Creșterea găinilor ouătoare a luat amploare în România, odată cu manifestarea dorinței

consumatorilor de a cumpăra și de a se hrăni cu ouă care nu provin de la găini ”stresate”,

adică crescute în baterii și exploatate în sistem superintensiv.
Creșterea găinușelor a devenit un hobby pentru mulți care doresc să se hrănească sănătos și
au un spațiu într-o curte la țară. Astfel a luat naștere multe microferme care sunt specializate
pe creșterea și întreținerea în sistem extensiv a găinilor specializate pe producția de ouă.
1. Rasa de găini Australorp, campioană la ouat- 364 de ouă în 365 zile
Această rasă originară din Australia, a fost obținută în anul 1920, având rădăcini
adânci în rasa Orpington. Numele acestei rase a fost dat de denumirea organizației de
unde provine rasa Orpington “Austral Orpington Club”.
Este o rasă de găini specializată în producția de ouă, fiind considerată o veritabilă
campioană, obținându-se de la ea, 364 de ouă în 365 zile. Rasa Australorp se găsește
pe piață în trei varietăți de culori: albastră, albă și neagră.
Chiar dacă găina Australorp este mai mică decât Oprington, totuși are carne pe ea.
Penajul negru are reflexe verzui, fiind completat de ochii negri. Exemplare albe de
găină Australorp sunt destul de des întâlnite. Picioarele negre au 4 degete. Cocoșul
ajunge la o greutate aproximativă de 4,5 kilograme, iar o găină cântărește aproximativ
3,5 kilograme.
Găinile din rasa Australorp sunt foarte active, având un ritm de creștere rapid,
începând ouatul de la vârsta de 5 luni. Este o rasă de găini ouătoare care se pretează la
creșterea în adapost închis, însă dă randament foarte bun dacă poate să se plimbe
nestingherită prin curte. Nu este o bună zburătoare, ceea ce face posibilă creșterea ei
în spațiu deschis, neavând nevoie de adăpost la înălțime. Găinile din această rasă sunt
destul de rezistente, trecând cu ușurință peste iernile geroase de la noi, fară a le fi
afectat ritmul de ouat.
Pe piață prețul unei găini mature pleacă de la 100 lei, în timp ce prețul puilor din rasa
Australorp placă de la 20 lei și poate ajunge până la 30 lei.

2. Rasa Lohmann Brown Classic- 300-330 ouă/an

Este cea mai răspândită rasă de găini ouătoare din lume, fiind întâlnită în aproape
toate zonele lumii.
Rasa Lohmann este o rasă de statură mică, având o greutate corporală ce nu depășește
2 kilograme. Produce anual, în medie 313 ouă, cu un consum de furaje redus, de doar
110 grame pe zi.
Este o rasă foarte răspândită la noi în țară, fiind întâlnită atât în fermele specializate de
creștere a găinilor ouătoare, cât și în gospodăriile populației

3. Rasa de găini Araucana produce cele mai sănătoase ouă

Această rasă este originară din America de Sud, și a fost numită astfel după indienii
Aracua din Chile. Rasa Araucana a apărut ca o hibridare între câteva găini și niște
păsări sălbatice de la care au moștenit caracterul ce le conferă titul de cele mai
sănătoase ouă și titlul de ouă verzi.
Coloritul cojii oului este de o nuanță verde-albăstrui, fiiind astfel numite și ouă de
Paști.
Majoritatea exemplarelor adulte, indiferent de sex, au crescute câte un smoc de pene
în părțile laterale ale ciocului , în dreptul urechilor. Datorită originii sale și-au păstrat
coloritul picioarelor de la păsările salbatice din Insulele Polineziene din care provin,
acestea fiind ușor verzui, verde sau negru. Au coada scurtă și teșită, practic sunt
lipsite de coadă.
Cocoșul din rasa Araucana ajunge la o greutate de 2 kilograme, în timp ce găina
ajunge la o greutate maximă de 1,5 kilograme. Au o producție anuală de ouă de 170-
180, cu o greutate a oului 53-60 grame. Producția de ouă nu este una însemnată, dar
datorită conținutului redus de colesterol din ou, acesta se vinde cu un preț ce pleacă de
la 2,5 lei bucata.
Luând în considerare greutatea medie a unui ou, ouăle Araucan furnizează: 4 g lipide;
219 mg colesterol şi 0.47 mg carotenoide per portie (un ou); în timp ce ouăle ISA
Brown furnizează; 3 g lipide; 213 mg colesterol şi 0.50 mg carotenoide per porţie (un
ou).
O caracteristică interesantă este compoziţia în acizi graşi a ouălor Araucana, care este
diferită de cea a ouălor de găină autohtonă. Lipidele din gălbenuşul de ouă Araucana
au un conţinut mai ridicat de acizi graşi mononesaturaţi, de acizi graşi polinesaturaţi
EPA şi DHA (acizi omega-3 care se găsesc în cantităţi mari în grăsimea de peşte), şi
un raport mai bun între acizii graşi omega-6/omega-3 comparativ cu ouăle ISA
Brown.
Prețul unei găini adulte din rasa Araucana este de 75 lei, în timp ce prețul unui pui din
această rasă pleacă de la 20 lei.

