metale pentru care V0xid/Vmetal > 2,5;

pelicula voluminoasă, tensiuni → fisurare, aderenţă scăzută,
caracter de protecţie redus.
a- adsorbtia oxigenului
la suprafata metalului
b- nucleerea
c- cresterea nucleelor
(laterala)
d- formarea filmului
Dai, J., et al, High temperature oxidation behavior and research status of modifications on
improving high temperature oxidation resistance of titanium alloys and titanium aluminides: A
review, Journal of Alloys and Compounds, 2015
Coroziunea aliajelor
1. Initial : toate metalele pot forma oxizi
2. In stadii inaintate:
- formarea oxizilor pentru care viteza de formare este mai mare
- formare oxizi dublii (Cr+Ni)
3. Oxidare selectiva pentru metale cu diferenta mare de afinitate (Fe-Cu) –
AFe>A Cu
O2
NiO
NiO + Cr2O3
+NiCr2O4
Cr2O3 + Ni
Ni+Cr
metalele care prezinta stari multiple de valenta vor genera succesiv oxizi
in toate starile de oxidare
O2
Care oxid se formeaza ultimul?
Fe2O3
Fe3O4
FeO
Fe
COROZIUNEA ELECTROCHIMICA
Fe2+ se oxideaza la Fe3+
Fe se oxideaza apa Se formeaza compusii
(regiune anodica) caracteristici ruginei: Fe2O3
Oxigenul
este redus in
regiunea
catodica
Electronii formati in regiunea anodica

migreaza catre regiunea catodica
OXIDARE: cedare de electroni, ANOD

REDUCERE: acceptare de electroni, CATOD
https://schoolbag.info/chemistry/central/190.html
COROZIUNEA MICROBIOLOGICA
https://www.onropes.co.uk/microbiological-corrosion
Blackwood, D., An Electrochemist Perspective of Microbiologically

Influenced Corrosion, Corros. Mater. Degrad. 2018, 1, 59–76
Jia, B., et al, Microbiologically influenced corrosion and current
mitigation strategies: A state of the art review, International
Biodeterioration & Biodegradation, 137 (2019), 42-58
PREVENIREA COROZIUNII.
TEHNICI DE PROTECTIE
ANTICOROZIVA
PASIVAREA
Pasivare mecanica: straturi izolatore: sulfati, fosfati

- bariere fizice in calea agentului coroziv
Pasivare chimica: oxizi semiconductori - bariere electrice

Oxizi protectori: oxizi de tip n Al2O3, NiO, CuO
Oxizi care induc coroziunea (tip p): FeO
! Pasivarea depinde de mediul coroziv

2. TEHNICI DE PROTECTIE ANTICOROZIVA
- Coroziunea – proces spontan Incetinire nu stopare
Def.: Protectia anticoroziva=totalitatea masurilor care se iau

pentru a proteja materialul metalic de actiunea mediului ambiant
(de a scadea viteza de coroziune.)
2. TEHNICI DE PROTECTIE ANTICOROZIVA
- Coroziunea – proces spontan Incetinire nu stopare
Masuri:
A.Actiune asupra mediului coroziv
B. Actiunea asupra suprafetei metalului
C. Actiune asupra procesului
! Protectie anticoroziva prin proiectare

A. Actiune asupra mediului coroziv
1. Degazarea mediului coroziv
2. Utilizarea inhibitorilor
Inhibitorii de coroziune = substanţe chimice care se adaugă

mediului coroziv şi scad vitezele de coroziune prin:
- încetinirea procesului anodic sau catodic
- schimbarea naturii produşilor de coroziune
- schimbarea rezistenţei ohmice a electrolitului

2. Utilizarea inhibitorilor:
- anodici (anioni: fosfati, silicati azotiti)
- catodici (ioni metalici: Zn2+, Ni2+, Mg2+)
- de adsorbtie: compusi organici cu S, N (tiouree)
- amestecuri de inhibitori (azotat, cromat + fosfat, silicat).

2. Utilizarea inhibitorilor:
Inhibitori de adsorbţie = substanţe organice care se adsorb pe

suprafaţa metalului pe zonele anodice sau catodice sau pe întreaga
suprafaţă formând filme de pasivare.
Se utilizează în cantităţi mici fiind deosebit de eficienţi
eficienţa creşte odată cu masa lor moleculară (oligomerii.)
Ex. compuşi cu azot (amine) a

compuşi ce conţin sulf în cicluri sau HS-, S2-
compuşi ce conţin şi sulf şi azot: tiouree
1. Slefuire mecanica
2. Modificarea naturii suprafetei metalice
Acoperiri prin difuzie termică = îmbogăţirea, la cald, a suprafeţei
metalului de bază cu un metal/nemetal cu rezistenţă ridicată la
coroziune tratamente termochimice:

2. Modificarea naturii suprafetei metalice
- metale: cuprizare, sheradizare (Zn), cromizare, titanizare, alitare (Al)
- nemetale: nitrurare (N), carbonitrurare, silicizare

3. Acoperirea suprafetei (! degresare)
a. Placare = acoperirea metalului suport cu un metal mai
rezistent la coroziune: prin presare la cald şi presiune (Au),
prin laminare, topire sau sudură (Al,
Pb, Cu, oţeluri inox, alama.)

3. Acoperirea suprafetei
b. Acoperiri electrolitice: cuprare, nichelare, zincare
c. Acoperiri peliculogene: grund, lac, vopsea
d. Acoperiri cu polimeri - anorganici: email, sticla
- organici: teflon, PE, cauciuc

Acoperiri peliculogene
Lac
Vopsea
Grund
Metal
3. Acoperirea suprafetei
e. Acoperiri protectoare cu pelicule de oxizi
Brunarea pelicula de Fe3O4/Fe la cald (240°C), pe cale uscată sau
cale umedă în soluţii ce conţin H3PO4 şi oxidanţi, când se formează pelicule
foarte subţiri (3mm) cu rezistenţă mai scăzută la coroziune.
Eloxarea Al: scop protector şi decorativ
alte ex: Mg, Cu, Zn, Cd

1. Protectie catodica cu anod de sacrificiu
2. Protectie anodica
2. Protectie anodica
Principiu: se leagă dispozitivul la anodul unei surse exterioare

concomitent cu introducerea în mediu a unui alt metal legat la catodul
sursei.
Ex: Se aplică sistemelor Ti - H2SO4 şi Fe - H2SO4.

1. Protectie catodica cu anod de sacrificiu
Protecţia catodică - deplasarea potenţialului la o valoare mai negativă

astfel încât orice reacţie de dizolavare anodică să fie practic imposibilă,
indiferent de natura mediului;
Practic: procedeul constă în trecerea în domeniu în care

metalul este imun (termodinamic stabil)
! pe toata suprafata
Protectie cu anod de sacrificiu
Aplicatii
COMPUSI
MACROMOLECULARI
COMPUŞI MACROMOLECULARI ORGANICI
• Compuşii formaţi din molecule uriaşe, în care o anumită secvenţă de atomi

se repetă de un număr mare de ori
nA  (A)n A-monomer
(A)n – polimer
n- grad de polimerizare (uzual n>50, n…sute de mii)
• Unitate structurală: secvenţa de atomi care se repetă
•Clasificare: - compuşi macromoleculari organici

- compuşi macromoleculari anorganici.
Compuşi macromoleculari de polimerizare
Conditie: monomerii conţin cel puţin o legătură dublă în moleculă.
A. Monomer vinilic: o singură legătură dublă între doi atomi de C.
B. Monomer acrilic: monomerul vinilic este un derivat al acidului acrilic

Compuşi macromoleculari de polimerizare
Teflonul:
• material cu rezistenţă termică buna (Tînmuiere = 327 C, Tdescompunere = 450 C)
înlocuitor de metale în dispozitive antifricţiune (bucşe, garnituri, lagăre)
putând fi prelucrat mecanic prin strunjire.
• inerţie chimică foarte bună obţinerea de acoperiri protectoare (filme, plăci)

fabricarea utilajelor chimice, a recipienţilor din
industria produselor alimentare, casnice etc.
F2C = CF2  (F2CCF2)n teflon

Compusi macromoleculari de polimerizare
Monomeri/polimeri dienici conţin două legături duble CC separate de o

legătură simplă, numite legături duble conjugate.
nH 2 C C CH CH2 CH2 C CH CH 2
X X n
Proprietati elastice
Cauciucul natural este un polimer dienic cu structura cis-poli(izoprenului).
• se extrage sub forma unei dispersii coloidale numită latex din sucul unor varietăţi de
plante tropicale cum este şi arborele de cauciuc, Hevea Brasiliensis.
CH3 H
CH2 CH2 CH2 CH2
C=C
C=C C=C
CH2 CH2
CH3 H CH3 H
Utilizari: fabricarea de obiecte goale în interior, jucării, şi pentru impermeabilizarea
ţesăturilor.
Lanţurile macromoleculare care alcătuiesc structura cauciucului se rigidizează la

temperaturi sub 10 0C, când se obţine o structură “îngheţată” cu elasticitate redusă.
Pentru a preveni alunecarea lanţurilor macromoleculare şi pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor elastice, cauciucul natural se vulcanizează.
Proprietatile cauciucului. Vulcanizarea cauciucului
Reacţia cauciucului (natural sau sintetic) cu sulf se numeşte vulcanizare. Ea
constă în crearea unor punţi de sulf între catenele polimerice (C-S-S-C) la
temperaturi de cca. 110 0C. Cauciucul vulcanizat, obţinut cu cantităţi mici de
sulf (2…4 %) are plasticitatea practic suprimată iar limitele de temperatură
ale elasticităţii sunt lărgite faţă de cauciucul nevulcanizat. Cauciucul
vulcanizat nu se înmoaie la cald şi îşi păstrează elasticitatea la temperaturi
coborâte. Rezistenţa lui la rupere este mult mărită (rupere = 300 kg  cm2).
Dacă vulcanizarea se face cu cantităţi mari de sulf (25-40%) se obţine un
produs dur, cu mare rezistenţă mecanică, fără proprietăţi elastice, casant şi
bun izolator electric numit ebonită.
Cauciucul se dizolvă în hidrocarburi (benzen, benzină, terebentină) şi în
compuşi halogenaţi (cloroform) dar nu se dizolvă în solvenţi polari (apă,
alcool, acetonă). Dizolvarea este precedată de îmbibare, cu modificarea
aspectului şi a dimensiunilor. De aceea obiectele de cauciuc nu trebuie să fie
aduse în contact cu solvenţi lichizi hidrocarbonaţi şi cloruraţi. Vulcanizarea
scade capacitatea de îmbibare a produsului.
Cantităţile mari de cauciuc cerute de practică, precum şi anumite proprietăţi
specifice impuse de diferiţi utilizatori au determinat direcţionarea cercetărilor
către sinteza de materiale cu proprietăţi de elastomeri numite cauciucuri
sintetice.
Tipuri de cauciucuri sintetice:
a) Cauciuc butadien-stirenic - fabricarea de anvelope, în amestec cu cauciucul
natural şi ingredientele necesare la vulcanizare.
b) Cauciucul nitrilic este un copolimer butadienă-acrilonitril rezistent la îmbibare,

la căldură şi la solicitări mecanice
c) Cauciucul butil este un copolimer al butadienei cu izopren, obţinut prin

polimerizare la temperaturi foarte joase de -1000C.
Este impermeabil la aer, utilizat pentru fabricarea camerelor de automobil.
! copolimerul acrilonitril-butadien-stirenic (ABS) este utilizat ca masă plastică în

fabricarea de obiecte electrocasnice şi ca înlocuitor al metalelor.
Compusi macromoleculari de policondensare
Policondensarea - implică condensarea chimică a monomerilor bi- sau

polifuncţionali. În procesul de policondensare, alături de produsul macromolecular
rezultă şi un compus mic-molecular.
nA+mB -(A-B)n- + mC
Poliesterii conţin în catena lanţului macromolecular gruparea –O–CO–, care provine

din policondensarea unui alcool /fenol polihidroxilic cu un acid policarboxilic sau cu
un derivat esteric al acestuia.
Exemplu: poli(etilentereftalat), PET:polimerizarea etilenglicolului cu acidul tereftalic:
Aplicatie: Polimerul se poate fila iar fibra obţinută se utilizează la obţinerea de

ţesături de tip tergal sau pentru fabricarea de compozite armate. Produsul se
poate utiliza şi pentru obţinerea de ambalaje cu rezistenţă bună la presiune.
Poliamidele conţin în catena macromoleculară gruparea –NH–CO–;
obtinere Nylon 6,6: : diamină şi un acid dicarboxilic
obtinere Nylon 6 polimerizarea cu deschidere de ciclu din -

caprolactamă:
Tesăturile din fibre poliesterice cât şi cele din fibre poliamidice sunt rezistente, pot fi
uşor colorate, se pot prelucra în diverse texturi.
Dezavantajul lor principal: sunt foarte puţin higroscopice astfel încât nu pot
atenua umiditatea naturală a corpului.
Fenoplaste: compuşi macromoleculari obţinuţi prin policondensarea
fenolului cu formaldehida.
novolac (policondensare în mediu acid)
bachelită (policondensare în mediu alcalin).
Novolacul are o structură liniară şi se utilizează în obţinerea de lacuri

electroizolante sau pentru obţinerea de mase plastice prin condensare
Bachelita se obţine în trei sortimente:

• rezol (prize, steckere. bachelită A) o masă sticloasă galbenă până
la brun, solubilă în acetonă, uşor de pulverizat, se obţine la 800C;
• rezitolul (bachelită B), se obţine prin încălzirea rezolului la 1500C timp
de câteva minute şi are proprietăţi termoplastice;
• rezita (bachelita C): produs tridimensional, reticulat, insolubil, utilizat
ca material izolator pentru întrerupătoare,
•Rezolul amestecat cu materiale de umplutură sau impregnat în acestea şi apoi
presat la cald serveşte la obţinerea de compozite cu bună rezistenţă mecanică
şi electrică
Aminoplastele sunt compuşi obţinuţi prin policondensarea unor amine cu

formaldehidă.
răşinile ureo-formaldehidice şi
răşinile melamino-formaldehidice
Utilizari: încleierea hârtiei, a lemnului, pentru tratarea lânii şi pentru fabricarea de
mase plastice presate
compozite lemnoase stratificate mult utilizate în tâmplărie şi în industria
mobilei: plăcile aglomerate lemnoase, PAL.
Răşinile epoxi: expandaţi, ca spume solide cu bună rezistenţă mecanică, la

obţinerea laminatelor pentru vasele submarine, a antenelor radar, pentru
încapsularea circuitelor electrice, ca izolator termic al cisternelor auto.
Poliuretani: reacţia unui izocianat, RN=C=O, cu un alcool.

Poliuretanii se prelucrează în structuri afânate celulare prin expandare. Se obţin astfel
spume flexibile (buret) sau rigide utilizate ca materiale antişoc în construcţia
autovehiculelor.
Polimeri organici cu siliciu
Polisilicati (siliconi)
Aplicatii: uleiuri, vaseline, cauciucuri (in functie de gradul de policondensare)

compozite
spume siliconice in constructii
garnituri in industria constructoare de masini
POLIMERI ANORGANICI. STICLE
• Sticla este un material amorf, omogen, izotrop, rezultat prin răcirea

până la solidificare a unei topituri.
• Clasificare:
- sticla organică (polimetacrilatul de metil, polistirenul)
- sticla anorganică.
• Sticla anorganică este un material omogen obţinut prin subrăcirea, fără
cristalizare, a unui amestec de silicaţi de Na, K, Cu, B, Mg, Pb, Al etc.
• Sticlele anorganice sunt considerate silicaţi polimeri, cu structură tridimensională

neordonată, cu catene -Si-0-Si- interconectate într-un mod dezordonat, ceea ce
determină proprietăţile specifice, deosebite de ale silicaţilor cristalini.
Obţinerea sticlei:
materiale: nisip, carbonat de sodiu sau de potasiu, sulfat de sodiu, calcar şi alte
substanţe precum şi cioburi de sticle (refolosite).
Etape:
1. Topirea în cuptoare speciale.
2. Răcirea topiturii, fără cristalizare, se obţine sticla cu o compoziţie determinată
de natura materiilor prime.
Procedee moderne, pentru obţinerea de sticle speciale,:

• depuneri de vapori de oxizi pe suprafeţe reci cu obţinerea de filme,
• precipitări de ceramici din soluţii prin procedee sol-gel
• oxidarea siliciului în filme subţiri cu obţinere de SiO2 ( pt. ind. electrotehnica).
Compoziţia sticlei
a) COMPONENŢI PRINCIPALI care trebuie să se utilizeze în permanenţă,
pentru fabricarea sticlei şi care au rol de:
– vitrifianţi, componenţi oxidici care pot forma singuri sticla: SiO2,

B2O3, P2O5. în proporţie de 55-95%;
– fondanţi care sunt oxizi ai metalelor alcaline şi au rolul de a micşora
punctul de înmuiere al sticlei fiind conţinuţi în proporţie de 1,5-2,5%;
– stabilizanţi, oxizii metalelor alcalino-pământoase, PbO, ZnO, Al2O3,
ZrO2 etc., care conferă stabilitate sticlei faţă de diferiţi agenţi externi.
Se pot găsi în sticlă în proporţie de 2-50%.
B) COMPONENŢI AUXILIARI, (MODIFICATORI) utilizaţi pentru corectarea

unor proprietăţi ale sticlei:
1. afinanţi (agenţi de limpezire) NaNO3, KNO3, Na2SO4, CaSO4 pentru

limpezirea sticlei (0,5-1%) pprin descompunerea cu formare de gaze
2. coloranţi care după mărimea particulelor dispersate în masa sticloasă
pot fi: coloranţi moleculari (oxizii unor metale)
coloranti coloidali (metale si sulfuri aflate in suspensie)
COMPONENŢI AUXILIARI, (MODIFICATORI)
Culoarea sticlei este determinată de natura colorantului.

- FeO colorează sticla în verde albăstrui,
- Fe2O3 în galben verzui,
- CoO şi/sau Co2O3 în albastru,
- NiO în brun gălbui (sticla sodică) sau roşu violet (sticla potasică),
- Cr2O3 în verde, CrO3 în galben portocaliu, Cu2O în roşu,
- MnO2 în roşu violet (sticla sodică) şi albastru violet (sticla potasică) etc.
- Aurul coloidal colorează sticla în roşu,
- Se în galben
- CdS în oranj.
3. decoloranţi, adică substanţe care au proprietatea de a decolora sticla.
Decolorarea se realizează;
• fizic prin complementaritatea culorilor: roşu cu verde, albastru cu
portocaliu violet cu galben)
• chimic prin transformarea coloranţilor în compuşi volatili:
Fe2O3 + 3 CaF2 = 2 FeF3 + 3 CaO
COMPONENŢI AUXILIARI, (MODIFICATORI)
4. opacizanţi, substanţe care adăugate în sticlă, reduc parţial (opalescenţă)

sau total (opacitate) transparenţa sticlei. Se utilizează în acest scop SnO2,
Sb2O3, CaF2, Na3AIF6 etc.;
5. alte substanţe care conferă sticlei

- rezistenţă mecanică (MgO),
- mărirea (ZrO2) sau micşorarea (Al2O3) indicelui de refracţie,
- micşorarea tendinţei de cristalizare (devitrifiere) (MgO, K2O,
B2O3),
- micşorarea coeficientului de dilatare termică (B2O3, ZrO2, Li2O).
Proprietăţile generale ale sticlelor
• Materiale dure, casante, transparente.
• Nu au punct de topire ci interval de înmuiere putându-se prelucra prin
turnare, sau prin suflare.
• Sunt rezistente la şoc termic şi la acţiunea agenţilor chimici cu excepţia HF,
H3PO4, H3BO3 sau a alcaliilor topite.
• Rezistenţa la agenţii chimici creşte dacă pe suprafaţa sticlei se aplică o
peliculă de ulei siliconic şi se tratează termic la 300-400oC ori prin tratare cu
silicaţi sau aluminaţi.
• Viscozitatea sticlei este diferită în funcţie de temperatură şi de compoziţie.
• Devitrifierea, este proprietatea nedorită, a sticlei de a trece din stare amorfă
(sticloasă) în stare cristalină. Fenomenul se datorează dezamestecării,
compoziţiei necorespunzătoare sau a răcirii bruşte a sticlei puternic
încălzite.
• Densitatea sticlei : 2,2 g/cm3 (sticla de silice) ….. 8 g/cm3 (sticla cristal).
• Duritatea (scara mineralogică Mohs): 5-6 (sticlele comune); 6..7 (sticle
laborator)
Scara Mohs: Talc 1, Ghips 2, Calcit 3, Fluorina 4, Apatit 5, Feldspat 6, Cuarţ 7,

Topaz 8, Corindon 9, Diamant l0
• Coeficientul de dilatare termică, , este mic şi creşte cu conţinutul de oxizi
alcalini. Este direct corelat cu rezistenţa la şoc termic.
• Conductibilitatea electrică este scăzută, fapt pentru care sticla este unul dintre
cei mai buni izolatori electrici.
• Rezistenţa mecanică a sticlelor este foarte scăzută, sticlele sunt casante.
• Proprietăţile chimice ale sticlelor obişnuite sunt corelate cu compoziţia lor;
Sticla este atacată de acidul fluorhidric ceea ce permite gravarea ei în

scopuri tehnice sau estetice:
SiO2 + 4 HF = SiF4 + 2 H2O
SiF4 + 2 HF = H2SiF6
• Topiturile de carbonaţi alcalini distrug sticla, formând silicaţi şi dioxid de carbon.

