BAZELE TEHNOLOGICE ALE

PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN
CÂMPUL DESCHIS
 Tehnologia producerii
legumelor
Definiţie:
Tehnologia producerii legumelor
reprezintă totalitatea operaţiunilor
tehnologice care se aplică la
cultivarea unei sau altei specii
legumicole , începând cu pregătirea
solului şi terminând cu recoltarea,
condiţionarea şi valorificarea
producţiei.
Particularităţile tehnologiei
intensive
 Un timp îndelungat legumicultura
a fost o ramură cu caracter
extensiv, adică creşterea
producţiei globale se obţinea pe
baza măririi suprafeţelor cultivate,
unde predomina munca manuală.
 Particularităţile tehnologiei
intensive
 În II-a jumătate a sec. XII-lea în
legumicultură a început aplicarea
tehnologiilor intensive, care prevedea
obţinerea unei recolte cât mai mari cu
un preţ mai mic, pe baza aplicării
progresului tehnico-ştiinţific şi utilizării
cât mai raţionale a braţelor de muncă.
Specificul tehnologiilor intensive
 Folosirea soiurilor şi a hibrizilor cu o productivitate înaltă,
rezistente la boli şi dăunători, acomodate la lucrări mecanizate.
 Utilizarea seminţelor şi a materialului săditor de calitate superioară
 Repartizarea culturilor în asolament după cei mai buni
premergători
 Mecanizarea şi automatizarea proceselor tehnologice.
 Asigurarea deplină a plantelor cu elemente nutritive prin aplicarea
fertilizanţilor minerali şi organici.
 Crearea unui regim optim de umiditate pentru plante prin folosirea
irigării.
 Aplicarea metodelor avansate de lucrare a solului şi a măsurilor
necesare care exclud degradarea, eroziunea, dehumificarea şi
poluarea lui
 Folosirea sistemului integrat de protecţie a plantelor legumicole de
boli, dăunători şi buruiene.
 Aplicarea substanţelor reglatoare de creştere
 Executarea la timp a tuturor operaţiunilor tehnologice.
Specificul tehnologiilor intensive

