Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI

FACULTATEA DE TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE

DISCIPLINA: ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI

ECOSISTEME NATURALE

PROFESOR COORDONATOR S.L.DR. BORDEAN DESPINA

NUME STUDENT SZAKAL RAYMOND NANDY ANUL I GRUPA 412-A

Natura ne arata doar straturile de suprafata, dar ea e infinit de adanca.


(Ralph Emerson)

Ecosistemul
Ecosistemul este o unitate de functionare si organizare a ecosferei alcatuita din biotop si biocenoza. Ecosistemul cuprinde relatiile dintre biotop si biocenoza. Intreaga varietate de organisme ce traiesc intr-un ecosistem se numeste comunitate. Ecosistemele pot fi permanente sau temporare. Ecosistemele pot fi naturale, adica nu apare interventia omului si artificiale, cele create de om. Ideea centrala a ecosistemului este ca organismele interactioneaza cu fiecare element din mediul lor. Eugene Odum a spus: Orice unitate care include toate organismele intr-o anumita zona care interactioneaza cu mediul fizic astfel incat un flux de energie duce la structuri trofice clar definite, diversitate biotica, cicluri materiale (de exemplu shimburi de materie intre componente cu viata si fara viata, in cadrul sistemului este un ecosistem.

CBD
Ecosistemele au devenit extreme de importante din punct de vede politic datorita tratatului privind diversitatea biologica (CBD=Convention on Biological Diversity) aprobata de 192 de tari. Aceasta defineste protectia ecosistemelor, a habitatelor naturale si mentinerea populatiilor viabile de specii in mediul natural. CBD defineste ecosistemul ca fiind un complex dinamic de plante, animale si microorganisme si mediul fara viata cu care interactioneaza ca o unitate functionala. Din nevoia de a proteja ecosistemele, a aparut necesitatea politica de a le identifica si descrie correct, efficient. Vreugdenhil a sustinut ca cel mai efficient mod ar fi prin folosirea unui system de clasificare fizionomic-ecologic.

Dinamica ecosistemelor
Introducerea unor noi elemente intr-un ecosistem fie de natura biotica sau abiotica, rezulta un efect perturbator. In unele cazuri poate duce distrugerea ecosistemului si moartea multor specii ce habiteaza ecosistemul respective. Sub aceasta viziune notiunea de sanatate ecologica face referire la masurarea capacitatii de recuperare a unui ecosistem, cat de departe este ecosistemul fata de starea sa de echilibru.

Ecosistemele au capacitatea sa-si revina in urma efectului unui agent perturbator. Diferenta dintre colaps si revenire lenta este determinate de 2 factori: toxicitatea elementului introdus si rezilienta ecosistemului natural Ecositemele sunt reglementate de evenimente intamplatoare, hazarde, reactiile provocate de aceste evenimente asupra elementelor abiotice si raspunsurile organismelor la conditiile care le inconjoara. Astfel ecosistemul reprezinta suma raspunsurilor organismelor la pezenta stimulilor din habitat. Prezenta sau absenta populatiilor depind de reproducerea speciilor si dispersia lor in mediu, iar numarul populatiei fluctueaza in functie de hazarde. Cu cat numarul de indivizi ai unei specii dintr-un ecosystem este mai mare cu atat este mai mare si numarul de stimuli. Inca de la inceputurile vietii organismele au supravietuit constantelor schimbari ale selectiei naturale a hranirii, reproducerii si imprastierea pe teritorii. Datorita selectiei naturale speciile au evoluat de-a lungul timpului si s-au adaptat schimbarilor habitatului lor. Matematic se poate dovedi faptul ca un numar mare de diversi factor ice interactioneaza tind sa atenueze fluctuatiile in fiecare dintre facoti individual. Datorita diversitatii speciilor, majoritatea ecosistemelor s-au schimbat treptat ca unele specii sa dispara in timp ce alte specii le vor inlocui. La nivel local, subpopulatiile constant se afla pe cale de disparitie pentru ca mai tarziu sa fie inlocuite de alte specii. S-a recunoscut faptul ca apar in natura anumite mecanisme de reglare intrinseci. Mecanisme de feedback si raspuns ce apar la nivel de specie regleaza nivelul populatiei, mai ales prin comportamentul teritorial. Andrewatha si Birch au sugerat ca comportamentul territorial tinde sa pastreze populatiile la nivele unde cantitatea de hrana nu reprezinta un factor limitant

