MI Conservarea biodiversitatii

INDICI DE BIODIVERSITATE

Pentru a înțelege modul în care funcționează o biocenoză este necesară cunoașterea

componentelor și modul în care este structurată atât din punct de vedere calitativ, cât și sub
aspect cantitativ. Elementele capabile să caracterizeze structura biocenozei sunt:
 Speciile (populatiile) din componenta biocenozei
 Distributia spatiala a populatiilor
 Dinamica elementelor structurale
 Importanta diverselor grupe de organisme sub aspect functional
În scopul descrierii structurii biocenozei, se utilizează o serie de indici capabili să
confere o imagine cât mai exactă a raporturilor cantitative sau a tendințelor de agregare a
populațiilor din cadrul acesteia.
Pentru cunoasterea structurii unei biocenoze sunt necesare o serie de prelevari
efectuate asupra ei. Activitatea cinsta in scoaterea dintr-o suprafata determinata relativ mica
sau dintr-un volum determinat relativ mic al biocenozei a unei anumite cantitati de organisme
prin luarea de probe. Odata cu efectuarea acestei operatii sunt necesare o serie de observatii
facute asupra biocenozei, in general cat si a factorilor biotopului. Luarea probelor si
efectuarea analizelor se fac in anumite perioade ale anului pentru a cunoaste variabilitatea
populationala pe anotimpuri. In mediile cu evolutie rapida prelevarile vor fi facute la
intervale apropiate. Fiecare tip de biocenoza constituie un caz particular, iar metodele de
lucru trebuie sa fie adecvate. Cercetarile efectuate in teren trebuie continuate in laborator
unde se fac o serie de determinari ale speciilor de plante si animale, a biomasei lor sau a altor
parametrii biocenotici. La sfarsitul cerectarilor realizate in teren si in laborator se intocmeste
o lista cu specii pentru fiecare prelevare. Listele cuprind indicatii de natura calitativa si
cantitativa. In baza lor si in baza observatiilor notate in teren se procedeaza la interpretarea
rezultatelor, cu aplicarea unor indici de calcul, definindu-se caracterul si complexitatea de
oganizare a biocenozei.
In cercetarea unei biocenoze constituita din fitocenoze si zoocenoze se realizeaza
utilizarea indicilor de calcul a populatiilor. Altfel cercetarea ar intruni doar criterii calitative
nu si cantitative care nu ar fi capabil sa evidentieze aspectul real de ansamblu al fitocenozei
si zoocenozei, in functie de scopul urmarit.
Releveul sau ridicarea fitocenologică este metodă de bază în studiul vegetaţiei şi
constă într-un inventar floristic (structură calitativă) al suprafeţei de probă (al fitocenozei)
completat cu informaţii de ordin cantitativ (abundenţă, frecvenţă, dominanţă), topografic,
geomorfologic, climatologic, etc.

Lista floristică reprezintă releveul fitocenologic realizat pe o suprafaţă de probă.

Mărimea suprafeţei de probă, variază cu tipul vegetaţiei, şi are valorile:

 1 – 25 m2, în cazul stâncăriilor şi grupărilor acvatice;

 9 – 25 m2, în cazul mlaştinilor;
 6 – 25 m2, pentru buruienişuri;
 25 – 100 m2, în cazul pajiştilor, păşunilor, fâneţelor;
 400 – 1000 m2, pentru păduri.

1
MI Conservarea biodiversitatii

Forma suprafeţei variază în funcţie de stadiul de dezvoltare a fitocenozei, fiind sub formă
de:

 pătrat;
 dreptunghi;
 cerc.
Perioada optimă de efectuare a releveelor variază cu:

 tipul de vegetaţie;
 altitudinea.

Pentru pajişti, păduri şi tufărişuri din etajul colinar şi campestru se recomandă lunile aprilie
– iunie, iar pentru cele montane, subalpine şi alpine precum şi buruienişuri lunile iunie –
august.

Principalii indici structurali ai biocenozei:

1. frecvența se utilizează pentru exprimarea procentuală a ponderii probelor în
care se întâlnește o anumită specie în raport cu numărul total de probe prelevate dintr-
o anumită biocenoză. Acest indice arată cât de frecvent pot fi întâlniți indivizii unei
populații în raport cu ceilalți componenți ai acesteia.