Prin urmare: Tehnologiile intensive

se deosebesc de cele tradiţionale
prin faptul că sunt aplicate în
ansamblu (ca un tot întreg), şi nu
ca procedee individuale.
Specificul tehnologiilor intensive
 Aplicarea tehnologiilor intensive
are drept scop atingerea
potenţialului biologic al soiului şi
hibridului. Acesta din urmă fiind
de 2-3 ori mai mare la aplicarea
tehnologiilor intensive faţă de
tehnologiile tradiţionale.
Specificul tehnologiilor intensive
 Odată cu intensificarea tehnologiilor
de producere cresc şi investiţiile la
unitate de suprafaţă. Din aceste
considerente este necesar studierea
minuţioasă a fiecărei operaţiunilor
tehnologice şi impactul ei asupra
recoltei, care trebuie să acopere
aceste investiţii.
Specificul tehnologiilor intensive
 Tehnologiile intensive prevăd nu doar obţinerea
recoltelor înalte, dar şi calitative din punct de
vedere nutriţional şi a inofensivităţii umane.
Aceasta se poate obţine doar prin aplicarea
dozelor admisibile de îngrăşăminte şi preparate
pentru protecţia plantelor.
 În ţările cu o legumicultură avansată legumele
se cultivă conform unui sistem special numit
GLOBAL GAP, care prevede aplicarea tuturor
procedee tehnologice conform unui plan bine
determinat şi monitorizarea strictă a aplicării
substanţelor chimice.
Specificul tehnologiilor intensive
 Tot mai des este folosit termenul de
legumicultură ecologică,
ecologică biologică,
organică, care sunt considerate ca
sinonime.
 Ideea producerii legumelor fără aplicarea
substanţelor chimice şi organismelor
genetic modificate apare în contextul
agriculturii durabile, care are ca scop
echilibrarea tuturor lanţurilor din
ecosistemă în detrimentul cantităţii recoltei
dar în favoarea calităţii ei.
Alegerea şi pregătirea de bază a
solului
Particularităţile biologice ale plantelor
legumicole impun cultivarea lor pe
terenurile cele mai fertile şi cu
posibilităţi de exploatare intensivă şi
raţională în tot timpul anului.
Când se pune problema alegerii
terenului pentru o fermă legumicolă se
va ţine seama de: factorii climatici;
factorii pedologici; factorii social-
economici.
Factorii climatici. Se v-a ţine seama de:
temperatura aerului şi a solului; umiditatea
aerului; precipitaţiile atmosferice; vânturile.
Interesează în mod deosebit temperatura
medie anulă; temperatura lunii cea mai caldă;
suma precipitaţiilor în luna cea mai
secetoasă; numărul de zile fără îngheţ;
epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de
primăvară si timpuri de toamnă; frecvenţa
grindinei etc.
Factorii pedologici. Terenul trebuie să fie pe cât posibil comasat
într-un singur trup, să fie adăpostit de vânturile predominante din
regiune.
Este recomandabil ca terenul să fie plan sau cu o uşoară pantă spre
sud, sud-vest, sud-est, nesupus inundaţiilor, asigurat cu o sursă
sigură de apă pentru irigare, cu pânza de apă freatică la adâncime
mai mare de 2 m, ferit de surse de poluare.
Solul trebuie să aibă grad ridicat de fertilitate, strat arabil profund,
conţinut ridicat în substanţă organică (4-5 % humus), cu textură
uşoară (nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă), structură bună,
capacitate bună de reţinere a apei, care se lucrează uşor, se
încălzeşte şi se zvântă repede şi nu face crustă.
Cele mai potrivite sunt solurile de luncă, aluvionare, cu procesul de
solificare avansat.
Solurile luto-argiloase sunt indicate într-o măsură mai mică, iar cele
nisipoase şi argiloase pot fi folosite numai după ce au fost fertilizate
cu cantităţi mari de îngrăşăminte organice.
Factorii social-economici. Terenul să fie situat cât
mai aproape de centrale de desfacere a produselor,
să aibă asigurate căi de comunicaţie practicabile în
tot timpul anului (căi ferate, şosele asfaltate). Dacă
pro­ducţia este destinată prelucrării pe cale
industrială, este bine ca ferma să fie amplasată în
apropierea fabricilor de conserve; să existe
posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare; pe
cât posibil să fie amplasate în apropierea
complexelor zootehnice, pentru a putea folosi în mod
eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica
deşeurile de produse legumicole. Nu se vor cultiva
legume la umbra pomilor de talie mare şi a clădirilor.
La amenajarea terenului pentru cultivarea
plantelor legumicole trebuie avută în vedere
necesitatea folosirii intensive a solului,
posibilitatea practicării unui număr mare de
tehnologii si mecanizarea procesului de
producţie la cât mai multe specii.
Amenajarea terenului presupune: nivelarea de
bază, amenajarea pen­tru irigare, împărţirea în
sole şi parcele, trasarea drumurilor şi
amenajarea sediului fermei.
Amenajarea terenului presupune:
- nivelarea de bază;
-amenajarea pentru irigare;
-împărţirea în sole şi parcele;
- trasarea drumurilor şi
amenajarea sediului fermei.
 Pregătirea de bază a terenului
constă în:
 Nivelarea
 Împărţirea suprafeţei în sole şi parcele
 Arătura adâncă
 Proiectarea parcelelor şi a solelor
 Fertilizarea de bază
 Nivelarea
 Este o operaţiune obligatorie pentru
terenurile destinate legumelor, care are ca
scop obţinerea terenurilor cu o înclinaţie
cât mai uniformă. Aceasta va permite o
irigare calitativă, fără locuri băltite şi
excluderea salinizării solului, plus la
aceasta se va asigura uniformitatea
semănăturilor.
 Nivelarea se face în II faze
 I Nivelarea capitală sau de bază
Se execută o singură dată la înfiinţarea terenului legumicol,
având ca scop deplasarea solului pentru corectarea
denivelărilor mari şi se efectuează cu buldozere şi
greidere, iar apoi se finisează cu nivelatoarele P-4 sau
P-2,8.

