UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

FACULTATEA DE MINE
Domeniul de studii de master: INGINERIA MEDIULUI
Specializarea: EVALUAREA IMPACTULUI ŞI RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A
MEDIULUI

Prof. univ. dr. ing. MARIA LAZĂR

RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ
TERENURILOR DEGRADATE

TEMA PROIECT: RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ PRIN ÎMPĂDURIRE A

TERENURILOR AFECTATE DE ALUNECĂRI DE LA ROŞIA DE AMARADIA

Masterand: Lupulescu Daniel

-2012-
 RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ PRIN ÎMPĂDURIRE A
TERENURILOR AFECTATE DE ALUNECĂRI DE LA ROŞIA DE
AMARADIA, JUDEŢUL GORJ

2
 RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A TERENURILOR AFECTATE DE ALUNECĂRI DE
LA ROŞIA DE AMARADIA

I. IDENTIFICAREA ZONEI DE AMPLASARE A PROIECTULUI

Roşia de Amaradia este o comună în judeţul Gorj, Oltenia, România.

Localitatea se află situată în partea de est a judeţului, la limita cu judeţul Vâlcea, pe
dealurile de tranziţie dintre subcarpaţi şi Podişul Getic, străbătută de paralela 45˚
latitudine nordică şi la aproximativ 22 km. vest de meridianul 24˚ longitudine estică.
Comuna este situată la o altitudine de 843 m. faţă de nivelul mării, pe coama şi versanţii
Dealului Muierii,iar prin poziţia şi aşezarea sa, comuna este situată la altitudine faţă de
comunele învecinate, care sunt amplasate de-a lungul cursurilor de ape. Se învecinează
cu următoarele localităţi:
-la Nord cu comunele Alimpeşti şi Prigoria;
-la Est cu comunele Alunu şi Costeşti(judeţul Vâlcea);
-la Sud cu comunele Bustuchin şi Berleşti;
-la Vest cu comuna Albeni.
Comuna Roşia de Amaradia cu 7 sate(Roşia de Amaradia-reşedinţa, Becheni,
Dealu Viei, Ruget, Seciurile,Stejaru şi Şitoaia) îşi trage numele de la pârâul Roşia care
izvorăşte din satul Şitoaia, iar Amaradia de la denumirea pârâului Amaradia care
izvorăşte din satul Seciuri.

Principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei sunt dealurile,

(străbătute de o serie de văi, care au curs permanent sau intermitent), cuprinzând
înălţimile subcarpatice cutate (şirul intern al subcarpaţilor gorjeni) cele mai importante
fiind: Dealul Muierii, Dealul Baldovinului, Dealul Căpriorului, Dealul Gruiului, Dealul
Mare, Dealul Roşu, Dealul Cioca şi Dealul Corşorului. Înălţimea dealurilor este de circa
550-600 m şi variaţia de relief este mare(între 150-200 m), ceea ce îngreunează
legăturile între sate, dezvoltate cu predilecţie pe culmi.
De menţionat faptul că Dealul Cioca, împreună cu Dealul Mare şi Dealul Roşu
,mărginesc depresiunea Valea Rea, depresiune ce s-a format datorită scufundării
terenului dintre cele trei dealuri (dovada acestei scufundări o fac râpele din jurul
depresiunii care o înconjoară din trei părţi), rămânând doar Gura Văii străjuită de două
mameloane ce-şi ridică vârfurile până aproape la nivelul dealurilor din care odinioară
făceau parte.
De asemenea Dealul Baldovinului a fost decopertat pentru extracţia zăcămintelor
de lignit.

Subsolul comunei este format din depozite sedimentare miocene, argile şi

marme atacate de procesele de pantă.În această zonă lipsesc pietrişurile piemontane.
Ca bogăţii ale subsolului sunt de menţionat zăcămintele de petrol şi gaze naturale
exploatate în regim izolat şi zăcămintele de lignit exploatate în cariere.
3
 Solurile sunt soluri brune de pădure. Aceste soluri s-au dezvoltat în condiţii de
umezeală ridicată pe locurile pădurilor de stejari. Roca mamă a solului este constituită
din depozite sedimentare afânat, cu alcătuirea orizontului superior lutoasă şi luto-
nisipoasă.
Din cauza migrării argilei şi acumulării reziduale de nisipuri şi praf bogat în cuarţ în
partea superioară a profilului în compoziţia globală a solului, se constată îmbogăţirea în
bioxid de siliciu şi sărăcimea în oxizi de fier, aluminiu, calciu şi magneziu a orizontului
superior. De aceea pentru ridicarea fertilităţii acestor soluri este necesară introducerea
îngrăşămintelor organice, amendarea cu calcar.

Reţeaua hidrografică a comunei este formată din pâraie care se împart în două
bazine hidrografice:
-bazinul hidrografic al râului Olteţ – pârâul Roşia care străbate două sate (Şitoaia
şi Roşia de Jos), cu afluenţii săi pârâul Roşioara, care izvorăşte din depresiunea
Griviului, în prezent canalizat şi pârâul Căpriorului care străbate satul Ruget şi continuă
pe raza comunei Alunu.
-bazinul hidrografic al Jiului cu afluentul său Amaradia, care izvorăşte din satul
Seciurile, străbate tot judeţul, iar pe raza judeţului Dolj se varsă în Jiu.
În perioadele ploioase şi la topirea zăpezilor activitatea de eroziune a torenţilor este
puternică şi se transportă mari cantităţi de aluviuni. Rareori în timpul ploilor abundente
sau al topirii bruşte a zăpezilor, pe raza comunei sunt provocate inundaţii. Alimentarea
cu apă a populaţiei se face din fântâni şi izvoare.
Terenurile din Valea Amaradiei prezintă pericol de alunecare.

