ACVILA DE MUNTE

Acvila de munte (Aquila chrysaëtos L.) este o pasare extraordinara, o

pasare frumoasa si rara, ciudata si
misterioasa, care merita sa fie
îndragita. Este emblema fortei,
puterii si agilitatii. Romanii o
socoteau semn al norocului iar
legenda spune ca eroul-zeu
national al Finlandei, Kalev, a
poposit în tara pe spinarea unei
acvile.
Acvila sau pajura regală
apare pe blazoanele multor
familii europene ca simbol al
puterii si a fost purtata în lupta,
brodata pe steagurile unor
puternice imperii. Pe vechea stema a casei regale si pe stema de astazi a
României este desenata acvila de munte. Pasarea de pe sigla Parcului National
Retezat este o acvila tânara planând în zbor maiestuos peste Vârful Retezat. De
altfel, Retezatul este unul dintre putinele locuri din România unde mai poate fi
observata aceasta splendoare a naturii.
Acvila de munte este cea mai mare specie de acvile şi aparţine tipului de
faună transpalearctic, iubind înălţimile munţilor şi cuibărind în locuri
inaccesibile oamenilor. În ultimile decenii, din cauza răspândirii armelor de
vânătoare şi folosirii stricninei pentru combaterea răpitoarelor, efectivul acestei
specii – simbolul heraldic al României – s-a redus îngrijorător. Numărul
cuplurilor care mai trăiesc în Carpaţi este estimat la numai 10. În acest context,
ocrotirea acvilei de munte trebuie realizată nu numai prin punerea sub regim de
protecţie, ci şi prin acordarea unui sprijin de hrană în zonele unde cloceşte, aşa
cum se practică în alte zone geografice cu specii răpitoare periclitate.
Putând depasi ca lungime 90 cm, iar ca deschidere a aripilor (anvergura îi
spun ornitologii) doi metri, este a doua specie de pasare de prada dupa acvila de
câmp, este una dintre pasarile rapitoare cele mai puternice si una dintre cele mai
mari pasari din România. Ghearele acvilei de munte sunt foarte ascutite, ea
omoara prada cu gheara care este in opozitie cu celelalte.
Cuibul acvilei de munte, construit de cele mai multe ori în crăpături sau pe
polite de stânci înalte, unde omul cu greu poate ajunge, este cea mai puternică
constructie dintre toate cuiburile de păsări din Europa.
 Perechea de acvile foloseste câtiva ani în sir acelasi cuib, în fiecare an
reparându-l si aducând material nou, astfel încât, dupa un timp, cuibul poate
atinge dimensiuni foarte mari. Astfel, în literatură este amintit un cuib din Alpii
Elvetieni care avea 1m înaltime, 3m lungime si 2m lătime, deci … un volum de
6 m cubi!
Acvilele "se casatoresc" pe viată, o pereche de acvile traieste împreuna
toata viata. În martie sau la început de aprilie, femela depune 1-2 oua, din care
după o perioada de 40-43 de zile de clocit, apar puii. De cele mai multe ori, doar
unul din pui supravietuieste devenind independent dupa 70 de zile, timp în care
este îngrijit de cei doi părinti.
Hrana acvilei de munte o constituie, în special, mamiferele de talie mică
(ex. sobolani), iepuri, marmote dar si pasari. Se hraneste si cu cadavre proaspete,
fiind alături de corbi un bun "sanitar" al muntelui, oprind raspândirea bolilor si a
infectiilor de la cadavre. Nu face nici un rău animalelor domestice sănătoase si în
nici un caz omului.

Regina păsărilor este în pericol !

Acvila regală, cum mai este numita acvila
de munte, este din ce în ce mai rar vazuta în
muntii nostri. A fost împuscata pentru dorinta de
neînteles a unor vânatori de a o avea împaiata în
casa. A fost otravita în timpul programului de
stârpire a lupilor în care se foloseau hoituri
otravite.
A fost intoxicata cu pesticide folosite în
agricultura, locurile de cuibarit i-au fost deranjate
de turisti curiosi si nepasatori la nevoile ei.
La noi în tară, numărul de exemplare estimat de specialisti nu depăseste
câteva zeci de perechi. Câteva perechi cuibăresc în Parcul National Retezat.

S-o ajutăm pe Regina păsărilor!

Deşi acvila îşi face cuibul face în locuri inaccesibile, vânătorii amatori sau
braconierii, profitând de lipsa de interes a celor ce au ca sarcină protejarea
speciilor rare, ucid cu inconştienţă o serie de exemplare din această specie.
Tot din cauza vânătorii specii ca: vulturul pleşuv negru şi vulturul bărbos
(zăganul) au disparut încă de prin 1960-1965, iar specii ca: acvilele, urşii
carpatini, lupii, jderii, râşii (felinele Carpaţilor) şi pisicile sălbatice, cocoşii de
munte, lebedele sunt în pragul dispariţiei.
 Este tragic că nu există nici o cercetare guvernamentală pentru salvarea
acvilei de munte şi nici o preocupare serioasă şi constantă nu a mai existat de 20
de ani.
Pentru salvarea speciei este necesarăa:
1. Evaluarea la scară naţională a numărului real de exemplare, a numărului
de perechi cuibăritoare şi mai ales a numărului de pui şi juvenili de anul acesta –
viitorul real al speciei.
2. Evaluarea impactului populaţiei locale, braconierilor, păstoritului şi a
poluării locale asupra micului efectiv de acvilă de munte din zona de refugiu.
3. Realizarea de postere cu acvila de munte, precum şi a unor pliante, care
prin texte explicative să avertizeze asupra pericolului dispariţiei speciei, să
recomande măsuri pentru protejarea speciei, făcând în acest sens un apel la cei
care pot să susţină salvarea ei.
4. Realizarea unui documentar ştiinţific cu acvila din Carpaţi pentru marele
public.
5. Realizarea unei campanii publice pentru salvarea speciei: anunţuri în
presă, TV, radio, având ca scop creşterea respectului public faţă de această
specie.
6. Instituirea unor premii naţionale pentru cei care activează pentru salvarea
şi conservarea acvilei de munte, pentru monitorizarea ei şi educarea populaţiei
locale din vecinătatea zonelor de refugiu a acvilei de munte.
Toti putem contribui la salvarea de la disparitie a acestei specii, monument
al naturii si asta într-un mod foarte simplu. Când suntem în Retezat trebuie sa
mergem în liniste, doar pe potecile marcate, nu doar ca sa nu ne ratacim, ci si ca
sa nu deranjam animalele si plantele care traiesc aici. Trebuie sa povestim si
altora, mai ales vânatorilor înversunati, cât este de importanta acvila, spunându-
le ca împaiata ea nu mai poate fi "sanitarul muntilor".
Si mai trebuie săa respectăm ceva: nu trebuie săa rupeti nici un fel de
plantăa, oricât de neînsemnată vi s-ar parea. Această plantă, neînsemnată pentru
noi, poate fi foarte importanta pentru o insecta, sau o pasare, sau un mamifer.
Poate fi mâncarea lor, sau poate fi "casa" lor. La rândul lor, dupa cum stim deja,
pasarea si mamiferul devin hrana acvilei. Ca sa poata supravietui, acvila are
nevoie de aceasta hrana. Nici noi nu putem trăi fără hrană si fără adăpost.

Haideti să lăsăm şi acvila să trăiască!