Fitocenoza “Asociatia vegetala”

Def:1)O întovărăşire de plante cu o anumită compoziţie floristică, prezentând

o fizionomie uniformă, vegetează în condiţii staţionale uniforme si care posedand
una sau mai multe specii caracteristice.
2) Totalitatea fitocenozelor cu aceleaşi caractere ecologice ale staţiunilor
cu fizionomie, compoziţie floristică, structură şi dinamism sezonier similare, care
în procesul de evoluţie a vegetaţiei au aceeaşi direcţie şi care reacţionează în
acelaşi sens la intervenţia omului.
3) Totalitatea fitocenozelor care au o compoziţie floristică şi
necesităţi ecologice asemănătoare formează o asociaţie vegetală.
4) asociaţia vegetală, unitate elementară a fitosociologiei este deci, la fel
ca şi specia, un concept abstract care se degajă dintr-un ansamblu de indivizi de
asociaţie ce posedă în comun aproape  aceleaşi caractere floristice, statistici,
ecologice, dinamice, corologice şi istorice.

Asociatia are 2 directii:

- fizionomic-structurala=  pornind de la combinaţiile realizate de speciile
dominante în diversele strate ale fitocenozelor, a condus la o puternică fărâmiţare a
asociaţiilor descrise şi la o diminuare a conţinutului acestei noţiuni
- ecologic-floristica= absolutiza rolul biotopului şi al speciilor fidele, astfel că, în
final, asociaţia apărea ca  o pură ficţiune convenţională, lipsită de orice conţinut
biologic care i-ar putea atribui o anumită coeziune cenotică.

Trasaturile principale ale asociatiei vegetale

-unitatea de baza in studiul covorului vegetal
-fiecare asociaţie prezintă o anumită compoziţie floristică ce constituie însăşi baza
sistemului floristico-fitocenologic
-asociaţia are un caracter statistic, repetitiv, adică va poseda o combinaţie a
ansamblului de specii ce se va repeta
-asociaţia posedă şi contribuie, prin fitocenozele sale, la definirea unui biotop
specific
-constituie una din verigile de evoluţie ale covorului vegetal, fie in sens progesiv
cand se tinde spre stadiul de maturitate, fie in sens regresiv cand se constata
deteriorarea
-ocupa un anumit areal, de marime si contur variabil
-are un caracter istoric
COMPOZITIA DE SPECII DIN ASOCIATIA
VEGETALA
Nr. de specii scade latitudinal, de la ecuator spre poli. Scaderea nr de specii
urmeaza o cale paralela cu cresterea intensitatii exploraroo fitocenozelor.
Şcoala fitocenologică - floristică, insistând mai mult asupra fidelităţii speciilor
din fitocenoze, distingem următoarele trei categorii cenotice de specii:
- specii caracteristice, cu trei subtipuri:
-fidele, întalnite exclusiv sau aproape exclusiv într-o unitate fitocenotică; 
-elective, prezente de regulă într-o anumită localitate, dar care, în cantitate
redusă, pot să apară şi în alte grupări: 
-preferante, regăsite, în cantităţi apreciabile, în mai multe unităţi, dar cu
optimul de dezvoltare într-una anumită;
- specii însoţitoare, ce pot fi întâlnite în foarte multe grupări, fără a manifesta
preferinţă pentru una din ele;
- specii întâmplătoare, care apar în mod accidental într-o anumită unitate
fitocenotică.
Şcoala fitocenologică din România, alături de mulţi adepţi ai şcolii de la Zurich-
Montpelier, din motive practice, acceptă împărţirea speciilor din structura
fitocenozelor în:
- specii edificatoare(dominante)= care, prin cantitatea fitoindivizilor lor, creează
cea mai mare parte din fitomasă
- specii caracteristice(fidele)= cu răspândire limitată aproape exclusiv la  o unitate
fitocenotică, având un număr variabil de fitoindivizi
- specii indicatoare= cele care prezinta preferinte fata de anumite valori ale unor
factori stationali
- specii insotitoare= care nu au preferinţe cenotice evidente, fiind întâlnite în
grupări vegetale destul de deosebite unele de altele şi deci, rolul lor informativ este
mai redus
- specii intamplatoare(accidentale)= sunt acelea care apar în structura fitocenozelor
fie din grupări învecinate, fie ca rămăşiţe din stadiile iniţiale de evoluţie ale
fitocenozelor respective
- specii de recunoastere= componente ale unui nucleu cenotic capabil să
circumscrie caracterul interrelaţiilor din cadrul unor comunităţi vegetale
- specii diferentiale= care individualizează un grup de fitocenoze dintr-o anumită
regiune sau din anumite staţiuni

