COMPOZIŢIA ÎN

TIPURI GENETICE
 Fitocenoza, împreună cu celelalte subsisteme
ale ecosistemului, acţionează în sensul
favorizării sau nefavorizării frecvenţei
anumitor gene din genofondul populaţiilor
subordonate.
 Numărul de cromozomi determină
existenţa unor date sugestive aduse de o
disciplină relativ nouă, citoecologia
 există o strânsă legătură între constituţia
cariologică a speciilor vegetale şi
distribuţia lor geografică, în sensul
creşterii procentului de poliploizi de la
tropice spre regiunile reci şi în distribuţia
altitudinală.
 S-au emis două ipoteze:
 poliploizii asigură speciilor o rezistenţă sporită
la condiţiile ecologice, tinzând spre extreme,
astfel că flora arctic-
arctic-alpină ar avea o origine
terţiară, glaciaţiunile acţionând drastic asupra
speciilor diploide, mai puţin rezistente.

 poliploidizarea asigură speciilor o capacitate

de competiţie fitosociologică mult mai ridicată,
invadând în perioada postglaciară terenurile
nepopulate.
 Exemplu: romaniţa
(Matricaria inodora),
cu populaţii izomorfe,
dar cu comportament
cenotic diferit:
pol
poliploizii sunt
agresivi, colonizând
preeriile Canadei, pe
când diploizii nu
manifestă tendinţe de
expansiune,
întâlnindu--se doar în
întâlnindu
regiunea litorală.
 a. Frecvenţa poliploizilor pe
latitudine şi altitudine
 urmărind frecvenţa poliploizilor în cormoflora
diverselor regiuni ale emisferei boreale, se
constată o creştere semnificativă a acestora:
 26% în intervalul 0-
0-10 grade lat. N,
 43,5% în România,
 79,7% în arhipelagul Spitzbergen (Norvegia)
 În Munţii Iezer-
Iezer-Păpuşa, se constată o
creştere a frecvenţei poliploizilor, de la
40,5% în etajul montan superior (al
molidişelor), la 57,3% în alpin.
 Flora alpină cuprinde însă un mare număr
de specii vechi, diploide, diferenţiate încă
din cursul tardiglaciarului, prin simple
mutaţii genice şi prin selecţie, fără
intervenţia poliploidiei.
 b. Distribuţia
speciilor poliploide
 Există specii cu ecotipuri diplo-
diplo-
şi poliploide, dar, mai cu
seamă, serii poliploide.
 Astfel, Capsella bursa-
bursa-pastoris
este reprezentată în regiunile
mediteraneene de populaţii
diploide (2n=16), în timp ce în
restul arealului său, populaţiile
sunt tetraploide (P=32)
 Stupitul cucului
(Cardamine pratensis)
prezintă în Munţii Jura
centrală populaţii:
 diploide (2n=16) în
pădurile de foioase ale
etajului montan,
 pentaploide (P=40) în
mlaştini
 aneuploide (2n=30) când
acesta se dezvoltă în pajişti
mezofile
 Serii poliploide se cunosc
la Poaceae: în cadrul
genului Eragrostis există:
 specii diploide (2n=20),
cum ar fi E.cambessiana,
ce se comportă ca o
terofită anuală, populează
malurile lacurilor, fiind
exigentă la factorul
umiditate
 Specia tetraploidă Eragrostis albida (P=40) se
încadrează la hemicriptofite şi manifestă exigenţe
mai reduse faţă de umiditatea din sol
 Specia octoploidă
Eragrostis pallescens
(P=80), de asemenea
hemicriptofită,
suportă nisipurile
uscate, cu o
temperatură de până
la 80 de grade