Biotopul
Biotopul reprezinta totalitatea elementelor fara viata. Conceptul de biotop a fost sustinut de catre Ernst Haeckel (1834-1919). In cartea sa Morfologie Generala(1866), defineste termenul de ecologie, subliniaza importanta conceptului de habitat ca o conditie de existenta a unui organism. De asemenea explica faptul ca biotopul ecosistemului este format de factorii de mediu: apa, sol si trasaturi geografice si interactiunea dintre vietuitoare.

Caracteristici
1. La scara microscopica. Biotopul nu este considerat un fenomen de scara larga. Biotop poate insemna un parc, o gradina, astfel rezulta ca un biotop nu este abordat din punct de vedere macroscopic ci din punct de vedere microscopic pentru a conserva ecosistemul si biodiversitatea. Astfel deducem ca biotopul intra in activitatea omului din viata de zi cu zi.

2. Reteaua biotopului. Pentru a functiona eficient biotopurile nu trebuiesc isolate, ci conectate intre ele si organisme vii. Cel mai bun mod de a regenera biotopurile este de a le extinde prin conectarea acestora intre ele. Prin conectarea bucatilor de pamant cu microecosisteme, ele pot exista intr-o retea. Astfel biotopul este un sistem deschis. 3. Viata de zi cu zi. Termenul de biotop nu se aplica reservatiilor naturale care sunt complet izolate de om. Biotopul este o parte active din viata de zi cu zi a omului. Putem lua ca exemplu un ghiveci cu flori. Acesta poate reprezenta un biotop, la scara foarte mica, intrucat imbunatateste experienta vietii. O zona ce are mai multe functii cum ar fi locul de viata al omului, so tot odata locul de viata a unor organisme vii plante sau animale poate fi considerat o rezervatie naturala. 4. Artificial. Cand sunt introduse in biotop elemente artificiale, proiectarea si aranjarea acestor elemente este de mare importanta pentru regenerarea biotopului.

Biocenoza
Biocenoza repezinta totalitatea organismelor ce traiesc intr-un biotop. Biocenoza este impartita in zoocenoza, phytocenoza si microbiocenoza. Intr-o biocenoza apar interactiunile dintre specii (competitia, mutualism, parasitism, pradatorism..etc) Concurenta Speciile pot concura intre ele pentru resurse, este considerat a fi un factor limitant pentru numarul populatiei, biomasa si numarul de specii existente. Concurenta poate fi pentru hrana, teritoriu, imperechere, etc. Pradatorismul Specia pradatoare beneficiaza de hrana in schimb specia vanata este cea afectata. Este o relatie +-. Pradatorismul afecteaza numarul populatiei de pradatori si prada si numarul de specii ce coexista intr-o comunitate. Mutualism Mutualismul este o relatie de intre doua specii, in care amandoua beneficiaza de pe urma celeilate. Este o relatie ++. Comensalism Comensalismul este o relatie simbiotica in care o specie beneficiaza de pe urma alteia, insa aceasta nu este afectata. Parazitism In relatia de parasitism o specie beneficiaza de pe urma altei specii in timp ce aceasta este afectata negative. Multe relatii de parasitism duc la moartea gazdei. Amensalism Amensalismul apare atunci cand o specie inhiba dezvoltarea altei specii.

