Sistematica plantelor

Tema 1. INTRODUCERE ÎN SISTEMATICA PLANTELOR

1. Noţiuni generale de sistematica plantelor

2. Etapele dezvoltării sistematicii
3. Regnurile lumii vii
INTRODUCERE ÎN SISTEMATICA PLANTELOR

Pe Terra trăiesc peste 8 mln de specii de organisme.

Peste 3 mln sunt descrise şi clasificate, însă o mare
parte aşteaptă să fie descoperite.
Pentru determinarea şi clasificarea organismelor
actuale, precum şi a celor dispărute, este nevoie de un

sistem.
SISTEMATIZÁ, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei științe, ale unei
doctrine, ale unei expuneri într-un tot unitar, organizat, într-un sistem; a efectua o
sistematizare. ♦ A organiza o activitate practică după o metodă rațională sau după un plan
bine chibzuit. ♦ A transforma și a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde
anumitor cerințe moderne. – Din fr. systématiser.

SISTEMATIZÁ vb. I. tr. A aranja, a clasa (ceva) după un (sau într-un) anumit sistem.
[< fr. systématiser].

SISTEMÁTICĂ s.f. Știința identificării și clasificării organismelor vegetale și

animale, în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție.
V. taxonomie. [Gen. -cii. / < fr. systématique].
1. Noțiuni generale de sistematica plantelor

Sistematica se ocupă cu descrierea,

denumirea şi clasificarea în grupe (taxone)
a organismelor existente şi a celor fosile, și
determinarea legăturilor de rudenie între
aceste grupe.

Scopul primar al acestei ştiinţe este

stabilirea căilor evoluţiei lumii vii.
Principalele obiective ale sistematicii:

stabilirea unităților sistematice (a taxonilor);

nomenclatura plantelor (denumirea științifică);
sistemele de clasificare folosite în etapa actuală de
dezvoltare a științei.
Metodele de clasificare
se bazează pe cunoștințele de morfologie, anatomie, fiziologie,
citologie, evoluție și adaptarea plantelor la mediu, dar și pe
studierea fosilelor, care permit stabilirea unor legături
filogenetice între grupele de plante.

Filogenia (sau filogeneza) - ramură a biologiei care se ocupă cu studiul

istoriei sau dezvoltării unei specii animale sau vegetale de la formarea sa
până în ziua de astăzi.
Filogenia se bazează pe studiul fosilelor și are rolul de a stabili strămoșii și
legăturile de rudenie dintre diferitele grupuri de organisme ca și legăturile
dintre diferitele specii.
Aplicare

clasificarea speciile după anumite criterii ecologice

identificarea speciilor utilizând determinatorul
compararea diferitelor clase ale aceluiaşi filum evidenţiind
deosebirile şi asemănările
interpretarea evoluţiei ciclurilor de dezvoltare la diferite
taxoane de plante
Unități sistematice (taxoni)

În funcție de asemănări și deosebiri, respectiv de gradul de înrudire,

organismele sunt grupate în unități sistematice, numite taxoni,
constituiţi într-o serie ierarhică: specie, gen, familie, ordin, clasă,
filum (încrengătură), regn şi domeniu.

Taxonul de bază în clasificarea organismelor este specia.

Specia este reprezentată de una sau mai multe populații de indivizi

asemănători între ei.

Specia se caracterizează prin

 capacitate de autoreproducere
 ocuparea unui anumit areal
 răspândire
 evoluție proprie
taxoni supraspecifici
(mai mari decat specia)

Specia
taxoni infraspecifici
(mai mici decât specia)

Specia

plante spontane  subspecia

 varietatea
 forma

 subspecia
plante cultivate  convarietatea
 varietatea
 cultivarul (soiul)

animale  rasă
Nomenclatura speciilor

În denumirea speciei se foloseşte nomenclatura binară.

Fiecare specie este denumită prin două cuvinte în limba latină.

