8.

COROZIUNEA METALELOR

Coroziunea reprezintă fenomenul de distrugere (totală sau parţială) a metalelor sau

aliajelor metalice în urma reacţiilor chimice sau electrochimice cu substanţele din mediul
înconjurător.
Fenomenele de coroziune apar sub cele mai diverse aspecte şi se produc în medii
variate: atmosferă, apă, sol, instalaţii etc.
Procesul de coroziune este influenţat de o serie de factori legaţi atât de caracteristicile
metalului cât şi de caracteristicile mediului agresiv cu care metalul vine în contact.
Deoarece, în practică, fenomenele de coroziune sunt, de obicei, complexe şi apar sub
forme diferite, o clasificare riguroasă a acestor fenomene nu este posibilă.
Ţinând seama de mecanismul de desfăşurare a procesului de coroziune, coroziunea
poate fi: coroziune chimică, coroziune electrochimică şi coroziune biochimică.
Coroziunea chimică are loc în gaze uscate agresive (O2, Cl2, H2S, CO2 etc.) sau soluţii
de neelectroliţi.
Coroziunea electrochimică se produce în soluţii de electroliţi sau gaze umede.
Datorită formării pe suprafaţa metalului a unui ansamblu de micropile galvanice locale,
coroziunea electrochimică este însoţită de apariţia unui curent electric.
Coroziunea biochimică este cauzată de unele bacterii care folosesc metalul ca mediu
de cultură sau elimină produşi care atacă metalul. Acest tip de coroziune apare în sol, ape
care stagnează.
Cantitativ, procesul de coroziune se exprimă prin viteza de coroziune, care se poate
defini prin indici de coroziune: indicele gravimetric, indicele volumetric, indicele de
penetraţie.
Indicele gravimetric se calculează cu relaţia:
g
Kg   (g/m2h)
S t

unde: g reprezintă variaţia greutăţii epruvetei metalice şi este:

(+) pozitiv când produsul de coroziune formează o peliculă aderentă pe suprafaţa
metalului;
(–) negativ, când produsul de coroziune nu formează o peliculă aderentă pe suprafaţa
metalului;
 - S – suprafaţa epruvetei metalice (m2);
- t – timpul de menţinere a epruvetei metalice în soluţie (h);
Indicele volumetric se calculează cu relaţia:

Vo
KV  (m3/m2h)
S t

unde: Vo reprezintă volumul gazului degajat în timpul reacţiei (m3);

- S – suprafaţa epruvetei metalice (m2);
- t – timpul de menţinere a epruvetei metalice în soluţie (h).
În cazul în care coroziunea este uniformă pe întreaga suprafaţă, viteza de coroziune se
exprimă prin indicele de penetraţie (Ip), coeficient care reprezintă micşorarea medie anuală a
grosimii metalului supus acţiunii unui mediu agresiv.

Kg
Ip   8,76 (mm / an)


unde: Kg este indicele gravimetric (g/m2h);

-  – densitatea metalului (g/cm3);

- 8,76 – constantă ce rezultă din numărul de ore într-un an (8760 ore).

În cazul coroziunii electrochimice, cantitatea de metal corodată se poate

determina măsurând intensitatea curentului de coroziune. Pe baza legii lui Faraday,
cantitatea de metal corodată se calculează cu relaţia:

A
g  K  I  t  It
nF

unde: Δg este cantitatea de metal corodată;

- K – echivalentul electrochimic;
 - I – intensitatea curentului;

- t – timpul;

- A – masa atomică a metalului;

- n – numărul d electroni implicaţi în procesul redox;

- F – constanta lui Faraday.

Aprecierea cantitativă a coroziunii în pitting (în puncte) se face prin numărul de

puncte de coroziune de pe o suprafaţă limitată a metalului. Pentru aceasta, suprafaţa corodată
se împarte în pătrate cu latura de 5 mm. Se calculează frecvenţa (f) a punctelor de coroziune
cu ajutorul relaţiei:

N'
f   100 (%)
N

unde N′ reprezintă numărul de pătrate în care apar unul sau mai multe puncte de
coroziune, iar N numărul total de pătrate.

