Introducere

Conservarea biodiversitatii: disciplină ecologică, definită ca un mod de utilizare a biosferei de natură

să asigure generaţiei actuale un maxim de avantaje din exploatarea resurselor vii, cu condiţia
asigurării perenităţii, continuităţii acestora încât să poată satisface, în egală măsură, necesităţile şi
aspiraţiile generaţiei viitoare.

CAPITOLUL 1 - PROBLEMA RAPORTULUI DINTRE OM ŞI NATURĂ

1.1 Impacturi precontemporane şi actuale dintre om şi natură

Omul ajunge astfel de la situaţia iniţială de fiinţă integrată în natură să se considere stăpân al
naturii, devenind exploatator, când acţiunile soldate cu distrugerea naturii se intensifică
Natura suferă din ce în ce mai mult în epoca hiperindustrializării din secolul XX când industriaşul,
preocupat doar de câştigul cu orice preţ dispune de mijloace tehnice performante, în “lupta” sa cu
natura. Abia după câteva decenii, se conştientizează faptul că mersul tehnicii contra naturii duce
inevitabil la distrugerea ei şi, în consecinţă, s-a tras un semnal de alarmă pe care toată lumea l-a auzit –
POLUAREA !

Impactul activităţii umane asupra mediului este definit ca fiind reprezentat de consecinţele
dereglatoare directe sau indirecte ale intervenţiilor noastre, de cele mai multe ori în necunoştinţă
de cauză, asupra componentelor biotice şi abiotice ale sistemelor ecologice

1.2 Efecte ale acţiunii antropice asupra naturii

pădurea planetară s-a restrâns, de la cca. 70% cât deţinea în perioada preistorică la cca. 30% în
prezent.. în fiecare minut omul distrugea cca. 25 ha de pădure
Despăduririle, incendierea, păşunatul abuziv şi agricultura neraţională au generat schimbări radicale
în echilibrele şi funcţionalitatea ecosistemelor, reflectate în fenomene de gliptogeneză (alunecări de
teren), deteriorări ale condiţiilor meteo-hidrologice - inundaţii, secete pustiitoare- iar pădurile au
pierdut din capacitatea lor mediogenă, conservativă şi protectivă, fiind afectată şi funcţia lor
economică.

ocupând mari suprafeţe în Spania (10 mil. ha), Portugalia (2,5 mil. ha), Grecia şi Italia.
 În restul continentului european, împădurit în proporţie de 90% pe vremea Imperiului Roman
şi astăzi doar cu puţin peste 30%,
Extinderea deşerturilor

deşerturile sunt acum incomparabil mai extinse, ocupând, împreună cu semideşerturile, cca. 34 %
din suprafaţa uscatului. Pot fi amintite: Sahara – 777 mil. Ha
Restrângerea spaţiului de subzistenţă

suprafaţa de teren arabil disponibilă s-a redus la 0,3 ha / locuitor iar suprafaţa de pădure este
în prezent de 0,82 ha / locuitor
Dispariţia speciilor. Modificări funcţionale. Dezechilibre
au dispărut 76 de specii de animale şi câteva sute de specii de plante. Lista speciilor pe cale de
dispariţie (“Lista roşie”), include 260 de specii de animale din care 160 de păsări. Numai în Europa
33% dintre speciile de animale şi 22% dintre cele de plante sunt ameninţate cu extincţia.

Impurificări ale mediului

Poluarea are implicaţii deosebite în structura şi funcţionarea ecosistemelor iar efectele sale depind
de natura, concentraţia şi gradul de nocivitate ale agenţilor poluanţi, de condiţiile atmosferice,
capacitatea de adaptare şi rezistenţa speciilor din perimetrele afectate

1.3 Efecte ale acţiunii antropice asupra naturii în România

În ţara noastră, vegetaţia forestieră ocupa în trecut cca. 75-80% din teritoriu, iar în prezent mai
deţine doar cca. 26%.