Clima este continentală de pădure, caracteristică zonelor de deal, care se află

sub influenţa maselor de aer cald din Marea Mediterană. Aceste mase de aer din vest
sunt umede şi dau o cantitate însemnată de precipitaţii, care ating în medie peste 800
mm/an (1921-1955) valoare mai ridicată decât media pe ţară.
Temperatura aerului (media anuală) în perioada 1896-1955 a fost de 6-8˚C, mai
scăzută decât în depresiunea Tg-Jiu. Temperatura medie alunii iulie a fost cuprinsă între
16-18˚c, iar temperatura medie a lunii ianuarie (cea mai friguroasă lună a anului) a fost
de -3˚C.
Cele mai frecvente vânturi bat dinspre nord spre sud şi dinspre vest spre est.

II. IDENTIFICAREA PROPRIETARULUI

Din suprafaţa totală de 4190 hectare, cel mai mare procent se află în proprietate
privată încă dinainte de 1989, zona nefiind cooperativizată.
Suprafaţa de 224 hectare se găsesc în domeniul public şi/sau privat al comunei.
De asemenea SNLO (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia) deţine în
proprietate, achiziţionând, terenuri în vederea exploatării zăcămintelor de lignit existente
în zonă.
4
 III. IDENTIFICAREA NECESITĂŢII DE RESTAURARE ECOLOGICĂ

Alunecarile de teren

Prin alunecare de teren se înţelege deplasarea unei porţiuni formatădin roci pe o

suprafaţă înclinată (versant). Alunecarile de teren se produc în zonele în care solul este
format din diferite tipuri de argilă care au proprietatea de a se umfla atunci când sunt
îmbibate cu apă (după o perioadă cu ploi multe).
Multe din aceste alunecări se produc în zone nelocuite pentru ca pământul argilos este
moale şi oamenii nu îşi construiesc case în aceste zone, câteodată însă alunecarile pot
afecta şi zone populate. Pentru a nu se întampla acest lucru se construiesc în aceste
zone baraje (stăvilare) care să oprească pământul şi acesta să nu distrugă gospodăriile
oamenilor.
În cele mai multe cazuri, alunecările sunt cauzate de existenţa unor mase de
argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafeţe de alunecare, fie pentru ele însele fie
pentru alte roci aflate pe suprafaţa lor . Pe lângă panta versantului acesta este unul din
factorii care pot declanşa alunecările de teren. Factorii care cauzează aceste alunecări
sunt : apa, defrişările, cutremurele, erupţiile vulcanilor etc. Perioada de pregătire a
alunecărilor de teren poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta. Cele mai frecvente
alunecari de teren se declanşează primăvara, când cantitatea de precipitaţii este mai
mare si mai există şi fenomenul de topire a zăpezilor ; şi toamna este un anotimp în
care se produc multe alunecări de teren din cauza ploilor abundente.

Alunecări de teren şi prăbuşiri de teren în judeţul Gorj

În judeţul Gorj au fost afectate de alunecări de teren un număr foarte mare de

localităţi şi obiective, în principal căi de comunicaţii. Practic, majoritatea localităţilor din
judeţ sunt afectate de alunecări, prăbuşiri, eroziuni; dezgheţul, perioadele de ploi
intense sau prelungite fiind o sursă potenţială de alunecări şi prăbuşiri de teren, dar şi
exploatarea cărbunelui fiind cauze deosebit de importante ale alunecărilor şi prăbuşirilor
de teren. Datorită antrenării şi transportului nisipului din straturile de deasupra marnei de
către izvoarele create din apele din infiltraţii spre apele curgătoare din zonă, au luat
naştere adevărate caverne subterane care au început să se prăbuşească. De aceea,
considerăm că alunecările de teren sunt cele mai prezente fenomene ce intră în
categoria situaţiilor de urgenţă ce afectează judeţul Gorj.

Mai jos prezentăm un astfel de caz apărut în luna Mai 2011,şi relatat în presa
locală:

5
 Alunecări de teren la Roşia de Amaradia şi Vladimir

March 18, 2011 •

,,Alunecările de teren s-au activat în alte două localităţi din judeţul Gorj. Este
vorba despre comuna Roşia de Amaradia, acolo unde au fost probleme încă din 2006,
dar şi la Vladimir, unde edilul localităţii spune că nu a mai întâlnit situaţia cu care se
confruntă acum. Din cauza alunecărilor de teren, pe drumul care tranzitează comuna se
circulă acum pe un singur sens. Potrivit lui Gheorghe Băcanu, primarul din comună, în
zonă s-a întrunit comisia pentru situaţii de urgenţă pentru a găsi o soluţie. Acesta a
explicat că malul de pământ a afectat serios drumul ce face legătura cu localitatea
Jupâneşti locuinţele sătenilor neavând de suferit, întrucât se află la distanţă de
alunecare de teren. La Roşia de Amaradia situaţia este ceva mai gravă. Primarul Liviu
Cotojman a declarat că alunecarea de teren a afectat un drum comunal, afectat şi altă
dată de malul de pământ. Acesta a spus că a acţionat deja şi a adus o maşină de balast
pentru a putea face drumul cât de cât practicabil. Primarul a mai spus că a solicitat
fonduri de urgenţă şi sâmbătă va fi prezentă acolo o comisie de la Prefectură pentru a
evalua pagubele. Cotojman declară că, dacă nu se vor lua măsuri urgente, în zonă
circulaţia s-ar putea bloca, iar energia electică ar putea fi întreruptă’’.

6
 IV. IDENTIFICAREA TIPULUI DE ECOSISTEM DE RESTAURAT

Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc

procesul de deplasare, mișcarea propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți,
cât și forma de relief rezultată.

Procesul de alunecare include trei faze:

 faza pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag);

 alunecarea propriu-zisă (trecerea peste pragul geomorfologic);
 stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag).

În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin:

 râpa de desprindere;
 corpul alunecării;
 fruntea alunecării și
 suprafața de alunecare.

În cazul alunecărilor de teren din comuna Roşia de Amaradia, judeţul Gorj avâdu-se
în vedere atât configuraţia terenului, cât şi faptul că pe teritoriul unităţii administrativ-
teritoriale se desfăşoară activităţi de exploatare a lignitului,se impune restaurarea şi
reconstrucţia ecologică a suprafeţelor de teren afectate.

