STRUCTURA

FITOCENOZELOR

1
Fizionomia unei fitocenoze
Aspectul unei fitocenoze

2
 A. Fizionomia fitocenozelor
 Fitocenozele reprezintă un sistem
biologic unitar, dar nu uniform

– Acest sistem este dependent de

particularităţile biotopului (pe care-l
poate influenţa)

– Acest sistem este supus reglajului de

către sistemele ierarhic superioare

3
 Fiecare specie are un anumit habitus

 Acestarezultă în urma interacţiunii

genotip fenotip mediu
genotip-fenotip-mediu

 El
se păstrează cât timp specia îşi
menţine integralitatea

4
 In cadrul fitocenozelor există
interacţiuni
1) între specii,
2) între acestea şi mediu,
3) între genofondul populaţiilor şi ansamblul
factorilor staţionali

5
 rezultă o anumită înfăţişare
specifică, un habitus caracteristic.

 această înfăţişare este foarte

asemănătoare la :
1. toate fitocenozele care ocupă biotopuri
asemănătoare
2. toate fitocenozele care au o compoziţie
floristică foarte apropiată.

6
Definiţie
Suma calitativă şi cantitativă,
constantă şi caracteristică a
însuşirilor morfologice ale
unei fitocenoze poartă
numele de fizionomie.

7
 Fizionomia
fitocenozelor este
imprimată de:

a. specia sau de speciile edificatoare,

b. formele biologice dominante.

8
 Fizionomiaconstituie o caracteristică
morfologică a fitocenozelor

 Ease va păstra atât timp cât nu vor

acţiona forţe externe sau interne, cu
o asemenea intensitate încât să
depăşească puterea de suport a
complexului cenotic.

9
 Fizionomia unui brădet:

 Este imprimată de brad (specie dominantă)

 Este întregită de:

a. celelalte specii arborescente (molid)

b. stratul arbuştilor (scoruş, soc roşu, afin, măceş fără spini etc.)
10
c. stratul ierburilor (ferigi, măcrişul iepurelui, margareta carpatică, degetăruţ, clopoţei etc.)
 Fizionomia unui molidiş

 Este imprimată de molid (specie dominantă)

 Este întregită de:
a. celelalte specii arborescente (brad, mesteacăn)

b. stratul arbuştilor (scoruş, soc roşu, afin, măceş fără spini etc.)

c. stratul ierburilor (ferigi, măcrişul iepurelui, vulturică, degetăruţ etc.) 11

 Fizionomia unui pinet

 Este imprimată de pinul roşu (specie dominantă)

 Este întregită de:
a. celelalte specii arborescente (brad, molid, mesteacăn)

b. stratul arbuştilor (scoruş, ienupăr, măceş)

12
c. stratul ierburilor (clopoţei, garofiţa albă, cimbrişor, vulturică etc.)
 Fizionomia unui făget

 Este imprimată de fag (specie dominantă)

 Este întregită de:
a. celelalte specii arborescente (carpen, tei, arţar, paltin etc.)
b. stratul arbuştilor (tulichină, corn, salbă râioasă, alun, păducel, zmeur)
c. de stratul ierburilor (vinariţă, ferigi, mierea ursului, pochivnic, măcriş) 13
 Fizionomia unui cărpinet

 Este imprimată de carpen (specie dominantă)

 Este întregită de:
a. celelalte specii arborescente (fag, tei, cireş sălbatic, frasin etc.)
b. stratul arbuştilor (măceş, tulichină, corn, alun, gherghinar)
c. de stratul ierburilor (rocoină, spânz, laptele cucului, veronică, rodul pământului, 14
salvie, pecetea lui Solomn etc.)
 Fizionomia unui stejăriş

 Este imprimată de stejar (specie dominantă)

 Este întregită de:
a. celelalte specii arborescente (gorun, gârniţă, carpen, frasin)
b. stratul arbuştilor (salbă râioasă, alun, porumbar, păducel, mur)
c. de stratul ierburilor (păştiţă, floarea paştelui, popâlnic, măseaua ciutei, spânz, găinuşă) 15
 B. Aspectul unei fitocenoze
 se va schimba în funcţie de :

1. succesiunea anotimpurilor,
2. de starea fenologică a speciilor
componente, în dinamica lor actuală.

16
 Aspectul este marcat de:

1. vârsta fitocenozei,
2. periodicitatea anilor cu sau fără
fructificaţie,
3. acţiunea unor factori externi, abiotici
ori biotici.

17
 Definiţie:
 Aspectul reprezintă înfăţişarea
(suma calitativă şi cantitativă a
caracteristicilor morfologice) pe care
o fitocenoză o are într-un anumit
moment din perioada sa de vegetaţie
şi care poate fi deosebită fenologic
de la un anotimp la altul şi repetabilă
de la un an la altul.

18
 Aspectul se integrează în limitele
fizionomiei având, în condiţiile
climatului nostru, următoarea
succesiune:

1. vernal,
2. estival,
3. autumnal,
4. hibernal.