• Sticlă solubilă =silicatul de sodiu care se poate obţine în

reacţia sticlei cu hidroxid şi sulfit de sodiu.
• Produşii rezultaţi, trataţi la cald, permit obţinerea acestui

sortiment, utilizat pentru fabricarea de chituri, de cruste etc.
• SiO2 +  NaOH Na4SiO4, Na2SO3 + Na2Si2O5 sticlă

160o C
 solubilă
 Na 2 SO3
 + HCl

• acid polisilicic H2O silicagel
Sorturi de sticle
 sticla de cuarţ (de silice):

96-99%SiO2, Tînmuiere ridicată = 17000C, coeficient de dilatare redus
(rezistent la variaţii mari de temperatură), transparenţă pt. U.V.
Utilizare:
oglinzi cu precizie, lentile şi prisme optice şi becuri cu vapori de
mercur.
 sticla rubin – se obţine prin dispersarea aurului lichid în topitura de

sticlă <0,1%.
Utilizare:
fabricarea semafoare şi a semnalizatoarelor de cale ferată.
 sticla optică
Caracteristici: omogenitate fizico – chimică, transparenţă, indici de
refracţie bine determinaţi, rezistenţă la agenţii fizico-chimici.
Utilizare:
confecţionarea prismelor şi lentilelor denumite sticle CROWN (3-
15% PbO şi BaO), sticla FLINT (15-40% PbO).
Sorturi de sticle
sticlele filtrante – transmit selectiv radiaţia luminoasă
Utilizare:
- Sticle de protecţie termică (1-2%FeO) opresc radiaţiile calorice din
domeniul I.R.;
- sticle permeabile pt. radiaţii U.V. (sticle uviol);
- sticle de protecţie împotriva soarelui, reduc uniform transmiterea tuturor

radiaţiilor şi conţin: Fe2O3, NiO, CoO, Cr2O3;
- sticle împotriva strălucirii, conţin CdS, (nuanţa gălbuie),

Utilizare:
fabricarea parbrizelor în vederea protejării vederii conducătorilor auto;
- sticle de protecţie pentru sudori, impermeabile pt. radiaţiile U.V., I..R. si chiar
vizibil ; conţin Al2O3, CaO, Na2O, CoO, CuO, NiO;
- sticle de protecţie împotriva radiaţiilor X, cu un conţinut mare de PbO şi WO2

Utilizare:
ecrane de protecţie în instalaţiile medicale sau unde se lucrează cu
radiaţii X;
- sticle pentru filtre optice – “DIDYM” conţin oxizi de neodim, de ceriu de uraniu
sau de praseodium.
Sorturi de sticle
• sticle cristal – conţinut mare de PbO (9-50%), densitate, strălucire, indice de
refracţie mare.
Utilizare: aparatura de laborator, obiecte casnice şi decorative.
• sticla calcosodică şi calcopotasică, sau sticla obişnuită – utilizată pt. corpuri de

iluminat, geamuri, obiecte de uz gospodăresc.
• sticla termo- şi chimic rezistentă – conţinut mic de oxizi alcalini, mai bogată în
oxizi de B, Al, Mg, Ca. Prezintă o mare rezistenţă la variaţii mari de temperatură.
Utilizare: confecţionaarea vaselor de laborator, de uz gospodăresc, tuburi
electronice TV şi tuburi de raze X.
După ţara de provenienţă se cunoaşte sticla: JENA, PZREX,
TURDATERM.
• sticle de siguranţă – previn formarea cioburilor periculoase în cazul şocurilor

mecanice – sticlele securit şi vizurit – se obţin prin prelucrarea termică a sticlei.
sticla triplex – este tot o sticlă de siguranţă obţinută prin lipirea a două plăci de
geam din sticlă obişnuită, şlefuite şi polizate,lipite cu liant organic transparent
(celuloid sau răşini vinilice).
Sorturi de sticle
• sticla armată – se realizează prin armare cu plase metalice, în scopul măririi rezistenţei
mecanice.
• sticle fototropice – sticle care prin iradiere îşi schimbă transparenţa şi culoarea
- conţin substanţe care nu coloreză sticla, dar care se descompun reversibil în substanţe
care o colorează
Ex: 2AgCl 2Ag + Cl2 , Ag dispersat în masa sticloasă colorează în brun cenuşiu
• sticla spongioasă – structură afânată, de burete, densitate mică

- Obţinere: se barbotează aer sau alt gaz în masa sticloasă topită.
- Utilizare: izolator termic şi fonic.
• fire şi fibre de sticlă

Obţinere: procedeul de trefilare
Utilizare: vata de stică, ţesături de sticlă pentru armare, tehnica transmiterii informaţiei la
distanţă (audio, video, computere) , fabricarea de compozite.
• sticle microcristaline – structură policristalină intermediară între sticlă şi ceramică –

proprietăţi asemănătoare cuarţului.
Obţinere sticle microcristaline: prin dirijarea procesului de devitrifiere a sticlei amorfe, în
apropierea temperaturii de înmuiere, prin adăugarea de agenţi de cristalizare (nucleere)
– Au, Pt, MgO, Li2O, TiO2, ZrO, urmat de încălzire până la atingerea procesului dorit de
cristalinitate.
• Sticla amorfă utilizată poate fi:

Li2O -Al2O3 - SiO2 sau K2O – MgO - Al2O3 - SiO2
Utilizare:obţinerea de generatoare cuanto – optice, a oglinzilor cu reflexie exterioară pt.
Telescoape.
Prelucrare chimică
Gravare, matisare, metalizare, marcare

Gravare – cu HF în stare gazoasă sau soluţie.
Obiectele se spală, se usucă, se acoperă cu un strat de parafină. După uscare se
înlătură parafina din zonele ce trebuie gravate şi se realizează atacul cu HF.
Se obţin: - gravări mate dacă se utilizează HF gazos

- gravări transparente dacă se utilizează sol. HF.
Obiectele se spală cu apă, se neutralizeaază cu sol. de Na2CO3 5-10% şi se
îndepărtează stratul de parafină.
Metalizare – argintare, aurire, cuprare

-Se pulverizează metal în vid, prin reducerea chimică sau sau electrochimică,
prin depuneri în stare de vapori.
-Reducerea electrochimică se realizează numai după ce pe suprafaţa sticlei s-a
depus un strat foarte fin de Ag sau Cu pe cale chimică.
Oglinda de argint – prin depunerea pe suport de sticlă a metalului rezultat prin

reacţia de reducere a hidroxidului diamminoargentic cu sol. de formaldehidă
(formol)
Chimie
Curs 2
Tematica cursului
• Notiuni privind structura materiei: Structura atomului; Structura invelisului de
electroni;
• Sistematizarea elementelor chimice; relatia structura atomului – proprietatile
elementelor chimice. Legile chimiei
• Legaturi chimice; Tipuri de retele cristaline; Corelarea tipului de legatura/retea cu
proprietatile substantelor chimice si aplicatiile acestora: Metale, Materiale ceramice;
Compusi macromoleculari;
• Apa; Sisteme disperse: Sisteme disperse moleculare – dizolvare; solubilitate;
concentratia solutiilor;
• Proprietati ale solutiilor de neelectroliti - Ebulioscopie; Crioscopie; Lichide antigel;
• Echilibre ionice – notiunea de pH; hidroliza sarurilor;
• Conversia electrochimica a energiei. Surse chimice de curent electric
• Combustibili si lubrifianti. Combustibili fosili versus surse de energii regenerabile
Notiuni privind structura materiei
Structura atomului
Structura invelisului de electroni
Structura atomului
ATOM
NUCLEU INVELIS ELECTRONIC
PROTONI ELECTRONI
NEUTRONI
– straturi
– substraturi
– orbitali
Numere cuantice
Numar cuantic principal, n
– indica nivelul energetic pe care este
plasat electronul
– defineste numarul stratului electronic
– valori: 1….n, numere intregi
Numar cuantic secundar / azimutal, l
– indica forma si tipul orbitalului in care

este plasat electronul
– defineste substratul - toti orbitalii cu
acelasi numar azimutal formeaza un
substrat al unui anumit strat
– valori : l = 0,1,2…(n-1)
Orbital
• Zona din jurul nucleului sub forma unui nor

de sarcina electrica negativa, in care
electronul se gaseste cu probabilitate maxima
Orbital
Orbital
Numere cuantice. Tipuri de
orbitali
• Valorile lui l:
l = 0 -- s
l = 1 -- p
l = 2 -- d
l = 3 -- f
Numar cuantic magnetic, ml
– defineste diferitii orbitali ai aceluiasi substrat

– determina orientarea in spatiu a orbitalilor la
introducerea atomului intr-un camp magnetic
extern.
– valori: ml= -l…0….+l,
2l+1 valori......2l+1 orbitali / substrat
l=0
ml=0
l=1, ml= -1, 0, +1
l= 1 ; ml = -1, 0, +1
px
py
pz
l=2, m = -2, -1, 0, 1, 2
Numar cuantic de spin, s
- indica sensul de rotatie a electronului in jurul

propriei axe
- valori: s= + - ½
Nr electroni/substrat = 2(2l+1)
Relaţia între numerele cuantice şi structura învelişului de electroni
n l m s Nr. de orbitale Nr. de electroni

pe substrat pe strat
2(2l+1) 2n2
1 0 0 1/2 1 2 2
2 0 0 1/2 1 2
8
1 0, 1 1/2 3 6
0 0 1/2 1 2
3 1 0, 1 1/2 3 6
18
2 0, 1, 2 1/2 5 10
0 0 1/2 1 2
4 1 0, 1 1/2 3 6
32
2 0, 1, 2 1/2 5 10
3 0, 1, 2, 3 1/2 7 14
Configuratii electronice
• Insiruire care reda clasificarea electronilor
functie de pozitia electronului distinctiv
• reprezentare:
…...2p5………..
numarul numar de
stratului tip de electroni in
orbital orbitali
Reguli de ocupare cu electroni a
invelisului electronic
• Straturile si substraturile se ocupa in

ordinea crescatoare a energiei acestora
• Principiul Pauli: doi electroni ai aceluiasi
atom nu pot avea toate numerele cuantice
identice
• Regula Hund: la completarea cu electroni a
orbitalilor de aceeasi energie se ocupa
fiecare orbital cu cate un electron si apoi se
imperecheaza electronii.
Regula lui Goldanski (regula “tablei de şah”).
1s
2s
2p 3s
3p 4s
3d 4p 5s
4d 5p 6s
4f 5d 6p 7s
5f 6d 7p 8s
|Exemple
Valenta
• Numarul de electroni cu care atomul unui element
participa la formarea legaturilor chimice
Numar de oxidare
• Valenta formala
• Masura a numarului de electroni pe care un atom
ii poate ceda, accepta sau pune in comun pentru a
se lega cu alti atomi, identici sau diferiti
Chimie
Curs 3
Sistemul periodic al elementelor
Sistemul (tabelul) periodic al elementelor
• 7 perioade
• 18 grupe → principale
→ secundare
• 118 elemente
90 în stare naturală (două lichide, 11 gaze și 77 solide)
28 artificiale
Mendeleev 1869-1871 – ordinea crescatoare A

- asemanarea proprietatilor
Legea periodicitatii: Proprietatile elementelor
sunt functii periodice ale maselor atomice
Numarul perioadei = numarul ultimului strat electronic
Numarul grupei = numarul electronilor de pe ultimul strat
Clasificarea elementelor in functie de electronul
distinctiv ➔ Blocuri de elemente
• Electron distinctiv = electron care se adaugă în stratul în curs de

completare din învelişul electronic al unui element si îl
diferentiaza de elementul precedent
➔Blocul “s” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

într-un orbital de tip s al ultimului nivel electronic
→ structura ultimului strat: ns1-2.
• grupa a 1-a (metale alcaline)
• grupa a 2-a (metale alcalino-pământoase).
• valenţa I respectiv II şi
• NO = + numărul grupei.
• METALE
Clasificarea elementelor in functie de electronul distinctiv
➔Blocuri de elemente
➔Blocul “p” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

într-un orbital de tip p al ultimului nivel electronic
→ structura ultimului strat: ns2np1-6
• grupele 13 … 18
• metale si nemetale
• valenta variabila !!!! cu exceptia oxigenului si fluorului
• stari de oxidare
→ negative = 18 - nr. grupei
→ pozitive = numarul grupei -10 sau cu din doi în doi
mai mici decât acestea.

grupa metalelor pământoase (gr. 13/IIIA)
grupa carbonului (gr. 14/VIA)
grupa azotului (gr. 15/VA)
grupa oxigenului (gr. 16/VIA)
grupa halogenilor (gr. 17/VIIA)
grupa gazelor rare (gr. 18/VIIIA)
Blocul “d” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

într-un orbital de tip d al penultimului nivel electronic
→ structura ultimului strat: ns2(n-1)d1-10 n = 4, 5, 6
• Metale ➔ metale tranzitionale - 3 familii
- familia scandiului, 21Sc - 30Zn, n = 4

- familia ytriului, 39Y - 48Cd, n = 5
- familia lantanului, 57La - 80Hg, n = 6.
• valenţă variabilă, valenta maxima = nr grupei

!!!
• NO = + valenta
Valente
STRUCTURA STARE DE
GRUPA ULTIMULUI STRAT VALENTE OXIDARE EXEMPLE
III B, 3 ns2(n-1)d1 III +III Sc2O3
IV B, 4 ns2 (n-1)d2 IV +IV TiO2

V B, 5 ns2(n-1)d3 V +V V2O5
VI B, 6 ns2(n-1)d4 VI +VI K2CrO4

III +III Cr2O3
VII B, 7 ns2(n-1)d5 VII, VI, +VII, +VI, KMnO4,
IV, II +IV, +II
K2MnO4,
MnO2
MnCl2
STRUCTURA STARE DE
GRUPA ULTIMULUI VALENTE OXIDARE EXEMPLE
STRAT
VIII B, III +III Fe2O3
8, 9, 10 ns2(n-1)d6-8 II +II FeO,
NiO
I B, 11 ns1( n-1)d10 I +I Ag2O
AgNO3
CuO,
II +II
Cu(NO3)2
II B, 12 ns2(n-1)d10 II +II ZnO

HgO
ZnCl2
Blocul “f” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

→ structura ultimului strat: ns2(n-1)d1-10 (n-2)f1-14
n 6,7
• grupele 3
• Metale - 2 familii
- familia lantanoidelor, 58Ce - 71Lu, n = 6

- familia actinoidelor, 90Th – 103Lw, n = 7
• valenţă =III
• NO = + valenta
GRUP
GRUPE
E
PERIOADE
Chimie
Curs 2
Tematica cursului
electroni;
elementelor chimice. Legile chimiei
Notiuni privind structura materiei
Structura atomului
Structura atomului
ATOM
PROTONI ELECTRONI
NEUTRONI
– straturi
– substraturi
– orbitali
Numere cuantice
Numar cuantic principal, n
– indica nivelul energetic pe care este
plasat electronul
– defineste numarul stratului electronic
– valori: 1….n, numere intregi
Numar cuantic secundar / azimutal, l
– indica forma si tipul orbitalului in care

este plasat electronul
– defineste substratul - toti orbitalii cu
acelasi numar azimutal formeaza un
substrat al unui anumit strat
– valori : l = 0,1,2…(n-1)
Orbital
• Zona din jurul nucleului sub forma unui nor

de sarcina electrica negativa, in care
electronul se gaseste cu probabilitate maxima
Orbital
Orbital
Numere cuantice. Tipuri de
orbitali
• Valorile lui l:
l = 0 -- s
l = 1 -- p
l = 2 -- d
l = 3 -- f
Numar cuantic magnetic, ml
– defineste diferitii orbitali ai aceluiasi substrat

– determina orientarea in spatiu a orbitalilor la
introducerea atomului intr-un camp magnetic
extern.
– valori: ml= -l…0….+l,
2l+1 valori......2l+1 orbitali / substrat
l=0
ml=0
l=1, ml= -1, 0, +1
l= 1 ; ml = -1, 0, +1
px
py
pz
l=2, m = -2, -1, 0, 1, 2
Numar cuantic de spin, s
- indica sensul de rotatie a electronului in jurul

propriei axe
- valori: s= + - ½
Nr electroni/substrat = 2(2l+1)
Relaţia între numerele cuantice şi structura învelişului de electroni
n l m s Nr. de orbitale Nr. de electroni

pe substrat pe strat
2(2l+1) 2n2
1 0 0 1/2 1 2 2
2 0 0 1/2 1 2
8
1 0, 1 1/2 3 6
0 0 1/2 1 2
3 1 0, 1 1/2 3 6
18
2 0, 1, 2 1/2 5 10
0 0 1/2 1 2
4 1 0, 1 1/2 3 6
32
2 0, 1, 2 1/2 5 10
3 0, 1, 2, 3 1/2 7 14
Configuratii electronice
• Insiruire care reda clasificarea electronilor
functie de pozitia electronului distinctiv
• reprezentare:
…...2p5………..
numarul numar de
stratului tip de electroni in
orbital orbitali
Reguli de ocupare cu electroni a
invelisului electronic
• Straturile si substraturile se ocupa in

ordinea crescatoare a energiei acestora
• Principiul Pauli: doi electroni ai aceluiasi
atom nu pot avea toate numerele cuantice
identice
• Regula Hund: la completarea cu electroni a
orbitalilor de aceeasi energie se ocupa
fiecare orbital cu cate un electron si apoi se
imperecheaza electronii.
Regula lui Goldanski (regula “tablei de şah”).
1s
2s
2p 3s
3p 4s
3d 4p 5s
4d 5p 6s
4f 5d 6p 7s
5f 6d 7p 8s
|Exemple
Valenta
• Numarul de electroni cu care atomul unui element
participa la formarea legaturilor chimice
Numar de oxidare
• Valenta formala
• Masura a numarului de electroni pe care un atom
ii poate ceda, accepta sau pune in comun pentru a
se lega cu alti atomi, identici sau diferiti
Chimie
Curs 3
Sistemul periodic al elementelor
Sistemul (tabelul) periodic al elementelor
• 7 perioade
• 18 grupe → principale
→ secundare
• 118 elemente
90 în stare naturală (două lichide, 11 gaze și 77 solide)
28 artificiale
Mendeleev 1869-1871 – ordinea crescatoare A

- asemanarea proprietatilor
Legea periodicitatii: Proprietatile elementelor
sunt functii periodice ale maselor atomice
Numarul perioadei = numarul ultimului strat electronic
Numarul grupei = numarul electronilor de pe ultimul strat
Clasificarea elementelor in functie de electronul
distinctiv ➔ Blocuri de elemente
• Electron distinctiv = electron care se adaugă în stratul în curs de

completare din învelişul electronic al unui element si îl
diferentiaza de elementul precedent
➔Blocul “s” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

într-un orbital de tip s al ultimului nivel electronic
→ structura ultimului strat: ns1-2.
• grupa a 1-a (metale alcaline)
• grupa a 2-a (metale alcalino-pământoase).
• valenţa I respectiv II şi
• NO = + numărul grupei.
• METALE

• metale si nemetale
• valenta variabila !!!! cu exceptia oxigenului si fluorului
• stari de oxidare
→ negative = 18 - nr. grupei
→ pozitive = numarul grupei -10 sau cu din doi în doi
mai mici decât acestea.

grupa metalelor pământoase (gr. 13/IIIA)
grupa carbonului (gr. 14/VIA)
grupa azotului (gr. 15/VA)
grupa oxigenului (gr. 16/VIA)
grupa halogenilor (gr. 17/VIIA)
grupa gazelor rare (gr. 18/VIIIA)
Blocul “d” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

→ structura ultimului strat: ns2(n-1)d1-10 n = 4, 5, 6
• Metale ➔ metale tranzitionale - 3 familii
- familia scandiului, 21Sc - 30Zn, n = 4

- familia ytriului, 39Y - 48Cd, n = 5
- familia lantanului, 57La - 80Hg, n = 6.
• valenţă variabilă, valenta maxima = nr grupei

!!!
• NO = + valenta
Valente
STRUCTURA STARE DE
GRUPA ULTIMULUI STRAT VALENTE OXIDARE EXEMPLE
III B, 3 ns2(n-1)d1 III +III Sc2O3
IV B, 4 ns2 (n-1)d2 IV +IV TiO2

V B, 5 ns2(n-1)d3 V +V V2O5
VI B, 6 ns2(n-1)d4 VI +VI K2CrO4

III +III Cr2O3
VII B, 7 ns2(n-1)d5 VII, VI, +VII, +VI, KMnO4,
IV, II +IV, +II
K2MnO4,
MnO2
MnCl2
STRUCTURA STARE DE
GRUPA ULTIMULUI VALENTE OXIDARE EXEMPLE
STRAT
VIII B, III +III Fe2O3
8, 9, 10 ns2(n-1)d6-8 II +II FeO,
NiO
I B, 11 ns1( n-1)d10 I +I Ag2O
AgNO3
CuO,
II +II
Cu(NO3)2
II B, 12 ns2(n-1)d10 II +II ZnO

HgO
ZnCl2
Blocul “f” de elemente - elementele care au electronul distinctiv

→ structura ultimului strat: ns2(n-1)d1-10 (n-2)f1-14
n 6,7
• grupele 3
• Metale - 2 familii
- familia lantanoidelor, 58Ce - 71Lu, n = 6