Ţinând cont că principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei

sunt dealurile, şi că ocupaţia tradiţională a populaţiei este agricultura si creşterea
animalelor, cea mai bună soluţie de reconstrucţie ecologică este împădurirea terenurilor.

Beneficiară al unui cadru natural bogat în resurse naturale în care intervenţia brutală
a omului s-a făcut simţită ( în mod special prin industrializare, prin exploatarea
zăcămintelor de cărbune, petrol şi gaze naturale), comuna Roşia de Amaradia a avut şi
are de suferit influenţe nocive datorită surselor de poluare existente (emanaţii de gaze,
reziduuri petroliere şi steril rezultat din exploatarea cărbunelui.
În general se mai pot considera ca factori poluanţi ( dar cu o mică intensitate)
următoarele categorii de intervenţii:
-exploatarea zăcămintelor de cărbune în cariere prin decopertare, a condus la
modificarea reliefului natural al comunei în partea de vest şi sud-vest;
- dispariţia unor importante zone împădurite prin tăieri masive, mai ales în
sectorul de exploatare a lignitului;
- apariţia unor halde de steril, care vor avea nevoie de perioade mari de timp (15-
20 de ani) pentru refacerea stratului vegetal;
- depozitele de cărbune au perioade mari de golire datorită neexpedierii
cărbunelui spre beneficiari ritmic;
- poluarea solului prin praf de cărbune şi pământ prin circulaţia maşinilor în zonă,
pe drumuri de pământ neamenajate;
- la sondele de petrol se observă poluarea solului prin petele de ţiţei din jurul
acestora, pete ce se observă cu ochiul liber. În aceste zone producţiile agricole,
fâneţele, pădurile, etc.sunt compromise. De asemenea, accesul la sonde nu se
7
 face întotdeauna pe drumuri de pământ amenajate, iar pe timp ploios acestea
devin impracticabile;
- lipsa unor depozite special amenajate a gunoaielor menajere (îndeosebi de la
cazări colective) care au condus la degradări ale aerului şi solului ( în măsură mai
mică deoarece cantităţile de astfel de gunoaie sunt, în general, mici;
-intervenţii distructive întâmplătoare ce au produs degradări minore
monumentelor de interes local;
-inexistenţa unor propuneri pentru protecţia specială a unor importante zone ale
cadrului natural (stabilite prin decizia Consiliului Judeţean nr.82/1994).

Pentru toate intervenţiile menţionate mai sus şi care au condus la o degradare

mai mare sau mai mică a calităţii aerului, apei, dar mai ales a solului soluţia cea mai
optimă este împădurirea terenurilor afectate, cât şi a celor din apropiere.
Prin împădurire prin împădurirea terenurilor degradate, inapte pentru folosinţe
agricole, precum şi a terenurilor neproductive, indiferent de forma de proprietate, are ca
scop principal protejarea solului, refacerea echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirea
condiţiilor de mediu.
Terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-
au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin
împădurire sunt considerate terenuri degradate.

Sunt considerate terenuri degradate următoarele categorii de terenuri:

-   terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;

-   terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;
-   terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri
noroioase;
-   terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;
-   terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de
aluviuni torenţiale;
-   terenurile cu exces permanent de umiditate;
-   terenurile sărăturate sau puternic acide;
-   terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;
-   terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi
de împrumut;
-   terenuri cu biocenoze afectate sau distruse;
-   terenuri neproductive.

8
 V. IDENTIFICAREA OBIECIVELOR RESTAURĂRII

Terenurile degradate reprezintă o problemă atât la nivel naţional, cât şi la nivel

global. Necesitatea reconstrucţiei acestora este imperioasă pentru a se putea preveni
dezechilibre ecologice de mare amploare. De aceea se încearcă diferite metode şi
procedee de reintegrare în circuitele agricole şi silvice a acestor terenuri.
Terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori
antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate
prin împădurire sunt considerate terenuri degradate. Sunt considerate terenuri
degradate următoarele categorii de terenuri:
-terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;
-terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;
-terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;
-terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;
-terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de
aluviuni torenţiale;
-terenurile cu exces permanent de umiditate;
-terenurile sărăturate sau puternic acide;
-terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;
-terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi de
împrumut;
-terenuri cu biocenoze afectate sau distruse;
-terenuri neproductive.

Prin măsuri de reabilitare a condiţiilor staţionale ale terenurilor aflate în stadii mai
puţin avansate de degradare (sub efectul culturilor forestiere de protecţie), se creează
posibilitatea redării acestora în circuitul agricol, în raport cu necesităţile societăţii (atunci
când se vor întruni condiţiile necesare).
Reconstrucţa ecologică este unul dintre procedeele tot mai des invocate în aceste
situaţi, deoarece are o sustenabilitate mare, este durabilă în timp, nu implică cu excepţia
implementării şi nici atunci costuri foarte mari în comparaţie cu alte sisteme, dă ocazia
ecosistemului să se autoregleze şi reintegreze în mediu natural cu uşurinţă.
Reconstrucţia ecologică forestieră, prin împădurirea terenurilor degradate, inapte
pentru folosinţe agricole, precum şi a terenurilor neproductive, indiferent de forma de
proprietate, are ca scop principal protejarea solului, refacerea echilibrului hidrologic şi
îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.
Terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-
au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin
împădurire sunt considerate terenuri degradate . Terenurile degradate care pot fi
ameliorate prin împădurire, se constituie în perimetre de ameliorare. Inventarierea
terenurilor degradate este o obligaţie permanentă, care nu se va încheia decât după
finanlizarea acţiunilor de ameliorare a acestora.

