LUCRARE DE DISERTAŢIE

EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

5. RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ

5.1. RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A ECOSISTEMELOR LACUSTRE

DEGRADATE

RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A ECOSISTEMELOR DEGRADATE (REED)

Capitolul 5 - Pagina - 37
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

În a doua jumătate a secolului 20, una dintre marile probleme cu care s-au confruntat
ecologii, dar şi alte categorii de specialişti care îşi desfăşoară activitatea în perimetrul lacurilor
(ingineri piscicultori, hidrobiologi, hidrotehnicieni, agronomi, etc.) a fost eutrofizarea lacurilor ca
urmare a „importului” de substanţe chimice din ecosistemele învecinate sau aduse de apele
curgătoare care se varsă în lacuri. Aceasta reprezintă şi principala formă de degradare a
ecosistemelor lacustre, fiind asociată cu o serie de modificări majore a calităţilor fizico-chimice ale
apei (reducerea transparenţei, diminuarea conţinutului de oxigen dizolvat, etc.), dar şi în
comunităţile de plante (creşterea populaţiilor algale şi dominanţa algelor albastre-verzi, în locul
celor verzi şi diatomee, iar în stadii mai avansate, dezvoltarea excesivă a macrofitelor) şi animale
(modificări diverse, în special, de ordin calitativ, în rândul ihtiofaunei). Chiar dacă eforturile de
reconstrucţie ecologică în ecosistemele lacustre pot privi şi soluţionarea unor probleme ce afectează
dimensiunea şi adâncimea unui lac sau eliminarea unor specii exotice care produc perturbări grave
în lanţurile trofice şi, în final, în structura biocenozei unui lac, majoritatea programelor de
reabilitare ecologică a unui lac sunt concentrate pe controlul fenomenului de eutrofizare şi
identificarea unor soluţii care să permită reducerea acestuia şi eliminarea factorilor responsabili de
producerea sa.
Spre deosebire de zonele umede, care au o mare capacitate de regenerare în condiţiile
reconectării lor la circuitul natural al apei în cadrul bazinului hidrografic de care aparţin,
reconstrucţia ecologică a unui lac puternic poluat şi, în consecinţă, afectat de fenomenul eutrofizării,
implică eforturi financiare mult mai mari şi mijloace tehnice mult mai complexe.

Capitolul 5 - Pagina - 38
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

Programe de reabilitare ecologică a lacurilor s-au desfăşurat, mai ales, în Europa şi,
începând de la mijlocul anilor ’70 din secolul trecut, în S.U.A. Aceste programe au permis
elucidarea unor aspecte privind fenomenele de eutrofizare, evaluarea rolului macrofitelor şi algelor
în circuitul nutrienţilor (în special, al compuşilor fosforului şi azotului), dar şi în modelarea
comunităţilor piscicole din lacuri. Unii specialişti au corelat eutrofizarea cu concentraţii mari ale
CO2, în condiţii de pH ridicat şi cu niveluri ridicate ale compuşilor azotului.

Pătrunderea compuşilor fosforului în unele ecosisteme lacustre reprezintă stimulul-cheie

pentru dezvoltarea explozivă a populaţiilor algale. În acelaşi timp, în unele lacuri, aportul extern de
compuşi ai fosforului nu stimulează, ci inhibă productivitatea populaţiilor algale. Mai mult decât

