Tipologia ecosistemelor

forestiere

1
 Tipologia forestieră are prin excelență caracterul unui subiect de sinteză. De aceea am
hotărât să vă prezintă aspectele tipizate de descriere a stațiunilor, pădurilor și ecosistemelor
forestiere.

Tipuri de pădure

Tipuri de staţiune

Tipuri de ecosisteme forestiere

Tipuri de pădure

Necesităţi legate de uniformizarea modalităţilor de descriere a pădurilor, de diagnoza lor

staţională, de clasificare a acestora, precum şi de standardizare a măsurilor de gestiune, au
condus la dezvoltarea unei ramuri ştiinţifice distincte în cadrul silvobiologiei: tipologia
forestieră. Iniţial s-a avut în vedere tipologia pădurilor, pentru ca ulterior să se dezvolte tipologia
staţiunilor forestiere şi tipologia ecosistemelor forestiere. Sub influenţa şcolii ruse a lui
G.F.Morozov, în România, primele preocupări le are Z. Przemeţchi -1921- care dă şi o primă
definiţie a tipului de pădure: “unitate sistematică ce cuprinde pădurile care vegetează în condiţii
staţionale similare şi care se caracterizează prin aceeaşi formă exterioară şi aceleaşi însuşiri
biologice.” Deceniile 5, 6, şi 7 ale secolului trecut au fost marcate de o deosebită efervescenţă în
cercetarea tipologică românească, de astă dată sub influenţa şcolii sovietice a lui V.N. Sukacev.
La conferinţa de tipologie forestieră din 1955 , la care s-a discutat problematica complexă a
tipologiei pădurilor (S.Paşcovschi) şi a tipologiei staţiunilor (C. Chiriţă) şi s-au trasat
coordonatele evoluţiei viitoare a acestei ramuri de cercetare. Principalele probleme la care s-a
răspuns au fost:

A. pentru tipologia pădurilor:

Definirea tipului de pădure: “tipul de pădure reuneşte porţiunile de pădure uniforme după
compoziţia speciilor arborescente, după celelalte etaje de vegetaţie şi faună după complexul
condiţiilor staţionale (climatice, edafice şi hidrologice ) după relaţiile dintre plante şi mediu
după procesele de regenerare şi după direcţia succesiunilor în ele, cerând prin urmare în
aceleaşi condiţii economice măsuri silvotehnice de acelaşi fel.”

2
Unităţile de clasificare:

- unitate fundamentală: tipul de pădure;

- unităţi de rang superior: formaţia forestieră (toate tipurile de pădure constituite din aceeşi
specie sau amestec de specii); şi seria (toate tipurile de pădure situate în condiţii ecologice
asemănătoare dar deosebite prin specia sau amestecurile arborescente;

- unităţi de rang inferior: faciesul (evidenţiază în primul rând variaţii în proporţia speciilor de
amestec, specia predominantă rămânând neschimbată) şi subtipul de pădure (evidenţiază aspecte
legate de intervenţiile umane) ;

Criterii de diferenţiere a tipului de pădure:

- arboretul: compoziţie, productivitate, calitatea arborilor, regenerarea naturală ;

- subarboretul şi pătura vie;

- caracterele edafice; - caracterele climatice;

- măsuri silvotehnice;

- Criterii de descriere a tipului de pădure:

a.- staţiunea: - situaţie şi relief (subzona şi etajul altitudinal de vegetaţie, altitudine,

geomorfologie) ;

- caractere climatice (temperaturi, precipitaţii, umiditate atmosferică, vânt, sinteza climatică,

particularităţi climatice);

- formaţia geologico - petrografică ; apa freatică (vârsta geologică, natura depozitului, natura
litologică a rocilor, adâncimea de dezagregare, adâncimea şi caracterul apei freatice);

- solul (tip, subtip , varietate, grosime, grosime litieră, forma de humus, textura, structura, drenaj,
reacţie, regim de umiditate, condiţii excepţionale de regim termic);

3
b.- arboretul: - caracterul tipului de pădure (natural sau artificial; de bază, intermediar, de primă
împădurire); - caracterele arboretului (compoziţie, structură, elemente biometrice, vigoare de
creştere şi vitalitate, consistenţă naturală, condiţii de regenerare);

c. - subarboretul: (desime, compoziţie, mod de răspândire, influenţa arboretului sau a păturii vii,
condiţii de fructificaţie şi de înmulţire vegetativă);

d. - pătura vie: (acoperire, specii, variaţia păturii vii);

e. - factorii biotici vătămători;

f. - succesiuni: (semnificaţia speciilor, relaţii între specii, specii noi, tipuri intermediare, tipuri de
tăieturi);

g. – relaţii între vegetaţie şi staţiune: (influenţe climatice, fertilitatea solului, factori de influenţă
asupra fertilităţii, utilizarea spaţiului din sol, starea generală a orizontului superior de sol,
tendinţe de evoluţie a solului, rezistenţa speciilor la acţiunea nefavorabilă a factorilor climatici
sau edafici, valoarea protectoare a arboretului).

h. - măsuri silvotehnice indicate

i. – distribuţia şi frecvenţa tipului.

