Coroziunea Metalelor

1
Cuprins
Coroziunea metalelor..............................................................................................................................1
Reactiile procesului de coroziune:...............................................................................................................2
Protectie anticoroziva in sisteme acvifere:..................................................................................................4
Biocoroziunea:.............................................................................................................................................4
Tensocoroziunea:........................................................................................................................................4
Coroziunea electrochimică:.....................................................................................................................5
.................................................................................................................................................................5
Coroziunea omogenă:.................................................................................................................................6
Coroziunea eterogenă:................................................................................................................................6
Coroziunea prin film:...................................................................................................................................6
Coroziunea generala:...................................................................................................................................6
Coroziunea localizată:..................................................................................................................................6
Coroziune chimică:......................................................................................................................................7
Coroziunea intergranulară:..........................................................................................................................7
Metode de prevenire a coroziunii:..............................................................................................................9

2
 Coroziunea metalelor

Prin coroziune se înțelege în mod obișnuit transformarea materială

a suprafețelor de metal, cauzată de influența mediului de contact. Ca rezultat se
compune oxidul metalului respectiv. În cazul fierului acest oxid este rugina. Coroziunea, ca
termen tehnic este folosit atât în geologie (diluarea mineralelor de către apă-dioxid de carbon) cât
și în medicină (influența negativă a unei inflamații asupra țesuturilor).

Reactiile procesului de coroziune:

Coroziunea naturală este, cel mai frecvent, un proces nedorit prin care multe metale cu
potențiale de oxidare pozitive sau slab negative sunt transformate în compuși chimici ai lor.
Binecunoscută și deosebit de păgubitoare pentru economie este ruginirea fierului. Pentru ca
fierul să ruginească este necesară prezența simultană a aerului și apei. În aer uscat fierul nu
ruginește, nici în apă deoxigenată.

Procesele de coroziune sunt strâns legate de procese electrochimice. Acest lucru explică

faptul, că procesul de coroziune decurge în mod accelerat la apariția bateriilor locale.
Sub baterie locală înțelegem scurtcircuitul dintre soluțiile metalelor de încărcare diferită de
electroni și a anumitor ioni sub prezența apei. Aceste metale pot fi de exempu fierul și cuprul. La
punctele de contact fierul corodează deosebit de repede. Pe parcursul reacției de
cementare cunoscute cuprul se depune pe fier, componând astfel o baterie locală Cu2+ + Fe
———> Cu + Fe2+.

Pe suprafața bogată în electroni a cuprului se descarcă ioni de hidrogen alcătuind astfel

hidrogen 2 H+ + 2 e- ———> H2. Supraîncărcarea pozitivă astfel compusă pe fier este predată
cu ceea mai mare ușurință ca și ion Fe2+, deci are loc o coroziune fără deranjament a fierului.
Dat fiind faptul că apa din împrejur este parțial nelegat prezentă, ea conține și ioni de hidrogen
liber H2O >><< H+ + OH-. Ionii de hidrogen reacționează precum descris mai sus cu suprafața
metalului. Cuprul funcționează și în acest caz ca și catalizator. Ionii OH- proveniți din apa
nelegată, compunând fier(II)hidroxid contribuie puternic la descompunerea fierului Fe2+ + 2
OH- ———> Fe(OH)2.

3
Termodinamica coroziunii metalelor in solutii apoase

Pentru majoritatea metalelor aflate în condiţii naturale, starea metalică este termodinamic
instabilă. Pentru reducerea ionilor metalici din compuşii naturali (minerali) se cheltuiesc energii
importante (chimice, electrice, etc) pe când reacţia inversă este spontană. Odată izolat metalul, el
va tinde să revină la starea stabilă termodinamic. Totuşi cinetica acestor reacţii poate fi suficient
de lentă, astfel încât pentru scopuri practice metalul rămâne stabil. Tendinţa metalelor de a trece
în stare ionică (de a se coroda) diferă mult de la un metal la altul şi se poate caracteriza
termodinamic prin variaţia energiei libere de reacţie Gibbs, ΔG, care însoţeşte procesul. Un
proces de coroziune este posibil termodinamic dacă ΔG < 0; este imposibil termodinamic dacă
ΔG >0 şi se află la echilibru dacă ΔG = 0. Cu cât variaţia energiei libere de reacţie, ΔG are o
valoare mai negativă, cu atât este mai pronunţată tendinţa termodinamică ca reacţia de coroziune
să se producă