Frecvenţa unui taxon este reprezentată de raportul procentual dintre numărul de probe
care conţin specia considerată şi numărul total de probe adunate în acelaşi timp.

Relaţie de calcul: F = ∙ 100, %

unde: p – nr. de probe în care apare specia dată/analizată;

P – nr. total de probe adunate/prelevate;
Frecvenţa poate fi determintă şi folosind procedeul Raunkiaer (numai pentru pajişti):
un dispozitiv standard – un cerc de sârmă cu aria de 0,1 m2 se aruncă la întâmplare de 50 –
100 ori pe teren şi se numărăr cazurile când în cerc era măcar un individ din specia analizată.
Frecvenţa speciilor poate fi influenţată de:
- densitate;
- distribuţia spaţială a indivizilor.

2. abundența relativă a unei populații exprimă proporția relativă existentă între

numărul/și masa indivizilor acesteia și numărul (masa) exemplarelor celorlalte
populații ale biocenozei.

2
 Abundenţa unui taxon este reprezentată de raportul procentual dintre numărul indivizilor
MI Conservarea biodiversitatii
aparţinând unei specii sau biomasa lor şi numărul sau biomasa tuturor indivizilor speciilor,
dintr-o probă, din mai multe sau din totalul probelor recoltate la un moment dat.

n
Relaţie de calcul: A = -------- ∙ 100, %
N
unde: n – nr. de indivizi din specia dată/analizată;
N – nr. total de indivizi, ai tuturor speciilor prezente
Tipuri de abundenţă:
- abundenţa numerică;
- abundenţa în biomasă.
Observaţie:
1. Este corect să se exprime ambele tipuri de abundenţă, deoarece fiecare dă alte
indicaţii asupra rolului populaţiilor într-o biocenoză.
2. Abundenţa numerică are valori în cazul speciilor de talie mică, metabolism foarte
intens dar viaţă scurtă iar abundenţa în biomasă are valori mari în cazul speciilor de
talie mare, metabolism puţin intens dar viaţă mai lungă.
3. Abundenţa suferă fluctuaţii în timp şi spaţiu.
În practică se folosesc scări semicantitative de abundenţă, mai puţin precise dar mult
mai rapide.

0 – taxonul este absent din proba respectivă;

1 – doar indivizi izolaţi;

2 – indivizi numeroşi,

3 – taxonul este dominat în probă.

În fitocenologie este larg utilizată scara Braun-Blanquet:

+ – indivizi extrem de rari;

1 – indivizi foarte rari;

2 – indivizi rari;

3 – indivizi puţin numeroşi;

4 – indivizi numeroşi;

5 – indivizi foarte numeroşi.

3
MI Conservarea biodiversitatii

Din reprezentarea grafică reiese că din totalul de 33 de specii oaspeti de iarnă, în cadrul zonei
de studiu avem următoarea distribuţie:
D1 - specii subrecedente: 18 specii;
D2 - specii recedente: 8 specii;
D3 - specii subdominante: 3 specii;
D4 - specii dominante: 1 specii;
D5 - specii eudominante: 3 specii.

Calculati frecventa speciilor (in procente) din biocenoza urmatoare tinand cont de graficul
atasat.

In Delta Dunării, în zona insulelor Sacalin se fac observaţii timp de 4 zile din sezoane
diferite.
Raportul investigaţiilor avifaunistice din cele 4 zile se prezintă:
- Ziua 1: 5 indivizi de egretă mare, 3 indivizi de pelican creţ, 4 indivizi de raţă roşie, 2
indivizi raţă cu ciuf adulţi şi trei pui;
- Ziua 2: 2 indivizi pelican creţ, 3 indivizi raţă cu ciuf, 6 indivizi pelican comun;
- Ziua 3: 3 indivizi egretă mare, 2 indivizi raţă roşie, 4 indivizi raţă cu ciuf;

4
MI Conservarea biodiversitatii

- Ziua 4: 1 individ raţă roşie, 2 indivizi egretă mică, 5 indivizi pelican comun, 7 indivizi
egretă mare.

Să se determine (se punctează şi formulele de calcul):

- abundenţa relativă a speciilor de pelican creţ şi raţă roşie;
- frecvenţa speciilor de egretă mică, pelican creţ

4. dominanța unei specii se determină luând în considerare abundența relativă a acesteia

și se consideră că valoarea ei reliefează influența mai mare a unei specii asupra
modului de funcționare a unei biocenoze.