4.Rasa italiană de găini ouătoare – producție de 200-280 bucăți

Este o rasă ușoară de găini, originară din Italia care este specializată pentru producția
de ouă cu coaja albă și o greutatea destul de mare a oului. Cantitatea și calitatea cărnii
care se poate obține de la această rasă sunt inferioare. Este rasa al cărui material
genetic este foarte des folosit în vederea obținerii hibrizilor comerciali pentru ouă.
Puicile încep ouatul devereme, de la vărsta de 4 luni.
La maturitate cocoșul atinge o greutatea de 2,5-3 kilograme, iar găina are o greutate
de 2-2,5 kilograme.
Este cunoscută în lume ca având șase varietăți de culori: potarnichiu închis, deschis,
alb, negru, herminat, argintiu. Dacă este hrănită corespunzător oferă o producție de
200-280 de ouă, cu coaja albă și o greutate medie de 60-65 grame.
Prețul pentru o găină adultă pleacă de la 40 lei, în timp ce ouăle se vând la un preț
mediu de 1.5 lei

5. Rasa de găini ouătoare Leghorn – producție de 200 ouă

Rasa provine din portul Livorno, Italia, dintr-o populaţie italiană foarte veche.
Prezintă 12 varietăţi de culoare, cele mai reprezentative fiind: albă, brună, potârnichie,
neagră, pestriţă, albastră, galbenă, argintie şi aurie. Cea mai răspândită şi cea mai
productivă este cea albă. Toate au lobul urechii de culoare albă, picioare lungi de
culoare galbenă, iar ochii sunt de diferite varietăţi de roşu.
Masa corporală, la varietatea albă, diferă în funcţie de tip. Tipurile American, german
şi olandez sunt mai uşoare, având 2,5-2,7 kg cocoşii şi 1,7-2 kg găinile, iar tipul
englez mai greu, având 3-3,5 kg masculii şi 2-2,5 kg femelele.
Găinile Leghorn au o producţie medie anuală de aproximativ 200 de ouă. Ouăle au
greutatea de 55-67 g şi coaja de culoare albă. Instinctul de clocit se manifestă foarte
slab, găinile din această rasă căzând cloşti în proporţie de numai 1-4 %.
În România rasa Leghorn deţine primul loc în asigurarea producţiei de ouă

6. Rasa de găini ouătoare Marans- producție de 180-220 ouă

Este o rasă originară din Franța, având un penaj foarte bogat și colorat. La maturitate
cocoșul atinge greutatea de 3-4 kilograme, în timp ce femela ajunge la o greutate
medie de 2-2,5 kilograme.
Are o producție anuală de 180-220 de ouă, putând fi explotată atât pentru carne cât și
pentru ouă. Greutatea oului este de 60 grame și coaja este de culoare brună.
Este o rasă foarte răspândită în Franța, fiind extrem de des întâlnită și în gospodările
țărănești de la noi din țară

7. Rasa de găini ouătoare La Bresse – producție de 160-180 ouă cu greutate de

65-70 g
Este una din cele mai vechi rase franţuzeşti, formată prin selecţia populaţiilor locale
de găini. Prezintă trei varietăţi de culoare: neagră, albă şi cenuşie, cea mai răspândită
fiind varietatea neagră.
Masa corporală, la varietatea neagră este de 2-2,5 kg în cazul cocoşilor şi 1,7-2 kg în
cazul găinilor, iar la celelalte varietăţi de 2,5-3 kg la cocoşi şi 2-2,5 kg la găini.
Produce 160-180 de ouă anual, având o greutatea de 65-70 grame și coaja albă. La
Bresse nu este doar o rasă bună ouătoare, are, în acelaşi timp, şi o carne foarte
gustoasă.

8. Rasa de găini ouătoare Dominicană – producție de 170 ouă pe an

Este una din cele mai vechi rase americane, fiind introdusă în Europa în a doua
jumătate a secolului trecut, atrăgând pe crescători prin rezistenţa la boli,
adaptabilitatea la condiţii diferite de mediu, temperamentul vioi şi producţia relativ
bună de ouă. Greutatea găinii este de 2-2,5 kilograme, iar a cococşului de 2,5-3
kilograme.
Produce anual 170 de ouă, cu o greutate de 60-65 grame, având coaja de culoare maro
deschis.
Rasa Dominicană este recunoscută prin creasta bătută, înflorată, terminată într-un spin
scurt, ciocul de culoarea cornului, ochii expresivi, de culoare roşie-portocalie, faţa
fină, fără pene şi roşie, urechiuşele mici, tot de culoare roşie. Are bărbiţele mici,
rotunde, gâtul este acoperit cu penaj bogat, pieptul plin, bogat este purtat înainte şi
puţin ridicat. Aripile sunt strânse de corp iar abdomenul bine dezvoltat. Coada
cocoşului are secerele dezvoltate şi frumos curbate, iar a găinii purtate strâns.

9. Rasa de găini ouătoare Hamburg – producție de 150-170 ouă

Este o rasă formată în Anglia, prin încrucişarea raselor locale cu rasele Andaluză,
Minorca, Sumatra şi Sebright Bantam. Numele nu are nimic în comun cu oraşul
Hamburg din Germania.
Păsările din rasa Hamburg au o ţinută mândră şi constituţie fină. Cocoşii ies în
evidenţă prin spiritul de luptă. Ambele varietăţi (argintie şi neagră) prezintă desene
coloristice pretenţioase, ceea ce dă dovadă de cunoştiinţele genetice avansate ale
crescătorilor care au lucrat la formarea rasei. Caracteristică este creasta înflorată,
terminată cu un spin lung. Ciocul este scurt, de culoarea cornului, ochii maro-închis,
faţa roşie, urechiuşele albe sidefii. Bărbiţele sunt subţiri, fine şi rotunjite.
Greutatea corporală este de 1,5-2 kilograme la femele şi 2-2,5 kilograme la masculi.
Această rasă produce în medie 150-170 de ouă pe an, cu o greutate de 50-55 grame