- familia actinoidelor, 90Th – 103Lw, n = 7
• valenţă =III
• NO = + valenta
GRUP
GRUPE
E
PERIOADE
Chimie
Curs 4
Variatia proprietatilor
elementelor in sistemul periodic
Proprietati ale elementelor corelate cu pozitia
in sistemul periodic
• A. proprietati neperiodice: Z, A, linii spectrale
• B. proprietati periodice:
– A. proprietati fizice:
» Dimensiuni atomice
» Dimensiuni ionice
» Energie de ionizare
» Afinitate pentru electroni
– B. proprietati chimice:
» Valenta
» Electronegativitatea
» Caracterul chimic
Legea periodicitatii: Proprietatile elementelor sunt functii periodice
ale maselor atomice
Proprietati chimice
• Dimensiuni (raze) atomice
• Dimensiuni ionice
• Energia de ionizare
• Afinitate pentru electroni
RAZA ATOMICA
GRUPE
PRINCIPALE
RAZA ATOMICA
FORMAREA IONILOR
• Ioni pozitivi – cedare de electroni

• Ioni negativi – acceptare de electroni
RAZA IONICA
SCADE RAZA IONICA

RAZA
IONICA
Variatie
similara razei
atomice
ENERGIA DE IONIZARE
Energia consumata la indepartarea unui electron dintr-un

atom in stare gazoasa (I).
AFINITATEA PENTRU ELECTRONI
• Energia eliberata pentru alipirea unui electron la

atomul unui element
Proprietati chimice
• Electronegativitate
• Caracter chimic
• Valenta
Electronegativitate
• Valoarea absoluta a diferentei dintre energia de

ionizare si afinitatea pentru electroni
• Electronegativitatea relativa (raportata la

electronegativitatea litiului
• X= 0….4
X = 0.7 ➔ Cs
X = 4.0 ➔ F
Caracterul chimic
Metale
• Numar mic de electroni pe ultimul strat

• Energie de ionizare mica
• Electronegativitate mica
Nemetale
• Numar mare de electroni pe ultimul strat

• Afinitate pentru electroni mare
• Electronegativitate mare
Variatia caracterului chimic al elementelor
Variatia caracterului chimic al elementelor
Valenta
Valenţa = capacitatea atomilor de a reacţiona între ei.
este o proprietate periodică.
Valenţa faţă de hidrogen,

pentru elementele din blocul „s” şi din blocul „p”,
creşte monoton în perioadă de la I la IV şi scade până la I.
1 2 3 14 15 16 17
EH EH2 EH3 EH4 EH3 EH2 EH
LiH BeH2 BH3 CH4 NH3 H2O HF
Valenta
Valenţa faţă de oxigen
Valenţa maximă faţă de oxigen

elementele din blocul „s” → egală cu numărul grupei
elementele din blocul „p” → egala cu numărul grupei - 10
1 2 13 14 15 16 17 Valenta 8
E2O EO E2O3 EO2 E2O5 EO3 E2O7 EO4
Na2O MgO Al2O SiO2 P2O5 SO3 Cl2O RuO4 şi
3 7 OsO4
Valenta
Valenţa faţă de oxigen si hidrogen,
1 2 13 14 15 16 17
E2O EO E2O3 EO2 E2O5 EO3 E2O7
Na2O MgO Al2O3 SiO2 P2O3 SO3 Cl2O7
NaOH Mg(OH)2 Al(OH)3 Si(OH)4 P(OH) S(OH)6 Cl(OH)7

5
3
LEGATURI CHIMICE
Legaturi chimice
• !!! Singurele elemente stabile in stare atomica sunt

gazele rare
• Cauza: instabilitatea atomilor (izolati) in stare fundamentala

?? realizarea octetului sau a dubletului de electroni
➔Interactii de natura chimica in scopul stabilizarii atomilor
• Mod de realizare: participa atomii individuali prin intermediul
electronilor de valenta
• Se formeaza substante chimice

Tipuri de legaturi
• Legatura IONICA – forte de natura

electrostatica
• Legatura COVALENTA – forte de natura

cuantice
• Legatura METALICA – forte de natura cuantica

Tipuri de legaturi
TIP DE
DX TIP DE ATOMI
LEGATURA
zero metale Metalica
zero nemetale Covalenta nepolara
mica nemetale Covalenta polara
mare metal + nemetal Ionica

Legatura ionica
Legătura se realizează prin cedare de electroni de către atomii de metal,

respectiv prin acceptare de electroni de către atomii de nemetal.
Etape:
• formarea ionilor pozitivi si negative
M → Mz1+ + z1e-
Nem + z2e- → Nemz2-
• atractia ioni de semn contrar
Mz1+ + Nemz2- → M Z2Nemz1

Substanta ionica NU MOLECULA
Legatura ionica
a b c
11Na
0; [1s2 2s2 2p6 3s1]0 − 1 e− → Na+; [1s2 2s2 2p6]+
17Cl
0; [1s2 2s2 2p6 2s2 3p5]0 + 1 e− → Cl−; [1s2 2s2 2p6 3s2 3p6]−
Na+ + Cl− = Na+Cl−
Legatura ionica
Caracteristici
•Valenţa atomilor din compuşii ionici se numeşte electrovalenţă şi
este egală cu numărul de electroni cedaţi sau acceptaţi de către
atomi, pentru a se transforma în ioni.
•Substanţele ionice:
➢ substanţe solide formate din reţele ionice( legatura ionica
este puternica)
➢ casante
➢ au puncte de topire ridicate, întrucât legătura ionică este o
legătură puternică,
➢ se dizolvă în solvenţi polari, au dipolmoment mare, nu
conduc curentul electric în stare solidă deoarece ionii ocupă
poziţii fixe în reţea, dar sunt conductori în soluţie sau în
topitură, situaţii în care ionii devin mobili.
➢ compuşii ionici sunt electroliţi
Legatura ionica
Exemple:
NaCl, KCl, CaCl2, CaS, Na2S,
NaOH, KOH, CuCl2
Reteaua cristalina (ideala) a clorurii de sodiu
Ideal: in nodurile retelei ioni

Real: defecte de retea
lipsa de ioni in noduri = vacante
ioni prezenti in spatiile libere din retea = ioni interstitiali
ioni unul in locul altora
Reteaua cristalina (ideala) a clorurii de sodiu
Proprietati ale substantelor ionice - Solubilitatea
Proprietati ale substantelor ionice
Retea cubica Retea cubica Retea cubica cu
centrata intern fete centrate
Tipuri de retele cristaline
Legatura covalenta
• Realizarea octetului sau a dubletului de electroni şi anume

prin punerea în comun de electroni neimperecheati de către
atomii care participă la formarea legăturii.
• Se realizeaza prin intrepatrunderea orbitalilor

monoelectronici ai atomilor de nemetal, identici sau diferiti.
Atomi identici – legatura covalenta nepolara
Atomi diferiti – legatura covalenta polara

Legatura covalenta
Punere in comun de electroni
H + H H H , H−H ; N + N N N ,  ;
H + Cl H Cl , H−Cl ; H + O + H H O H.
Fiecare pereche de electroni reprezintă o covalenţă şi se

Simbolizare: printr-o liniuţă, denumită liniuţă de valenţă.
Atomii din moleculele covalente pot avea şi electroni sau perechi

de electroni neparticipanţi la legătura covalentă.
Exemple: H2, O2, N2, Cl2, F2, Br2, I2, NH3, H2O, CO, CO2,
hidracizii halogenilor, CH4, C2H2, C2H4
Legatura covalenta
Legatura covalenta nepolara
Legatura covalenta polara

Legatura covalenta
Doi orbitali atomici monoelectronici formeaza prin contopire un

orbital molecular
Legatura covalenta
Legatura covalenta simpla (a)

Legatura covalenta dubla (b)
Legatura covalenta
Intrepatrunderea orbitalior identici sau diferiti, cu formare de

legaturi de tip sigma (σ)
2 orbitali atomici ➔ 1 orbital molecular

2OA ➔ 1OM
Intrepatunderea
orbitalilor
! legatura covalenta este orientata in spatiu

Legatura covalenta
Intrepatrunderea orbitalior cu formare de legaturi de tip pi (π)

Se formeaza orbitali de legatura (π) si orbitali de antilegatura (π*)
Legatura covalenta
2 orbitali atomici ➔ 2 orbital moleculari

2OA ➔ 2OM
OM - OM de legatura (energie joasa)→ stabilizeaza legatura

- OM de antilegatura (energie inalta) → destabilizeaza legatura
Legatura covalenta
Molecula de He2 ?????
Ordin de legatura (OL) =

nr perechi de electroni din OM de legatura – nr perechi electroni din
OM de antilegatura
!!! In cazul moleculei de He2: OL = 1-1 = 0

➔ OL este nul ➔ NU exista molecula de heliu.
Legatura covalent-coordinativa
• se realizează prin punere în comun de perechi de electroni
numai de către un singur atom
• atomul care pune în comun perechea de electroni, în se
numeşte atom donor şi atomul care acceptă perechea de
electroni, H şi B se numeşte atom acceptor.
F F F
F B + F F B F sau F B F
F F F
+ +
H H H
+
H N + H H N H sau H N H
H H H
Atom donor: N şi F atom acceptor: H şi B
Exemple: compuşi numiţi compuşi coordinativi sau combinaţii

complexe.
Retele atomice - retele moleculare
Carbon - forme alotrope
Retea cubica Retea hexagonala

• Foarte dur • Moale
• Insolubil in solvent • Cliveaza➔ mina de creion
• Nu conduce curentul electric • Bun conducator
• Transparent • Opac
Legaturi intermoleculare
• A. legaturi van der Waals
• B. legaturi de hidrogen
Legătura Energia de legătură (kj/mol)
covalentă 836 – 418

ionică 418 – 41,8
punţi de H 33,44 – 8,36
forţe van der Waals 8,36 – 0,0836
• forţe van der Waals de orientare (dipol-dipol sau dipol-ion),

• forţe van der Waals de inducţie (dipol-moleculă apolară sau
ion-moleculă apolară),
• forţe van der Waals de dispersie (molecule apolare-molecule
apolare).
1. Legaturi van der Waals (forte de dispersie)

molecule apolare-molecule apolare
Existenţa acestor forţe explică coeziunea moleculelor, lichefierea

gazelor precum şi alte proprietăţi ale substanţelor.
Tăria forţelor van der Waals creşte în seriile omoloage odată cu

creşterea maselor moleculare. Aşa putem explica de ce heliul se
lichefiază cel mai greu dintre toate gazele aerogene.
A. Legaturi intermoleculare
1. Legaturi van der Waals (forte de inductie)

2. Legaturi van der Waals (legaturi dipol-dipol)
3. Legaturi van der Waals (legaturi ion-dipol)
B. Legaturi de hidrogen intermoleculare
O H H 0,92 Å 2,55 Å
H F H F
H H O
Explică anomaliile apei:

•punctul de fierbere şi punctul de topire mai mari decât ale omologilor
săi H2S, H2Se, H2Te,
•creşterea volumului apei la solidificare, densitatea mai mică a gheţii
faţă de cea a apei lichide).
Explică punctele de topire, mai ridicate, ale alcoolilor, ale fenolilor,

ale acizilor carboxilici decât cele ale altor compuşi cu masa
moleculară apropiată dar care nu stabilesc asemenea legături.
Explica solubilitatea în apă a compuşilor care conţin grupări

funcţionale –OH sau grupări funcţionale –NH2 → posibilitatea
stabilirii legăturilor de hidrogen între aceste molecule.
Legaturi de hidrogen intramoleculare
O H O O H
R C C R O
O H O C
H
Insolubilitatea în apă a celulozei se datorează existenţei

legăturilor de hidrogen între macromoleculele filiforme ale
celulozei
CHIMIE
Curs 5
LEGATURI CHIMICE
Legaturi chimice
• !!! Singurele elemente stabile in stare atomica sunt

gazele rare
• Cauza: instabilitatea atomilor (izolati) in stare fundamentala

?? realizarea octetului sau a dubletului de electroni
➔Interactii de natura chimica in scopul stabilizarii atomilor
• Mod de realizare: participa atomii individuali prin intermediul
electronilor de valenta
• Se formeaza substante chimice

Tipuri de legaturi
TIP DE
DX TIP DE ATOMI
LEGATURA
zero metale Metalica
zero nemetale Covalenta nepolara
mica nemetale Covalenta polara
mare metal + nemetal Ionica

Legatura covalent-coordinativa
• se realizează prin punere în comun de perechi de electroni
numai de către un singur atom
• atomul care pune în comun perechea de electroni, în se
numeşte atom donor şi atomul care acceptă perechea de
electroni, H şi B se numeşte atom acceptor.
F F F
F B + F F B F sau F B F
F F F
+ +
H H H
+
H N + H H N H sau H N H
H H H
Atom donor: N şi F atom acceptor: H şi B
Exemple: compuşi numiţi compuşi coordinativi sau combinaţii

complexe.
Retele atomice - retele moleculare
Carbon - forme alotrope
Retea cubica Retea hexagonala

• Foarte dur • Moale
• Insolubil in solvent • Cliveaza➔ mina de creion
• Nu conduce curentul electric • Bun conducator
• Transparent • Opac
• B. legaturi de hidrogen
Legătura Energia de legătură (kj/mol)
covalentă 836 – 418

ionică 418 – 41,8
punţi de H 33,44 – 8,36
forţe van der Waals 8,36 – 0,0836
• forţe van der Waals de orientare (dipol-dipol sau dipol-ion),

• forţe van der Waals de inducţie (dipol-moleculă apolară sau
ion-moleculă apolară),
• forţe van der Waals de dispersie (molecule apolare-molecule
apolare).
1. Legaturi van der Waals (forte de dispersie)

molecule apolare-molecule apolare
Existenţa acestor forţe explică coeziunea moleculelor, lichefierea

gazelor precum şi alte proprietăţi ale substanţelor.
Tăria forţelor van der Waals creşte în seriile omoloage odată cu

creşterea maselor moleculare. Aşa putem explica de ce heliul se
lichefiază cel mai greu dintre toate gazele aerogene.
A. Legaturi intermoleculare
1. Legaturi van der Waals (forte de inductie)

+ -
3. Legaturi van der Waals (legaturi ion-dipol)
Dizolvare
NaCl Na+ + Cl-
solvatare
O H H 0,92 Å 2,55 Å
H F H F
H H O
Explică anomaliile apei:

•punctul de fierbere şi punctul de topire mai mari decât ale omologilor
săi H2S, H2Se, H2Te,
•creşterea volumului apei la solidificare, densitatea mai mică a gheţii
faţă de cea a apei lichide).
Explică punctele de topire, mai ridicate, ale alcoolilor, ale fenolilor,

ale acizilor carboxilici decât cele ale altor compuşi cu masa
moleculară apropiată dar care nu stabilesc asemenea legături.
Explica solubilitatea în apă a compuşilor care conţin grupări

funcţionale –OH sau grupări funcţionale –NH2 → posibilitatea
stabilirii legăturilor de hidrogen între aceste molecule.
Legaturi de hidrogen intramoleculare
O H O O H
R C C R O
O H O C
H
Insolubilitatea în apă a celulozei se datorează existenţei

legăturilor de hidrogen între macromoleculele filiforme ale
celulozei
Legile chimiei
Legile chimiei
Fenomene = transformările pe care le suferă substanţele
Fenomene chimice sau reacţii chimice = fenomene prin care se

schimbă natura substanţelor ➔ însuşirile determinate de ele se
numesc proprietăţi chimice (arderea, combinarea, descompunerea,
substituţia, oxidarea, reducerea etc.).
Ecuaţii chimice = reprezentarea prescurtata a reacţiilor chimice
ex: 2 NaOH + H2SO4 = Na2SO4 + 2 H2O

Legile chimiei
1. Legea conservării masei
(M.V. Lomonosov, 1748 şi A.L. Lavoisier, 1772)
Suma maselor substanţelor care reacţionează este egală cu

suma maselor substanţelor care rezultă într-o reacţie
Numărul şi tipul atomilor care reacţionează este egal cu

numărul şi tipul atomilor care rezultă într-o reacţie
chimică
(numărul şi tipul atomilor se conservă pe parcursul unei
reacţii)
Legile chimiei
1. Legea conservării masei
Aplicatii:
• calcule chimice
• stabilirea coeficienţilor ecuaţiilor chimice
Ex:
2 NaOH + H2SO4 = Na2SO4 + 2 H2O
mNaOH + mH2SO4 = mNa2SO4 + mH2O
2 x 40 + 98 = 142 + 2 x 18
178 = 178
Legile chimiei
2. Legea echivalentilor chimici (Legea lui Richter, 1871)
Masele substanţelor care reacţionează sunt direct proporţionale

cu echivalenţii lor.
Echivalentul chimic este un număr care arată raportul de

combinare sau raportul de substituire a unui element sau a unei
substanţe cu un gram de hidrogen sau cu opt grame de oxigen .
Cantitatea dintr-o substanţă, numeric egală cu echivalentul

chimic, şi exprimată în grame se numeşte echivalent gram.
2. Legea echivalentilor chimici
Msubstanţă
Calculul echivalenţilor chimici, E =
număr
• redox
număr de electroni schimbaţi de un mol de substanţă
K2Cr2O7 + 14 HCl = 2 CrCl3 + 3 Cl2 + 2 KCl + 7 H2O
2 1 Cr VI + + 3 e − → Cr 3+
6 3 Cl − − 1 e − → Cl 0
M 294
E K 2Cr2O7 = =
6 6
2. Legea echivalentilor chimici
Aplicarea legii echivalentilor
2 NaOH + H2SO4 = Na2SO4 + 2 H2O
m NaOH E NaOH
=
m H2SO4 E H2SO4
M 40
. E NaOH = = mNaOH= 2x40 = 80g
1 1
M 98 m H2SO4 = 98 g
E H2SO4 = =
2 2
2  40 40
= ➔ Legea este verificata
98 49 48
49
3. Legea lui Avogadro
Volume egale, de gaze diferite, măsurate în aceleaşi condiţii de
temperatură şi presiune, conţin acelaşi număr de molecule.
Consecinţe:
* substanţele simple, în stare gazoasă au molecula diatomică
* orice mol de substanţă gazoasă, în condiţii normale de presiune

şi temperatură (273K şi 1 atm) ocupă un volum de 22,4 L
➔ volum molar V= 22,4 L/mol
* numărul de molecule dintr-un mol este:
NA = 6,023 x 1023 (numărul lui Avogadro)

4. Legea proportiilor definite
Toate substanţele au o compoziţie calitativă şi cantitativă
bine determinată.
Ex: Formarea carbonatului de natriu, Na2CO3, în mai multe tipuri de

reacţii:
• CO2 + 2 NaOH = Na2CO3 + H2O

raportul de masă Na : C : O = 46 : 12 : 48 = 23 : 6 : 24.
•CO2 + Na2O = Na2CO3

•2 NaHCO3 → Na2CO3 + CO2 + H2O

➔ În toate cazurile compoziţia substanţei considerate este aceeaşi

Aplicatii: scrierea corecta a formulelor chimice
Aplicatii
• Sa se transforme in moli si in echivalenti gram, urmatoarele cantitati de substanta:
a) 3g CaO; b) 7,3 g HCl; 10 g NaCl
Aplicatii
• Să se transforme în grame: 0,5 moli H2SO4; 1,5 moli Ca(OH)2;
Aplicatii
• Să se transforme în grame: 5,6 L O2; 2,4 Eg Ca(OH)2; 0,1 moli H2SO4;
Chimie
Curs 7
Tematica cursului
electroni;
elementelor chimice.
• Variatia proprietatilor in sistemul periodic. Legile chimiei.
proprietatile substantelor chimice si aplicatiile acestora:
• Apa; Duritatea apei
• Sisteme disperse: Sisteme disperse moleculare – dizolvare; solubilitate; concentratia
solutiilor;
• Metale
• Materiale ceramice; Compusi macromoleculari;
SISTEME DISPERSE
SISTEME DISPERSE
Sistemele disperse sunt alcătuite din:
• mediu de dispersie
• una sau mai multe faze dispersate.
Clasificarea sistemelor disperse funcţie de starea de agregare a fazelor

componente
Mediu de Faza Exemple
dispersie dispersă
Gaz Gaz Aerul (soluţii gazoase)
Lichid Ceaţa (aerosol lichid, aeroemulsie)
Solid Fumul (aerosol, aerosuspensie)
Lichid Gaz Ape gazoase (spume umede)
Lichid Alcool + apă (soluţii, sisteme miscibile)
Ulei + apă (emulsii, sisteme nemiscibile)
Solid Aluviuni (dispersii)
Solid Gaz Hidruri interstiţiale; aerul din roci (sisteme
Lichid capilare)
Solid Apa din roci, geluri (liogel)
Aliaje, minereuri
SISTEME DISPERSE
Clasificarea sistemelor disperse în funcţie de mărimea particulelor fazei dispersate
Mărimea Sistem dispers Vizualizarea particulelor

particulelor
10−9 m Sistem molecular (soluţii) Cu nici un aparat în mod
direct
10−9 - 10−7 m Sistem ultramicroeterogen (sistem coloidal) Cu ultramicroscopul
10−7 - 10−5 m Sistem microeterogen Cu microscopul, lupa
10−5 m Sistem grosier Cu ochiul liber

SISTEME DISPERSE MOLECULARE.
SOLUTII
Soluţiile sunt formate din:
•dizolvant sau solvent - mediu de dispersie (aflat de cele mai multe ori în
cantitatea cea mai mare)
• dizolvat, substanţă dizolvată sau solvat - una sau mai multe faze
dispersate
Dacă dizolvantul este apa, soluţiile se numesc soluţii apoase.
Dizolvarea substanţelor solide ➔ formarea solutiilor
La dizolvarea substanţelor solide:

•se desface reţeaua cristalină până la molecule sau ioni, particule care se împrăştie printre
particulele dizolvantului.
•particulele formate, în prima etapă, se solvatează (hidratează) adică se asociază cu
particulele dizolvantului prin punţi de hidrogen sau prin forţe van der Waals.
SISTEME DISPERSE MOLECULARE.
SOLUTII
Solubilitatea este o proprietate a substanţelor.
➔ Coeficientul de solubilitate = cantitatea maximă de substanţă, exprimată în

grame, care se dizolvă, la o anumită temperatură, în 100 grame de dizolvant.
!!! Solubilitatea este determinată de natura substanţei şi a dizolvantului, de

temperatură, de presiune (solubilitatea gazelor).
Concentratie = cantitatea de substanţă care se dizolvă într-o anumită cantitate de

soluţie sau de solvent se numeşte concentraţie.
dizolvarea
Presupune procesul de disociere electrolitica

Efectul termic asociat dizolvarii
Dizolvare exoterma – cu Dizolvare endoterma –

degajare de caldura: cu absorbtie de caldura
Ex: dizolvarea acidului Ex: azotat de amoniu
sulfuric
Prepararea unei solutii
SOLUTII
Exprimarea concentraţiei soluţiilor
• Concentraţia procentuală, c%, (% de masă) = numărul de grame de substanţă

dizolvată, md, în 100 g de soluţie (ms)
m
c% = d 100
ms
• Concentratie volumetrica - % de volum. = numărul de volume de substanţă,

Vd, dizolvate în 100 de volume de soluţie, Vs.
Vd
c% = 100
Vs
Ex: sol 4% zahar ➔ 100 g solutie…........4 g zahar…..96 g apa

b) Concentraţia molară (m, M, cm) = numărul de moli de substanţă dizolvată,
nd, într-un litru (1 dm3, 1000 cm3) de soluţie, Vs.
nd md  mol 
cm = =
V M d  Vs  L 
Unde Vsvolumul soluţiei în litri,

Md masa moleculară a substantei dizolvate
c) Concentraţia normală (n, N, cn) = numărul de echivalenţi gram, nE,
de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie, Vs. Exprimând volumul soluţiei
în litri, pentru o substanţă cu echivalentul gram E, expresia după care se
poate calcula concentraţia normală, este:
cn c m = n E = m d  echiv. 
V E  Vs  L 
Unde Vsvolumul soluţiei în litri,
Ed cu echivalentul gram a substantei dizolvate
Relatia concentratie molara-concentratie normala
cn = axcm
a → nr grupe HO- pentru BAZE

→ nr de H+ pentru ACIZI
d) Concentraţia molală (b, cM) arată numărul de moli de substanţă
dizolvată în 1000 g de dizolvant:
cM =
n d  1000
m solvent
=
m d  1000
M d  m solvent
moli / 1000g solvent 
Solutie 2 molal ➔
2 moli substanta………………………..100g apa/solvent

e) Titrul (T) = grame de substanţă dizolvată, md, într-un mililitru de

soluţie, Vs
md  g  cm  Md cn  E
T= T= =
Vs  mL  1000 1000
Titrul practic se determina prin TITRARE
Factorul solutiei
f= Tp/Tt
f > 1→ Tp > Tt → solutia preparata este mai concentrata

f < 1→ Tp < Tt → solutia preparata este mai diluata
➔ creala = f x cteoretica
Aplicatii
Se dizolva 8 g de NaOH si se obtin 500 mL solutie cu densitatea
d= 1,1g/mL . Calculati concentratia procentuala, concentratia molara
si normala si titrul solutiei.
md
c% = 100
ms
nd md  mol 
cm = =
V M d  Vs  L 
cn c m = n E = m d  echiv. 
V E  Vs  L 
Chimie
Curs 8
Tematica cursului
electroni;
proprietatile substantelor chimice si aplicatiile acestora:
• Sisteme disperse: Sisteme disperse moleculare – dizolvare; solubilitate; concentratia
solutiilor;
• Metale
Proprietatile solutiilor
Proprietatile solutiilor
Legea ebulioscopiei
➔
Legea crioscopiei
Scaderea crioscopica Crestere ebuliscopica

Ebulioscopie
• Cresterea temperaturii de fierbere a unei solutii fata de solventul pur
Tfsolutie > Tfsolvent TE = Tfsolutie - Tfsolvent
TE = E cmolal, TE - crestere ebulioscopica
n 1000 md 1000
c molal = d =
msolvent M d  msolvent
E constanta ebulioscopica – depinde doar de solvent

Apa: E = 0,52
Crioscopie
• Scaderea temperaturii de inghetare a unei solutii fata de solventul
pur
Tc = K cmolal Tc – scadere crioscopica
n d 1000 md 1000
c molal = =
msolvent M d  msolvent
K constanta crioscopica - depinde doar de solvent

Apa: K = 1.86
Lichide antigel
Lichidele antigel sunt soluţii apoase care fierb la o temperatură mai mare de 100 oC
şi se solidifică la o temperatură mai scăzută de 0 oC.
- se utilizează ca agenţi de răcire în diferite instalaţii şi în mod deosebit în
radiatoarele autovehiculelor
Componenta:
- Apa
- Alcooli: metanol, etanol, glicol, glicerină
- substanţelor care împiedică fenomenul de coroziune (borax - Na2B4O7)
- substanţe care împiedică fenomenul de spumare (dextrine).
Lichidele de răcire a instalaţiilor industriale,

“solă” - săruri ieftine (CaCl2) sau amoniac
- apă demineralizată.
Lichide antigel
Lichidele antigel sunt soluţii apoase care fierb la o temperatură mai mare de 100 oC
şi se solidifică la o temperatură mai scăzută de 0 oC.
- se utilizează ca agenţi de răcire în diferite instalaţii şi în mod deosebit în
radiatoarele autovehiculelor
Componenta:
- Apa
- Alcooli: metanol, etanol, glicol, glicerină
- substanţelor care împiedică fenomenul de coroziune (borax - Na2B4O7)
- substanţe care împiedică fenomenul de spumare (dextrine).
Lichidele de răcire a instalaţiilor industriale,

“solă” - săruri ieftine (CaCl2) sau amoniac
- apă demineralizată.
Aplicatii
La ce temperatură va fierbe şi la ce temperatură se va solidifica

soluţia apoasă 40% (% de masă) de metanol?
m alcool 1000 m alcool 1000

TE = E  TC = K 
m apă  M alcool m apă  M alcool
Aplicatii


TE = E  TC = K 
Aplicatii


TE = E  TC = K 
Aplicatii


TE = E  TC = K 
Aplicatii

TE = E  TC = K 
110,83oC
Echilibre ionice – notiunea de pH;
Solutii de acizi, baze
Hidroliza sarurilor
Solutii de electroliti
Disocierea electrolitică
Disocierea electrolitică = fenomenul de desfacere, în ioni, a compuşilor

ionici sau a compuşilor covalenţi polari prin dizolvare sau prin topire.
Electroliti: substanţele care se desfac in ioni isn solutie sau in topitura
HCl + H2O  + Cl− NaOH  Na+ + OH−

HCl  H+ + Cl− Ca(OH)2  Ca2+ + 2 OH−
AlCl3  Al3+ + 3 Cl−
K2SO4  2 K+ + SO42-
H2SO4  H+ + HSO4-
Disociere in trepte
HSO4-  H+ + SO42-
H2SO4  2 H+ + SO42-
HCl + H2O  + Cl− NaOH  Na+ + OH−

HCl  H+ + Cl− Ca(OH)2  Ca2+ + 2 OH−
AlCl3  Al3+ + 3 Cl−
K2SO4  2 K+ + SO42-
H2SO4  H+ + HSO4- disociere în trepte
HSO4-  H+ + SO42-
H2SO4  2 H+ + SO42-
Protonul, H+ - purtătorul proprietăţilor acide

Ionul hidroxid HO− - purtătorul proprietăţilor alcaline (bazice).
Gradul de disociere () = raportul dintre numărul de molecule

disociate, N’, şi numărul total de molecule dizolvate sau topite, N:
Constanta de echilibru a fenomenului de disociere se numeşte

constantă de disociere, Kd.
AB  AZ+ + BZ-
Legea lui Ostwald
Kd= 2c
Clasificarea electrolitilor
Criteriu Electroliţi Caracteristi Exemple

ci
• Acizi tari: HX, HNO3, HClO4,
tari 0,5    1 HMnO4, H2SO4 etc
Grad de • Hidroxizii alcalini: NaOH, KOH
disociere • Acizi slabi: H2S, H2SO3, H3PO4,
slabi 0    0,5 HCN, H2CO3, acizii carboxilici

• Baze slabe: NH4OH
Constanta tari Kd  1
de slabi Kd  10–2
disociere
Solutii de acizi. Solutii de baze
Acizi = substanţă capabilă să cedeze protoni, formând baza

conjugată, A-
HA  H+ + A-
Constanta de disociere (Kd) = constanta de aciditate (Ka)
Bază = substanţă capabilă să accepte protoni formând acidul

conjugat, BH+; acidul conjugat, a2
B + H+  BH+
Constanta de disociere (Kd) = constanta de aciditate (Kb)
Amfoliti = substante care se comporta ca un acid in prezenta unei

baze si ca o baza in prezenta unui acid ➔ solvent: apa
Apa - electrolit foarte slab.
!! Din 550 milioane de molecule de apă una singură disociaza

Autoionizarea apei
2H2O  HO- + H3 O+
Apa pură [H+] = [HO−]
➔Caracter acido-bazic - caracter neutru,

➔ [H+] = [HO−] = 10−7 moli/L.
Produs ionic al apei = produsul [H+] [OH−], denumit, se menţine

constant la o temperatură dată
[H+]x[HO−] = 10−14 t=25oC

Notiunea de pH- Sorensen
pH-ul este logaritmul zecimal, cu semn schimbat, al concentraţiei

protonilor dintr-o soluţie;
pH = −lg [H+]
Notiunea de pH- Sorensen
pOH-ul este logaritmul zecimal, cu semn schimbat, al concentraţiei

ionilor de hidroxid dintr-o soluţie
pOH = −lg [HO−]
pH + pOH = 14 (la 22 0C).

Masurarea pH-ului
➢ Indicatori de pH
Schimbarea culorii
Indicator Mediu acid Mediu neutru Mediu bazic
Metiloranj Roşu Portocaliu Galben
Fenolftaleină Incolor Incolor Roşu
Turnesol Rosu Indigo Albastru
➢ Hartie de pH
➢ pH-metre
Calculul pH-ului şi pOH-lui în diferite soluţii de substanţe
!!! pH + pOH = 14 (la 22 0C).

Solutii de saruri. Hidroliza sarurilor
Tip de sare Exemple

Sare provenita de la…
Acid tare si baza slaba NH4Cl, (NH4)2SO4, AlCl3
Acid slab si baza tare Na2S, Na2CO3
Acid slab si baza slaba (NH4)2CO3, (NH4)2S
Acid tare si baza tare NaCl, Na2SO4, NaNO3
HIDROLIZA= reacţia dintre ionii unei sări şi ionii apei cu formarea a cel
puţin unui compus greu disociat (acid, bază), cu modificarea pH-ului.
Hidroliza poate fi considerată ca reacţia inversă neutralizării.

Hidroliza sarurilor
3 H2O + AlCl3  Al(OH)3 + 3 (H+ + Cl−),

soluţia apoasă prezintă caracter acid
2 H2O + Na2CO3  2 (Na+ + HO−) + H2CO3,

soluţia apoasă prezintă caracter bazic
2 H2O + (NH4)2CO3  2 NH4OH + H2CO3,

soluţia apoasă prezintă caracter aproximativ neutru
NaCl + H2O ⎯dizol

⎯⎯ ⎯→ Na+ + Cl− + H2O, ➔ Caracter neutru
var e
! Nu hidrolizează sărurile care provin din neutralizarea unui AT cu o BT

Hidroliza sarurilor
Tip de sare Comportare in apa Caracter acido- pH

Sare provenita de la… bazic
al solutiei
Acid tare si baza slaba hidrolizeaza caracter acid <7,
NH4Cl, (NH4)2SO4
Acid slab si baza tare hidrolizeaza caracter bazic >7
Na2S, Na2CO3
Acid slab si baza slaba hidrolizeaza caracter neutru  7,
(NH4)2CO3, (NH4)2S
Acid tare si baza tare NU caracter neutru 7
NaCl, Na2SO4, NaNO3 HIDROLIZEAZA
Chimie
Curs 9
Tematica cursului
electroni;
• Legaturi chimice; Tipuri de retele cristaline; Corelarea tipului de
legatura/retea cu proprietatile substantelor chimice si aplicatiile acestora:
• Sisteme disperse: Sisteme disperse moleculare – dizolvare; solubilitate;
• Proprietati ale solutiilor de neelectroliti - Ebulioscopie; Crioscopie; Lichide
antigel;
• Metale
SISTEME
DISPERSE
Calculul pH-ului şi pOH-lui în diferite soluţii de substanţe
!!! pH + pOH = 14 (la 22 0C).

Aplicatii
Substanta pH [H+] pOH [HO-] Cm Cn Caracterul
[mol/L] [mol/L] [mol/L] [Eg/L] acido-bazic al
soluţiei
H2SO4 5x10 -4
KOH 10-2
CH3COOH 10-4
Ka= 10-6
NH4OH
Kb= 10-4 5
METALE
• substanţe simple (elementare)
• solide la temperatura standard

excepţie - mercurul
• cristalizate în reţele compacte

Stare naturala
METALE IN STARE LIBERA

metalele platinice:
Aur (Au),
Ruteniul (Ru), Argint (Ag),
Rodiu (Rh), Uraniu (U)
Paladiu (Pd),
Osmiu (Os), Cupru (Cu),
Iridiu (Ir), Mercur (Hg),
Platina (Pt) Bismut (Bi)
Stare naturala
MINEREU = MINERAL + STERIL
Substanta Substanta
simpla compusa
Minereu de: Exemplu Minereu de: Exemplu
Formulă chimică şi denumire Formulă chimică şi
denumire
Halogenuri NaCl, sare gemă, Sulfuri PbS, galenă,
KCl, silvină ZnS, blenda
CaF2 , fluorină, CuS, covelina,
Na3AlF6, criolit, HgS, cinabru
KCl.NaCl, silvinit FeS2, pirita
Cu FeS2 calcopirita
Oxizi şi Cu2O, cuprit, Carbonaţi CaCO3, calcit,
hidroxizi -Al2O3, corindon FeCO3, siderit
Al2O3.nH2O, bauxită CaCO3.MgCO3, dolomit
-Fe2O3, hematit, Cu2CO3(OH)2, malachit
Fe3O4 , magnetit, Cu3(CO3)2(OH)2, azurit
Mg(OH)2, brucit
PbCO3, ceruzit
SnO2, casiterit, Bi2O3, silenit
Azotaţi NaNO3 salpetru de Chile Sulfaţi BaSO4, baritina
KNO3 salpetru de India (silitră) PbSO4, anglezit
Ca(NO3)2 salpetru de Norvegia CaSO4.2H2O ghips
Obtinerea metalelor
Metoda generala: Reducerea
M z + + ze − ⎯
⎯→ M 0
procedeul pirometalurgic
procedeul hidrometalurgic
procedeul electrometalurgic
1.Procedeul pirometalurgic
FONDANT
OXID + REDUCATOR METAL +
PRODUS
SECUNDAR
SULFURI
H2, HIDRURI
H2O
C, CO
CO, CO2
METAL
OXID
! La temperatura ridicata
! In stare uscata
Exemple
1) M2Oz + H2 → M + H2O M: Cu, Zn, Ag ,Ti

Ex: ZnS..prajire...
2) METALOTERMIE (ALUMINOTERMIE):
M2Oz + Al→ M + H2O M: orice metal cu
exceptia metalelor
ns1 si ns2
3) M2Oz + Si→ M + SiO2 !! Eficient dar scump

Metalurgia fierului se bazeaza pe
reducerea oxizilor de fier cu carbune
(provenit din cocs).
Procesul se desfasoara in furnale:
Prin partea superioara se alimenteaza cu
minereu de fier, carbune (cocs) si
fondant (calcar, CaCO3).
In partea inferioara introduce aer cald,
imbogatit in oxigen care produce arderea
carbonului (cocs).
Pe masura ce produsele de ardere a
cocsului (CO si CO2) urca in furnal,
intalnesc minereul pe care il reduc.
La partea inferioara se culeg produsii de
reducere, in stare topita.
Ar trebui sa se obtina fier, dar acesta,pe
masura ce se formeaza, intalneste
carbune (Carbon) cu care formeaza
compusi nestoichimetrici, din categoria
fontei.
Impuritatile din minereu (SiO2), impreuna
cu fondantul, formeaza zgura care este
nemiscibila cu fonta topita.
2. Procedeul hidrometalurgic
• reducere din solutie (compusi solubili)
• reducatori: metale → CEMENTARE
Sn Cl2,
aldehida formica
Exemple
1. Obtinerea Cu din CuCO3 (compus greu solubil):
a. Obtinerea unui compus solubil:

CuCO3 + H2SO4 = CuSO4 + H2O + CO2
b. Cemetarea (reducerea hidrometalurgica)

CuSO4 + Fe = Cu + FeSO4
Exemple
2. Obtinerea metalelor nobile (Au, Ag..), din minereuri in care se gasesc in
stare nativa:
(in minereu, metalul nu este solubil in apa!, dar se gaseste insotit de alte
minerale, care nu constituie obiectul exploatarii. Pentru separarea de
“impuritati”, metalul se aduce in forma solubila, utilizand cianura de potasiu
(compus foarte toxic), care apoi se reduce prin procedeul cementarii.
a. Cianurarea (se obtine o combinatie complexa, solubila in apa). Impuritatile
nu se solubilizeaza pe aceasta cale, raman “nedizolvate”
4Ag + 8NaCN + O2 + 2H2O = 4Na[Ag(CN)2] + 4NaOH
b. Cementarea (obtinerea metalului nobil, insolubil si a compusului solubil de
care se separa usor)
2Na[Ag(CN)2] + Zn = 2Ag + Na2[Zn(CN)4]
APLICATIE: pe acest procedeu se bazeaza obtinerea metalelor nobile in

Romania (Ex: Baia Mare). Aurul era extras din Muntii Apuseni, Ex: Rosia
Montana
Alte procedee de obtinere a aurului sunt separarea gravimetrica (acolo unde
se gaseste in minereuri de suprafata, se separa de “impuritati” datorita
densitatii sale mari) sau amalgamarea (se amesteca cu mercur, cu care
formeaza aliaje denumite amalgam care prin distilare formeaza aur si
mercur (in stare de vapori, deosebit de toxic).
3. Procedeul electrometalurgic
• Electroliza - solutie de electrolit: M anticorozive: Cu, Ni, Zn,
Pb, Ag
- topitura unui electrolit (sare): Metale active
– disocierea electrolitica
– orientarea ionilor catre electrozii de semn contrar
– neutralizarea ionilor
• Oxidare – anod
• Reducere – catod
Aplicatii:
(a) obţinerea şi rafinarea metalelor din soluţii
(b) acoperiri ale materialelor metalice sau nemetalice cu un strat subţire de
metal(e).
Exemple
Electroliza in topitura – electroliza NaCl

Obtinerea Al
Materie prima: bauxita topita (contine

~50% Al2O3)
Fondant: Na3[AlF6] criolit
Fondantul are rolul de a scadea
temperatura de topire a amestecului
Legea electrolizei
A
m = kIt = It
zF
m, de metal
A - masa atomică
z- nr de electroni schimbati in proces
I - intensitatea curentului (A)
t - durata procesului (s)
Aplicatii:
(a) obţinerea şi rafinarea metalelor din soluţii
(b) acoperiri ale materialelor metalice sau nemetalice cu un strat subţire de metal(e)
Purificare metalelor
AFINARE:
Oxidare se îndepărtează impurităţile metalice mai active din metale mai puţin
active. Cu cât diferenţa de “nobleţe” dintre metalul de bază şi impurităţi este mai
mare, cu atât purificarea se realizează mai uşor.
Ex: cupru de zinc şi de fier, plumbul de zinc, de stibiu sau de arsen
Cupelaţia este operaţia de purificare a metalelor nobile (argint, aur) prin oxidarea
impurităţilor cu oxigenul dintr-un curent de aer cald.
Oxizii volatili rezultaţi prin oxidare sunt antrenaţi de curentul de aer iar cei nevolatili
sunt absorbiţi de pereţii cupelei (formată din material refractar, poros) sau formează
zgura care se acumulează la suprafaţa metalului afinat.
Dezoxidarea - purificarea metalelor impurificate cu proprii oxizi.

-cu substanţe “avide” de oxigen (C, CaC2, P4, Mg) care au rolul de a reduce
metalul din oxid. Noul oxid format se separă la suprafaţa metalului topit sub formă de
zgură. Oţelul se dezoxidează cu cocs, aluminiu, ferosiliciu, silicomangan
AFINARE:
Licuaţia - încălzire treptată, aplicată metalelor brute cu condiţia ca metalul de

purificat să aibă punct de topire mai scăzut decât impurităţile.
Plumbul brut conţine şi zinc, stibiu, cupru; prin încălzire la 340-360 oC plumbul se
topeşte iar impurităţile nu.
Segregaţia este operaţia de purificare a metalelor prin cristalizare fracţionată.