Ecosistemele naturale
Ecosistemele naturale sunt ecosisteme lipsite de interventia omului si care s-au format de-a lungul timpului. Evolutia ecosistemului reprezinta tendinta ecosistemelor spre productivitate minima si stabilitate maxima. Cele mai instabile dar n acelasi timp cele mai productive ecosisteme sunt cele agricole, iar cele mai stabile si mai putin productive sunt ecosistemele formate de padurile tropicale. Lantul trofic este un sir care enumera relatiile de hranire dintre organismele componente ale unui anumit ecosistem. Fiecare organism depinde, pentru a se hrani, de membrul anterior al lantului sau trofic. Este o unitate functionala de transformare a substantei si de transfer de energie, alcatuita dintr-un sir de specii, pornind de la o baz trofica si sfarsind cu un rapitor de varf sau un ultrahiperparazit. Lantul trofic mai poate fi definit ca o unitate trofodinamic de transformare si circulatie a hranei, in care substanta organica circula de la o specie la alta intr-un singur sens. Fiecare organism care intra in componenta lantului trofic formeaz o veriga trofica. Numarul verigilor intr-un lant trofic este variabil; frecvent sunt 3-5 verigi, rareori ajungand la un numar mai mare. Prima veriga o constituie producatorii, care de obicei sunt plantele. Rolul lor este sa transforme materia anorganica in materie organica. Ultima veriga o constituie mereu descompunatorii, care sunt microorganismele, al caror rol este de a transforma materia organic n cea anorganica. A doua veriga o constituie animalele fitofage, sau consumatorii primari, care se hranesc cu plante (cu organe ale plantelor sau cu produse de natura vegetala, cum ar fi frunze, ramuri, radcini, fructe, seminte, nectar, polen, in functie de care ele se impart in patru categorii: ierbivore, frugivore, granivore, nectarivore). Ierbivorele (mamifere copitate, insecte si larvele lor) consum organele vegetative ale plantelor. Frugivorele (ex.: sturzul de vasc) se hranesc, cu predilectie, cu fructele plantelor. Granivorele (ex.: forfecuta) se hranesc cu seminte. Nectarivorele (insectele lepidoptere si himenoptere, iar dintre pasari - Colibri) se hranesc cu nectarul si polenul, favorizand polenizarea incrucisata a florilor si inmultirea plantelor. A treia veriga o constituie consumatorii secundari, a patra- cei tertiari, iar a cincea-cei cuaternari, vergile 3-5 fiind reprezentate de animale polifage (se hrnesc cu

hrana amestecata, denumite si omnivore) si zoofage (denumite si carnivore sau carnasiere). In principiu se disting 3 tipuri de lanturi trofice: lantul pradatorilor (fitofag-carnivor) se caracterizeaza prin faptul c talia organismelor creste de la verigile inferioare spre cele superioare. lantul saprofagelor este alcatuit din organismele saprofage care consuma materialul vegetal sau animal mort. lantul parazitilor prezinta un numar redus de verigi, de obicei 2 sau 3: gazd parazit si, uneori, hiperparazit. Talia organismelor la un astfel de lant scade de la gazd spre parazit sau hiperparazit.

Ecosistemele acvatice
Ecosistemeleacvatice sunt de 2 tipuri: de apa sarata si de apa dulce. Ecosistemele de apa sarata ocupa 71% din suprafata pamantului si reprezinta aproximativ 97% din cantitatea de apa. Genereaza 32% din productia primara a lumii. Se diferentiaza de ecosistemele de apa dulce prin continuturile de saruri dizolvate in apa. Aproximativ 85% din substantele dizolvate in apa de mare sunt clor si sodium. Apa marii are salinitatea medie de 35 parti la mie. Ecosistemele marine pot fi impartite urmatoarele zone: oceanica: partea relativ superficial a oceanului care se afl asupra platoului continental profundal (apa de adncime) bentonice (substratul de jos) intertidale (zona dintre maree inalt si joas ) estuare mlastini de sare recifele de corali izvoarele hidrotermale Clase de organisme prezente in ecosistemel marine sunt: alge brune, diflagelate, corali, cefalopode, echinoderme, rechini. Problemele privind ecosistemele marine sunt exploatarea necontrolata a resurselor, poluarea, schimbarile climatice. Ecosistemele de apa dulce ocupa 0.80% din suprafata pamantului si reprezinta 0.009% din apa totala, genereaza 3% din productia primara. Ecosistemele de apa dulce contin 41% din numarul de specii de pesti cunoscuti. Exista 3 tipuri de ecosisteme de apa dulce: ape statatoare: lacuri, iazuri si bazine ape curgatoare: rauri si izvoare zone umede: zone in care solul este saturat sau inundat parte din timp

