Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României”

din Timișoara
Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate
Specializarea: Management Forestier
Disciplina: Tipologia ecosistemelor forestiere

Studiul tipologiei pădurilor și tipologiei stațiunilor

forerstiere

Prof. coordonator: Masterand:

Conf. dr. Moatăr Maria Mihaela Udrescu Constantin Ion

TIMISOARA 2023

1
 Cuprins
1. Tipologia forestieră.............................................Error! Bookmark not defined.
2. Tipologia pădurilor...........................................................................................3
3. Tipologia stațiunilor..........................................................................................6
4. Tipuri de ecosisteme forestiere........................................................................7
Bibliografie...............................................................................................................9

2
 1. Tipologia forestieră
Tipologia forestieră are prin excelență caracterul unui subiect de sinteză. De
aceea am hotărât să vă prezintă aspectele tipizate de descriere a stațiunilor,
pădurilor și ecosistemelor forestiere.
 Tipuri de pădure
 Tipuri de staţiune
 Tipuri de ecosisteme forestiere

Tipuri de pădure
Necesităţi legate de uniformizarea modalităţilor de descriere a pădurilor, de
diagnoza lor staţională, de clasificare a acestora, precum şi de standardizare a
măsurilor de gestiune, au condus la dezvoltarea unei ramuri ştiinţifice distincte în
cadrul silvobiologiei: tipologia forestieră. Iniţial s-a avut în vedere tipologia
pădurilor, pentru ca ulterior să se dezvolte tipologia staţiunilor forestiere şi
tipologia ecosistemelor forestiere. Sub influenţa şcolii ruse a lui G.F.Morozov, în
România, primele preocupări le are Z. Przemeţchi -1921- care dă şi o primă
definiţie a tipului de pădure: “unitate sistematică ce cuprinde pădurile care
vegetează în condiţii staţionale similare şi care se caracterizează prin aceeaşi formă
exterioară şi aceleaşi însuşiri biologice.” Deceniile 5, 6, şi 7 ale secolului trecut au
fost marcate de o deosebită efervescenţă în cercetarea tipologică românească, de
astă dată sub influenţa şcolii sovietice a lui V.N. Sukacev. La conferinţa de
tipologie forestieră din 1955 , la care s-a discutat problematica complexă a
tipologiei pădurilor (S.Paşcovschi) şi a tipologiei staţiunilor (C. Chiriţă) şi s-au
trasat coordonatele evoluţiei viitoare a acestei ramuri de cercetare. Principalele
probleme la care s-a răspuns au fost:

2. Tipologia pădurilor:

Definirea tipului de pădure: “tipul de pădure reuneşte porţiunile de pădure

uniforme după compoziţia speciilor arborescente, după celelalte etaje de vegetaţie
şi faună după complexul condiţiilor staţionale (climatice, edafice şi hidrologice )
după relaţiile dintre plante şi mediu după procesele de regenerare şi după direcţia

3
succesiunilor în ele, cerând prin urmare în aceleaşi condiţii economice măsuri
silvotehnice de acelaşi fel.”

Unităţile de clasificare:
- unitate fundamentală: tipul de pădure;
- unităţi de rang superior: formaţia forestieră (toate tipurile de pădure constituite
din aceeşi specie sau amestec de specii); şi seria (toate tipurile de pădure situate în
condiţii ecologice asemănătoare dar deosebite prin specia sau amestecurile
arborescente;
- unităţi de rang inferior: faciesul (evidenţiază în primul rând variaţii în proporţia
speciilor de amestec, specia predominantă rămânând neschimbată) şi subtipul de
pădure (evidenţiază aspecte legate de intervenţiile umane) ;

Criterii de diferenţiere a tipului de pădure:

- arboretul: compoziţie, productivitate, calitatea arborilor, regenerarea naturală ;
- subarboretul şi pătura vie;
- caracterele edafice; - caracterele climatice;
- măsuri silvotehnice;

