REFERAT

PARCUL NAŢIONAL PIATRA

CRAIULUI

SIMION ANDREEA- IOANA

 PARCUL NAŢIONAL PIATRA CRAIULUI

Crearea Parcului Naţional Piatra Craiului este justificată atât de

particularităţile morfogenetice ale masivului Piatra Craiului, cât şi de diversitatea
faunei şi a florei. Bine cunoscut în România şi peste graniţe, vorbim despre Parcul
Naţional Piatra Craiului la superlativ , în primul rând datorită reliefului
spectacular(cea mai lungă creastă calcaroasa din România, cu elemente geologice
deosebite). Amintim apoi despre specii unice de floră şi faună, specii de carnivore
rare în Europa, sate de munte cu un mod de viaţă tradiţional.
Localizare.
Parcul National Piatra Craiului este situat in Carpatii Meridionali incluzand
Creasta Pietrei Craiului, in totalitate si spatii din culoarele intramontane limitrofe,
Rucar-Bran si Rucar-Zarnesti. Parcul National Piatra Craiului se extinde pe raza
judetelor Brasov si Arges, incluzand suprafete apartinand localitatilor Zarnesti,
Moeciu (satele Magura si Pestera), Bran, Rucar si Dambovicioara. PNPC se intinde
intre coordonatele de 450 22’ 1.73’’ si 450 34’ 49.55’’ latitudine nordica si 250 08’
51.61’’ si 250 21’ 57.21’’ longitudine estica. Suprafata totala a Parcului National
Piatra Craiului este de 14773 ha din care 7806 ha in jud. Brasov si 6967 in judetul
Arges.
Zonare
In interiorul parcului este prevazuta o zona de conservare speciala, in suprafata de
4879ha (Brasov 2624ha, Arges 2255ha), din care rezervatie stiintifica 683ha (BV
443ha, AG 240ha). Zona de conservare speciala mai include si alte 4 zone carstice, si
anume Cheile Zarnestilor (Prapastiile Zarnestilor) in judetul Brasov si Cheile
Dambovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dambovitei, situate in judetul Arges,
precum si o arie de protectie cu caracter de monument al naturii totalizand 1.5 ha
(Pestera Liliecilor). In interiorul zonei de conservare speciala se afla si zona in care
pasunatul este interzis, cu o suprafata 1189 ha. Restul suprafetei 9894ha (Brasov
5182ha, Arges 4712ha) constituie zona de parc national.
Ecosistemul este o unitate funcţională a naturii ce integrează comunitatea de
organisme vii – factori biotici (biocenoza) cu factorii abiotici existenţi în spaţiul pe
care îl ocupă (biotopul). Sensul acestui cuvânt derivă din componentele sale: oikos,
din greceşte cu înţelesul de sat sau casă şi systema, din latineşte cu sensul de
ansamblu de elemente.
Biosfera cuprinde totalitatea biocenozelor de pe Terra. Noţiunea de biosferă a
fost introdusă în ştiinţă de geologul austriac Ed. Suess ( 1875) şi completată de V. I.
Vernadschi (1926 ), care a dat denumirea de biosferă învelişului geographic, populat
cu organisme vegetale şi animale în :
a. zona inferioară a atmosferei- troposfera
b. toată hidrosfera
c. pătura superioară a litosferei ( 2-3 km).
 Habitatul(din latină, habitat = locuieşte) reprezintă o suprafaţă locuită, în
mod natural, de o populaţie sau de o specie de plante sau animale. , precum şi
ansamblul condiţiilor de mediu care determină existenţa unei comunităţi într-un loc
sau pe o arie. Habitatul în care coexistă mai multe specii de plante sau animale se
numeşte biotop.
Un ecosistem cuprinde întreaga materie vie dintr-un spaţiu finit, deci toate
animalele, plantele, microorganisme (ciuperci, bacterii şi virusuri), împreună cu toată
substanţa organică moartă existentă în acel teritoriu.
Ecosistemul este un sistem complex format din vieţuitoare şi mediul
lor de viaţă fizico-chimic. Vieţuitoarele, reprezentate de ansamblul de
organisme vegetale şi animale care trăiesc pe un teritoriu determinat,
alcătuiesc biocenoza. Condiţiile de mediu incluzând spaţiul în care trăiesc
aceste vieţuitoare cu factorii de mediu fizici şi chimici (lumina, temperatura,