Multe lacuri treptat se imbogatesc in substante nutritive si sunt umplute cu sedimente organice, un process numit eutrofizare. Proces natural sau artificial de imbogatire cu materii organice si cu substante nutritive (nitrati, fosfati etc.) a apelor lacurilor si a baltilor. Prin actiunea sa pe termen lung, acest fenomen face ca apele sa fie din ce in ce mai sarace in oxigen, distrugand in final fauna acvatica (pesti etc.) Eutrofizarea este accelerate de activitatile umane de pescuit. Zonele majore in ecosistemele fluviale sunt determinate de albia raului si de viteza curentului de apa. Cu cat apa curge mai repede cu atat contine concentratii mai mari de oxigen dizolvate in apa, astfel sprijina o biodiversitate mai mare. Zonele umede sunt dominate de plante vasculare ce s-au adaptat solurilor saturate. Zonele umede sunt cele mai productive ecosisteme naturale. Datorita productivitatii, zonele umede sunt transformate in uscat cu diguri si canale de scurgere, pentru a fi utilizate in domeniul agricol Bazinele sunt un tip specific de ecosisteme acvatice ce se bazeaza pe algele autotrofe, care asigura nivelul trofic de baza pentru toate formele de viata din zona. Cel mai mare pradator intr-un astfel de ecosystem este un peste si un numar mic de insecte si microorganisme. Pot sustine o scara de organisme de la bacterii la finite mai mari cumsunt gandaci de apa, serpi, broaste, soparle, testoase. Ecosistemele acvatice implinesc mai multe functii de mediu, cum ar fi: reciclarea nutrientilor, purificarea apei, atenuarea inundatiilor, reincarcarea apelor subterane, rolul de habitat pentru fauna. Ecosistemele acvatice au un scop in recrearea umana si pentru industria turistica mai ales zonele costale. Starea de sanatate a ecosistemelor acvatice se degradeaza atunci cand capacitatea acesteia de a absorbi un stres. Acel stress poate fi de natura fizica, chimica sau biologica. Modificarile de natura fizica include schimbarea temperaturii apei, debitul apei si disponibilitatea de lumina. Modificarile de natura chimica includ modificarea ratei de incarcare cu nutrienti biostimulatori, materiale consumatoare de oxigen si toxinele. Modificarile de natura biologica include introducerea de specii exotice.

Recifele de corali
Reciful de corali reprezinta un sistem bio-ecologic, care a avut un rol deosebit de important in procesul de formare in marile calde a unor atoli sau insule de origine coraligena. Reciful sau rifful este format din colonii de corali din grupa Scleractinia

Millepora. Acestia populeaza zonele de adancimi diferite ridicandu-se treptat prin sedimentarea scheletelor spre suprafata marii. Recifele de corali formeaza un ecosistem impreuna cu animale sau plante marine cu care traiesc impreuna. Supranumiti si paduri tropicale de mare recifele de corali formeaza una din cele mai diversificate ecosisteme de pe pamant. Ocupa mai putin de a 10 parte dintr-un procent din suprafata oceanului mondial si ofera camin pentru 25% din toate speciile marine inclusive pesti, moluste, echinoderme si bureti. Paradoxal recifele de coral infloresc cu toate ca sunt inconjurate de ape oceanice care ofera putini nutrienti.

