FIZIOLOGIA FRUCTELOR ȘI LEGUMELOR

CIREȘUL

Elaborat de:
IPA, anul II, grupa 2

2020
 Compozitia chimica, fiziologia florilor și a fructelor de cireș

Cireșul face parte din familia Rosaceae, genul Purnus, specia Prunus avium. Cireșul în
forma sălbatică ca areal natural este răspândit în regiunile submeridionale și temperate
din Europa, Turcia, Caucaz, Transcaucazia până în nordul Iranului. Cireșul a fost descoperit de
romani, în Asia, iar la scurt timp, cireșele au devenit fructele preferate ale multor regi și împărați.
Prin cultivare de către om apare acum în Africa de Nord, regiunea de est din America de
Nord și Asia de Sud. (ro.wikipedia.org)
Acesta este un pom fructifer ce atinge înălțimea de 15m. Coroana cireșului este circulară,
sferică. Cireșul are crengi scurte și groase, robuste.  Scoarța este cenușiu-roșcată, tulpinile tinere
au în primii ani scoarța netedă, urmând ca apoi aceasta să devină zgrunțuroasă. Frunzele
cireșului sunt alungite, zimțate pe margine și ascuțite la capăt. Lungimea lor este între 6 – 15 cm,
iar lățimea de 3,5 – 7 cm. Florile albe sunt grupate câte două, sau câte patru, o floare având un
diametru între 2,5 - 3,5 cm. Fructele au culori cu nuanțe de la roșu închis la roșu deschis, fiind de
forma sferică sau elipsoidală, cu un diametru de 6 – 25 mm; în mijlocul fructului cărnos se află
un sâmbure rotund, cu mărimea de 7 – 9 mm. (www.pestre.ro)

Creşterea şi maturarea fructelor de cireș

 Florile sunt bisexuale, de
regulă, albe apar pe lăstari cu puțin timp
înainte ca frunzele să se deschidă, formând
umbrele ușor înflorite, aproape sedentare.
Cinci sepale și petale, multe stamine, un
pistil.
Fructele sunt adevărate drupe,
cu un pericarp cărnos, suculent, oval, sferic
sau în formă de inimă, iar la culoare de la
galben deschis (aproape alb) la roșu închis
(aproape negru), la fructele sălbatice este mai mic decât la cele cultivate, până la 2 cm în
diametru. Osul este sferic sau ușor alungit, cu o suprafață netedă. Semințele sunt compuse din
coajă, germen și endosperm. Culoarea pielii este maro gălbuie, uneori cu o nuanță de roșu închis.
(ru.wikipedia.org)

Modificările fiziologice

Sub calic, o umflare ușoară devine vizibilă în urma căderii petalelor, dacă floarea a fost
polenizată. Umflarea continuă pe măsură ce fructul se dezvoltă. Această etapă este uneori numită
„în șanț”. Aceste fructe în cele din urmă devin cireșe. Procesul de fotosinteză și respirație
depinde de etapa de dezvoltare a cireșelor.
Primul proces este fotosinteză, aici cireșele continuă să crească în dimensiuni, rămânând
verzi mai mult de jumătate din timpul lor de dezvoltare. Intensificarea acestui proces scade pe
parcursul procesului de maturare a fructelor, pe măsură ce are loc biodegradarea pigmenţilor
clorofilieni şi biosinteza celor carotenoidici. Această etapă se finisează în momentul când toți
pigmenţii clorofilieni au fost complet biodegradaţi.
Al doi-lea proces fiziologic este repirația. Pe măsură ce se apropie de maturitate, culorile
încep să se schimbe. Majoritatea cireșelor merg de la verde la galben și mai târziu la diverse
nuanțe de roșu. În timpul respiraţiei se produce energia biochimică necesară sintezelor care au
loc la maturarea fructelor: etilenă, proteine, pigmenţi carotenoidici şi antociani.
(https://www.ehow.com/list_7663591_stages-cherry-tree.html)
 Modificări biochimice

Pe parcursul procesului de maturare au loc şi alte modificări biochimice, care afectează

conţinutul în lipide, proteine, vitamine dar şi a altor substanţe secundare (MUSTE, 2008).
Modificările biochimice conduc la realizarea însuşirilor caracteristice de gust, culoare,
fermitate şi aromă. Realizarea acestor însuşiri este o consecinţă a modificării conţinutului în unii
componenţi chimici din fructe, ca urmare a oxidării acestora sau din contră a biosintezei lor.
Astfel:
 Modificarea gustului este dată de schimbarea raportului dintre glucidele
reducătoare, acizii organici şi substanţele fenolice.
 Modificarea fermităţii ţesuturilor fructelor este o consecinţă a biodegradării
substanţelor pectice.
 Modificarea culorii se datorează biodegradării pigmenţilor clorofilieni şi
biosintezei pigmenţilor carotenoidici şi antociani.
Formarea aromei caracteristice se datorează acumulării unor compuşi intermediari ai
metabolismului, cu grad mare de volatilitate (BURZO, 1999).

Compoziția chimică generală

Ele conţin 7,7-18,8% zahăr total, 0,49-1,37% acizi organici, 0,06-0,39% substanţe
pectice, 0,54-1,63% proteine brute, vitamine (C, B1, B2, E, provitamina A), săruri minerale de
Ca, Fe, K, P, apă 75,4-89,2. [ CITATION MUS10 \l 1048 ]
Frutele de cireș au în compoziție pentru 100g de product: valoarea energetică este 52
kcal, apă- 85,7g, lipide -1,1g, grăsime- 0,4g. Carbohidrați- 10,6g. Vitamine: retinol (vit.A)-
25mg, tiamin (vit. B1)- 0,01mg, riboflavin (vit. B2)- 0,01mg, acid ascorbic (vit. C)- 15mg,
tocoferol (vit.E)- 0,3mg. Substanțe minerale: calciu-33mg, fier-1,8mg, magneziu-24mg, fosfor-
28mg, potasiu-233mg, sodiu- 13mg.

Bibliografia
1. Ioan Burzo, Simion Toma, Ion Olteanu, Liviu Dejeu, Elena Delian, Dorel Hoza. 1999.
Fiziologia plantelor de cultură, Vol.III. Fiziologia pomilor fructiferi şi a viţei de vie,
Editura Ştiinţa a Academiei din Chişinău
2. Sevastița Muste, Cursuri- pomi fructiferi, 2019, Cluj-Napoca.