4
Protectie anticoroziva in sisteme acvifere:
Componente fieroase (oțel „negru”, fontă, oțel inoxidabil) Materiale fieroase fără aliaj sau cu un
aliaj redus corodează la prezența apei și a oxigenului compunând oxid de fier (rugină, nămol de
rugină). Prin urmare un obiectiv important a protecției anticorozive este de a împiedica
pătrunderea oxigenului în sistem și/sau legarea chimică a oxigenului aflat în sistem. În plus este
nevoie setarea valorii pH într-un domeniu ușor alcalin. Mai departe este foarte avantajos
utilizarea în sistem a unei ape cu conținut de săruri redusă. Componente de cupru (cupru, aramă,
bronz, alamă) Aceste materiale au o bună rezistență față de ape ușor alcaline și sărace în oxigen.

Biocoroziunea:
Se crede că, în general, coroziunea este un proces care poate avea loc numai în cazul când
metalul are contact cu apă și oxigen. O parte semnificativă a coroziunilor are loc la lipsa totală a
oxigenului. Pe suprafața țevilor astfel corodate se pot observa puncte negre - fier(II)sulfid. Dacă
se îndepărtează fier(II)sulfid-ul,se poate vedea o adâncitură anodică a cărei suprafață este fier
gol.
Pentru biocoroziune pe suprafețe de fier acoperite cu apă și/sau depuneri biologice sunt
responsabile în primul rând bacteriile ce reduc sulfat. Astfel de medii conțin ioni de sulfat dar nu
și oxigen.
Pentru biocoroziune mai poate fi responsabilă și o altă grupă de microorganisme care
trăiesc tot la fel în medii fără oxigen. Acestea își acoperă necesitatea de energie prin oxidația
hidrogenului cu dioxidul de carbon. Rezultatul acestei reacții este metan și apă. Aceste bacterii
ce produc metan trăiesc în cantitate semnificativă în medii fără oxigen, cum sunt de exemplu:
sub depuneri de nămol tehnic pe fundul cisternelor, sub depuneri în tuburi și conducte cu
scurgere lentă etc.

Tensocoroziunea:
Tensocoroziunea sau coroziunea tenso-fisurantă apare prin acțiunea simultană a unui
mediu chimic și a unui regim de solicitări statice cu cel puțin un efort de tracțiune și produce
fisurarea materialului supus simultan celor două tipuri de solicitări.
Pentru prevenirea tensocoroziunii trebuie considerate variabilele sistemului:material-
mediu-efort.

5
 Coroziunea electrochimică:

Coroziunea electrochimică apare la contactul metalului cu

aerul umed, soluţii de electroliţi. În acest caz alături de procese
chimice (cedare de ē) au loc şi procese electrice
Aşadar, în comparaţie cu coroziunea chimică, cea
electrochimică are o importanţă mai mare. Coroziunea
electrochimică este rezultatul apariţiei unor elemente locale
(microelemente) la suprafaţa metalului.

 Dintre principalele cauze care determină apariţia elementelor locale pot fi menţionate :

 impurificări cu metale nobile, oxizi ai metalelor;
 heterogenităţi chimice, de exemplu: existenta mai multor faze;
 heterogenităţi fizice, care pot sa apară ca urmare a unui tratament mecanic sau termic
neuniform.

În funcţie de culoare se pot deosebi 3 feluri de rugină şi anume:

 1.Rugina albă Fe(OH)2, care se formează după reacţia:

 Fe+2H2O→Fe(OH)2+H2
 Acest tip de rugină trece rapid, prin oxidare, în rugină brună, de aceea se observă foarte
rar.
 2. Rugina brună, apare în urma reacţiei:
 4Fe(OH)2+O2→4FeO*OH+2H2O
 3. Rugina neagră, este formată din oxid feros şi feric; fiind denumită şi magnetită din
cauza proprietăţilor sale magnetice şi este considerată ca fiind forma cea mai stabilă a
oxidului de fier. Ea formează pe suprafaţa metalului un strat protector, cu structură
omogenă şi aderentă.
În problemele practice de coroziune importantă este cunoaşterea vitezelor reale cu care procesul
se desfăşoară. Dacă procesul de coroziune este posibil, dar are o viteză de desfăşurare foarte
mică, se poate considera că materialul este rezistent la coroziune. Viteza de coroziune se exprimă
prin masa de metal distrus pe unitatea de suprafaţă în unitatea de timp g/m2h sau adâncimea la
care au ajuns degradările în unitatea de timp mm/an.