umiditatea, sărurile minerale, etc.), care influenţează viaţa acestora, constituie biotopul.
Pentru a defini noţiunea de biotop trebuie să pornim de la semnificaţia celor două
cuvinte greceşti care intră în componenţa acestui cuvânt: bios = viaţă, topos = loc.
Biotopul este deci, locul ocupat de o biocenoză, cuprinzând mediul abiotic (solul, apa,
aerul, factori climatici etc.) şi toate elementele necesare apariţiei şi dezvoltării
organismelor. În sens restrâns, prin biotop înţelegem spaţiul în care trăiesc vieţuitoarele
precum şi factorii de mediu care condiţionează viaţa acestora.
Factorii de mediu sunt denumiţi factori abiotici şi se pot grupa în patru mari
categorii: factori climatici, factori geografici, factori mecanici şi factori chimici.
BIOCENOZA Este componenta vie a ecosistemului reprezentată de comunitatea
de plante şi animale care trăiesc pe un teritoriu sau habitat fizic determinat. Astfel, spre
exemplu, totalitatea populaţiilor dintr-o pădure (plante, animale, microorganisme)
alcătuiesc o biocenoză de pădure. În cadrul vieţuitoarelor care alcătuiesc o biocenoză,
precum şi intre acestea şi mediul lor de trai (biotopul) există relaţii bine statornicite prin
intermediul cărora se asigură
funcţionarea întregului ecosistem. denumite lanţuri trofice.
Lanţurile trofice sunt căile alimentare prin care substanţa organică circulă de la o
specie la alta într-un singur sens. Ele exprimă relaţia trofică de transformare şi circulaţie
a hranei .Lanţurile trofice sunt conectate între ele şi sunt alcătuite din mai multe verigi
de tipul: producători (seminţe, plante), consumatori primari (insecte), consumatori
secundari (gaiţa), terţiari (vulturul).
Lanţurile trofice dintr-o biocenoză sunt legate între ele, unele de altele, iar
conexiunile dintre acestea formează reţelele trofice. Punctele de contact dintre lanţurile
trofice sunt denumite noduri trofice. În ele se află fie animale omnivore (furnici), fie
carnivore (păsările carnivore) care controlează mai multe lanţuri trofice. In principiu se
disting 3 tipuri de lanturi trofice ;
1. lantul pradatorilor ( fitofag-carnivor ) – se caracterizeaza prin faptul ca talia
organismelor creste de la verigile inferioare spre cele superioare . De exemplu
intr-o padure un astfel de lant se prezinta astfel : frunze – afide – insecte
sirfide – pitigoi – vultur . Acest lant trofic contine cele mai mari verigi , iar
hrana trece de la organismele autotrofe la cele fitofage si la carnivore . Un alt
lant trofic este reprezentat de : fructele arborilor sau vegetatia de stepa –
soarecele de camp – nevastuica – bufnita . Intre ierburile caracteristice
vegetatiei de stepa, mamiferele rozatoare si mamiferele carnivore exista
legaturi directe datorita modului lor de hrana . Fructele ierburilor constituie
hrana soarecelui de camp , acesta poate fi mincat de nevastuica , iar aceasta
mancata de bufnita .
 2. lantul saprofagelor – este alcatuit din organismele sapofage care consuma
materialul vegetal sau animal mort . Saprofagele sunt reprezentate de izopodele
si diplopodele din sol , care se hranesc cu material vegetal in descompunere .
Lanturile saprofagelor si pradatorilor se completeaza in activitatea lor in multe
biocenoze . Cu tot numarul lor imens , fitofagele sunt incapabile sa puna in
circulatie intraga masa verde a plantelor .
3. lantul parazitilor – prezinta un numar redus de verigi , de obicei 2 sau 3 : gazda
– parazit si uneori hiperparazit . Talia organismelor la un astfel de lant scade de
la gazda spre parazit sau hiperparazit . In acest lant , accesibilitatea hranei este
mai mare spre capatul drept dacat spre cel stang , iar cheltuiala de energie in
procurarea hranei scade de la stanga la dreapta lantului . Un parazit
intracellular opereaza cu mai putina risipa de energie decat un parazit extern.