9
 Terenurile degradate proprietate privată, se pot dona către stat, în vederea
ameliorării prin împădurire, actele de donaţie, înregistrarea în evidenţele funciare şi în
registrele de inscripţiuni imobiliare sunt scutite de taxele aferente, iar onorariul notarial
se suportă de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.
Executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate prin împădurire este
obligatorie atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice.
Proprietarii care au terenuri în primetrul de ameliorare îşi păstrează dreptul de
proprietate atât în timpul cât şi după aplicarea măsurilor şi efectuarea lucrărilor
prevăzute în documentaţia tehnică legal aprobată.
Proprietarii vecini cu perimetrul de ameliorare, în schimbul unei despăgubiri, pot asigura
libera trecere a personalului tehnic, lucrărilor, utilajelor şi maşinilor pentru transportul
materialelor necesare la locul de executare a lucrărilor.
În astfel de cazuri, şeful de proiect al perimetrului de ameliorare va stabili, cu acordul
proprietarilor respectivi, căile de acces, precum şi cuantumul despăgubirilor.
Despăgubirile se suporta din devizul general legal aprobat al lucrarilor prevazute în
perimetrul de ameliorare.
Pentru terenurile degradate deţinătorii acestora nu datorează impozitele sau taxele
stabilite conform prevederilor legale în vigoare, timp de 25 ani de la data împăduririi
acestora.
După încheierea stării de masiv, deţinătorii de terenuri degradate, sunt obligaţi să
asigure cu continuitate, pe cheltuială proprie, lucrările de îngrijire, pază şi protecţie în
perimetrele de ameliorare respective, cu respectarea normelor tehnice silvice pentru
această categorie de vegetaţie forestieră.
Sursele de finanţare pentru întocmirea documentaţiilor tehnico-economice, pentru
împădurirea terenurilor degradate şi cele legate de lucrările de ameliorare, de întreţinere
şi paza respectivelor lucrări, până la închiderea stării de masiv sunt următoarele:
 fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit conform Legii fondului
funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare;
 alocaţii de la bugetul statului
 alocaţii de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;
 sponsorizări de la societăţi comerciale, fundaţii şi altele;
 surse financiare externe nerambursabile sau credite exterene pe teremen
lung;
 contribuţia benevolă a persoanelor fizice sau juridice, interesate de
executarea lucrărilor de ameliorare;
 fondul de conservare şi regenerare a pădurilor constituit conform art.63 din
Codul Silvic;
 despăgubirile legale, datorate de persoanele fizice sau juridice, vinovate de
degradarea solului, stabilite de instanţa competentă

Prin reconstrucţia ecologică a terenului se vor ameliora: pagubele produse de factorii

daunători (antropici sau naturali), calitatea solurilor, capacitatea de retenţie a apei,
calităţii aerului, producţia de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate,
biodiversitatea. Creşterea suprafeţei de pădure are de asemenea un rol de protecţie a
apei, solurilor, a pădurilor cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali şi antropici
dăunători, precum şi de asiguare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al
acesteia.

10
 VI. IDENTIFICARE NECESITĂŢII DE REFACERE A CONDIŢIILOR FIZICE ALE
TERENULUI

Prin reconstrucţia ecologică prin

împădurire a terenului se vor ameliora:
pagubele produse de factorii daunători
(antropici sau naturali), calitatea solurilor,
capacitatea de retenţie a apei, calităţii aerului,
producţia de biomasă, inclusiv masă
lemnoasă de calitate, biodiversitatea.

Creşterea suprafeţei de pădure are de asemenea un rol de protecţie a apei,

solurilor, a pădurilor cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali şi antropici dăunători,
precum şi de asiguare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia.

Pentru elaborarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică pot fi accesate fonduri atât

pentru proiectare cât şi pentru execuţie după cum urmează

- din fondul de regenerare accesat prin structurile din teritoriu ale Ministerului
Mediului şi Pădurilor;

- din fondul de mediu accesat prin intermediul Agenţiei Fondului de Mediu,

structură din cadrul aceluiaşi Minister al Mediului şi Pădurilor;

- din fonduri externe accesate pentru prima împădurire a terenurilor agricole.

Documentaţia constă în elaborarea uniu studiu de fezabilitate şi a proiectului

tehnic care cuprind piese scrise şi desenate, efectuarea unor analize de sol pentru
determinarea condiţiilor staţionale, executarea de fişe ecologice pentru fiecare unitate
staţională determinară şi executarea devizelor privind cheltuielile de instalare a
palantaţiei, precum şi întreţinerea acesteia pînă la închiderea stării de masiv.

Lucrarea se împarte în două faze şi anume:

- faza de teren pentru culegerea datelor, şi

- faza de birou de prelucrare adatelor şi întocmirea documentaţiei tehnice.

1. Pentru faza teren se parcurge perimetrul pe contur împreună cu reprezentanţii

beneficiarului, urmărind limitele parcelei cadastrale conform schiţei perimetrului,
confirmate de catre reprezentantul beneficiarului.

Pentru studiul condiţiilor staţionale se parcurge terenul, se delimitează unităţile

staţionale în funcţie de panta terenului, expoziţia terenului, al tipului de sol identificat în
11
urma amplasării profilelor de sol. Se analizează date privind: geomorfologia, geologia şi
litologia, hidrografia şi hidrologia, date climatologice (regimul termic, regimul
pluviometric, umiditatea relativă a aerului, excedentul şi deficitul de apă din precipitaţii
faţă de evapotranspiraţia potenţială, regimul eolian, indici climatici sintetici, etc.),
vegetaţia forestieră naturală spontană şi introdusă specifice zonei. De asemenea se
culeg informaţii privind prezenţa în zonă a factorilor biotici şi abiotici la speciile
lemnoase. Conturul acestor unităţi staţionale se delimitează în teren prin amplasarea
unor ţăruşi şi se măsoară de asemenea cu staţia totală NIKON NPL 332. După
descărcarea datelor la birou în AUTOCAD, se determină mărimea suprafeţelor acestor
unităţi staţionale şi se va întocmi de asemenea un inventar de coordonate pentru cele
caracteristice.

