NOȚIUNI INTRODUCTIVE DE SISTEMATICA PLANTELOR.

SISTEME DE CLASIFICARE A ORGANISMELOR VII

Rezumat
Clasificarea organismelor face încă obiectul cercetărilor. Unul dintre cele mai folosite sisteme
generale este cel cu 6 regnuri. Știința care are ca obiect stabilirea principiilor clasificării este
taxonomia, aplicarea acestor principii și reguli și stabilirea sistemelor de clasificare constituie
domeniul sistematicii. Sistemele artificiale de clasificare a plantelor (având la bază 1-2 criterii) au fost
înlocuite cu sisteme naturale, pe baze multi-criteriale (sunt luate în considerare numeroase criterii).
Unitățile / rangurile clasificării se numesc taxoni. Cel mai important taxon este specia. Speciile sunt
grupate în genuri și genurile în familii. Ca subdiviziuni ale speciei, cele mai importante sunt
subspeciile și varietățile. În cazul plantelor cultivate, în loc de varietate se folosește cultivarul, iar la
unele specii, cultivarele sunt grupate în convarietăți. Pentru toate rangurile taxonomice există reguli
nomenclaturale (de denumire), stabilite la nivel internațional, sub forma codurilor de nomenclatură.
Sistemul de clasificare folosit în cele ce urmează este preluat din Flora ilustrată a României
(CIOCÂRLAN, 2009).

Clasificarea generală a viețuitoarelor - generalități

Lumea vie este compusă din numeroase tipuri (specii) de viețuitoare. Până în
prezent, au fost inventariate cca 2 milioane de specii (din toate categoriile), dar această cifră,
ce dă o măsură a biodiversității, este estimată de unii autori la 4-8 milioane sau chiar mai
mult.
O reprezentare grafică curentă a acestei diversități este cea sub formă de arbore, al
cărui trunchi este constituit din speciile ancestrale, din care au evoluat celelalte categorii
(ramurile arborelui). Ramurile principale ale arborelui sunt numite regnuri.
Anterior, se considera că toate corpurile nevii de pe Pământ constituie regnul
mineral, că plantele constituie regnul vegetal, iar animalele – regnul animal. Referindu-ne
numai la organismele vii, astăzi acestea sunt clasificate în 5 sau 6 regnuri. Criteriile de
împărțire pe regnuri sunt în principal modul de nutriție și de constituția celulară. Linda
BERG (2008, sintetizând date ale mai ultor autori) prezintă următoarea clasificare a lumii
vii, grupând regnurile în domenii sau super-regnuri:
• Domeniul Archaea
• Regnul Archaea (archaiogr. = vechi; procariote unicelulare, ce trăiesc în
majoritate în medii extreme (foarte calde, acide sau saline, anoxice etc.),
diferite biochimic de bacterii și prin structura peretelui celular);
• Domeniul Bacteria
• Regnul Bacteria (procariote unicelulare, majoritatea heterotrofe, dar
unele sunt autotrofe - se hrănesc prin fotosinteză, altele prin
chemosinteză);
• Domeniul Eukarya

[1]
 • Regnul Protista (eucariote unicelulare sau pluricelulare cu structură
simplă, care se hrănesc autotrof, prin fotosinteză sau heterotrof.
Protiste sunt algele și protozoarele. Algele, datorită faptului că se
hrănesc prin fotosinteză erau considerate anterior plante, iar
protozoarele (termen ce înseamnă literalmente primele animale), primele
animale;
• Regnul Plantae (plante propriu-zise, organisme pluricelulare ce se
hrănesc prin fotosinteză, cu pereții celulari în genere celulozici; în ciclul
lor de viață alternează generația sporofitică (cu 2n cromozomi) și
generația gametofitică (cu n cromozomi). Cu mențiunea că include
plantele parazite, care nu se hrănesc prin fotosinteză.);
• Regnul Fungi (ciuperci și licheni; organisme în majoritate
multicelulare, care se hrănesc în diverse variante de heterotrofie
(parazite, saprofite, simbionte), niciodată prin fotosinteză. Pereții
celulari sunt compuși din chitină (din acest punct de vedere, seamănă
cu insectele), nu din celuloză. Anterior, și ciupercile erau considerate
tot plante.);
• Regnul Animalia (eucariote multicelulare, cu hrănire heterotrofă, cu
sistem nervos și cu capacitate de locomoție).
(Cercetările moderne de biologie la nivel molecular, au condus la prezentarea unor
scheme mai complexe de clasificare a organismelor în imperii, domenii, regnuri (=
kingdomengl. = regat), subregnuri etc.
Sistemele noi sunt caracterizate prin includerea în regnul Plantae a: algelor verzi,
mușchilor, ferigilor (pteridofitelor) și spermatofitelor (plantelor cu semințe), toate având în
comun fotosinteza și prezența organitelor specializate în fotosinteză, ceea ce exclude
bacteriile fotosintetizatoare.)
Reamintim că procariotele sunt organismele care nu au nucleu diferențiat, separat
printr-o membrană nucleară dublă de restul organitelor celulare, iar eucariotele sunt
organismele ale căror celule au nucleu.
Organismele considerate anterior plante (bacterii, alge, ciuperci, mușchi, licheni,
ferigi, gimnosperme și angiosperme) erau (și mai sunt, dar nu în sensul unei clasificări
științifice reglementate) împărțite în talofite (cu corpul numit tal, unicelular sau pluricelular
dar nediferențiat în organe) și cormofite (cu corpul numit corm, pluricelular, format din
organe). Astfel, bacteriile, algele, ciupercile, mușchii (sau cel puțin o parte dintre ei), lichenii
sunt talofite, iar ferigile, gimnospermele și angiospermele sunt cormofite. Ferigile prezintă
rădăcină, tulpină și frunze; gimnospermele au în plus floarea și sămânța, iar angiospermele
au și fruct.
Plantele cu flori (gimnospermele și angiospermele) sunt antofite (anthos = floare,
phyton = plantă) și totodată spermatofite, deoarece au și sămânță.
Carl von LINNÉ, părintele sistematicii moderne a împărțit plantele în fanerogame
(phaneros = vizibil, neascuns, gamos = unire), cu mod de înmulțire evident, cu organe sexuale
(prin sămânță) și criptogame (kryptos = criptic, ascuns), ce se înmulțesc prin spori de regulă;
rezultă că antofitele și spermatofitele sunt fanerogame, iar ferigile sunt criptogame, în plus