10. Rasa de găini ouătoare Minorca – producție de 150-170 ouă/an

Rasa de găini Minorca este o rasă veche originară din Spania, unde era apreciată
pentru producția de ouă. Astăzi, rasa Minorca este folosită mai ales la expoziții și este
mai puțin populară decât era în trecut.
Gaina Minorca este cea mai mare și mai grea dintre rasele mediteraneene. Are un corp
lung și bine construit și o coadă bogată. Are o creastă mare și roșie care atârnă pe fața
găinii. Creasta mai poate fi și de culoare roz deschis. Lobii urechilor sunt mari și albi.
Această rasă de găini se prezintă într-o varietate de culori incluzând: negru, galben,
alb sau albastru. Femela ajunge la o greutate de 2.7-3.6 kilograme, iar masculul atinge
3.2-4.1 kilograme și depune 150-170 de ouă pe an

11. Rasa de găini ouătoare Gât golaș de Transilvania – 130-170 de ouă/an

Foarte cunoscută în partea Ardealului, această rasă de păsări de curte a fost prezentată
prima dată în 1975 de către două crescătoare pasionate din zona Sighișoarei. Deși s-a
crezut inițial că găina are gâtul golaș în urma unei încricițări cu o rasă de curcani, s-a
dovedit de fapt că este o trăsătură provenită dintr-o mutație genetică.
Gâinile din rasa Gât golaș de Transilvania se remarcă printr-o rezistență bună la
temperaturi exterem, sunt active și docile. Exemplarele din rasa pură sunt ușor de
identificat pentru că au gâtul, pieptul și gușa lipsite de penaj, care poate avea culoarea
alb, negru sau barat. Potrivit unui site de specialitate, trunchiul este oblic, capul mic,
iar pielea este albă, însă la temperaturi ridicate aceasta devine roșie. Gâtul este în
formă de S, de mărime mijlocie. Coada este de mărime mijlocie, iar aripile sunt lungi
și bine stranse de trunchi. Creasta este mică și dințată, ochii sunt de culoare roșie-
portocalie, iar bărbița și urechiusele sunt mici și roșii.
Aceasta rasa de găină a trezit interesul oamenilor datorită calităţilor multiple pe care
le are, oferind ouă şi carne de bună calitate. Găina Gât golaş de Transilvania produce
în medie 130-170 de ouă pe an, cu coaja de culoare albă şi greutatea de 65-75 grame.
Greutatea la cocosi este de 2,5-3 kg, iar la gaini 2-2,5 kg

12. Rasa mixtă de găini Plymouth Rock – până la 200 de ouă/an

Așa cum sugerează și numele, această rasă de găini este originară din SUA, din
Plymouth și, până la al doilea război mondial, era cea mai frecevnt întârlnită în
gospodăriile americane. Ca și caracteristici, se remarcă printr-o producție de până la
200 de ouă pe an și o carne foarte bună la gust și cu randament bun – cocoșii ating 3,6
kilograme, iar găinile 3 kilograme. O rasă mixteă, deci, Plimouth Rock are o
longevitate remarcabilă și nu este agresivă. Se recunoaște după spatele lung și lat,
pieptul mare, iar culoarea pielii și a piciorelor este galbena. Abdomenul găinilor este
mare și rotund, ceea ce sugereaza faptul că sunt bune de ouă. Creasta, bărbița, lobii
urechilor au culoare roșie, iar ciocul este galben.
13. Rasa mixtă de găini Rhode Island – peste 200 de ouă pe an
Poate cea mai cunoscută rasă de găini din lume, Rhode Island a fost creată ca rasă
mixtă – pentru carne și ouă. Rasa a fost crescută inițial in Adamsville, un sat din Little
Compton, Rhode Island, de unde apoi s-a răspândit, ajungând în 1903 și în Marea
Britanie. Penele acestor găini sunt ruginii, penajul fiind mai puţin lucios la găini decât
la cocoş. Cocoșii pot avea pene negre pe coadă și pe aripi, iar găinile în jurul gâtului.
Creasta, bărbița, lobul urechii și zona din jurul ochilor sunt de culoare roșie.
Picioarele sunt galbene.
Ca și producție de ouă, o Rhode Island poate avea peste 200 de ouă pe an, mai ales
dacă este bine furajată. Cocoşul ajunge la o greutate de 3.9 kilograme, iar găina la 2.9
kilograme, însă cea mai bună carne se obținede la păsările tinere.

