FITOSOCIOLOGIA, ŞTIINŢA COMUNITĂŢILOR VEGETALE

Raporturile dintre floră şi vegetaţie

Floră: enumerarea şi descrierea speciilor dintr-o anumită zonă cercetată.

Vegetaţia: covorul vegetal, alcătuit din asocierea în cantităţi şi proporţii diferite a speciilor constitutive ale
florei, unele dintre ele jucând un rol considerabil, altele împrăştiate şi pierdute în mulţimea celor abundente.
Studiul florei - nu ţine cont de aspecte cantitative, de abundenţa fiecărei specii, astfel că specia dominantă
(ca număr de indivizi) - tratată în mod egal cu specia rară (cu nr. redus de indivizi).
Vegetaţia: nu este o simplă aglomerare de plante (fitoindivizi), ci un ansamblu organizat în care plantele
trăiesc grupate în populaţii, iar acestea se asociază formând comunităţi de plante sau fitocenoze.
Fitocenozele se grupează în tipuri de fitocenoze (asociaţii vegetale) iar acestea în complexe de fitocenoze
(tipuri de vegetaţie) - vegetaţie xerofilă, vegetaţie mezofilă, vegetaţie higrofilă, etc.

Flora şi vegetaţia -noţiuni diferite, dar intim legate; studiile de vegetaţie au la bază cunoaşterea florei.
Raporturile dintre flora şi vegetaţia unei anumite zone:
- floră bogată dar vegetaţie săracă - pe stâncăriile calcaroase, unde pe unitatea de suprafaţă se dezvoltă multe
specii ierboase, cu puţini fitoindivizi, de talie scundă, agregaţi în mici pâlcuri, care realizează un covor vegetal
discontinuu, slab încheiat.
- floră săracă dar vegetaţie bogată - în mlaştinile eutrofe (păpurişuri, trestiişuri) sau în comunităţile nitrofile
(urzici, brusture, lobodă sălbatică), unde numărul de specii este mic dar indivizii se dezvoltă luxuriant, formând
un covor vegetal bine încheiat.
- floră şi vegetaţie săracă - pe dunele de nisip sau pe terenurile puternic sărăturate, unde cresc puţine specii,
ce edifică un covor vegetal discontinuu, cu mari goluri.
- floră şi vegetaţie bogată - în pădurile tropicale umede, în pajiștile umede, pajiștile montane, etc, unde există
o abundenţă de specii ce realizează o acoperire maximală a terenului.
 Fitocenoza şi asociaţia vegetală – obiect de studiu al Fitosociologiei

Fitocenozele, alături de zoocenoze şi microbocenoze - componente ale mediului viu (biotic), adică ale
biocenozelor. Fitocenoza îndeplineşte funcţia de productivitate primară, exercitând o permanentă influenţă
asupra mediului abiotic (neviu) care constituie biotopul.
Fitocenozele - într-o permanentă interrelaţie cu factorii de biotop (climatici şi edafici) în cadrul
ecosistemelor din care fac parte (litorale, de pajişti, forestiere, etc.).
Cu studiul fitocenozelor (comunităţilor de plante) şi a interrelaţiilor dintre acestea şi factorii de mediu - o
disciplină sintetică, botanică, dar totodată ecologică (apărută la începutul secolului XX) - Fitosociologie sau
Fitocenologie.
Fitosociologia (gr. phyton = plantă; lat. socius = asociat; gr. logos = ştiinţă) - “ştiinţa care se ocupă de studiul
complex al structurii şi funcţiilor fitocenozelor, al raporturilor lor cu mediul abiotic şi biotic, al răspândirii,
tipizării şi clasificării lor, precum şi de elaborarea principiilor şi procedeelor de folosire raţională şi conservare a
fitocenozelor” (Ivan, 1979).
În Europa, Fitosociologia, alături de Fitogeografie şi Ecologia plantelor - incluse într-o ştiinţă generală a
învelişului vegetal - Geobotanică.
Englezii şi americanii au denumit această ştiinţă generală Ecologia plantelor (Plant Ecology) -subliniază
importanţa aspectului ecologic al acestei ştiinţe (denumire păstrată până în prezent).
Fitosociologia - studiază legile de asociere ale plantelor şi raporturile lor cu mediul abiotic şi biotic.
Fitogeografia - repartiţia asociaţiilor vegetale pe suprafaţa globului şi explică legile acestei repartiţii.
Ecologia plantelor - studiază influenţa factorilor ecologici asupra plantelor şi a asociaţiilor vegetale.
 Fitocenoza, obiectul de studiu al Fitosociologiei - “o comunitate de plante mai mult sau mai puţin omogenă,
cu compoziţie floristică determinată, cu o fizionomie uniformă, care se dezvoltă în condiţii de mediu uniforme şi
care este reglată prin concurenţă vitală” (Emberger et al., 1967).
În condiţii de mediu similare sau asemănătoare, (climă, soluri) - fitocenozele se repetă, chiar dacă nu identic.

