Regnul Plantae este o categorie sistematică care cuprinde organismele pluricelulare

fotosintetizante, adaptate primar la viața terestră. Acest regn se împarte în briofite (mușchi),
pteridofite (ferigi), spermatofite (gimnosperme și angiosperme). Conform modificărilor și noilor
clasificări taxonomice, regnul plantelor include și alge (verzi, roșii, Glaucophyta), dar în sistemul unor
țări, acestea fac parte din regnul Protista.
Plantă este și nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simplă decât a
animalelor și care își extrag hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul
că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea
corpului din rădăcină, tulpină și frunze.

Caracterele generale ale organismelor ce sunt încadrate în

Regnul Plantae[modificare | modificare sursă]
Organisme pluricelulare[modificare | modificare sursă]
Toate organismele încadrate în Regnul Plantae au corpul format din mai multe celule diferențiate
între ele.
Organisme fotosintetizante[modificare | modificare sursă]
Plantele sunt organisme în marea majoritate a cazurilor autotrofe, care își pregătesc singure hrana
din substanțe minerale, apă și dioxid de carbon în procesul de fotosinteză folosind drept sursă de
energie, lumina solară.
Organisme adaptate primar la viața terestră[modificare | modificare sursă]
Avantajele vieții terestre în comparație cu viața în mediul acvatic [modificare | modificare
sursă]

 Lumina abundentă. Lumina este un factor esențial pentru desfășurarea procesului de

fotosinteză, proces indispensabil vieții plantelor. În mediul acvatic, factorul lumină este puternic
restricționat de: a) turbiditatea apei; b) adâncimea apei.

 dioxidul de carbon din atmosferă este suficient și nu mai este un factor restrictiv asupra
fotosintezei, cum se întâmplă adeseori în apă.

 Mediul terestru nu era ocupat de forme de viață competitive pentru plante.

Adaptări ale plantelor la mediul de viață terestru [modificare | modificare sursă]

 Apariția țesuturilor conducătoare.

 Prezența cuticulei.
 Prezența stomatelor.
 Apariția semințelor.
Secundar unele plante s-au adapta la mediul de viață acvatic (plante hidrofite).

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Reproducerea reprezintă un proces de multiplicare al organismelor, și este deci caracteristică și
plantelor. Plantele se pot multiplica prin reproducere asexuată, reproducere sexuată sau
reproducere care cuprinde ambele tipuri enumerate anterior. Indiferent de tipul de reproducere,
stadiul de la care se pornește poartă numele de germene. Reproducerea sexuată se face cu ajutorul
germenilor sexuați, iar reproducerea asexuată se face cu ajutorul germenilor asexuați. Germenii
sexuați poartă numele de zigoți. Germenii asexuați pot fi de două feluri specializați și nespecializați.
Germenii specializați asexuați pot fi spori sau zoospori. Germenii asexuați nespecializați pot
fi: bulbi, rizomi, tuberculi, sau fragmente de organe vegetative.
Au fost descrise la plante, folosindu-se drept criteriu circulația informației genetice de la ascendenți
la descendenți trei sisteme de reproducere.
1. Sistemul de reproducere biparentală prin fertilizare încrucișată
2.Sistemul de reproducere uniparentală prin autofecundare
3.Sistemul de reproducere uniparentală fără fertilizare.
Sistemul de reproducere biparentală prin fertilizare
încrucișată[modificare | modificare sursă]
Această formă de reproducere este o reproducere sexuată. Ea implică participarea la actul
reproducerii a doi genitori diferiți genetic și fecundație. Rezultă un descendent ce primește două
fluxuri informaționale. Acest sistem este cea mai importantă sursă de variabilitate intraspeifică (care
are loc în interiorul unei specii). Tipul este întâlnit la plantele inferioare și la cele superioare ce
posedă flori unisexuate sau hermafrodite.
Sistemul de reproducere uniparentală prin
autofecundare[modificare | modificare sursă]
În acest tip de reproducere sexuată participă o singură plantă genitoare hermafrodită sau unisexuată
monoică și autofecundarea. Descendenții primesc un singur flux informațional. Acest sistem oferă
avantajul că planta se poate reproduce și se pot asigura menținerea și
multiplicarea genotipurilor bine adaptate.
Sistemul de reproducere uniparentală fără fertilizare.
[modificare | modificare sursă]
Este un sistem de reproducere asexuată, în care nu are loc procesul de fecundare. Se implică în
acest caz o singură plantă genitoare. Descendenții primesc în acest caz un singur flux informațional.
Sistemul se întâlnește sub două forme:
a) apomixie vegetativă
b) agamospermie
Concluzii[modificare | modificare sursă]
Cele trei sisteme de reproducere au fiecare dintre ele avantaje și dezavantaje. Ele nu sunt complet
delimitate. Astfel în cadrul unei specii pot să existe împreună două sau trei sisteme de reproducere.
Într-un anumit moment poate să domine unul dintre aceste sisteme în funcție de condițiile concrete
de mediu.
Scopul final al reproducerii este supraviețuirea speciei.

