Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DE TIINE AGRONOMICE I MEDICIN VETERINAR BUCURETI FACULTATEA DE MEDICIN VETERINAR SPECIALIZAREA CONTROLUL I EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

Referat la Tehnologia Obtinerii si Valorificarii Produselor Acvatice

Radu Maria Isabella Grupa 4202

Morun

Denumire stiintifica: Huso huso


Este cel mai valoros peste al apelor noastre. El este considerat nu numai sturionul cel mai de pret, ci si gigantul pestilor din Marea Neagra, ntruct s-au pescuit exemplare de 1 500 kg greutate si 9 m lungime. Acest adevarat urias al apelor are corpul ca un trunchi gros, alungit spre cele doua extremitati. Capul lui este mic n raport cu corpul. Spre deosebire de ceilalti sturioni, botul morunului este scurt si moale. La exemplarele tinere, el are forma triunghiulara, este ascutit la varf si acoperit cu scuturi tari, care nu cresc. La exemplarele mai vrstnice aceste scuturi se ngroapa n piele, nct botul devine moale. De altfel, fenomenul de ngropare a scuturilor n piele pe masura naintarii n vrsta se petrece pe tot corpul morunului. Asa se explic de ce exemplarele vrstnice au pielea lipsita de scuturi. La exemplarele tinere se observa 11-14 scuturi dorsale, 41-52 de scuturi laterale si 9-12 scuturi ventrale. Culoarea corpului este, n general, cenusie, iar cea a abdomenului, alba. Exemplarele pescuite n mare au o culoare mai nchisa, aproape neagra. Daca unele exemplare ajung la dimensiuni mari si greutati apreciabile, exemplarele pescuite obisnuit n fata gurilor Dunarii masoara doar 2-2,5 m si cntaresc 40-80 kg. Morunul face parte din grupa pestilor longevivi. Astfel, exemplarele de 1000 kg au aproximativ 75 de ani. Maturitatea sexuala a morunului apare la vrsta de 15-18 ani la mascul si 16-21 de ani la femela. O femela de 100 kg, n vrsta de circa 20-25 de ani, poate depune 8 mil. de icre. Icrele de morun sunt mai mari dect ale celorlalti sturioni, avnd diametrul de 2,53 mm si culoarea cenusie.

Cega(Acipenser ruthenus)

Are botul mai lung, ascutit si intors in sus,iar mustatile cu franjuri. Scuturile mari, laterale sunt rombice, iar cele micidintate la partea lor posterioara. Este un sturion mai mic cu lungimea in medie de 60-80 de cm si greutatea pina la 6-7 kg.Buza inferioara este divizata la mijloc. Acest sturion este adaptat exclusiv la viata in apele dulci, trecind din fluvii si in riurile afluente mai mari. Astfel din Dunare ajung pana in raul Tisa si Mures. Este raspandit in raurile din sud-estul Europei, bazinul M.Negre si raurile Siberiei.

Nisetrul (Acipenser guldenstadti)


In familia sturonilor, nisetrul ocupa dupa morun- un loc important, datorita valorii sale economice. Corpul, ingrosat in partea din fata si ingust spre coada, este acoperit de 5-19 placi dorsale, 28-50 placi laterale si 6-14 placi ventrale. De asemenea dintre cele cinci rinduri de scuruturi puternice de pe corp, se afla mici placute stelate, dispuse tot in siruri. Botul este scurt, rotunjit si lat. Coloritul este de obicei, galben-cenusiu. La exemplarele pescuite in mare coloritul este inchis, in timp ce nisetrul din Dunare are o culoare galbuie. Obisnuit, atinge lungimea de 80120 de cm. si greutatea de 12- 15 Kg, pescuiduse uneori si exemplare de 1,5- 2 metri lungime, care cintaresc 25-60 kg. Maturitatea sexuala apare la 8- 14 ani la mascul si la 10- 20 de ani la femela. Nisetrul traieste pana la 45 de ani. Peste marin, mogrator, nisetrul se reproduce in fluvii unde se deplaseaza primavara, in

martie, aprilie si chiar in mai. O femela de 15 kg depunde pana la 1000000 de icre de culoare cenusie-negricioasa. In Dunare urca pana dincolo de Portile de Fier. Puii de nisetru vietuiesc in Dunare pana in iunie-iulie, cand coboara in mare, unde raman in fata gurilor fluviilor pana ce ating varsta de 2-3 ani. Dupa aceasta perioada se retrag la adincime. Hrana puilor de nisetru in Dunare o constituie crustaceele si larvelede chironomide, iar in apele marii consuma de preferinta crustacee si polichete. Rareori mananca pesti si anume guvizi. De aceea, nisetrul se aglomereaza in zonele cu midii. Pe langa migratia de reproducere de primavara, nisetrul intreprinde migratii si toamna( august-septembrie). Exemplarele care migreaza vara si toamna raman in fluvii pana in primavara urmatoare cand se reproduc. Rezulta deci ca reproducerea se face in fiecare an, ci la doi sau chiar la trei ani.