Totalitatea fitocenozelor asemănătoare prin fizionomie, compoziţie floristică şi structură - tip de fitocenoză
sau asociaţie vegetală.
Asociaţia vegetală - cuprinde trăsăturile esenţiale, comune ale fitocenozelor asemănătoare (noțiune mai
abstractă). Pentru studiile de vegetaţie, asociaţia vegetală - unitatea cenotaxonomică de bază.
La Congresul de Botanică de la Bruxelles (1910), asociaţia vegetală a fost definită astfel: “ o comunitate de
plante cu compoziţie floristică determinată, cu fizionomie omogenă şi cu condiţii staţionale omogene”. Mai
târziu, definiţia a fost completată prin precizarea “ şi care posedă una sau mai multe specii caracteristice”.

Deci, cele trei trăsături fundamentale ale unei asociaţii vegetale sunt:
- fizionomie uniformă;
- compoziţie floristică proprie;
- condiţii staţionale (de biotop) uniforme;
Pe parcursul anilor, cele trei trăsături ale asociaţiei au fost diferit cercetate şi interpretate, ceea ce a dus la
apariţia unor curente sau şcoli fitosociologice diferite (corespund unor metodologii diferite): școala vest-
europeană (școala Zürich-Montpellier), școala fino-scandinavă (școala de la Uppsala), școala rusă, școala
fitosociologică central-europeană.
 Asociatia Convolvuletum persici Asociatia Suaedetum maritimae

Asociatia Salicornietum prostratae Asociatia Secale sylvestri-Alyssetum borzaeani

 Școala fitosociologică vest-europeană (școala Zürich-Montpellier)

Principalul promotor al acestei şcoli - elveţianul Jean Braun-Blanquet - părintele fitosociologiei moderne.
Conceptul de bază pe care s-a edificat acest curent fitosociologic este „fidelitatea” - existenţa în cadrul
asociaţiilor vegetale/a unităţilor cenotax. superioare - alianţă, ordin, clasă) - specii fidele sau caracteristice.
Speciile caracteristice (de recunoaştere) - mai mult sau mai puţin legate de o anumită asociație
vegetală/unitate cenotaxonomică, astfel încât prezenţa lor pe o anumită suprafaţă de teren permite de cele
mai multe ori recunoaşterea acelei asociații/unităţi fitocenologice. Fidelitatea ridicată a sp. caracteristice
pentru o anumită unitate fitosociologică - rezultatul adaptării în decursul timpului la condiţiile de mediu
caracteristice unităţii respective.
În funcţie de gradul de fidelitate, Braun-Blanquet împarte speciile caracteristice în mai multe categorii:
- fidele, întâlnite exclusiv într-o anumită unitate fitocenotică;
- elective, prezente de regulă într-o anumită unitate, dar care pot să apară cu abundenţă redusă şi
în alte grupări vegetale;
- preferenţiale - de regulă în mai multe tipuri de fitocenoze, dar prezintă optim de dezvoltare într-
una singură.
Ex. specia halofilă Halocnemum strobilaceum poate fi întâlnită numai în asociaţia Halocnemetum
strobilacei, deci este o specie de recunoaştere fidelă pentru această asociaţie.
Typha angustifolia - caracteristică pentru asociaţia Typhetum angustifoliae, dar apare sporadic şi cu
abundenţă redusă şi în asociaţia Typhetum latifoliae, deci este o specie de recunoaştere electivă.
Phragmites australis - intră în componenţa mai multor asociaţii vegetale palustre, dar prezintă o
dezvoltare optimă numai în asociaţia Scirpo-Phragmitetum, deci este o specie caracteristică preferenţială.
Halocnemum strobilaceum - specie de recunoaştere fidelă pentru as. Halocnemetum strobilacei