Studiul plantelor[modificare | modificare sursă]

Dintre lucrările științifice care tratează plantele cele mai reprezentative sunt cele ce poartă
denumirea de Floră. Aceste lucrări tratează în modul cel mai amănunțit posibil totalitatea plantelor
dintr-o anumită regiune sau dintr-o anumită țară.

Clasificarea regnului Plantae[modificare | modificare sursă]

În legătură cu clasificarea regnului Plantae, ca de altfel în toate clasificările, există mai multe păreri,
iar unele dintre acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin asemănătoare. Cea mai recentă
clasificare din literatura română de specialitate este cea a prof. univ. dr. Vasile Ciocârlan care a fost
publicată în lucrarea Flora Ilustrată a României, Editura Ceres, București,2000.
Dintre clasificările existente amintim:

 Clasificarea Regnului Plantae după Al. Beldie 1977

 Clasificarea Regnului Plantae după Anca Sârbu, 1999

 Clasificarea Regnului Plantae după Flora Ilustrată a României, V. Ciocârlan, 2000

 Clasificarea Regnului Plantae după Systema Naturae 2000

Bolile plantelor[modificare | modificare sursă]

Prin noțiunea de boală se înțelege orice tulburare de ordin fiziologic sau anatomo- morfologic care
se manifestă pe întreaga plantă sau numai pe anumite organe ale acesteia. În funcție de natura
cauzelor care le provoacă, bolile plantelor pot fi infecțioase (parazitare) și neinfecțioase (fiziologice).
Bolile infecțioase (parazitare) sunt provocate de diferiți agenți patogeni din categoria micro-
organisemelor și a plantelor superioare parazite. În raport cu agenții patogeni care le provoacă,
bolile infecțioase pot fi:

 viroze = boli provocate de virusuri;

 bacterioze = boli provocate de bacterii
 micoze = boli cauzate de ciuperci;
 antofitoze = boli provocate de antofite parazite. Bolile neinfecțioase (fiziologice) sunt provocate
de o serie de factori de mediu (umiditate, temperatură, sol, poluarea mediului etc.) care
determină perturbări în procesele fiziologice și în morfologia și anatomia plantelor. Bolile
neinfecțioase nu se transmit de la o plantă la alta.

Protecția plantelor[modificare | modificare sursă]

Protecția plantelor este știința care se ocupa cu studiul bolilor și al dăunătorilor plantelor de cultură,
precum și cu măsurile de prevenire și combatere a acestora. Ea cuprinde două
discipline: fitopatologia și entomologia.

Medalia florilor[modificare | modificare sursă]

Cea mai veche reprezentare a unei plante care a fost găsită datează de acum 7000 de ani de pe o
medalie descoperită într-un mormânt din Altai. Pe această medalie este reprezentat un trandafir.[5]

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Cavalier-Smith, T. (1981). „Eukaryote kingdoms: Seven or nine?”. BioSystems. 14 (3–4): 461–
481. doi:10.1016/0303-2647(81)90050-2. PMID 7337818.
2. ^ Lewis, L.A.; McCourt, R.M. (2004). „Green algae and the origin of land plants”. American Journal of
Botany. 91 (10): 1535–1556. doi:10.3732/ajb.91.10.1535. PMID 21652308.
3. ^ Kenrick, Paul; Crane, Peter R. (1997). The origin and early diversification of land plants: A cladistic
study. Washington, D.C.: Smithsonian Institution Press. ISBN 978-1-56098-730-7.
4. ^ Adl, S.M. et al. (2005). „The new higher level classification of eukaryotes with emphasis on the
taxonomy of protists”. Journal of Eukaryote Microbiology. 52 (5): 399–451. doi:10.1111/j.1550-
7408.2005.00053.x . PMID 16248873.
 5. ^ Andrei Marin, Constantinescu Mioara, Niculescu Adriana, Plante de apartament,
Editura alo București, 2003

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Sârbu Anca, Biologie vegetală. Note de curs, Editura Universității din București, 1999.
 „Universul plantelor: mică enciclopedie”, Constantin Pârvu, Editura Enciclopedică, 1991