Stabilirea soluţiei tehnice de împădurire a terenului degradat se face după

recunoaşterea şi delimitarea perimetrului şi are la bază cartarea staţională a terenului,
cu delimitarea în spaţiu a unităţilor staţionale şi propunerea întregii game de lucrări
necesare împăduririi acestor terenuri: pregatirea terenului şi a solului, stabilirea
compoziţiilor de împăduriri, a schemelor de plantare, a lucrărilor de combatere a
dăunătorilor precum şi a lucrărilor de întreţinere a culturilor până la reuşita definitivă.
Pentru redactarea acestor studii se vor utiliza rezultatele studiului condiţiilor staţionale,
analiza probelor de sol, al măsurătorilor cadastrale efectuate, fişele unităţilor staţionale
întocmite, fişele ecologice ale speciilor propuse pentru împădurire.

2. Descrierea şi analiza probelor de sol, constă în amplasarea profilelor

principale de sol la o scară medie, din care vor fi prelevate probe pentru laborator din
fiecare orizont de diagnoză,notându-se caracteristicile principale ale respectivelor probe,
precum şi adâncimea de prelevare a acestora.

Probele de sol sunt duse pentru analiză la laboratorul de analiză din cadrul Direcţiei
agricole Gorj, care este atestat în efectuarea de studii pedologice. Aici vor fi determinate
principalele caracteristici fizico-chimice ale solurilor (continut de humus, profunzime sol,
textură, pH, umiditate, baze de schimb, hidrogen de schimb, capacitatea de schimb,
gradul de saturaţie în baze).

În funcţie de tipul de sol şI tipurile de staţiuni identificate, se întocmesc fişele ecologice

ale speciilor propuse a fi utilizate şI se completează fişele unităţilor staţionale, conform
normelor tehnice privind compoziţii, scheme şi tehnologii de împădurire a terenurilor
degradate (normativ 1/2000).

Studiul de fezabilitate şi proiectele tehnice vor avea conţinutul si cuprinsul din caietele
de sarcini pentru licitaţie şi legislaţia in vigoare.

Pentru redactarea acestor studii se vor utiliza rezultatele studiului condiţiilor

staţionale, analiza probelor de sol, al măsurătorilor cadastrale efectuate, fişa
perimetrului de ameliorare, fişele unităţilor staţionale întocmite, fişele ecologice ale
speciilor propuse pentru împădurire.

12
 VII. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE STRES CARE TREBUIE REGLAŢI
SAU REINIŢIAŢI

In cele mai multe cazuri, alunecarile sunt cauzate de existenta unor mase de
argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafete de alunecare, fie pentru ele insele fie
pentru alte roci aflate pe suprafata lor . Pe langa panta versantului acesta este unul din
factorii care pot declansa alunecarile de teren. Factorii care cauzeaza aceste alunecari
sunt : apa, defrisarile, cutremurele, eruptiile vulcanilor etc. Perioada de pregatire a
alunecarilor de teren poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta. Cele mai frecvente
alunecari de teren se decalnseaza primavara, cand cantitatea de precipitatii este mai
mare si mai exista si fenomenul de topire a zapezilor ; si toamna este un anotimp in care
se produc multe alunecari de teren din cauza ploilor abundente.

În judeţul Gorj au fost afectate de alunecări de teren un număr foarte mare de

localităţi
şi obiective, în principal căi de comunicaţii. Practic, majoritatea localităţilor din judeţ sunt
afectate de alunecări, prăbuşiri, eroziuni; dezgheţul, perioadele de ploi intense sau
prelungite fiind o sursă potenţială de alunecări şi prăbuşiri de teren, dar şi exploatarea
cărbunelui fiind cauze deosebit de importante ale alunecărilor şi prăbuşirilor de teren.
Datorită antrenării şi transportului nisipului din straturile de deasupra marnei de către
izvoarele create din apele din infiltraţii spre apele curgătoare din zonă, au luat naştere
adevărate caverne subterane care au început să se prăbuşească. De aceea,
considerăm că alunecările de teren sunt cele mai prezente fenomene ce intră în
categoria situaţiilor de urgenţă ce afectează judeţul Gorj.

- Comuna Roşia de Amaradia - alunecare de teren satul Stejarul – afectat 4 locuinţe,

satul Seciuri 215 locuinţe, satul Roşia de Amaradia 3 locuinţe; DC 675 C în punctul
Becheni fiind afectată 1 gospodărie; DC Roşia de Amaradia – Ruget pe o lungime de
70m; DC 54 pe o lungime de 600m; DS 35 pe o lungime de 35m; DS 42 pe o lungime
de 100m; şi un nr. de 6 locuinţe; DJ 675 C pe o lungime de 2km; DC 29 A.
Despre situţia alunecărilor de teren activate şi reactivate, în funcţie de suprafeţe,
datele sunt furnizate şi preluate de la D.A.D.R. Gorj- Oficiul de Studii Pedologice şi
Agrochimice.

13
 VIII. IDENTIFICAREA TIPURILOR DE INTERVENŢII BIOTICE NECESARE

În primul rând trebuie schimbată categoria de folosinţă a terenului, din arabil în

silvic, după care trebuie identificată specia de arbori ce se pretează a fi cultivată în
zonă.
Se recomandă salcâmul, fiind o specie atât ecologică, dar şi o specie meliferă,
ceea ce ar putea dezvolta un nou sector în zonă: apicultura.

Pentru împădurirea cu succes a acestor terenuri degradate şi speciile forestiere

trebuie să îndeplinească câteva condiţii: - să fie puţin pretenţioase faţă de
condiţiile oferite de sol; - să aibă o înrădăcinare puternică şi mare putere de
lăstărire şi/drajonare; - să fie mai repede crescătoare pentru a forma în scurt timp
o coroană ce să asigure acoperirea terenului, formarea de litieră bogată şi o cât
mai mare reţinere a apei în coronament

Împădurirea terenurilor degradate şi a celor inapte folosinţelor agricole, asociată

cu instalarea de perdele forestiere, reprezintă una din cele mai eficiente măsuri de
protecţie a mediului ambiental şi de preîntâmpinare şi atenuare a schimbărilor climatice,
prin funcţiile vitale pe care culturile forestiere le exercită, concomitent cu asigurarea de
resurse materiale regenerabile. Din multitudinea efectelor de protecţie exercitate de
aceste culturi, cel de stocarea a carbonului prezintă un rol deosbit de important în
combaterea încălzirii globale.