6
Coroziunea omogenă:
Este procesul în care anozii şi catozii nu pot fi distinşi pe cale experimentală, fie că sunt
separaţi de distanţe atomice, fie că aceeaşi suprafaţă funcţionează alternativ ca anod sau catod.

Coroziunea eterogenă:
Este procesul în care anumite zone ale metalului, care pot fi distinse pe cale
experimentală, funcţionează preponderent anodic sau catodic. Diferenţierea zonelor anodice şi
catodice este determinată de neomogenitatea fazei metalice (contacte bimetalice, prezenţa
incluziunilor de impurităţi, structura policristalină, discontinuitatea unor pelicule de oxizi sau
săruri, repartizarea neuniformă a temperaturii sau tensiunilor interne, etc.), precum şi de
neomogenitatea mediului de coroziune (concentraţii diferite, aerare diferenţială

Coroziunea prin film:

Caracterizează sistemele de coroziune în care suprafaţa metalului se acoperă cu un film de
produs de reacţie aderent. Produsul de reacţie are rol de electrolit solid, prin care se transferă
particulele încărcate electric (ioni sau electroni). Ca exemple de sisteme de coroziune, care
funcţionează după acest mecanism, sunt sistemele: metal/gaz şi metal/vapori, metal/topitură −
aşa numita coroziune "uscată".

Coroziunea generala:
Este cea mai comună formă de coroziune − toată suprafaţa metalului este afectată de
coroziune, mai mult sau mai puţin uniformă. Această formă de coroziune implică trecerea ionilor
metalici în soluţie, în cazul mediilor lichide, sau acoperirea cu produşi de reacţie în cazul
gazelor, la temperaturi ridicate.

Coroziunea localizată:
Care se desfăşoară după mecanismul coroziunii eterogene, se referă la acele procese în
care atacul este limitat la arii specifice sau părţi ale unei structuri. Majoritatea formelor de
coroziune localizată sunt dificil de prevăzut, iar odată iniţiat atacul, propagarea se face cu viteză
mare, conducând la scoaterea prematură din uz a utilajului, motiv pentru care coroziunea
localizată este considerată periculoasă.

7
Coroziune chimică:
Este reprezintată de procesele în care are loc o reacţie chimică directă între metal şi
mediu, fără să aibă loc un schimb de sarcini electrice. Coroziunea chimică poate fi coroziune
metal-gaz, metal-oxigen la temperaturi ridicate sau metal-lichid.

Coroziunea intergranulară:
Are loc preferenţial de-a lungul legăturilor dintre granule, pentru unele aliaje şi în anumite medii.
Rezultatul net este acela că o probă macroscopică se dezintegrează de-a lungul legăturilor dintre
granulele sale. Acest tip de coroziune este predominant în special în anumite oţeluri inoxidabile.
Coroziunea intergranulară este o problemă deosebit de gravă la sudura oţelurilor inoxidabile,
când este numită şi distrugerea sudurii.

8
9
Metode de prevenire a coroziunii:

Cămăşuirea: este un proces metalurgic de legare a straturilor ale aceloraşi sau diferite

metale. Combinaţia rezultată, care de multe ori se realizează la preţuri mici, poate avea
proprietăţi de duritate, conductivitate şi rezistenţă împotriva coroziunii care nu pot fi întâlnite
într-un metal pur. Un exemplu de metal de acest gen este aşa-numitul aur suflat, care constă din
nucleu de alamă sau oţel acoperit de un strat de aur la suprafaţă. Componentele cămăşuite ale
unui avion pot avea un strat gros de aliaj de aluminiu dur în interior şi apoi straturi subţiri de foi
de aluminiu pur care este rezistent la coroziune. Straturile diferite de metal sunt de obicei
încălzite şi rulate una peste alta. Alte metode de cămăşuire includ sudarea sau turnarea metalului
topit în jurul nucleului întărit. În afară de foi şi dungi, metalele cămăşuite sunt produse şi sub
formă de fire, bare şi tuburi.

