Infiintarea si exploatarea

unei ferme de nurci

Student :
- Divile Iulia-Bianca
 Introducere
O bună dovadă că această afacere ar putea lua un avânt promiţător în ţara
noastră este şi faptul că, în momentul de faţă, concurenţa este destul de
mica. La nivelul întregii ţări, există doar putin peste 10 ferme de animale
de blană autorizate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (ANSVSA),
potrivit ultimelor date făcute publice, la sfârşitul anului 2015. În aceste
ferme, situate în 8 judeţe, erau înregistrate 16.141 de animale, după cum
urmează: şinşile (5.417), vulpi albastre (10.049), nurci (140), dihori (364),
vulpi argintii (88) şi vulpi polare (83).
După înăsprirea legislaţiei europene în privinţa exploatării nurcilor şi
tendinţa de a se interzice, până în 2024, existenţa acestor ferme,
europenii şi-au îndreptat ochii spre România, pentru o dezvoltare pe
termen a acestor afaceri cu blănuri de lux. Reamintim că, la nivel
mondial, Olanda deţinea 9% din producţia mondială anuală de blană
de nurcă, în timp ce Danemarca şi China deţin supremaţia şi
concetrează, împreună, peste jumătate din efectivul de nurci
crescute în ferme.
La nivel mondial, afacerile cu blanuri au fost apreciate la 14 miliarde
de dolari în 2013, iar tendinţa este de creştere fulminantă, mai ales
după depăşirea crizei economice din 2009.
 Nivelul Investitiei
Investiţia într-o astfel de fermă se recuperează destul de repede, în
funcţie de numărul de nurci existent. Hainele din blană de nurcă costă
chiar şi 15.000 euro, iar pentru confecţionarea acestora se folosesc
aproximativ 60 de animale! Deci, preţul unei nurci cu blană de calitate,
fără defecte, ajunge si la 250 euro bucata.
Nurca este un animal sălbatic aparţinând familiei Mustelidae,
care este crescut în captivitate, în special pentru producţia de
blănuri. Primii pui de nurcă născuţi în captivitate au fost obţinuţi
în 1936, în Statele Unite. În libertate, se întâlnesc două subspecii
de nurcă: – nurca americană (Mustela vison) sau vizonul; –
nurca europeană (Mustela lutreola). În captivitate se creşte, în
special, nurca americană. Extinderea creşterii nurcilor se
datorează adaptabilităţii animalelor la condiţiile de mediu oferite
de crescător şi calităţilor deosebite ale blănurilor.
 Caracteristici ale blanii
Blana nurcilor este deasă, lucioasă, uşor aspră. În urma creşterii în
captivitate, din nurca sălbatică, aceea care are culoarea maro închis, au
apărut în mod spontan mai multe mutaţii care s-au stabilizat ca varietăţi
de culoare. În prezent, se cunosc 27 varietăţi, dintre care 19 sunt
determinate de gene recesive şi 8 de gene dominante. Astăzi, se
întâlneşte o gamă largă de culori, ca: negru, maro, gri, albastru, violet,
alb. Blana este mai închisă în partea dorsală a corpului, mai ales pe
ceafă şi către membrele din spate. Faţa ventrală a corpului are o nuanţă
mai deschisa, sur-cafenie. Pe gât, caracteristic, se poate sesiza o pată
mică, galbenă sau albicioasă. Lungimea corpului variază între 28-45 cm,
iar cea a cozii este de 11-18 cm. Masa corporală este de 1-5 kg la mascul
şi de 0,5-1 kg la femelă.
Majoritatea variaţiilor de culoare ale blănii prezintă unul sau
mai multe defecte, în comparaţie cu tipul sălbatic. Aceste
defecte au apărut ca o consecinţă a efectelor pleiotropice a
genelor mutante, încât bolile ereditare sunt foarte frecvente