•primul cuvânt este un substantiv şi arată denumirea genului

•al doilea este un adjectiv ce indică numele speciei

exemple
măceşul – Rosa canina

prunul - Prunus domestica

lupul – Canis lupus

câinele – Canis familiaris

După denumirea speciei se trece numele autorului prescurtat,

ex. - Prunus domestica L.
Litera L. reprezintă prescurtarea numelui lui Linné.
2. Etapele dezvoltării sistematicii

Antichitate

Primele încercări de clasificare a organismelor au fost realizate încă în

antichitate.

Aristotel a împărțit organismele vii în două grupe: plante și animale.

Aristotel
Din antichitate și până în evul mediu, nu a existat un sistem de
clasificare, predominând sistemele utilitariste: cunoașterea plantelelor
utile de cele toxice.
2. Etapele dezvoltării sistematicii

Antichitate

Discipolul lui Aristotel, Teophrast (382-287 î.Ch.), numit de Linné

părintele botanicii, a descris circa 500 specii de plante clasificându-le
în 4 grupe:
• arbori, arbuşti, semiarbuşti;
Teophrast • ierburi;
• plante veșnic verzi;
• plante cu frunze căzătoare.
Perioada Renaşterii (sec. XV-XVII)

O dezvoltare rapidă a biologiei, inclusiv a sistematicii a avut loc în perioada Renaşterii

În această perioadă se pun bazele studiilor anatomice folosite în sistematică, se

conturează şi concepţiile despre unităţile de clasificare (specie, gen).

Toate sistemele de clasificare a organismelor din perioada de până la apariţia

lucrărilor lui Darwin, erau artificiale, deoarece ele se bazau pe câteva caractere
externe şi nu reflectau relaţiile de rudenie dintre grupele de organisme.
 Bazele sistematicii moderne au fost puse de naturalistul suedez Carl Linné
cu publicarea cărții “Sistemul naturii”.
El clasifică plantele în 24 clase, iar animalele în 6 clase, folosind unitățile
de clasificare: clasă, ordin, gen, specie, varietate.
Linné a introdus în sistematică nomenclatura binominală (binară) a
Carl Linné speciilor biologice.
Sistemul propus de C. Linné a fost, în mare parte, artificial, deoarece se
baza pe un singur criteriu - reproducerea.

După apariţia lucrărilor lui Ch. Darwin savanţii încearcă să realizeze clasificarea
organismelor bazată pe sistemele naturale (filogenetice) care reflectă evoluția și
înrudirea dintre specii.
 Arborele filogenetic al organismelor vii
Prin reprezentarea grafică (sub forma
unui arbore) a gradelor de rudenie dintre
speciile ancestrale şi cele provenite de la
acestea s-a construit arborele
filogenetic al organismelor vii
 Prima clasificare evoluţionistă a unui grup de organisme (radiolarii),
reprezentată printr-un arbore filogenetic, a fost realizată de savantul
german E. Haeckel în 1866.

Specialiştii în sistematică continuă să perfecţioneze arborele filogenetic,

pentru ca acesta să reflecte cât mai veridic ordinea, ierarhizarea,

Ernst Haeckel
gradul de rudenie şi de evoluţie a grupelor sistematice.

Sistemele contemporane de clasificare sunt elaborate de colective de

savanţi din domeniul taxonomiei, nomenclaturii, filogeniei,
geneticii etc.

Pentru determinarea precisă a speciilor şi includerea lor în arborele

filogenetic, savanţii utilizează mai multe criterii: morfologic,
anatomic, fiziologic, citologic, biochimic, genetic, embriologic,
paleontologic etc.
3. Regnurile lumii vii

În sistematica contemporană există câteva

sisteme de clasificare a organismelor vii.