Reteaua trofica
Intr-o biocenoza complexa , formata dion mai multe specii existamai multe
lanturi trofice . Intre acestea se stabilesc anumite legaturi si astfel ia nastere reteau
trofica a unei biocenoze . Intre acestea se disting lanturi trofice principale , alcatuite
di specii dominante ca numar si biomasa si care au rolul principal in tranferul de
substanta si energie in ecosistem . In felul acesta se realizeaza mai multe puncte de
contact intre lanturile trofice . Punctele de contact functioneaza ca niste puncte sau
noduri de stabilitate a retelei . In paduri , ele sunt ocupate cu precadere de catre specii
de animale ce traiesc in frunzar , cum ar fi furnicile omnivore , care opereaza in mai
multe lanturi trofice . Stabilitatea retelei trofice depinde de numarul de noduri din
retea , deci , de abundenta de specii cu un regim alimentar larg , de specii polifage .
In afara omnivorelor , acesta functie mai este indeplinita si de carnivore , care
controleaza foarte multe lanturi trofice ; de exemplu pasarile rapitioare de noapte ,
sunt active pe foarte multe planuri , fiind polifage . Retelele trofice ale biocenozelor
reprezinta in acelasi timp puncti de contact cu alte biocenoze . Astfel , reteaua trofica
a unei biocenoze de balta intra in contact cu reteaua trofica a unei biocenoze terestre,
invecinate prin numarul mare de specii de animale care sunt active in ambele retele .
Pasarile ihtiofage , ca starcii care isi procura hrana in apa , dar cuibaresc pe uscat ,
ulii de balta care vaneaza pasari de balta , infaptuiesc contactul intre cele doua
biocenoze pe plan trofic .

Reţeaua trofică în ecosistemul pădure de foioase (P. Duvigneaud, 1976)