BIOFERMELE
Def: Indica convergente ale caracterelor morfologice in conditii de mediu
echivalente. Bioformele reunesc categorii de plante care aparţin la unităţi
taxonomice diferite, ca rezultat al unei evoluţii îndelungate, convergente, au
dobândit caractere morfo-anatomice, fiziologice asemănătoare care le oferă
avantaje competitive.
Nr. speciilor si bioformelor din fitocenoza ofera informatii asupra diversitatii
floristice.
Fanerofite(Ph), in care sunt reunite acele specii ai caror muguri vegetativi, situati
la inaltimi mai mari de 0,25 m de la nivelul solului, sunt protejati prin intermediul
catafilelor ce le imbraca.
În cadrul acestei categorii, pentru climatul subtropical temperat şi rece autorul
distinge:
-nanofanerofite (Phn) cu muguri situaţi intre 0‚25 şi 2,0 m de la sol, 
-mezofanerofite (Pha), cu mugurii intre 2 şi l5 m de la sol,
-megafanerofite, la care mugurii sunt situaţi la peste l5 m de la sol.
-camefite (Ch) ai căror muguri sunt situaţia la 25—30 cm de la sol, fiind protejaţi
de stratul de zăpadă, de resturile vegetale şi de propria tufă; 
-criptofite (K) cu mugurii “ascunşi”, 
-hemicriptofite (H), cu mugurii hibernali situaţi la nivelul solului, protecţia lor;
-terofite (T), reunind acele specii de consistenţă ierboasă care trec peste perioada
nefavorabilă sub formă de seminţe, fructe sau de spori; după durata vieţii lor,
terofitele subdivizindu-se în anuale (Th) şi bianuale(TH).

Spectrele bioformelor şi semnificaţia lor

În general, prin “spectru” se va înţelege modalitatea de exprimare numerică, dar
mai cu seamă grafică, a proporţiei unor categorii de elemente dintre un întreg dat.
Ca urmare, spectrul bioformelor va reprezenta un mod de evidenţiere a ponderii
numerice sau procentuale.

Indicele altitudinal
-Ka(%)=T/H×100
-Ka 1-10%, etaj subalpin, climat răcoros, influenţă antropică redusă.
-Ka1 1-50%,etaj montan, climat şi influenţă antropică moderată
-Ka 51-90%, regim de munte, coline, podiş, climat bland şi presiune antropică
intensă

Pentru a reuşi să interpretăm corect un spectru al bioformelor este necesar să

reţinem că: 
- fanerofitele caracterizează vegetaţia lemnoasă de pe Glob numeric ele fiind cel
mai bine reprezentate în pădurile tropicale umede,
- camefitele sunt specifice regiunilor cu ierni geroase şi bogate în precipitaţii sub
formă de ninsoare,
- hemicriptofitele ilustrează un climat moderat, abundenţa formaţiilor ierboase
edificate de poaceele perene,
- geofitele informează asupra existenţei unor perioade de vegetaţie scurte ori a unor
condiţii staţionare care oferă optimul ecologic un timp limitat, cauza acestor
situaţii fiind fie temperaturile scăzute, fie perioada de secetă şi uscăciune
prelungite;
- terofitele sugerează un climat mai mult sau mai puţin arid şi un grad ridicat de
antropizare a florei sau a vegetaţiei unei regiuni;
- un procent ridicat al helohidatofitelor indică o regiune in care domină
formaţiunile acvatice‚ palustre;

