Comunitatea vegetală: alcătuire, metode de studiu şi prognoză

Fitocenoza şi asociaţia vegetală: mod formare, trăsături caracteristice, rol

Speciile vegetale sunt reprezentate pe un anumit teritoriu de

fitoindivizi, repartizați diferit, în funcție de preferințele ecologice (Fig. 1).
La nivelul fitoindividului, se desfășoară toate procesele de bază ale
vieții; în ecologie, fitoindividul prezintă importanță ca element statistic; este
caracterizat de:
✓ preferințele ecologice
✓ nivelul de organizare (de evoluție)
✓ funcțiile în complexele de rețele trofice
Aceștia pot fi izolați sau grupați în pâlcuri, formând fitopopulații. Figura1: Geranium
palustre, la nivel de
Fitopopulațiile sunt alcătuite din indivizii aceleași specii între care
fitotindivid
există un flux de gene, au un genofond comun, ocupă un anumit areal, fiind
capabile de autoregenerare (Fig. 2).
Acestea reprezintă forma de existență a speciei în cadrul ecosistemului, definită și ca grupul de
organisme aparținând aceleași specii ce populează o
biocenoză1; este caracterizată de:
▪ abundență = numărul exemplarelor (efectivul)
fitopopulației existente în biocenoza respectivă;
▪ densitate - rezultată prin stabilirea raportului dintre
efectivul fitopopulației și unitatea de suprafață sau volumul de
sol);
▪ acoperire - reprezintă partea din suprafața fitocenozei
Figura 2: Geranium palustre, la nivel de
acoperită de părțile supraterane ale unei populații);
fitopopulație
▪ distribuție spațială (agregare; sociabilitatea) – indicator al
modului de grupare al fitoindivizilor în spațiul ocupat: regulat, aleatoriu, izolat, grupat;

1 Du Rietz, 1930. The Fundamental Units of Biological Taxonomy.

 ▪ frecvență - indică repetabilitatea apariției exemplarelor fiecărei populații pe o suprafață
dată;
▪ structura dimensională - indicator al stării de dezvoltare sau al vitalității populației; se
poate referi la elemente măsurabile ale indivizilor populației: înălțime, grosime, suprafață
de asimilație (ex. suprafața foliară, suprafața ocupată de tulpinile plantelor erbacee), masa
exprimată volumetric sau gravimetric;
▪ structura vârstelor – indicator al proporției pe vârste al unei fitopopulații de plante perene;
▪ structura pe sexe – în cazul plantelor dioice;
▪ rata apariției, dispariției și creșterii – indicând dinamica sau fluctuația fitopopulațiilor;
deosebim o dinamică sezonieră sau fenologică (pe parcursul unei perioade de vegetație:
răsărire/pornire în vegetație, creștere și dezvoltare, formarea florilor fructelor, semințelor,
răspândirea fructelor/semințelor) și o dinamică multianuală, ciclică sau succesională,
urmărită cu ajutorul altor indici fitopopulaționali (abundența-densitatea, structura
dimensională, frecvența etc.)

➢ Fitopopulațiile pot fi grupate în cadrul biocenozelor după o serie de caracteristici comune,

rezultând:
- Grupa ecologică = grupul de fitopopulații (specii) cu cerințe similare sau apropriate față
de un complex determinant de factori ecologici => într-o biocenoză se asociază mai multe
grupe ecologice, relativ diferite ca cerințe față de mediu realizând astfel folosirea
completă/complementară a ecotopului.
- Sinuzia = cuprinde populațiile care aparțin aceeași forme de viață (bioforme). Bioforma
= formă de adaptare a speciei la parcurgerea anotimpurilor nefavorabile. Sinuziile pot fi
individualizate spațial și temporal în cadrul fitocenozei (ex. flora vernală, formată din
geofite).
- Stratul = reunește toate populațiile de plante ale căror părți asimilatoare se găsesc
aproximativ la aceeași înălțime deasupra solului; distribuirea se face pe baza exigențelor
față de lumină; stratificarea determină structura verticală a fitocenozei.

✓ Asocierea în teren a unor fitopopulații din specii diferite dar cu cerințe asemănătoare față
de factorii ecologici și care acționează împreună asupra mediului, creând un fitomediu
caracteristic, formează o fitocenoză.
Fitocenoza:
 - are o structură mozaicată, respectiv compoziție floristică, structură și fizionomie proprii;
- reprezintă nivelul de bază al biocenozei, respectiv partea de producție a acesteia;
- se află în echilibru dinamic cu mediul, fiind supusă legilor sistemului din care face parte.
Caracterizarea fitocenozei se face în funcție de o serie de indicatori calitativi și cantitativi:
Compoziția: reprezintă inventarul complet de specii ce intră în alcătuirea ei, indiferent de numărul
de exemplare.
Structura: așezarea în spațiu și timp a elementelor și părților ei - se distinge o structură spațială
(verticală și orizontală) și o structură temporală (dată de dinamica sezonieră/multianuală).
Arealul minim și suprafața de evidențiere:
Aeralul minim = suprafața cea mai mică în care se poate afla majoritatea speciilor proprii
fitocenozei.
Suprafața de evidențiere = suprafața în care se poate observa, pe lângă compoziția floristică și
structura caracteristică.
Stațiunile ocupate și ecotopul:
Fitocenoza ocupă o anumită stațiune sau câteva stațiuni ecologic echivalente în care se realizezaă
condiții de viață asemănătoare, respectiv același ecotop (ecotop= rezultanta îmbinării principalilor factori
ecologici – lumina, apa, căldura, hrana)
Dinamica sezonieră:
Modificarea aspectului ei în funcție de fazele fenologice prin care trec plantele componente.
Dinamica multianuală:
Schimbarea ciclică a indicilor ce caracterizează populațiile componente

