Biocenoza

Este o grupare de specii care ocupa acelasi biotop si prezinta un aspect

exterior specific (padurea).

Conform teoriei sistemelor, biocenoza reprezinta un sistem deschis cu

autoreglare, intre biotop si biocenoza, dar si intre componentele biocenozei au
loc schimbari permanente de materie, informatii si energie. In acest fel
biocenoza realizeaza o productivitate, insusire pe care o poarta fiecare populatie
in parte, dar care se manifesta doar in cadrul biocenozei.

In functie de originea lor, biocenozele pot fi naturale, semiartificiale si

artificiale.

Biocenozele naturale sunt cele in care omul nu a intervenit. La momentul

actual acestea sunt in numar foarte redus insa pana in paleolitic se considera ca
totalitatea biocenozelor existente erau naturale.

Biocenozele semiartificiale sunt reprezentate de acele biocenoze in care

omuk a intervenit profund, dar care mai pastreaza elemente caracteristice
biocenozelor naturale (culturile agricole, amenajarile piscicole, s.a.)

Biocenozele artificiale sunt biocenozele amenajate in totalitate de om

(acvariu, statiile spatiale)

In functie de modul de viata biocenozele pot fi acvatice si terestre, iar in

functie de momentul de evolutie in care se afla, pot fi tinere, mature si
senescente. In structura unei biocenoze intra totalitatea elementelor componente
impreuna cu relatiile care se stabilesc intre acestea. De aceea, cu cat o biocenoza
este mai complexa, cu atat este mai stabila avand posibilitati mai mari de
autoreglare.

Din punct de vedere al structurii, o biocenoza nu este omogena, existand

diferentieri in spatiu, in plan vertical si in plan orizontal. Diferentierea in plan
vertical presupune existenta unei etajari astfel incat speciile se localizeaza la
diferite inaltimi, in functie de mediul de viata existent. Spre exemplu, intr-o
biocenoza forestiera se formeaza un etaj superior format din coroana celor mai
inalti arbori (coronament). In aceasta zona se receptioneaza cea mai mare parte
din energia solara (cca 50%). Urmeaza un etaj de vegetatie alcatuit din indivizi
tineri ai speciilor care formeaza coronamentul, dar si din indivizi maturi ai
speciilor cu talie redusa. Aici se receptioneaza circa 10% din radiatia solara.
 Urmatorul strat este cel al ierburilor care utilizeaza intre 1 – 5% din radiatia
existenta, in timp ce la baza exista un strat de muschi si licheni care valorifica
mai putin de 1% din radiatia solara.

Distributia pe orizontala a organismelor sau distributia juxtapusa apare

datorita neuniformitatilor conditiilor de mediu.

Astfel se formeaza sinuzia, sub forma unor grupari specifice de plante si

animale datorate variatiei conditiilor de nutritie sau hidrice.

In cadrul teritoriului se mai formeaza biochoria. Reprezinta o structura mai

mica decat sinuzia formata dintr-o asociere de specii cauzata de prezenta
temporara a unui adapost sau a unei surse de hrana (scorbura unui copac sau
prezenta unui bustean mare).

Mezocenoza reprezinta o asociatie repetabila de organisme ca de ex.:

comunitatea de insecte care asigura polenizarea florilor. Toate cele 3 structuri au
o existenta limitata in timp, nu poseda autoreglare, ele disparand odata cu
elementul care le intretine.

In cadrul unui ecosistem putem deosebi habitatul prin care intelegem acea
parte din teritoriu care ofera conditii de dezvoltare unei anumite specii. Din
acest motiv, in cadrul unui ecosistem vor exista atatea habitate cate specii sunt in
biocenoza.

Din punct de vedere al relatiilor care se stabilesc intre componentele

biocenozelor, cele de nutritie (trofice) sunt cele mai importante. Astfel se
formeaza structura trofica a biocenozei, organismele componente putand fi
clasificate din punct de vedere functional astfel: primari, consumatori si
desconsumatori.

Producatorii primari sunt organismele autotrofe care pot sintetiza substante

organice complexe pornind de la substante minerale simple, apa si o forma de
energie (luminoasa sau chimica).

Cei mai importanti producatori primari sunt planmtele verzi terestre si

acvatice care transforma materia anorganica in materie organica folosind energia
solara. Alte forme de organisme din categoria producatorilor primari sunt
bacteriile chemosintetizante care folosesc energia chimica rezultata din oxidarea
unor saruri pentru producerea de substante minerale din substante minerale
simple ( sulfobacteriile, ferobacteriile si bacteriile nitrifiante).
 Producatorii consumatori sunt organismele care nu pot sintetiza substantele
organice complexe pornind de la substante minerale simple, apa si o forma de
energie. In functie de hrana pe care acestia o consuma se deosebesc consumatori
primari care consuma hrana vegetala (fitofagi) si consumatori secundari
(carnivorele care consuma organisme fitofage sau alte grupe de consumatori).

La randul lor, carnivorele pot fi primare, daca se hranesc pe baza

fitofagilor, secundare daca se hranesc pe seama carnivorelor primare, si tertiare,
considerate carnivore de varf a caror functie consta in utilizarea ultimelor
resurse energetice inmagazinate in materia vie. In general sunt de talie mare, nu
cad usor prada, insa pot suferi de pe urma parazitilor.

In categoria consumatorilor intra si organismele care se hranesc cu detritus

(fragmente de material organic, vegetal si animal). Din aceasta categorie fac
parte detrofagii.

Alaturi de detrofagi intalnim necrofagii, reprezentati de organismele

animale care se hranesc pe seama cadavrelor.

Sacrofagii reprezinta o grupa de consumatori de natura vegetala care se

hranesc pe baza unor resturi provenite de la plante.

Importanta acestor grupe de consumatori este data de faptul ca prin modul

de hranire contribuie la fragmentarea si la descompunerea materiei organice,
vegetale si animale.

Descompunatorii reprezinta o serie de organisme microscopice care asigura

descompunerea materiei organice in substante simple care devin accesibile
producatorilor primari (mineralizarea).

In randul acestor organisme intalnim bacteriile implicate in descompunerea

materiei organice minerale si ciupercile implicate in descompunerea materiilor
organice vegetale.