Metalul brut topit se răceşte selectiv.
Aurul şi argintul de impurităţile de zinc sau plumb
Diluarea constă în micşorarea conţinutului de impurităţi prin adăugarea controlată

de metal pur în metalul topit
RAFINARE:
Distilarea - rafinarea metalelor cu puncte de topire scăzute: mercur, potasiu, rubidiu,
calciu, stronţiu, bariu, zinc, plumb ş.a.
Operaţia se efectuează în vid sau în atmosferă inertă
Disociere termică se obţin metale de înaltă puritate.

Metalul de purificat, din metalul brut, se transformă într-un compus volatil (hidrură,
oxid, halogenură, carbonil) care se descompune uşor prin încălzire.
Procedeul de disociere termică a iodurilor volatile de titan, zirconiu, hafniu, vanadiu,
niobiu, lantan se numeşte procedeul van Arkel şi de Boer
Disproporţionarea - purificare a unor metale (aluminiu, galiu, indiu, germaniu, iridiu)

ale căror halogenuri au proprietatea de a reacţiona, la temperaturi ridicate, cu metalul
formând sub-halogenuri care se descompun la temperatură scăzută în metalul
extrapur şi halogenură în forma superioară de valenţă:
2 AlCl3 + Albrut →3 AlCl2 → Alpur + 2 AlCl3.
Topirea zonală este o metodă de rafinare bazată pe principiul extracţiei solid-lichid

datorată solubilităţii diferite a impurităţilor in metalul lichid fata de cel solid.
Rafinare electrolitica
Purificarea cuprului- Rafinarea electrolitica
anod solubil: Cu impur
catod: Cu pur
baia de electroliză conţine o soluţie apoasă de ioni Cu2+

Chimie
Curs 10
METALE
Stare naturala
METALE IN STARE LIBERA

metalele platinice:
Aur (Au),
Ruteniul (Ru), Argint (Ag),
Rodiu (Rh), Uraniu (U)
Paladiu (Pd),
Osmiu (Os), Cupru (Cu),
Iridiu (Ir), Mercur (Hg),
Platina (Pt) Bismut (Bi)
Stare naturala
MINEREU = MINERAL + STERIL
Substanta Substanta
simpla compusa
Obtinerea metalelor
Metoda generala: Reducerea
M z + + ze − ⎯
⎯→ M 0
procedeul pirometalurgic
procedeul hidrometalurgic
procedeul electrometalurgic
1.Procedeul pirometalurgic
FONDANT
OXID + REDUCATOR METAL +
PRODUS
SECUNDAR
SULFURI
H2, HIDRURI
H2O
C, CO
CO, CO2
METAL
OXID
! La temperatura ridicata
! In stare uscata
2. Procedeul hidrometalurgic
• reducere din solutie (compusi solubili)
• reducatori: metale → CEMENTARE
Sn Cl2,
aldehida formica
• Electroliza - solutie de electrolit: M anticorozive: Cu, Ni, Zn,
Pb, Ag
- topitura unui electrolit (sare): Metale active
– disocierea electrolitica
– orientarea ionilor catre electrozii de semn contrar
– neutralizarea ionilor
• Oxidare – anod
• Reducere – catod
AFINARE:
Oxidare se îndepărtează impurităţile metalice mai active din metale mai puţin
active. Cu cât diferenţa de “nobleţe” dintre metalul de bază şi impurităţi este mai
mare, cu atât purificarea se realizează mai uşor.
Ex: cupru de zinc şi de fier, plumbul de zinc, de stibiu sau de arsen
Cupelaţia este operaţia de purificare a metalelor nobile (argint, aur) prin oxidarea
impurităţilor cu oxigenul dintr-un curent de aer cald.
Oxizii volatili rezultaţi prin oxidare sunt antrenaţi de curentul de aer iar cei nevolatili
sunt absorbiţi de pereţii cupelei (formată din material refractar, poros) sau formează
zgura care se acumulează la suprafaţa metalului afinat.
Dezoxidarea - purificarea metalelor impurificate cu proprii oxizi.

-cu substanţe “avide” de oxigen (C, CaC2, P4, Mg) care au rolul de a reduce
metalul din oxid. Noul oxid format se separă la suprafaţa metalului topit sub formă de
zgură. Oţelul se dezoxidează cu cocs, aluminiu, ferosiliciu, silicomangan
AFINARE:
Licuaţia - încălzire treptată, aplicată metalelor brute cu condiţia ca metalul de

purificat să aibă punct de topire mai scăzut decât impurităţile.
Plumbul brut conţine şi zinc, stibiu, cupru; prin încălzire la 340-360 oC plumbul se
topeşte iar impurităţile nu.
Segregaţia este operaţia de purificare a metalelor prin cristalizare fracţionată.

Metalul brut topit se răceşte selectiv.
Aurul şi argintul de impurităţile de zinc sau plumb
Diluarea constă în micşorarea conţinutului de impurităţi prin adăugarea controlată

de metal pur în metalul topit
RAFINARE:
Distilarea - rafinarea metalelor cu puncte de topire scăzute: mercur, potasiu, rubidiu,
calciu, stronţiu, bariu, zinc, plumb ş.a.
Operaţia se efectuează în vid sau în atmosferă inertă
Disociere termică se obţin metale de înaltă puritate.

Metalul de purificat, din metalul brut, se transformă într-un compus volatil (hidrură,
oxid, halogenură, carbonil) care se descompune uşor prin încălzire.
Procedeul de disociere termică a iodurilor volatile de titan, zirconiu, hafniu, vanadiu,
niobiu, lantan se numeşte procedeul van Arkel şi de Boer
Disproporţionarea - purificare a unor metale (aluminiu, galiu, indiu, germaniu, iridiu)

ale căror halogenuri au proprietatea de a reacţiona, la temperaturi ridicate, cu metalul
formând sub-halogenuri care se descompun la temperatură scăzută în metalul
extrapur şi halogenură în forma superioară de valenţă:
2 AlCl3 + Albrut →3 AlCl2 → Alpur + 2 AlCl3.
Topirea zonală este o metodă de rafinare bazată pe principiul extracţiei solid-lichid

datorată solubilităţii diferite a impurităţilor in metalul lichid fata de cel solid.
Rafinare electrolitica
Purificarea cuprului- Rafinarea electrolitica
anod solubil: Cu impur
catod: Cu pur
baia de electroliză conţine o soluţie apoasă de ioni Cu2+

Proprietati ale metalelor
Structura
• număr mic de electroni (1...4) pe ultimul strat,

(excepţia bismutului care are 5 electroni pe
ultimul nivel electronic)
• legatura metalica: interactia intre cationii
metalici cu pozitii fixe si norul electronic

Teoria
orbitalelor
moleculare
Orbital
molecular de
anti-legatura
Orbital Orbital
atomic atomic
Orbital
molecular de
legatura
Formarea benzilor de energie
LEGATURA METALICA
E Banda 2p
Bandă de conducţie
- total liberă -
2p
Banda 2s
↑. Bandă de valenţă
↑. ↿⇂ ↿⇂ - semiocupată -
2s
↿⇂
↿⇂ ↿⇂ Banda 1s
↿⇂ ↿⇂ ↿⇂ - complet ocupată -
1s
1 Li 2 Li 3 Li … N Li
Orbital Benzi interzise
molecular de
anti-legatura
Orbital Orbital
atomic atomic
Orbital
molecular de
legatura
Benzi permise
Atom individual N atomi

Banda de conductie (BC)
Prima banda libera
Benzi permise Banda interzisa
Ultima banda in care

exista electroni
Banda de valenta (BV)
BC
BC
BC BV BV
BV
Se explica conductia electrica

in materiale metalice si
semiconductoare
Intr-o bucată compactă de metal, considerată ca o moleculă uriaşă, distribuţia
electronilor este diferită de cea din atomii individuali (liberi). Diferenţele sunt mai
mici pentru nivelele mai apropiate de nucleu dar semnificative pentru cele mai
îndepărtate.
În atomii individuali, electronii sunt distribuiţi într-un număr limitat de nivele de
energie (orbitale) pe când în metalul compact fiecare nivel energetic al atomilor se
multiplică într-un număr de nivele egal cu numărul atomilor din reţea, lărgindu-se
astfel zonele în care electronii au acces, respectiv electronii se vor găsi pe benzi
de energie permise separate între ele de benzi interzise.
Fiecare bandă de energie este formată dintr-un număr mare de nivele pe care
electronii se vor aranja în ordinea crescătoare a energiilor, respectând regula lui
Hund.
Ultima bandă ocupată cu electroni se numeşte banda de valenţă iar banda

permisă, imediat superioară se numeşte bandă de conducţie.
Proprietati specifice
• luciu metalic
• absorb lumina
• insolubile în solventi comuni
• solubile unele in altele formând aliaje
• conductibilitate termică şi electrică
• proprietăţi mecanice specifice (plasticitate,
maleabilitate, ductilitate, tenacitate etc.)
Proprietati fizice
• Culoare
• Temperaturi de topire / fierbere
• Densitate
CULOAREA: alb cenusii - stare compacta
negre (majoritatea) - pulbere
Na - Reflexii galbene
Pulbere:
- Au – galben
- Cu – rosiatic-negru
- Al, Mg - argintii
Metale din grupa I A

Metale alcalino pamantoase
Elementele grupei IVA
Reflexii roz
Ga Pb
Reflexii albastre
Cr
Ti
Metale tranzitionale
Densitatea
Os: 22,6 g/cm3 Li: 0,53 g/cm3

Densitatea
Variatia densitatii metalelor tranzitionale

Puncte de topire
Usor fuzibile: Hg: -38.84 oC

Greu fuzibile:Tt >1000oC W: 3410 oC
Sticle metalice – materiale amorfe obtinute prin racirea brusca fara

cristalizare a unei topituri metalice
Proprietati mecanice
• Duritatea este proprietatea metalelor de a
opune rezistenţă la zgâriere sau la pătrunderea
unui vârf ascuţit în masa lor.
10: diamond
9: corundum
8: topaz
7: quartz
6: orthoclase
5: apatite
4: fluorite
3: calcite
2: gypsum
1: talc
• Rigiditatea este proprietatea metalelor de a
opune rezistenţă la deformare.
• Plasticitatea este proprietatea metalelor şi

aliajelor de a fi prelucrate fără a se fisura sau
fără a se sfărâma, păstrându-şi deformaţia şi
după încetarea acţiunii forţelor exterioare.
Ex: Au, Ag, Pt, Mg

Metale casante: Cr, Ti, Mn, Zn, Os, Ir, Ru
• Tenacitatea este proprietatea metalelor de a
opune rezistenţă la rupere.
• Maleabilitatea este proprietatea metalelor şi a

aliajelor de a putea fi prelucrate prin tragere în
foi prin operaţia numită laminare.
• Ductilitatea este proprietatea metalelor şi a

aliajelor de a fi trase în fire, în operaţia numită
trefilare
Ex: 1g Ag= fir 2000 m

1 g Au = fir 1800 m
Proprietati chimice
M → Mz+ +z e-
CARACTER REDUCATOR
Potentialul standard de reducere = capacitate a unui metal dea forma ioni
S.A.M.
Seria activitatii metalelor (S.A.M)
Metalul se oxideaza usor Metalul se oxideaza greu

Oxizii metalici se reduc Oxizii metalici se reduc
greu usor
Regula:
Un metal poate reactiona cu specii mai putin active (pozitionate dupa el in
S.A.M inlocuindu-le din compusi.
Mz+/M0 Ered0 Stare Reacţionează cu Oxidabilitate Proprietăţile Caract.
[V] naturală H+ din… oxizilor reducător
+
S.A.M. Li /Li
+
Cs /Cs
-3,030
-2,914
Rb+/Rb -2,930 Apă, acizi Uşor, în aer, la Oxizii se
+ la rece temperatura reduc greu
K /K -2,925
2+ camerei
Ba /Ba -2,900
Sr2+/Sr -2,890
2+
Ca /Ca -2,870
+
Na /Na -2,713 Nu se
Mg2+/Mg -2,370 găsesc în Apă la cald,
Be2+/Be -1,850 stare acizi diluaţi
3+
Al /Al -1,660 nativă
V2+/V  -1,20
Mn2+/Mn -1,190
Zn2+/Zn -0,763 Acizi diluaţi, la În aer, la Oxizii se
3+
Cr /Cr -0,740 temperatura temperatură reduc relativ
Fe2+/Fe -0,440 obişnuită ridicată greu
2+
Cd /Cd -0,402 Rar în
Ti3+/Ti -0,370 stare
Co2+/Co -0,280 nativă
Ni2+/Ni -0,230 Acizi, la cald
2+
Sn /Sn -0,136
Pb2+/Pb -0,126
+
H /H 0,000
2+
Cu /Cu -0,337 Adesea în Acizi oxidanţi
Ru2+/Ru +0,450 stare nativă (mai uşor în
Hg22+/Hg +0,792 prezenţa O2),
Ag+/Ag +0,799 Amestecuri
Rh3+/Rh  +0,80 În general oxidante de acizi, Nu se Oxizii se
Os2+/Os +0,850 în stare la cald sau în oxidează în reduc uşor
Hg2+/Hg +0,854 nativă topitură aer
Pd2+/Pd +0,987
Pt2+/Pt  +1,20
Au3+/Au +1,410
Reactii ale metalelor
• Metal + hidrogen→ hidruri
• Metal + oxigen → oxizi, peroxizi
Substante • Metal + halogen → halogenuri in S.O.max
simple: • Metal + sulf → sulfuri
• Metal + azot → nitruri
• Metal + C, N→ tratamente termochimice
• Metal+Metal → aliaj
• Metal + apa
Substante
compuse: • Metal + acid
• Metal + hidroxid
• Metal + sare
Reactii cu substante compuse
Reactia cu apa
!!! doar metalele active (cu potential de reducere negativ, pozitionate
inaintea hidrogenului in S.A.M)
Reactia metalelor alcaline cu apa – reactie violenta

Reactia metalelor alcaline-pamantoase cu apa
Reactia calciului cu apa – reactie energica

Ca + 2 HOH = Ca(OH)2 + H2
Reactia Mg cu apa – reactie la T ridicata

Mg + 2 H2O = Mg(OH)2 + H2
Reactia metalelor pamantoase cu apa

Reactia Al cu apa – reactie la T ridicata
2 Al + 6 H2O = 2 Al(OH)3 + 3 H2
Fe in apa
a. Fara oxigen
b. In apa cu oxigen dizolvat (apa naturala) – reactie
chimica: COROZIUNE – rugina
!! Ferosu+H2O(vapori) ➔Fe3O4 +H2O
Reactia cu hidracizii:
• Metale active: sare + hidrogen

• Metale pasive: NU REACTIONEAZA
Fe + HCl = FeCl2 + H2
Zn + 2 HCl = ZnCl2 + H2
Cu + 2 HCl = NU REACTIONEAZA
Reactia cu oxoacizi:
• Metale active: sare + hydrogen
Fe + H2SO4 = FeSO4 + H2
• Metale pasive: sare + produs de reducere a acidului + apa

3 Cu + 8 HNO3 = 3 Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
! Au, Pt – reactioneaza numai cu amestecuri de acizi

Au + 3 HCl + HNO3 = AuCl3 + NO + 2 H2O
apă regală
Reactia magneziului cu un acid
Pasivarea Al –
Al reactioneaza cu HCl, dar NU reactioneaza cu HNO3
Pb - pasivare in H2SO4➔ acumulatorul cu plumb

Reactie cu hidroxizi: metale amfotere Al, Zn, Pb
t oC
Zn + 2 NaOH ⎯⎯→ Na2ZnO2 + H2
Zn + 2 NaOH + 2 H2O = Na2[Zn(OH)4] + H2
Reactie cu saruri: metalul mai activ deplaseaza din saruri un

metal mai putin active
3 CuCl2 + 2 Al = 3 Cu + 2 AlCl3
CuSO4 + Fe = Cu + FeSO4
`
ALIAJE
• Aliaje: metalele sunt solubile unele in

altele, formand aliaje
• Exemple de aliaje:
– Alama
– Bronzuri
– Amalgame
– Fonta
– Otel
Aur: 8k, 14k, alb, 18k, 24k
Chimie
Curs: 2h/saptamana
Laborator: 1h/saptamana
Tematica cursului
electroni; Legile chimiei
elementelor chimice
Notiuni introductive
Chimia este ştiinţa care studiază:
•compoziţia şi structura substanţelor,

•proprietăţile substanţelor (proprietăţi determinate de compoziţie şi
de structură)
•posibilităţile de transformare a substanţelor.
Molecule
Atomi
Atom
• cea mai mica parte in care se poate diviza o substanta
simpla si care pastreaza individualitatea acesteia
• este unitatea structurală, neutră din punct de vedere

electric, indivizibilă prin metode chimice, caracterizată
de o anumită structură şi de un set de proprietăţi bine
determinate
• cea mai mica particula de materie care nu mai poate fi

divizata prin procedee chimice
ATOM
PROTONI ELECTRONI
NEUTRONI
Protoni = sunt particule materiale cu masa egală cu 1 u.a.m. şi cu sarcina 1+

Neutroni = sunt particule materiale cu masa egala cu 1 u.a.m. şi cu sarcina nulă
Electroni = sunt particule materiale cu masa relativă foarte mică (1/1840 u.a.m.) şi cu
sarcină negativă 1−
Unitatea atomică de masă (u.a.m.) = a douăsprezecea parte din

masa izotopului 12 al carbonului (12C).
1 u.a.m = 1,67  10 -27 kg
Număr atomic (Z) = numărul de protoni din nucleul unui atom (=nr
de electroni din invelisul electronic)
Element chimic = totalitatea atomilor cu acelaşi număr atomic Z
Ex:
Na - natriu (sodiu), S - sulf, O - oxigen, Al - aluminiu, N – azot
Simbol chimic = scriere prescurtată a unui element chimic

SIMBOLIZAREA ELEMENTULUI
CHIMIC
numar de
masa
A simbolul
Z E elementului
chimic
numar
atomic
A, Z - tabelate
Izotopi = specii atomice care au acelaşi număr atomic (acelaşi
număr de protoni în nucleu şi acelaşi număr de electroni în învelişul
electronic) dar au masa atomică.
- au proprietăţi fizice şi chimice foarte apropiate sau identice.
➔Mase atomice fractionare
Ex:
Clorul natural = amestec de doi izotopi: atomi de 35Cl în proporţie de 75,77% şi
atomi de 37Cl în proporţie de 24,23%.
→ Masa atomica:
A = 0,7577  35 + 0,2423  37 = 35,48 (masă rotunjită).
Moleculele = particule materiale, neutre din punct de vedere electric,
caracterizate prin masa şi prin proprietăţile lor.
Formula chimica - exprima compoziţia calitativă si cantitativă a

unei molecule
Ex: H2SO4 - compoziţia calitativă: atomi de H, S, O
- compozitia cantitativa (prin indici):

2 atomi de H; 1 atom de S; 4 atomi de O
Masa moleculară = un număr care arată de câte ori molecula
unei substanţe este mai mare decât u.a.m.
= suma maselor atomilor componenţi în
proporţia în care se găsesc în moleculă.
Masă molară, mol sau moleculă gram (, M) = cantitatea dintr-

o substanţă numeric egală cu masa moleculară şi exprimată în
grame
Numar de moli = raportul intre masa fizica (m) a substantei si
masa molara ()
Fenomene = transformările pe care le suferă substanţele
Fenomene fizice = fenomenele prin care nu se schimbă natura substanţelor
➔ însuşirile determinate de ele se numesc proprietăţi fizice
(starea de agregare, culoarea, mirosul, gustul, densitatea, solubilitatea,
duritatea, proprietăţile electrice, proprietăţile termice, proprietăţile
mecanice)
Fenomene chimice sau reacţii chimice = fenomene prin care se schimbă

natura substanţelor ➔ însuşirile determinate de ele se numesc proprietăţi
chimice (arderea, combinarea, descompunerea, substituţia, oxidarea,
reducerea etc.).
Ecuaţii chimice = reprezentarea prescurtata a reacţiilor chimice
ex: 2 NaOH + H2SO4 = Na2SO4 + 2 H2O

Molecule
Atomi
Substante compuse anorganice
• Oxizii = compuşii oxigenului cu metalele sau cu nemetalele.
Formula generală:E2nOn unde n este valenţa elementului generator de oxid.
Denumirea oxizilor:
a) elementul generator de oxid are o singură formă de valenţă oxizii se denumesc:

oxid de “numele elementului”
ex: Na2O – oxid de sodiu, CaO – oxid de calciu
Al2O3 - oxid de aluminiu. CuO – oxid de cupru
b) elementul prezintă valenţă variabilă, după numele său se precizează şi valenţa

sa:
SAU oxid numele elmentului + “OS” E- in valenta joasa sau minima
oxid de numele elementului + “IC” E- in valenta ricicata, maxima
EX: FeIIOII – oxid de fier (II) SAU oxid ferOS
Fe2 III O3 II – oxid de fier (III) sau oxid ferIC

• Hidroxizii = compuşi care conţin în moleculă un singur atom de metal şi un
număr de grupări hidroxid, HO−, egal cu valenţa metalului. HI+OII- ➔ HO-
Formula generală: Mn(OH)n în care M este un metal cu valenţa n.