Nivelare uşoară - Deplasări de sol cu volumul de

până la 300m³/ha
Nivelare medie – Deplasări de sol cu volumul
de400-700m³/ha
Nivelare grea - Deplasări de sol cu volumul
de 800-1200 m ³/ha
 II Nivelarea de exploatare
Se execută anual după aratul
terenului cu scopul înlăturării
denivelărilor rezultate în urma
modelării solului, lucrărilor de
întreţinere, arăturii etc. Se face cu
nivelatoarele P-4 sau P-2,8
 Arătura
După nivelarea solului de obicei solul este
foarte tasat de aceea se face o arătură
adâncă la 30-40 cm cu cizeluri. Această
operaţiune se poate repeta odată la doi
ani pe solurile mai grele.
 Proiectarea parcelelor şi a solelor
 Această operaţiune se efectuează iniţial în
forma grafică conform suprafeţelor existente.
Este important ca lungimea si lăţimea parcelelor
să corespundă parametrilor de lucru a
instalaţiilor de irigare. Dacă se foloseşte irigarea
prin picurare, se calculează lungimea optimă a
liniilor de picurare.
 Cea mai eficientă formă a parcelelor este
dreptunghiulară.
 Mărimea solei este determinată de potenţialul
producătorului şi suprafeţele existente.
 ASOLAMENTE LEGUMICOLE