[2]
și vasculare (cu vase conducătoare de sevă). Plantele cu vase de conducere a sevei se mai
numesc traheofite.

Notă: Se observă că din schema de clasificare anterioară lipsesc virusurile, entități

parazitare, alcătuite din acizi nucleici (ADN și ARN) și proteine, considerate la granița
dintre viu și neviu. Studiul și clasificarea virusurilor fac obiectul virusologiei.

Taxonomie și sistematică. Sisteme de clasificare

Termenul de taxonomie a fost propus în 1813 de botanistul francez Alphonse de
CANDOLLE, prin asocierea a două cuvinte grecești: taxis (aranjare) și nomos (regulă, lege,
principiu), însemnând știința identificării, denumirii și clasificării plantelor. Clasificarea,
aranjarea presupun sistematizarea, ordonarea. Termenul sistem are semnificația de întreg
funcționând unitar. Un alt domeniu relativ la clasificarea plantelor (și organismelor, în
general) este sistematica, termen folosit adesea ca sinonim cu taxonomie.
În general, taxonomia este considerată domeniul bazelor, principiilor, regulilor și
procedurilor clasificării, iar sistematica, domeniul studiului diversității organismelor și a
relațiilor dintre grupele sistematice. Cu alte cuvinte, taxonomia este teoria clasificării, iar
sistematica este taxonomie aplicată. Categoriile definite teoretic de taxonomie, cu care
operează sistematica sunt taxonii. Un taxon este un rang al clasificării, un model teoretic în
care sunt grupate plantele asemănătoare, înrudite. Cel mai important taxon este specia.
În decursul timpului au fost propuse și folosite mai multe sisteme de clasificare.
Acestea se grupează în:
• Sisteme artificiale, folosind criteriul utilității (plante alimentare, plante furajere,
plante toxice etc.), al portului / habitusului (arbori, arbuști, sub-arbuști, plante
erbacee etc.) sau un criteriu morfologic nerelevant. Astfel, Carl Linné folosind
criteriul morfologiei florii, mai precis al numărului de stamine, a ajuns să așeze în
aceeași categorie, plante foarte diferite.
• Sisteme naturale, bazate pe folosirea simultană a mai multor criterii morfologice.
Ca variante ale sistemelor naturale sunt cele fenetice (criterii morfologice,
anatomice, embriologice, biochimice, de ultrastructură) și filogenetice (ținând
seama de relațiile de înrudire în cursul evoluției).
Evoluția recentă a sistematicii plantelor este marcată de progresele biologiei
moleculare și ale metodelor de tratament computerizat al datelor. Pe Internet, există baze
de date conținând specii și sisteme de clasificare, în viitor urmărindu-se crearea unui sistem
universal, unanim acceptat.

Nomenclatura botanică și unitățile taxonomice

Fiecare plantă / specie are două categorii de nume:
• vernacular = popular. Numele populare diferă de la țară la țară, uneori de la o
regiune la alta foarte apropiată. Spre exemplu, porumbul se numește în Moldova
păpușoi, cucuruz în Transilvania, iar cartoful poartă în română și nume ca: crumpi,
piciochi, mere de pământ, barabule etc.