Criterii de descriere a tipului de pădure:

a.- staţiunea: - situaţie şi relief (subzona şi etajul altitudinal de vegetaţie,
altitudine, geomorfologie) ;
- caractere climatice (temperaturi, precipitaţii, umiditate atmosferică, vânt, sinteza
climatică, particularităţi climatice);
- formaţia geologico - petrografică ; apa freatică (vârsta geologică, natura
depozitului, natura litologică a rocilor, adâncimea de dezagregare, adâncimea şi
caracterul apei freatice);
- solul (tip, subtip , varietate, grosime, grosime litieră, forma de humus, textura,
structura, drenaj, reacţie, regim de umiditate, condiţii excepţionale de regim
termic);
b.- arboretul: - caracterul tipului de pădure (natural sau artificial; de bază,
intermediar, de primă împădurire); - caracterele arboretului (compoziţie, structură,
elemente biometrice, vigoare de creştere şi vitalitate, consistenţă naturală, condiţii
de regenerare);

4
 c. - subarboretul: (desime, compoziţie, mod de răspândire, influenţa arboretului
sau a păturii vii, condiţii de fructificaţie şi de înmulţire vegetativă);
d. - pătura vie: (acoperire, specii, variaţia păturii vii);
e. - factorii biotici vătămători;
f. - succesiuni: (semnificaţia speciilor, relaţii între specii, specii noi, tipuri
intermediare, tipuri de tăieturi);
g. – relaţii între vegetaţie şi staţiune: (influenţe climatice, fertilitatea solului,
factori de influenţă asupra fertilităţii, starea generală a orizontului superior de sol,
tendinţe de evoluţie a solului, rezistenţa speciilor la acţiunea nefavorabilă a
factorilor climatici sau edafici, valoarea protectoare a arboretului).
h. - măsuri silvotehnice indicate
i. – distribuţia şi frecvenţa tipului.

Urmare a efortului mare de cercetări pe teren în anul 1958 apare monografia

“Tipuri de pădure din Republica Populară Română” – Paşcovschi, S., Leandru, V.,
1958. astfel se deschide cale spre generalizarea sistemelor de clasificare şi de
operaţionalizare a lor prin lucrările de amenajarea pădurilor. Aceleaşi progrese le
face tipologia staţională. Pentru o standardizare a denumiri tipului de pădure şi o
unificare conceptuală, se ia în considerare codificarea tipurilor de pădure
(Purcelean, Ş., Paşcovschi, S., 1968 ) , această lucrare a stat la baza elaborării
sistematicii tipurilor de pădure.

Tipul de pădure este individualizat prin patru cifre arabe a căror semnificaţie
este următoarea:
 prima cifră reprezintă grupa de formaţii de tipuri de pădure ( 1 – molidişuri;
2 – brădete; 3 – pinete, laricete, şi tipuri de pădure cu diverse răşinoase în
afară de molid şi brad; 4 – făgete şi tipuri de pădure cu fag, 5 – gorunete; 6 –
stejărete şi păduri cu stejar pedunculat; 7 – cerete, gârniţete şi păduri de cer
cu gârniţă; 8 –stejărete de stejar brumăriu şi pufos şi păduri de amestec
dintre cele două specii; 9 – păduri de plop , salcie şi anin; 0 – păduri
constituite din diverse specii de foioase;)
 a doua cifră, indică formaţia forestieră (exemplu: pentru grupa 1 avem: 1.1 –
molidişuri pure; 1.2 – molideto - brădete; 1.3 – amestecuri de molid, brad,
fag; etc.)

5
  a treia cifră, indică un criteriu ecologic de diferenţiere, fie exprimat indirect
prin tipul de floră, fie exprimat direct prin condiţii ecologice particulare
(exemplu: în cadrul molidişurilor se pot delimita: 1.1.1 – molidişuri cu
Oxalis acetosella sau cu floră de mull; 1.1.2 – molidişuri cu muşchi verzi;
1.1.4 – molidişuri pe soluri schelete, 1.1.9 – molidişuri de luncă; etc.)
 a patra cifră, ordonează tipurile de pădure funcţie de condiţii particulare de
productivitate, fără a se constitui într-un indice pentru categoria de
productivitate, care este exprimată în mod indirect (exemplu: în cadrul
molidişurilor cu Oxalis acetosella 1.1.1 se pot distinge: 1.1.1.1 – Molidiş
normal cu Oxalis acetosella; 1.1.1.2 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri
cu gleizare pronunţată; 1.1.1.3 – Molidiş de altitudine mare cu Oxalis
acetosella; 1.1.1.4 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri scheletice; 1.1.1.5
– Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri scheletice de productivitate
inferioară; ).

