LUCRAREA 8.

REPREZENTAREA SPECTRELOR BIOFORMELOR SI A

ELEMENTELOR FLORISTICE DIN STRUCTURA
ASOCIATIILOR.

Scopul lucrarii< Prezentarea principalelor categorii de forme

biologice şi elemente floristice (geoelemente), înţelegerea
semnificaţiei şi importantei, reprezentarea spectrelor acestora.
Locul desfăşurarii< Laborator.
Materiale necesare< Fişe de caracterizare a fitocenozelor
completate în primele ore de lucrări practice, caiet, rechizite, hârtie
milimetrică, calculator de buzunar, raportor, compas.
Mod de desfăşurare< După prezentarea teoriei studenţii vor
efectua un număr de reprezentări grafice ale spectrelor bioformelor
şi geoelementelor, pe baza rezultatelor proprii şi unele exemple din
bibliografie. Fiecare student va trebui să analizeze independent
aceste reprezentări şi să stabilească diferenţele dintre cazuri
precum şi sa comenteze cauzele cauzele care le-a generat
(condiţiile particulare ale mediului fizico-geografic, orografic, etc.).
Considerente teoretice<
In cursul evoluţiei plantele au dezvoltat, pentru a supravieţui,
diferite formaţiuni şi strategii pentru a se adapta la variatele condiţii
de mediu.
BIOFORMELE (formele biologice, `live form~s` - termen
introdus de Warming în 1884) reprezintă categorii de plante
aparţinând la unităţi taxonomice diferite, care au dobândit în
evoluţie o serie de particularităţi morfo-anatomo-fiziologice
asemănătoare, dictate de condiţiile convergente de mediu în care
s-au format. Bioformele au în ecologie aceeaşi importanţă ca şi
genurile sau familiile în sistematica plantelor. Dintre sistemele
propuse cel al danezului Raunkiaer (1905) este acceptat în cea
mai mare masură, datorită valorii sale ecologice şi aplicabilităţii lui
la condiţiile climatice diferite. Criteriul utilizat este cel al modului în
care plantele îşi protejează mugurii vegetativi de regenerare (sau
formaţiunile generative) în perioada nefavorabilă (iarnă, uscăciune,
etc.).
Acesta distinge cinci categorii de bioforme< fanerofite,
camefite, hemicriptofite, criptofite, şi terofite.
1. Fanerofitele (gr. phaneros = evident) “Ph” reprezintă grupa
speciilor lemnoase (arbori şi arbuşti), plante de talie mare, perene.
Mugurii regeneratori sunt situaţi la peste 30 cm. înălţime
(depărtare de sol). Ei sunt apăraţi de catafile (gr. kata = în jos,
phyllon=frunza), frunze reduse la solzi. Se subîmpart la rândul lor
in<
- nanofanerofite <nPh> (gr. nanos=pitic), plante înalte de 0,3-2m
ex. murul (Rubus sp.), măceşul (Rosa canina), etc.
- mezofanerofite (gr. mesos=mijlociu) “mPh” specii de 2-15m, ex.
răchita roşie (Salix purpurea), alunul (Coryllus avellana), etc.
- megafanerofite (gr. megas=mare) “MPh” peste 15m ex. brad,
molid, fag, etc.
2. Camefitele (gr. chamai = pe pamant) “Ch” sunt plante perene
cu tulpini ierboase, spre bază mai mult sau mai puţin lignificate,
adesea culcate pe pământ şi înălţimi mai mici de 0,3 m. Mugurii de
regenrerare (hibernali) sunt dispuşi pe tulpini plagiotrope (culcate
sau repente) fiind foarte aproape de suprafaţa solului. Ei rezistă
frigului protejaţi de stratul de zăpadă sau resturile vegetale. ex.
afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinium vitis-idaea),
cimbrişorul (Thymus sp.), etc.
3. Hemicriptofitele (gr. hemi = pe jumătate, kryptos = ascuns,
îngropat) “H” plante perene ierboase cu muguri regeneratori la
baza tulpinilor, semiîngropaţi în sol. Astfel ei sunt protejaţi contra
gerului iernii prin frunzele uscate ale rozetelor bazale, resturi
vegetale şi stratul de zapadă. Organele aeriene pier iarna, altele
apărând primăvara din mugurii hibernali. Majoritatea plantelor
zonei temperate (inclusiv României) aparţin acestei grupe, mai
ales cele de pajişti. ex. trifoiul (Tripholium hybridum), păpădia
(Taraxacum officinale), toporaşul (Viola odorata), etc.
4. Criptofitele “K” specii perene, ierboase, cu mugurii adăpostiţi
fie în sol fie în apă. În primul caz se numesc geofite “G”, iar in al
doilea helohidrofite (gr. helos=mlaştină, hydor=apă) “Hh”. Mugurii
se află pe tulpini subterane sau subacvatice (rizomi, tuberculi,
bulbi). Exemple< G = ghiocelul, laleaua pestriţă. Hh = trestia,
papura, pipirigul, etc. Părţile aeriene dispar toamna şi se
regenerează primăvara ca la hemicriptofite.
5. Terofitele “Th” (gr. theros = vara), plante ierboase anuale (Th)
sau bianuale (TH) care, neavând muguri regeneratori nu rezista
frigului, perpetuându-se doar prin seminţe. Cele bianuale au în
primul an muguri. Exemple< Th = traista ciobanului, măcrişul
iepurelui. TH = morcovul, lumânărica (Verbascum sp.), Campanula
patula, ş.a..
Acestor categorii J. Braun-Blanquet le adaugă şi talofitele
întâlnite într-o biocenoză (planctofite, edafofite, endofite), precum
şi plantele care trăiesc neparazit, fixate pe arbori (epifite)> cele
mai multe dintre acestea sunt talofite, şi puţine specii de liane, ca
iedera (Hedera helix), curpenul (Clematis vitalba), liana grecească
(Periploca graeca).