Asociaţia Typhetum latifoliae Asociaţia Scirpo-Phragmitetum

 Tot din punct de vedere al fidelităţii, Braun-Blanquet distinge:
- o fidelitate absolută - valabilă pentru întreg arealul unei specii
- o fidelitate locală sau regională - valabilă doar pe un teritoriu restrâns;

Unele specii pot prezenta în interiorul arealului lor, afinităţi pentru asociaţii foarte diferite. Iris pseudacorus
(stânjenelul de baltă) – sp. caracteristică mlaştinilor eutrofe din Europa centrală şi de est (climat temperat) dar
este foarte comună şi în pajiştile mezofile din Irlanda (climat oceanic, mai umed).

Pentru caracterizarea asociaţiei vegetale - nu este suficientă identificarea speciilor caracteristice; trebuie
de asemenea înregistrate speciile constante, speciile însoţitoare şi cele întâmplătoare (accidentale).
 Speciile constante - cele care apar în peste 50% din descrierile (releveurile) care au servit pentru definirea
asociaţiei (specii cu o fidelitate destul de ridicată).
Speciile caracteristice + speciile constante - formează combinaţia caracteristică de specii a asociaţiei (se
repetă ori de câte ori condiţiile staţionale sunt asemănătoare).

Speciile însoţitoare (indiferente) - pot fi întâlnite într-un mare nr. de asociaţii vegetale, fără a manifesta
preferinţe pentru vreuna dintre ele. Sunt specii cu fidelitate scăzută pentru o anumită asociaţie vegetală, care
se află în nr. mic de exemplare şi se infiltrează de regulă din asociaţiile învecinate.

Speciile întâmplătoare (accidentale), apar în mod accidental într-o anumită asociaţie sau unitate
cenotaxonomică superioară, de obicei ca urmare a influenţelor antropice.

Unităţile de clasificare ale asociaţiei vegetale

Unităţile de clasificare superioare asociaţiei: alianţa, ordinul şi clasa. Fiecare din aceste unităţi - o grupă
proprie de specii caracteristice, din ce în ce mai numeroasă spre unităţile de rang înalt.
Alianţa - cuprinde asociaţii floristic asemănătoare, care conţin una sau mai multe specii caracteristice
pentru alianţă.
Ordinul - cuprinde alianţele floristic asemănătoare, care au specii caracteristice pentru ordin.
Clasa - grupează ordinele asemănătoare, care conţin una sau mai multe specii caracteristice pentru clasă.

În fiecare asociaţie vegetală, pe lângă speciile caracteristice proprii, trebuie să fie prezente specii caract.
pentru alianţă, ordin şi clasă.
Pe baza acestui concept metodologic, Braun-Blanquet grupează vegetaţia din zona temperată a Europei în
42 de clase (ex. clasa Lemnetea – comunităţi natante de lintiţă, clasa Querco-Fagetea – comunităţi de păduri
de foioase bazifile, clasa Phragmitetea – comunităţi de stuf şi de rogozuri, clasa Puccinellio-Salicornietea –
comunități de plante halofile, etc).
 Unităţile de clasificare inferioare asociaţiei: subasociaţia şi faciesul.
Subasociaţia cuprinde fitocenoze care diferă într-o anumită măsură de asociaţia tipică şi din care lipsesc
speciile caracteristice ale asociaţiei sau sunt prezente dar cu AD scăzută. Aceste fitocenoze se deosebesc de
cele tipice prin specii diferenţiale. Speciile diferenţiale individualizează un grup de fitocenoze aparţinând unei
subasociaţii.
Faciesul cuprinde fitocenozele care se caracterizează prin predominarea unei anumite specii.