14. Rasa mixtă Sussex poate ajunge la 230 de ouă pe an

Gâinile Sussex fac parte din una dintre cele mai vechi rase de păsări de curte. Se crede
că acestea existau în zona Marii Britanii încă din epoca romană, iar păsările cu penaj
pestriț au fost înregistrate abia în 1845 la o expoziție de specialitate. Rasa Sussex a
fost inițial creată pentru producția de carne, dar apoi s-a dovedit eficientă și în
producția de ouă. Sunt păsări docile, care se acomodează bine și crescute în spații
libere, și în spații închise.
Producția de ouă variază între 150 și 230 de ouă pe an, cu o greutate medie de 57 de
grame pentru un ou cu coaja pigmentată în brun-cafeniu, cu o oarecare nuanță de roz.
Rasa Sussex se evidentiază în creșterea semiintensivă prin intensitate ridicată a
ouatului în lunile de iarnă, acest fapt ducând la o poziție de frunte în randul celor mai
răspândite rase mixte. Carnea este foarte fragedă, de calitate superioară, gustoasă și
suculentă

15. Rasa mixtă de găini New Hampshire – până la 240 de ouă/an

A fost dezvoltată din rasa Rhode Island ca fiind inițial o linie cu o dezvoltare mai
rapidă, apoi a ajuns să fie recunoscută ca o rasă separată, ce a fost omologată în 1935.
Spre deosebire de rasa Rhode Island, găinile din rasa New-Hampshire produc mai
multă carne (prin urmare mai puține oua), cresc mai repede și sunt mult mai puternice.
Sunt păsări foarte bune de carne și de ouă. Producţia de ouă ajunge la 160-240 de ouă
anual. Cocoşul New Hampshire cântăreşte în medie 3.85 kilograme, iar găina 2.95
kilograme.
De reținut însă că specialiștii spun că această rasă poate avea personalități diferite.
Astfel, o găină poate fi foarte docilă sau, dimpotrivă, foarte agresivă. Le place să
trăiască în spații deschise, unde să poată sa ciugulească și să fie active.
Penajul găinilor din rasa New-Hampshire este bogat și pufos, cu o nuanță de roșu
deschis, având pene albastre sau negre la capătul cozii. Coada în sine este destul de
scurtă. Creasta de mărime medie, lobii urechilor și ochii sunt roșii. Picioarele sunt
galbene, cu pulpe mari și musculoase. Pielea este galbenă, iar culoarea cojii oului este
maronie.
Transferul in adapostul de adulte trebuie facut intre 18 si 19 saptamani, fiind
contraindicat dupa 20 de saptamani. Perioada de transfer pana la intrarea in
ouat se cheama perioada de acomodare si are ca scop adaptarea pasarilor in noul
mediu. In aceasta perioada riscul imbolnavirilor este minim, iar cerintele
nutritionale reduse, ceea ce-l poate face pe gospodar sa fie optimist, insa nu
intotdeauna justificat.

Pasarile nu trebuie scapate din mana in aceasta perioada. Deci nu intarziem cu

transferul puicutelor peste varsta de 18-19 saptamani, cand ele incep sa oua, deoarece
stresul la care sunt supuse determina incetarea ouatului si reluarea lui cu intarziere de
cel putin o saptamana. Varsta de 18 saptamani pentru rasele usoare, 19 saptamani
pentru rasele mixte si 20 saptamani pentru rasele grele, este cea mai potrivita
transferului. Aceasta este varsta in care pasarea isi incepe maturitatea sexuala, adica
isi termina un ciclu fiziologic si isi incepe un altul.

In cazul cresterii in libertate sau in sistem traditional, pasarea ajunge singura la

maturitatea corporala si sexuala, insa reproductia se face numai primavara si atat
maturitatea corporala cat si sexuala se ating foarte tarziu. In plus, datorita conditiilor
uneori neprielnice de hranire si ingrijire, in momentul aparitiei maturitatii sexuale nu
a fost inca atinsa maturitatea corporala, aceasta fiind una din cauzele pentru care si
productia de oua este scazuta.

Maturitatea corporala este determinata de hranire, iar cea sexuala de programul de

lumina. Intr-o mica masura si hranirea influenteaza maturitatea sexuala, dupa cum si
lumina poate influenta maturitatea corporala. O pasare bine hranita si dezvoltata are
tendinta atingerii maturitatii sexuale mai repede decat o pasare slab hranita, debila,
subdezvoltata, dupa cum un program de lumina prelungit da posibilitatea pasarii sa
consume mai multe furaje, permitandu-i sa atinga mai repede greutate maturitatii
corporale. 95% din factorii determinanti ai greutatii corporale apartin furajului si
numai 5% luminii, dupa cum in atingerea maturitatii sexuale 95% din influenta
apartine luminii si numai 5% furajului. Pentru a atenua efectele subdezvoltarii
corporale este necesara urmarirea atenta a greutatii, prin cantariri prin sondaj pe toata
perioada de crestere. Daca se constata diferente de greutate in minus, se acorda o mai
mare atentie modului de hranire si ingrijire.

In afara de relatia furaj-lumina-greutate-procent de ouat mai exista si alte elemente

importante. Schimbarea retetei furajere de tineret cu reteta pentru gaini ouatoare.
Reteta de gaini ouatoare este mai bogata in proteina, in vitamine si in calciu decat
reteta pentru tineret. Este logic, deci, ca furajele pentru gaini ouatoare sa inceapa sa
fie administrate la atingerea maturitatii corporale si sexuale. Trecerea trebuie sa se
faca treptat, timp de o saptamana, marind zilnic portia de furaj pentru ouatoare in
defavoarea furajului pentru tineret. Daca maturitatea corporala este mai avansata
decat cea sexuala, atunci se amana cu 1-2 satamani introducerea retetei pentru gaini
ouatoare si se mentine o reteta mai slaba pentru ca pasarile sa nu fie ingrasate prea
mult. Daca maturitatea corporala este intarziata, atunci se introduce, cu 1-2 saptamani
inainte, reteta pentru gaini, pentru ca aceasta este mai bogata nutritiv si poate sustine
un ouat normal.