 Clima Parcul Naţional Piatra Craiului, se încadreaza în sectorul cu climă de
munte, ţinutul muntilor înalti. Poziţia geografică, înalţimea, orientarea şi configuraţia
reliefului imprimă climei unele particularitati locale. Altitudinea, orientarea crestei şi
rocile constituente concurează la prezenţa unor topoclimate cu specific local (în
funcţie de expoziţia versantului), pe fondul unei scăderi a temperaturii medii anuale o
dată cu altitudinea (ajungând de la 8oC la bază, la circa 0oC pe creastă).
Precipitaţiile, depăşesc 1.200 mm/an în partea înaltă a masivului. În
general există o corelaţie, adică acestea cresc odata cu creştere altitudinii, până la
1700-2000m, după care, mai sus de aceste altitudini cantitatea de precipitaţii începe
să scadă. Numarul acestor zile este de 180-200, cele mai multe zile înregistrându-se
în sezonul cald mai-august, când 47-52% din totalul precipitatiilor dintr-un an. De
asemenea, predomină în cursul anului a precipitaţiile sub forma solida, care pe
masura ce creşte altitudinea, atrage dupa sine creşterea stratului de zăpadă şi a
duratei menţinerii lui cam 140 până la 200 zile pe an. La mijlocul lunii octombrie se
înregistrează primele ninsori, pentru zonele mai joase, iar din ce în ce mai timpuriu
în raport cu creşterea altitudinii, se produc spre sfârsitul lunii septembrie. Intensitatea
vântului este remarcabilă pe creastă, direcţia predominantă fiind NE-SV. Fenomenul
de foehn apare sporadic pe versanţi. Numarul mediu al zilelor cu vânt puternic este,
în medie 40, iar al zilelor cu furtuna este în medie 8, iar lunile cu cele mai
periculoasevânturi din sunt martie, aprilie şi mai.
Condiţii care influenţează plantele sau animalele Existenţa plantelor şi animalelor
se desfăşoară în anumite condiţii de mediu : lumină, apă, temperatură, aer, sol.
Vieţuitoarele au nevoie de lumină pentru a trăi. Lumina este necesară în primul rând
plantelor verzi pentru prepararea hranei. Sunt plante care preferă mai multă
lumină ,iar altele care preferă locurile umbroase (feriga).
Apa dizolvă substanţele minerale din sol, ajutând la hrănirea plantelor.
Seminţele încolţesc datorită umezelii.
Se concluzionează că cele mai multe plante şi animale au nevoie de multă
căldură în procesul de încolţire,înflorire, creştere şi dezvoltare. În regiunile reci
vegetaţia este foarte săracă.
Solul oferă plantelor substanţele minerale necesare hrănirii, iar unele animale îşi
găsesc adăpostul în sol (râma, cârtiţa).
Floră şi vegetaţie
Paradisul floral al acestui areal este vast ajugând la peste 1.100 taxoni.
Endemitele locale sunt: garofiţa Pietrei Craiului, fiind simbolul floristic al masivului,
şi Aubrieta intermedia ssp. Falcata. Specii protejate, pe care le întâlnim în Masivul
Piatra Craiului sunt: tisa, floarea de colţ, ghinţura galbenă, sângele-voinicului,
bulbucii, iedera albă, tulichina, precum şi specii de interes comunitar, cum ar fi:
gălbenelele şi moşişoara. În Piatra Craiului sunt evidente prezenţa etajelor de
vegetaţie, adică la altitudini mai mici pădurile de fag, continundu-se cu etajul
pădurilor de molid; apoi etajul subalpin care, cuprinde tufărişurile de jneapăn,
ienupăr şi smirdar şi etajul alpin fiind caracteristic celor mai înalte vârfuri din masiv.
Specific acestui areal este şi prezenţa fâneţelor deosebit de bogate, care adăpostesc
numeroase specii de orhidee.
Dianthus callizonus face parte din familia Caryophyllaceae. Floare acesteia are in
centru un cerculet purpuriu pestrit, caracteristic. Pe dos, petalele sunt albe cu tendinta
verzuie, iar frunzele inguste si alungite sunt asezate in perechi. Tulpina este scurta si
in varf are o singura floare care are corola de circa 4 cm in diametru, formata din 5
petale late, dintate la varf, culoare acesteia fiind rosu-carmin, la baza avand o pata
purpurie; este impestritata cu alb si are peri stralucitori si matasosi. Inflorirea florii
are loc in august. Este o specie monument al naturii si este ocrotita prin lege!

Dianthus Callizonus Garofita Pieteri Craiului

Bulbuci de munte,(TROLLIUS EUROPAEUS)

Plantă deosebită ca aspect, elegantă, rară şi ocrotită la noi, bulbucul de munte
este o specie care aparţine familiei Ranunculaceae.
Bulbucii sunt înalţi de 10-60 cm, au frunzele palmat sectate şi prezintă tulpini
dreapte care poartă flori solitare, galbene, cu 5-15 tepale care se acoperă una pe
cealaltă. Fructul este o foliculă. Creşte prin poieni, pante înierbate şi la marginea
pădurilor din zona subalpină şi alpină.

Bulbuci (Trollius europaeus)