Denumirea unităţilor cenotaxonomice

Denumirea ştiinţifică a asociaţiilor vegetale/ a unităţilor cenotaxonomice superioare asociaţiei - pe seama
speciei/ speciilor de recunoaştere. La denumirea în latină a uneia sau a două plante mai importante pentru
unitatea respectivă, se adaugă un sufix caracteristic pentru fiecare rang de unitate.
Pentru asociaţiile vegetale se adaugă sufixul –etum, pentru alianţe sufixul –ion, pentru ordin sufixul –etalia
iar pentru clasă sufixul –etea.
Asociaţia vegetală de tip făgeto-cărpiniş, denumită Carpino-Fagetum (sp. caracteristice Carpinus betulus şi
Fagus sylvatica), se încadrează în alianţa Carpinion, ordinul Fagetalia, clasa Querco-Fagetea.
Denumirea subasociaţiilor - prin adăugarea sufixului -etosum la numele speciei diferenţiale mai importante
(ex. Carpino-Fagetum tilietosum, cu Tilia cordata ca sp. diferenţială).
Faciesul - denumit ca atare în funcţie de specia dominantă (ex. Elymetum gigantei, facies cu Eryngium
maritimum).
Denumirea ştiinţifică - urmată întotdeauna de numele autorului şi de anul în care asociaţia a fost valabil
definită. De exemplu asociaţia Scirpo-Phragmitetum W. Koch 1026, alianţa Phragmition communis Koch 1926,
ordinul Phragmitetalia Koch 1926, clasa Phragmitetea australis R. Tx. et Preising 1942.
Principiile şi metodologia de lucru ale şcolii fitosociologice Zurich-Montpellier - rapid acceptate de
numeroşi fitosociologi datorită aparentei simplităţi de recunoaştere a asociaţiei şi de stabilire a unităţilor de
clasificare superioare asociației.
Elymetum gigantei Morariu 1957 subass typicum Elymetum gigantei Morariu 1957 subass.
eryngietosum maritimae

Elymetum gigantei typicum Elymetum gigantei subass. crambetosum maritimae

 Critici aduse școlii fitosociologice vest-europene

Există şi o serie de critici care au fost aduse acestei şcoli metodologice.

Astfel multe asociaţii vegetale nu prezintă specii caracteristice proprii şi de aceea ele trebuie să fie
separate pe baza combinaţiei totale de specii, reflectate de tabelele de asociație.
Există şi situaţii în care anumite specii îndeplinesc condiţia de specii caracteristice pentru o anumită
asociaţie la nivelul unei regiuni restrânse (de exemplu o mlaştină eutrofă), dar îşi pierd acest caracter la
nivelul unor teritorii mai mari (zonele mlăştinoase dintr-o deltă), devenind eventual specii caracteristice
pentru alianţă. În acest caz, asociaţiile descrise pe baza acestor specii rămân fără specii caracteristice valabile.
O altă critică adusă acestei metodologii - minimalizează rolul speciilor dominante (edificatoare) şi îl
absolutizează pe cel al speciilor caracteristice.
S-a ajuns astfel ca anumite asociaţii vegetale să fie denumite după una sau mai multe specii
caracteristice foarte slab reprezentate cantitativ, deşi fizionomia şi structura asociaţiei respective este
imprimată de o altă specie, dominantă ca număr de indivizi. Aşa de exemplu fitocenozele dominate vara de
Centaurea borystenica pe dunele de nisip parţial fixate, sunt incluse în asociaţia vernală Secali sylvestris-
Brometum tectorum.
Se consideră că speciile caracteristice sunt valabile mai ales pentru asociaţiile vegetale din sudul şi
centrul Europei (şi în general din zonele mai calde), neafectate/slab afectate de glaciaţiunile würmiene (65
000- 11000 de ani), ale căror specii, în decursul unei perioade îndelungate (zeci de mii de ani), s-au adaptat la
condiţii ecologice foarte stricte (specii stenotope). Ori, direcţia floristic-ecologică a fost clădită tocmai pe baza
studiilor de vegetaţie din sudul şi vestul Europei.
 Școala fino-scandinavă (școala de la Uppsala)
(fizionomic-structurală)