O alta problema este administrarea calciului. Puicutele pot incepe acumularea

calciului cu doua saptamani inainte de atingerea maturitatii sexuale. Aceasta rezerva
de calciu din oase este foarte importanta in perioada de ouat, in special in perioada de
varf, cand procentul de ouat ajunge la 80-90%. Circa 6 grame din ou reprezinta coaja
si principala materie prima din care se produce coaja oului este carbonatul de calciu.
Coaja unui ou se produce insa in cateva ore inainte de ouat si ar fi imposibil ca gaina
sa o fabrice doar din calciu ingerat din furaje in aceste cateva ore. Coaja oului se
formeaza noaptea, pentru ca pasarea sa produca oul dimineata urmatoare. Deci este
necesar ca alaturi de ratia zilnica de furaje sa li se administreze pasarilor un supliment
de calciu, constituit fie din carbonat de calciu mineral, fie din faina sau spartura de
scoici. E nevoie de 2-3 grame zilnic timp de 2-3 saptamani inainte de ouat. Daca
gospodarul prepara singur furajul combinat, poate introduce acest calciu direct in
furaj. Daca primeste furajul gata fabricat trebuie sa-l administreze suplimentar. Daca
tineretul este crescut pe asternut, suplimentul se pune intr-un vas, iar pasarile il
consuma dupa nevoie. In baterie, calciul trebuie presarat deasupra furajelor
combinate, in fata fiecarei custi

Factorii cei mai importanti care nu trebuie sa lipseasca pentru o ingrijire corespunzatoare a
gainilor sunt: apa, hrana si adapostul. Un alt factor important ce trebuie avut in vedere este
sanatatea acestora.

Apa

Apa este un element esential pentru gaini, iar orice scadere al consumului de apa atrage
dupa sine scaderea in acelasi procent, a consumului de furaje. Daca intr-un climat temperat,
gainile consuma de 1,5-2 ori mai multa apa comparativ cu cantitatea de furaje, in zilele
calduroase de vara, ele consuma de 5 ori mai multa apa fata de cantitatea de furaje. Lipsa
apei timp de 12 ore afecteaza productia de oua.

Hrana

Pentru a trai si a produce normal, pasarile trebuie sa primeasca in hrana toate substantele
hranitoare: proteine, glucide, grasimi, substante minerale, vitamine etc. Cea mai buna hrana
pentru gaini este formata din amestecuri de materii prime furajere. Un astfel de amestec il
reprezinta Concentratele PVM, care se amesteca cu cerealele in proportie de 10-35%.

Amestecul de ferma / propria gospodarie este un furaj ce se poate produce din

disponibilitati sau din ceea ce se poate procura cu usurinta. Acest amestec ar trebui sa
contina minimum 2 – 4 materii prime furajere din urmatoarele grupe de furaje:

graunte de cereale, bogate in glucide (porumb, orz, sorg, grau etc.), intr-o proportie de 65%;
nutreturi bogate in proteine vegetale (mazare, tarate, seminte sau turte de floarea soarelui,
sroturi de soia sau floarea-soarelui etc.), intr-o proportie de 22 – 26%;
nutreturi bogate in proteine animale (fainuri de carne sau de peste, zer sau zara etc.), intr-o
proportie de 2 – 4%;
nutreturi minerale (creta furajera, faina din cochilii de scoici, var stins de cel putin 6 luni
etc.), intr-o proportie de 7-8%;
nutreturi vitaminoase (vitamina A, D si E).
In functie de rasa, nevoia zilnica de hrana a unei gaini este de:

110 – 115 g de amestec la gaini usoare si mixte ouatoare (hibrizi Albo si Roso, gaini Italiene
sau Gat golas);
140 g pentru gaini mixte care au greutate vie de 2.2 – 2,6 kg (Rhode-Island, Sussex, Plymouth
barat etc.);
160 – 180 g de amestec pentru gaini grele (Cornish, Plymouth alb etc.).
La fel de importante sunt si furajele verzi, putandu-se folosi cele mai diverse vegetale, plante
verzi tinere, incepand cu secara, lucerna, urzica, diverse alte frunze de sezon (sfecla, salcam,
floarea-soarelui, resturi de varza, ceapa, usturoi etc.).

Adapostul

Pe perioada verii, gainile pot umbla in voie prin curte, insa iarna acestea trebuie tinute intr-
un adapost bine izolat, ferite de frigul de afara. Pentru construirea adapostului, se vor cauta
desigur solutiile cele mai economice, insa nu trebuie neglijate detaliile care conditioneaza
calitatea acestuia.

Schimburile de aer se fac la nivelul peretilor, ferestrelor si acoperisului, deci acestea sunt
locurile importante pe unde se pierde caldura in timpul iernii si pe unde patrunde in timpul
verii.

Pentru izolatia adapostului se recomanda vata de sticla sau minerala. Un alt material izolator
foarte bun, il reprezinta polistirenul expandat.

Izolatia plafonului va fi mai exigenta, mai ales atunci cand se construiesc adaposturi / hale
fara pod. In interior, plafonul va fi protejat printr-un strat de vopsea sau alt material, cu o
buna valoare izolatoare.

Pe perioada iernii, in cazul gainilor ouatoare, caldura din adapost influenteaza direct nivelul
productiei de oua, consumul de nutreturi si chiar sanatatea pasarilor. Temperatura care
asigura cea mai mare productie de oua este de 13°C.