GEOELEMENTELE (elemente floristice, elemente fitogeografice)

constituie categorii de plante aparţinând la diferite unităţi
taxonomice, care în decursul speciaţiei s-au format şi au ocupat
aceeaşi regiune geografică, din care au migrat apoi, constituind
arealele actuale. Deci geoelementele grupează speciile după
provenienţa lor geografică. Apartenenţa lor s-a facut prin
compararea arealelor actuale cu a celor fosile (proces dificil şi
laborios). Cunoaşterea lor dă informaţii despre climat, interferenţe
fitogeografice, fitodiversitate, biotop, etc. Flora ţării noastre are, din
punct de vedere al originii, un caracter heterogen datorită
interferenţei a trei subregiuni şi cinci provincii biogeografice<
subregiunea eurosiberiană (prov. central-europeană- est-carpatică,
daco-ilirică, balcano-moesică), subreg. pontico-central-asiatică
(prov. ponto-sarmatică) şi subreg. mediteraneeană (prov.
euxinică). La acestea se adaugă varietatea reliefului, cu
amplitudine de peste 2500 m, facilitând prezenţa elementelor, de
la cele campestre (continentale) şi până la cele alpine
(circumpolare). La noi există cca. 30 de tipuri de geoelemente.
Principalele categorii de geoelemente sunt redate succint mai jos<
- Cp.= circumpolare, cu subdiviziunile Bo(r).= boreale,
Arct-alp.= arcto-alpine
- Eua.= eurasiatice, inclusiv C.=continentale
- E.= europene
- Ec.= central-europene
- sM.= submediteraneene
- M.= mediteraneene
- Mp.= mediteranean-pontice
- P.= pontice
- Pn.= panonice
- Ppn.= ponto-panonice
- B.= balcanice (Bi = balcano-ilirice şi Bm.= balcano-moesice)
- D.= dacice
- DB= dacobalcanice
- Sarm.= sarmatice
- Atl.= atlantice
- Atl. M.= atlanto-mediteraneene
- Alp.= alpine
- Carp.= carpatice
- End.= endemice
- Cosm.= cosmopolite
- Adv.= adventive
- Trop.= tropicale

ÎNTOCMIREA ŞI REPREZENTAREA SPECTRELOR

a. Spectrul bioformelor (spectrul biologic) se redă cifric, grafic
sau mixt, constituind un element important în caracterizarea florei
şi vegetaţiei unei regiuni. Pe lista sintetică se trece într-o rubrică
separată categoria de bioforme căreia îi aparţine specia
respectivă. Se calculează ponderea fiecărei grupe, dupa formula<
ni unde: ni = nr. specii din
X(%)= ------ x 100 categoria i de bioforme
N N = nr. total specii
X = ponderea % a
bioformei.