Principalul promotor al acestei şcoli - suedezul Du Rietz, care în delimitarea şi clasificarea

unităţilor cenotaxonomice pune accent pe speciile constante şi pe stratificarea vegetaţiei.
Asociaţiile vegetale cuprind (conform acestei metodologii) toate fitocenozele care au straturile
(ierbos, arbustiv, arborescent, etc) caracterizate prin aceleaşi specii constante.
Gruparea asociaţiilor în unităţi superioare - tot pe seama speciilor constante.
Speciile constante - apar în peste 90% din descrierile (releveurile), care stau la baza caracterizării
unei asociaţii vegetale.
Asociaţiile vegetale delimitate pe seama acestor criterii sunt mici ca suprafață şi de aceea Du
Rietz le-a denumit sociaţii, grupându-le pe baza asemănării lor în consociaţii, asociaţii, federaţii,
subformaţii, formaţii şi panformaţii.
Această direcţie metodologică neglijează speciile dominante, care conferă de fapt fizionomia
specifică a unei asociaţii vegetale şi pe cele caracteristice, locul acestora în recunoaşterea grupării
vegetale fiind luat de speciile constante.
 Școala fitosociologică rusă

A pus bazele unui alt curent fitosociologic important, al cărui promotor principal a fost Sukaciov, dar şi
Şennikov, Alehin sau Soceava.
Unitatea fundamentală pentru studiul vegetaţiei - tot asociaţia vegetală, însă s-a pornit de la ideea că
aceasta trebuie să aibă o omogenitate pronunţată - fitocenozele componente să fie foarte asemănătoare
fizionomic, ca structură (straturi, sinuzii, etc.), prin compoziţia în specii şi prin condiţiile de biotop.
În recunoaşterea, delimitarea şi clasificarea asociaţiilor vegetale se pune mare accent pe specia/speciile
dominante din stratul principal şi eventual din stratul secundar cel mai bine dezvoltat.
Specia edificatoare este foarte bine reprezentată cantitativ (ca număr de indivizi) în raport cu celelalte
specii din cadrul fitocenozei; ea edifică şi imprimă fizionomia caracteristică fitocenozei respective.
În cadrul păpurişurilor (Typhaetum angustifoliae), specia dominantă (AD 4-5) , care imprimă aspectul
caracteristic este Typha angustifolia. Atunci când există două sau mai multe specii dominante într-o
fitocenoză, ele se numesc codominante. Aşa de exemplu, în asociaţia Scirpo-Phragmitetum, speciile de
Phragmites australis şi Scirpus sunt codominante.
Prin această condiţie de omogenitate pronunţată a fitocenozelor, rezultă asociaţii vegetale de dimensiuni
mai mici decât în cazul şcolii vest-europene (comparabile cu sociaţiile stabilite de adepţii şcolii de la Uppsala).
Unităţile de clasificare superioare asociaţiei sunt formaţia şi tipul de vegetaţie.
Formaţia cuprinde toate asociaţiile în care stratul principal este format din aceeaşi/aceleaşi specii
dominante. Toate asociaţiile în care specia dominantă este fagul aparţin astfel formaţiei făgetelor.
Tipul de vegetaţie cuprinde toate formaţiile ale căror asociaţii au în stratul principal specii dominante ce
aparţin la aceleaşi forme de viaţă (bioforme). Se deosebesc doar câteva tipuri mari de vegetaţie: de pădure,
arbustivă, ierboasă, muscinală, etc.
Se separă şi tipuri ecologice de vegetaţie: de pajişti de stepă, de pajişti mezofile, de pajişti alpine, etc.
 Școala fitosociologică central-europeană