Denumirea hidroxizilor :
a) Metalul – o singura treapta de valenta➔ hidroxid de “numele elementului”:
ex: NaOH – hidroxid de sodiu,
Ca(OH)2 – hidroxid de calciu, Al(OH)3 – hidroxid de aluminiu;
b) metalul prezintă valenţă variabilă - la numele metalului se adaugă valenţa sa
ex:Fe(OH)2 – hidroxid de fier (II), Fe(OH)3 – hidroxid de fier (III).
!!! NH4OH – hidroxidul de amoniu,
NH4+ nu este un ion metalic dar se comportă similar cu ionii metalelor alcaline.
• Acizii = substanţe care conţin în moleculă atomi de hidrogen şi un radical acid.
Formula generala: HA, A- radical acid
Hidracizi = acizii în molecula cărora nu există atomi de oxigen
Oxoacizi = acizii în molecula cărora există atomi de oxigen
Atomii de hidrogen se pot înlocui cu atomii de metale şi se obţin săruri se

scrie începând cu atomul de hidrogen, HA
Surse chimice de curent
Conversia electrochimica a energiei

Electrozi. Potential de electrod
Ansamblu alcatuit din:
un conductor electronic (metal, grafit) aflat in contact cu un

conductor ionic (solutia sau topitura unui electrolit, ceramica,
polimer)
Simbolizare:
conductor electronic / conductor ionic
interfata
Potential de electrod
z- nr de elecroni schimbati in proces
cMz+ - concentratia ionilor metalului in solutie
Potenţialul unui electrod, măsurat la 298 K, pentru care concentraţia speciilor

ionice este unitară, se numeşte potenţial standard de electrod, E0.
• Se determina relativ la un alt electrod cu care

alcatuieste o pila.
• Electrod standard de hidrogen (ESH)

E H+/H2 = 0 V
ESH
Pt – H2 (p = 1 atm)/H+ ([H+] =1m

ESH
• electrod alcătuit dintr-o placă de platină pe care
se barbotează hidrogen la 1atm, tot sistemul
fiind imersat într-o soluţie de acid clorhidric cu
concentraţia protonilor (H+) 1m, la temperatura
de 25oC (298 K).
• Conventional, Eo = 0,0 V
Evaluarea potentialului de electrod
Ex: Evaluarea potentialului de electrod pentru Zn2+/Zn

• Orice electrod poate funcţiona într-o pilă fie
ca anod fie ca şi catod, în funcţie de electrodul
partener;
pentru un electrod dat Eox = -Ered.

Pile electrochimice
Pilele electrochimice sau celulele galvanice sunt sisteme care

transformă energia chimică în energie electrică şi în care reacţiile de
la electrozi au loc spontan, când aceştia sunt reuniţi printr-un circuit
exterior (consumator). Acestea sunt sisteme producătoare de
energie electrică.
- 2 electrozi: anod (-) Sediul proceselor de oxidare

catod (+) proceselor de reducere
- electrolit
Pile electrochimice
Conditia de alegere ANOD-CATOD
Eredanod < Eredcatod sau E(−) < E(+)
Simbolizarea pilei:
(−) anod / electrolit / catod (+)
sau:
(−) anod / electrolit anodic // electrolit catodic / catod (+)

Pile electrochimice
Exemplu:
(-) M1 / M1z1+ // M2z2+ / M2 (+)
EM1 < EM2 şi E = E(+) - E(−) sau E = Eox + Ered
Reactii la electrozi
(−) M1 ➔ M1z1+ + z1e−
(+) M2z2+ + z2e− ➔ M2
REMA: z2M1 + z1M2z2+ ➔ z2M1z1+ + z1M2
Reacţia globală care descrie funcţionarea unei pile se numeşte

reacţie electromotrice activă, REMA.
Pile electrochimice/
Exemplu:
(-) M1 / M1z1+ // M2z2+ / M2 (+)
EM1 < EM2 şi E = E(+) - E(−) sau E = Eox + Ered
Forta (tensiunea) electromotoare:
E = Eredcatod - Eredanod = E(+) - E(−) >0 [volti, V]

Pile electrochimice- clasificare
A) BATERII care funcţionează în regim static
• pile primare în care producerea de energie se realizează pe
seama reactanţilor, existenţi în pilă în cantităţi limitate şi care nu
se pot regenera prin electroliză.
Echimică → Eelectrică
• pile secundare sau acumulatori în care reactanţii, aflaţi în

cantitate limitată în pilă se pot regenera prin electroliză.
Echimică ↔ Eelectrică
B) BATERII care funcţionează în regim dinamic

• pile de combustie alimentate continuu cu reactanţi în timpul
funcţionării; se evacuează continuu produşi de reacţie
1. Pile primare
Pila VOLTA - prima sursă de energie electrică :
(−) Zn / H2SO4 / Cu (+)
Pila Daniel-Jacobi:
(−) Zn / ZnSO4 / CuSO4 / Cu (+).
au un timp de viaţă scurt datorat consumării rapide a anodului,
sunt dificil de manevrat (electrolitul este lichid)
În laborator se utilizează pile de concentraţie.
(−) M / Mz+ , c1 // Mz+, c2 / M (+),
RT RT
E = E( + ) − E( − ) = EM0 + ln c2 − EM0 + ln c1
zF zF
➔c1 < c2
298 K
E=
RT c
ln 2 =
0 ,059 c
lg 2  0 ➔C anod < C catod
zF c1 z c1
I. Pile primare uscate
Pile primare uscate
Pila Léclanché (bateria de buzunar)
• Carcasa: anodul de zinc
• Catodul: pulbere de piroluzită, MnO2, depusă
pe un electrod de cărbune.
• Electrolitul pastă, înconjoară catodul
– o soluţie 20...30% de clorură de amoniu
– 5...10% clorură de zinc îngroşată cu făină de grâu
şi amidon
Bateria Leclanche
E=1.5 V; U=1.35 V; preţ=1u; t=8h
AVANTAJ: este ieftină, compactă, poate fi facută

mică
DEZAVANTAJ: în timpul funcţionării rezultă apă,

care dizolvă o parte din complex, putându-se
coroda contactele
Pila alcalina Léclanché
E=1.5 V; U=1.42 V; t=20 h; preţ=2u
(-) Zn / KOH / MnO2 - C (+)
Reactii la electrozi:
(-) Zn0 → Zn2+ + 2e-
(+) 2MnO2 + 2H2O + 2e- → 2MnOOH + 2HO-
In electrolit:
Zn2+ + 2HO- + 2KOH → K2[Zn(OH)4]
până la saturaţie apoi
Zn2+ + 2HO- → Zn(OH)2 → ZnO + H2O
REMA: 2MnO2 + Zn + H2O → 2MnOOH + ZnO
AVANTAJ: nu curge, are un timp de funcţionare mai îndelungat decât cea

clasica
DEZAVANTAJ: nu poate fi făcută foarte mică
Pile Malory – cu oxid de mercur
E=1.5 V; U=1.45 V; t=80 h; preţ=5u
Catodul: 92% oxid roşu de mercur
8% grafit,
Anodul: zinc slab amalgamat
Electrolit: hidroxid de potasiu 40% cu 5% [Zn(OH)4]2-, impregnat
în celuloză sau în carboximetilceluloză.
(-) Zn / KOH / HgO - C (+)
Pile Malory– cu oxid de mercur
E=1.5 V; U=1.45 V; t=80 h; preţ=5u
(-) Zn / KOH / HgO - C (+)
Reacţiile de electrod sunt:

A(-) Zn0 → Zn2+ + 2e-
K(+) 2HgO + H2O + 2e- → 2Hg + 2HO-
In electrolit: Zn2+ + 2HO- → Zn(OH)2 → ZnO + H2O
REMA: 2HgO + Zn → Hg + ZnO
!!!Pila se pretează la miniaturizări, fiind cunoscută sub forma de

"pastilă" dar trebuie etanşată cu deosebită grijă datorită
componenţilor toxici, ceea ce-i ridică preţul de cost
DEZAVANTAJ: Hg formează aliaje cu metalele!!!,

Nu se utilizează în industria de larg consum, se utilizează la
alimentarea senzorilor.
Pila Reuben
(-) Zn / KOH / Ag2O - Ag (+)
Catodul: 92% oxid de argint + 8% grafit (pasta sau pulberea de

oxid de argint este depusă pe un conductor, de obicei de
argint care se poate recupera)
Anodul: zinc slab amalgamat
Electrolitul: soluţie de KOH 45% impregnată în suport textil iar
REMA: 2AgO + Zn → Ag + ZnO
U=1.48 V; t = 120h; pret = 10u

1. Pile primare cu anod de litiu
II. Pile secundare (Acumulatori)
Acumulatorii sunt celule electrochimice care pot acumula energie
electrică sub formă de energie chimică. De aceea ei trebuiesc întâi
"încărcaţi" pentru a putea livra mai târziu energie electrică sub formă
de curent continuu.
Un acumulator descărcat se poate reîncărca; această succesiune

încărcare-descărcare se numeşte ciclu.
Încărcarea unui acumulator se face prin electroliză, pe baza unei

reacţii inverse celei prin care s-a produs curent (REMA).
Acumulatori acizi
Acumulatorul cu plumb
Acumulatori acizi
Plăcile electrozilor din plumb, aliat cu 5...10% stibiu pentru limitarea
coroziunii.
Constructiv: placi de tip reţea sau grătar ➔suprafaţă cât mai mare.
Anod (-): placa de plumb aliat cu 5...10% stibiu

Catod (+) : placă de plumb pe care este depusă o pastă de dioxid de
plumb deci electrodul poate fi simbolizat ca PbO2/Pb.
Electrolit: soluţie de acid sulfuric 30...40% (ρ = 1,21...1,28 g/cm3)
Separatorul: sită de PVC, de cauciuc dur sau de material celulozic

impregnat, pt a împiedica scurt-circuitarea acumulatorului prin
contactul intern între plăcile diferit polarizate.
Carcasa: material plastic iar la bateriile mari din cauciuc rezistent.

Acumulatori acizi
Caracteristicile acumulatorului:
E = 2,14 V; Uiniţial = 2,1 ... 1,9 V; Ufinal = 1,6...1,75 V; Wg = 30...40 Wh/kg,
numărul de cicluri de încărcare-descărcare: 1000...3500
timp de viaţă de 5...7 ani
E = 75...85%.
Uzual se construiesc baterii de 3 sau 6 elemente legate în serie, cu
tensiuni nominale de 6 V respectiv 12 V, utilizate pentru autovehicule.
DESCARCAREA: se consumă acid sulfuric şi se obţine apă, soluţia de

electrolit se diluează, astfel încât concentraţia soluţiei de electrolit (sau
densitatea ei) reprezintă o măsură a gradului de încărcare a acumulatorului.
Se recomandă să nu se lucreze cu acumulatori pentru care concentraţia
soluţiei de acid sulfuric este mai mică de 18%.
REACŢII SECUNDARE:
▪ anod: Pb + H2SO4 → PbSO4 + H2

- această reacţie are loc mult mai lent în prezenţa stibiului (aliaj Sb –
Pb), Sb 3-6%
▪ catod: PbO2 + H2O → Pb(OH)2, .....PbO,....
- în timpul funcţionării acumulatorului se consumă acid şi

rezultă apă ➔ în timp soluţia de acid sulfuric se diluează.
FACTORI care reduc valoarea ciclurilor de încărcare – descărcare:
•descărcări profunde
•descărcarea în şocuri
• sulfatarea bateriei la anod şi la catod – formare PbSO4 – se poate
desprinde de pe plăci şi cade în spaţiul dintre anod şi catod.....scurt
circuit ....atunci când bateria este foarte descărcată, sau nu
funcţionează mult timp (gonflarea PbSO4) la t mai mari de 250C.
DEZAVANTAJ: acumulatorul este mare; electrolit lichid;

AVANTAJ: U= 2V; preţ mic.
VARIANTE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE:
- materialul electrozilor poate fi unul mai uşor decât plumbul
- să aibă o bună etanşare
- să se elimine reacţiile secundare, care au loc când bateria
nu funcţionează
Acumulatori alcalini
!!! Electrolitul NU se consuma

Avantajele acumulatorilor alcalini se referă la posibilităţile lor de
manevrare şi de întreţinere uşoară.
Aplicatii: alimentarea cu energie a aparaturii electrice şi electro-

casnice, mass-media, iluminat şi pentru vehicule mici.
Acumulatori cu litiu
Anod: Li, inserat intr-o matrice de carbon (grafit)
Catod: amestec de oxizi de litiu si oxizi de corbalt, crom sau mangan
Electrolit: neapos – lichid organic sau solid (polimer sau ceramic)
Lantul electrochimic
Caracteristici:
E ≤ 4,5 V U  3,5 – 3,7 V
Timp de descarcare: zeci de zile (telefoane mobile)
➔Aplicatii: baterii pentru telefoane mobile: Li-ion, Li-polimer

III. Pile de combustie
Pilele de combustie sunt celule galvanice care prin "ardere rece"
dau, pe baza unei transformări electrochimice, energie
electrică.
Echimica➔E electrica + alimentare continua pe electrozi

• Anod: oxidarea combustibilului
• Catod: reducerea oxidantului
Alimentarea continuu a reactantilor pe electrozi, separaţi şi care

nu participă efectiv la reacţia din celulă.
Pila H2-O2
(-) Ni-H2/H+//HO-/O2 -Cd (+)
• anod (-) H2 ➔ 2H+ + 2e-

• catod(+) ½ O2 +2e- + H2O ➔2HO-
• electrolit: acid sau baza
REMA H2 +½ O2 ➔ H2O
Avantaje:
• F.e. m E=1,23 V , tensiune la borne: U=1V
➔ randament de conversie foarte bun
• Se produce apa
Dezavantaje
• Hidrogenul în contact cu oxigenul (aer) -pericol de explozie ➔
• ➔Utilizari: In Cosmos - Gemini, Apollo.
Imbunatatiri:
- Inlocuirea H2 cu alte materiale: CXHy (hidrocarburi), hidrazina
- Inlocuirea O2 cu alte materiale: oxidanti
NTSM SI PM ÎN LABORATORUL DE CHIMIE.
PRINCIPALELE VASE ŞI MATERIALE UTILIZATE ÎN LABORATORUL
DE CHIMIE
1. MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ÎN LABORATORUL DE CHIMIE
Pentru buna desfăşurare a lucrărilor de laborator, precum şi pentru a preveni accidentele care pot
apare într–un laborator de chimie, se impune respectarea următoarelor reguli generale de
protecţie:
1. Asigurarea protecţiei personale prin purtarea unui echipament adecvat de protecţie (halat şi, dacă
este cazul, şorţ de cauciuc, mănuşi şi ochelari de protecţie);
2. Păstrarea ordinei şi curăţeniei la locul de muncă şi în laborator;
3. Nu se mănâncă, nu se bea şi nu se fumează în laboratorul de chimie; nu se bea apă cu vasele din
laborator;
4. Nu se gustă substanţele chimice şi soluţiile;
5. Utilizarea veselei în stare bună (fără ciobituri, fisuri, spărturi etc.) şi curată, pentru a fi evitate
reacţiile secundare ce pot genera rezultate greşite;
6. Înainte de începerea experienţei, se impune citirea cu atenţie a instrucţiunilor din referatul
lucrării, instrucţiuni ce trebuie respectate cu stricteţe; lucrarea se execută numai în prezenţa
cadrului didactic;
7. Se lucrează numai cu substanţele şi în cantităţile indicate în referatul lucrării;
8. Mirosirea substanţelor se face prin îndreptarea unei cantităţi de vapori, spre nas, printr-o
mişcare circulară a mâinii deasupra vasului cu substanţă;
9. Diluarea acidului sulfuric se face prin adăugarea acestuia în apă, sub continuă agitare şi răcire;
10. Încălzirea substanţelor inflamabile (eter, alcooli, acetonă, sulfură de carbon etc.) se face cu
grijă, pe băi de apă, ulei sau nisip, cu încălzire electrică;
11. Încălzirea soluţiilor conţinute în vase de sticlă se face cu ajutorul sitei metalice cu azbest;
pereţii exteriori ai vasului trebuie să fie uscaţi;
Numai eprubetele se pot încălzi direct în flacără atunci când pereţii exteriori
sunt uscaţi.
12. Obiectele fierbinţi confecţionate din sticlă se vor prinde cu ajutorul unei cârpe de laborator sau
a unui manşon de hârtie, iar cele confecţionate din metal şi cele confecţionate din porţelan cu
ajutorul unui cleşte metalic;
13. Mersul unei reacţii se observă prin pereţii laterali ai vasului sau eprubetei; gura acestora nu
trebuie să fie îndreptată spre observator sau spre vecini, deoarece unele reacţii sunt sau pot
deveni violente provocând accidentarea observatorilor neatenţi;
14. Păstrarea tuturor reactivilor şi substanţelor se face în borcane, sticle, cutii metalice sau din mase
plastice, neapărat etichetate;
15. Manipularea reactivilor solizi se face cu ajutorul spatulelor, iar a celor lichizi cu ajutorul
pipetelor, cilindrilor gradaţi sau a paharelor Berzelius;
16. Cântărirea reactivilor nu se face punându–i direct pe talerul balanţei, ci pe sticle de ceas, în fiole
de cântărire, în pahare Berzelius sau în creuzete;
17. Reziduurile solide şi lichide solubile în apă se vor arunca la canal, sub jet de apă; resturile
substanţelor periculoase (metale alcaline, fosfor etc.) precum şi cele insolubile în apă, se vor
depozita în locuri special amenajate;
CHIMIE Laborator nr. 1

18. Nu se lasă nesupravegheate becurile de gaz aprinse şi nici lucrările de laborator în curs de
desfăşurare;
19. După terminarea lucrărilor de laborator se face curat la locul de muncă şi se lasă vasele spălate,
becurile de gaz închise de la reţea, aparatele electrice deconectate de la priză, apa închisă;
Înainte de a părăsi laboratorul spălaţi - vă pe mâini!
2. ACCIDENTE POSIBILE. MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Principalele accidente care se pot produce în laboratorul de chimie, în funcţie de natura lor, se pot
clasifica astfel:
Chimice, provocate de contactul pielii cu substanţe corozive (acizi, baze,
1. ARSURI oxidanţi) în diferite stări de agregare;
Termice, provocate de contactul cu vase supraîncălzite sau cu lichide fierbinţi.
2. INTOXICAŢII, provocate de pătrunderea substanţelor toxice în organism, peste limita admisă,

prin:
 tubul digestiv (ingerare);
 aparatul respirator (inhalare);
 piele (absorbţie).
După modul în care se produc, intoxicaţiile pot fi:
 acute, se produc din cauza pătrunderii substanţelor toxice în organism într–o perioadă scurtă
de timp, însă într–o cantitate mai mare decât limita admisă.
 cronice, se produc din cauza pătrunderii substanţelor toxice în organism, timp îndelungat, în
cantităţi mici, acumulându–se treptat în organism.
3. ELECTROCUTĂRI ce apar ca urmare a mânuirii incorecte a aparatelor electrice sau a utilizării

aparatelor defecte, a cordoanelor sau legăturilor insuficient izolate, etc.
4. TRAUMATISME (fracturi, zgârieturi, striviri, tăieri, etc.) ce apar datorită utilizării incorecte a
vaselor din laborator sau datorită exploziilor.
Pentru acordarea primului ajutor, în caz de accidente, este obligatorie existenţa trusei sanitare în
orice laborator de chimie. Aceasta trebuie să conţină:
- apă oxigenată 3% ;
- acid boric, soluţie 4% ;
- carbonat acid de sodiu ( bicarbonat de sodiu ), soluţie 2% ;
- acid acetic, soluţie 2% ;
- tiosulfat de sodiu, soluţie 2%;
- tinctură de iod;
- jecolan;
- sulfamidă;
- spirt medicinal;
- alcool etilic, soluţie 96% ;
- vată, pansamente sterile, leucoplast, foarfecă, pipetă.

3. MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE ACCIDENTE
Arsurile chimice se spală cu multă apă şi apoi se neutralizează de la caz la caz. Arsurile provocate
de acizi se neutralizează cu soluţie de bicarbonat de sodiu 2%, iar cele provocate de baze tari se vor
neutraliza cu soluţie de acid boric 4% sau cu soluţie de acid acetic 2%.
Arsurile provocate de soluţiile de iod se spală cu apă apoi se tamponează cu soluţie de tiosulfat de
sodiu 2%.
Arsurile termice ale pielii, fără ulceraţii, se udă cu apă rece sau se tamponează cu spirt medicinal ori
cu alcool etilic 96%.
Arsurile de gradul II, care se prezintă sub forma de ulceraţii, se tamponează cu alcool etilic 96% sau
cu soluţie de permanganat de potasiu 3 - 5%.
In cazul intoxicaţiilor acute, intoxicatul se scoate din mediul toxic şi este transportat într–o încăpere
bine aerisită sau la aer curat. În cazuri grave se administrează substanţe cu proprietăţi de antidot sau
i se face respiraţie artificială. Se anunţă urgent medicul.
Dacă intoxicarea s-a produs ca urmare a pătrunderii substanţei toxice în organism, prin tubul
digestiv, se administrează substanţe bogate în proteine (ouă crude, lapte dulce) care se vor coagula
în prezenta substanţelor toxice înglobându-le în coagul. Se administrează apoi substanţe vomitive.
4. ÎNTOCMIREA REFERATULUI DE LABORATOR
Observaţiile din timpul lucrărilor de laborator se vor nota într–un caiet de lucrări.
Pentru reuşita lucrărilor de laborator, trebuie respectate următoarele reguli:
La intrarea în laborator, studenţii vor avea referatul lucrării scris pe caietul de lucrări practice.
Orice referat de laborator trebuie să conţină:
1) titlul lucrării;
2) partea teoretică (definiţii, reacţii, formule, etc.) a lucrării;
3) principiul lucrării care constă în definirea cu exactitate a obiectivului (lor) lucrării;
4) modul de lucru;
5) principiul de calcul;
6) prezentarea rezultatelor, de regulă sub formă de tabel;
7) interpretarea rezultatelor.
Datele experimentale se înscriu cât mai curând posibil după efectuarea observaţiilor.
Datele experimentale se prezintă sub formă tabelară, iar pentru valorile obţinute se indică
unitatea de măsură şi se exprimă în cuvinte semnificaţia ei.
Calculele se efectuează pe spaţii adiacente (pe foi sau la sfârşitul caietului).
Dacă este cazul, se vor calcula erorile posibile şi se vor face aprecieri asupra exactităţii
determinărilor (măsurătorilor) experimentale.

