PRINCIPALELE CATEGORII DE BIOFORME.

SPECTRUL FORMELOR BIOLOGICE

BIOFORMELE reprezintă categorii de plante, aparţinând la diferite unităţi taxonomice, care au

dobândit în timpul evoluţiei lor o serie de particularităţi morfo-anatomo-fiziologice asemănătoare,
dictate de condiţiile convergente de mediu în care s-au format.
Toate speciile dintr-o fitocenoză, care aparţin aceleiaşi bioforme, formează o sinuzie.
Sistemul de clasificare al danezului Raunkiaer (1905) are ca şi criteriu de bază adaptarea
(protejarea mugurilor vegetativi) la perioadele nefavorabile, (perioada de iarnă în zonele temperate
sau perioada de secetă în zonele subtropicale), factorul termic fiind criteriul de bază.
Pe baza acestui criteriu se disting următoarele categorii de bioforme:
• Fanerofite (Phanerophyta, Ph) – plante lemnoase cu mugurii hibernali (de înlocuire) localizaţi la
distanţă faţă de suprafaţa solului (minimum 25–30 cm înălţime) şi protejaţi în general de catafile.
• se disting:
• megafanerofitele – MPh sau MM - (înălţime de peste 15 m),
• mezofanerofitele mPh sau M - (2–15 m înălţime)
• nanofanerofitele – nPh sau N - (0,25–2 m înălţime).
• Camefite (Chamaephyta, Ch) – plante erbacee şi arbuşti cu muguri de regenerare localizaţi
aproape de suprafaţa solului (sub 25–30 cm înălţime), protejaţi peste iarnă de stratul de zăpadă sau
de litieră.
• Hemicriptofite (Hemicryptophyta, H) – specii erbacee perene, cu muguri hibernali formaţi pe
tulpini subterane, dar localizaţi foarte aproape de suprafaţa solului, protejaţi de frunzele rozetelor
bazale, de zăpadă sau/şi litieră.
• Geofite (Geophyta, G) – plante de uscat, cu organele de rezistenţă (bulbi, rizomi, tuberculi,
muguri radiculari, rădăcini tuberizate) situate în sol.
• Helohydatophyta, Hh – plante acvatice şi palustre la care organele de rezistenţă persistă peste
iarnă în mediul acvatic.
• Terofite (Therophyta, T) – plante anuale (Th) sau bianuale (TH) care supravieţuiesc perioadelor
nefavorabile sub formă de seminţe sau spori, în condiţiile în care organele vegetative se
degradează.
• Epifite (Epiphyta, Ep) – cormofite fixate pe arbori.

Spectrul bioformelor, redat cifric, grafic, sau combinat, constituie un element important în
caracterizarea florei şi vegetaţiei unei regiuni sau în stabilirea structurii calitative sau cantitative a
fitocenozelor unei asociaţii.
• Se notează pe lista fiecărei specii sau pe coloana corespunzătoare a tabelului sintetic categoria de
bioforme căreia îi corespunde specia dată.
• Se ia în calcul numărul total de specii (N) şi un anumit număr de specii aparţinând diferitelor
tipuri de bioforme (ni).
• Aflarea ponderii fiecărei categorii de bioforme din cadrul florei sau al asociaţiei analizate se va
face cu ajutorul formulei :
X% = ni/N x 100
• Rezultatele obţinute se vor reuni într-un tabel, iar pentru o apreciere vizuală practică se va recurge
la transpunerea lor grafică.
• Sunt mai multe modalităţi de lucru :
• Spectrul în coloane (histograma) – pe abscisă se trec bioformele, iar pe ordonată scara
procentuală.
• Spectrul în cerc – ciclograma – redă prin sectoare de cerc participarea procentuală sau
cantitativă a diferitelor categorii din ansamblul floristic sau cenotic. Se calculează raportul
bioformelor şi se transformă în grade, transpunându-se pe cerc cu ajutorul unui raportor.
Se foloseşte formula: X0=ni/N x 3600

1
 • Metoda Diemont
– se utilizează în cazul întocmirii spectrelor biologice pentru diverse asociaţii vegetale; ţine
cont de cantitatea (exprimată în % de ADm) fiecărei bioforme.
– ADm a fiecărei specii de calculează însumând ADm a speciei din fiecare releveu, iar
rezultatul se împarte la numărul total de relevee.
– se face suma valorilor de ADm pentru speciile fiecărei categorii de bioforme, în mod
separat, acestea transformându-se în grade după metoda precedentă, pentru a fi
reprezentată sub forma unei ciclograme.
– bioformele care se manifestă cantitativ sunt cele mai bine adaptate la condiţiile staţiunii
respective, deci ele sunt cele care vor imprima fizionomia fitocenozei analizate.

Aplicaţie practică: Să se reprezinte spectrul bioformelor pentru asociaţia vegetală Symphyto

cordati-Fagetum sylvaticae Vida 1959.