[3]
 • științific, compus din două cuvinte latinești. Motivul folosirii limbii latine este
acela că în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, perioada în care a început denumirea
științifică a plantelor și în care își are începuturile sistematica, latina era limba
comunității științifice.
Este ușor de înțeles că folosirea unei denumiri științifice este net avantajoasă
comparativ cu însușirea a zeci de denumiri vernaculare în diferite limbi. Folosirea numelui
latinesc este obligatorie în publicațiile științifice; în actele normative naționale și
internaționale, pentru a evita confuziile, se folosesc tot nume științifice, cel mai adesea.
Categoriile taxonomice = taxonii sunt ierarhizați într-un sistem unitar. În această
ierarhie, specia este taxonul / rangul cel mai important, unitatea de bază. O specie poate fi
definită ca: o populație sau un grup de populații de plante, cu caractere distincte (morfologice,
biochimice, areal, evoluție comună etc.) față de alte entități asemănătoare și (nu exclusiv) separate
reproductiv de acestea (nu se pot hibrida). Specia poate fi descrisă și recunoscută (identificată,
determinată) fără referire la alți taxoni superiori (numiți taxoni supraspecifici) sau inferiori
(numiți taxoni infraspecifici). Rezultă că specia, ca rang, nu se află nici la baza nici la vârful
ierarhiei. Este important de reținut că taxonii de rang superior îi includ pe cei din rangurile
inferioare (o specie include subspeciile, un gen include specii asemănătoare etc.).
Conform articolului 4.2 din Codul de la Shenzen (2018), rangurile taxonilor, inclusiv
intermediari, sunt, în ordine descrescătoare, următoarele:
Rangul taxonului (în română) Denumirea în latină Abreviere recomandată
regnul regnum
subregnul subregnum
încrengătura divisio / phylum
subîncrengătura subdivisio / subphylum
clasa classis cl.
subclasa subclassis subcl.
ordinul ordo ord.
subordinul subordo subord.
familia familia fam.
subfamilia subfamilia subfam.
tribul tribus tr.
subtribul subtribus subtr.
genul genus gen.
subgenul subgenus subg.
secția sectio sect.
subsecția subsectio subsect.
seria series ser.
subseria subseries subser.
specia species sp.
subspecia subspecies subsp.
varietatea varietas var.
subvarietatea subvarietas subvar.

[4]
 Rangul taxonului (în română) Denumirea în latină Abreviere recomandată
forma forma f.
subforma subforma subf.

Regulile după care sunt denumite speciile sunt definite strict în Codul Internațional de
Nomenclatură Botanică, revăzut la un interval de 5-6 ani, la congresele Asociației
Internaționale de Taxonomie a Plantelor. În toate cazurile, numele unei specii este un binom
sau combinație binară (denumire din două cuvinte) în latină, numit și binom lineean,
doarece acest sistem a fost folosit pentru prima oară de Carl Linné.
Spre exemplu, numele științific al grâului comun este:
Triticum aestivum L.
Astfel, cuvântul Triticum este numele de gen, aestivum este epitetul specific, iar L.
provine de la prescurtarea numelui celui care a publicat pentru prima oară acest nume:
Linné. Deoarece există mai multe specii de grâu, putem face o analogie între numele unei
specii cu numele unei persoane:
• nume de gen – nume de familie
• epitet specific – nume.
Notă: în sistematică, specific înseamnă ce ține de specie, referitor la specie, iar generic
înseamnă referitor la gen (în limbajul curent, specific este sinonim cu caracteristic, iar generic
cu general, referitor la o categorie). În manuale și lucrări cu caracter neștiințific, abrevierea /
prescurtarea numelui (sau numele întreg, uneori) al autorului / autorilor care au descris și
denumit specia pentru prima oară se omite. Una și aceeași specie poate avea mai multe
denumiri științifice; dintre acestea una este validă (acceptată, recunoscută ca oficială de
comunitatea științifică), celelalte sunt denumiri sinonime. Spre exemplu, pirul gros are
denumirea validă:
Elymus repens (L.) Gould,
având ca denumire sinonimă:
Agropyron repens (L.) P.Beauv.
În ambele cazuri, (L.) înseamă că primul care a denumit și descris specia a fost Carl Linné,
însă diagnoza / descrierea a fost revăzută de Frank Walton Gould, respectiv, de către
Amboise Marie François Joseph Palisot de Beauvois1).
Denumirea de gen poate reprezenta:
• o referire la o caracteristică morfologică. Trifolium = frunză cu trei foliole (e.g.
Trifolium pretense L. = trifoiul roșu);
referire la un personaj mitologic: Adonis (Adonis, tânăr chipeș în mitologia greacă;
Adonis vernalis L. = ruscuța de primăvară), Iris (Iris, zeița curcubeului în mitologia
greacă, Iris pseudacorus L. = stânjenelul de baltă) etc.;
• denumirea plantei la romani: Pinus, Prunus, Quercus etc.
• numele latinizat al unei personalități, în cinstea căreia a fost dată denumirea de
gen: Linnea (Carl von LINNÉ, 1707-1778, părintele sistematicii), Bauhinia (Gaspard

1
cei interesați de numele complete pot consulta lucrarea Authors of plant names, editată de R.K. BRUMMITT și C.E.
POWELL (2001, Royal Botanic Gardens, Kew)