Fitosociologii din Europa centrală şi de est (inclusiv din România) - au adoptat în principiu metodologia
şcolii Zurich-Montpellier, adaptată însă la specificul covorului vegetal din fiecare ţară. În România, aceste
adaptări au fost realizate de Borza şi Boşcaiu (1934), care de altfel au pus bazele fitosociologiei româneşti.
În studiile fitosociologice actuale, în recunoaşterea şi caracterizarea diferitelor asociaţii vegetale se ţine
cont atât de speciile caracteristice şi diferenţiale, cât şi de cele edificatoare și constante, fără a absolutiza
nici una dintre aceste categorii.
Speciile caracteristice şi-au pierdut cu timpul din importanţa atribuită iniţial de promotorii şcolii floristice
(Braun -Blanquet); unii fitosociologi (Fukarek) pun sub semnul întrebării existenţa fidelităţii în sens strict.
Unii fitosociologi (Ellenberg, Fukarek) consideră că alianţele, ordinele şi clasele, dacă nu sunt concepute
prea îngust, pot avea specii caracteristice. Asociaţiile vegetale pot prezenta însă astfel de specii numai în
situaţii ecologice extreme (stâncării, mlaştini, sărături, nisipuri, etc.), în rest trebuind să fie delimitate pe
alte principii (combinaţia de specii, specii edificatoare, etc.).
 Asociația Scirpo-Phragmitetum W. Koch 1926 – tabel de prezență
Nr. releveu R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 R8 R9 R10 R11 R12 R13 R14 R15 R16 R17 R18 K

Altitudine (m) 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Acoperirea veg. (%) 100 100 100 90 100 90 100 90 100 90 100 90 100 100 90 100 100 100
Inaltimea vegetatiei (m) 3,5 3,5 2,5 3 4 3,5 3 4 3 2,5 3 2,5 4 2,5 3,5 3 3 4
Suprafata de proba (m2) 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

Phragmites australis 1 1 2 1 + 1 5 1 1 4 1 4 5 + 4 2 5 1 18
Lythrum salicaria - - - + + - + + + + + 1 + + 1 - - + 12
Lycopus europaeus - + + - 1 - + + - - + 1 + + - + + + 12
Typha latifolia 4 5 + - + 2 + 4 - 1 - - - - + - - 5 10
Pulicaria dysenterica + 1 1 - - 2 + 2 - 1 - - + - - + + - 10
Calystegia sepium + + - - + - + + - - + + - - + - - - 8
Mentha aquatica - - - - + + - - - + + - + - + - + + 8
Typha angustifolia - - - + - - - - 5 - 4 + - + - 4 1 - 7
Polygonum amphibium - - + - - - + - 1 + + 1 - + - - - - 7
Eupatorium cannabinum 2 - - - + - - - + - - - + - - + 1 - 6
Schoenoplectus lacustris - - - 4 3 - - - - + 1 1 - 5 - - - - 6
Polygonum hydropiper - + + - - - + - - - - - - + + - + - 6
Alisma plantago-aquatica - - + - - - - - + + - - + - - - + + 6
Cicuta virosa - + - - + + + - - - - - + - - - + 6
Rumex palustris - + - + - - + - - - - + + - + - - - 6
Epilobium tetragonum - + - - - - - + - - - + - + + - + - 6
Typha laxmanni - - 4 - - 3 - + - - - - - - 1 + - - 5
Agrostis gigantea - - + + - + - - - - - - - - 1 1 - - 5
Lycopus exaltatus - - - + - + - + + - - - - - - - + - 5
Lythrum virgatum + - + - 1 + - - - - - - - - - - - - 4
Poa palustris - - - - - + - + - - - 1 - - - + - - 4
Oenanthe aquatica - - - - + - - - - - + - + - - - + - 4
Rumex crispus - - - - - + - - - - - - - - + + + - 4
Teucrium scordium - - + - - + - - - - + - - - + - - - 4
Echinochloa crus-galli - + - - - - - - - - + - + - + - - - 4
Glyceria maxima - + - - - - - - - - - - + + - - - - 3
Eleocharis palustris - - - - - + - - + + - - - - - - - - 3
Myosotis scorpioides + - - - - - + - - - - - - - - - - - 2
Sium latifolium - - - - - - - - - + - - - - + - - - 2
Carex acutiformis - - - + - - - + - - - - - - - - - - 2
Solanum dulcamara - - - - - - + - + - - - - - - - - - 2
Galium palustre - - - - + - - - - - - - - - - - - - 1
Polygonum mite - - - - - - - - - - - - - - - + - - 1
Cladium mariscus - - - - 2 - - - - - - - - - - - - - 1
 Asociatia Cakilo euxinae-Salsoletum ruthenicae Vicherek 1971 – tabel brut