In adapostul pentru cresterea gainilor, in primul rand trebuie sa se evite scaderea

temperaturii sub 10-12°C (prin izolarea ferestrelor, a usilor de acces, a usitelor pentru pasari
si a oricaror deschideri prin care se poate pierde caldura produsa de pasari).

Ziua lumina se poate prelungi prin becuri electrice (3-5 W/m² pardoseala), care se aprind la
apusul soarelui si se sting dupa 5 ore, in decembrie, dupa 4 ore in ianuarie, dupa 3 ore in
februarie, dupa 2 ore in martie si dupa o ora in aprilie, pentru ca in mai si iunie gainile sa
traiasca numai cu lumina naturala.
Pentru a reduce cantitatea de caldura care intra in timpul verii prin acoperis, se recomanda
ca acesta sa fie impregnat cu un amestec format dintr-o solutie de clorura ce Ca, Cu, clorura
de Na, melasa, asigurandu-se in felul acesta o suprafata care refracta razele solare, ceea ce
scade temperatura in interiorul adapostului / halei cu cca 5-6 °C. Pentru o hala cu o
suprafata de 1000 m², solutia trebuie sa contina urmatoarele cantitati:

200 kg clorura ce Ca;

300 g de Cu;
11,5 kg clorura de Na;
2 l melasa.
Bolile gainilor

Gripa aviara

Aceasta boala este cauzata de virusul orthomyxovirus, şi este contractat prin inhalarea de
fecale infectate. Este una dintre bolile contagioase ale păsărilor de curte şi este cel mai uşor
de transmis de catre pasarile de apa. Gripa aviara este o boala transmisibila si la om.

Simptomele acestei boli sunt: stranut, tuse, pierderea poftei de mancare, diaree, depresie,
dureri respiratorie şi emaciere.

Vaccinarea pasarilor inca de la o varsta foarte frageda, poate ajuta la cresterea rezistentei
fata de boala.

Acariozele pielii si a penelor

Gainile pot fi afectate de insecte precum paduchi, purici si plosnite care patrund in piele si
afecteaza organismul pasarilor. Acestea pot fi parazitate de un anumit tip de capuse,
denumite “capuse de gaina”, care apartin familiei Argasidae (Argas persicus), cu dimensiuni
de 4 – 5 mm, avand o culoare galbena-rosiatica. Acesti paraziti ataca numai in timpul noptii.
Odata ajunse pe corpul gainii, capusele raman acolo pana la 1-2 ore, apoi se retrag in spatii
ascunse, cum ar fi crapaturile cotelelor.
Capusele sunt paraziti foarte rezistenti, putand sta fara sa se hraneasca pana la 6 luni.
La gaini, capusele se localizeaza sub pielea de pe picioare, formandu-se cu timpul niste
cruste groase care incomodeaza mersul pasarilor, acestea putand deveni invalide daca nu
sunt tratate.

Pentru a fi indepartate, crustele trebuie inmuiate cu sapun sau ulei alimentar, iar apoi
spalate cu apa calda cu mare grija. Dupa ce crustele au fost indepartate, pielea trebuie
tratata cu unguiente speciale.

Leucoza

Odata aparuta la gaini, leucoza nu mai poate fi tratata. Este o boala virala, iar contaminarea
poate avea loc atat prin oul clocit, dar si prin contactul dintre gaini. Pasarile contaminate cu
aceasta boala, manifesta urmatoarele simptome: scaderea in greutate, creasta si gusa sunt
palide, ficatul se mareste si capata niste pete albe etc.
Paralizia pasarilor sau boala lui Merek

Boala lui Merek este o boala care afecteaza creierul si nervii gainii. Sursele infectiei cu
aceasta boala sunt păsările bolnave, care elimină virusul în mediul extern prin toate
secreţiile şi excreţiile organismului, contaminând furajele, aşternutul apa şi obiectele din
adăposturi. Aceasta boala poate avea atat localizare neurala, cat si oculara si cutanata.

Localizarea neurala se manifesta prin dificulatatea de deplasare a pasarilor, lucru datorat

ingrosarii nervilor picioarelor, si pozitii anormale ale gatului si aripilor.

Localizarea oculara se manifesta prin decolorarea irisului. Acest proces duce la orbirea gainii.

Localizarea cutanata se exprima prin ingrosarea foliculilor plumiferi din diverse zone ale
corpului, fapt ce duce la scăderea calităţii comerciale a carcasei.

Pentru prevenirea acestei boli, este recomandata vaccinarea puilor inca din perioada de
formare (perioada de viata 7-15 zile).

Tuberculoza

Tuberculoza este o boala care apare mai ales la gainile batrane. Bacteria responsabila cu
aceasta boala este extrem de rezistenta, rezistand pana la 4 ani de la eliminarea prin
dejectiile animalelor bolnave. Pasarile bolnave slabesc, creasta si gusa capata o culoare
inconfundabila, iar dupa transare se pot observa noduli galbeni in ficat, splina, pe peretii
intestinali si chiar la nivelul articulatiilor.

In cazul acestei boli vindecarea nu este posibila, si cel mai indicat este sa se sacrifice toate
pasarile din curte / adapost in momentul aparitiei bolii. De asemenea, este indicata
dezinfectarea adapostului, a ustensilelor si a imprejurimilor

Metabolismul pasarilor este foarte ridicat. Furajul ingerat este repede asimilat de organism
si transformat fie in substante nutritive necesare vietii, cresterii in greutate, activitatii zilnice
cat si in materii necesare productiilor pe care le asteptam de la ele, in cazul de fata - oua.
Acest avantaj are, insa, un inconvenient...

