INDICI POPULATIONALI

 Pot fi:
 Analitici – esentiali pe teren, in prima etapa a cercetarii.
 Sintetici – calculati in laborator, dupa un numar mare de esantioane.
 Mai pot fi:
 Calitativi
 Stratificarea
- Stabilirea straturilor se realizeaza prin observatie directa si delimitarea pe verticala a zonelor
de concentrare mai mare a suprafetelor active ale plantelor.
- Suprafetele active ale unei plante sunt reprezentate de:
o Aparatul foliar – care asigura fotosinteza si se dezvolta suprateran
o Sistemul absorbant – care asigura absorbtia apei cu saruri minerale si se dezvolta subteran.
- Ca urmare se vor diferentia straturi:
o Subterane
o Supraterane
- Principalele straturi supraterane care se pot deosebi intr-o padure sunt:
1. Stratul reprezentat de frunzisul arborilor inalti
2. Stratul reprezentat de frunzisul arborilor mai scunzi
3. Stratul reprezentat de frunzisul arbustilor
4. Stratul reprezentat de partile asimilatoare ale ierburilor.
5. Stratul muscinal
- Subteran, intr-o padure se disting urmatoarele straturi principale:
1. Stratul plantelor erbacee cu rizom
2. Stratul plantelor rebacee cu tufa
3. Stratul sistemului radicular al arbustilor
4. Stratul sistemului radicular al arborilor
- Pentru fiecare strat se masoara limita superioara si inferioara fata de nivelul solului.
- Daca este cazul se pot diferentia subdiviziuni ale stratului: subetaje, pologuri, etaje de arboret
etc., notandu-se si limitele acestora.
- Stratificarea se poate reda grafic pe profile, folosindu-se o scara de dimensiuni variabile (in
functie de inaltimea plantei): la arbori – 1:200; la arbusti – 1:100; la ierburi – 1:30.

 Vitalitatea
- Reprezinta modul in care se dezvolta indivizii unei populatii. De ex. un molid crescut la
marginea padurii va avea o crestere diferita de un exemplar crescut in mijlocul padurii.
- Pentru apreciere se foloseste o scara cu 5 – 6 trepte, fiecare treapta marcata prin semen
conventionale:
a) ¡ - Indivizi firavi
b) ‼ - indivizi normal dezvoltati
c) ↑ - indivizi vigurosi
d) ◊ - indivizi foarte vigurosi.

 Starea fenologica, periodicitatea

- Fenologia se ocupa cu succesiunea stadiilor de crestere si dezvoltare a plantelor in perioadele
de vegetatie si de repaos vegetativ.
 La 23.04 (de Sf. Gheorghe) trebuie sa fie inflorit lioliacul (Syringa vulgaris)
 La 21.06 – infloreste salcamul (Robinia pseudaccaia).
- Starile fenologice = fenofaze exprima aspectul characteristic unei fitocenoze la un moment dat.
- Cele mai obisnuite fenofaze inregistrate in dezvoltarea plantelor sunt: Inmugurirea,
Germinarea, Infrunzirea, Inflorirea, Fructificarea, Diseminarea, Caderea frunzelor, Uscarea.
- Fenologia poate fi redata sub forma de spectre fenologice (fenospectre).
- De ex. la Galanthus nivalis (ghiocel): in februarie infloreste, pana la sfarsitul lui martie are loc
si fructificarea iar in aprilie intre deja in starea de repaos.
- La Colchicum autumnale (brandusa de toamna): intra in vegetatie de la inceputul lui
septembrie, infloreste in octombrie si pana in noiembrie fructifica si intra din nou intr-un
repaos relativ, cand se continua, pana prin martie numai maturarea fructului. In aprilie, fructul
ajunge la maturitate iar planta intra in vegetatie, asimiland si depozitand substante de rezerva
in bulbotuber, fara a inflori. Din mai pana in septembrie revine la starea de repaos total.
- Se pot intocmi fise fenologice care vor cuprinde:
o Denumirea populatiei sau speciei analizate,
o Localitatea,
o Tipul de vegetatie,
o Asociatia,
o Descrierea fazelor si subfazelor fenologice.
- In cursul fenofazei ce marcheaza intrarea in vegetatie se inscriu mai multe subfaze: aparitia
plantulei, formarea rozetei, formarea tulpinii si frunzelor, imbobocirea (butonizarea) etc.
- De asemenea fiecare subfaza poate fi descrisa in mai multe etape. De ex. la imbobocire se
deosebesc: aparitia primilor boboci, imbobocirea in masa, inflorirea).