Releve number R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 K
Surfaces (m2) 50 50 50 50 50 50 50
Coverage (%) 60 30 30 50 50 60 40
Number of taxa 15 14 7 11 9 11 11

Characteristic plant taxa

Salsola kali subsp. ruthenica 3 2 2 3 2 1 3 7
Cakile maritima subsp. euxina 2 + 1 + 2 2 1 7
Xanthium strumarium subsp. italicum 1 1 1 2 2 3 + 7
Eryngium maritimum + + - 1 - + + 5
Cynanchum acutum + - - + + + + 5
Leymus racemosus subsp. sabulosus + + - + + - - 4
Corispermum nitidum + + - - + - + 4
Cynodon dactylon + + - + - - - 3
Bassia hirsuta + - + - - - + 3

Phragmites australis + - + - - + - 3
Tamarix ramosissima + + - - - + 3
Plantago scabra + + - - - - - 2
Suaeda maritima + - - - - - - 1
Solanum nigrum + - - - - - - 1
Cuscuta sp. + - - - - - - 1
Xanthium spinosum - + - - - + + 3
Bromus tectorum - + - + - - - 2
Crepis foetida subsp. rhoeadifolia - + - - - + - 2
Elaeagnus angustifolia - + - - - - - 1
Argusia sibirica - - + + - + - 3
Lactuca tatarica - - + - - + + 3
Polygonum oxyspermum subsp. raii - - - + + - - 2
Alyssum hirsutum - - - - - + + 2
Secale sylvestre - + - + - - - 2
Scolymus hispanicus - - - - + - - 1
Petasites spurius - - - - - + - 1

Locul și data efectuării releveurilor: Sulina beach – 01.07.2013 (R1-4); 11.08.2013 (R5-6); 24.05.2012 (R7);
 Asociatia Cakilo euxinae-Salsoletum ruthenicae Vicherek 1971 – tabel de prezenta

Releve number R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 K
Surfaces (m2) 50 50 50 50 50 50 50
Coverage (%) 60 30 30 50 50 60 40
Number of taxa 15 14 7 11 9 11 11

Characteristic plant taxa

Salsola kali subsp. ruthenica 3 2 2 3 2 1 3 7
Cakile maritima subsp. euxina 2 + 1 + 2 2 1 7
Xanthium strumarium subsp. italicum 1 1 1 2 2 3 + 7
Eryngium maritimum + + - 1 - + + 5
Cynanchum acutum + - - + + + + 5
Leymus racemosus subsp. sabulosus + + - + + - - 4
Corispermum nitidum + + - - + - + 4
Argusia sibirica - - + + - + - 3
Lactuca tatarica - - + - - + + 3
Cynodon dactylon + + - + - - - 3
Bassia hirsuta + - + - - - + 3

Xanthium spinosum - + - - - + + 3
Phragmites australis + - + - - + - 3
Tamarix ramosissima + + - - - + 3
Plantago scabra + + - - - - - 2
Polygonum oxyspermum subsp. raii - - - + + - - 2
Secale sylvestre - + - + - - - II
Bromus tectorum - + - + - - - 2
Alyssum hirsutum - - - - - + + 2
Crepis foetida subsp. rhoeadifolia - + - - - + - 2
Suaeda maritima + - - - - - - 1
Scolymus hispanicus - - - - + - - 1
Petasites spurius - - - - - + - 1
Elaeagnus angustifolia - + - - - - - 1
Solanum nigrum + - - - - - - 1
Cuscuta sp. + - - - - - - 1