Reinstalarea pădurii pe terenurile degradate reprezintă, în acelaşi timp, o

modalitate oportună şi eficientă de reconstrucţie şi ameliorare a potenţialului productiv al
acestor terenuri. Reducerea marcantă a scurgerii de suprafaţă şi a eroziunii solului (de
la peste 50 t/ha.an, la mai puţin de 1 t/ha. an) au permis reluarea procesului de salificare
pe terenurile cu rocă la suprafaţă şi ameliorarea solurilor divers erodate şi a celor în
formare.
Acumularea de substanţă organică pe terenuri cu rocă la suprafaţă, după vârsta
de 20…30 ani a culturilor, în primii 3…5 cm, variază în raport cu tipul de cultură, natura
substratului litologic, relief si condiţiile climatice, intre 1 si 4% iar în următorii 10…15 (20)
cm, între 0,5 si 1,5%. Pe lângă rezultatele deosebite, legate de ameliorarea condiţiilor
de vegetaţie s-au creat arborete viabile, preponderent de pini, în culturi pure sau în
amestec cu paltin, frasin, cireş ş.a. şi de salcâm, cu creşteri de 3...8 mc/ha/an, în raport
cu potenţialul productiv al acestor terenuri (E.Untaru, 2000; 2005; E.Untaru et al., 2006,
2008).
Cu privire la terenurile degradate şi ineficiente pentru agricultură, academician
Victor Giurgiu a suţinut în repetate rînduri oportunitatea punereii acestora în valoare prin
împădurire, în vederea realizării procentului de acoperire a teritoriului cu păduri, pentru
ţara noastră, de 40...45% , comparabil cu cel din ţările europene cu condiţii apropiate de
România, cuprins între 35…55% (Giurgiu, 2008). Beneficiile social-economice şi
ecologice rezultate din aplicarea acestui generos obiectiv sunt deosebite, prin
multitudinea şi amploarea efectelor funcţionale şi economice ale culturilor forestiere de
protecţie ce se vor realiza.

14
 În condiţiile climatice puţin favorabile ale teritoriilor la care ne referim, cu
deosebire în cazul versanţilor însoriţi, care prezintă un accentuat caracter stepic, este
necesar să se aplice tehnologii adecvate de amenajare hidrologică şi antierozională a
terenurilor, care să conducă la regularizarea scurgerilor superficiale si menţinerea apei
din precipitaţii la nivelul versanţilor, concomitent cu folosirea unui asortiment de specii,
cu mari posibilităţi de adaptare la stresuri hidrice şi termice.
În consecinţă, instalarea vegetaţiei forestiere pe aceste categorii de terenuri
impune utilizarea unor tehnologii adecvate de lucru care să permită reţinerea în sol a
apei provenite din precipitaţii prin disiparea şi oprirea scurgerii superficiale şi reducerea
la maximum a evaporaţie.
Dintre lucrările care prezintă o eficienţă ridicată în diminuarea scurgerilor
superficiale şi reţinerea apei pe versanţi cele mai eficiente s-au dovedit terasele cu
platforma în contrapantă. Acet tip de lucrări se recomandă îndeosebi pe terenurile cu
pantă mai mare de 15 grade, cu deficit pronunţat de umiditate, înierbate. În cazul
versanţilor foarte puternic la excesiv erodaţi este necesar să se execute terase suţinute
de gărduleţe cu banchete din zidărie de piatră. Pe terenuri stabile şi întelenite, cu pante
sub 15 grade s-a dovedit eficientă mobilizarea solului în fâşii late de 0,8...1,5 m,
alternând cu fâşii inierbate, executate mecanizat .
Prin intermediul teraselor se favorizează infiltrarea apei în sol, în banda de teren
afânată prin desfundare (respectiv, în zona platformei terasei), asigurându-se în acest
mod o aprovizionare suplimentară cu apă a puieţilor plantaţi pe terase. (Aceste lucrări
pot fi dimensionate în scopul reţinerii pe versant a volumului de apă rezultat în situaţia
unei ploi de o anume cantitate, în funcţie de lăţimea platformei, distanţa dintre terase,
înclinarea platformei teraselor în contrapantă şi înclinarea taluzului de săpătură).
Astfel, în cazul teraselor cu platformă în contrapantă şi lăţimea de 70… 80 cm,
amplasate la distanţă de 2m din ax în ax, volumul de apă pe care acestea îl pot reţine
este de cca 17 l/mp, la o contrapantă a terasei de 10% şi de 25 l/mp, la o contrapantă a
terasei de 15%, fără a lua în considerare apa care se infiltrează în sol. Dacă se ia în
consideraţie şi infiltraţia din timpul ploilor, în solul afânat de pe terase, se poate
conchide că terasele de acest tip pot asigura retenţia integrală a apei pe versant, la ploi
de 20 - 40 mm (l/mp), mai ales dacă contrapanta teraselor este refăcută mereu, cu
ocazia întreţinerii culturilor forestiere tinere.
Gropile cu pâlnii, utilizate la lucrările de împădurire a terenurilor degradate,
conduc, de asemenea la reţinerea pe versanţi a unei impotante cantităţi din apa de
scurgere. Pâlniile cu diametrul la suprafaţa terenului de 60 cm, diametrul la baza
farfuriei de 30 cm şi adâncimea între 7,5 şi 15 cm pot reţine următoarele volume de apă:
cca. 12 l, în cazul celor cu adâncime de 7,5 cm ; 16 l, în cazul celor cu adâncime de 10
cm ; 21 l, în cazul celor cu adâncime de 12,5 cm şi 25 l, în cazul celor cu adâncime de
15 cm.
Dacă se ia în considerare şi infiltraţia apei în sol în timpul ploii, în cazul unui teren
parcurs cu lucrări de plantare în gropi cu pâlnii, la un număr de 5000- 6700 gropi la
hectar, se poate conta pe reţinerea integrală a apei pe versant, la ploi de 10…20 l/mp.
Menţinerea profilului iniţial al pâlniilor, prin lucrările de întreţinere a culturilor are ca