Cand e prea cald, pasarile sufera, caci sistemul lor de termoglare este mult inferior in
comparatie cu cel al mamiferelor, ele neavand glande sudoripare care sa le asigure un sistem
eficient de lupta impotriva temperaturilor exterioare ridicate. De aceea, pasarile se apara
impotriva caldurii doar prin accelerarea miscarilor respiratorii, in vederea evaporarii prin
intermediul plamanilor a unei cantitati mari de apa si, implicit, scaderea temperaturii
corporale. Daca temperatura creste peste 32°C, pasarea nu-si mai poate scadea temperatura
prin accelerarea respiratiei, iar peste 40°C moare.
Cand temperatura scade sub +4°C, devine critica pentru pasare, sub -5°C pasarea incepe sa
nu-si mai poata mentine temperatura corporala, la -10°C, ea isi intensifica la maxim
metabolismul si poate rezista la frig daca este bine hranita, dar la temperaturi prelungite sub
-10°C pasarea moare.

Zona termica in care pasarea isi poate regla temperatura corporala se afla intre +4 si +24°C.
Zona de confort termic, in care crescatorul trebuie sa-si plaseze gainile pentru ca ele sa dea
maxim de productie cu minim de furaje, este cuprinsa intre +14°C si +22°C.

Pe langa temperatura sunt si alti factori de confort cu rol considerabil in viata gainii. Cand
temperatura este scazuta, ea este de regula insotita de umiditate ridicata si de o crestere a
concentratiei de gaze nocive in adapost. Daca umiditatea este foarte scazuta, in adapost se
formeaza un praf care irita mucoasele, ochii, caile respiratorii si in care se gasesc numerosi
germeni, mai ales in cazul cresterii pe asternut. Daca umiditatea este foarte ridicata, este
scos din functiune sistemul de termoreglare prin respiratie al pasarii. De regula o
temperatura peste 30°C, combinata cu o umiditate de peste 90% este letala pentru pasari.

Daca pasarile sunt lasate sa traiasca si sa produca in mediul natural, ele se confrunta cu
asperitatile unor ierni friguroase si a unor veri calduroase, dar supravietuiesc sacrificandu-se
productia. Daca le asiguram un mediu artificial, el trebuie bine dirijat pentru ca, in lipsa
soarelui si a aerului curat, poate deveni mai inconfortabil pentru pasari decat toate viscolele
iernii si arsitele verii la un loc.

Climatizarea de vara. Pentru a creste pasari intr-un spatiu inchis trebuie sa dirijam
microclimatul. Este nevoie de un adapost bine izolat termic, care sa nu permita iarna frigului
sa patrunda, iar vara, caldurii. Daca adapostul este prevazut cu ferestre, ele pot fi
suspendate pe timpul verii si inlocuite cu plasa deasa de sarma, pentru a nu permite accesul
pasarilor salbatice, in special al vrabiilor, care pot contamina gainile cu boli. Trebuie avut in
vedere insa, un lucru foarte important: lumina puternica din zona ferestrelor, daca vine in
contact cu semiobscuritatea din zonele neluminate, poate deveni o cauza a instalarii
canibalismului. Apoi zgomotele survenite pe neasteptate, pot fi si ele un factor puternic de
stres pentru pasari. E bine ca in jurul adapostului sa fie plantati copaci si multa verdeata.
Umbra permite ca aerul introdus in adapost sa fie cu cateva grade mai scazut. In timpul
caniculei se poate stropi vegetatia din jurul adapostului si chiar peretii si acoperisul.

Climatizarea de iarna. Lupta impotriva temperaturilor scazute din timpul iernii e mult mai
dificila decat lupta cu canicula. Daca intr-un an, in cel mult 60 de zile se inregistreaza peste
24°C, si aceasta cateva ore pe zi, exista un numar dublu de zile in care temperatura
exterioara scade sub +10°C; de cele mai multe ori ea se intinde 24 din 24 de ore, cu minime
care pot cobora pana la -40°C. Pe masura ce temperatura exterioara scade, exista tendinta
ca si in adapost temperatura sa scada treptat, mai ales in timpul noptii. Incepand cu a doua
jumatate a lunii noiembrie apar precipitatii abundente, insotite de inghet, ceea ce duce la
scaderea temperaturii din adapost sub limita de confort si o crestere a umiditatii. Pentru a
evita asemenea probleme e nevoie de un adapost bine izolat termic. Pierderea caldurii din
adapost se face pe mai multe cai, dar in special prin acoperis, pereti, ferestre si chiar
pardoseala. La o temperatura sub zona de confort termic, gainile reduc ouatul si consuma
multe furaje, ceea ce reduce considerabil rentabilitatea crescatoriei.
Cum se ingrijesc gainile ouatoare iarna

Instalate in adapostul de iarna, inca de la inceputul lunii noiembrie, gainile, mai ales daca la
populare erau puici, in varsta de 22-24 saptamani (deci eclozionate in jurul lunii mai), trebuie
ca in decembrie - ianuarie sa produca saptamanal cel putin 5 oua pe cap de pasare.

Pentru aceasta insa, pe langa un bun adapost si o hranire completa pasarile trebuie sa aiba
asigurate inca o serie de conditii de viata care se refera mai ales la mediul inconjurator si la
programul de ingrijire.