8.1. Determinarea coroziunii aluminiului în soluţii apoase de acid

clorhidric

În general, metalele şi aliajele sunt atacate de acizi. În acest caz, procesul de

coroziune este influenţat de diferiţi factori: natura metalului, starea suprafeţei acestuia,
solubilitatea produşilor de coroziune în mediul de reacţie, concentraţia soluţiei de acid, timpul
de menţinere a metalului (aliajului) în soluţie, temperatură etc.
În lucrare se va studia coroziunea aluminiului în soluţii de HCl de concentraţii
diferite, precum şi rolul inhibitorilor în procesele de coroziune. Soluţiile de acid clorhidric
sunt de concentraţie 3 %, 5 % şi 5 % cu adaos de inhibitor.
Determinarea se bazează pe măsurarea volumul de soluţie dislocuit de hidrogenul care
rezultă din reacţia metalului cu acidul clorhidric, conform reacţiei:

2 Al + 6 HCl  2 AlCl3 + 3 H2
 Aparatură şi reactivi
Eşantioane metalice (aluminiu) de formă paralelipipedică, şubler, soluţie NaOH
pentru degresare, soluţie HCl pentru decapare, soluţii HCl de diferite concentraţii (3%, 5%,
5% cu inhibitor de coroziune), aparatul prezentat în
figura 8.1.
Aparatul (fig. 8.1) este alcătuit dintr-un vas de reacţie (1) prevăzut cu dop rodat (2) de
care este fixat un cârlig. La partea inferioară vasul (1) este prevăzut cu un robinet (3) şi prin
intermediul unui şlif (4) vasul se fixează la o biuretă (5). Instalaţia este fixată într-un stativ
metalic (7).

Fig. 8.1. Aparat pentru determinarea coroziunii metalelor în soluţii de acid

1 – vas de reacţie; 2 – dop rodat; 3 – robinet; 4 – şlif; 5 – biuretă;
6 – robinet; 7 – stativ metalic; 8 – epruvetă metalică
 Mod de lucru
Epruveta metalică, de suprafaţă cunoscută, (se dimensionează feţele cu şublerul) se
fixează pe cârligul din dopul 2.
În vasul (1) se introduce soluţia de HCl indicată în tabelul 8.1, (aproximativ 3/4 din
capacitatea vasului), astfel încât epruveta să fie cufundată în soluţie. Se fixează etanş dopul,
apoi se deschide robinetul (3) şi se citeşte nivelul soluţiei în biuretă (nivelul iniţial – ho). Se
procedează identic pentru toate soluţiile studiate.
Se urmăreşte, timp de o oră, procesul de coroziune, notând, din 15 în 15 minute,
nivelul soluţiilor în biurete (h1, h2 , h3 , h4). Rezultatele se trec în
tabelul 8.1.
Tabelul 8.1. Rezultate experimentale

Timp 0 15 min 30 min 45 min 60 min

Citirea la biuretă ho h1 h2 h3 h4

sol. 3% HCl

sol. 5% HCl

sol. 5% HCl + inhib.

Calcul
Pe baza relaţiilor de definire, se calculează indicele gravimetric (Kg) şi indicele
volumetric (Kv). Pentru aceasta, pentru exprimarea volumului de hidrogen degajat în reacţie
în condiţii normale, se foloseşte relaţia:

(P  PH2O )  To
Vo  V
Po  T

unde: P este presiunea atmosferică (citită la barometru) (mm col. Hg);

- PH – presiunea parţială a vaporilor de apă la temperatura la care are loc
2O

experienţa (mm col. Hg);

- Po – presiunea normală (Po = 760 mm col. Hg);
 - T – temperatura la care are loc experienţa (T = toC + 273 ), (K);
- To – temperatura normală (To = 273 K);
- V – volumul de gaz degajat în condiţii de lucru (exprimat în litri).

Cantitatea de aluminiu care a reacţionat (g) se calculează, pe baza ecuaţiei reacţiei:

2 Al + 6 HCl  2 AlCl3 + 3 H2

dacă 2 · 27 g Al……………………………….3 · 22,4 l H2

g g Al…………………………………… Vo l H2

__________________________________________________

2  27  Vo
rezultă g   0,803  Vo (g)
3  22,4

Cu valorile obţinute experimental (tabelul 8.1) se trasează grafic, pe hârtie

milimetrică, volumul de hidrogen rezultat în reacţie (V1 = ho – h1; V2 = ho – h2; V3 = ho – h3;
V4 = ho – h4) în funcţie de timp, pentru cele trei soluţii analizate. Pe ordonată se notează
volumul de hidrogen rezultat (V în cm3), iar pe abscisă timpul de imersie (t în minute).

Întrebări de control
1. Ce este coroziunea?
2. Cum se clasifică coroziunea ţinând seama de mecanismul de reacţie?
3. Cum se exprimă cantitativ viteza de coroziune?
4. Ţinând seama de mecanismul de desfăşurare, ce fel de coroziune este
procesul de coroziune studiat ?
5. În procesul de coroziune studiat, indicele gravimetric este pozitiv sau
negativ ? Argumentaţi răspunsul.