Pădurile de fag (Făgetele)

Feeria padurilor Romaniei (II) – Padurea de fag

n mod natural, în Maramureş făgetele ar domina mare parte a peisajului.

Făgetele, pure sau în amestec, caracterizează mai cu seamă etajul cuprins între
550 şi 1100 metri altitudine. Pe lângă acest etaj al făgetelor, pădurile de fag se
extind atât în sus cât şi în jos faţă de aceste altitudini, în conformitate cu situaţia
climatică şi edafică locală, în zonele unde condiţiile de mediu le sunt favorabile:
în Defileul Tisei făgetul coboară pe abrupturile răcoroase şi umede până la
cursul apei (care se află la cca 300 m altitudine), în Munţii Maramureşului, spre
exemplu 1. în zona Pop Ivan (exact pe graniţa România-Ucraina), fagii urcă pe
versanţii însoriţi până spre etajul subalpin, ajungând până la 1.621 m altitudine
(formând limita superioară a pădurilor) iar 2. în Munţii Ţibleş fagul ajunge la
1.612 m alt. Făgetele ocupă arii extinse în Munţii Igniş, Gutâi, Lăpuş, Ţibleş şi
Maramureşului, precum şi în zona dealurilor terţiare ale Maramureşului, fiind
mult mai slab reprezentate în teritoriile maramureşene ale Munţilor Rodnei.
Deoarece fagul se înrădăcinează bine în solul mai gros, iar rădăcinile
exemplarelor învecinate se întrepătrund, el rezistă mult mai bine la forţa
vânturilor, comparativ cu molidul. Înălţimea medie a arborilor în făgete este de
22-25 m iar acoperirea cu Fagus sylvatica este de cca 80-90%. Fructul fagului,
jirul, se maturează şi cade din arbori în lunile de toamnă, prin octombrie; este
protejat de o cupă cu ghimpi, colorată roşcat-cafeniu. Producţia de jir a fagilor
este impredictibilă, uneori această hrană pentru diverse animale (mistreţi…)
fiind disponibilă în cantităţi de neconsumat, în alţi ani instalându-se o lipsă
totală. În anii cu bună fructificaţie, în general odată la 4-6 ani, jirul neconsumat
de animale are posibilitatea de a produce puieţi de fag, garantând “completarea”
locurilor unde arborii bătrâni au fost doborâţi de vreme. S-a constatat că puieţii
de fag sunt sensibili la ger, iar regenerarea pădurii se face doar dacă există
destule exemplare care să schimbe microclimatul terenului respectiv, asigurând
‘protecţie’ exemplarelor tinere.
Făgetele ‘pure’ aflate în stadiul de climax, populează etajul montan mijlociu,
unde, pe lângă fag (Fagus sylvatica), specia dominantă, apar şi exemplare
izolate sau grupuri aparţinând altor specii, cum ar fi: paltin (Acer
pseudoplatanus), plop tremurător (Populus tremula), ulm de munte (Ulmus
glabra) etc. La limita inferioară a etajului făgetelor este prezent gorunul
(Quercus petraea) şi carpenul (Carpinus betulus), pe când la limita superioară a
făgetelor există exemplare de molid (Picea abies) şi brad (Abies alba), care au o
proporţie din ce în ce mai însemnată odată cu creşterea altitudinii. Există o arie a
pădurilor de amestec „fag şi răşinoase” cu caracter tranzitoriu între pădurile de
foioase şi cele de conifere, aceste păduri fiind formate din fag, molid şi brad în
proporţii cvasiegale, constituind un habitat care ocupă arii extinse în Munţii
Maramureşului (Toroioaga, Pietrosu, Mihailec-Farcău, Pop Ivan), Ţibleş şi
Lăpuşului.
Cu toate că acoperirea cu licheni a trunchiurilor de fag este mare, media fiind
undeva pe la 60-80%, totuşi flora de licheni a făgetelor este relativ săracă în
specii (cca 60), iar pădurile de amestec au cca 80 de specii de licheni. Pe fag,
mesteacăn, sorb etc., se observă frecvent o acoperire completă a trunchiurilor cu
licheni epifiţi.
Pe lângă stratul arborescent, pădurile de fag au un strat arbustiv bine reprezentat,
cel puţin în comparaţie cu cvasi-totala lipsă a arbuştilor în molidişurile
compacte. Deoarece coronamentul arborilor permite în general pătrunderea unei
anumite cantităţi de lumină şi pe timp de vară, există specii arbustive care în
umbra arborilor mari pot totuşi constitui o cuvertură semnificativă, desimea
acestora crescând spre marginile unde lumina este mai multă. Apar astfel socul
negru (Sambucus nigra), alunul (Corylus avellana) dar şi murul (Rubus hirtus),
zmeurul (Rubus idaeus) care, împreună cu exemplare tinere ale arborilor, pot
constitui desişuri greu penetrabile.
Stratul ierbos, mai dezvoltat decât în molidiş, include şi plante cu flori care
înfloresc mai cu seamă primăvara, încă înainte de înfrunzirea masivă a arborilor,
astfel încât ele primesc lumina solară directă care pătrunde printre crengile încă
desfrunzite. Pe lângă acestea, ferigile sunt prezente în număr mare, mai cu
seamă în zonele mai umede.
asupra defrișărilor.