Dominanţa este un indice care exprimă influenţa unei specii în structura şi funcţionarea unei
biocenoze.

Dominanţa numerică (D) a unui taxon măsoară influenţa exercitată de acesta într-o
comunitate biologică.
Relaţie de calcul: D = 100 ∙ n/N
unde: n – numărul de indivizi aparţinând taxonului considerat;
N – numărul total al indivizilor din comunitatea studiată.
Dominanţa taxonilor vegetali se apreciază utilizându-se o scară cu 5 trepte ( scara Braun-
Blanquet)

1 – acoperire slabă, sub 5% din suprafaţa de probă;

2 – între 5 – 25%;

3 – între 25 – 50%;

4 – între 50 – 75%;

5 – între 75 – 100%.

Dominanţa în biomasă (G) se calculează prin raportarea greutăţii unui taxon

la greutatea totală a indivizilor colectaţi în probă.
Relaţie de calcul: G = 100 ∙ m/M
unde: m – greutatea totală a indivizilor aparţinând taxonului considerat;
M – greutatea totală a tuturor indivizilor din proba studiată.

5. constanța unei populații într-un anumit ecosistem poate măsura pesistența acestuia
într-o biocenoză.

Constanţa se referă la prezenţa unei specii în una sau mai multe probe sau biocenoze.

5
MI Conservarea biodiversitatii

Constanţa unui taxon (K) se exprimă de obicei prin clase de frecvenţă (Tischler, 1955):

 specii accidentale (întâmplătoare), F este până la 25%;

 specii accesorii, F = 25 – 50%;
 specii constante, F = 50 – 75%;
 specii euconstante, F = 75 – 100%.

DOMINANTA, CONSTANTA

1. Definiţi DOMINANTA şi CONSTANTA, precizaţi relaţiile de calcul cu denumirea termenilor care

intervin în aceste relaţii.
2. Calculaţi dominanta și constanta speciilor pentru biocenozele A şi B:
a. LAC

Nr. Specia Număr F și A

crt. de
indivizi
1 Lipitoare 2
2 Scoică de lac 23
3 Larvă de coleopter 4
4 Crustaceu 33
5 Caras 11
6 Biban 2

b. PĂDURE

Nr. Specia Număr de F și A

crt. indivizi
1 Fluture 23
2 Viespe 11
3 Miriapod 7
4 Broască 8
5 Ciocănitoare 3
6 Vulpe 2
7 Păduche lânos 6

3. Pentru ecosistemul unei culturi agricole cu suprafaţa de 100 m2 s-a întocmit, în urma analizei prin
metoda suprafeţelor de probă, următoarea listă floristică:

Nr. Nr. indivizi

crt. Specia / taxonul
suprafaţa A suprafaţa B suprafaţa C
1 Porumb 6 6 8

6
MI Conservarea biodiversitatii

2 Lobodă roşie 2 4 -
3 Păpădie 3 3 1
4 Coada calului - 2 2
5 Fasole 1 1 2
6 Sfeclă roşie 2 1 4

Se cere să calculaţi:

 dominanta speciilor prezente;

 constanta relativă a taxonilor.

6. diversitatea taxonomică este o noțiune cu aspect calitativ a cărei

importanță în descrierea biocenozelor este în general recunoscută, dar a
cărei semnificație înfuncționarea ecosistemelor mai trebuie aprofundată. Este
un indicator ecologic dependent de numărul de specii dintr-un ecosistem și de
numărul indivizilor din fiecare populație, reprezentată în structura biocenozei.
Diversitatea poate reprezenta un indicator al complexității biocenozei și mai ales,
poate furniza o imagine general a stării unui ecosistem, mai ales sub aspectul
condițiilor mediale.
Există mai multe metode matematice elaborate pentru definirea indicelui
de diversitate:
- Indicele Gleason (I) ia în calcul creșterea logaritmică a numărului de specii (n) în
funcție de logaritmul zecimal al numărului de indivizi (N).
- Indicele Simpson (D) presupune că proporția indivizilor de pe un
anumit areal determină importanța speciei din care fac parte pentru diversitate.
- Indicele Shannon-Weaver (Weinner) (H) este un calcul al entropiei în condițiile
unui ecosistem și este adecvat deoarece entropia are acele calități pe care ar trebui
să le posede un indice al diversității.