Electrometalizarea :(placarea metalelor) este un proces electrochimic de depozitare a

unui strat subţire de metal pe un alt element, de obicei de origine metalică şi acesta. Obiectele
sunt electrometalizate pentru a preveni coroziunea, pentru a obţine o suprafaţă dură sau o finisare
atractivă, pentru purificarea metalelor sau pentru separarea metalelor pentru analiza cantitativă.
Cadmiul, cromul, cuprul, aurul, nickelul, argintul şi cositorul sunt metalele cele mai des folosite
în electrometalizare. Cele mai întâlnite produse realizate prin această metodă sunt tacâmurile
argintate, accesoriile de maşină cromate, oalele placate cu cositor.

Smălţuirea :în industrie este folosită în mod obişnuit pentru protecţia suprafeţelor

împotriva coroziunii sau frecării. Smălţuirea a fost introdusă în Statele Unite acum jumătate de
secol pentru a înlocui placarea cu cositor, atunci fiind cea mai întâlnită metodă de placare a
metalelor. Smălţuirea este considerată a fi mai practică decât cealaltă metodă, mai ieftină şi mult
mai atractivă pentru consumator. În industrie, smălţuirea este întrebuinţată pe fier turnat sau pe
folii de oţel care au fost mai întâi matriţate în forma dorită.

Galvanizarea: este procesul de acoperire a unui metal, cum ar fi fierul sau oţelul, cu un

strat subţire de zinc pentru a-l proteja de acţiunea coroziunii. Zincul este întrebuinţat cu mai
multă uşurinţă decât alte metale de protecţie cum ar fi cositorul, cromul, nickelul sau aluminiul.
Stratul de zinc protejează metalul chiar şi în locurile unde s-au format fisuri sau mici găuri pe
înveliş, pentru că oxigenul reacţionează mai mult cu zincul decăt cu metalul care trebuie protejat.
Cea mai întrebuinţată metodă de galvanizare este procesul de înmuiere la cald. Fierul sau alt
element pe bază de metal este cufundat în acid pentru curăţarea de praf, mizerii sau grăsimi.
Apoi este spălat şi înmuiat în zinc topit. În alt proces galvanic, obiectul metalic este acoperit cu
praf de zinc şi încălzit într-un spaţiu îngust la o temperatură ce variază între 300 şi 420 grade
Celsius. Alte metode de galvanizare includ depunerea electrolitică a zincului pe metal sau

10
aplicarea zincului topit cu ajutorul unui pulverizator. Exemple de produse galvanizate în mod
curent sunt coşuri de gunoi, folii ondulate pentru acoperiş, ţevi din fier şi sârma.
Pentru apariţia acestui tip de coroziune este necesar să existe un anod, un catod, un electrolit şi
un conductor, deci un element galvanic. Prin înlăturarea uneia dintre aceste condiţii, coroziunea
electrochimică nu se produce.

Metode de acţionare asupra mediului coroziv:

Printre metodele de acţionare asupra mediului corosiv amintim

· modificarea PH-ului mediului de coroziune (exemplu neutralizarea apelor reziduale cu
substanţe chimice)
· îndepărtarea gazelor (O2; CO2) care măresc viteza de coroziune a mediilor corosive, mai ales a
apei;
· utilizarea inhibitorilor sau a pasivatorilor, ce sunt substanţe organice sau anorganice, care
introduse în cantităţi minime în mediul corosiv, micşorează sau anulează complet viteza de
coroziune a acesteia;
· Protectia catodica se realizeaza prin crearea in mod artificial a unor pile cu un metal mai activ
(Mg, Al, Zn) si obiectul care se protejeaza. De exemplu, pentru a proteja o conducta de apa
ingropata in pamant aceasta se leaga la o bara de magneziu fixate in sol. Metalul mai active joaca
rol de anod (“anod de sacrificiu”), fierul conductei devine catod si practice nu este atacat.

11
Bibliografie:
 https://mjzweb.wordpress.com/2017/03/18/coroziunea-metalelor-si-metodele-de-combatere-
a-ei/
 https://alili2001.files.wordpress.com/2014/12/m09_chimfiz.pdf
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Coroziune

12