Capitolul 5 - Pagina - 39
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

atât, studiile de monitoring ecologic integrat au relevat faptul că, în unele lacuri, eliminarea
importului de compuşi ai fosforului nu conduce la reducerea nivelului acestora în apa lacului.
Dacă în lacurile adînci, importul de nutrienţi anorganici constituie factorul perturbator care
determină accelerarea eutrofizării, în lacurile puţin adânci şi cu suprafeţe mlăştinoase, sedimentele
şi acumularea detritusului organic stimulează procesul de eutrofizare şi extinderea vegetaţiei
macrofite. Unii componenţi organici rezultaţi prin descompunerea detritusului organic favorizează
creşterea populaţiilor algale. Totodată, în timpul proceselor de descompunere a materiei organice,
sunt eliberaţi în apă şi o serie de compuşi anorganici care sunt utilizaţi de populaţiile algale. În
lacurile puţin adînci, eliminarea vegetaţiei macrofite în timpul verii – atât prin recoltare, cât şi prin
introducerea unor specii de peşti fitofagi (Ctenopharyngodon idella) - poate determina mărirea
nivelului unor compuşi organici şi anorganici, pe care aceste plante le utilizează în procesul de
fotosinteză, extrăgându-le din apă şi sedimente. În aceste condiţii, se produc înmulţiri explozive ale
populaţiilor algale („înflorirea” algelor).
De aceea, exploatarea stufărişurilor este recomandată toamna, după încheierea perioadei de
vegetaţie. Nu trebuie neglijat nici rolul pe care comunităţile piscicole îl joacă în evoluţia
biocenozelor lacustre. Experimente realizate în porţiuni restrînse ale unor lacuri, au relevat faptul că
unele specii de peşti (Cyprinus carpio, Ictalurus nebulosus) elimină mari cantităţi de fosfor solubil,
în urma proceselor metabolice. Se pare că unii peşti, care se hrănesc în timpul zilei în zona
malurilor, intervin în circuitul fierului, preluându-l din coloana de apă, prin fixare la nivelul
mucusului de la suprafaţa corpului şi transportându-l în epilimnos, ceea ce reduce conţinutul de fier
din apă şi favorizează dezvoltarea algelor verzi. Pe de altă parte, proliferarea peştilor răpitori care se
hrănesc cu peşti planctonofagi, poate conduce la creşterea transparenţei apei: majoritatea speciilor
de peşti planctonofagi preferă zooplanctonul erbivor de talie mare (Daphnia sp.), ceea ce permite
creşterea populaţiilor de specii mici din zooplanctonul fitoplanctonofag (Bosmina sp.), controlând
exploziile algale.
Derularea unor proiecte de reconstrucţie ecologică experimentală poate permite elucidarea
unor aspecte complexe legate de structurarea şi funcţionarea ecosistemelor ca tot unitar, de modul în
care comunităţile vegetale şi animale stabilesc anumite relaţii intra- şi interspecifice. Totodată, prin
intermediul acestor proiecte se pot obţine informaţii valoroase despre mecanismele şi factorii care
influenţează succesiunea ecologică, despre funcţionarea comunităţilor şi autoreglarea populaţională,
fluxul de materie şi energie, circuitul substanţelor în ecosistem, etc.

Capitolul 5 - Pagina - 40
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

Prin derularea unor programe experimentale de management ecologic în ecosistemele

acvatice, se încearcă identificarea unor soluţii de optimizare a nivelului unor nutrienţi, în vederea
controlului procesului de eutrofizare.
Lacurile deltaice oferă condiţii fabuloase de cercetare fundamentală (taxonomie vegetală şi
animală, fitocenologie, etologie, etc.), dar şi experimentală în domeniul hidrobiologiei şi ecologiei
aplicate. Spre exemplu, în urma studiilor prealabile iniţierii unor programe de reconstrucţie şi
reabilitare ecologică în Delta Dunării, a fost propusă o schemă de cercetare experimentală pentru
elucidarea mecanismelor de epurare naturală a apelor prin traversarea lacurilor şi mlaştinilor
deltaice. Epurarea naturală a apelor prin reţinerea sedimentelor şi reintroducerea nutrienţilor în
circuitul geo-chimic este influenţată de o combinaţie de factori care acţionează prin mecanisme încă