 Varsta
- Pentru aflarea varstei la plantele anuale si bisanuale nu se ridica nici un fel de problema.
- In cazul plantelor bisanuale, in primul an nu formeaza flori ci doar aparat foliar, vegetativ. In
al doilea an se formeaza flori care fructifica si regenerarea in anul viitor se va face din seminte.
- Aflarea varstei la speciile perene se face in mod diferentiat in functie de tipul plantelor:
 La speciile erbacee este de cele mai multe ori aproape imposibil de aflat varsta.
Unele specii au insa un comportanment biologic particular care ne permite sa deducem
totusi varsta. De ex. Polygonatum latifolium (pecetea lui Solomon) formeaza in fiecare an de pe
rizom cate o frunza care la finalul perioadei de vegetatie moare lasand pe rizom o cicatrice. Putem
astfel afla varsta numarand cicatricele de pe rizom. Dar aceasta duce la dezradacinarea si deci
sacrificarea plantei.
La aceste specii este important sa se afle macar stadiul de varsta:
o Samanta in repaus
o Prejuvenil = plantula iesita din samanta
o Juvenile (pana la inceputul fructificarii)
o Matur – perioada in care planta fructifica regulat
o Postmaturare – cand planta inceteaza fructificarea si incepe sa se usuce.
 La speciile lemnoase:
a. Arbori:
o Numararea inelelor de crestere determinate de lemnul secundar format in cursul
unui an, care se dispune concentric in fiecare an. Pentru aceasta ar trebui sacrificat arborele.
o Pentru a evita sacrificarea arborelului se poate folosi un burghiu Pressler cu
ajutorul caruia se extrage o “carota”. Aceasta se lustruieste si se analizeaza la binocular. Pentru o
mai buna vizibilitate carota se freaca cu un colorant contrastant, cu glicerina, cu albastru de metilen etc.
o In cazul coniferelor la care se formeaza annual cate un verticil de ramuri (etaj) este
suficienta numararea acestora.
b. Arbusti. Tufele isi inlocuiesc lastarii la cca. 3 – 5 ani. Lastarul principal se usuca, astfel ca
se formeaza atii noi.
In acest caz se aplica formula:
A = a + nb unde:
A = varsta arbustului
a = varsta celei mai tinere tulpini, determinate in functie de inelele anuale.
n = numarul de tulpini de diferite varste, categorii de varste (sau de cicatrici, daca tulpinile s-au uscat).
b = intervalul de timp dintre formarea a doua tulpini successive (stability prin numararea inelelor
de crestere ale tulpinilor vecine).
  Structura varstelor
- Se stabileste prin distribuirea pe clase de varsta a varstelor
stabilite pentru indivizi (media acestor valori).
- Astfel se poate obtine:
a. Rata aparitiei (Ra) – corespunde natalitatii la animale si reprezinta numarul de plante
aparute in unitatea de timp.

dNa dNa = numar de fitoindivizi – plantule aparute intr-un interval de timp

Ra = ——
dt dt = intervalul de timp.

b. Rata disparitiei (Rd) – corespunde mortalitatii la animale si reprezinta numarul de plante

disparute in unitatea de timp (dt).

dNd dNd = numar de fitoindivizi disparuti intr-un interval de timp.

Rd = ——
dt dt = intervalul de timp.

- Rata aparitiei (Ra) si rata disparitiei (Rd) se pot exprima si in procente, fata de efectivul
populatiei (N):

dNa dNd
Ra (%) = —— x 100 Rd = ——— x 100
dt dt

c. Rata cresterii (Rc) rezulta prin diferenta: Rc = Ra – Rd

 Sexul
- Se poate afla prin analiza florilor, urmarind prezenta organelor sexuale.
- Este important in cazul speciilor dioice.