• Asolamentul reprezintă repartizarea în timp şi spaţiu a

culturilor, corelată cu sistemul de lucrări şi fertilizare a
solului.
• Asolamentul constituie o măsură agrotehnică de mare
importanţă pentru sporirea fertilităţii solului, reducerea
atacului de boli şi dăunători, obţinerea de producţii ridicate
si a unei eficiente economice ridicate.
• Folosirea asolamentelor este o necesitate deoarece
legumele reclamă lucrări repetate de pregătire a terenului,
praşile repetate (3-5 ori), udări sistematice, recoltări
repetate. Toate acestea produc o alterare mai rapidă a
calităţilor fizice şi biochimice ale solului, astfel că refacerea
structurii solului este absolut necesară si eficientă.
• Cultivarea timp de mai mulţi ani pe acelaşi teren
a aceloraşi specii legumicole contribuie la
înmulţirea şi răspândirea masivă a bolilor şi
dăunătorilor specifici culturilor respective. Printr-o
rotaţie corectă a culturilor în cadrul asolamentului
se poate diminua din atacul bolilor si dăunătorilor.
• Or, monocultura determină o scădere
substanţială a producţiei. De exemplu, după 5 ani
de monocultură la ceapă, fasole verde, mazăre şi
tomate, producţia s-a redus la 35-36 % faţă de
cea din primul an.
Organizarea asolamentelor legumicole
se face pe baza unor criterii economico-
organizatorice şi biologico-tehnologice.
Criterii economico-organizatorice.
Cuprinderea în cadrul asolamentului a tuturor
culturilor din planul de producţie al fermei.
Structura cul­turilor se stabileşte în funcţie de
necesităţile social-economice, zonarea
culturilor si direcţiile de specializare a fermei
(consum intern, export, industrie alimentară).
La stabilirea structurii trebuie să se ţină
seama de gradul de dotare tehnică şi de
existenţa forţei de muncă.
Criteriile biologico-tehnologice sunt mai numeroase şi se
referă la următoarele aspecte:
- Legumele mari consumatoare de substanţe fertilizante:
vărzoasele, bostănoasele, ardeiul, vinetele, ţelina se vor
introduce în sole fertilizate cu îngrăşăminte organice sau în
primul an după sola ocupată de plante ame­liorate ale
fertilităţii solului (leguminoase perene sau anuale);
- Legume mai puţin pretenţioase faţă de azot: morcovul,
pătrunjelul, ceapa, usturoiul se vor cultiva în anul al doilea de
la fertilizarea cu gunoi de grajd;
- Legumele păstăioase (mazărea, fasolea), fiind capabile să
fixeze azotul atmosferic, manifestă cerinţe mai reduse faţă de
îngrăşămintele organice, din care cauză se pot plasa în
rotaţie în anul al doilea sau al treilea după fertilizarea cu
gunoi de grajd;
- Plantele cu sistem radicular profund (rădăcinoasele,
pepenii) vor alterna cu legume ce au un sistem radicular
superficial (ceapă, castraveţi, verdeţuri), pentru o folosire
mai eficientă a apei si a substanţelor ferti­lizante din
straturile de adâncimi diferite.
- Pentru refacerea fertilităţii solului este bine să se
introducă în asolament o solă săritoare cu lucernă
(durează 3-4 ani) sau cu trifoi (durează 2 ani), care
îmbogăţesc solul în humus.
În vederea combaterii buruienilor se alternează culturile
legumicole care lasă terenul mai îmburuienat (morcov,
pătrunjel, mazăre, ceapă, usturoi) cu specii care datorită
unui aparat foliar bine dezvoltat, stânjenesc dezvoltarea
buruienilor (vărzoase, ardei, vinete, dovlecei);
- Pentru micşorarea intensităţii atacului bolilor si
dăunătorilor aceeaşi specie sau specii înrudite nu vor
reveni pe acelaşi teren decât după 3-4 ani;
- Pentru efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului
în mod corespunzător este bine ca plantele care se
înfiinţează primăvara devreme (mazăre, rădăcinoase,
bulboase) să intre în rotaţie cu specii care eliberează
terenul toamna devreme (tomate, ardei, vinete,
castraveţi etc.);
- Legumele perene, care ocupă suprafeţe reduse pe
timp îndelungat (8-10 ani), nu se includ în
asolamentul legumicol.
 Rotaţia culturilor
În cadrul asolamentului legumicol noţiunea de
rotaţie a culturilor are o semnificaţie aparte,
deoarece în acelaşi an, pe acelaşi teren, se fac
două sau mai multe culturi, în cele mai multe
cazuri nu putem vorbi de o cultură
premergătoare, ci de culturi premergătoare
(datorită practicării culturilor succesive), în
această situaţie se ia în considerare cultura
principală, de bază, cea care are perioada de
vegetaţie cea mai lungă.
Fiecare specie are una sau mai multe plante
premergătoare.
•După plantele legumicole pentru rădăcini tuberizate
urmează: castraveţi, pepeni, tomate, cartofi timpurii,
ceapă, usturoi, praz.
•După solanacee şi vărzoase urmează: castraveţi,
pepeni, dovlecei.
•După bulboase şi păstăioase urmează: tomate, ardei,
vinete, morcov, pătrunjel, păstârnac.
•Unele plante sunt incompatibile în cultură (de
exemplu: spanac, sfe­clă), datorită modificării pH-ului
solului şi acumulării unor toxine şi boli.
 SCHEME DE ASOLAMENTE LEGUMICOLE
Asolamentul presupune împărţirea teritoriului în sole, pe cât
posibil egale între ele.
Numărul solelor este egal cu numărul anilor de rotaţie:
• În gospodăriile specializate se întocmeşte un asolament
legumicol în care se introduc toate speciile de legume trecute
în planul de cultură.
• În fermele mixte cu caracter horticol se introduc legume şi
în asolamentul pepinierei de pomi sau vie.
• În unităţile cu suprafeţe mari de terenuri amenajate pentru
irigat se poate folosi un asolament mixt legumicol-furajer sau
legumicol cerealier.
• În culturile forţate si protejate se stabileşte rotaţia în cursul
unui an. Aici apar particularităţi determinate de ponderea
diferită a speciilor şi de intervenţia cu lucrarea de dezinfecţie
a solului pe diferite căi.
Schemele de asolamente în spaţiile protejate (solarii,
sere-solar) nu pot fi realizate cu aceeaşi uşurinţă ca în
câmp. Prima dificultate este ge­nerată de faptul că paleta
speciilor cultivate în solarii si sere solar este mult mai
redusă, în plus, principalele specii - tomate, ardei, vinete,
care deţin cea mai mare pondere, aparţin aceleiaşi familii
botanice si nu sunt compatibile ca premergătoare, în
această situaţie se poate recurge, în primul rând, la
planificarea raţională a culturilor astfel ca să se poată
asigura o rotaţie simplă. Ca urmare, jumătate din
suprafaţă va fi cultivată cu specii din familia Solanaceae
(tomate, ardei, vinete), iar cealaltă jumă­tate cu alte specii
legumicole (în primul rând castraveţii), în anul următor se
vor inversa culturile.
La cultura legumelor în serele de tip
industrial, noţiunea de asolament
devine improprie deoarece speciile
legumicole din familia Solanaceae
(tomate, ardei, vinete) ocupă circa 60-
70 % din suprafaţă în primul ciclu si
până la 80 % în ciclul al II-lea. Din
această cauză realizarea unei rotaţii în
timp pe aceeaşi suprafaţă de seră,
întâmpină mari dificultăţi.
Principiile care stau la baza asolamentului si rotaţiei sunt
valabile si atunci când se cultivă legume pe suprafeţe mai mici
în cadrul gospodăriilor individuale.
Câteva scheme de asolament sunt redate în tabelele
următoare.
Schemă de asolament cu solă săritoare cu lucernă