Pastruga
Descriere: Pastruga este un sturion de dimensiuni medii, putand atinge o lungime de 2m si o greutate de 80kg. Majoritatea exemplarelor pescuite masoara 1,2-1,5m si cantaresc 10-15kg. Corpul pastrugii este alungit, fusiform, acoperit cu 10-15 scuturi dorsale si 30-35 ventrale, botul Acipenser Stellatus lung, ingust si usor comprimat dorsoventral, gura transversala, buza inferioara intrerupta median, mustatile nefranjurate. Coloratie Mediul de viata isi pune amprenta si asupra coloritului. Astfel, exemplarele marine sunt mai intens colorate decat cele din Dunare. Partea dorsala este neagra-cafenie, deschinzadu-se usor pe flancuri, iar abdomenul alb spre gri. In primii ani de viata, cat inca se afla in rauri sau fluvii, se hraneste cu larve, viermi si crustacei. Dupa ce se intorc in mare se vor hrani cu viermi, moluste, crustacei si pesti mici Reproducere Femelele ating maturitatea sexuala la 10-14 ani, iar masculii la 7-10 ani. Reproducerea are loc in perioada martie-mai, cand migreaza in fluvii sau rauri mari pentru depunerea pontei. Pastruga nu se reproduce in fiecare an.

Localizare Pastruga populeaza bazinele marilor Caspica, Egee, Azov, Neagra, precum si in majoritatea afluentilor lor. In tara noastra, in perioada de reproducere, migreaza din Marea Neagra in Dunare si in raurile mari (Prut, Siret, Tisa). Comportament Pastruga este un peste migrator, parasind apa sarata a marii pentru cea a fluviilor/raurilor in doua etape. Prima migrare are loc in perioada martie-mai, pentru depunerea pontei, iar a doua in perioada august-octombrie. Ziua sta in apropierea substratului, la adancimi mari, iar noaptea urca spre suprafata apei in cautarea hranei. Pastruga se incruciseaza cu morunul (Huso huso), viza (Acipenser nudiventris), cega (Acipenser ruthenus), si nisetrul (Acipenser gueldenstaedti).

Scrumbia albastra (Scomber scombrus)

Raspandire Traieste pe ambele litoraluri ale Oceanului Atlantic (din emisfera nordica), in marile Baltica, Mediterana, Neagra si Azov. In tara noastra este prezenta din primavara si pana in toamna pe toata lungimea litoralului. Descriere Acest peste face parte din familia Scombridae, genul Scomber, deci nu are nimic comun cu scrumbia de Dunare, care apartine familiei Clupeidae. Precizarea este necesara in legatura cu scrumbia albastra pentru a preveni eventualele confuzii. Scrumbia albastra are corpul fusiform, aproape cilindric in sectiune, acoperit cu solzi marunti. Capul este mare, fara solzi, cu ochii mari. Gura terminala, larga, este prevazuta cu dinti marunti si limba ascutita. Nici