Capitolul 5 - Pagina - 41
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

neelucidate: adâncimea apei, viteza de scurgere a apei şi timpul de „şedere” al apei în teritoriul
respectiv, cantitatea de sedimente şi nutrienţi din apă, diversitatea speciilor ce formează
fitoplanctonul şi a macrofitelor, calitatea stufărişurilor diversitate specifică, densitate, grosime,
înălţime, capacitatea de reţinere, respectiv, de eliberare a unor compuşi chimici în apă, prezenţa
unor peşti răpitori, condiţiile anoxice, etc. O zonă ideală pentru derularea unui astfel de studiu este
reprezentată de sistemul de lacuri Dunavăţ - Holbina – Dranov, unde intervenţia umană a creat
condiţii diverse într-un teritoriu relativ restrîns. Studiul ar putea fi realizat pe perechi de lacuri ce au
dimensiuni şi condiţii ecologice asemănătoare.

Capitolul 5 - Pagina - 42
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

5. 2. RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A ZONELOR UMEDE

Zonele umede – mlaştini, lunci inundabile, bălţi şi gârle cu regim temporar, delte şi estuare
sunt legate de bazinele hidrografice şi ocupă suprafeţe restrânse pe glob, iar distrugerea lor
antrenează dispariţia irevocabilă a unui adevărat tezaur floristic şi faunistic, format din specii de
plante şi animale care nu pot trăi în afara acestui tip de ecosistem. Dincolo de valoarea lor
patrimonială deosebită conferită de biodiversitatea uriaşă pe care o adăpostesc, aceste ecosisteme au
şi roluri ecologice deosebite, funcţionând ca filtre naturale de epurare a apelor prin capacitatea
naturală de retenţie şi reintroducere în circuitul geo-chimic a unor compuşi chimici şi a
sedimentelor. Terenurile învecinate, acoperite temporar de ape, sunt îmbogăţite pe seama
aluviunilor aduse de apele curgătoare, ceea ce determină obţinerea unor productivităţi deosebite.
Totodată, existenţa acestor ecosisteme reprezintă şi o cale naturală de reducere a efectelor viiturilor
în timpul perioadelor cu precipitaţii abundente, având capacitatea de a înmagazina temporar volume
mari de apă.
În ciuda importanţei majore a acestor ecosisteme, explozia demografică şi extinderea
spaţiilor locuite de om au afectat, în foarte multe regiuni ale lumii, întinse suprafeţe ocupate de
zonele umede care, de cele mai multe ori, au fost îndiguite, desecate şi asanate fiind transformate în
terenuri agricole sau, modificând regimul hidrologic prin amenajarea unor reţele de canale, diguri şi
folosirea unor staţii de pompare a apei, în incinte cu destinaţie piscicolă. Spre exemplu, pe parcursul
ultimei jumătăţi de secol, în România au fost îndiguite, desecate şi asanate circa 450000 ha de zone