Unul dintre sistemele moderne, acceptat

de majoritatea biologilor este
sistemul celor cinci regnuri:

1. MONERA / PROCARIOTE
2. PROTISTA
3. FUNGI
4. PLANTE
5. ANIMALE
 Arborele filogenetic al organismelor vii

1 – Filumul Bacteria;
2 – F. cyanobacteria;
3 – F. rhodophyta;
4 – F. Bacillariophyta;
5 - F.Phaeophyta;
6 – F. euglenophyta;
7 – F. chlorophyta;
8– F. Oomycota;
9 – F. chytridiomycota; A – Organisme procariote
10 – F. Mixomycota; ancestrale;
11 - F. rizopoda B – Organisme eucariote
(Sarcodina); primitive;
12 – F. Masti gophora C– Mastigofore primare;
(Flagelata); D – Sporofite primare
13 – F. Sporozoa; (riniofite-primele plante
14 – F. ciliophora; terestre);
15 – F. Bryophyta; E – Ferigi primitive;
16 – F. Lycopodiophyta; F – Spermatofite primare;
17 – F. equisetophyta; G – Animale primitive
18 – F. Polypodiophyta; ancestrale;
19 – F. Pinophyta; H – Animale didermice;
20 – F. Magnoliophyta; I – Animale tridermice
21 – clasa Magnoliopsida; acelomate;
22 – c. Liliopsida; J – Animale tridermice
23 – F. Zygomycota; celomate;
24 – F. Ascomycota; K – Animale protostomate;
25 – F. Basidiomycota. L – Animale deuterostomate.
În ultimii ani a fost propus un nou taxon, de cel mai înalt rang,
denumit domeniu, care include unul sau mai multe regnuri.

Sistemul actual include 3 domenii

Virusuri

Procariota

Eucariota
 REGNUL MONERA (Procariota)
Regnul Monera cuprinde organisme procariote, unicelulare.
Trăiesc în colonii sau cenobii, fiind cel mai vechi grup de viețuitoare
(au apărut în urmă cu cca. 3,5 miliarde de ani, în Precambrian).
Cianobacterii
Se caracterizează cu organizarea primitivă a celulei, reprezentând (alge albastre-verzi)
etapa iniţială a vieţii.

Bacterii
 Celula procariotă
Caracteristică generală
•organizarea simplă și primitivă
•lipsite de nucleu bine-definit
•lipsite de mitocondrii, respirația prin suprafața internă a
membranei celulare

•în centrul celulei poate fi un cromozom lung și

circular, compus din ADN, fără proteine.
•peretele celular conține substanțele: mureină, acizi
teicoici și substanțe pectice
•unele procariote au flagel

Înmulțirea prin diviziune directă.

Nutriția de tip heterotrofă sau autotrofă. Celulă procariotă
 Regnul Monera cuprinde 2 subregnuri

Archaebacteriophyta Eubacteriophyta

Sunt cele mai primitive organisme procariote.

F. Bacteria

Trăiesc în medii extreme, cum ar fi:

F. Cyanobacteria
•apele foarte fierbinți și acide (peste 800C); (alge albastre-verzi)
•apele foarte sărate;
•în medii bogate cu sulf sau CO2;
•mlaștini;
•abisurile oceanelor etc.
Arhebacteriile sunt organisme autotrofe chemosintetizante (foarte rar
fotosintetizante) sau heterotrofe.
După mediul în care trăiesc și modul de nutriție, arhebacteriile sunt de 3 tipuri:
- metanogene sunt organisme anaerobe, care obțin energia prin sinteza metanului
pornind de la CO2 și H2, cum ar fi Methanobacterium. Acestea trăiesc în mlăștini, mine,
intestinele animalelor;
- termoacidofile sunt organisme heterotrofe sau chemosintetizante, care folosesc ca
surse de viață substanțele minerale (sulfurile), de exemplu Thermoplasma. Trăiesc in
apele foarte fierbinți și acide;
- halofile extreme trăiesc în apele foarte sărate (Marea Moartă), de exemplu
Halobacterium.
Aceste organisme realizează o fotosinteză primitivă, cu ajutorul unui pigment roșiatic
numit bacteriorodopsină.
F. Cyanobacteria
algele albastre - verzi
CIANOBACTERIILE (alge albastre-verzi) sunt
reprezentanţi a organismelor fotoautotrofe
străvechi.