 Cantitativi

 Efectivul, numarul, abundenta fitoindivizilor

- Este un indice valabil si la plante si la animale
- Reprezinta numarul de fitoindivizi dintr-o populatie
- Valoarea sa este invers proportionala cu distanta dintre plante.
- La numararea fitoindivizilor:
 La plantele cu lastari subterani sau rizomi se considera exemplar separat fiecare tulpina
aeriana.
 La plantele cu marcote sau stoloni se considera exemplar separat fiecare plantula
inradacinata, fie ca se afla sau nu in legatura cu o planta – mama.
 La plantele cu tufa se numara numai tufa intreaga dar se va nota si numarul tulpinilor din
fiecare tufa pentru a face o medie si pentru o mai buna evaluare.
 La plantele taratoare nu se determina abundenta, se considera numarul de lastari din
suprafata de proba indiferent daca radacina este sau nu in acea suprafata.

 Acoperirea, dominanta
- Se refera la suprafata pe care o acopera toti indivizii unei populatii in cadrul fitocenozei. La
nivel individual este vorba de suprafata de sol umbrita de o planta.
- Un arbore umbreste o suprafata mare desi este un singur exemplar. Pentru a umbri aceeasi
suprafata ar fi nevoie de un numar foarte mare de exemplare dintr-o planta herbacee, cum este
Hordeum murinum (orzul soarecilor).
- Este un indice specific plantelor.
- Cuantifica gradul de inchegare a vegetatiei;
- In functie de partea fitocenozei luata in discutie se deosebeste:
 Acoperire generala – reprezinta proiectia tuturor partilor
supraterane ale indivizilor
 Acoperire specifica – reprezinta acoperirea fitoindivizilor
dintr-o singura specie (fitopopulatie).
- In functie de componenta supraterana a individului luata in consideratie se distinge si o
acoperire bazala – reprezinta acoperirea realizata numai de partile care vin in contact direct cu
solul (ex. trunchiul arborilor).
- Deci fiecare individ va avea:
 acoperire reala, proiectata (Ar)
 acoperire absoluta, bazala (Aa)
- In general Ar > Aa. Fac exceptie plantele cu rozeta de frunze, la care raportul este invers.
- Acoperirea proiectiva se poate stabili cu:
 Rama metrica patrata, cu ochiuri, cu suprafata de 0.25 – 1.0 m2. ea este subdivizata in
patrate mai mici cu ajutorul unei sarme. Se pune rama pe vegetatie, se fotografiaza cu un ap-arat
montat pe trepied si se numara patratele ocupate de vegetatie. In cazul pajistilor, unde se poate
aplica aceasta metoda nu este obligatorie fotografierea. In cazul cand exista o fotografie, exista
insa avantajul citirii valorilor in laborator, nu pe teren.
 Reteaua metrica se utilizeaza in cazul vegetatiei lemnoase.
 La arbori se poate folosi cartarea la scara mare
 Planimetrul, plantograful – se afla suprafata (s) acoperita de o numita populatie.
s s = sprafata acoperita de o populatie
Acoperirea (%) = ———100
S S = suprafata totala
 Valoarea acoperirii bazale la arbori se poate afla prin metoda diametrelor. Pentru aceasta se
masoara diametrul (d), se calculeaza suprafata trunchiului (s) cu formula:
πd2
s = ——
4
Apoi se face media valorilor lui s calculate pentru mai multe trunchiuri.
 In paduri acoperirea se poate aprecia dupa “petele de lumina” de pe sol.

 Densitatea
- Reprezinta exprimarea efectivului raportat la de unitatea de suprafata.
- Formula de calcul este urmatoarea:
N N = numar de plante
D = ——
S S = marimea suprafetei de pe care s-a numarat N.
- Grupandu-se valorile densitatii pe clase de densitate se obtine variatia densitatii pe suprafata.
- Pe baza densitatii se poate aprecia gradul de imburuienare (Gr).