Floarea de colţ ( Leontopodium alpinum) a fost declarata monument al naturii
si se afla sub ocrotirea legii inca din 1933.
Este o planta perena, cu o tulpina dreapta, ce poate ajunge pana la 50 - 80 cm,
fara ramificatii. In pamant un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-
brune, iar la suprafata pamantului formeaza o rozeta de frunze, din mijlocul carora se
ridica o tulpina scurta de 5 - 20 cm, uneori de 30 cm, ce poarta o inflorescenta numita
calatidiu, de forma unui disc, in care sunt grupate, in mod normal, florile. Floarea de
colt - Leontopodium alpinum creste pe stanci calcaroase in regiuni alpine si foarte rar
in regiunile subalpine.
 Ghinţura galbenă ( GENTIANA LUTEA L. ) Planta perena, inalta pana la 1,5 m ,
cu un rizon gros de culoare rosie bruna, cu radacini groase, pivotante, tulpina erecta,
glabra, neramificata. Frunzele sunt lat-ovat eliptice sau alungite, situate opus, scurt
petiolate, cu 5-7 nervuri convergente. Florile sunt galbene, mari, lung petiolate sunt
dispuse etajat, in cime corimbiforme, protejate de foi bracteale. Fructul este o capsula
uniloculara, dehiscenta, cu multe seminte (circa 100), care germineaza greu.
Infloreste in al treilea an de vegetatie in perioada iunie-august.
Fauna este reprezentată de ursul brun, lupul, râsul, capra neagră, căprior, cerb
carpatin, mistreţ şi marmota. De asemenea, au fost semnalate existenţa a opt specii de
lilieci. Dintre vertebrate, menţionăm: tritonul cu creastă, tritonul de munte, buhaiul de
baltă cu burta galbenă, vipera comună etc. Prezenţa multor ape curgătoare fac ca
fauna acvatică să fie foarte bine reprezentată, peste 108 specii de păsări, dintre care
50 sunt menţionate ca specii strict protejate declarate prin Convenţia de la Berna, iar
şase specii prin Convenţia de la Bonn. Ca specii reprezentative de păsări, enumerăm :
acvila de munte, acvila ţipătoare mică, fluturaşul de stâncă, drepneaua neagră,
cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn.
Urs brun Animal deosebit de puternic, aparţinând familiei Urside, ursul brun
românesc - privit de mulţi biologi ca sub-specie încă neînregistrată - are un corp de
până la 2,5 m lungime, o înălţime la greabăn de până spre 1,5 m şi o greutate maximă
de 500 kg. Este un animal plantigrad, iar ghiarele nu sunt retractile, imprimându-se în
mers odată cu talpa şi degetele.
Capra neagra (Rupicapra rupicapra), o adevarata mandrie a tarii noastre,
salasluieste pe crestele alpine, greu accesibile chiar si celor mai experimentati
alpinisti Mamifer erbivor prin excelenta, capra neagra isi face rareori simtita prezenta
In timpul lunilor de vara, carduri de capre negre cutreiera pajistile alpine de la
altitudini de peste 1800 metrii. Odata cu sosirea iernii, capra neagra coboara la
altitudini mai mici (sub 1100 metrii), unde se poate adaposti in padurile montane, dar
va ramane aproape de pantele stancoase ale muntilor.
Râsul cu denumirea ştiinţifică Lynx lynx şi denumirea secundară în limba română
linx, este la ora actuală cea mai mare felină din fauna sălbatică a României. Denumit
şi pantera Carpaţilor, râsul este răspândit natural din golul alpin până în Delta
Dunării, având o mare adaptabilitate şi amplitudine ecologică. La ora actuală însă,
exemplarele din afara Carpaţilor şi Subcarpaţilor sunt foarte rare, ca urmare a
vânătorii necontrolate practicate în secolele XX - XXI.
Mistreţul (denumire ştiinţifică Sus scrofa) este un animal sălbatic, mamifer şi
omnivor, în general nocturn. În România populează pădurile, începând cu Delta şi
Lunca Dunării, până în desişurile Carpaţilor. Este colorat negru - cafeniu. Scoate
sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile şi
culturile agricole de la marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile de
porumb şi cartofi. Scroafa fată 4-6 purcei Este vânat pentru trofeu şi pentru carne.