19
Aspectul vernal

20
Aspectul estival

21
Aspectul autumnal

22
Aspectul hibernal

23
 Structura calitativă a
fitocenozelor
 Fitocenogeneza reprezintă procesul de
formare şi consolidare a fitocenozelor unei
asociaţii vegetale

 Pe parcursul procesului de fitocenogeneză

au loc o serie de modificări calitative
şi/sau cantitative :
a. în ansamblul de specii care ocupă o
anumită suprafaţă,
b. în dinamica factorilor staţionali şi
microstaţionali, moderaţi de activitatea
întregului complex biocenotic.
24
 Aceste schimbări:
a. sunt materializate în circulaţia şi
acumularea materiei, energiei şi
informaţiei
b. au tendinţa (în condiţii naturale) de a
orienta evoluţia fitocenozei spre stadiul de
maturitate, de climax, stadiu caracterizat
printr-o echilibrare optimă cu ansamblul
factorilor externi şi interni, prin diversitate
specifică şi stabilitate structurală mare.

25
 cercetările fitocenologice urmăresc,
într-o primă etapă, cunoaşterea
complexului de specii şi de factori
ecologici care caracterizează viaţa
unei fitocenoze
 etapa analitică, de teren, reprezintă
baza sintetizatoare.

26
 Fitocenoza este alcătuită dintr-un
complex de specii autotrofe
 Aceste specii sunt reprezentate de
fitoindivizi distribuiţi în fitopopulaţii
cu origini geografice şi cerinţe
ecologice mai mult sau mai puţin
apropiate, cu structură cariotipică şi
cu importanţă economică diferite.
 Acestea se reunesc în comunităţi,
relativ bine conturate, cărora le
imprimă caracteristici proprii.
27
 In abordarea strict calitativă a
fitocenozelor se va insista asupra:

1. compoziţiei floristice
2. structurii bioformelor
3 structurii geoelementelor
4. comportamentului ecologic
5. structurii genetice
6. valorii economice a acestora.

28
 1. Compoziţia floristică

 Totalitateaspeciilor autotrofe care

participă la alcătuirea unei
comunităţi vegetale, şi care
reprezintă un element de
diferenţiere, delimitare şi tipizare a
fitocenozelor.

29
 Compoziţia floristică diferă în funcţie de:

a. regiunea geografică în care se

dezvoltă fitocenozele;
b. tipul de vegetaţie căreia îi aparţine;
c. altitudine;
d. intensitatea actiunii factorilor
antropo-zoogeni;
e. stadiul de evoluţie al fitocenozei.

30
- În analiza compoziţiei floristice se
iau în consideraţie:
1. Numărul speciilor

2. Categoriile cenotice de specii

(fitocenotipurile).

31
 1. Numărul speciilor
 oferă informaţii asupra diversităţii floristice
 diversitatea floristică va indica gradul de
homeostazie a sistemului dat
 o diversitate mare conferă sistemului şi
posibilităţi multiple de evoluţie.

 numărul de specii dintr-o fitocenoză indică:

a. particularităţi ale ecotopului (inclusiv
presiunea antropo-zoogenă);
b. stadiul de evoluţie al fiecărei fitocenoze..
32
 Legităţi care guvernează
variabilitatea numărului de specii:

1. Numărul de specii scade atât latitudinal, începând de la ecuator

spre poli, cât şi altitudinal, din etajul colinar până în cel alpin

2. În condiţiile aceleiaşi zone de vegetaţie are loc o creştere a

numărului de specii,
specii concomitent cu :
- creşterea suprafeţei ocupată de o fitocenoză,
- mărirea diversităţii microstaţionale de pe cuprinsul ei,
- apropierea de zona de ecoton,
- pe măsură ce fitocenoza se apropie de stadiul de climax.

 Numărul de specii este un indicator valoros al structurii floristice a

fitocenozelor (dar şi al asociaţiilor), el putând fi utilizat în
caracterizarea indivizilor de asociaţie.

33
 2. Categoriile cenotice
de specii (fitocenotipurile)
 Se stabilesc atât în teren, cât, mai ales, în
etapa de prelucrare a datelor analitice
obţinute în prima fază a unei investigaţii
fitocenotice

 Se au în vedere:
- semnificaţia lor cenotică sau ecologică;
- ponderea lor cantitativă;
- frecvenţa de apariţie în fitocenoze;
- importanţa lor fitogeografică.
34
 Şcoala fitocenologică din România,
alături de mulţi adepţi ai Şcolii de la
Zurich-Montpellier (Şcoala central-
europeană), acceptă împărţirea
speciilor din structura fitocenozelor, în:

35
I. Specii edificatoare (dominante)
 prin
cantitatea indivizilor lor, creează
cea mai mare parte din fitomasă,

 imprimă fizionomia fitocenozelor,

particularităţile fitomediului lor,

 determină compoziţia floristică

specifică fitocenozelor unei asociaţii.
36
 II. Specii caracteristice
 pot fi :
a. fidele: întâlnite exclusiv într-o anumită
unitate cenotică
b. elective: prezente, de regulă, într
într-o
o
anumită unitate, dar care pot să apară cu
abundenţă scăzută, şi în alte grupări
c. preferenţiale: regăsite în mai multe
tipuri de cenoze vegetale, dar cu optimul
de dezvoltare într-una singură

37
 III. Specii indicatoare
 prezintă preferinţe dar şi exigenţe
faţă de anumite valori ale unor
factori staţionali, funcţionând ca
veritabile şi expeditive aparate de
măsură.