5. PRINCIPALELE VASE ŞI PRINCIPALELE APARATE DE LABORATOR
Bagheta (fig. 1) este o vergea de sticlă rotunjită la capete. Se utilizează la transvazarea

lichidelor, la agitarea soluţiilor, la precipitare, la filtrare etc.
Eprubetele (fig. 2) sunt cele mai simple vase de laborator şi se utilizează la efectuarea
reacţiilor chimice de probă. Eprubetele pot fi gradate (b) sau negradate (a). Se pot încălzi direct in
flacără numai dacă pereţii exteriori sunt uscaţi.
Paharele Berzelius (fig. 3) sunt utilizate pentru dizolvare, pentru precipitare, pentru încălzirea
sau pentru fierberea soluţiilor.
Flacoanele Erlenmeyer sau flacoanele conice (fig. 4) se folosesc pentru titrare, pentru
fierbere, pentru păstrarea soluţiilor.
Balonul cu fund plat (fig. 5 a) şi balonul cu fund rotund (fig. 5 b) sunt utilizate pentru
distilare (cel cu fund rotund) şi la încălzire (ambele).
Balonul Würtz (fig. 5 c) este utilizat pentru distilare şi la prepararea diferitelor substanţe
gazoase.
Balonul Engler (fig. 5 d) este folosit pentru determinarea viscozităţii convenţionale Engler a
fluidelor.
Sticla de ceas (fig. 6) se utilizează pentru cântărirea substanţelor, pentru acoperirea altor vase
de laborator etc.
Fiola pentru cântărire (fig. 7) este prevăzută cu capac şlefuit şi se utilizează pentru cântărirea
substanţelor volatile, higroscopice etc.
Cristalizorul (fig. 8) este utilizat pentru concentrarea rapidă a soluţiilor şi pentru
recristalizare.
Pâlnia de filtrare (fig. 9) este folosită la filtrare şi la transvazarea substanţelor lichide.
Pâlnia de separare (fig. 10) este prevăzută cu dop şi cu robinet şi se utilizează pentru
separarea lichidelor nemiscibile între ele şi pentru adăugarea în mediul de reacţie a unor cantităţi
mici (picături) de reactivi lichizi.,
Piseta (fig. 11) se foloseşte pentru păstrarea apei distilate şi se utilizează în operaţiile de
spălare a precipitatelor, pentru aducerea la semn a vaselor pentru măsurarea volumelor etc.
Exsicatorul (fig. 12) este utilizat pentru uscarea şi conservarea substanţelor.
Refrigerentele (fig. 13) sunt dispozitive din sticlă folosite pentru răcirea şi condensarea
vaporilor. Principalele tipuri de refrigerente utilizate în laborator sunt: refrigerentele Liebig (fig. 13
a), refrigerentele cu bule (fig. 13 b) şi refrigerentele cu serpentină ( fig. 13 c). Refrigerentul Liebig
este format dintr-un tub drept îmbrăcat într-o manta, prin care circulă apa de răcire. Mantaua trebuie
să fie permanent plină cu apă, care se introduce prin ştuţul de la partea inferioară şi se evacuează pe
la partea superioară (răcire în echicurent). Refrigerentul cu bule şi cel cu serpentine se aseamănă din
punct de vedere constructiv cu refrigerentul Liebig şi prezintă avantajul că bulele, respectiv
serpentinele asigură o suprafaţă de răcire mai mare.
5.1. Vase utilizate pentru măsurarea volumelor
În laboratorul de chimie, măsurarea volumelor substanţelor lichide se realizează cu ajutorul

aşa-numitei sticlării volumetrice care constă într-o serie de vase de sticlă, de diferite forme şi
capacităţi. Capacitatea fiecărui vas volumetric, exprimată în mL (cm3), este înscrisă pe acesta.
Calibrarea vasului se face de obicei la 20 0C, temperatură acceptată internaţional ca fiind cea mai
apropiată de temperatura ambiantă.

Fig. 1.
Fig. 6.
a b
Fig. 2. Fig. 3. Fig. 4.
Fig. 7.
a b c d
Fig. 5.
Fig. 8.
Fig. 9.
Fig. 10.
Fig. 11.
a b c
Fig. 13.
Fig. 12.
Sticlăria volumetrică se compune din:

 Eprubete gradate (fig. 2 b);

 Cilindrii gradaţi (fig. 14) de diferite capacităţi; la partea superioară este marcată capacitatea
cilindrului precum şi temperatura la care s-a făcut calibrarea;
 Pipete gradate (fig. 15) care au forma unor tuburi cilindrici gradaţi, efilaţi la partea inferioară.
 Pipete cu bulă (cotate) (fig. 16) care se prezintă sub forma unor tuburi de sticlă prevăzute la
mijloc cu o bulă. Pe porţiunea cilindrică de deasupra bulei este marcată o cotă (un reper) până la
care se poate măsura volumul înscris pe pipetă.
 Baloanele cotate (fig. 17) se utilizează pentru prepararea soluţiilor de concentraţie dorită. Pe
gâtul balonului este marcată o cotă până la care balonul are capacitatea înscrisă pe porţiunea
sferică.
 Biuretele (fig. 18) sunt tuburi cilindrice gradate îm mL, prevăzute la partea inferioară cu un tub
efilat (subţiat). Unele biurete se închid cu un robinet de sticlă (fig. 18 a), altele cu o clemă Mohr
fixată pe un tub de cauciuc care leagă tubul gradat de tubul de sticlă efilat (fig. 18 b). Biuretele
se utilizează frecvent în operaţia denumită titrare.
(a (b
Fig. 14. Fig. 15. Fig. 16. Fig. 17. Fig. 18.
5.2. Obiecte confecţionate din porţelan
Obiectele confecţionate din porţelan sunt mai rezistente decât cele confecţionate din sticlă la
temperaturi ridicate şi nu sunt atacate de acizii minerali concentraţi, cu excepţia acidului fosforic şi
a acidului fluorhidric. De asemenea, la cald, porţelanul este atacat de soluţiile fierbinţi de hidroxizi
alcalini concentraţi. Vasele din porţelan prezintă următoarele dezavantaje: nu sunt transparente, sunt
fragile şi au preţ de cost mai ridicat decât sticla.
Cele mai utilizate obiecte confecţionate din porţelan sunt:
 Mojarul cu pistil (fig. 19) este utilizat pentru mojararea şi amestecarea substanţelor;
 Creuzetele (fig. 20) sunt utilizate în operaţia numită calcinare;
 Capsulele (fig. 21) sunt utilizate pentru evaporări;
 Pâlnia Büchner (fig. 22) este folosită pentru filtrarea la vid.

Fig. 19. Fig. 20. Fig. 21. Fig. 22.
Spălarea vaselor de sticlă şi de porţelan
Vasele confecţionate din sticlă şi din porţelan se pot spăla cu apă, cu abur sau cu diferite substanţe
chimice, recomandabil imediat după folosire pentru a se evita formarea crustelor de substanţe.
 Nu se freacă cu nisip sau cu alte substanţe care pot produce zgârieturi.
 Se feresc de şocuri termice şi mecanice.
Spălarea vaselor de sticlă sau de porţelan presupune următoarele etape:
– se aruncă reziduurile din vase, în jet de apă, la sistemul de canalizare sau se depozitează în vase
special amenajate;
– se spală cu apă, eventual cu detergent, şi dacă este cazul, se utilizează perii speciale;
– dacă vasele sunt foarte murdare se utilizează amestecul cromic (1 parte soluţie K2Cr2O7 de
concentraţie 30% + 3 părţi soluţie concentrată de H2SO4);
 Atenţie! Amestecul cromic provoacă arsuri chimice grave!
– se clătesc vasele cu multă apă;
– în final, vasele se clătesc de 2–3 ori cu apă distilată;
– se usucă vasele prin aşezarea cu gura în jos pe rafturi sau mese speciale, în etuvă sau în curent
de aer cald; uscarea se grăbeşte dacă se clătesc cu acetonă sau alcool absolut şi apoi se suflă aer.
5.3. Obiecte confecţionate din metal
O serie de metale ca Ni, Pt, Au, Ag şi aliajele lor, precum şi oţelul se utilizează pentru
confecţionarea creuzetelor sau pentru confecţionarea capsulelor. Acestea prezintă avantajul, faţă
de cele confecţionate din sticlă, de a fi mai rezistente la şocuri mecanice şi la temperaturi mai
ridicate.
Pentru montarea instalaţiilor şi a diferitelor aparate de laborator se utilizează:
 Stativele (fig. 23), care au forma unor vergele rigide fixate pe un postament greu şi se folosesc
pentru susţinerea instalaţiilor de laborator prin intermediul clemelor sau prin intermediul
inelelor;
 Mufele (fig. 24) sunt sisteme care permit fixarea clemelor pe stative;
 Clemele Hoffmann (fig. 25 a) şi clemele Mohr (fig. 25 b) sunt folosite pentru oprirea sau
pentru reglarea debitelor de lichide sau a debitelor de gaze care curg prin tuburi de cauciuc;
 Trepiedul (fig. 26) se utilizează ca suport pentru încălzire sau ca suport pentru calcinare;

a
Fig. 25.
Fig. 24.
b
Fig. 23.
Fig. 29.
Fig. 27.
Fig. 26.
Fig. 28. Fig. 30.

a b c
Fig. 31.
 Sita metalică cu azbest (fig. 27) este folosită ca suport pentru încălzirea vaselor de sticlă, altele
decât eprubeta, vase care pot conţine diverse soluţii;
 Triunghiul cu şamote (fig. 28) este utilizat ca suport pentru încălzirea creuzetelor;
 Cleştele metalic (fig. 29) se utilizează pentru prinderea obiectelor din porţelan şi din metal,
fierbinţi;
 Spatulele (fig. 30) se folosesc pentru manevrarea substanţelor solide;
 Becurile de gaz (fig. 31) sunt utilizate pentru încălzirea vaselor, care conţin diverse substanţe
sau soluţii, sau a instalaţiilor. Cele mai uzuale becuri de gaze sunt: Teclu (a), Bünsen (b), şi
Mecker (c).
5.4. Obiecte confecţionate din lemn
Stativ pentru eprubete (fig. 32 a), stativ pentru pipete (fig. 32 b), stativ pentru filtrare (fig.
32 c) şi cleşte pentru eprubete (fig. 33).

Fig. 33.
a c
b Fig. 32.
5.5. Alte materiale utilizate în laboratorul de chimie
Pentru închiderea vaselor sau pentru închiderea flacoanelor se folosesc dopuri de plută,
dopuri de cauciuc sau dopuri de sticlă. Cauciucul se mai utilizează pentru îmbinări sau sub formă
de tuburi de legătură.
Hârtia de filtru este utilizată ca material filtrant, pentru separarea substanţelor solide din
amestecuri eterogene solid–lichid; se livrează laboratoarelor sub formă de coli sau sub formă de
rondele.
Vaselina se foloseşte la ungerea robinetelor biuretelor, pentru ungerea robinetelor pâlniilor de
separare etc., în scopul etanşeizării acestora.

APA. DURITATEA APEI
Apa este una dintre cele mai răspândite substanţe din natură, mai ales în stare lichidă.
Apa naturală nu este chimic pură ci conţine diferite substanţe dizolvate în cantităţi variabile.
Astfel, apa se impurifică, din atmosferă, cu O2, N2, NH3, CO2, oxizi de azot, H2S, oxizi de sulf, pulberi
şi unele substanţe organice. Apa râurilor dizolvă diferite săruri (silicaţii complecşi, bicarbonaţii şi
sulfaţii de calciu şi magneziu) a căror natură depinde de constituţia straturilor străbătute, fiind, de
asemenea, din ce în ce mai poluată cu deşeuri industriale. Acestea au o influenţă nocivă asupra
animalelor şi plantelor subacvatice, astfel încât domeniile de utilizare a apei impun anumite condiţii de
calitate şi de puritate.
Apa pură se obţine din apă obişnuită, prin distilare, eventual repetată, în condiţii în care să nu
poată dizolva gaze din aer sau substanţe solide din recipientele în care este conservată (de exemplu unii
oxizi din sticlă).
Apa industrială se utilizează pentru alimentarea cazanelor cu aburi, pentru încălzire, pentru răcire,
în diferite procese de fabricaţie.
Apa industrială nu trebuie să prezinte caracter acid sau oxigen dizolvat în cantităţi mari întrucât
aceste substanţe pot provoca fenomenul de coroziune.
Acizii din apă pot proveni din descompunerea carbonatului acid de calciu sau din descompunerea
carbonatului acid de magneziu, existenţi în apele dure, precum şi din hidroliza sărurilor dizolvate în apă.
Sărurile de calciu şi de magneziu dizolvate în apă conferă apei aşa numita duritate.
Dacă în industrie se utilizează apă dură, compuşii solubili de calciu şi compuşii solubili de
magneziu se pot transforma în săruri greu solubile care se depun pe pereţii cazanelor sau pe pereţii
conductelor sub formă de cruste (piatra de cazan) împiedicând transmiterea căldurii şi mărind
consumul de combustibil necesar vaporizării apei. De exemplu: un strat de piatră de cazan cu grosimea
de 3 mm. măreşte consumul de combustibil cu 20%. Crusta depusă împiedică încălzirea uniformă a
pereţilor cazanelor.Ca urmare, pereţii cazanelor se vor dilata neuniform, producându–se fisuri sau chiar
explozii ale acestor cazane. Crusta împiedică şi curgerea apei prin conducte la parametrii proiectaţi.
Îndepărtarea crustei este anevoioasă şi dăunează pereţilor cazanelor. Pentru evitarea acestor
efecte, înainte de utilizare, apa se dedurizează.
DURITATEA APEI
Duritatea apei este imprimată de sărurile de calciu şi de sărurile de magneziu dizolvate în apă,
adică de prezenţa ionilor de Ca2+ şi de Mg2+ din apă.
După comportarea acestor compuşi la încălzire, precum şi în funcţie de natura anionului sărurilor
dizolvate, duritatea poate fi:
a) duritate temporară, Dt , imprimată de carbonatul acid de calciu, Ca(HCO3)2, şi de
carbonatul acid de magneziu, Mg(HCO3)2;
b) duritate permanentă, Dp ,imprimată de celelalte săruri de calciu şi de magneziu dizolvate
în apă (fără carbonaţii acizi), ca de exemplu: cloruri, azotaţi, sulfaţi, etc.;
c) duritate totală, DT , suma celor două durităţi.

Duritatea apei se exprimă în grade de duritate, uzual în grade germane sau în grade franceze.
Apa are un grad german de duritate dacă:

în 100 mL apă dură
conţinutul de săruri solubile de calciu şi de magneziu
este echivalent cu 1 mg CaO.
Apa are un grad francez de duritate dacă:
în 100 mL apă dură
conţinutul de săruri solubile de calciu şi de magneziu
este echivalent cu 1 mg CaCO3.
DETERMINAREA DURITĂŢII TEMPORARE A APEI

Duritatea temporară a apei este imprimată de prezenţa carbonatului acid de calciu şi a
carbonatului acid de magneziu dizolvaţi în apă.
Se numeşte duritate temporară deoarece prin şedere, şi mai repede prin fierbere, carbonaţii acizi
de calciu şi de magneziu se transformă în carbonaţi neutri, greu solubili în apă, fapt pentru care apa nu
mai prezintă duritate temporară:
t C
Ca(HCO3)2  CaCO3 + CO2 + H2O
Solubil în apă insolubil în apă
t C
Mg(HCO3)  MgCO3 + CO2 + H2O
Solubil în apă insolubil în apă
Apa cu duritate temporară prezintă caracter alcalin ca urmare a hidrolizei carbonatului acid de
calciu şi a hidrolizei carbonatului acid de magneziu:
Ca(HCO3)2 + 2 HOH = Ca2+ + 2 HO– + 2 H2CO3

caracter bazic
Principiul lucrării constă în titrarea unui volum cunoscut de apă dură cu soluţie de acid
clorhidric cu titru şi cu factor cunoscut, în prezenţa indicatorului metiloranj:
Ca(HCO3)2 + 2 HCl = CaCl2 + 2 H2O + 2 CO2
Mg(HCO3)2 + 2 HCl = MgCl2 + 2 H2O + 2 CO2
Modul de lucru
Se măsoară cu pipeta, în câte două flacoane Erlenmeyer, câte 100 ml apă dură;
Se adaugă 2-3 picături de soluţie de metiloranj; în apa dură indicatorul are culoare galbenă;
Se titrează, din biuretă, cu soluţie de acid clorhidric aproximativ 0,1 normal, dar cu titru şi
factor cunoscut, până la culoarea portocaliu;
Se citeşte, la biuretă, volumul de soluţie de acid clorhidric utilizat pentru titrare (până la punctul
de echivalenţă): VHCl
2

Calcule
Se aplică legea echivalenţilor chimici pentru calculul cantităţii de ioni de calciu şi ioni de
magneziu;
Se exprimă conţinutul acestor ioni în miligrame de oxid de calciu respectiv în miligrame de
carbonat de calciu;
Se raportează acest conţinut la 100 mL de apă dură;
Pentru a exprima duritatea temporară se vor utiliza relaţiile:
Dt (grade germane de duritate) = VHCl fHCl 2,8
Dt (grade franceze de duritate) = VHCl fHCl 5
(2,8 şi 5 sunt coeficienţii de transformare a conţinutului de ioni de calciu şi de ioni de magneziu din apă
în oxid de calciu respectiv în carbonat de calciu)
Rezultatele se vor prezenta sub formă de tabel:
Vapă VHCl fHCl Grade de duritate

ml ml germane franceze
100
100
MEDIA
Temă
Exprimaţi în cuvinte semnificaţia valorii obţinute pentru duritatea temporară a apei.

Determinarea vitezei de coroziune şi a vitezei de uzură
prin metoda permanganometrică
Principiul lucrării constă în determinarea masei de material metalic corodat în prezenţa unui
agent coroziv electrochimic. Se va utiliza o piesă din oţel iar mediul coroziv va fi o soluţie de
H2SO4 1 N. Masa de fier corodat se va determina permanganometric, adică ionii de Fe 2+ rezultaţi în
procesul de coroziune se vor titra cu soluţie de KMnO4 0,1 N, cu titru cunoscut.
Modul de lucru:
 Se curăţă suprafaţa probei metalice cu hârtie abrazivă;
 Se măsoară elementele necesare pentru calculul suprafeţei totale a acesteia;
 Se măsoară, cu cilindrul gradat, 15 mL soluţie de H2SO4 1N şi se introduc într-un pahar
Berzelius de 25 mL;
 Se suspendă proba de analizat în soluţia de H2SO4 şi se lasă la corodat timp de o jumătate de
oră;
 După o jumătate de oră, se scoate piesa din soluţie şi se spală cu apă distilată, deasupra
paharului Berzelius, astfel încât apa de spălare să nu ajungă în afara paharului;
 Se transvazează cantitativ conţinutul paharului Berzelius într–un flacon Erlenmeyer;
 Se titrează ionii de Fe2+ cu soluţie de KMnO4 cu titru cunoscut până la culoarea slab roz;
 Se determină volumul de soluţie de KMnO4 utilizat pentru titrare, VKMnO4 .
Principiul de calcul:
 Se calculează masa de fier, m, din soluţia titrată, masa calculată reprezentând masa de fier
corodat; pentru calcule se aplică legea echivalenţilor chimici, conform formulei:
m Fe  2.8  VKMnO4  10 3 [ g ]
 Se calculează viteza de coroziune, vc, şi viteza de uzură, vu, conform relaţiilor de definiţie.
m Fe  g 
vc 
S  t  m 2 h 
Unde S este suprafata totala a piesei de otel

t este timpul de coroziune in ore.
v c  8760  g 
vu   2 
 m h
Unde 8760 reprezinta numarul de ore dintr-un an

ρ reprezinta densitatea probei metalice exprimata in Kg/m3.
Rezultatele experimentale se prezintă în tabelul:
VKMnO4 TKMnO 4 m S  vc vu
[mL] [g / mL] [g] [m2] 3 2
[kg / m ] [g / m h] [mm / an]
1
Laborator Chimie Generala
Laboratoarele 1 si 2
Titular laborator: S.l. dr. ing. Maria Covei
maria.covei@unitbv.ro
Laborator 1
Norme de tehnica securitatii muncii in laboratorul de chimie. Prezentarea principalelor vase si obiecte
de laborator. Notiuni generale de chimie. Exercitii de limbaj chimic.
Notiuni generale de chimie. Exercitii de limbaj chimic
Notiuni generale de chimie. Exercitii de limbaj chimic
Laborator 2
Analiza calitativa a cationilor Pb2+ Cu2+, Fe3+, Ni2+ din apa
Analiza calitativa = compozitia oricarei substante = cine / ce exista in proba

identificare
Analiza cantitativa = cat exista in proba
dozare
Cationi = ioni pozitivi (H+, Metn+, NH4+)
Anioni = ioni negativi (OH-, Cl-, NO3-, CH3COO-, SO42-, CO32-)
Ioni de Pb2+ Cu2+, Fe3+, Ni2+ vs ioni de Ca2+

Ion de Pb2+ vs metalul Pb0
Analiza calitativa: - chimic

- fizico-chimic
Analiza chimica = reactii intre substanta de analizat (proba necunoscuta) si reactivii de identificare cu
formarea anumitor substante usor de recunoscut (precipitate sau solutii colorate / substante gazoase cu
culoare si/sau miros caracteristic). Reactiile respective se numesc reactii de identificare.
Ex.: apa contaminata cu un anumit cation necunoscut  se adauga diferiti reactivi de identificare si in
functie de ce se obtine se poate concluziona cu ce cation este contaminata respectiva apa
Laborator 2
Analiza calitativa a cationilor Pb2+ Cu2+, Fe3+, Ni2+ din apa
Mod de lucru
- intr-o eprubeta se adauga 1-2 mL solutie care contine cationul de analizat
- peste solutia de analizat se adauga reactivul de identificare
- se observa obtinerea unei substante usor de recunoscut
- se scriu reactiile care au loc
Cationii de identificat:
Pb2+ Cu2+, Fe3+, Ni2+
Reactia 1
(CH3COO)2Pb + 2HCl  PbCl2↓ + 2CH3COOH

acetat de Pb acid clorura de acid acetic https://www.youtube.com/watch?v=rRFUqCF6nbw
clorhidric Pb
pp. alb
Reactia 2
Reactia 3
CuSO4 + 2NaOH  Cu(OH)2↓ + Na2SO4

https://www.youtube.com/watch?v=wkzXIfdtOQg
sulfat de hidroxid hidroxid sulfat de Na
Cu de Na de Cu
pp. albastru
Reactia 4
https://www.youtube.com/watch?v=7TIIOj-SHkw
Reactia 5
Reactia 6
FeCl3 + 3NaOH  Fe(OH)3↓ + 3NaCl

https://www.youtube.com/watch?v=euDKCfDjF_o
clorura hidroxid hidroxid clorura de Na
ferica de Na feric
pp. brun roscat
Reactia 7
https://www.youtube.com/watch?v=od05oL-ySBM
Reactia 8 https://www.youtube.com/watch?v=mGQeUc5Kod8
Reactia 9
Ni(NO3)2 + 2NaOH  Ni(OH)2↓ + 2NaNO3

https://www.youtube.com/watch?v=N4Yg6KcFXT8
azotat hidroxid hidroxid azotat
de Ni de Na de Ni de Na
pp. verde
Reactia 10
https://www.youtube.com/watch?v=CXTrGjWBELM
Laborator Chimie Generala
Laboratoarele 5 si 6
Laborator 5
Metale. Determinarea vitezei de coroziune si a vitezei de uzura a materialelor metalice
Definire termeni
Metale = substante simple care se gasesc sub diagonala in sistemul periodic.