Urmare a efortului mare de cercetări pe teren în anul 1958 apare monografia “Tipuri de pădure
din Republica Populară Română” – Paşcovschi, S., Leandru, V., 1958. astfel se deschide cale
spre generalizarea sistemelor de clasificare şi de operaţionalizare a lor prin lucrările de
amenajarea pădurilor. Aceleaşi progrese le face tipologia staţională. Pentru o standardizare a
denumiri tipului de pădure şi o unificare conceptuală, se ia în considerare codificarea tipurilor de
pădure (Purcelean, Ş., Paşcovschi, S., 1968 ) , această lucrare a stat la baza elaborării sistematicii
tipurilor de pădure. Tipul de pădure este individualizat prin patru cifre arabe a căror semnificaţie
este următoarea:

- prima cifră reprezintă grupa de formaţii de tipuri de pădure ( 1 – molidişuri; 2 – brădete; 3 –

pinete, laricete, şi tipuri de pădure cu diverse răşinoase în afară de molid şi brad; 4 – făgete şi
tipuri de pădure cu fag, 5 – gorunete; 6 – stejărete şi păduri cu stejar pedunculat; 7 – cerete,
gârniţete şi păduri de cer cu gârniţă; 8 –stejărete de stejar brumăriu şi pufos şi păduri de amestec

4
dintre cele două specii; 9 – păduri de plop , salcie şi anin; 0 – păduri constituite din diverse specii
de foioase ;)

- a doua cifră, indică formaţia forestieră (exemplu: pentru grupa 1 avem: 1.1 – molidişuri pure;
1.2 – molideto - brădete; 1.3 – amestecuri de molid, brad, fag; etc.)

- a treia cifră, indică un criteriu ecologic de diferenţiere, fie exprimat indirect prin tipul de floră,
fie exprimat direct prin condiţii ecologice particulare (exemplu: în cadrul molidişurilor se pot
delimita: 1.1.1 – molidişuri cu Oxalis acetosella sau cu floră de mull; 1.1.2 – molidişuri cu
muşchi verzi; 1.1.4 – molidişuri pe soluri schelete, 1.1.9 – molidişuri de luncă; etc.)

- a patra cifră, ordonează tipurile de pădure funcţie de condiţii particulare de productivitate, fără
a se constitui într-un indice pentru categoria de productivitate, care este exprimată în mod
indirect (exemplu: în cadrul molidişurilor cu Oxalis acetosella 1.1.1 se pot distinge: 1.1.1.1 –
Molidiş normal cu Oxalis acetosella; 1.1.1.2 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri cu gleizare
pronunţată; 1.1.1.3 – Molidiş de altitudine mare cu Oxalis acetosella; 1.1.1.4 – Molidiş cu Oxalis
acetosella pe soluri scheletice; 1.1.1.5 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri scheletice de
productivitate inferioară; ).

Trebuie remarcat faptul că în aceeaşi perioadă, la interfaţa dintre cercetarea tipologiei

pădurilor şi cercetarea tipologiei staţiunilor s-au desfăşurat cu succes cercetări de tipizare şi
caracterizare a stratului ierbos şi arbustiv (Beldie, A., Chiriţă, C., 1967) prin care s-au descris sub
raport ecologic şi botanic un număr de 53 de tipuri de pătură vie pentru întreg teritoriul silvestru
al României. După o analiza critică urmată de o unificare şi simplificare datorate echivalenţei
semnificaţiilor ecologice şi aceste tipuri au fost preluate de proiectarea silvică având o
pronunţată expresivitate ecologică. Nomenclatura lor este foarte simplă, făcându-se apel la
denumirea ştiinţifică a genului (Oxalis – Soldanella) sau speciei (Luzula sylvatica) de plante
indicatoare.