15
 rezultat păstrarea capacităţii de reţinere a apei la nivelul versanţilor, pâna ce vegetaţia
forestiera preia această funcţie.
Sanţurile cu val au fost aplicate în condiţiile unor terenuri degradate din
silvostepă, în perimetrele de ameliorare Moscu, din judeţul Galaţi şi Livada, din judeţul
Buzău. Acestea au fost executate în diferite variante: cu val continuu; cu val întrerupt
(cu dispunere în chincons); cu profil mare (cu adâncime de 75 cm şi val de 25..35 cm,
înălţime eficientă) şi cu profil mic (cu adâncime de 50 cm şi val de 20..30 cm, înălţime
eficientă). Şi aceste lucrări pot fi dimensionate şi amplasate astfel încât să se reţină pe
versanţi întregul volum de apă rezultat în cazul unei ploi date.
Apa reţinută la nivelul versanţilor şi înmagazinată în sol asigură aprovizionarea
corespunzătoare a culturilor, mai ales în perioadele de secetă. Deosebit de importantă
pentru reducerea evaporaţiei apei din sol este mulcirea cu ierburile rezultate în urma
lucrărilor de întreţinere, în jurul puieţilor.
Se impune însă precizarea că lucrările de terasare şi şanţurile cu val sunt
indicate numai în cazul terenurilor cu stabilitate ridicată la alunecări sau alte forme de
deplasare gravitaţională, în masă.
O atenţie deosebită trebuie acordată alegerii speciilor de împădurire, avându-se
în vedere realizarea concordanţei între exigenţele staţionale ale acestora şi condiţiile de
mediu, modificate de încălzirea globală. În această direcţie sunt necesare noi cercetări.
Pe baza experienţei acumulate până acum recomandăm utilizarea cu precădere
a speciilor cu mari posibilităţi de adaptare la stresuri hidrice şi termice:
 Ca specii principale sau de bază, care formează etajul superior al viitorului
arboret, recomandăm a se lua în considerare: stejarul brumăriu, stejarul pufos, ulmul de
Turkestan, frasinul (ecotipul rezistent la uscăciune), teiul argintiu.
 Ca specii de ajutor, care formează etajul al doilea, având rolul de a stimula
creşterea în înălţime a speciilor principale şi de a asigura o mai bună protecţie a solului
sunt indicate: arţarul tătărăsc, părul pădureţ, vişinul turcesc, corcoduşul, mojdreanul,
cenuşarul.
 Ca specii arbustive, cu rol de protecţie a solului, împiedicarea înierbării,
favorizarea descompunerii litierei (îmbunătăţiţirea circuitului biogeochimic) se pot folosi:
păducelul, cornul, liliacul, lemnul câinesc, caragana şi scumpia.

Se recomandă prudenţă privind folosirea pinilor şi a salcâmului pe terenurile

degradate din zonele expuse secetelor îndelungate şi aridizării.
In legătură cu folosirea diferitelor specii în funcţie de specificul staţional al
terenurilor degradate la care ne referim se recomandă următoarele:
 stejarul brumăriu şi stejarul pufos se vor introduce în staţiunile favorabile
vegetaţiei forestiere, cu soluri apropiate de cele normale, asigurându-se tranziţia
treptată către ecosistemele naturale zonale, odată cu ameliorarea condiţiilor staţionale
sub efectul direct al culturilor forestiere instalate;
 frasinul (provenienţă din ecotipul de versant, rezistent la secetă şi carbonaţi de
calciu), se va planta pe terenurile aşezate, platouri şi poale de versant, cu sol cel puţin
moderat profund şi regim favorabil de umiditate;
 ulmul de Turchestan, caracterizat prin rezistenţă mare la secetă si exigenţe mici
faţă de sol, poate fi introdus pe soluri erodate, superficiale la moderat profunde, slab la
moderat humifere, predominant pe versanţii insoriţi;
16
 teiul argintiu, se va planta pe terenuri cu sol cel puţin moderat profund şi regim
favorabil de umiditate;

Compoziţiile de împădurire şi schemele de amestec (asortimentul, proporţia,

dispunerea şi asocierea speciilor) se vor stabili avându-se în vedere caracteristicile
biologice ale speciilor şi rolul pe care acestea îl au de îndeplinit.
In staţiunile caracterizate prin variaţii ale factorilor staţionali pe spaţii mici
(dispunere mozaicată a microstaţiunilor, mai ales în funcţie de pantă şi expoziţie),
plantarea puieţilor diferitelor specii forestiere este indicat să se facă, de regulă, în mod
grupat. În cazul terenurilor omogene sub raport staţional, amestecurile se pot efectua
regulat, în rânduri sau benzi alterne.
În legătură cu aplicarea soluţiilor tehnice de instalare a culturilor forestiere se mai
precizează următoarele:
 folosirea la împădurire a unui număr cât mai mare de specii din fiecare categorie
(principale de amestec, de ajutor şi arbuşti), cu respectarea exigenţelor acestora în
raport cu factorii ecologici, este de natură să conducă la creşterea biodiversitaţii, a
rezistenţei arboretelor la impactul factorilor biotici şi abiotici daunători şi, implicit, la
mărirea stabilitaţii acestora şi creşterea eficienţei funcţionale a viitoarelor arborete;
 evitarea dispozitivelor de plantare rigide şi dispunerea speciilor din compoziţiile
de împădurire în raport cu specificul microstaţional, în terenurille cu diversitate
microstaţională pronunţată, permite o mai bună valorificare a potenţialului productiv al
acestora;
 reuşita şi evoluţia corespunzătoare a culturilor tinere necesită, pe lângă aplicarea
atentă a compoziţiilor de împădurire şi a tehnologiilor de instalare a culturilor,
executarea cu o deosebită atenţie a lucrărilor de întreţinere şi asigurarea pazei şi
protecţiei culturilor împotriva diferiţilor factori dăunători;
 folosirea de puieţi sănătoşi, de cea mai bună calitate (viguroşi şi bine conformaţi,
cu sistemul radicular bine dezvoltat şi a puieţilor crescuţi în pungi de polietilenă sau alte
tipuri de recipienţi, în condiţiile staţionale cele mai dificile, conduc la buna reuşită a
lucrărilor şi creşterea eficienţei culturilor instalate