Ecosisteme terestre
Deserturile
Deserturile sunt regiuni caracterizate prin cantitai extreme de mici de precipitatii, mai putindecat necesarul pentru a sustine dezvoltarea majoritatii plantelor. Nisipul acopera 20% din deserturile de pe pamant. Avem 5 forme de desert: munte si bazin desertic, deserturi Hamada(consta in platouri), Regs(consta in pavaje de roca), Ergs(mari de nisip) si bazine intermontane. Desi deserturile sunt cunoscute datorita faptului ca sustine un numar redus de organisme, are o biodiversitate foarte mare, incluzand animale ce stau ascunse pe timpul zilei pentru a evita temperaturile foarte mari. Exemple de animale: sobolanul cangur, soparle, coiot. Multe animale si plante prezinta adaptari pentru conservarea apei, sau toleranta pentru caldura. Flora cuprinde mici arbusti, desert holly, brittlebush etc. Majoritatea plantelor sun tolerante fata de seceta sau sare, cele xeropozitive. Alte plante stocheaza apa in frunze, tulpini sau radacini. Alte plante au radacini lungi ce ajung pana in stratul de apa daca este present sau au radacinile rasfirate pentru a absorbi apa dintr-o zona mai mare. Frunzele s-au transformat in tepi pentru a micsora suprafata de evaporare a apei.

Padurile
Padurea este o suprafata mare de teren pe care cresc in stare salbatica specii de arbori si arbusti, specii de plante erbacee, muschi, dar si diferite specii de animale. Mediul de viata se caracterizeaza prin diferiti factori naturali. Cei lipsiti de viata se numesc factori abiotici, iar vietuitoarele sau produaiii acestora se numesc factori biotici.

Comunitatea de populatii (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate n relatii interspecifice se numeaste metamorfoza. Unitatea structurala si functionala care se stabileste intre un biotop si o biocenoza constituie un ecosistem.

Ecosistemul unei paduri de stejar


Padurile de stejar se intind n zonele cu altitudine de pana la 700-800 m. In zonele de campie, aceste paduri sunt formate din stejar brumariu si stejar pufos. In zonele joase, ele sunt formate din stejar in amestec cu cer sau garnita (rude cu stejarul). In zona dealurilor inalte se intalneste gorunul care formeaza paduri intinse numai de gorun (numite gorunete) sau in amestec cu alte specii de foioase. Fauna si vegetatia padurilor de stejar Fauna: radasc, arici, salamandra, cuc, caprioara etc. Vegetatia: ghiocel, porumbar etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: brune si brun-roscate de padure; -temperatura medie anual in jur de 10 C; -lumina care ajunge pan la suprafata solului, filtrata printre coroanele arborilor; de aceea exista numeroase plante erbacee si arbusti. Componente ale biocenozei: -arbori : carpen, ulm, tei, frasin, paltin de campie, artar, cirea salbatic; -arbusti: maces, paducel, soc, lemn cainesc, corn, porumbar, gherghinar; -plante erbacee: golomat, paius etc. -animale nevertebrate: viermi, paianjeni, melci, insecte, etc. -animale vertebrate: broasca bruna, brotacel, soparla, sarpe, cuc, lup, vulpe, etc

Ecosistemul unei paduri de fag


Padurile de fag, (numite si fagete), sunt raspandite n zonele cu altitudini de 6001300 m. Padurile de fag se intalnesc insa si la altitudini mai mici, pe versanti umbriti (400m) sau la altitudini de 1500 m, pe versantii insoriti. Fauna si vegetatia padurilor de fag Vegetatie: alun, ciuperci etc. Componente ale biotopului: -soluri: brun-acide, brune de padure si soluri podzolice; -temperatura medie anuala de 6-8 C; -lumina slaba Componente ale biocenozei: -arbori: fag, mesteacan, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad;

-arbusti: alun, mur, corn; -plante erbacee: feriga, muschi, licheni, mierea-ursului, paius; -animale nevertebrate: insecte (carabus de padure, croitorul fagului); -animale vertebrate: ciocanitoare, gaita, huhurez, cerb, urs brun, jder, ras, veverita, mistret, pisica salbatica.