Ca rezultat al unor concepţii de gospodărire greşite din trecut, multe păduri şi pajişti prezintă
astăzi structuri modificate, în sensul simplificării acestora. A fost afectată structura arboretelor,
compoziţia specifică, s-au restrâns speciile relict, cu posibilităţi reduse de adaptare, s-au modificat
tipurile naturale de pădure, s-a produs o “înrăşinare” excesivă. A scăzut ponderea speciilor de valoare,
, a crescut în schimb proporţia speciilor rustice – pinul silvestru sau uneori, ca urmare a greşelilor
silvotehnice, a speciilor cu valoare economică redusă şi a celor pioniere, cum sunt carpenul şi respectiv
plopul tremurător, mesteacănul. Păşunatul montan neraţional a determinat o coborâre a limitei
altitudinale superioare a pădurii până la 1300-1400 m faţă de 1800 m în Carpaţii Meridionali şi la
dispariţia, pe alocuri, a rariştilor subalpine
 Utilizarea intensivă pentru piscicultură a unor bazine hidrologice a condus la modificarea
ichtiofaunei şi mai recent la intensificarea procesului de eutrofizare.

S-a redus biodiversitatea ecosistemelor şi variabilitatea genetică a componentelor acestora.

S-au produs modificări la nivelul habitatelor prin continentalizarea climatului, s-au declanşat
procese de eroziune în suprafaţă şi în adâncime, s-a schimbat mersul proceselor pedogenetice

Ca urmare a modificărilor la nivelul biocenozei şi biotopului, a scăzut potenţialul productiv al

multor ecosisteme naturale, a fost afectată capacitatea lor de autoreglare, cu repercusiuni negative
asupra stabilităţii

Speci pe cale de disparitie : bourului (Bos primigenius), zimbrului (Bison bonasus, Capra de
munte(Capra ibex),, castorul sau brebul, al cărui nume se mai păstrează în toponimii locale (satul Brebi –
jud. Sălaj), antilopa de câmp, marmota de câmp şi cea de munte, ultima reintrodusă cu succes în unele
masive muntoase (Retezat, Rodnei).

Pasari : zăganul (Gypaëtus barbatus), vulturul pleşuv brun (Aegypius monachus – Fig. 1a) şi cel sur
(Gyps fulvus – Fig. 1b).

-cocoşului de mesteacăn (Lyrurus tetrix), relict glaciar semnalat în prezent doar în câteva nuclee din
Munţii Maramureşului, Rodnei şi Călimani.

-capră neagră (Rupicapra rupicapra). Se menţin însă populaţii viguroase în Munţii Retezat, Făgăraş,
Bucegi, Piatra Craiului iar încercările de repopulare din Rodnei şi Apuseni s-au bucurat de success

Plantele n-au avut nici ele o soartă mai bună, din consultarea “Listei roşii a plantelor superioare
din România” (Oltean, M. şi colab.,1994) rezultă că un număr de 74 de taxoni (specii sau subspecii) sunt
cu mare probabilitate dispăruti din flora ţării noastre

-Moltkia petraea, -Osmunda regalis din Munţii Harghita, -Isoëtes lacustris, o ferigă acvatică citată de
acelaşi Baumgarten din lacul de la Sântioara (jud. Cluj) a dispărut , -Potentilla clusiana din Munţii
Făgăraş şi Potentilla caulescens din Bucegi, -Saxifraga mutata ssp. mutata, colectată din mlaştina de la
Stupini

CAPITOLUL 2 PREOCUPĂRI PRIVIND CONSERVAREA NATURII

2.1 Scurt istoric al preocupărilor privind conservarea naturii la nivel mondial

-1 martie 1872, a actului de naştere a Parcului Naţional Yellowstone (S.U.A.) - primul parc naţional din
lume
 Ideea unei colaborări internaţionale în problema ocrotirii naturii, lansată la începutul secolului
XX de Paul Sarazin, demarează cu ocazia conferinţei de la Basel (1913).

La data de 5 iunie 1948, cu ocazia Conferinţei Internaţionale de Protecţie a Naturii de la

Fontainebleau, ia naştere Uniunea Internaţională de Protecţie a Naturii (U.I.P.N.), care din 1956 se
transformă în Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.).

În acelaşi an apare un nou concept, al parcurilor naturale - înfiinţate sub impulsul nevoii de
recreere a societăţii moderne industrializate

ideea imperativei necesităţi de conservare a mediului, ca bun comun, unic, al tuturor pământenilor, ea
devenind o problemă prioritară după “Conferinţa O.N.U pentru Mediul înconjurător”, desfăşurată la
Stockholm în anul 1972.

