Realizarea acestei teme are ca scop acomodarea viitorilor absolventi din sectorul pescăresc cu noţiunile

esenţiale de tehnologie, amenajări şi construcţii piscicole, mecanizare a proceselor de producţie.

În scurte momente când se încearcă trecerea totală a economiei în sistem economic-piaţă şi în sectorul
pescăresc se impune o actualizare care constă în retehnologizarea şi reorganizarea amenajărilor piscicole, astfel încât
să se îmbunătăţească factorii de creştere şi de îngrăşare a materialului piscicol.
Crapul are un rol important în economia ţării noastre, fiind cel mai cunoscut peşte, cu avantaje faţă de
ceilalţi peşti în consumul specific de energie, prolificitate foarte ridicată, existenţa tehnologiilor care permit
exploatarea eficientă a resurselor naturale de hrană şi apă, scăderea producţiei interne în acvacultură din ultimii trei
ani, efectuand presiuni pentru protejarea stocurilor de peşti din apele continentale, maritime şi oceanice.
Poluarea apelor reprezintă o problema deosebită a secolului XXI, care poate fi combătută prin tratarea apelor
cu plante macrofite.

CAPITOLUL I
 STUDIU DE FUNDAMENTARE

.
Primele încercări de creştere a crapului pe baze ştiinţifice datează din secolele XV-XVI,
după cum reiese dintr-o lucrare a lui Janus Dumbravius, în care se arată încercările de formare a
unor rase noi, preocuparea pentru creşterea puietului şi hrănirea suplimentară.
În prezent datorită presiunilor tot mai mari exercitate pentru protejarea stocurilor de peşti
din mări şi oceane şi datorită cererii tot mai mari pentru alimente sănătoase, produsele din
acvacultură au început să ocupe un loc important pe pieţele lumii şi în meniurile populaţiei.
Carnea de peşte are o pondere mare de proteine ce conţin toţi aminoacizii esenţiali şi
cantităţi importante de elemente minerale şi vitamine. Gradul de asimilare al proteinelor din carnea
de peşte este de 97% în stare proaspătă şi de 90% în stare sărată. Gradul de asimilare al grăsimilor
este de 96-97% fiind cu mult mai mare în comparaţie cu grăsimile de altă provenienţă. Din aceste
motive peştele reprezintă un aliment foarte sănătos şi de aceea peştele şi alte organisme acvatice
participă cu procente de 20-50% din totalul produselor alimentare consumate în anumite ţări
(Japonia, Spania, Franţa, Norvegia). Din punct de vedere economic creşterea animalelor acvatice
este avantajoasă comparată cu creşterea altor specii mai ales din punct de vedere al consumului
specific de energie.
Că vieţuitoare cu sânge rece nu consumă energie pentru a-şi menţine căldura interioară.
Rata de conversie a furajelor este de patru ori mai mare decât la bovine şi în plus rata de
reproducere este foarte ridicată. În plus tehnologiile actuale permit crescătorilor să exploateze
eficient resursele naturale de hrană din apă şi în acest mod producţiile depăşesc de multe ori cele
obţinute în alte ramuri.
În România prin tradiţie peştele reprezintă un aliment de bază, consumat de o mare parte a
populaţiei atât datorită preţului avantajos cât şi datorită faptului că este un aliment sănătos. În
condiţiile în care prin programul de aderare la Uniunea Europeană se cere imperativ reducerea
presiunii asupra stocurilor de peşte din apele naturale şi în plus în contextul cererii crescute de
peşte de pe piaţă, devine evident faptul ca accentul trebuie mutat pe activitatea de acvacultură.
Din punct de vedere statistic, pe fondul creşterii cererii de peşte şi produse din peşte,
producţia internă din acvacultură a scăzut în ultimii cinci ani, făcând loc importurilor. Astfel
conform Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură producţia anului 2013 a fost de 5271
tone (din care, crap 1726 tone) în scădere cu 11% faţă de anul precedent (pentru crap scăderea a
fost de 25%) şi în scădere cu 26% faţă de anul 201= (Tabel 1.1.).