Capitolul 5 - Pagina - 43
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

umede, cel mai puternic modificată fiind lunca Dunării, unde numeroase ostroave, gârle şi bălţi
riverane au dispărut, iar în perimetrul Deltei Dunării, intervenţiile umane în această direcţie au
provocat perturbări majore ale circuitului apei, modificând calitatea apei şi evoluţia biodiversităţii
în numeroase sectoare deltaice.
Deşi aceste intervenţii umane asupra zonelor umede au fost proiectate urmărind
valorificarea economică a teritoriilor, evoluţia ulterioară a majorităţii amenajărilor de acest tip nu a
asigurat eficienţa economică estimată în momentul proiectării. În unele situaţii, terenurile cultivate
au permis obţinerea unor recolte semnificative în primii ani de folosinţă; ulterior, stratul fertil al
solurilor scoase din circuitul natural al aluviunilor transportate de râurile sau fluviile de care
aparţineau zonele umede a fost epuizat, iar solurile s-au degradat rapid, evoluând spre soluri gleice,
soloneţuri sau soluri sărăturate. În general, vegetaţia care creşte pe astfel de soluri este foarte
dependentă de nivelul şi regularitatea precipitaţiilor atmosferice, fiind formată din ierburi cu
importanţă economică redusă, astfel încât, în cele mai multe cazuri, aceste terenuri nu au mai putut
fi valorificate decât temporar, ca păşuni.
Cât priveşte amenajările piscicole, în numeroase cazuri, costurile ridicate ale alimentării cu
apă şi cele necesare combaterii unor fenomene de eutrofizare au influenţat, în mod decisiv,
rentabilitatea economică a fermelor de piscicultură intensivă.
Pot fi date zeci, chiar sute de exemple în care rezultatele obţinute prin asanarea suprafeţelor
mlăştinoase nu numai că nu justifică fondurile uriaşe alocate şi eforturile tehnico-umane investite, ci
le transformă într-o risipă zadarnică. În Suedia, lacul Hornborga avea o suprafaţă de aproape 30 km2
şi o adîncime maximă mai mică de 3 m, fiind înconjurat de 20 km 2 de mlaştini; comunitatea locală
exploata stuful, stratul de turbă, fîneţele, peştele şi speciile de vînat. Pe parcursul secolului 19 până
la sfârşitul deceniului 5 al secolului 20, fiind realizate cinci acţiuni de drenare şi asanare a acestui
teritoriu, prin amenajarea unor canale de scurgere a apei pentru transformarea întregii suprafeţe în
teren destinat culturilor de cereale; numai în secolul 20. Planul a eşuat (un raport oficial din 1949
preciza faptul că, deşi costurile au fost de cel puţin zece ori mai mari decât profiturile, „drenarea
apelor are un impact nesemnificativ pentru creşterea valorii agricole a terenurilor”) şi proiectul a
fost abandonat fără a se obţine măcar o singură recoltă. În schimb, suprafaţa luciului de apă s-a
redus mult, iar lacul a intrat intr-un proces accelerat de dispariţie prin colmatare, căpătând aspect de
mlaştină pe durata verii, întregul perimetru fiind supus invadării de către tufişuri, vegetaţie palustră
şi forestieră.

Capitolul 5 - Pagina - 44
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

În acest mod, unul dintre cele mai bogate refugii ornitologice din nordul Europei a dispărut,
devenind doar o „situaţie” istorică în publicaţiile de specialitate şi o poveste de demult în rândul
comunităţii locale, care a pierdut, totodată, şi resursele piscicole, cândva, deosebit de abundente.

La mijlocul anilor ’50, specialiştii au propus identificarea unor soluţii pentru refacerea
ecosistemului lacustru. La sfârşitul anilor ’80, după aprobarea prealabilă de către parlament,
guvernul suedez a iniţiat un amplu program de reconstrucţie ecologică a lacului Hornborga, ce avea
să devină un model de succes, aplicat, ulterior, pentru reabilitarea mai multor zone umede din
Suedia. Au fost închise şi acoperite canale de drenare a apei cu o lungime totală de aproximativ 7
km. Stufărişurile şi păpurişurile au fost îndepărtate de pe o suprafaţă de aproape 1200 ha, iar circa
700 ha ocupate de tufişuri şi vegetaţie forestieră au fost defrişate.
În vederea creşterii nivelului apei, au fost amenajat un baraj şi un dig pe o lungime de 3 km,
pe latura vestică a lacului; în 1995, după finalizarea tuturor lucrărilor, adâncimea medie a lacului
Hornborga a atins valoarea de 90 cm, adâncimea maximă variind între 1,5 – 2 m, în funcţie de
regimul anual al precipitaţiilor, iar suprafaţa luciului de apă are aproximativ 35 ha. Prin păşunat
extensiv controlat, vegetaţia de pajişte şi fîneaţă umedă este menţinută în jurul lacului, împiedicând
expansiunea tufişurilor şi a pădurii. Din 2012 şi până ȋn prezent, lacul şi împrejurimile sale au statut
de arie protejată (4000 ha), fiind declarat şi sit Ramsar, în vederea protejării biodiversităţii şi a
patrimoniului cultural local, incluzând în teritoriul protejat şi un sanctuar ornitologic.