Padurea de fag sau fagetul acopera versantii muntilor nostri intr-o proportie

mai mare decat padurea de stejar. Acest brau de fag impreuna cu alte cateva
specii de arbori incep sa-si inalte coroanele de la 400-500 m altitudine si se
opresc undeva la 1300-1500 m altititudine. Limita superioara a raspindirii
fagetului variaza in raport cu configuratia muntilor si tipul de sol. Dar sa
patrundem mai adanc in padurea de fag din tara noastra si sa-i descoperim
misterele. Daca fagii ar putea vorbi, ne-ar putea povesti cum arata pamantul cu
mult inaintea aparitiei omului, candva in perioada neozoica… 
Esenta lemnoasa principala, este, desgur, fagul, Fagus sylvatica si predomina
intre altitudinile 500-900 m. Fagul a aparut in perioada neozoica a evolutiei
Pamantului, mai exact acum 67 de milioane de ani. In Groenlanda, unde clima
atunci era temperata, s-au descoperit primele fosile de fag, care dateaza din
perioada paleogenului. Timp de 41 de milioane de ani, fagul si celelalte foioase
s-a dezvoltat si s-au adaptat, cucerind treptat flora pe mapamond.
Alaturi de fag, vom intalni in aceste paduri si teiul pucios – Tilia
cordata, paltinul de munte – Acer pseudoplatanus, frasinul – Frasinus
excelsior, scorusul de munte – Sorbus aucuparia sau ciresul – Prunus avium.
Acolo unde padurea de fag intalneste o clima usor mai rece, la altiudinile mai
mari, se amesteca cu molidul si bradul, dar si alte conifere. La aceste
altitudini, caprioare, veverite, vulpi si ursi, ciocanitoare se ascund in
desisurile padurii. Cateva specii de arbori mai putin cunoscuti si de influenta
mediteraneana s-au raspandit si la noi, inca din
perioada neogenului si cuaternarului, adica acum aprox. 26 de milioane de
ani. Dintre arborii mai putin cunoscuti si care prefera zonele mai calde, mai
blande din padurea de fag enumeram alunul turcesc – Corylus colurna, iar
dintre arbusti caprifoiul – Lanicera xylosteum, murul – Rubus
hirtus, crusonul – Fragula alnus si verigariul – Rhamnus catharticus.
e tulpiniie fagilor si ale unor creste de munte putem intalni o planta agatatoare
cu renumite proprietati emoliente asupra laringelui si faringelui, este vorba
despre iedera – Hedera helix. Aproape de solul umed si afanat se intinde
vegetatia erbacee care cuprinde o serie de plante
interesante: matraguna – Atropa belladonna, planta folosita in medicina
populara pentru tratarea colicilor gastrointestiali. In prezent, nu e recomandat sa
o utilizati, intrucat toxicitatea ei afecteaza tesuturile tractului digestiv. Tot aici
cresc si fragii de padure, creasta-cocosului, ferigi.
in colturile umede si racoroase ale padurii de fag se ascund sbarciogul (ciuperca
comestibila) si palaria sarpelui, (ciuperca otravitoare), dar si cateva specii foare
frumoase de licheni – Lecanora subfusca, Parmelia acetabulum, Peltigera
canina.
oluri podzolice, tipul de soluri acide. Format prin procesul de podzolizare,