Ecosistemul unei paduri de molid


Padurile de molid, (numite si molidisuri), ocup regiunile inalte ale muntilor nostri, de la limita superioara a fagului pana in zona subalpina. Ele sunt instalate la altitudini de 1200-1800 m. In nordul Carpatilor, limita inferioara a padurilor de molid atinge, in unele locuri, 600 m. Fauna si vegetatia padurilor de molid Fauna: omida molidului, ciocanitoare, pitigoi de bradet, forfecuta, soarece vargat, jder, cocos de munte, etc. Caracteristici ale biotopului: -soluri: podzolice brune; -temperatura medie anuala de 3-5 C; -precipitatii de 800-1300 mm anual; -lumina foarte slaba, padurile sunt intunecoase; -vanturi, uneori, puternice. Componente ale biocenozei: -arbori: molid, zada, zambir, pin, brad, fag, mesteacan, paltin de padure, etc. -arbusti: afin, merisor, zmeur, coacaz de munte; -plante erbacee: ciuperci, muschi, licheni (matreata bradului), feriga; -animale nevertebrate: insecte (omida, viespe ,etc); -animale vertebrate: oparla de munte, naparc, pitigoi de bradet, cocos de munte, ciocanitoare, veverita, jder, mierla, etc.

Padurea tropicala
Copacii in padurea tropicala cresc sub forma de etaje, astfel se pot aminti sase etaje de vegetatie care nu se pot delimita clar, pe sol sunt plantele ierboase, tufisuri, arbusti. Solul are un strat subtire de humus cu o capacitate redusa de hrana, de aceea un rol important joaca in asigurare cu hrana Mykorrhiza. Procesele de transformare a substantelor sunt accelerate in aceasta regiune din cauza climei calde si umede, prin desisul de radacini absorbtia hranei e rapida cu o fotosinteza intensa. Dar numai 5 % din hrana sunt absorbite din sol de catre plante, o parte din sursa de hrana cade ca materii in descompunere pe frunzis, sau pe sol, prin lipsa anotimpurilor exista tot timpul anului frunze cazute care sunt supuse imediat unor procese de

descompunere, prin capacitatea redusa de depozitare a stratului subtire de humus, aceste substante in descompunere sunt imediat absorbite de plante. Furnicile si termitele joaca un rol important in aceste procese complexe de simbioza, si de transformare a biomasei vegetale in proteina animala, fiind intermediari intre producator si consumator, in prezent se cerceteaza procesele de transformare care au loc in coroana arborilor din etajele superioare a padurii tropicale. O categorie insemnat (80 %) din vegetaia regiunii o constituie plantele agatatoare (lianele) si epifitii ca ferigile, ciupercile, muschii, orhidee, bromelii , care contribuie la mbogairea humusului.

Savana
Savana este un tip de stepa africana, semiarida, situata in regiunea tropicala din partea centrala a Africii Biotopul este diferit de cel al altor stepe. In savana cad mai putine precipitatii decat in stepa europeana. Clima in savana este mai calda, iar anual sunt inregistrate secete. Solurile sunt mai putin fertile, iar luminozitatea este maxim. Sunt 2 anotimpuri principale: sezonul secetos si sezonul umed. Flora savanei este una adaptata conditiilor climaterice neprielnice din savana. Astfel n savana se intalnesc asa arbori, precum baobabul, care ofera faunei fitofage a

savanei hrana necesara. Insa vegetatia dominanta este cea ierboasa. Astfel, pentru a supravietui, arborii si arbustii depoziteaz in trunchi apa pentru a supravietui sezonului secetos, iar plantele ierboase isi usuca partea superioar a corpului (situat deasupra

solului), transportand substantele hranitoare si apa la radacini, si astfel reduc evaporarea apei. Fauna este reprezentata de mai multe tipuri de animale: carnivore: leul, hiena, leopardul, ghepardul; primate: babuinul; cornute: antilopa; antilopa-gnu