[5]
 BAUHIN, 1560-1624, medic și naturalist elvețian), Banksia (Joseph BANKS, 1742-
1820, botanist englez) etc.
Epitetul specific trimite la:
• o caracteristică morfologică:
- trifoliata (Menyanthes trifoliataI L. = trifoiaș de baltă),
- repens (= târâtor – Trifolium repens L. = trifoi alb su trifoi târâtor, Ranunculus repens
L. = piciorul cocșului tâtâtor),
- hexapetala (= cu 6 petale, de exemplu Filipendula hexapetala Gilib., nume de specie
care nu mai este valid, conform The Euro+Med PlantBase2, desemnarea validă fiind
Filipendula vulgaris Moench; în acest binom, vulgaris înseamnă comun(ă),
frecvent(ă), care se întâlnește des),
- tuberosum / tuberosa (= care are organe hipertrofiate, tuberculi sau rădăcini
tuberizate; cartoful se numește Solanum tuberosum L., iar tuberoza Polianthes Commented [a1]:
tuberosa L.)
- etc.
• o caracteristică ecologică: arenaria / arenarius = de nisip, ce crește pe nisip,
campestris = ce crește pe câmp sau la câmpie, alpina / alpinum = ce crește pe vârfurile
munților, palustris = plantă de mlaștină etc. Exemple: Caltha palustris L. (calcea
calului), Leymus arenarius (L.) Hochst. (pir de nisipuri), Acer campestre L. (arțar de
câmp sau jugastru), Leontopodium alpinum Cass. (floarea de colt, floarea reginei),
denumire decăzută din 2003 la statutul de sinonim pentru Leontopodium nivale
subsp. alpinum (Cass.) Greuter, deci subspecie a speciei Leontopodium nivale (Ten.)
Hand.-Mazz.),
• utilizare: sativus / sativa = comestibil(ă), tinctoria / tinctorius = folosit(ă) la vopsit,
care colorează textilele, oficinalis = plantă medicinală, textilis = plantă textilă etc.
• zona de origine a speciei: europaea / europaeum, indica / indicum, carpatica, danubialis,
americana etc.
• numele unei personalități: teophrastii (Teofrast sau Theophrastos din Eresos (cca
340 – 287/6 î.I.C., părintele botanicii), borzeanum (Alexandru Borza, renumit
botanist roman, 1887-1971), etc.
Epitetul se scrie întotdeauna cu literă mica, chiar dacă este genitivul unui nume propriu:
Paliurus spina-christi (spinul lui Hristos), Gentiana clusii (dedicată botanistului francez
Charles de l'Écluse, cu numele latinizat Carolus Clusius, 1526-1609). Epitetul poate fi alcătuit
din două cuvinte, obligatoriu legate prin cratimă: Atropa bella-donna (mătrăguna), Veronica
anagallis-aquatica, Echinochloa crus-galli (mohorul lat) etc.

Astfel prezentată, specia grupează indivizi asemănători dintr-o populație sau mai multe. Aceasta este specia
taxonomică, însă speciile mai sunt definite biologic, ecologic, filogenetic. Specia biologică grupează indivizi
asemănători și interfertili (care se pot înmulți sexuat între ei) și care sunt izolați reproductiv de alte grupuri de
acest fel; bariera reproductivă este barieră de specie. Acest concept este ușor de înțeles în cazul animalelor
care, chiar dacă se pot hibrida interspecific (foarte rar natural), formează de obicei hibrizi sterili, mai ales
masculii. În cazul plantelor însă, lucrurile stau diferit deoarece se cunosc numeroase cazuri de hibridare, iar

2
https://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed/PTaxonDetail.asp?NameId=7714863&PTRefFk=7300000

[6]
hibrizii sunt fertili sau pot deveni fertili dacă intervine o dublare a numărului de cromozomi; ca multe alte
plante, hibrizi se pot multiplica și vegetativ, ceea ce este exclus să se întâmple pe cale naturală în cazul
animalelor. Mai mult, hibridarea este o importantă cale de creare a diversității vegetale și de speciație (de
apariție a noi specii); unul dintre cele mai bine cunoscute exemple este cel al grâului comun, specie formată
prin hibridări naturale. Există de asemenea specii de plante autogame care se comportă ca linii de descendență.
Apare, deci, că specia biologică (definită pe criteriul izolării reproductive) nu este de foarte mare folos în
sistematica vegetală. Având la dispoziție metodele biologiei moleculare, sistematicienii de azi includ în
definirea speciei și pentru delimitarea speciilor înre ele, pe lângă criteriile morfologice (sau de recunoaștere
botanică clasică), criterii filogenetice (o specie este ultima ramură a unui arbore filogenetic sau este definită pe
baza caracteristicilor unui grup de indivizi cu un strămoș comun), criteriul ecologic (o specie grupează indivizi
ce trăiesc în anumite condiții de mediu, adică ocupă o nișă ecologică distinctă, diferită de nișele ecologice ale
altor specii), criteriul distenței genetice și alte criterii. Există deci și un concept de specie filogenetică și unul al
speciei ecologice. Sistematica plantelor este astăzi una integrativă și multicriterială, ceea ce explică
numeroasele remanieri față de sistemele de clasificare de acum 100 de ani, spre exemplu, când criteriul
morfologic era singurul de care se ținea seama. Cu toate acestea, în recunoașterea speciilor pe teren nu se poate
lucra deocamdată decât cu criteriul morfologic, ceea ce presupune observarea, eventual cu lupa de mână,
cunoașterea termenilor botanici descriptivi și utilizarea unui determinator; foarte probabil, în viitorul
apropiat, vor fi accesibile kituri de identificare precisă a speciilor, după criterii care nu se văd nici cu ochiul
liber, nici cu lupa.
Pentru înțelegerea a ceea ce este o specie, trebuie să reținem că o specie este ceva abstract, un model, un tip,
format pe baza caracterelor indivizilor, care sunt entități concrete, ca și populațiile. O specie este, în esență,
un nume și o descriere. O specie grupează indivizi, care trăiesc în populații mai mult sau mai puțin izolate.
Când spunem, de exemplu, că „mărul este un arbore de climat temperat”, ne referim evident la specie; când
spunem că mergem să tăiem mărul din grădină, este clar că ne referim la individul vegetal din grădina noastră.
În ambele cazuri vorbim de o plantă, termen ambivalent, după cum am subliniat în cursul introductiv de
Botanică.