Tabelul 1.1. Evoluţia producţiei din acvacultură în perioada 2010-2013

Anul 2010 2011 2012 2013
Producţia din
8245 8041,7 6989 5269
acvacultură (tone)

În cele prezentate se poate trage concluzia că este necesară o revigorare a activităţii de

acvacultură, mai ales în condiţiile în care piaţa prezintă stabilitate şi o mare capacitate de absorbţie.
În acest sens, lucrarea de faţă propune construirea unei amenajări piscicole sistematică,
de dimensiuni medii, cu ciclu de exploatare de doi ani şi a cărei producţie totala este de 50
tone. Caracterul sistematic al unei amenajări reiese din posibilitatea tehnologului de a interveni
în timp real asupra dinamicii circulaţiei apei şi asupra elementelor de bilanţ hidrologic – bazinele
se inundă şi se deseacă în perioade de timp impuse tehnologic, iar nivelul apei şi intensitatea
primenirii acesteia pot fi modificate în funcţie de aspectele tehnologice.
 CAPITOLUL II
FACTORI DE BAZĂ ÎN STABILIREA CONCEPŢIEI DE AMENAJARE
ŞI A TEHNOLOGIEI DE EXPLOATARE

Amenajarea unei ferme piscicole are două principii care stau la bază: biologic şi
hidrotehnic.
Principiul biologic impune realizarea unor bazine ale căror caracteristici tehnico-
funcţionale să fie adecvate etologiei şi cerinţelor ecotehnologice ale speciei de cultură, respectiv
diverselor faze de dezvoltare. Respectarea acestui principiu presupune realizarea de bazine şi
heleştee ce diferă ca amplasament, formă, mărime şi adâncime a apei.
Principiul hidrotehnic impune ca prin concepţia de amenajare, modul de
compartimentare şi prin lucrările preconizate să se confere caracterul sistematic al amenajării.
Respectarea acestui principiu constă în gruparea tuturor bazinelor şi heleşteelor din cadrul aceleiaşi
categorii în scopul optimizării fluxului tehnologic. Pentru fiecare heleşteu se asigură alimentare,
respectiv evacuare independente, evitându-se în acest mod transmiterea agenţilor patogeni şi
asigurându-se flexibilitate tehnologică în ceea ce priveşte exploatarea.
Pentru respectarea acestor principii se identifică trei factori în baza cărora se proiectează, se
exploatează şi se întreţine o amenajare piscicolă: tehnici, climatici, economici.

2.1. Factori tehnici

Factorii tehnici care se iau în considerare la stabilirea concepţiei de amenajare sunt:

 configuraţia terenului,
 calitatea solului,
 calitatea sursei de alimentare.

2.1.1. Configuraţia terenului

Pentru construirea unei amenajări piscicole terenurile perfect plane sunt contraindicate,
fiind indicate cele cu o configuraţie nivelitică variabilă deoarece prin îndiguire şi inundare rezultă
un ecosistem acvatic ce prezintă o variabilitate mare a adâncimilor apei.
 Fie în profil longitudinal ,fie transversal, amplasamentul trebuie să prezinte o anumită pantă
astfel încât prin modul specific de amplasare al bazinelor şi heleşteelor să se asigure un grad mare
de circulaţie gravitaţională a apei şi în acest fel să se reducă cheltuielile cu energia necesară
pompării apei.
În cazul de faţă viitorul amplasament se află în lunca Dunării, pe un teren de natură aluvială.
Terenul ce urmează să fie amenajat prezintă o configuraţie nivelitică cvasi-plană, cu un grad redus
de neuniformitate. Prezintă o pantă generală de 0,05‰ pe direcţia şi în sensul de curgere a
emisarului şi o serie de zone microdepresionare.

2.1.2. Calitatea solului

Calitatea solului ne interesează din punct de vedere al caracteristicilor hidrofizice
pedologice şi geotehnice.

2.1.2.1 Caracteristicile hidrofizice

Pentru limitarea pierderilor de apă prin infiltraţie (şi deci pentru micşorarea debitului de
întreţinere necesar) sunt preferabile terenurile a căror permeabilitate exprimată prin coeficientul
de filtraţie K este mai mică de 10-5-10-6cm/s.
Apele infiltrate în special cele care ajung în straturile profunde ale terenurilor antrenează o
cantitate importantă de săruri biogene care sunt scoase din circuitul materiei din cadrul
ecosistemului cu consecinţe asupra biocenozei acvatice din heleştee.