România, 12 parcuri naţionale (Apuseni, Bucegi, Călimani, Ceahlău, Cheile Bicazului-Hăşmaş,

Cheile Nerei-Beuşniţa, Cozia, Piatra Craiului, Retezat, Semenic-Cheile Caraşului, Domogled-Valea
Cernei, Rodnei) constituite sau reconfirmate prin Ordinul nr. 7/ 27.01.1990 al M.A.P.M.I. şi rezervaţia
biosferei Delta Dunării, ce însumează 841.000 ha

2.2 Scurt istoric al preocupărilor privind conservarea naturii în România

necesitatea păstrării unor peisaje de mare valoare ştiinţifică şi estetică din natură, neinfluenţate de
activitatea umană

După primul război mondial, se dezvoltă conştiinţa ecologică şi se conturează două nuclee
principale, cel bucureştean, se polarizează în jurul frumuseţilor din Munţii Bucegi. Aceasta îşi propune
realizarea primei rezervaţii floristice în Munţii Bucegi - nucleul primului parc naţional al României. Cu
toate insistenţele geografului M. Haret, această idee nu a avut ecoul necesar transpunerii în realitate.
Cel de-al doilea nucleu, clujean, necesitatea unei legi care să protejeze flora, fauna mărturiile
trecutului geologic şi, în general, frumuseţile ţării.

În anul 1928, la Cluj, are loc primul Congres al Naturaliştilor din România,

). Proiectul Parcului Naţional Retezat a fost adoptat de C. M. N. în 1934, iar constituirea acestuia a
fost publicată în Buletinul C.M.N. nr. 1-4, din anul 1935,

După cel de-al doilea război mondial, Decretul nr. 237 din 17 octombrie 1950, completat prin H.C.M. nr.
518 / 1954, hotărăşte afilierea C.M.N. pe lângă Prezidiul Academiei R.P.R. şi stabileşte faptul că
“monumentele naturii sunt bunuri ale întregului popor”, sunt create noi rezervaţii naturale, numărul
acestora ajungând în 1965 la 130, cu o suprafaţă de cca. 75.000 ha,
precum şi în Consiliul Internaţional pentru Ocrotirea Păsărilor.

În anul 1973 apare Legea nr. 9 privind protecţia mediului înconjurător care clasifică şi defineşte
ariile protejate după cum urmează: parcuri naţionale; parcuri naturale; rezervaţii naturale, de interes
botanic (b), forestier (f), geologic (g), limnologic (l), mixt (m), paleontologic (p), speologic (s), şi
zoologic (z); rezervaţii ştiinţifice; rezervaţii peisagistice; monumente ale naturii.

În perioada 1974-1990 activitatea de ocrotire a naturii din ţara noastră s-a desfăşurat sub
incidenţa următoarelor legi:

- Legea nr. 58 /1974, privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor urbane şi rurale;

- Legea nr. 4 / 1974 – legea apelor;
- Legea nr. 2 /1976 pentru adoptarea “Programului naţional de conservare şi dezvoltare a fondului
forestier în perioada 1976-2010”, ş.a

La cea de-a IV-a sesiune a Consiliului Internaţional de Coordonare a Programului “Omul şi Biosfera”,
iniţiat de U.N:E.S.C.O. în anul 1972, sesiune ce a avut loc la Paris în perioada 19-28.XI.1979, s-a propus ca
Parcul Naţional Retezat şi rezervaţiile ştiinţifice Pietrosul Mare (Munţii Rodnei) şi Roşca-Letea (Delta
Dunării) să fie incluse în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, propunere materializată la 10
ianuarie 1980

După 1990, activitatea în domeniul ocrotirii naturii cunoaşte noi reglementări legale:

- Ordinul nr. 7 / 1990 al Ministerului Apelor Pădurilor şi Mediului Înconjurător (M.A.P.M.I.);