38
 IV. Specii însoţitoare
 nu au preferinţe cenotice evidente,
fiind întâlnite în grupări vegetale
destul de deosebite între ele şi, deci,
rolul lor informativ este mai redus
(nu şi cel ecologic !).

39
 V. Specii întâmplătoare
(accidentale)

 apar fie în grupări învecinate (uneori

chiar foarte îndepărtate, fiind aduse
de diverşi factori fizici sau biologici),
fie ca rămăşiţe din stadiile iniţiale de
evoluţie ale fitocenozelor respective.

40
 VI. Specii diferenţiale

 individualizeazăun grup de
fitocenoze dintr-o anumită regiune,
sau din anumite staţiuni, faţă de
altele asemănătoare lor din
perimetrul general de răspândire al
unităţii cenotaxonomice respective.

41
 Speciile
dintr-o fitocenoză se
încadrează într-una din grupele:
a. cenotică
b. ecologică

42
 Sub aspectul informativ,
interesează speciile care alcătuiesc
grupa cenotică:
a. reuneşte toate speciile
caracteristice unei asociaţii şi
unităţilor ei ierarhic superioare
b. include speciile edificatoare,
caracteristice, dar şi unele din cele
indicatoare şi diferenţiale

43
 Importanţă informatională prezintă şi
grupa ecologică
a. cuprinde speciile adaptate la
condiţiile edafo-climatice
edafo climatice şi
orografice oferite de staţiunea în
care se dezvoltă fitocenozele unei
asociaţii sau ale unui grup de
asociaţii înrudite.

44
 Intre cele două grupe există o
corespondenţă, dar nu şi o suprapunere,
 In grupa cenotica sunt cuprinse specii care
nu se regăsesc în categoria celor
indicatoare, deci nici în grupa ecologică.
 Este cazul speciilor cu largă amplitudine
ecologică (euritope) care edifică
fitocenozele mai multor asociaţii vegetale.

45
Exemplu:
 Agrostis tenuis (iarba câmpului), specie euritopă,
pe care o întâlnim ca şi co-edificator împreună cu
Festuca rupicola (păiuşul sulcat sau rupicol), cu
Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum etc.
 Agrostis tenuis face parte din grupa cenotică, dar
lipseşte din cea ecologică,
 Festuca rupicola poate fi cuprins şi în grupa
ecologică, indicând climă aridă şi caldă, soluri slab
slab-
acid-neutrofile, luminozitate puternică etc.

46
 In asociaţia Agrostio-Festucetum
rupicolae, grupa cenotică va cuprinde pe
cei doi edificatori,
 La aceştia se adaugă cca 30 specii
caracteristice diverselor unităţi ce
subordonează această asociaţie.

47
 O serie de specii (alior, ghizdei, bărboasă),
fiind caracteristice pajiştilor xerofile, vor
sugera direcţia de evoluţie în condiţiile
menţinerii păşunatului intensiv.

48
 Altele, pipirigul, menta, indică prezenţa nanodepresiunilor cu exces de umiditate.
 Zâzania, spinul şi cicoarea marchează procesul de ruderalizare.
 Firuţa de livadă, sânzienele, sclipeţii evidenţiază o umiditate moderată a solurilor.
 O serie de specii considerate ca însoţitoare sau întâmplătoare sub aspect cenotic,
capătă valoare informatională din punct de vedere ecologic, dinamic şi corologic.

49
 Din
prezentarea aspectelor privind
compoziţia floristică, se pot
desprinde următoarele idei:

1- necesitatea identificării corecte şi

complete a fitotaxonilor;
2- imprimă fitocenozelor
caracteristicile morfo–structurale,
3- reflectă particularităţile ambianţei
ecologice generale şi locale.

50
 Cu cât o fitocenoză este mai complex
structurată floristic, cu atât apar mai
multe nişe ecologice pentru populaţiile de
consumatori şi descompunători;
 Compoziţia floristica reprezintă unul din
criteriile de bază în stabilirea tipurilor de
fitocenoze şi asociaţii vegetale (în
cenotaxonomie), fără a absolutiza însă
importanţa uneia sau alteia din categoriile
cenotice, fără a neglija rolul informativ pe
care-l joacă aspectele ecologice şi cele
sindinamice.

51