ELEMENTE GEOGRAFICE
Populaţiile vegetale, ca forme concrete de existenţă a speciilor,
ca sedii ale profundelor pregătiri ale evoluţiei, prin mecanisme specifice tind spre o
continuă extindere a suprafeţelor ocupate, atunci când factorii de mediu le sunt 
favorabili ori se retrag în staţiuni adăpostite, cînd aceştia acţionează cu forţe entrop
ice crescute.
Principalele categorii de geoelemente:
-circumpolare -endemice
-eurasiatice -cosmopolitane
-europene -adventive
-central-europene
-ponto-panonice
-balcanice
-dacice
-daco-balcanice
-atlantice
-alpine
-submediteraneene
-mediteraneene
-mediteranean-pontice
-pontice
-panonice
STRUCTURA ECOLOGICA A FITOCENOZELOR
Umiditate: Temperatura: pH:
-U1= xerofile -T1=criofile -R1=puternic acidofile
-U2=xero-mezofile -T2=microterme -R2=acidofile
-U3=mezofile -T3=mezoterme -R3=acido-neutrofile
-U4=mezo-higrofile -T4=mezo-termofile -R4=neutrofile
-U5=higrofile -T5=termofile -R5=bazofile
-U6=hidrofile -T0=euriterme -R0=euriionice
-U0=eurihidre

INDICI FITOCENOLOGICI CALITATIVI

Vitalitatea:
Def: Priveste gradul de vigurozitate si de prosperitate atins de diferitele specii.
Avem 4 tipuri de vitalitate:
-Vitalitate foarte slabă cand plantele germinează, cresc dar nu pot atinge stadiul de
înmulţire
-Vitalitate slabă când plantele vegetează sărăcăcios şi ciclul de dezvoltare nu se
desfăşoară în întregime.
-Vitalitate bună, plantele au creştere slabă sau luxuriantă dar ciclul de dezvoltare
este sub valorile normale (Fructificarea este slaba)
-Vitalitate foarte bună, plantele au creştere şi dezvoltare normală, frucifică în
totalitate.

Fitofazele
I. Faza vegetativa:
-specii ierboase= aparitia plantulei, formarea rozetei, formarea tulpinii si
frunzelor
 -specii lemnoase= pornirea sevei, formarea mugurilor, umflarea mugurilor,
cresterea lastarilor, aparitia primelor frunze, deplina infrunzire, inceputul
decolorarii frunzelor, decolorarea in masa a frunzelor, inceputul caderii frunzelor,
caderea in masa a frunzelor, defolierea totala
II. Faza de imbobocire:
-specii ierboase= aparitia primilot butoni, butonizarea in masa
-specii lemnoase=formarea mugurilor florali, aparitia primilor butoni,
butonizarea in masa
III. Faza de inflorire= aparitia primelor flori, inflorirea in masa, sfarsitul infloririi
IV. Faza de fructificare= aparitia primelor fructe, fructificarea in masa, maturarea
primelor fructe, maturarea in masa a fructelor, diseminarea.
V. Faza de uscare:
-specii ierboase=inceputul uscarii, uscarea totala
V. Faza de repaus:
-specii lemnoase=prezenta frunzelor uscate, inghetarea partiala, uscarea partiala