IX. IDENTIFICAREA RESTRICŢIILOR PEISAJULUI

Împădurirea terenurilor degradate în scopul exploatării lemnului a fost multă

vreme evitată în special pe haldele de streil, din cauza naturii rocilor şi a numărului
limitat de specii plantate.Cu toate acestea, chiar în zonele unde se ănregistrează o
producţie mică din punct de vedere forestier, aceasta se poate utiliza pentru industria
hârtiei şi ca lemn de categorie inferioară pentru foc.
Industria lemnului, dezvoltată pe astfel de terenuri, este deseori limitată de
dimensiunea scăzută a terenului sau a gradului mare de fragmentare. Cu toate acestea,
copacii pot creşte şi pe pante foarte înclinate, pe terenuri cu fertilitate deosebit de
redusă, fără realizarea unor lucrări substanţiale de gestionare. În general, zonele
împădurite se realizează pentru a controla eroziunea şi pentru a îmbunătăţii suprafaţa
terenului, posibilele utilizări ale lemnului având importanţă mai redusă.
Principalele etape care trebuie parcurse în cadrul recultivării silvice sunt:

17
 -explorări locale/cartare pedologică;
- stabilirea utilizării( pădure cu valoare economică, pădure cu valoare de
agrement;
- separarea/stabilirea suprafeţelor speciale (suprafeţe biotop, zone deschise);
-stabilirea tipului de pădure (foioase, conifere,alegerea speciilor de copaci şi de
buchete)
- măsuri de protecţie a pădurii (garduri forestiere, cârje de sprijin),
-ameliorarea (afânare de adâncime,aplicare calcar);
- plantare/însămânţare;
-amendare ( iniţială, ulterioară);
-îngrijirea plantaţiei până la atingerea înălţimii de 2 m.
Experienţa silvică pe terenuri naturale poate fi folosită doar parţial în cadrul
recultivării silvice pe terenurile de haldă.În general,trebuie să se ţină seama de faptul că
substratul de material proaspăt haldat reprezintă un sol brut căruia, ca urmare a
absenţei microorganismelor, ii lipsesc aproape în totalitate substanţele minerale
necesare dezvoltării copacilor. Această situaţie se va îmbunătăţii abia odată cu
acumularea de humus şi cu formarea de edafon (totalitatea organismelor care trăiesc în
sol, legate de anumite condiţii specifice de viaţă). De asemenea, este foarte important
faptul că materialul din haldele de steril are variaţii mari din punct de vedere litologic,
structural, granulometric, chiar şi pe adâncimi sau distanţe foarte scurte. Această
heterogenitate poate fi redusă numai prin depunerea unui strat de sol fertil cu o grosime
de cel puţin 2 m.De asemenea, trebuie să se ţină seama de necesitatea asigurării unei
productivităţi durabile şi a unei stabilităţi a viitoarei păduri de pe halde.
Pentru protecţia suprafeţei împotriva eroziunii, pentru împiedicarea speciilor
inoportune, îmbunătăţirea microclimei (atenuarea temperaturilor extreme a uscăciunii şi
a eroziunii eoliene) şi, înainte de toate, pentru favorizarea formării humusului (un raport
convenabil C/N) se apelează de multe ori la însămânţarea unor plante ajutătoare.
Pentru aceasta se recomandă lupin peren, trifoi roşu, muştar alb, ierburi perene, gulii
furajere, secară.

. Concluzii
 Împădurirea terenurilor degradate şi a celor inapte folosinţelor agricole, asociată
cu instalarea de perdele forestiere, reprezintă una din cele mai eficiente măsuri de
protecţie a mediului ambiental şi de preîntâmpinare şi atenuare a schimbărilor climatice,
prin funcţiile vitale pe care culturile forestiere le exercită, concomitent cu asigurarea de
resurse materiale regenerabile. Din multitudinea efectelor de protecţie exercitate de
aceste culturi, cel de stocarea a carbonului devine acum deosebit de important.
 Instalarea vegetaţiei forestiere pe terenurile degradate, în zonele de stepă şi
silvostepă, frecvent afectate de secete prelungite, impune adoptarea unor tehnologii
adecvate noilor condiţii şi alegerea speciilor de împădurire în concordanţă cu specificul
staţional al acestor terenuri şi cu tendiţa de aridizare a climatului.

Bibliografie:
-MARIA LAZĂR-Reabilitarea terenurilor degradate,
18
-SCHEMA CU RISCURILE TERITORIALE DIN ZONA DE COMPETENŢĂ A
INSPECTORATULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „LT.COL. DUMITRU
PETRESCU” AL JUDEŢULUI GORJ
- http://www.rosiadeamaradia.ro

CUPRINS

I. IDENTIFICAREA ZONEI DE AMPLASARE A PROIECTULUI

II. IDENTIFICAREA PROPRIETARULUI

III. IDENTIFICAREA NECESITĂŢII DE RESTAURARE ECOLOGICĂ

IV. IDENTIFICAREA TIPULUI DE ECOSISTEM DE RESTAURAT

V. IDENTIFICAREA OBIECIVELOR RESTAURĂRII

VI. IDENTIFICARE NECESITĂŢII DE REFACERE A CONDIŢIILOR FIZICE ALE

TERENULUI

VII. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE STRES CARE TREBUIE REGLAŢI SAU

REINIŢIAŢI

VIII. IDENTIFICAREA TIPURILOR DE INTERVENŢII BIOTICE NECESARE

IX. IDENTIFICAREA RESTRICŢIILOR PEISAJULUI

X. BIBLIOGRAFIE

XI. ANEXE

19