Poate ataca omul, de aceea întâlnirea cu aceste animale trebuie evitată. Mistreţul este
strămoşul porcului domestic.
În Piatra Craiului se gasesc peste 1100 de specii de plante, identificate prin
programul de inventariere, cartare si monitorizarea biodiversitasii initiat de parc in
vara anului 2000. Aceasta inseamnaca peste 30% din flora Romaniei se regaseste in
aceasta zona.
 Studiile efectuate in vara anului 2000 au dus la imbogatirea inventarului
floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului Un numar de 150 de
specii sunt sunt incluse in "Lista rosie a plantelor superioare din Romania" ca specii
endemice, raresau vulnerabile. Dintre acestea 53 reprezinta specii endemice
carpatice. Dintre speciile rare mentionam feriga Woodsia glabella intalnita numaiin
Bucegi, in anul 2000 fiind semnalata si din Piatra Craiului, tisa,zambrul, angelica si
sangele voinicului.
Piatra Craiului este locul unicul loc din lume unde vegeteaza endemismele
garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), simbolul floristic al masivului si
Aubrieta intermedia ssp. falcata.Vegetatia se remarca printr-o mare diversitate.
▲ Un masiv cu un relief aparte Din punct de vedere orografic, Piatra Craiului se
prezintă ca o culme înaltă de peste 2000 m (2244 m – vârful “La Om”), unică, fără
ramificaţii, cu aspect alpin, versantul vestic foarte abrupt, aproape pe verticală;
Masivul este alcătuit aproape în totalitate din calcare jurasice.
▲ Văi spectaculoase şi pitoreşti În ceea ce priveşte reţeaua hidrografică,
principalele ape ce-şi au izvoare în acest masiv sunt Dâmboviţa, Bârsa Mare, Râul
Mare al Zărneştilor, Dâmbovicioara.
Ameninţări de natură antropică aduse Parcului naţional Piatra Craiului
În Parcul Naţional Piatra Craiului au avut loc defrişări excesive .250 de kilometri de
pădure din Parcul Naţional Piatra Craiului au fost defrişaţi în ultimii ani. Din 1990,
după retrocedare, noii proprietari au început să taie masiv în zona protejată. 400 de
proprietari de pădure din zona Pietrei Craiului nu îşi pot exploata parcela aflată în
administraţia parcului. Aceştia sunt dispuşi să renunţe la moştenirea interzisă dacă
statul le-ar oferi în schimb compensaţii băneşti atractive sau loturi de pădure în afara
ariei protejate.
Una dintre cele mai importante arii protejate din Romania, Parcul National
„Piatra Craiului”, incepe sa-si piarda statutul si sa devina ori o groapa de gunoaie ori
o „rezervatie” rezidentiala. Asta pentru ca in zona au aparut numeroase constructii de
tip vila sau pensiune, versantul dinspre judetul Arges a fost defrisat, iar resturile mai
mult sau mai putin menajere se gasesc la tot pasul.
Degradarea peisajului natural din zona Parcului National „Piatra Craiului” este
evidenta inca de la intrarea in aria protejata. Chiar inainte de bariera care interzice
accesul cu automobilul spre Cheile Zarnestilor, pe ambele margini ale drumului zac
peturi, hartii, cutii si alte resturi lasate vraiste de turisti. Seful Corpului de paza al
Parcului, Bogdan Sulica, spune ca doar intr-o singura zi poate colecta si peste 50 de
saci de gunoaie. Insa efortul e aproape inutil. In satul Magura, care apartine de aria
protejata, gunoaiele nu sunt ridicate cu lunile, zona distingandu-se pe harta ca o mare
groapa de gunoi.
 BIBLIOGRAFIE

- Ecoturism in Parcul National Piatra Craiului - Nastase, Carmen Revista de

comert v. 7, nr. 7, 24-29
Iulie 2006
- CONSTANTINESCU T., 2000, Masivul Piatra Craiului. Relieful carstic. Ocrot.
Natur. si Med. Înconj. Edit. Acad. Rom.
- MICALEVICH V., 1960, Masivul Piatra Craiului. Consideratii
geomorfologice. Anal. Univ. Buc, Sr. St. Nat., 27, Bucuresti.
- "M-tii Piatra Craiului" din colectia „Muntii Nostri
- "Padurile Romaniei. Parcurile Nationale si Parcurile Naturale", editata de Regia
Nationala a Padurilor
- "Muntele-Frumusete si Educatie" de I. Preda, Editura pt. Turism.
- Atlasul Botanic - Editura Didactica si Pedagogica