INDICI FITOCENOLOGICI CANTITATIVI

Abundenta:
Def: Se apreciază prin numărarea efectivă a indivizilor populaţiilor ce alcătuiesc o
anumită fitocenoză.
In ce priveşte metoda de apreciere vizuală este indicată să se utilizeze
scara Braun – Blanquet:
-1 = indivizi foarte rari
-2 = indivizi rari
-3 = indivizi puţin abundenţi
-4 = indivizi abundenţi
-5 = indivizi foarte abundenţi
Dominanta:
Def: Este acel indice cantitativ prin care se estimează suprafaţa ocupată de
proiecţia orizontală a părţilor supraterane ale indivizilor.
Dominanţa mai este cunoscută şi sub numele de acoperire, într-o fitocenoză
distingându-se:
- acoperirea generală, care priveşte proiecţia părţilor supraterane a indivizilor
tuturor speciilor de pe suprafaţa-eşantion analizată
-acoperirea specifică, ce vizează proiecţia indivizilor unei anumite specii din
suprafaţa respectivă;
- acoperirea bazală, ce ia în considerare suprafaţa ocupată numai de acele acele
părţi ale indivizilor, care vin în contact direct cu solul.
 Prezintă o scară cifrică de 5 trepte, cu următoarele semnificaţii:
1- acoperire slabă, sub 1/20 din suprafaţa de probă;
2- acoperire cuprinsă între 1/20 şi 1/4 din suprafaţa de probă;
3- acoperire cuprinsă între ¼ şi ½ din suprafaţa de probă;
4- acoperire cuprinsă între ½ şi ¾ din suprafaţa de probă;
5- acoperire cuprinsă între ¾ şi 4/4 din suprafaţa de probă;

Când se lucrează cu reţele şi rame metrice Emberger şi colaboratorii din 1968

indică pentru acoperire următoarea exprimare:
nota 0 - când acoperirea este de 0 - 0, 9% 
nota 1 - pentru acoperire de 1 - 3, 9% 
nota 2 - pentru acoperire de 4 - 8, 9% 
nota 3 - pentru acoperire de 9 -15, 9%
nota 4 - pentru acoperire de 16- 24, 9% 
nota 5 - pentru acoperire de 25- 35, 9% 
nota 6 - pentru acoperire de 36- 48.9% 
nota 7 - pentru acoperire de 49- 63, 9% 
nota 8 - pentru acoperire de 64- 80, 9% 
nota 9 - pentru acoperire de 81-100%
Metodele pentru a preciza dominanta sunt:
-metoda ramei metrice=marcarea pe un material grafic a suprafetelor ocupate
-metoda fotografierii=utilizarea unor imagini
-metoda planimetriei=se utilizeaza pantograful
-metoda diametrelor=pentru determinarea acoperirii bazale
-metoda gravimetrica=se foloseste la cenozele ierboase si la alte tipuri
-metoda volumetrica=in sivicultura

Abundenta-Dominanta:
Def: Este o metodă mai comodă care are în vedere ca o anumită suprafaţă să nu fie
mai mică decât fitocenoză respectivă. Dacă abundenţa este mare, distanţele dintre
fitoindivizi sunt mici şi invers. Se determină pe bază de densitate medie.
 Frecvenţa este gradul de distribuţie al exemplarelor unei populaţii într-o
fitocenoză. Reflectă omogenitatea sau heterogenitatea staţiunii în care s-au instalat
plantele.
Se stabilesc 5 clase:
I = 1- 20% din suprafaţa de probă.
II = 21 - 40% din suprafaţa de probă
III = 41 - 60% din suprafaţa de probă
IV = 61 - 80% din suprafaţa de probă
V = 81 -100% din suprafaţa de probă Se obţin astfel date şi despre agregare.
La scara unei suprafeţe, frecvenţei i se dă numele de constanţă.
Numărul claselor de constanţă (sau de prezenţă) este notată astfel: 
I – specia este prezentă până la 20% din suprafeţele analizate;
II – prezenţa este cuprinsă între 21 şi 40%;
III – prezenţa este de 41-60%;
IV – prezenţa este de 61-80%;
V – prezenţa este de 81-100%.
ETAPELE CERCETARILOR FITOCENOLOGICE
A. Recunoașterea terenului, este o fază preliminară în care trebuie identificat zona
cu particularitățile geo-morfologice, căile de acces, să ne orientăm pentru a
identifica de unde s-au inspirit autorii care au mai publicat lucrări din teritoriul
investigat,  

B. Schiţarea în sinteza a trăsăturilor covorului vegetal, pentru a  ne organiza

eficient programul de lucru și pentru a ne feri de unele dificultăți neașteptate. Sa
alegem itinerarii judicioase şi zone de investigare pentru identificarea aspectelor
esenţiale ale covorului vegetal.  