Trebuie remarcat faptul că în aceeaşi perioadă, la interfaţa dintre cercetarea

tipologiei pădurilor şi cercetarea tipologiei staţiunilor s-au desfăşurat cu succes
cercetări de tipizare şi caracterizare a stratului ierbos şi arbustiv (Beldie, A.,
Chiriţă, C., 1967) prin care s-au descris sub raport ecologic şi botanic un număr de
53 de tipuri de pătură vie pentru întreg teritoriul silvestru al României. După o
analiza critică urmată de o unificare şi simplificare datorate echivalenţei
semnificaţiilor ecologice şi aceste tipuri au fost preluate de proiectarea silvică
având o pronunţată expresivitate ecologică. Nomenclatura lor este foarte simplă,
făcându-se apel la denumirea ştiinţifică a genului (Oxalis – Soldanella) sau speciei
(Luzula sylvatica) de plante indicatoare.

3. Tipologia staţiunilor:

Definirea staţiunii forestiere: “un spaţiu biogeografic limitat a cărui

vegetaţie spontană este, sau a fost pădurea sau un alt tip de vegetaţie, dar este
destinat împăduririi şi care în cuprinsul lui este practic omogen sub raportul
eficienţei ecologice a factorilor determinanţi ai vegetaţiei şi producţiei forestiere
sau cuprinde acelaşi complex de spaţii omogene sub acest raport”.
Definirea tipului de staţiune: totalitatea staţiunilor asemănătoare în ceea ce
priveşte capacitatea de vegetaţie şi producţie forestieră determinată de condiţii
climatice apropiate şi de sol de fertilitate apropiată, de acelaşi tip sau de tipuri
genetice apropiate cu troficitate şi regim de umiditate asemănătoare.

6
 Unităţile de clasificare:
- unitate fundamentală: tipul de staţiune
- unităţi de rang superior: grupa de staţiuni (toate tipurile de staţiune aflate în
aceleaşi condiţii de climat general, adică în aceeaşi subzonă fitoclimatică sau etaj
altitudinal de vegetaţie) şi clasa de staţiuni (toate grupele de staţiuni din cuprinsul
unei zone fitoclimatice)
Criteriile de caracterizare şi clasificare a staţiunilor forestiere;

4. Tipuri de ecosisteme forestiere

O dată cu acumularea de fapte ştiinţifice privind natura ecosistemică a

pădurii a apărut necesitatea elaborării unei tipologii forestiere pe baze
ecosistemice. Dată fiind noutatea problemei, după dezbateri şi căutări, a fost
elaborată lucrarea “ Tipuri de ecosisteme forestiere din România” (Doniţă et al.
1990). Ea reprezintă o amplă sinteză a cercetărilor de ecologie forestieră
demonstrând o concepţie clară privind structura şi funcţionalitatea pădurilor din
România.
La baza elaborării acestui sistem de clasificare au stat următoarele premise:
- discontinuitatea învelişului forestier;
-tipul de ecosistem forestier – unitate de bază în clasificarea ecosistemelor
forestiere;
- luarea în considerare a proceselor ecosistemice de producere, transformare şi
descompunere a materiei organice;
-pentru definirea tipului de ecosistem trebuie să fie utilizate combinaţii de criterii
biocenotice şi biotopice.

Criteriile de definire şi clasificare, practic instrumentarul de lucru au fost:

a. criterii biocenotice:
- populaţiile de arbori, în primul rând cele edificatoare;
- celelalte populaţii de plante verzi, dacă sunt indicatoare de biotop;
- populaţiile principale de descompunători;

b. criterii biocenotic – biotopice:

- tipul de humus;

7
c. criterii biotopice:
- tipul de regim radiativ şi hidric al aerului;
- tipul de regim ionic al solului;
- tipul de regim hidric al solului;
- tipul de regim termic al solului;

8
Bibliografie
http://www.editurasilvica.ro/carti/donita2/integral.pdf
https://www.scribd.com/document/96128043/istoricul-tipologiei-forestiere1
G.F.Morozov, Z. Przemeţchi -1921