Unitățile taxonomice infraspecifice

Cu rang inferior speciei sunt: subspecia, varietatea, forma.
Subspecia grupează populațiile unei specii, care au o caracteristică comună, însă nu
atât de importantă încât să justifice clasificarea lor într-o altă specie. Denumirea subspeciei
este precedată de abrevierea subsp. (uneori ssp.) Spre exemplu, măzărichea cu frunza
îngustă – Vicia angustifolia – are două subspecii: subsp. angustifolia (plante păroase, cu flori
de sub 15 mm lungime și păstaia matură neagră) și subsp. segetalis (plante aproape glabre,
cu flori de 15-18 mm lungime și păstaia matură brună).
Varietatea este rangul inferior subspeciei, uneori scris fără menționarea subspeciei.
Numele varietății, ca și al subspeciei, se scrie întotdeauna fără majuscule și este precedat de
abrevierea var. Spre exemplu, cânepa sălbatică, spontană de la noi se numește Cannabis
sativa var. spontanea. Specia Brassica oleracea (varză, în general) grupează varietăți diferite
mult ca aspect: var. botrytis (conopidă), var. gemmifera (varză de Bruxelles), var. gongylodes
(gulie), var. capitata (varza de căpățână) și altele.
Forma este taxon inferior varietății și grupează populații ce au în comun o
caracteristică morfologică de mica importanță. Forma se abreviază prin f. și are semnificație
sistematică redusă.

Unitățile taxonomice supraspecifice

[7]
 Genul – un grup de specii cu caractere commune. Denumirea de gen este primul
cuvânt (scris întotdeauna cu majusculă) din binomul lineean: Triticum, Prunus, Brassica etc.
Când într-un text se face referire la toate speciile dintr-un gen, denumirea de gen este
urmată de abrevierea sp. (specieslat.). Spre exemplu, atunci când găsim scris “Trifolium sp.”,
vom înțelege că se face referire la speciile din genul Trifolium. Un gen cu o singură specie,
se numește gen monotipic (spre deosebire de genurile politipice, din care fac parte mai multe
specii); astfel, genul Ginkgo are o singură specie: Ginkgo biloba L., arborele pagodelor, în timp
ce genul Trifolium, de exemplu, are în flora României peste 20 de specii.
Familia – grupează genuri ce se aseamănă prin câteva caractere. Prescurtarea pentru
familie este fam. Spre exemplu, fam. Fabaceae grupează plante cu rădăcini simbionte cu
bacterii fixatoare de azot, cu flori cu simetrie zigomorfă și fructe de tip păstaie. Prin
convenție, denumirea de familie provine de la denumirea unui gen, la care se adaugă
terminația – aceae. Exemple: Magnoliaceae, Rosaceae, Poaceae, Ranunculaceae etc. Deoarece
câteva familii au fost denumite anterior stabilirii acestei reguli, numele lor anterioare încă
mai sunt folosite ca nume alternative valide:
Denumirea veche (alternativă) Denumirea conform regulilor nomenclaturale
universale pentru familii
Cruciferae Brassicaceae
(plante cu flori cu 4 sepale, 4 petale dispuse în cruce)
Guttiferae Clusiaceae
Leguminosae Fabaceae
(plante cu păstăi)
Umbelliferae Apiaceae
(plante cu inflorescență de tip umbelă compusă din
umbellule)
Compositae Asteraceae
(plante cu inflorescență compozită, din numeroase
flori, de tip calatidiu)
Gramineae Poaceae
(ierburi și cereale)
Palmae Arecaceae
(palmieri)
Articolul 18, aliniatul 5 din Codul de la Shenzen (2018) specifică acest lucru:
“18.5. The following names, of long usage, are treated as validly published: Compositae (nom. alt.: Asteraceae;
type: Aster L.); Cruciferae (nom. alt.: Brassicaceae; type: Brassica L.); Gramineae (nom. alt.: Poaceae; type: Poa L.);
Guttiferae (nom. alt.: Clusiaceae; type: Clusia L.); Labiatae (nom. alt.: Lamiaceae; type: Lamium L.); Leguminosae
(nom. alt.: Fabaceae; type: Faba Mill. [= Vicia L.]); Palmae (nom. alt.: Arecaceae; type: Areca L.); Papilionaceae (nom.
alt.: Fabaceae; type: Faba Mill.); Umbelliferae (nom. alt.: Apiaceae; type: Apium L.). When the Papilionaceae are
regarded as a family distinct from the remainder of the Leguminosae, the name Papilionaceae is conserved
against Leguminosae.”
(nom. alt. = prescurtare pentru nomen alternativumlat. = nume alternativ, denumire alternativă)

Ca rang inferior familiei se folosește uneori în manualele de sistematică și subfamilia;

denumirea unei subfamilii se recunoaște după terminația –oideae. Familia Rosaceae este
compusă din următoarele subfamilii: Rosoideae, Maloideae, Spiraeoideae și Prunoideae. Tribul
și subtribul, ranguri inferioare subfamiliei se folosesc mai rar.