Locul și data efectuării releveurilor: Sulina beach – 01.07.2013 (R1-4); 11.08.2013 (R5-6); 24.05.2012 (R7);
 Asociatia Cakilo euxinae-Salsoletum ruthenicae Vicherek 1971 – tabelul pe clase de prezenta

Releve number R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 K
Surfaces (m2) 50 50 50 50 50 50 50
Coverage (%) 60 30 30 50 50 60 40
Number of taxa 15 14 7 11 9 11 11

Salsola kali subsp. ruthenica 3 2 2 3 2 1 3 V

Cakile maritima subsp. euxina 2 + 1 + 2 2 1 V
Xanthium strumarium subsp. italicum 1 1 1 2 2 3 + V
Eryngium maritimum + + - 1 - + + IV
Cynanchum acutum + - - + + + + IV
Argusia sibirica - - + + - + - III
Lactuca tatarica - - + - - + + III
Leymus racemosus subsp. sabulosus + + - + + - - III
Corispermum nitidum + + - - + - + III
Cynodon dactylon + + - + - - - III
Bassia hirsuta + - + - - - + III
Xanthium spinosum - + - - - + + III
Phragmites australis + - + - - + - III
Tamarix ramosissima + + - - - + III
Plantago scabra + + - - - - - II
Polygonum oxyspermum subsp. raii - - - + + - - II
Secale sylvestre - + - + - - - II
Bromus tectorum - + - + - - - II
Alyssum hirsutum - - - - - + + II
Petasites spurius - - - - - + - II
Crepis foetida subsp. rhoeadifolia - + - - - + - II
Suaeda maritima + - - - - - - I
Scolymus hispanicus - - - - + - - I
Elaeagnus angustifolia - + - - - - - I
Solanum nigrum + - - - - - - I
Cuscuta sp. + - - - - - - I

Locul și data efectuării releveurilor: Sulina beach – 01.07.2013 (R1-4); 11.08.2013 (R5-6); 24.05.2012 (R7);
 Asociatia Cakilo euxinae-Salsoletum ruthenicae Vicherek 1971 – tabel de asociatie

Releve number R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 K
Surfaces (m2) 50 50 50 50 50 50 50
Coverage (%) 60 30 30 50 50 60 40
Number of taxa 15 14 7 11 9 11 11

Characteristic plant taxa

Salsola kali subsp. ruthenica 3 2 2 3 2 1 3 V
Cakile maritima subsp. euxina 2 + 1 + 2 2 1 V
Cakiletea maritimae
Argusia sibirica - - + + - + - III
Lactuca tatarica - - + - - + + III
Scolymus hispanicus - - - - + - - I
Elymion gigantei
Eryngium maritimum + + - 1 - + + IV
Cynanchum acutum + - - + + + + IV
Leymus racemosus subsp. sabulosus + + - + + - - III

Corispermum nitidum + + - - + - + III

Festucion vaginatae
Plantago scabra + + - - - - - II
Polygonum oxyspermum subsp. raii - - - + + - - II
Secale sylvestre - + - + - - - II
Bromus tectorum - + - + - - - II
Alyssum hirsutum - - - - - + + II
Festuco-Brometea
Cynodon dactylon + + - + - - - III
Crepis foetida subsp. rhoeadifolia - + - - - + - II
Puccinellietalia
Bassia hirsuta + - + - - - + III
Suaeda maritima + - - - - - - I
Other species
Xanthium strumarium subsp. italicum 1 1 1 2 2 3 + V
Xanthium spinosum - + - - - + + III
Phragmites australis + - + - - + - III
Tamarix ramosissima + + - - - + III
Petasites spurius - - - - - + - II
Elaeagnus angustifolia - + - - - - - I
Solanum nigrum + - - - - - - I
Cuscuta sp. + - - - - - - I

Locul și data efectuării releveurilor: Sulina beach – 01.07.2013 (R1-4); 11.08.2013 (R5-6); 24.05.2012 (R7);