Resturile fosile a unor organisme asemănătoare

cu cianobactrii au fost identificate în depunerile cu
vîrsta de peste 3 mlrd. ani (Precambrian).
Sromatolit- fosile de cianobacterii

 În prezent sînt cunoscute peste 2000 de specii

de cianobacterii.
Sunt organisme unicelulare,
solitare sau grupate în colonii,
culoarea albastră-verzuie se
datorează pigmentului
ficocianină.

Tipuri de colonii la cianofite

Răspândirea:
bazine acvatice dulci și sărate;
sol, stînci;
izvoare termale;
gheţari arctici.

Importanţa cianobacteriilor în evoluţia

veţii pe Terra este inestimabila. Anume
înmulţirea acestor organisme în oceane a
generat producerea oxigenului atmosferic
cea ce a permis apariţia organismelor
aerobe. Cianobacteriile au fost printre
primele organisme care au populat
uscatul şi anume zonele de litoral.
Structura
Organisme procariote unicelulare
•izolate sau
•grupate în colonii (cenobii)
 filamentoase
 globulare
 lamelare
Celula nu are nucleu individualizat

Peretele celular - de natură pectocelulozică

Capsulă mucilaginoasă - înconjoară celula sau toată
colonia
În citoplasmă se află
 clorofila
 ficocianina (pig. albastru)
 ficoeritrină (pig. roșu)
Citoplasma diferențiată în:
cromoplasmă, la exterior (cu pigmenții fotosintetici)
centroplasmă, la interior (cu substanță nucleară).
Nutriția
 Fotoautotrof - sintetizează cu ajutorul pigmentului clorofilă

 Chemosintetic, rar heterotrof (nutriție cu substanțe organice, din care își

produc carbon și azot sau energie chimică din procese de reducere (redox).
Chemosinteza sintetizarea substanțelor organice din substanțe anorganice, folosind, în loc de
energie solară (fotosinteză), energia chimică eliberată din oxidarea unor substanțe
anorganice (ex. H2, H2S, S, HNO3, Fe, NH3).

 Nutriţie mixtă (mixotrofe) pentru cele din ape poluate cu resturi putrezinde

Produsul de rezervă – glicoproteina - volutina uneori

- lipoproteina - cianofitină

 Unele specii de cianobacterii fixează azotul atmosferic

(Această capacitate le permite să populeze substrate lipsite de orice urme de sol)
Fixarea azotului molecular
cu ajutorul enzimei nitrogenaza, blocată în
Heterocist
prezența oxigenului molecular.

Deoarece cianobacteriile sunt autotrofe iar în

urma fotosintezei se elimină oxigen ele au
fost nevoite să elaboreze următoarele
strategii:

La speciile unicelulare au apărut ritmuri

circadiene, adică fotosinteza este mai
intensă ziua iar fixarea azotului noaptea;

Speciile filamentoase mai evoluate au

celule specializate pentru fixarea azotului
numite – heterocişti.
Înmulţirea
 Cianobacteriile unicelulare - diviziune
directă

 Speciile filamentoase - fragmentarea

talului în mai multe părţi numite
hormogonii.

 Prin spori - endo sau exospori,

pluricelulari sau unicelulari
Algele albastre suportă condiții vitrege de viață:
-ape termale de 70-90 0C
(ex. Aphanocapsa thermalis)
prezentă și în izvoarele termale de la Băile
Herculane și Băile 1Mai de lângă Oradea (România);
- ape foarte sărate.

Aphanocapsa thermalis
 Sistematica

Cele cca. 2000 mii de specii de alge albastre se împart în

11 ordine cu 41 de familii.
 Fam. Chroococcaceae

Cuprinde alge unicelulare sau coloniale cu

celule sferice şi membrană puternic gelificată.
Se înmulţesc prin diviziune directă.