Sola Anul
1 2 3 4
I Solanaceae Varză şi Rădăcinoase Lucernă
(tomate, ardei, conopidă
vinete)
II Varză şi conopidă Rădăcinoase Solanaceae Varză şi
conopidă
III Rădăcinoase Solanaceae Varză şi Rădăcinoase
(morcov, pătrunjel, conopidă
păstârnac
IV Lucernă Lucernă Lucernă Solanaceae
Schemă de asolament într-o fermă specializată pentru
producerea legumelor pentru consum

Sola Anul
1 2 3 4
I Solanaceae Bulboase + Vărzoase Cucurbitaceae
Rădăcinoase

II Bulboase + Vărzoase Cucurbitaceae Solanaceae

rădăcinoase

III Vărzoase Cucurbitaceae Solanaceae Bulboase +

Rădăcinoase

IV Cucurbitaceae Solanaceae Bulboase + Vărzoase

Rădăcinoase
 Schemă de asolament practicată într-o fermă
specializată pentru industrializare

Sola Anul
1 2 3 4

I Mazăre şi fasole + Tomate şi Salată, spanac + Castraveţi cornişon

varză de toamnă gogoşari bame
(cultură succesivă)

II Tomate şi Salată, spanac Castraveţi cornişon Mazăre şi fasole +

gogoşari + bame varză de toamnă

III Salată, spanac + Castraveţi Mazăre şi fasole Tomate si gogoşari +

bame cornişon varză de toamnă

IV Castraveţi Mazăre şi Tomate şi gogoşari Salată, spanac +

cornişon fasole + varză bame
de toamnă
 CULTURI SUCCESIVE DE LEGUME
Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe
aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă una după alta
două sau mai multe culturi într-un an.
Culturile succesive reprezintă o necesitate
deoarece permit folosirea intensivă a terenului,
folosirea raţională a forţei de muncă şi a mijloacelor
de producţie; o eşalonare mai bună a consumului
de legume; obţinerea de venituri importante la
unitatea de suprafaţă.
• La stabilitatea schemelor de culturi succesive se ţine seama
de particularităţile biologice ale speciilor, respectiv familia
botanică, perioada de vegetaţie, caracteristicile sistemului
radicular, cerinţele faţă de temperatură, apă si elemente
minerale.
• Speciile legumicole ce se succed trebuie să facă parte din
familii botanice diferite pentru a evita transmiterea de la o
cultură la alta a bolilor si dăunătorilor comuni.
• Pentru stabilirea schemelor de succesiuni se aleg specii cu
perioade de vegetaţie diferite, unele cu perioada de vegetaţie
mai scurtă şi altele cu perioada de vegetaţie mai lungă.
• Plantele cu un sistem radicular superficial trebuie să fie
urmate de plante cu sistem radicular profund (sau invers),
pentru a se valorifica în mod corespunzător rezervele de apă
si elemente nutritive din sol.
În cadrul acestui sistem de cultură, se deosebeşte
o cultură de bază sau principală (cea care
ocupă terenul o perioadă mai lungă de timp, care
are importanţă economică mai mare şi care
asigură producţii mai ridicate) şi culturi
secundare care ocupă terenul o perioadă mai
scurtă de timp şi în general asigură producţii mai
mici.
Atunci când cultura secundară se cultivă înaintea
culturii de bază se numeşte cultură secundară
anterioară sau premergătoare, sau anticipată.
Atunci când cultura secundară se cultivă după
cultura de bază se numeşte cultură următoare
sau succesivă.
Culturile succesive în câmp sunt
foarte numeroase şi reprezintă un
imperativ de intensificare continuă a
producţiei de legume atât pe
suprafeţe mari, cât şi pe suprafeţe
mai mici deţinute de cultivatorii
particulari.
Dar ele pot fi efectuate şi în câmp
protejat.
Culturile succesive de legume în sere
prezintă unele particularităţi, în principal
datorită gamei reduse de specii cultivate.
Ponderea cea mai mare o au tomatele,
urmate de castraveţi si ardei gras. Se mai
pot cultiva vinete şi pepeni galbeni. Din