la această specie. Astfel, nurca Aleutina, care are culoarea
albastră-violet, prezintă o debilitate constituţională şi o
sensibilitate crescută la boli. Nurca mutantă Pastel Royal
prezintă o anomalie congenitală a gâtului numită torticolis.
Nurcile albe Hedlund sunt caracterizate printr-o
predispoziţie crescută la surditate, iar majoritatea
masculilor prezintă azospermie (sunt sterili).
Însă, ”defectele” de culoare pot însemna un avantaj
economic, fermierul având posibilitatea etalării unei oferte
diversificate.
Nurcile sunt mamifere carnivore semiacvatice. Nurcile sunt animale
extrem de sensibile la stres, femelele putând avorta spontan, în
aceste circumstanţe. Nurca duce o viaţă monogamă, săpandu-si
galerii pe malul apelor. Înoată şi se scufundă bine. Este un vânător
crunt, chiar dacă agresorul este mai puternic.
Nurcile crescute în captivitate, în crescătorii, trebuie să beneficieze
de anumite condiţii de viaţă. Toată crescătoria trebuie să fie betonată
şi prevăzută cu un sistem de canalizare. Cuştile individuale montate
pe un cadru metalic, fiecare la un metru înălţime de la platforma de
beton sunt acoperite cu o copertină.
Cuştile prezintă o dimensiune standard . La unul dintre capetele
cuştii se amenajează un cuib ce comunică cu padocul, printr-un
orificiu circular. Cuştile sunt formate din plasă de sarmă. În partea
opusă cuibului este prezentă o adăpătoare din aluminiu, pentru
consum. Întreaga crescătorie este împrejmuită de un gard din plasă,
cu o înălţime de 2 metri, 30 de centimetri intrând în beton.
 Alimentatia nurcilor
Alimentaţia nurcilor este alcătuită în proporţie de 60-80% din furaje
de origine animală şi restul din furaje de origine vegetală. Furajele
de origine animală sunt reprezentate de : organe (de ovine şi
taurine), peşte, lapte şi derivaţi din lapte, ouă, pui în vârstă de o zi,
etc.
Furajele de origine vegetală sunt reprezentate de pâine neagră
(bogată în complex B), roşii, cartofi fierţi, frunze de salată, de
spanac, tocate mărunt . În hrana nurcilor se vor introduce, de
asemenea, minerale, sare fosfocalcică şi cărbune de lemn. Toate
aceste alimente se amestecă în malaxoare speciale şi se
administrează circa 300 g/zi/nurcă adultă. Hrana nu se pregăteşte
decât pentru ziua respectivă. În timpul sezonului rece, hrana se
administrează în timpul prânzului, iar în sezonul cald, la sfârşitul
zilei.
Nurcile se reproduc o singură dată pe an, între 5-25 martie.
Gestaţia durează între 38-78 de zile, cu o medie de 52 de zile.
Fătarea se desfăşoară eutocic (fără probleme), în cuibul de fătare,
femela dând naştere, în medie, la 4-6 pui (cu o lungime de 5-7 cm
şi o greutate de circa 7-9 grame). Puii prezintă canalul auditiv
înfundat, sunt lipsiţi de păr, iar ochii sunt lipiţi, deschizându-se în
jurul vârstei de 30 de zile. La 50 de zile, părul de vară este complet
dezvoltat.
Nurcile, care sunt animale căţărătoare, sunt ţinute în cuşti de 12
cm2, cu înălţimea de minimum 32 cm. Prin comparaţie, habitatul
natural al unei nurci se situează între 0,5 şi 6 kilometri. Condiţiile
de fermă le limitează enorm mobilitatea, dar şi accesul la apă,
pentru înot. Acoperişul metalic le protejează de ploaie, însă nu şi
de căldura soarelui. În toate sistemele de creştere, excrementele şi
urina cad direct pe podeaua fermei.
Bibliografie:

Bud, Ioan, Ștefan

Reka, Animale de blană,
Editura Risoprint, Cluj
Napoca, 2006