transformarea de la roca mamă sub influența de hidroliză acidă, îndepărtarea de
nămol, cu două, și metal trivalent din orizonturile superioare eluvial de profilul
de sol în illuvial (ca urmare a migrației de organo-minerale compuși și lessivage
– scurgerea de particule de argilă de la superior la inferior liber distrugerea
preliminar de aluminosilicați) și acumularea relativă de siliciu în ele. Podzolice
apare în roci de orice cereale (mecanic), s-a încheiat atunci când orizontul de
suprafață de sol sunt uneori excesiv de umed, acid și apă regimul de spălare.
Solurile podzolice au fost descris pentru prima data de Dokuchaev (1879), în
provincia Smolensk. Caracterizat de profil acide, sol diferențiată, epuizarea a
orizonturilor superioare ale metalelor nămol și trivalent, îmbogățirea relativă de
dioxid de siliciu, de mică putere eluvial-humus orizont, sau chiar lipsa acesteia
(în humus predomină peste fulvici humic acizi). Orizonturile de profil din soluri
podzolice emite: A0 (așternut) – putere de 1–10 cm; A1 (eluvial-humus) – 1–
20 cm, structura gri, sub formă de pulbere, adăugarea de vrac, contine 1-6% din
humus, A2 (podzolice ) – 2–20 cm (uneori mai mult), gri deschis (aproape alb)
de culoare, plus lamelar, friabil, argilos și solurile argiloase conțin podzolice
cereale orshteynovye B (illuvial) – 10–50 cm grosime și mai greu pe textura
decât orizonturile superioare, maro, cu krupnomnogogrannoy, structura rar
prismatic, C (materialul de bază).
În zona de pădure (Europa de Nord, Siberia, Orientul Indepartat, Europa
Centrală și de Sud Canada, nord-estul SUA), solurile podzolice sunt subtipuri:
gleepodzolistye, podzolice, SOD-podzolice și Soddy-palid-podzolice. Există
incluziuni interzonal de subtipuri asociate cu particularitățile locale de formare a
solului. Vom descrie solurile podzolice subtropicale si tropicale din bazinul
Amazonului, în zonele tropicale din Asia și Africa, Uniunea Sovietică – în
Colchis. În funcție de natura rocii mamă și unele caracteristici ale subtipurilor
moderne și relicte formarea solului solurile podzolice sunt împărțite în genuri și
specii.
În zonele forestiere de soluri podzolice sunt principalele domenii de teren
agricol silvicultură și folosesc. Zonele cu argilă și soluri podzolice (lut) sunt
furnizate cu privire la umiditate (în ani umede pot obturarea hidrică a culturilor
de iarnă), deficitul cel mai profund de umiditate a solului observat distribuția
dimensiunea de lumină și de secetă. În solurile podzolice expedient var,
aplicarea de îngrășăminte organice și minerale. Efectiv utilizate în scopuri
forestiere, pentru cultivarea produselor agricole culturi.
- soluri: brun-acide, brune de pădure și soluri podzolice;
- temperatura medie anuală de 6-8 °C;
- lumină slabă
- arbori: fag, mesteacăn, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad;
- arbuști: alun, mur, corn;
- plante erbacee: ferigă, mușchi, licheni, mierea-ursului, păius;