Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea de Biologie si Chimie

Specialitatea Biologie

Tema: Descrierea Clasa ASCOMYCETES

A elaborat: Isac Anastasia,grupa 201
Ascomycota
Ascomycota  denumită în popor
și ascomicete este o diviziune de ciuperci în
subregnul Dikarya și Regnul Fungi.Este cea mai
mare încrengătură de fungi, cu 3.400 genuri și peste
300.000 specii, inclus formele anamorfe (asexuate),
care se înmulțesc preponderent prin conidii, fiind
răspândite global, care se dezvoltă în simbioză cu 
licheni chiar și în Antarctică. Modul de viață și
habitatele acestor ciuperci sunt foarte diverse: unele
sunt saprofite, altele trăiesc în asociere cu algele
 formând lichenii sau trăiesc în ectomicoriză,
numeroase alte specii sunt paraziți sau simbionți ai
plantelor sau animalelor și oamenilor.
 Istoric
Ascomycota s-au dezvoltat probabil originar în mare. Când s-au
separat de grupul lor soră evolutiv, de basidiomicetele, nu se poate
răspunde exact în prezent. Datele de biologie moleculară indică
acest moment în epoca geologică târzie a Proterozoicului cu 600
de milioane de ani în urmă. Deși fosile care pot fi interpretate ca
ascomicete sunt deja cunoscute din Silur, atribuirea lor în acest
grup este momentan discutată controversat.
Primul care a determinat încrengătura Ascomycota a fost
renumitul botanist și climatolog american Robert Harding  (1920-
1980) în volumul 34 al jurnalului științific Quarterly Review of
Biology din 1959.
În anul 1998, biologul englez Thomas Cavalier-Smith (n. 1942) a
precizat și lărgit descrierea lui Whittaker sub păstrarea numelui
generic, de verificat în volumul 73 al jurnalului biologic Biological
Reviews.[9]
 Structură
Multe ascomicete sunt compuse din filamente lungi, dar de o grosime de doar 5 microni, așa
numitele hife, care sunt repetat ramificate, formând astfel o împletitură lânoasă și zbârcită, miceliul,
cu o dimensiune de mai mulți centimetrii în mod normal. Pe de altă parte, hifele însuși (ipotetic
așezate în șir) ajung de obicei la o lungime de unul sau chiar mai mulți kilometri. Cealaltă extremă
alcatuiesc drojdiile unicelulare, care se văd adesea numai cu microscopul. Un număr de astfel de
specii ca de exemplu, drojdia clasică de patiserie Saccaromyces cerevisiae este dimorfică, ceea ce
înseamnă, că pot să apară atât în formă uni- cât și multicelulară.
Peretele celular ale ascomicetelor constă aproape întotdeauna din chitină. Celulele individuale sunt
împărțite în mod caracteristic de pereții transversali, așa numite septe. Acestea dau stabilitate hifei
și previn o pierdere pe scară largă a plasmei celulare în cazul în care membrana celulară s-ar
sparge local. În consecință, spre deosebire de ciupercile iubitoare de umezeală Zygomycota,
ascomicetele pot trăi și în habitate uscate. Firește, majoritatea pereților transversali sunt perforați
central și, prin urmare, au o deschidere mică în mijloc prin care nucleele de plasmă celulară și
celulă se pot mișca mai mult sau mai puțin liber în completa hifă. Majoritatea hifelor conțin numai un
nucleu celular per celulă și, prin urmare, sunt numite ne-nucleate.
 Forme de reproducere
Reproducerea asexuată este realizează prin spori și este forma dominantă a proliferării ciupercilor ascomicete, fiind
responsabilă pentru răspândirea rapidă a ciupercilor într-o zonă care încă nu a fost dezvoltată. Ea este efectuată de
ciuperca mamă, sporii fiind identici din punct de vedere genetic și în cea mai mare parte cu structuri de distribuție
mononucleare. Ei sunt numiți conidii sau, în funcție de natura formării lor prin procesul celular al mitozei și mitospori.
Acestea sunt formate de obicei prin celule speciale, numite conidiogene, care stau la vârful hifelor specializate ale
conidioforilor. În funcție de specie, ele pot fi răspândite de vânt prin apă, dar și prin animale. Unele ciuperci, cum ar fi 
drojdia de bere se înmulțesc prin înmugurire

Reproducerea sexuată se caracterizează la ascomicetele printr-o structură caracteristică a ascelor care o deosebește
de toate celelalte ciuperci. O ască este un meiosporangiu tubular, ceea ce înseamnă, că în el, prin diviziunea de
maturizare denumită meioză, se formează sporii sexuali care sunt apoi numiți ascospori, spre delimitare de conidio-
sporii asexuați. Cu excepția unor soiuri, cum ar fi Saccaromyces cerevisiae (o formă de drojdie), aproape toate
ascomicetele sunt în mod normal haploide, astfel că nucleele lor au doar un singur set de cromozomi care le face
deosebit de sensibile pentru mutații. În cazul reproducerii sexuale, există de obicei o fază diploidă foarte scurtă (cu
două seturi de cromozomi), care este urmată în mod normal de o meioză foarte rapidă, astfel încât starea haploidă este
restabilită. Înmulțirea se face sexuat prin oogamie. Gameții se formează în ascogon (organul femeiesc) și anteridii
(organul bărbătesc). Fecundația are loc în ască. Celula-ou (zigotul), prin diviziuni repetate, formează 2, 4, 8 ascospori
 Bibliografie
•Irmgard Krisai-Greilhuber, Günther F. Kraus: „Definition und Abgrenzung der Pilze”, în:
„Pilze in Innenräumen und am Arbeitsplatz”, Editura Springer, Viena - Heidelberg 2013, 
ISBN 978-3-7091-1234-2, p. 1-15
•Karl Mägdefrau: „Beiträge zur Biologie der niederen Pflanzen: Systemtik,
Stammesgeschichte, Ökologie”, Editura Urban & Fischer bei Elsev, Stuttgart 1977, 
ISBN 3437302620
•Dr. Franz Oberwinkler: „Pflanzen und ihre Pilze”, Tübingen 2000