Capitolul 5 - Pagina - 45
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

Capitolul 5 - Pagina - 46
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

În reabilitarea ecologică a zonelor umede, ca o prioritate se înscrie şi ampla acţiune

internaţională pentru protejarea şi conservarea zonelor umede ca habitate naturale sau semi-
naturale, cu funcţii complexe. Cele mai importante sectoare de râu cu zone umede din Spaţiul
Hidrografic Jiu - Dunărea sunt: tronsoanele Varciorova - Gura Văii şi Ostrovul Corbului - Hinova
pe Fluviul Dunărea; Limanurile fluviatile Cetate-Maglavit; Lunca Dunării între Ciuperceni şi Rast;
Râurile Desnăţui şi Terpeziţa amonte Fântânele; Râul Balasan amonte localitatea Băileşti;
Tronsonul Rovinari -Turceni pe râul Jiu; Tronsonul Bratovoieşti - Zăval; Complexul lacustru
Preajba-Făcăi; Zona lacurilor Geormane-Prunet idrografic administrat de Direcţia Apelor Jiu.
Directiva Cadru a Apei 60/2000/EEC acordă o importanţă deosebită conservării şi reconstrucţiei
ecologice a zonelor umede, motiv pentru care acestea au fost incluse în registrul ariilor protejate.
Acest document însumează 24 de zone protejate pentru habitate sau specii la care apa este
un factor important, dintre care 18 sunt cuprinse în Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a, restul fiind arii ce urmează a fi propuse într-o
hotărâre de guvern ulterioară. Toate zonele protejate incluse în registru vor constitui corpuri de apă
la care se va aplica un monito-ring special, se va elabora un plan de management ce vizează
protecţia habitatelor şi a speciilor şi gestionarea eficienţă a resurselor de apă prin prisma politicii
europene pentru „dezvoltarea durabilă".
Problema reabilitării ecologice a zonelor umede este, prin urmare, o prioritate în ceea ce
priveşte abordarea modernă a gospodăririi apelor. în acest context s-au înscris şi propunerile de
proiect ale Direcţiei Apelor Jiu, două în acest sens. Este vorba despre Refacerea şi conservarea
zonelor umede din Lunca Dunării, pe tronsonul Ghidici - confluenţa Jiu, şi despre Studiul pentru
refacerea şi conservarea zonelor umede din sectorul Ciuperceni - Desa. Proiecte de succes se obtin
numai prin colaborarea tuturor factorilor abilitaţi.
Scopul proiectelor este de restaurare a habitatelor de luncă din bazinul Dunării Inferioare şi
conectarea lor cu ariile protejate existente. Din punct de vedere tehnic, se urmăreşte: îndepărtarea
sedimentelor (decolmatare), deci creşterea adâncimii şi a volumelor lacurilor, reducerea nutrienţilor,
a materi alelor toxice, combaterea abundenţei plantelor acvatice şi creşterea populaţiilor acvatice.
Aceste măsuri vor duce în final la reducerea fenomenului de eutrofizare. Proiectele de reabilitare se
referă la zonele umede din albia majoră, iar de reuşita lor depinde atât stabilitatea sistemelor
acvatice, pentru că se asigură un mediu de viaţă pentru numeroase specii de plante şi animale
rezerva de apă din sol, reducerea eroziunii, a efectului dezastruos al inundaţiilor, reducerea secetei
pedologice etc. Astfel de proiecte pot avea succes numai prin colaborarea tuturor factorilor abilitaţi:

Capitolul 5 - Pagina - 47
 LUCRARE DE DISERTAŢIE
EFECTUL MLAŞTINILOR ÎN COMBATEREA EUTROFIZĂRII LACURILOR

consiliile judeţene, agenţiile de dezvoltare regională, inspectoratele şcolare judeţene, colectivele de

cercetare, agenţiile de protecţie a mediului, ONG-uri şi chiar publicul larg.

Capitolul 5 - Pagina - 48