pedunculul caudal nu este comprimat lateral, inotatoarele perechi sunt scurte. Partea dorsala a pestelui este intens albastra inchis, cu nuante verzui uneori si cu straluciri metalice. Laturile sunt argintii cu reflexe roz, ventrala este alba. Pe corpul pestelui se disting multe dungi mai intunecate, dispuse vertical, care nu ajung mai jos de linia laterala. Dezvoltare In alte mari creste pana la lungimea de 50 cm, la noi atinge numai 40 cm, lungimea cea mai frecventa fiind 18-20 cm. In apele romanesti, greutatea obisnuita este de 100-120 g, in mod exceptional atinge si 500-700 g. Biologie In dreptul litoralului romanesc apare in aprilie-mai, cand temperatura apei marii atinge 8-9C, si sta aici pana in octombrie-noiembrie; in decembrie se afla deja in marile Egee si Marmara, unde se reproduce la sfarsitul iernii-inceputul primaverii. O mica parte din carduri ramane si peste iarna in Marea Neagra, de obicei la tarmurile Anatoliei si Georgiei, dar nu se reproduc. Icrele au diametrul de 1-1,4 mm si sunt pelagice. Se hraneste cu pesti (sprot, sardea, hamsie, aterina etc.) si mai rar cu mici crustacee pelagice. Este un peste cautat, cu carnea grasa si aromata. Pescuitul Sportiv Pescuitul acestui peste cu undita se face cu taparina si cu petactarul, precum si cu pluta. In cazul taparinei se folosesc carlige mai mari decat la stavrid. La pescuitul cu pluta, se pune ca nada pe carlig hamsie proaspata, linia fiind ca si la stavrid. Pescuitul cu petactarul se face din barca, aruncand carligul cu nada la distanta de barca. Petactarul se confectioneaza astfel: de un fir de nailon de 0,10-0,12 se leaga la capat un singur carlig, pe care se agata ca momeala o hamsie, aruncand apoi montura la o distanta de 10-15 m si lasand sa cada carligul incet spre fundul apei. La capatul celalalt al firului se lasa, la picioare, o rezerva de 6-8 m. Dupa ce scrumbia albastra a muscat momeala, trebuie lasata sa o traga cativa metri, dupa care incepe obosirea, pescarul tragand firul incet spre el, cu peste cu tot. La acest gen de pescuit nu este nevoie de varga, mulineta si pluta. In zona litoralului romanesc, scrumbia albastra musca bine primavara si spre toamna, cand acest peste sta in apele noastre. Lungimea minima admisa la pescuit: 23 cm Spre deosebire de ali peti, scrumbiile nu au vezic nottoare, cea ce le ajut pe de o parte s schimbe repede adncimea. Dezavantajul lipsei vezicii, este faptul c

pentru a nu se scufunda trebuie s noate fr ntrerupere. Scrumbiile sunt apreciate ca peti comestibili, din cauz c au o carne gras i se pot afuma. La fel ca i sardinele sau tonul, ele se pot folosi i conservate n ulei.

Scrumbia de Dunare

Face parte din supraclasa pestilor ososi Osteichthyes, clasa Actinopterygii, supraordinul Claupeomorpha, familia Cleupeidae, genul alosa. Are o lungime de aproximativ 30-45 cm si la varsta de 7-8 ani are 1 kg. Scrumbia de dunare are lungimea botului mai mare decat diametrul ochiului. Pleoapa adipoasa este foarte bine dezvoltata la scrumbia de sunare. Gura oa are cu dinti dezvoltati pe falci, limba si vomer. Dorsal are culoarea verde-albastru, avand flancuri argintii cu luciu viu; si o pata postoperculara slab marcata. Este o specie pelagica, endemica, de origine marina, anadroma, care traieste in carduri in mare. In Dunare intra prin martie pentru depunerea icrelor; apoi, prin mai se reintoarce in mare, indreptandu-se catre larg, la adanc. Se hraneste cu guvizi, staveizi, hamsii, aterne, uve si crustacei marini, miside, gamaride, creveti. Este raspandita si comuna, in lungul litoralului romanesc primavara si toamna. Se pescuieste primavara pe fluviu cu setci fixe si in deriva.

Somnul (Silurus Glanis)


Datorita valorii economice ridicate, somnul este unul dintre cei mai ravniti pesti din tara noastra. Foarte raspandit in bazinul acvatic Stnca Costeti, iazuri si lacuri de acumulare, somnul atinge dimensiuni impresionante fiind raportate cazuri de exemplare de peste 200 kg.

Reproducerea somnului are loc in perioada aprilie- mai; de retinut ca icrele somnului nu sunt comestibile. Somnul este un peste carnivor, fiind denumit si sanitarul baltilor datorita predilectiei sale pentru vietatile moarte si aflate in putrefactie. Somnul vaneaza pesti, pasari, broaste si animale mici.

Anghila Anguilla Anguilla

Denumiri populare: Anghila, Sarpe de peste, Peste sarpe, Sageata. Clasa: Actinopterygii ; Ordinul: Anguilliformes (anghile si murene); Familia: Anguillidae (anghile de apa dulce). Dimensiuni: In general masoara 50-80 cm dar poate ajunge la peste 1,5 m. Greutatea maxima (omologata) 6,5 kg. Varsta maxima cunoscuta 85 ani. Descriere: Are forma de sarpe, de unde si numeroasele povestiri populare fantastice despre acest peste. Are o singura aripioara de jur imprejurul corpului, de la cea dorsala pana la cea anala, incluzand si caudala, aceasta aripioara numara peste 500 radii. In plus mai are aripioarele laterale, foarte mici in comparatie cu restul corpului. Culoarea este de la verde inchis - maroniu pana la negru lucios, uneori (la exemplarele batrane) negru - argintiu.