Ce pretentii au gainile ouatoare in lunile de iarna

Caldura din adapost influenteaza direct nivelul productiei de oua, consumul de nutreturi si
chiar sanatatea pasarilor. Temperatura care asigura cea mai mare productie de oua este de
13°C, masurata la nivelul de vietuire a pasarilor (40-50 cm de la pardoseala sau, in cazul
bateriilor, la nivelul etajului de mijloc.

La temperaturi de 14-18°C sau chiar de 19-22°C productia de oua este de asemenea mare,
iar consumurile de nutreturi pentru un ou sunt mai reduse (150-160 g nutret pentru un ou).

Temperaturile mai scazute de 12-10°C si chiar de 8°C permit productii satisfacatoare de oua,
daca mediul din adapost nu devine prea umed.

Sub 8°C ouatul incepe sa scada, consumul de nutret pentru un ou crescand mult. La
temperaturi insa mai mici (2-3°C) ouatul devine atat de rar incat abia se poate obtine 1 ou pe
saptamana de la fiecare gaina cu un consum de peste 800 g nutret pentru un ou.

Umezeala din asternut si din aerul adapostului poate sa creasca in lunile reci si sa influenteze
in rau productia de oua si sanatatea pasarilor. Aceasta se poate corecta prin pastrarea in
adapost a unei temperaturi mai putin scazute, prin ventilatie, prin evitarea oricarei surse de
umezire (adapatori necorespunzatoare, condens de apa pe pereti sau tavane etc.) si prin
intretinerea corecta a asternutului.

Aerul din adapostul pentru cresterea gainilor influenteaza in rau productia si sanatatea
pasarilor atunci cand nu este aproape tot atat de curat cat aerul din atmosfera.

In adapost el poate saraci in oxigenul pe care pasarile il Iau prin respiratie si se poate incarca
cu gazele daunatoare eliberate de pasari si de dejectii.
Primenirea aerului se realizeaza prin ventilatie, care poate fi neorganizata (deschiderea dupa
nevoie a ferestrelor) sau organizata: artificiala - prin electroventilatie - sau naturala - prin
cosuri de ventilatie.

Lumina din adapostului pentru cresterea gainilor, in timpul lunilor de iarna, nu asigura
durata necesara formarii oulelor astfel incat in aceasta perioada apare nevoia de prelungire
a zilei, prin iluminare artificiala, astfel incat ziua lumina sa nu fie mai scurta de 14 ore.
Tinand seama de toate acestea trebuie ca, in lunile de iarna, sa se ia o serie de masuri
specifice pentru a da pasarior posibilitatea de a produce pe masura posibilitatilor pe care le
au.

Cum se pot realiza conditiile cerute de gaini in lunile de iarna

In adapostul pentru cresterea gainilor, in primul rand trebuie sa se evite scaderea

temperaturii sub 10-12°C (prin izolarea ferestrelor, a usilor de acces, a usitelor pentru pasari
si a oricaror deschideri prin care se poate pierde caldura produsa de pasari.

Pentru aerisirea adapostul pentru cresterea gainilor se lasa numai un ochi de geam care sa
se poata deschide la nevoie sau se foloseste cosul de ventilatie, al carui tiraj se reduce pe
vreme geroasa la jumatate sau chiar la un sfert.

Ziua lumina se poate prelugi prin becuri electrice (3-5 W/m² pardoseala), care se aprind la
apusul soarelui si se sting dupa 5 ore, in decembrie, dupa 4 ore in ianuarie, dupa 3 ore in
februarie, dupa 2 ore in martie si dupa o ora in aprilie, pentru ca in mai si iunie gainile sa
traiasca numai cu lumina naturala.

Pentru a feri pasarile de excesul de umezeala, se verifica adaposturile si gradul lor de

populare (umplere), ca si pozitia lor (nivelul apei sa fie la nivelul liniei spinarii pasarilor).
Pe vreme geroasa este bine ca, la schimbarea zilnica a apei, sa se foloseasca apa calda (50-
60°C).

Pentru acelasi motiv pasarile nu se lasa libere in exterior pentru a nu aduce pe picioare apa
din zapada sau noroi. Asternutul umezit se inlocuieste cu material uscat si ori de cate ori
incepe sa se formeze deasupra o pojghita noroioasa, se afaneaza cu furca, introducand
dejectiile in mijlocul asternutului pentru a-i usura fermentarea.

Se asigura densitatea normala a pasarilor astfel incat acestea sa poata incalzi adapostul fara
a produce prea mari cantitati de gaze daunatoare sau umezeala, respectiv 3-4 gaini mixte
sau 4-5 gaini usoare/m² de pardoseala.

Hranirea pasarilor, indiferent daca se folosesc nutreturi combinate, amestec de concentrat

PVM cu cereale sau furaj de ferma, poate fi imbunatatita daca se administreaza suplimentar
morcov ras, graunte incoltite (ovaz cu coltul alb), frunze din fan de lucerna si de asemenea,
separat, o sursa de calciu (creta furajera, fosfat de calciu, var stins de peste 6 luni).

Recoltarea oualor trebuie sa se faca de 2 ori pe zi, la orele 10-11 si 14 si acestea pastrate
intr-o incapere neincalzita (dar nu sub 6-8°C) preferabil pe cofraje din carton.

In asemenea conditii, cu gaini dintr-o rasa buna ouatoare care au ajuns la varsta de 20-24
saptamani la inceput de decembrie, crescatorul se poate astepta la productii medii de 5
oua/saptamana si respectiv peste 130 oua de la fiecare gaina in perioada de 6 luni cuprinsa
intre decembrie si mai.