- Aceste ponderi se pot reda într-un tabel, dar este mult mai practic
să se redea grafic. Sunt diferite metode<
a.1. spectrul în coloane (histograma)< pe abscisă sunt
trecute bioformele la distanţe egale, iar pe ordonată scara
procentuală. Când există două subcategorii este recomandat ca pe
lângă coloana categoriei să se facă şi un număr corespunzător de
coloane ale subcategoriilor respective. Pentru reprezentarea
grafică a mai multor fitocenoze este recomandabilă poziţionarea
pe acelaşi grafic, cu haşuri diferite pentru fiecare loc (fitocenoză,
vegetaţie a unei regiuni) în parte.
a.2. spectrul în cerc (ciclograma) redă prin sectoare de
cerc participarea procentuală sau cantitativă a diferitelor categorii
din ansamblul floristic. Se calculează raportul bioformei şi se
transformă în grade, punându-se pe cerc cu ajutorul unui raportor.
ni x 360
X (o) = -----------
N
a.3. Metoda Diemont< se face suma valorilor de AD pentru
speciile fiecărei categorii de bioforme, în mod separat, şi aceasta
se transformă în grade după metoda precedentă, pentru a fi
reprezentată sub forma unei ciclograme. Ideea de bază este aceea
că bioformele care se manifestă cantitativ sunt cele mai bine
adaptate la condiţiile staţiunii respective, dând fizionomia
fitocenozei analizate.
a.4. Indici de altitudine sau de aridizare. Terofitele sunt
plante caracteristice zonelor aride, crescând mai ales în etajul
campestru şi colinar, pe terenuri îndeosebi degradate, desţelenite,
erodate, în stepe şi deşerturi calde. Camefitele pot fi numite şi
plante de condiţii extreme, fiind adaptate atât la climatul
deşerturilor reci, polare, cât şi la cel al deşerturilor calde.
Camefitele şi hemicriptofitele cresc, ca număr de specii, cu
altitudinea şi cu scăderea latitudinii. Deci raportul dintre terofite şi
hemicriptofite reflectă altitudinea Ka1= (T/H)x100 (Pop şi
Drăgulescu, 1983).
Un alt indice care raportează numărul speciilor de terofite la
suma camefitelor şi hemicriptofitelor, poate fi întrebuinţat pentru a
evidenţia specificul ecologic al unei zone (Drăgulescu, 1993)<
T
Ka2 = --------- x 100
Ch + H

Cu cât K este mai aproape de 0, cu atât teritoriul se află la o

altitudine mai mare, cu un grad de ariditate mai scăzut, şi invers
când se apropie de 1. Pentru România Ka2=0,5 evidenţiind un
echilibru între etajele inferioare şi cele superioare, precum şi o
antropizare medie. Depresiunea Sibiului are un coeficient de 0,48,
Masivul Vlădeasa 0,31, Podişul Babadag 0,77 şi Câmpia Crişurilor
0,90.
Un alt indice, calculat pe baza structurii bioformelor, este
indicele botanic al aridităţii (Drăgulescu, 1995)
T(T + Ch)
Iba= --------------- x 100
H(H + Ch)

Acesta ia valori cuprinse între 0 la poli şi 2000 în deşerturile calde.