[8]
 Ordinul este rangul / taxonul în care sunt reunite familii asemănătoare / înrudite.
Denumirea de ordin derivă întotdeauna de la numele unei familii componente + sufixul -
ales. Familia Rosaceae (ca și familiile Rhamnaceae sau Elaeagnaceae) face parte din ord. Rosales
(se observă că abrevierea pentru ordo (ordin, în latină) este ord.
Clasa este rangul superior ordinului. În formarea denumirii de clasă, se utilizează
terminații diferite, în funcție de categoria majoră (încrengătura) superioară:
• pentru plantele superioare, terminația –opsida: Magnoliopsida (angiosperme
dicotiledonate), Liliopsida (angiosperme monocotiledonate), Pinopsida
(majoritatea gimnospermelor de la noi). (Denumirile vechi Dicotyledonatae /
Dicotyledonopsida, respectiv Monocotyledonatae / Monocotyledopsida) nu sunt valide,
deși sunt folosite curent);
• pentru alge, terminația –phyceae (exemplu: Chlorophyceae = clasa algelor verzi,
Charophyceae etc.);
• pentru ciuperci (fungi), terminația –mycetes (exemplu: Hymenomycetes).

Încrengătura (divisiolat. sau phylumlat.) este rangul superior clasei, cu denumirea

formată cu ajutorul sufixului -phyta. (Magnoliophyta (angiosperme), Pinophyta
(gimnosperme), Pteridophyta (ferigi) etc.). Încrengăturile de fungi se denumesc cu terminația
-mycota (Lichenomycota, Ascomycota, Basidiomycota etc.). Terminațiile pentru denumirile de
subîncrengături sunt: -mycotina (pentru fungi), -phycotina (pentru alge) și -phytina
(pentru Plantae).
Pentru fixrea acestor reguli, menționate în art. 16.3. din Codul de la Shenzen, se poate
folosi tabelul următor:
Terminația în denumire
Rangul plante alge ciuperci
phylum = divisio -phyta -mycota
(încrengătura)
subdivisio = -phytina -mycotina
subphylum
(sub-încrengătura)
classis -phyceae -mycetes
(clasa)
subclassis -opsida -phycidae -mycetidae
(subclasa)

În ceea ce ne privește, scopul acestui suport de curs este prezentarea (denumirilor de

specie, a caracterelor principale de identificare a speciilor agronomice (în principal),
cunoașterea caracteristicilor familiilor din care aceste specii fac parte.)
Exemplu de încadrare sistematică a grâului comun:
Regnul: Plantae
Subregnul: Trachaeobionta
Superîncrengătura: Spermatophyta
Încrengătura: Magnoliophyta
[9]
 Clasa: Liliopsida
Subclsasa: Commelinidae
Ordinul: Cyperales
Familia: Poaceae
Genul: Triticum
Specia: Triticum aestivum

Nomenclatura plantelor cultivate

În cazul plantelor cultivate, intervin câteva particularități, conform Codului
Internațional de Nomenclatură a Plantelor Cultivate. Astfel, în loc de varietate, există
cultivarul (soiul, hibridul, linia, clona etc.). “Cultivar” este o contracție a sintagmei
englezești “cultivated variety” (= varietate cultivată) și se abreviază cv. Numele de cultivar
nu este latinizat, nu se scrie cu caractere italice, prima literă este majusculă, și se pune între
ghilimele simple. Exemplu: Rosa floribunda cv. ‘Blessing’ (soiul de trandafiri urcători
Blessing). Numele cultivarului este ales de creatorul lui. În sistematica clasică, locul unei
varietăți este bine stabilit; în cazul varietăților cultivate, acest lucru este adesea imposibil,
deoarece un cultivar poate rezulta prin numeroase hibridări interspecifice
Cu înregistrarea oficială a cultivarelor se ocupă, în fiecare țară, o autoritate desemnată în acest scop;
în România, I.S.T.I.S. (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor - https://istis.ro) are ca
misiune editarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România; acest institut este membru al
International Union for the Protection of New Varieties of Plants (UPOV -
https://www.upov.int/portal/index.html.en)
Deși hibrizii de porumb, floarea soarelui etc. sunt tot cultivare, regula de mai sus este
respectată mai mult în lucrările științifice, în comerț, numele de cultivar fiind scris fără
ghilimele. În cazul unor specii cultivate, cultivarele sunt grupate în grupuri. În art. 3.1. din
Codul de Nomenclatură a Plantelor Cultivate, Grupul de cultivaruri este definit ca fiind “o
categorie formală care poate cuprinde cultivaruri, plante individuale sau combinații ale acestora,
definită pe baza similarității unor caractere”. Această noțiune a înlocuit-o pe cea mai veche, de
convarietate (convar.), încă folosită pe alocuri, independent, de prevederile codului de
nomenclatură pentru plantele cultivate. În cazul porumbului, hibrizii cultivați cel mai mult
făceau parte din: convar. indentata (porumb dinte-de-cal, cu depresiune în partea superioară
a cariopsei), convar. indurata (cu cariopsă fără depresiune superioară, sticloasă), aorista (cu
caractere intermediare), convar. saccharata (porumbul dulce) și convar. everta (porumbul de
floricele). În numeroase lucrări românești, această clasificare este încă prezentată.
Hibrizii sunt descendența obținută prin încrucișarea (pe cale sexuată) unor genitori
aparținând la genuri, specii, subspecii, varietăți diferite. (Subliniem că hibridarea poate avea
loc și pe cale naturală, aceasta fiind una dintre principalele căi de evoluție a speciilor.). Când
genitorii aparțin la genuri diferite, vorbim de hibrizi intergenerici; când genitorii sunt
specii din cadrul aceluiași gen, de hibrizi interspecifici. În toate cazurile, fie că este vorba
de hibrizi naturali, fie de hibrizi obținuți de om, se folosește semnul x sau prefixul notho.