 Abundenta–Dominanta (AD, A–D)

- In 1929 Braun – Blanquet & Pavillard propun unirea abundentei cu acoperirea intr-un singur
indice, pe care l-a numit Abundenta–Dominanta.
- Acest indice corespunde oarecum cu acoperirea generala si cu cea specifica.
- Pentru aprecierea acestui indice s-a propus o scara de apreciere vizuala:
o r – 1–5 exemplare, cu acoperire neglijabila;
o + – indivizi rari, cu grad de acoperire redus;
 o 1 – indivizi numerosi cu acoperire mica sau indivizi mai rari (mai putini) cu acoperire mare;
o 2 – indivizi numerosi cu acoperire 1/10 – ¼;
o 3 – numarul de indivizi indiferent, acoperire ¼ – ½;
o 4 – numarul de indivizi indiferent, acoperire ½ – ¾;
o 5 – numarul de indivizi indiferent, acoperire peste ¾, suprafata fiind masiv ocupata de
indivizi. Caracteristic in asociatiile monodominante (stuf).
- Precizia aprecierii va depinde foarte mult de numarul de esantioane si de distributia (agregarea)
indivizilor.
- Pentru apreciere, pe teren, se poate folosi rama metrica, cu dimensiuni de 0.25 – 1 m2, pentru
vegetatia herbacee, sau reteaua metrica de 10 – 25 – 100 m2, pentru vegetatia lemnoasa.
- AD este mai mare in:
 Padurile tinere decat in cale batrane
 Padurile montane decat in cele alpine
 Padurile nemorale decat in pajisti
- In padurile tropicale exista un numar mare de specii lemnoase dar numarul de indivizi din
aceeasi specie este mic.
- In taiga numarul speciilor este redus, la 1 – 2 specii chiar, dar este foarte mare numarul de
indivizi din aceeasi specie.
- AD poate fi utilizata in aprecierea gradului de sinantropizare a gruparilor vegetale, calculandu-
se coeficientul de destructie a fitocenozei (Kd).

Ps Ps = suma valorilor AD ale plantelor sinantrope;

Kd (%) = ———100
Pf Pf = acoperirea generala a fitocenozei.

- In functie de valorile Kd se obtin 5 clase de sinantropizare:

 Clasa I – grupari fara destructie; Kd =
0.1 – 1 %.
 Clasa II – grupari cu destructie slaba;
Kd = 1.1 – 5 %.
 Clasa III – grupari cu destructie
moderata; Kd = 5.1 – 20 %.
 Clasa IV – grupari cu destructie
ridicata: Kd = 20.1 – 50 %.
 Clasa V – grupari sinantropice; Kd >
50 %.

 Frecventa
- Arata disperia si gradul de omogenitate al distributiei indivizilor unei populatii.
- Se poate afla prin diverse metode:
a. Metoda Raunkier – aruncarea cercului cu o suprafata cunoscuta. Se noteaza toate speciile
din interiorul cercului. Putem obtine date si pentru stabilirea unor indici dimensionali.diametrul
cercului si numarul de repetitii variaza in functie de tipul si de dimensiunea fitocenozei. De regula
diametrul trebuie sa fie egal cu inaltimea medie a populatiei respective. Astfel:
 La pajisti Ø = cca. 0.1 – 0.30 m (inaltimea medie la pajisti este cuprinsa intre 20 – 40 cm.)
 La arbusti Ø = cca. 4 – 5 m;
 La arbori Ø = cca. 20 – 30 m.
- Se aplica formula:
n n = numar de cercuri (relevee) in care a fost gasita specia de referinta;
F (%) = ——— 100
N N = numarul total de aruncari cu cercul (relevee).
b. Metoda transectei (franghiei) colorate: se foloseste o franghie colorata, marcata la
intervale regulate, a caror dimensiune variaza in functie de tipul de fitocenoza. Se intande franghia
si se noteaza speciile care ating franghia. Se aplica formula de mai sus, numarul de cercuri fiind
inlocuit de numarul de intervale de pe franghie.
c. Metoda punctului – nu se mai tine cond de suprafata de proba. Se poate folosi un baston
ascutit, notandu-se in acest caz toate plantele care ating bastonul.
d. Se mai poate folosi o rama cu ace care se aseaza aleator pe suprafata cercetata si se
noteaza numai speciile care ating acele.
- In functie de frecventa se poate aprecia un indice fitocenotic sintetic, Constanta (K), care
informeaza asupra gradului de fidelitate a unei specii pentru o anumita sociatie.
- Valorile lui K se grupeaza in clase de constanta:
o Clasa I – pentru F cuprins intre 1 – 20 %;
o Clasa II – pentru F cuprins intre 21 – 40 %;
o Clasa III – pentru F cuprins intre 41 – 60 %;
o Clasa IV – pentru F cuprins intre 61 – 80 %;
o Clasa V – pentru F cuprins intre 81 – 100 %.

