Sunteți pe pagina 1din 2

CATEGORII ECOLOGICE Orice organism prezint o crestere si dezvoltare, diferite n functie de conditiile ecologice in care se deruleaz viaa sa,

condiii care se vor reflecta i n structura populaiilor respective. Cunoscnd preferinele unei specii fa de diveri factori de mediu, vom putea aprecia valorile acestora dupa dezvoltarea indivizilor si dupa structura populaiilor speciilor respective. Pornind de la ideea speciilor indicatoare, lansata si dezvoltata n spiritul colii ecologice anglo-nord-americane, o seam de fitocenologi (Tuxen, Ellenberg, Zolyomi) au fundamentat teoria speciilor indicatoare aplicabila n studiile floristice si de vegetatie. S-au codificat preferintele speciilor vegetale prin cifre, situatie cunoscuta sub numele de indici ecologici. Fiecare indice prezinta o scar de valori si semnificaie ecologic a fiecrei trepte, precum si o list de specii cu indicarea valorilor corespunzatoare fiecareia in parte. Aceste liste si scarile valorice ale indicilor reprezinta instrumentele de lucru in analiza categoriilor ecologice de plante, fie din flora unei regiuni, fie din structura floristic a fitocenozelor si asociatiilor vegetale. Diferentierea de comportament ecologic a speciilor, deci si valoarea lor indicatoare diferita, depinde att de originea lor istorico-genetica si geografic, de particularitatile dinamicii factorilor de mediu dintr-o statiune data, cat si de factorul ecologic la care ne referim. De ex., piusul de livad (Festuca pratensis) nu prezinta valoare indicatoare pentru T si R, dar pretinde conditii moderate de lumina, U si o buna aprovizionare in azot a solului. Atriplex littoralis (cpria) nu are preferinte fata de U, T, R, dar este exigenta in ceea ce priveste cantitatea de lumina si continutul in saruri a solului. Exista specii care suporta oscilatii largi ale factorilor de mediu - euribiontele (euriterme, eurihidre, euriionice, eurifote etc) si specii care s-au adaptat la intervale reduse de variatie a acestor factori - stenobiontele (stenoterme, stenohidre, stenoionice, stenofote). Se mai numesc euriece si stenece, uritope si stenotope. Pentru teoria speciilor indicatoare vor avea semnificatie speciile stenobionte, dar pentru studiile fitocenologice este necesara luarea in calcul a tuturor speciilor din structura fitocenozelor, indiferent de valoarea lor indicatoare, deoarece, frecvent, unele euribionte domina cantitativ si, in acest fel, ele joaca un rol de seama in realizarea fitomediului, la adapostul caruia isi pot desfasura ciclul de viata si cele exigente. In mod obisnuit, in analiza compozitiei in categorii ecologice a florei unei regiuni sau a fitocenozelor din diverse grupari vegetale, se ia in considerare comportamentul speciilor fata de principalii factori ecologici: U,T,R U T R 1-1,5 xerofile criofile puternic-acidofile (hekistoterme) 2-2,5 xero-mezofile microterme acidofile 3-3,5 mezofile micro-mezoterme acido-neutrofile 4-4,5 mezo-higrofile moderat-termofile slab-acid-neutrofile 5-5,5 higrofile termofile neutro-bazifile 6 hidrofile 0 amfitolerante amfitolerante amfitolerante (eurihidre) (euriterme) (euriionice)

Spectrul categoriilor ecologice, semnificaie i importan Spectrul categoriilor ecologice reda numeric sau grafic ponderea diverselor comportamente ale speciilor fata de factorii ecologici la care ne referim. Interpretarea acestor valori trebuie realizata, in toate situatiile prin corelarea lor cu celelalte informatii privitoare la cadrul natural, la istoricul vegetatiei, la vechimea si intensitatea presiunii antropice, la structura calitativa si cantitativa a fitocenozelor, la stadiul lor de evolutie, la directia acestei evolutii. Deci, interpretarea trebuie fcuta si privit integral si integrator. Incarcatura informationala a acestor spectre va depinde de modul lor de realizare: a) spectrul prezentei categoriilor ecologice b) ecodiagramele Spectrul categoriilor ecologice tine cont de nr. de specii din cadrul fiecrei categorii, raportat la numarul total de specii din cadrul florei sau fitocenozelor. Valorile obtinute (nr. de specii sau procente), prezentate in tabele sau reprezentate grafic, vor sugera diversitatea sau omogenitatea cerintelor ecologice ale florei dintr-o anumita regiune sau ale speciilor reunite in fitocenozele diverselor asociatii: - exigentele cormoflorei fata de principalii factori ecologici (U,T,R) sunt in concordanta cu valorile generale si stationale ale factorilor de mediu, iar spectrele vor pune in evidenta att caracterul climatului general, ct si diversitatea ecotopurilor din regiunea studiata. - fitocenozele devin indicatori mult mai fideli ai statiunilor in care se dezvolta. Ecodiagramele sunt utilizate in caracterizarea ecologica a gruparilor vegetale, rareori si in cazul florei, ele reprezentnd o modalitate sintetica de analiza si diagnoza ce reuneste pe sistemul de coordonate patru elemente: comportamentul speciilor fata de U, T, R si valoarea de AD a fiecarei categorii ecologice. In plus, ecodiagramele privesc cuplat aceste aspecte si nu separat ca in cazul spectrelor. Necesitatea caracterizarilor ecologice ale florei sau ale vegetatiei unei regiuni date, pe lnga aspectele amintite, mai subliniaz: - sub aspect teoretic - contribuie la o mai bun intelegere a fenomenului adaptativ si evolutiv al speciilor si comunitatilor vegetale, in unitatea relatiilor lor cu factorii de mediu, de asemenea, la diagnozarea asociatiilor vegetale si de taxonomie fitosociologica. Analiza teoretica poate evidentia si gradul de antropizare ori de deteriorare, existenta unor disfunctionalitati in fitocenoze; - sub aspect practic - asigura baza stiintifica a tuturor lucrarilor agro-ameliorative, silvoculturale, a celor de reconstructie ecologica, lucrari ce nu pot face abstarctie de particularitatile statiunilor, de cerintele ecologice ale plantelor.