- au caracter reducator  cedeaza electroni (Met0  Metz+)
- se oxideaza!
Coroziune = fenomenul de distrugere spontana a metalelor sau aliajelor sub actiunea agentilor:
- chimici (gaze uscate la temperaturi ridicate),
- electrochimici (solutii de electroliti) sau
- microbiologici (microorganisme).
Laborator 5
Discutii
 Ce materiale pot sa se corodeze?
 Ce material se va coroda mai repede dintre cele ilustrate mai jos?

Laborator 5
Discutii
 Ce fel de medii corozive cunoasteti?
 Unde se va coroda mai repede o bara de fier expusa elementelor de mediu: pe malul marii sau in
varf de munte? De ce?
Laborator 5
Discutii
 Care suprafata se va coroda mai usor si de ce?
 Asadar, care sunt cei trei factori care influenteaza procesul de coroziune?
Laborator 5
Protectia anticoroziva
 Protectie anticoroziva prin tratarea mediului: inhibitori anodici, catodici, de adsorbtie sau amestecuri ale
acestora
 Protectie anticoroziva prin modificarea compozitiei si structurii materialului metalic: alierea cu materiale
metalice sau nemetalice.
Ce elemente de aliere se folosesc pentru a creste rezistenta la coroziune a otelului?
 Protectie anticoroziva prin acoperirea suprafetelor (dupa degresare = indepartarea uleiurilor, grasimilor si
decapare = indepartarea oxizilor superficiali): acoperiri metalice, nemetalice, organice
 Protectie anticoroziva prin metode electrochimice: anod/catod de sacrificiu.
 Prevenirea coroziunii prin proiectare: evitarea cavitatilor, fisurilor, zonelor de stationare a umiditatii,
utilaje usor accesibile, evitarea punerii in contact a doua metale cu potentiale electrice diferite, etc.
Laborator 5
Viteza de coroziune
 Aprecierea distrugerilor provocate de coroziune se realizeaza, in laborator, prin determinarea

vitezei de coroziune si a vitezei de uzura.
vc =Δm/(S*t) [g/m2*h] unde Δm = masa de material corodata (pentru testele realizate in laborator,
Δm = 2,8 * VKMnO4 * 10-3 [g])
S = suprafata piesei expusa coroziunii
t = perioada procesului de coroziune
Viteza de uzura
vu = vc*8760/ρ [mm/an] unde vc = viteza de coroziune

8760 = nr de ore intr-un an
ρ = densitatea materialului din care este alcatuita piesa corodata
Laborator 5
Problema
 S-a supus coroziunii cu H2SO4 o piesa cu S=11,2*10-3 m2 si ρ=7,2 g/cm3, timp de 60 min. Solutia
rezultata a fost titrata cu 2,4 mL solutie KMnO4 0,1N. Sa se calculeze viteza de coroziune si viteza de
uzura a piesei. Interpretati rezultatele obtinute.
Laborator 5
Tema
 Dati exemplu de 3 materiale care se corodeaza usor si 3 materiale care se corodeaza greu.
 Dati exemplu de 3 metode prin care poate fi protejata de coroziune un gratar metalic utilizat la cuptor.
 Care mediu va fi mai coroziv: apa de ploaie sau apa de mare? De ce?
 De ce o foaie de table din fier se va coroda mai repede decat o foaie de aluminiu, daca este expusa aerului
umed de afara?
Laborator 6
Surse chimice de curent electric. Pile galvanice
Definire termeni
• Pile galvanice (sau pile electrochimice) = dispozitive care convertesc energia chimica in energie electrica
pile galvanice
• Energie chimica Energie electrica
electroliza
Pentru a avea loc conversia energiei chimice in energie electrica, sunt necesari:
- 2 electrozi: anod (-) si catod (+) : metale sau grafit
- 1 electrolit: solutie sau topitura care sa contine ioni liberi
La anod: are loc cedare de electroni = oxidare Eox = potential de oxidare

La catod: accepta/cere electroni = reducere Ered = potential de reducere
Potentialele de oxidare si reducere se calculeaza fata de potentialul

electrodului standard de hidrogen (ESH) si se gasesc tabelate.
Pentru acelasi material: Eox = -Ered

Laborator 6
Definire termeni
• Electrozi = de obicei metale: seria activitatii metalelor
Metale active (Ered < 0 V) Metale pasive (Ered > 0 V)
Regula de alegere a anodului si catodului intr-o pila galvanica:
Ered anod < Ered catod !!!!!!!!!!

Laborator 6
Simbolizarea pilei
(-) anod / electrolit anodic // electrolit catodic / catod (+)
(-) M10 / M1z+ // M2z2+ / M20 (+)
Ecuatiile de la electrozi
La anod: (-) M10 – z1 e-  M1z1+ *z2 (Eox)
La catod: (+) M2z2+ + z2 e-  M20 *z1 (Ered)
REMA (Reactia electromotrice activa = Reactia globala)

z2 M10 + z1 M2z2+ – z1*z2 e- + z1*z2 e-  z2 M1z1+ + z1 M20 7
1 – carcasa
2 – electrolit anodic
3 – separator
Calculul tensiunii/fortei electromotoare (E) 4 – anod
E = Eox + Ered [V] > 0 V (pentru ca pila sa fie functionala) 5 – catod
6 – stuturi de umplere
7 – electrolit catodic
Laborator 6
Exemple:
1. O celula galvanica este alcatuita dintr-un electrod standard de fier si un electrod standard de zinc. Sa se
simbolizeze pila, sa se scrie reactiile care au loc la electrozi, REMA si sa se calculeze forta electromotoare a
celulei, stiind ca EFe2+/Fe= -0,440 V si EZn2+/Zn= -0,763 V.
Laborator 6
Exemple:
2. O celula galvanica este alcatuita dintr-un electrod standard de cupru si un electrod standard de aluminiu.
Sa se simbolizeze pila, sa se scrie reactiile care au loc la electrozi, REMA si sa se calculeze forta
electromotoare a celulei, stiind ca ECu2+/Cu= +0,337 V si EAl3+/Al= -1,660 V .
Laborator 6
Exemple:
3. O celula galvanica este alcatuita dintr-un electrod standard de staniu si un electrod standard de litiu. Sa se
simbolizeze pila, sa se scrie reactiile care au loc la electrozi, REMA si sa se calculeze forta electromotoare a
celulei, stiind ca ESn2+/Sn= -0,136 V si ELi+/Li= -3,030 V.
Laborator 6
Tema
 Dati exemplu de 3 materiale care pot fi utilizate ca si electrozi in pile galvanice.
 Dati exemplu de 2 materiale care pot fi utilizate ca electrolit in pile galvanice.
 Dati exemplu de un metal care poate fi utilizat ca si catod intr-o pila care contine un anod de fier, astfel
incat celula galvanica sa fie functionala. Cum ati ales materialul?
 Dati exemplu de un metal care poate fi utilizat ca si anod intr-o pila care contine un catod de fier, astfel
incat celula galvanica sa fie functionala. Cum ati ales materialul?
 Intr-o pila galvanica, reactia de oxidare are loc la…………….. si cea de reducere la …………………………
Laborator 3 Chimie Generala
Laborator 3
Apa. Determinarea duritatii temporare a apei
Definire termeni
Apa chimic pura = apa distilata
Apa chimic impura: impuritati: gaze: O2, CO2, N2, etc.
ioni: cationi: H+(caracter acid), Metn+ (ex: Na+, Ca2+, Mg2+, etc.)
anioni: NO3-, Cl-, HCO3-, etc.
Duritatea apei este determinată de compuşii de calciu, de compuşii de magneziu şi de compuşii de
fier II dizolvaţi în apă, adică de prezenţa ionilor de Ca2+, de Mg2+ şi de Fe2+ din apă.
Tipuri de duritate:
a) duritate temporară, Dt , datorată carbonatului acid de calciu/bicarbonatului de calciu,
Ca(HCO3)2, carbonatului acid de magneziu/bicarbonatului de magneziu, Mg(HCO3)2 şi carbonatului
acid de fier II /bicarbonatului feros, Fe(HCO3)2, dizolvaţi în apă;
b) duritate permanentă, Dp, datorată celorlalte săruri de calciu, de magneziu şi de fer dizolvate în
apă (fără carbonaţii acizi), ca de exemplu: cloruri, azotaţi, sulfaţi etc.;
c) duritate totală, DT, suma celor două durităţi.

Dt + Dp = DT
Laborator 3
Tip de duritate Anioni Compuşi Denumire compusi
Temporară, Dt HCO3 Ca(HCO3)2,

Mg(HCO3)2,
Fe(HCO3)2,
Permanentă, Dp Cl CaCl2,
NO3 MgCl2,
SO42 FeCl2
şi alţii Ca(NO3)2,
Mg(NO3)2,
Fe(NO3)2,
Ca SO4,
Mg SO4,
Fe SO4
….
Laborator 3
Discutii
 Ce este calcarul? Cum arata? Este solubil sau insolubil in apa? Formeaza solutie sau precipitat?
De ce pune mama otet in masina de spalat sau in fierbatorul de ceai cand vrea sa indeparteze calcarul?
Functioneaza?
 Cand torn apa de la robinet in pahar, se vede calcarul cu ochiul liber? Este apa de la robinet dura?
Laborator 3
Discutii
 E buna apa dura? Ma deranjeaza in masina de spalat? In calorifer? In organism?
De ce se numeste duritate temporara? Cum o pot indeparta din apa?

Laborator 3
Discutii
 Amintiti-va: ce este analiza calitativa? Dar analiza cantitativa?

Pentru determinarea duritatii temporare a apei se realizeaza analiza cantitativa (CAT bicarbonat de
calciu, de magneziu si de fier II am in apa?) numita titrare.
Titrarea este o metoda de determinare a concentratiei unei solutii prin adaugarea unui volum
cunoscut dintr-o alta solutie cu concentratie cunoscuta, pana la atingerea punctului de echivalenta.
De obicei, titrarile sunt acido-bazice: reactia dintre un acid si o baza (reactie……………………………….)
Ce caracter are apa dura? Acid/neutriu/bazic?

Laborator 3
Discutii
Cu ce fel de substanta se va face titrarea? Care este reactia de neutralizare?
Ca(HCO3)2 + HCl 
Bicarbonat acid
de calciu clorhidric
(Erlenmeyer) (biureta)
Mediu bazic Mediu acid
Mod de lucru
- Se adauga un volum cunoscut (100 mL) de proba de apa intr-un flacon Erlenmeyer;
- Se adauga 1-2 picaturi de metiloranj;
- Se titreaza, din biureta, cu solutie HCl 0.1 normal, pana la culoarea portocaliu.
- Se citeste din biureta volumul de solutie de acid clorhidric utilizat la titrare pana la punctul de
echivalenta;
- Se calculeaza duritatea temporara a apei, cu formula:
Laborator 3
Duritatea apei se exprimă în grade de duritate, uzual în grade germane sau în grade franceze.
Apa are un grad german de duritate dacă:
 conţinutul de săruri solubile de calciu, de magneziu şi de fier
 în 100 mL apă dură,
 este echivalent cu 1 mg CaO.
Apa are un grad francez de duritate dacă:

 conţinutul de săruri solubile de calciu, de magneziu şi de fier
 în 100 mL apă dură,
 este echivalent cu 1 mg CaCO3.
Dt= 10o G  in 100 mL apa dura continutul de carbonati acizi de Ca, Mg si Fe este echivalent cu 10 mg CaO
DT = 15o F  in 100 mL apa dura continutul de saruri solubile de Ca, Mg si Fe este echivalent cu 15 mg CaCO3
Laborator 3
Discutii
 Cand opresc reactia? Cand stiu ca am consumat tot bicarbonatul de calciu din apa? Ce sunt indicatorii
acido-bazici?
Indicator Mediu ACID Mediu NEUTRU Mediu BAZIC
Fenolftaleina incolor incolor rosu carmin
Metiloranj rosu oranj galben

Laborator 3
Discutii
 Cand opresc reactia? Cand stiu ca am consumat tot bicarbonatul de calciu din apa? Ce sunt indicatorii
acido-bazici?
Indicator Mediu ACID Mediu NEUTRU Mediu BAZIC
Fenolftaleina incolor incolor rosu carmin
Metiloranj rosu oranj galben
Ca(HCO3)2 + HCl 
Bicarbonat acid
de calciu clorhidric
(Erlenmeyer) (biureta)
Mediu bazic Mediu acid
…………………. ………………..
Laborator 3
Discutii
Ce se schimba daca pun 5 picaturi de metiloranj in loc de doua? 5 pic 2 pic
 Ce se intampla daca la titrare depasesc punctul de echivalenta? Ce culoare obtin in falconul Erlenmeyer?
De ce? Cum pot sa corectez eroarea?
Ca(HCO3)2 + HCl  CaCl2 + H2O + CO2↑

bicarbonat acid clorura dioxid de carbon
de calciu clorhidric de calciu
(Erlenmeyer) (biureta) (Erlenmeyer)
Mediu bazic Mediu acid Mediu neutru
Galben Rosu Portocaliu
Laborator 3
Discutii
 Ce erori pot aparea? De ce? Cum le minimizez?
 Daca a fost titrata o proba de apa cu 2,7 mL de HCl 0,1N, ce duritate temporara, exprimata in grade
germane si, respectiv, in grade franceze, are proba respectiva? Valoarea obtinuta este mare/mica?
Clasificarea apelor in functie de duritate

DT: 0….…………..4………..…8…..…..………..12……………….…18……………..30…............. [ oG]
Ape: foarte moi moi slab dure mediu dure dure foarte dure
Laborator 3
Discutii
 In ce categorie credeti ca se vor incadra urmatoarele tipuri de apa? De ce? Sunt bune de baut?
De ce da/de ce nu?
- Apa distilata
- Apa de la robinet
- Apa imbuteliata
- Apa carbogazoasa
- Apa de izvor
- Apa de ploaie
Clasificarea apelor in functie de duritate

DT: 0….…………..4………..…8…..…..………..12……………….…18…………30…............. [ oG]
Ape: foarte moi moi slab dure mediu dure dure foarte dure
Tema 1:
Completati tabelul cu denumirile compusilor de Ca, Mg si Fe(II), de pe slide-ul 2
Tema 2:
Incadrati tipurile de apa (distilata, de la robinet, imbuteliata, carbogazoasa, de izvor, de ploaie) in
categoriile de apa conform scalei de pe slide-ul anterior. Motivati alegerea facuta.
Tema 3:
Raspundeti la urmatoarele intrebari recapitulative:
1. Ce specii provoaca duritate totala apei?

2. Ce specii provoaca duritate temporara apei?
3. De unde provin acesti compusi in apa naturala?
4. Care apa este mai dura: apa de ploaie sau apa de lac? De ce?
5. Este buna de baut apa cu curitate 3oG? De ce da/nu? Dar apa cu duritate 25oG?
6. E bine sa folosesc apa cu duritate 40oG in calorifer? De ce da/nu?
7. Ce culoare are metiloranjul in apa dura si de ce? Demonstrati prin scrierea ecuatiei reactiei chimice
aferente.

Chimie Curs+lab PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chimie Curs+lab PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

COROZIUNEA MATERIALELOR

Reacţia: M0 Mz+ + ze- OXIDARE

Proces spontan : GR < 0

• natura materialului metalic: compoziţie, structură, puritate, potenţial

• mediul coroziv: T, P, umiditate, pH, concentaţia elementelor active

• interfaţa material / mediu – aspecte cinetice

– tipul produsilor de reacţie

• aspectul zonei corodate

• agenţi corozivi: gaze uscate coroziune CHIMICĂ

CALITATIV - cu ochiul liber

1. Viteza de coroziune (Vc, Kg) - masa de material corodat în unitatea

2. Viteza de uzură (vu, Pmm) – adancimea pana la care s-ar produce

vu = (vc · 8760) / mat [mm/an]

Se produce in gaze uscate, temperatura inalta:

metale pentru care V0xid/Vmetal < 1;

metale pentru care V0xid/Vmetal = 1...2,5;

metale pentru care V0xid/Vmetal > 2,5;

Electronii formati in regiunea anodica

OXIDARE: cedare de electroni, ANOD

Blackwood, D., An Electrochemist Perspective of Microbiologically

Pasivare mecanica: straturi izolatore: sulfati, fosfati

Pasivare chimica: oxizi semiconductori - bariere electrice

! Pasivarea depinde de mediul coroziv

- Coroziunea – proces spontan Incetinire nu stopare

Def.: Protectia anticoroziva=totalitatea masurilor care se iau

- Coroziunea – proces spontan Incetinire nu stopare

A.Actiune asupra mediului coroziv

B. Actiunea asupra suprafetei metalului

C. Actiune asupra procesului

! Protectie anticoroziva prin proiectare

1. Degazarea mediului coroziv

Inhibitorii de coroziune = substanţe chimice care se adaugă

- încetinirea procesului anodic sau catodic

- schimbarea naturii produşilor de coroziune

- schimbarea rezistenţei ohmice a electrolitului

- anodici (anioni: fosfati, silicati azotiti)

- catodici (ioni metalici: Zn2+, Ni2+, Mg2+)

- de adsorbtie: compusi organici cu S, N (tiouree)

- amestecuri de inhibitori (azotat, cromat + fosfat, silicat).

Inhibitori de adsorbţie = substanţe organice care se adsorb pe

Se utilizează în cantităţi mici fiind deosebit de eficienţi

eficienţa creşte odată cu masa lor moleculară (oligomerii.)

Ex. compuşi cu azot (amine) a

2. Modificarea naturii suprafetei metalice

Acoperiri prin difuzie termică = îmbogăţirea, la cald, a suprafeţei

metalului de bază cu un metal/nemetal cu rezistenţă ridicată la

coroziune tratamente termochimice:

2. Modificarea naturii suprafetei metalice

- metale: cuprizare, sheradizare (Zn), cromizare, titanizare, alitare (Al)

- nemetale: nitrurare (N), carbonitrurare, silicizare

3. Acoperirea suprafetei (! degresare)

a. Placare = acoperirea metalului suport cu un metal mai

rezistent la coroziune: prin presare la cald şi presiune (Au),

prin laminare, topire sau sudură (Al,

Pb, Cu, oţeluri inox, alama.)

b. Acoperiri electrolitice: cuprare, nichelare, zincare

c. Acoperiri peliculogene: grund, lac, vopsea

d. Acoperiri cu polimeri - anorganici: email, sticla

- organici: teflon, PE, cauciuc

e. Acoperiri protectoare cu pelicule de oxizi

Brunarea pelicula de Fe3O4/Fe la cald (240°C), pe cale uscată sau

cale umedă în soluţii ce conţin H3PO4 şi oxidanţi, când se formează pelicule

foarte subţiri (3mm) cu rezistenţă mai scăzută la coroziune.