 Agregarea, sociabilitatea, grupajul

- Reprezinta modul in care se grupeaza fitoindivizii pe suprafata fitocenozei.
- Se deduce din variatia densitatii pe suprafata.
- Poate fi cercetata:
 Pe itinerar – se realizeaza pe transecte, itinerarii (drumuri). In acest caz nu se revine
asupra observatiilor facute.
 In stationar – se foloseste rama metrica patrata cu latura = 1m, impartita in 100 de
patratele mai mici, cu latura de cate 1 cm. Se aseaza rama pe vegetatie si se constata modul cum
sunt grupate plantele. Cercetarea in stationar presupune puncte fixe de cercetare si este necesara
repetarea analizei in timp, pe acelasi loc dar si analizarea zonelor invecinate.
- Se poate folosi scara cu 5 trepte propusa de Braun – Blanquet:
o 1 – indivizi izolati, solitari
o 2 – indivizi in grupe mici;
o 3 – indivizii formeaza palcuri mici sau vetre;
o 4 – indivizi in mici colonii compacte sau palcuri mari;
o 5 – indivizi in colonii imtinse, compacte.

 Structura dimensionala
- Se obtine prin prelucrarea statistica a datelor obtinute prin masuratori directe ale indivizilor
componenti.
- Structura dimensionala a fitocenozei se va exprima prin:
 Media masuratorilor directe stabilindu-se coeficienti de precizie in determinarea acestei
medii.
 Variatia parametrilor stabilindu-se coeficientul de variatie.
- Structura dimensionala este data de:
- Inaltimea plantei – se afla cu ajutorul unor instrumente ca: rigla, metru liniar, ruleta,
dendrometrul.
- Grosime – se poate afla cu ajutorul unui metru – panglica sau, indirect, prin calcul,
considerand ca sectiunea majoritatii tulpinilor se incadreaza intr-o forma geometrica (de obicei
circulara).
- Suprafata se poate determina:
 Cu ajutorul planimetrului
 Gravimetric cand cantitatea de frunze este mare. In acest caz se aplica:
o Metoda mulajului: Se realizeaza mulajul frunzei. Cunoscand greutatea
mulajului si a frunzei, precum si suprafata relativa a mulajului (determinate cu ajutorul
planimetrului) se poate afla (prin regula de trei simple) suprafata frunzei.
o Metoda rondelelor: se cantaresc rondele obtinute cu o preducea
(perforator), din hartie si din frunze.
- Diametrul – se poate masura cu sublerul, clupa forestiera.
- Volumul se poate masura prin scufundarea plantei in apa intr-un vas gradat, atunci cand acest
lucru este posibil. In silvicultura pentru aflarea volumului la arbori se folosesc tabelele de
cubaj din care se poate afla volumul in functie de inaltimea si diametrul arborelui la inaltimea
pieptului unui om.
- Biomasa – se masoara gravimetric, prin cantarire. In functie de valorile biomasei se determina
productia si productivitatea fitocenozei.
- Productia reprezinta acumularea de fitomasa care se realizeaza in fitocenoza.
o Masa verde
o Masa uscata – uscarea plantei se face la 105° C, obtinandu-se masa
uscata anhidra.