[10]
Regulile nomenclaturale pentru nothotaxoni (taxonii hibrizi) sunt definite în Codul
Internațional de Nomenclatură a Plantelor Cultivate.
Hibridul obținut prin încrucișarea grâului (Triticum aestivum subsp. aestivum) cu
secara (Secale cereale) este unul intergeneric, iar numele lui se scrie corect x Triticosecale (deși
denumirea curent folosită este Triticale, fără semnul “x”). Denumirea validă a primului
hibrid este așadar x Triticosecale ripmapui (M.Graebn.) Wittm. ex A.W.Hill. Epitetul rimpaui
provine de la numele cercetătorului care a obținut primul hibrid fertil în 1888: Wilhelm
RIMPAU. De reținut că sub numele triticale, se vând și hibrizi obținuți prin hibridarea
grâului dur (Triticum durum L.) cu secara (Secale cereale L.); secara este în ambele cazuri
genitorul patern, de la care provine polenul. Există, de asemenea, și hibrizi secundari de
triticale, obținuți prin hibridarea hibrizilor obținuți prin hibridarea primară grâu x secară,
precum și hibrizi obținuți și prin tehnici moderne. Astfel, denumirea comercială, la nivel de
cultivar, este mult mai ușor de vehiculat decât cea validă botanic, care ridică numeroase
probleme, așa cum stau lucrurile și în cazurile cultivarurilor din specii profund modificate
prin domesticire și ameliorare.
Căpșunul este un hibrid obținut de om: Fragaria x ananassa (Fragaria chiloensis x
Fragaria virginiana). Se observă că în cazul hibrizilor interspecifici, semnul „x” se așează între
numele generic și epitet. Fragaria × ananassa (Duchesne ex Weston) Duchesne ex Rozier este
un hibrid obținut de om, între două specii de pe continentul american: Fragaria virginiana
Mill., din America de Nord și Fragaria chiloensis (L.) Mill., originară din Chile. Primul hibrid
a fost obținut acum cca 300 ani la Brest (Franța).

Notă: Codul Internațional de Nomenclatură Botanică a Plantelor Cultivate conține referiri la

numeroase alte cazuri (hibrizi obținuți prin biotehnologii, himere, mutații etc.). De
asemenea, în codurile de nomenclatură a plantelor (atât spontane, cât și cultivate) sunt
definite și alte ranguri.
Denumirile taxonilor de procariote urmează prevederile Codului Internațional de
Nomenclatură a Procariotelor (2008, revăzut în 2019 – PARKER et al.)

Ce sistem de clasificare folosim ?

În prezent, sistematica cunoaște un dinamism accentuat, sistemele vechi fiind
eliminate, sau profund remaniate, apărând sisteme noi de clasificare, ceea ce pune în
dificultate chiar pe specialiștii biologi. Referindu-ne doar la plantele superioare (iar dintre
ele, la angiosperme, ca majoritare în acest suport de curs), trebuie totuși să adoptăm o
referință bibliografică. Pentru România, considerăm că în domeniul cormofitelor, această
referință este Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta (Vasile CIOCÂRLAN,
2009, Editura Ceres, București). Schema generală a acestui sistem este următoarea:
1.Încrengătura Pteridophyta
Clasa Lycopodiopsida
Clasa Equisetopsida
Clasa Polypodiopsida
2. Încrengătura Spermatophyta
Subîncrengătura Pinophytina

[11]
 Clasa Cycadopsida
Clasa Ginkgopsida
Clasa Pinopsida
Subîcrengătura Magnoliphytina
Clasa Magnoliopsida
Subclasa Magnoliidae
Subclasa Hamamelidae
Subclasa Caryophyllidae
Subclasa Rosidae
Subclasa Dilleniidae
Subclasa Asteridae
Clasa Liliopsida
Subclasa Alismatidae
Subclasa Liliidae
Subclasa Arecidae