Principalii indicatori hidrofizici ai solurilor predominante sunt:

 conţinut de argilă 25-30%,
 greutate volumică 1,37-1,42g/cm³,
 porozitate totală R=0,41-0,45,
 coeficient de filtraţie K=10-6 cm/s.

2.1.2.2. Caracteristicile pedologice

De regulă terenurile destinate amenajărilor sunt terenuri cu valoare funciară mică (sărături,
mlaştini, terenuri aluvionare). De obicei sunt alcătuite dintr-un mozaic de soluri cu grade de
fertilitate diferite de aceea proiectarea unei amenajări presupune într-o primă fază studii de teren.
Importanţa capacităţii bioproductive presupune realizarea unor lucrări de ameliorări (destufizare,
amendare, mobilizarea terenului, îngrăşare) având drept scop realizarea stratului esenţial activ al
solului.
Stratul esenţial activ este un strat superficial al solului ce conţine un complex de acizi
argilo-humici ce au capacitatea de a fixa prin absorbţie sau adsorbţie surplusul de săruri biogene
din masa apei, săruri ce urmează să fie redate circuitului materiei din ecosistem.
Aprecierea calităţii unui sol se face pe baza următorilor parametri:
 conţinutul de N, P, K,
 reacţia solului,
 capacitatea de absorbţie,
 conţinutul de Ca (asigură capacitatea de tamponare a apei). Nu este dorit în cantităţi mari
deoarece fixează oligoelemente în combinaţii insolubile.
Solurile din terenul vizat pentru amenajare au conţinutul de humus determinat pe adâncimea
de 1m egal cu 80t/ha; conţinutul în azot măsurat pe o adâncime de 20 m egal cu 7t/ha; gradul de
salinitate relativ redus; reacţia solului fiind slab alcalină: pH = 6,7-7,4

2.1.2.3. Caracteristici geotehnice

Caracteristicile geotehnice ale terenurilor condiţionează concepţia de amenajare a unei
ferme deoarece caracteristicile fizico-mecanice ale acestora (compresibilitatea, unghiurile de
frecare internă, porozitatea, coeziunea, rezistenţa la tăiere) determină detaliile tehnice de execuţie
a terasamentelor.
Principalele caracteristici geotehnice ale terenului sunt:
indicele de plasticitate: lp = 10%;
indicele de consistenta: lc = 0,8%;
rezistenta la tăiere: l,7 daN/cm3;
coeficientul de compresibilitate pe verticală: 0,06;
unghiul de frecare internă a pământului: 45°.

2.1.3. Sursa de alimentare cu apă

Apa reprezintă elementul vital al activităţii de acvacultură. Întregul proces tehnologic dintr-
o fermă piscicolă este legat de apă şi de aceea trebuie respectate anumite condiţii stricte privind
cantitatea şi calitatea apei prelevate din sursă.
 Sursa de alimentare trebuie să satisfacă anumite condiţii cantitative şi calitative.
Din punct de vedere cantitativ debitul maxim prelevat trebuie să fie cel puţin egal cu o
treime din debitul minim al sursei pe timpul anotimpului călduros.
Din punct de vedere calitativ hidrograful nivelurilor trebuie să asigure o pondere cât mai
mare a circulaţiei gravitaţionale a apei şi să nu determine îndiguiri supradimensionate. Calitatea
fizico-chimică a apelor să satisfacă toate cerinţele tehnologice

2..3.1. Regimul nivelurilor

Sursa de alimentare a viitoarei amenajări piscicole o reprezintă raul Putna. Datele
referitoare la regimul nivelurilor au fost colectate la nivelul postului hidrometric Putna în intervalul
1995-2014 (Tabelul 2.1).
Date caracteristice ale punctului hidrometric Isaccea:
 „0” miră = 23,50 m.r.MN
 Cota de atenţie =26,50
 Cota de inundaţie =28,40
 Cota de pericol=33,00