Gleocapsa turgida
Se află în mlaștini, pe stânci umede, în colonii
globuloase.
 Fam. Chroococcaceae

Gleocapsa sp.
Formează colonii (cenobii), care se
întâlnesc prin locuri umede, prin
ape, prin peșteri, pe ziduri, sub
formă de o materie gelatinoasă
verde-albăstruie.
 Fam. Chroococcaceae

Gleocapsa sp.
 Fam. Nostocaceae
Nostoc commune
Specie colonială
Formată din celule sferice:
- izociste, mai mici;
- heterociste, mai mari.
Celulele - înlănțuite în șiraguri și
înglobate într-o masă
gelatinoasă
Habitatul, răspândirea
soluri umede
ape proaspete (unele specii)
Supraviețuiește în regiuni polare
și aride
Poate fixa azotul
 Fam. Oscillatoriaceae

Oscillatoria princeps

Trăiește în colonii
Celulele sunt suprapuse,
învelite într-o membrană
comună

Habitatul
- apa
- solul umed

Efectuează 3 tipuri de mișcări:

oîndoire
opendulare
orotire
 Fam. Phormidiaceae

Spirulina jenneri

Prezintă șiraguri de celule

dispuse în formă spiralată,
fără teacă gelatinoasă.
Habitatul
- mediul acvatic
efectuând mișcări în spirală
 Fam. Microcystidaceae

Reprezentanţi
genul Microcystis reuneşte alge coloniale (simple grupe de celule fără nici o
diferenţiere), planctonice, flotante sau submerse.
Ex. Microcystis aeruginosa - Trăieşte în marea Neagră, celulele sînt dispuse într-o
masă gelatinoasă comună. Se înmulţesc prin diviziune directă, uneori provoacă
înflorirea apei.
 Clasa Chamaesiphonophyceae (hamesifonoficee)

Ordinul Chamaesiphonales cuprinde atît specii unicelulare

cît şi forme filamentoase simple.
Se înmulţesc prin endo- şi exospori.

Reprezentant
Chamaesidiphon mirabili – este o algă unicelulară, cilindrică,
fixată de substrat prin partea bazală puţin subţiată.
Se înmulţeşte prin exospori.
 Importanţa
 Sunt primele organisme care au eliminat
cantităţi însemnate de oxigen în atmosferă, şi
astfel au provocat apariţia organismelor aerobe.

 Unele alge cianofite ca cele din genurile

Scytonema, Rivularia, elimină carbonatul de
calciu care se elimină în masă şi contribuie la
formarea depunerilor calcaroase.

 Dotorită tecii mucozitare care absoarbe apa

repede şi o elimină foarte greu, cianofitele pot
popula locuri aride, roci vulcanice, astfel ele sunt
pionierii vegetaţiei împreună cu lichenii.
 Importanţa
 Reprezintă o verigă trofică importantă
mai ales în bazinele cu apă dulce şi
stătătoare

 Speciile azot fixatoare se cultivă şi se

împrăștie pe lanurile de orez îmbogățind
solul cu azot

 Unele specii prezintă calităţi nutritive

deosebite şi se cultivă pentru alimentaţia
oamenilor şi animalelor (Spirulina
maxima) precum şi pentru industria
farmaceutică.
 Importanţa
 Datorită înmulţirii în masă al cianobacteriilor
planctonice are loc acumularea acestora la suprafaţa
apei provocând fenomenul numit „înflorirea apei”.

 Unele specii sunt folosite ca bioindicatori (prezenţa

sau lipsa lor indică gradul de poluare a mediului). Anthoceratophyitele

 Întră în simbioză cu cuiperci (formînd unele specii

de licheni) şi cu mușchi (Anthoceratophyitele),
ferigi acvatice (Azolla sp.) şi conifere primitive
(Cycadophyta)
Azolla sp.

Cycadophyta
Îmflorirea apei
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE !!!