Fitocenozele sunt unități concrete, întâlnite în natură. Se repetă similar, dar nu identic ori de câte
ori se întrunesc într-o îmbinare specifică condițiile de mediu.
Retabilitatea permite tipizarea fitocenozelor, rezultând asociații vegetale.
Asociația vegetală este formată din totalitatea fitocenozelor care au o compoziție floristică și
cerințe ecologice asemănătoare; reprezintă modelul statistic al fitocenozelor asemănătoare prin
compoziție și structură; se constituie pe baza trăsăturilor esențiale, comune ale acestor fitocenoze.
Indicatorii specifici:
➢ constanța speciilor: speciile care apar în peste 90% din suprafețele de probă analizate
reprezintă constantele asociației;
➢ numărul mediu de specii: media speciilor ce apar în fitocenozele ce aparțin asociației
➢ combinația caracteristică de specii;
 ➢ speciile de recunoaștere: specii sau grupe de specii prezente exclusiv sau preferențial în
anumite tipuri; servesc pentru identificarea mai ușoară pe teren și separarea de alte
asociații;
➢ speciile diferențiale: grupul de specii prezente în unele fitocenoze ale asociației dar
absente din altele (de regulă sunt grupuri ecologice);
➢ omogenitatea: însușirea de a avea aceeași alcătuire în spațiu și timp;
➢ caracterul fitogeografic, ecologic: stabilite de caracteristicile speciilor componente sub
aspect geografic sau al cerințelor față de factorii de mediu.

Fitocenoza reprezintă componenta de bază a unui ecosistem în care se integrează și se supune

legilor de funcționare a acestuia. În acest cadru, fitocenoza îndeplinește o serie de funcții specifice
importante atât pentru mediu cât și pentru activitățile umane
Principala funcție a fitocenozei este cea de producție, respectiv de fixare și înmagazinare a energiei
solare în biomasa populațiilor constitutive.
Producția primară a unei fitocenoze cuprinde:
a) producția brută: cantitatea totală de energie asimilată, convertită în substanță organică;
b) producția netă: cantitatea de substanță organică care rămâne disponibilă după asigurarea
necesarului propriu, o plantă producând de 2-3 ori mai multă substanță organică față de cea necesară
propriei existențe.
În funcție de evoluția condițiilor de mediu, productivitatea unei fitocenoze se poate modifica în
timp.
Funcția mediogenă și de reglaj asigură crearea unui microclimat favorabil dezvoltării fitocenozei
reducând sau oprind acțiunea unor factori perturbatori. Se asigură:
- redistribuirea radiațiilor solare, prin absorbție, reflecție, filtrare;
- intercepția precipitațiilor și reglajul hidric (intervenția în circuitul apei realizându-se prin:
reținerea unei cantități importante din precipitații pe suprafața organelor aeriene; îmbibarea litierei și
cedarea treptată a apei; favorizarea precipitațiilor de tip ceață, brumă, rouă, chiciură datorită condensării,
sublimării vaporilor pe părțile aeriene ale plantelor; temporizarea procesului de topire al zăpezilor și
creșterea ponderii cantității de apă infiltrată în sol; împiedicarea spulberării zăpezii; atenuarea
inundațiilor);
- atenuarea vitezei vântului – fitocenozele pot interveni în atenuarea intensității vântului, respectiv
asupra vitezei de deplasare a maselor de aer;
 - reglajul pedogenezei și protecția solului - o fitocenoză poate modifica pH-ul, troficitatea,
fertilitatea, culoarea, structura solului, determinând în timp evoluția unui tip de sol; reglează umiditatea
solului, reduce eroziunea de adâncime, crește ritmul de depunere al aluviunilor, prin scăderea vitezei de
curgere a viiturilor; fixează relieful antropic; modelarea edafică prezintă particularități determinate de
gradul de închegare al asociaţiei, stadiul evoluției, panta terenului
- reglajul circuitelor biogeochimice, a circulației materiei și energiei (echilibrul gazos al aerului,
circuitul ionilor, energia convertită în materie organică)
- reglajul zgomotelor.
Alte funcții ale fitocenozei: informativă (științifică și didactică); psihosanogenetică (rolul în
asigurarea sănătății omului).