Mod de viata: Anghila este celebra prin modul sau de viata, dupa ce in antichitate si in Evul Mediu s-au tesut adevarate povesti legate de originea si reproducerea anghilei cercetarile ultimilor ani au descoperit un destin ciudat al acetui peste. Ca toate speciile de Amphihaline, anghila migreaza in Marea Sargaselor pentru reproducere. Depunerea are loc la sfarsitul iernii - inceputul primaverii in Marea Sargaselor. Larvele leptocefale sunt aduse pe coastea Europei de Curentul Golfului in aproximativ 7 - 11 luni dar poate dura pana la 3 ani. In stadiul de larve, puii de anghila nu seamana deloc cu parintii avand forma unor frunze, semitransparente si se hranesc numai cu plancton. In perioada in care sunt purtate de Curentul Golfului larvele cresc transformandu-se in elveri (este un termen dat pentru puii de anghile). Acum incep sa capete forma de anghila, corpul se alungeste si ia forma rotunda iar elveri incep sa se hraneasca intens cu tot ce misca in apa: viermi, crustacee, moluste, pesti, amfibieni etc, este inceputul unei vieti de pradator. Odata cu transformarea in elveri ajung pe coastele Europei si se aduna in mari grupuri la gurile de varsare ale raurilor. In urma analizelor genetice din ultimii sani s-a stabilit ca Anghila Americana (Anguilla Rostrata) difera de Anghila European desi multa vreme s-a crezut ca sunt una si aceasi specie. In plus cercetarile au dovedit ca desi sunt adunate in grupuri imense in Marea Srgaselor in timpul imperecherii anghilele isi aleg partenerii veniti de pe acelasi continent iar puii nu sunt dusi ce curent in voia intamplarii ci isi aleg singuri drumul urmand calea pe care au venit parintii lor. Atfel, se pare ca puii unor anghile crescute pe un rau vor ajunge tot pe acelasi rau. Inca nu se stie care este sistemul de ghidare al tinerelor anghile si ce anume le face sa caute cu orice pret aceasi apa cu a parintilor lor. Dupa stadiul de elveri, anghilele trec la stadiul de "tineret", acum este timpul sa intre in apele continentale, rauri sau lacuri mari si sa traiasca aici pana la maturitatea sexuala. Durata de ajungere la maturitate sexuala depaseste cu mult ceilalti pesti, masculul ajunge la 6-12 ani iar femela este apta pentru reproducere in 10-20 ani. Acest fapt, plus pescuitul intensiv al acestei specii a dus la scaderea drastica a populatiei de anghile. Timpul in care populatia de anghile isi poate dubla numarul (minimum population doubling time) este de peste 14 ani. Dupa ce ajung la maturitate, anghilele migreaza in mare, isi incep lunga calatorie de reproducere si apoi raman in mare unde pot fi intalnite pana la adancimi de 700m. Adultii nu se hranesc pe timpul migratiei de imperechere, astfel odata ajunse in Marea Srgaselor multe exemplare mor de extenuare. Desi uneori tinde sa se aglomereze in mari carduri anghilele nu sunt pesti de grup ci niste mari "individualisti", singurul motiv pentru care se aduna in carduri in fata gurilor raurilor este asteptarea conditiilor propice pentru urcare (temperatura in

special este un factor hotarator pentru inceperea colonizarii apelor dulci). Dupa maturizare (12-30 ani) anghilele trec in ultima faza de metamorfozare ochii se maresc, capul ia o forma ascutita, pielea devine negru lucios pana la negru argintiu. Marea proprietate a acestor pestei este rezistenta la mediul extra acvatic, elverii sunt recunoscuti ca pot trece peste diguri, se catara pe pereti uzi, trec prin iarba uda sau chiar pe pamantul ud de la o apa la alta. Exista chiar marturii despre anghile iesite pe uscat in cautarea ramelor de gazon. Exepmplarele mature pot sta cateva zile afara din apa daca sunt umezite. Anghila are o carne foarte gustoasa, foarte apreciata ceea ce a dus la un pescuit intensiv asupra speciei.

Bibliografie :
-WWW.wikipedia.org

-www.referate.ro