Pentru verificarea statutului unui nume (valid, acceptat sau sinonim, neacceptat), a
modului de ortografire corectă a numelor de specii, recomandăm website-ul
http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed/query.asp - The Euro+Med PlantBase - the information
resource for Euro-Mediterranean plant diversity.
Pentru clasificări actuale ale angiospermelor, se poate consulta site-ul Angiosperm
Phylogeny Group (http://www.mobot.org/MOBOT/research/APweb/). În privința
gimnospermelor, clasificări și descrieri se găsesc la adresa http://www.conifers.org/
(Gymnosperm Database). Pentru clasificări ale altor organismelor din alte grupe (alge,
ciuperci), pot fi folosite ca referințe portalurile și meta-portalurile accesibile on-line. Pentru
lămurirea anumitor aspecte de taxonomie și sistematică, se recomandă interogații în bazele
de date bibliografice accesibile gratuit din campusul universității. Sistematica speciilor de
plante cultivate este prezentată și discutată adesea sub forma unui capitol în monografiile
de gen sau specie.
Imagini ale speciilor de plante din România, precum și alte informații (specii
amenințate, răspândire în țară etc.) se găsesc la adresa
http://www.floraofromania.transsilvanica.net/documents_and_photographs_of_the_flora_
of_romania.htm (Flora Virtualis Romaniae).

Notă: imaginile de pe diverse website-uri au regim de creații aflate sub regimul legii
copyright-ului și nu pot fi folosite pentru publicații (documente publice) decât cu acordul
autorului. Ele pot fi descărcate și folosite în referate (cu citarea obligatorie a sursei) sau
numai pentru uz personal.

Resurse necesare şi recomandări de studiu (opţional):

Se recomandă consultarea manualelor de botanică sistematică din biblioteca
universității (căutarea titlurilor se poate face online, la adresa: http://biblio.usab-tm.ro/).
Codurile se găsesc la adresa: http://www.iapt-taxon.org/nomen/main.php (Codul

[12]
Internațional de Nomenclatură a Algelor, Ciupercilor și Plantelor – în engleză) și
https://www.ishs.org/scripta-horticulturae/international-code-nomenclature-cultivated-
plants-ninth-edition (Codul Internațional de Nomenclatură a Plantelor Cultivate – în engleză).
Se recomandă, de asemenea, notarea tuturor termenilor de specialitate întâlniți în
studiul bibliografiei, precum și a întrebărilor referitoare la aspecte care nu sunt înțelese, în
vederea discutării lor la consultații.
Se va întocmi un dosar / caiet cu fișe mnemotehnice (ce ajută la memorare) și desene.
Desenarea este indispensabilă înțelegerii și învățării botanicii !

Întrebări de autoevaluare:
• Completați tabelul următor cu principalele caractere ale organismelor din cele 3
domenii și 6 regnuri:
Domeniul Regnul Caractere generale

• Completați cu X tabelul următor, în cazul în care la intersecția liniei cu coloana

este adevărată afirmația Organismele (de pe coloană) fac parte din categoria y (pe linie)
alge bacterii ciuperci ferigi angiosperme
procariote
eucariote
talofite
fanerogame
cormofite
spermatofite
Plantae
criptogame
antofite

• Completați în tabelul următor principalele ranguri taxonomice respectând

ierarahia lor și regulile generale de nomenclatură a lor (de formare a numelor).
Rangul: Reguli de denumire:
supraspecifice
unități

specie

[13]
 Rangul: Reguli de denumire:
specifice
unități
infra-

• Ce avantaje are cunoașterea denumirilor științifice, comparativ cu cunoașterea

numai a denumirilor vernaculare?
• Ce deosebiri principale există între plantele cultivate și plantele spontane, în
privința clasificării și nomenclaturii?

Bibliografie selectivă
TURLAND, N. J., WIERSEMA, J. H., BARRIE, F. R., GREUTER, W., HAWKSWORTH, D. L., HERENDEEN,
P. S., KNAPP, S., KUSBER, W.-H., LI, D.-Z., MARHOLD, K., MAY, T. W., MCNEILL, J., MONRO, A.
M., PRADO, J., PRICE, M. J. & SMITH, G. F. (eds.), LOIZEAU, P.-A., MAEDER, A. & PRICE, M. J.
(trad.), 2019 - Code International de Nomenclature pour les Algues, les Champignons et les Plantes (Code de
Shenzhen) adopté par le Dix-Neuvième Congrès International de Botanique, Shenzhen, Chine, Juillet 2017.
Publication hors-Série n°19, Genève, Conservatoire et Jardin botaniques de la Ville de Genève. 228
pp. DOI 10.5281/zenodo.2558299
BRICKELL, C.D., ALEXANDER, C., CUBEY, J.J., DAVID, J.C., HOFFMAN, M.H.A., LESLIE, A.C.,
MALÉCOT, V., JIN, X. 2016 - International Code of Nomenclature for Cultivated Plants (ICNCP or Cultivated
Plant Code) incorporating the Rules and Recommendations for naming plants in cultivation Ninth Edition,
Scripta Horticulturae, 18, 190 p.
PARKER, C.T., TINDALL, B.J., GARRITY, G.M., (editors), 2019 - International Code of Nomenclature of
Prokaryotes. Prokaryotic Code (2008 Revision), International Journal of Systematic and Evolutionary
Microbiology, 69 (1A), pp. S1-S111. DOI 10.1099/ijsem.0.000778

[14]