În România variază între 0 (alpinul Carpaţilor) şi 180 (în stepă).
Aceşti indici pot fi relaţionaţi de indici climatici de ariditate,
care ţin seama de raporturi între valori termice medii şi precipitatii
medii> de exemplu indicele<

To + 10
Ia = ----------- x 100
P

Cunoscand valorile acestor indici se poate calcula altitudinea

locului de efectuare a releveului (idem).
Ka1 Altmax = alt. maximă a
zonei sau a
Ia = ------------------- x 100 ţării (2544 m în cazul
nostru)
Altmax - Altloc Altloc = alt. locului de
studiu

Relaţia între indicii altitudinal, botanic de ariditate şi climatic de

ariditate este dată de relaţia<
Ia . Ka1
Iba = -------------- (idem)
5
Relaţiile între altitudine (Alt), coeficientul altitudinal (Ka1), indicele
de ariditate (Ia) şi indicele botanic de ariditate (Iba) sunt redate în
tabelul de mai jos (idem)<

Tab. 8.1.
Alt. T To + 10 T(T+Ch)
Ka1 = ---- x 100 Ia=------- x 100 Iba=------ x 100
H P H(H+Ch)
“0 “150 “6,0 “180,0
100 98 4,0 78,4
200 82 3,5 57,4
300 70 3,1 43,4
400 60 2,8 33,6
500 51 2,5 25,5
600 45 2,3 20,7
700 41 2,2 18,0
800 37 2,1 15,5
900 33 2,0 13,2
1000 29 1,9 11,1
1100 26 1,8 9,4
1200 23 1,7 7,8
1300 20 1,6 6,4
1400 17 1,5 5,1
1500 14.5 1,4 4,0
1600 12 1,3 3,1
1700 10 1,2 2,4
1800 8 1,1 1,8
1900 6.5 1,0 1,3
2000 5 0,9 0,9
2100 3.5 0,8 0,6
2200 2.5 0,7 0,4
2300 1.5 0,6 0,2
“2400 “=1.0 “= 0,5 “= 0,1

Când antropizarea este puternică, altitudinea calculată nu va

coincide cu cea reală. Diferenţa poate constitui o apreciere cifrică
a acesteia (abaterea de la starea ideală).
b. Spectrul geoelementelor Se reprezintă asemănător cu cel al
bioformelor. În general se exprimă sub forma unei histograme.
APLICAŢII ŞI PROBLEME PROPUSE

1. Mai jos sunt redate spectrele procentuale ale bioformelor pentru

întreaga Românie şi pentru Valea Sadului.
Bioforma Ph Ch H G Hh T Ep
% Specii
Romania 7,2 4,7 47,9 9,6 4,3 26,2 0,1
V. Sadului 8,4 4,8 53,1 9,8 2,3 21,6 -
Să se deseneze şi să se compare histogramele bioformelor. Să se
comenteze asupra deosebirilor şi cauzelor acestora. Să se
calculeze indicii de altitudine şi de aridizare.

Rezolvare< Spectrele bioformelor sunt redate în Fig. 8.1.

2. Alcătuiţi şi comentaţi spectrul geoelementelor pentru România.

Geoelement România (% specii)
Eua 27,6
E 11,8
Ec 8,5
Cp 7,8
Carp 3,2
Carp-Balc 3
Cosm 3
Alp-Carp 2
Alp-Carp-B 1,7
B-Anat 1,2
sM 8,1
B 3,5
M - P 3,4
P 3,2
Adv. 3,1
Atl - M 2,7
P - Pn 2,0
P - B 1,5
D - B 0,8
D 0,8
B - Pn 0,8
Pn 0,4
Trop 0,03
Rezolvare< vezi graficul din Fig. 8.2.
3. Alcătuiţi ciclograma bioformelor prin metoda Diemont şi
histograma elementelor floristice pe baza tabelului fitocenologic
sintetic redat în Lucrarea 6-7 (tab. 6-7.3).

4. Construiţi spectrele bioformelor şi ale geoelementelor, şi

calculaţi indicii de altitudine şi aridizare pe baza fişelor
fitocenologice completate în primele ore de laborator.

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea, V., 1991, Fitocenologie şi vegetaţia României.

Îndrumător de lucrări practice. Univ. Cluj-Napoca
2. Drăgulescu, C., 1993, Botanică sistematică şi ecologică. Univ.
Sibiu.
3. Drăgulescu, C., 1995, Flora şi vegetaţia din bazinul Văii Sadului.
Ed. Constant, Sibiu.
4. Drăgulescu, C., Bioformele vegetale - indicatoare ale gradului
de ariditate. Naturalia, St. şi Com., Piteşti, pag. 85 - 90.