Stepa
Stepa reprezinta o zona de vegetatie in care flora este reprezentata de plante ierboase si conditiile climaterice sunt semiaride. Stepele sunt caracteristice regiunilor euroasiatice, dar pot fi intalnite, cu unele modificri, si n Africa, Australia, in America de Nord si in America de Sud. In Romania, regiuni de stepa sunt cele din estul Campiei Romane, o parte din Dobrogea si un sector din sud-estul Podisului Moldovei. Biotopul stepei este unul diferit de cel al padurilor. Cad putine precipitatii, nu mai mult de 400-600 mm pe an. Luminozitatea este ridicata. Temperatura medie iarna este de -10C...-5C, iar vara poate ajunge pana la 30...35C. Stepele se dezvolta pe soluri din clasa molisoluri: cernoziomuri, soluri cenusii, soluri balane. Flora este dominata de graminee si din plante cu rizomi (care se dezvolta rapid dupa ce apar conditii favorabile), dar si din tufarisuri si plante spinoase. Exemple: ovaz, salvie, colilie, spinul vantului, etc. Arborii si arbustii lipsesc din cadrul stepelor. Fauna este reprezentata de diferite: rozatoare: harciog; popandau; soarece-de-camp; hermina; lagomorfe: iepure; carnivore: lup In stepe sunt comune rozatoarele si ierbivorele, diverse specii de antilope, cai salbatici si cmila cu dou cocoaae; dintre pasari se remarca dropia. In Asia de Est, componenta si cea a regiunii biogeografice palearctice, fauna este originala, cu tigrii siberieni, ursul panda urias (in muntii din estul Tibetului). Animalul specific Asiei este dromaderul, originar fiind din stepele din jurul Marii Caspice. In India, fauna este in cea mai mare parte tropicala si se aseamana cu cea a Africii. Se ntalneste: leul (in peninsula

Kathiawar si sud-estul Iranului), tigrul (arhipelagul indonezian), sacalii si hienele (India). Maimutele specifice sunt gibonul (prezent n nord-estul Indiei si n Myanmar) si urangutanul (prezent in insulele Sumatera si Borneo).

Tundra
Tundra este o zona de vegetatie situata la nord de zona padurilor, ocupand regiunile cu clima subarctica (extremitatea nordica a Europei, Asiei si Americii de Nord si unele regiuni din sudul Oceanului Inghetat sau Arctic). Biotopul tundrei este neprielnic organismelor. Cresterea si inmultirea organismelor vii este foarte dificil din cauza conditiilor naturale. Temperatura nu depaseste -18 C iarna si 0 C vara. Luminozitatea este redusa. Solurile sunt foarte sarace. Vanturile sunt reci si micsoreaz temperatura simtit subiectiv de organisme. Flora tundrei este foarte saraca. Conditiile specifice (perioada scurta de vegetaaie, vanturi, inghet peren, soluri reci si suprasaturate cu apa), au determinat la plante aparitia unor adaptari caracteristice. Tundra este formata din plante cu inaltimi reduse (arborii lipsesc complet), de obicei perene, cu sistem radicular superficial. Predomina muschii si lichenii, gramineele, unele plante cu flori viu colorate, iar n sud, arbustii pitici si tufsurile scunde (salcie polara, mesteacan pitic). Este si ea la fel de variata precum flora. Zona de tundra este slab populata cu rozatoare mici si cateva feluri de pasari care traiesc in tunele facute in zapada si hranindu-se cu muschi si licheni plantele specifice tundrei. Fauna este extrem de bogata. In tundra: renul, elanul, vulpea polara, lupul de tundra ,iepurele alb, potarnichea polara. In insulele Oceanului Artic: ursul alb; in ape: foca, morsa. In taiga sunt: veverita, lupul, ursul brun, rasul, hermelina si samurul, renul, elanul. In zona padurilor amestecate: lupul, vulpea, ursul, pisica salbatica etc. In stepa: rozatoare, pasari rapitoare, n semidesert: serpi de desert.

Concluzie

Echilibrul ecosistemului se afla in mainile omului. Astfel sta in puterea noastra salvarea sau distrugerea acestuia.