B. pentru tipologia staţiunilor:

Definirea staţiunii forestiere: “un spaţiu biogeografic limitat a cărui vegetaţie spontană este,
sau a fost pădurea sau un alt tip de vegetaţie, dar este destinat împăduririi şi care în cuprinsul lui
este practic omogen sub raportul eficienţei ecologice a factorilor determinanţi ai vegetaţiei şi

5
producţiei forestiere sau cuprinde acelaşi complex de spaţii omogene sub acest raport”. -
Definirea tipului de staţiune: totalitatea staţiunilor asemănătoare în ceea ce priveşte capacitatea
de vegetaţie şi producţie forestieră determinată de condiţii climatice apropiate şi de sol de
fertilitate apropiată, de acelaşi tip sau de tipuri genetice apropiate cu troficitate şi regim de
umiditate asemănătoare.

Unităţile de clasificare:

- unitate fundamentală: tipul de staţiune

- unităţi de rang superior: grupa de staţiuni (toate tipurile de staţiune aflate în aceleaşi condiţii de
climat general, adică în aceeaşi subzonă fitoclimatică sau etaj altitudinal de vegetaţie) şi clasa de
staţiuni (toate grupele de staţiuni din cuprinsul unei zone fitoclimatice)

Criteriile de caracterizare şi clasificare a staţiunilor forestiere;

Tipuri de ecosisteme forestiere

O dată cu acumularea de fapte ştiinţifice privind natura ecosistemică a pădurii a apărut

necesitatea elaborării unei tipologii forestiere pe baze ecosistemice. Dată fiind noutatea
problemei, după dezbateri şi căutări, a fost elaborată lucrarea “ Tipuri de ecosisteme forestiere
din România” (Doniţă et al. 1990). Ea reprezintă o amplă sinteză a cercetărilor de ecologie
forestieră demonstrând o concepţie clară privind structura şi funcţionalitatea pădurilor din
România. La baza elaborării acestui sistem de clasificare au stat următoarele premise:

- discontinuitatea învelişului forestier;

-tipul de ecosistem forestier – unitate de bază în clasificarea ecosistemelor forestiere;

- luarea în considerare a proceselor ecosistemice de producere, transformare şi descompunere a

materiei organice;

-pentru definirea tipului de ecosistem trebuie să fie utilizate combinaţii de criterii biocenotice şi
biotopice.

6
Criteriile de definire şi clasificare, practic instrumentarul de lucru au fost:

a. criterii biocenotice:

- populaţiile de arbori, în primul rând cele edificatoare;

- celelalte populaţii de plante verzi, dacă sunt indicatoare de biotop;

- populaţiile principale de descompunători;

b. criterii biocenotic – biotopice:

- tipul de humus;

c. criterii biotopice:

- tipul de regim radiativ şi hidric al aerului;

- tipul de regim ionic al solului;

- tipul de regim hidric al solului;

- tipul de regim termic al solului;

Unităţile de clasificare:

Unitate tipologică de bază: tipul de ecosistem forestier – “model esenţializat al unei mulţimi de
ecosisteme concrete, suficient de asemănătoare din punct de vedere al calităţii biocenozelor şi
biotopurilor, având caractere structurale şi funcţionale calitativ distincte de ale altor mulţimi de
ecosisteme”.

- unităţi tipologice de rang superior: i.) formaţia ecosistemică forestieră – cuprinde toate
ecosistemele edificate de populaţiile aceleiaşi specii lemnoase dominante, deci cu acelaşi tip
calitativ de biosinteză; i.i.) subformaţia ecosistemică forestieră – cuprinde în cadrul formaţiei,
toate ecosistemele cu arborete formate din aceeaşi specie sau combinaţie de specii lemnoase;
i.i.i.) grupa de humificare – include tipurile de ecosisteme cu acelaşi tip de humus.

- unităţi tipologice de rang inferior: i.) varianta geografică a tipului de ecosistem forestier – se
delimitează în cadrul tipurilor cu areal extins în care variaţia factorilor de biotop aduce

7
modificări neesenţiale în compoziţia biocenozelor, dar poate determina deosebiri esenţiale de
ordin cantitativ; i.i.) subtipul de ecosistem – cuprinde ecosistemele cu arborete având aceeaşi
productivitate.