C. De investigare  amănunţită prin eșantioane conform metodelor de lucru a

diversităţii taxonomice, cenologice şi  a condiţiilor ecologice; Aceste secvențe vor
fi adaptate după terenul investigat și în funcție de experiența cercetătorului 

D. Cercetarea în staţionare  se desfășoară  în timp îndelungat, se  face pe  suprafeţe

mai restrânse de teren (ploturi) alese după ce zona de lucru a fost cunoscută foarte
bine ;  

E. Investigații repetate, specifice monitorizărilor, în  unele habitate , la anumite

intervale de timp (sezonier).
REVEVEUL FITOENOLOGIC
Def: Un inventar floristic însoţit de menţiuni sau coeficienţi corespunzând
anumitor puncte de vedere sociologice, analitice sau sintetice. Este metoda de bază
în studiul vegetaţiei, constând într-o succesiune de observaţii şi determinări,
finalizate prin transpunerea grafică a ambianţei eco-cenotice dintr-un fragment
delimitat în interiorul individului de asociaţie, fragment numit suprafaţă de
probă, care s delimitează în interiorul individului de asociație
Perioada optima de esantionaj
Depinde de
-tipul de vegetaţie la care ne referim, 
-de zona sau etajul de vegetaţie în care este situat terenul de studiat, 
-de gradul de complexitate al cercetării ce dorim s-o efectuăm,
-de tipul acesteia (pe itinerar, în staţionar) etc.
Marimea suprafetelor de proba
Oscilează în funcţie de tipul de vegetaţie studiat, de gradul de închegare al
acestuia, de întinderea spaţială a fitocenozei. 

Curba areal-specie
Suprafaţa de probă va avea mărimea corespunzătoare cu punctul în care curba
începe să se aplatizeze, moment în care sunt surprinse majoritatea speciilor
din structura fitocenozei analizate.
Forma suprafetelor de proba
Diferă după condiţiile ecologice ale staţiunii şi după aspectul fitocenozelor,
în general însă, se delimitează suprafeţe pătrate, dreptunghiulare şi,
uneori circulare.
Locul
In care se aleg suprafeţele de probă trebuie să prezinte un anumit grad
de omogenitate, adică să reunească însuşirile caracteristice generale şi particulare
ale tipului de fitocenoză analizat, inclusiv ale factorilor ecologic.
Modul de efectuare
Este bazat pe 2 faze:
-faza pregatitoare= alegerea si delimitarea terenului, consultarea bibliografiei
cadrului fizico-geografic al regiunii respective, reactualizarea cunostintelor
privitoare la metodologia de studiu fitocenologic, pregatirea si verificarea
materialelor si aparaturii necesare
-faza efectuarii propriu-zise=se completeaza fisele cu datele de localizare si data,
se determina anumite insusiri ale fitocenozei si componentilor ei, se inscrie in fisier
fiecare specie, se verifica daca suma valorilor AD este apropiata de cea a acoperirii
generale, se noteaza la sfarsitul listei speciile care sunt in apropiere, se colecteaza
plantele care nu au putut fi identificate taxonomic

ALELOPATIA
Def: Este un proces universal, care se desfășoară prin influiențe biochimice, uni-,
bi- sau multilaterale, între organismele unei biocenoze, care se materializează în
consolidarea relațiilor cenotice și dinamică evolutivă. Este un fenomen cauzat de
conviețuirea plantelor într-o fitocenoză și răspunzătoare de schimbări în dinamica
vegetației.