cauza acestui sortiment limitat nu se pot
aplica în practică recomandările valabile
pentru rotaţii şi succesiuni cu plante
legumicole din câmp.
Dar limitarea consumurilor energetice în sere a
făcut posibilă evitarea monoculturii, prin
introducerea unui ciclu de salată, pe durata lunilor
mai reci şi deficitare în lumină (decembrie-
ianuarie), în acest scop este necesar ca încă de la
începutul lunii decembrie să fie încheiate culturile
din ciclul al doilea (tomate sau castraveţi), să se
pregătească sera şi să se înfiinţeze cultura de
salată cu răsaduri produse prin repicarea sau
semănarea direct în ghivece nutritive. În unele
sere drept cultură intermediară se cultivă gulioare
şi pe suprafeţe mai mici mărar sau pătrunjel pentru
frunze.
Or, în apropierea centrelor urbane şi industriale,
un exemplu de folosire intensivă a terenului prin
culturi succesive îl constituie fermele
specializate în producerea legumelor verdeţuri
pentru eşalonarea cât mai îndelungată a livrării
acestora (salată, mărar, pătrunjel pentru frunze,
ceapă şi usturoi pentru stufat).
Aceste specii nepretenţioase la căldură si cu
perioada de vegetaţie scurtă, se pot înfiinţa în
fiecare lună, din martie până în noiembrie şi se
pot recolta eşalonat din mai până în toamnă
târziu.
Culturi succesive de legume se practică cu foarte bune
rezultate şi în solarii:
• În solarii se pot efectua atât culturi prelungite, cât şi
succesiuni de mai multe culturi, acestea reprezentând o cale
de recuperare a cheltuielilor efectuate în special cu folia de
polietilenă.
• În ciclul prelungit pot fi cultivate ca specii principale:
tomatele, ardeiul gras, vinetele, castraveţii, pepenii galbeni, în
cazul efectuării culturilor succesive, de bază vor fi tot culturile
cu mare pondere ca: tomatele, castraveţii, ardeiul gras,
vinetele, varza timpurie, conopida, fasolea pentru păstăi, iar
secundare: salata, spanacul, ceapa verde, usturoi verde,
ridichi de lună, gulioare etc.
• În cazul culturilor efectuate în solarii este foarte important să
apelăm la soiuri si hibrizi cu adaptare la condiţiile de mediu
specifice si în gene­ral, cu perioadă scurtă de vegetaţie, în
acest fel succesiunile devin mai dinamice şi asigură o folosire
mai intensivă a terenului.
 Scheme de culturi succesive în solarii
Perioada
Perioada Perioada
Nr. Cultura desfiinţării Producţia t/ha
semănatului plantatului
culturii
I Tomate 15-20 I 20III-5IV 10-15 X 50-70
Salată 10-15 IX 15-20X 15-25 III 24
II Salată, anticipată 20 VIII- 10 XI 20 IX - 10 X 15 - 30 III 24
Ardei gras 25 - 30 I 1 - 25 IV 20-30 IX 25-50
Ceapă verde - 1 - 15 X 25 III - 5 IV 24
III Salată, anticipată 20 VIII - 10 IX 20 IX - 10 X 15 -20 III 18-20
Tomate ciclu scurt 15 - 20 I 20 III - 5 IV 20 VII 25-40
Castraveţi 25 - 30 VI 25 - 30 VII 1- 10 X 20-30
IV Spanac, anticipat 1- 10 X - 20 III - 5 IV 15
Vinete 25 - 30 I 5 -15 IV 10- 15 X 30-40
Salată 5- 10 IX 15 -20 X 20 - 30 III 20
V Ceapă verde, - 1 -15X 25 III - 5 IV 24
anticipată 5-10 III 5-15 IV 20 - 25 VII 45-60
Castraveţi 25 - 30 VI 25 -30 VII 20 IX -10 X 24
Salată
VI Salată, anticipată 20 VIII - 10 IX 20 IX - 10 X 25-30 III 18-20
Castraveţi 5 - 10 III 5 - 15 IV 20 - 25 VII 45-60
Fasole verde 25 - 30 VII - 15 -20 X 15
Culturi succesive de legume în răsadniţe.
Şi răsadniţele se pot folosi cu succes la
obţinerea culturilor de legume în tot cursul
anului. Ele sunt folosite în principal pentru
obţinerea răsadurilor. După scoaterea
răsadurilor se pot efectua culturi de
pătlăgele vinete, tomate, castraveţi, ardei
gras, gulioare, ardei iute.