Codificarea unităţilor de clasificare: plecându-se de la o concepţie clară privind clasificarea

ecosistemelor forestiere în ceea ce priveşte unităţile de clasificare şi nomenclatura lor, implicit şi
codificarea este mai simplă, mai ordonată şi mai uşor de înţeles şi de utilizat. Fiecărui tip de
ecosistem forestier i s-a atribuit un cod format din cinci cifre, a căror semnificaţie este:

- prima cifră - indică grupa de formaţii sau subformaţii – exemplu: 1 - molidişuri şi păduri
amestecate cu molid, cembrete, laricete şi păduri amestecate cu larice; 9 – zăvoaie;

- a doua cifră - indică formaţia sau subformaţia, după caz – exemplu: 1.1 - molidişuri
presubalpine; 1.3 - cembreto – molidişuri, etc

- a treia cifră - desemnează grupa de humificare, implicit regimul ionic al solului – exemplu:
0.0.1 – mull (mull acid) soluri eubazice si eumezobazice; 0.0.9 – humus brut calcic;

- a patra cifră - exprimă tipul de regim hidric – exemplu: 0.0.0.1 – Periodic deficitar (sol hidric
periodic deficitar); 0.0.0.9 – Excedentar mlăştinos (sol mlăştinos)

- a cincea cifră – indică productivitatea arboretului, deci subtipul de ecosistem – exemplu:

0.0.0.0.1 – înalt productiv, (clasele de producţie I şi II); 0.0.0.0.4 - foarte slab productiv, (sub
clasa a V- a de producţie). Exemplu de tip de ecosistem forestier: 1.1.3.6.3 – Molidiş
presubalpin, slab productiv cu moder, pe soluri brune feriiluviale, oligomezobazice, hidric
echilibrate, cu Oxalis – Soldanella.

Monografia citată, descrie un număr de 150 de tipuri de ecosisteme forestiere, acoperind întreaga
paletă a spaţiului forestier românesc. Elementele utilizate pentru descrieri sunt:

- tipul de ecosistem (cod, denumire);

- referinţe silvotipologice şi fitocenologice (tip de pădure, tip de staţiune, asociaţii vegetale);

- areal;

- staţiune (condiţii, factori climatici, factori edafici, factori limitativi);

8
- structura biocenozei, producători (stratul arborilor, stratul arbuştilor, stratul ierburilor şi a
subarbuştilor, stratul muşchilor).

Concluzii şi recomandarii

Se consideră că este necesar a se orienta măsurile silvotehnice şi de amenajare a pădurilor prin

tipologia ecosistemelor forestiere. Totodată, cercetările începute, trebuie să-şi continue cursul
spre construirea unei baze de date complete, accesibile şi utile unei tot mai extinse categorii de
utilizatori.

Descriere Parcelară

9
10
11
 Descriere parcelară

11 D

2.2 ha-Suprafaţa

GF,2-1B:2-Păduri cu funcții de producție și protecție-1B Păduri destinate să producă în principal

arbori groși, de calitate superioară pentru cherestea.

SUP:A:  Codru regulat sortimente obișnuite,aici au fost încadrate toate arboretele din grupa a II-a
funcțională (categoria 1B), tipul funcțional VI, destinate în principal pentru producerea de masă
lemnoasă și protecție în secundar.

TS: 5241-Deluros de făgete,Pi,brun edafic mic

TP: 4214- Făget de deal pe soluri superficiale

SOL: 3107- Brun eumezobazic tipic

12A

4.2 ha- Suprafaţa

GF,2-1B:2-Păduri cu funcții de producție și protecție-1B Păduri destinate să producă în principal

arbori groși, de calitate superioară pentru cherestea.

SUP:A:  Codru regulat sortimente obișnuite - 23056 ha (93%), aici au fost încadrate toate
arboretele din grupa a II-a funcțională (categoria 1B), tipul funcțional VI, destinate în principal
pentru producerea de masă lemnoasă și protecție în secundar.

TS:5242- Deluros de făgete Pm, brun edafic mijlociu, cu Asperula-Asarum

TP:4214-- Făget de deal pe soluri superficiale

SOL:3101-

12
14A

0.9 ha- Suprafaţa

GF:2-1B: 2-Păduri cu funcții de producție și protecție-1B Păduri destinate să producă în

principal arbori groși, de calitate superioară pentru cherestea.

SUP:A:  Codru regulat sortimente obișnuite - 23056 ha (93%), aici au fost încadrate toate
arboretele din grupa a II-a funcțională (categoria 1B), tipul funcțional VI, destinate în principal
pentru producerea de masă lemnoasă și protecție în secundar.

TS:5132- soluri brune luvice, volum edafic mijlociu-mic

TP:5231- Deluros de gorunete

SOL:2401

13
 Bibliografie

http://www.editurasilvica.ro/carti/donita2/integral.pdf

https://www.scribd.com/document/96128043/istoricul-tipologiei-forestiere1

G.F.Morozov, Z. Przemeţchi -1921

http://silvanews.ro/silvicultura/amenajari/lista-codurilor-utilizate-descrierea-
parcelara/

http://eed.usv.ro/~cpalaghianu/rez_cautare.php

14