- Legea nr. 13 /1993 prin care este consfinţită aderarea ţării noastre la Convenţia privind
conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Berna, 1979);
- Legea nr. 58 / 1994 prin care este ratificată de către România Convenţia privind diversitatea
biologică (Rio de Janeiro, 1992);
- Legea nr. 137 / 1995 – legea protecţiei mediului, modificată ulterior prin H.G. nr. 314 / 1998;
- Legea nr. 5 / 2000 – legea privind amenajarea teritoriului, care publică lista ariilor naturale
protejate de la noi, pe categorii (Anexa 1);
- Ordonanţa de urgenţă nr. 236 / 24.XI.2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor, a florei şi faunei sălbatice;
- H.G. nr. 230 / 2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor
naturale şi constituirea administraţiilor acestora ş.a.
 Lista ariilor protejate din România (Toniuc, N., Oltean, M., Romanca, G., 1992) include 586
obiective, cu o suprafaţă de 1.140.600 ha

Confuziile la nivel conceptual, statutul nesigur al multor arii protejate, nerecunoaşterea

majorităţii acestora în plan legislativ la nivel central, diferenţele arbitrare de suprafaţă de la o lucrare
la alta sunt probabil câteva dintre motivele situării României, la nivelul anului 1994, pe locul 26, într-o
ierarhizare a ţărilor europene în raport cu proporţia ariilor protejate, conform categoriilor U.I.C.N. de
gestiune

Această situaţie, dublată de scoaterea de sub regimul de ocrotire a unor suprafeţe incluse
chiar în rezervaţii integrale din cadrul unor parcuri naţionale, desfiinţarea multor zone tampon, sunt tot
atâtea motive de îngrijorare pentru organismele abilitate în domeniul conservării naturii şi au motivat
intensificarea considerabilă a preocupărilor de revizuire a reţelei naţionale de arii naturale protejate în
ultimii ani

2.3 Bazele ecologice ale conservării naturii

Mediul înconjurător (mediul ambiant) reprezintă totalitatea formelor de materie şi energie

care înconjoară sistemul biologic considerat fiind deci o entitate cu dimensiuni nelimitate ce se
desfăşoară din imediata vecinătate a sistemului până în spaţii cosmice incomensurabile (mediul general)

. Elementele component: factorii ecologici direcţi, care pot fii factorii ecologici indirecţi sau
determinanţii ecologici

În conservarea naturii trebuie avute în vedere următoarele trei principii fundamentale:

– principiul complexităţii

-principiul interdependenţei

- principiul exploatării raţionale a resurselor naturale

2.4 Tipologia ariilor naturale protejate din România

1. Rezervaţii ştiinţifice

corespund categoriei I - U.I.C.N. - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în

principal în scopuri ştiinţifice" şi au ca scop protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre
şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific. asigură un regim strict de
protecţie, prin care habitatele sunt păstrate într-o stare

  2. Parcuri naţionale
 corespund categoriei II U.I.C.N. - "Parc national: arie protejată administrată în special pentru
protecţia ecosistemelor şi pentru recreere" şi au drept scop protecţia şi conservarea unor eşantioane
reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare
deosebită, scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Managementul parcurilor naţionale
asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea
resurselor genetice şi a diversităţii biologice, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor
naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit.

3. Monumente ale naturii

corespund categoriei III U.I.C.N. - "Monument natural - arie protejată administrată în special
pentru conservarea elementelor naturale, specifice”, având ca scop protecţia si conservarea unor
elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică sau peisagistică deosebite

4. Rezervaţii naturale

corespund categoriei IV U.I.C.N. - arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată

administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire şi au ca scop protecţia şi
conservarea unor habitate şi specii. , prin măsuri active de gospodărire, pentru a asigura menţinerea
habitatelor şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice

5. Parcuri naturale

naturale corespund categoriei V U.I.C.N. - "Peisaj protejat: arie protejată administrată în

principal pentru conservarea peisajului şi recreere", de protecţie şi conservare a unor ansambluri
peisagistice, în care interacţiunea activităţilor umane cu natura, d

6. Rezervaţii ale biosferei

scop protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice.
cuprind un complex de ecosisteme fie naturale, fie rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului,
ecosisteme modificate sub influenţa omului dar care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi
umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării
durabile şi armonioase.

În cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie

ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează:

- zone strict protejate

- zone tampon

- zone de reconstrucţie ecologică,

 - zone valorificabile economic

7. Zone umede de importanţă internaţională

asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor

umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a
resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea
zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar,
1971).

8. Situri naturale ale patrimoniului natural universal

ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a
căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universal. Managementul siturilor naturale ale
patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de
ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial
cultural şi natural, de sub egida U.N.E.S.C.O.

9. Arii speciale de conservare

a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare favorabilă
habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile speciale de
conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/C.C.E. din 21 mai
1992, privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi vor face parte din reţeaua
europeană NATURA 2000, după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană.

10. Arii de protecţie specială avifaunistică

Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a
conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare favorabilă habitatele
specifice, pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. Ariile speciale de protecţie sunt
desemnate de stat, în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/C.C.E. din 2 aprilie 1979, privind
conservarea păsărilor sălbatice şi vor face de asemenea parte din reţeaua europeană NATURA 2000,
după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană.

CAPITOLUL 3 REŢEAUA NAŢIONALĂ DE ARII NATURALE PROTEJATE DIN ROMÂNIA

3.1 Consideraţii generale

Reţeaua naţională de arii naturale protejate de la 30 de obiective până în 1930, la 48 de

monumente naturale cu 55 de “rezervaţiuni” în 1944, 130 de rezervaţii în 1965, 586 de obiective
protejate în 1992, şi, mai recent (1998), 844 de arii protejate

3.2 Rezervaţii ale biosferei, parcuri naţionale sau naturale

3.2.1 Rezervaţia biosferei Delta Dunării

Delta Dunării are, potrivit legii, regim de rezervaţie a biosferei, de sit natural cu valoare de patrimoniu
natural mondial şi de zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor
acvatice (sit Ramsar de 580.000 ha

-Rezervaţia naturală Roşca – Buhaiova - cuibăreşte singura colonie mare de pelicani (Pelecanus
onocrotalus ) din Europa

- Complexul Sacalin – Zătoane

- Rezervaţia naturală Periteasca - Leahova,

3.2.2Rezervaţia biosferei Parcul Naţional Retezat

Parcul Naţional Retezat este primul parc naţional creat pe teritoriul României, prin Jurnalul
Consiliului de Miniştri nr. 593 din 22 martie 1935, iar din anul 1980 a fost inclus în reţeaua mondială a
rezervaţiilor biosferei.

Parcul Naţional Retezat, de la o suprafaţă iniţială de cca 13.000 ha (1935), majorată ulterior la cca.
20.000 ha (1965), a ajuns să ocupe în prezent (Tab.1) 38.047 ha, ce include:

- rezervaţia ştiinţifică Gemenele cu o suprafaţă de 1630 ha (4%), unde se găseşte Casa-laborator cu

acelaşi nume
- o zonă centrală cu 16.867 ha (44%)
- o zonă tampon de 19.550 ha (52%)
În ce priveşte flora şi vegetaţia după date relativ recente, în Munţii Retezat vegetează
1186 specii de cormofite (plante superioare) şi 104 subspecii.

Comoara floristică a acestui etaj rămâne însă vulturica, genul Hieracium al cărui centru
genetic este aici în Retezat, el fiind reprezentat prin numeroşi taxoni, răspândiţi în marea lor majoritate
în etajul subalpin, din care 33 sunt endemici iar 17 sunt citaţi numai din acest masiv muntos.
 Dintre cei 55 de taxoni endemic se Numara: Achillea oxyloba ssp. schurii, Atamantha turbith ssp.
hungarica, Barbarea vulgaris ssp. lepuznica, prezentă doar în masivele Retezat şi Godeanu, Campanula
carpatica, Cardamine glanduligera, Festuca pachyphylla, Gypsophila petraea, Hepatica transsilvanica,
Linum uninerve, macul galben -Papaver alpinum ssp. corona sancti-stephani şi altele.

Doi dintre taxonii endemici cresc numai aici în Retezat – Centaurea phrygia ssp retezatensis şi
Draba dorneri – endemit al Retezatului strict proteja

3.2.3 Rezervaţia biosferei Parcul Naţional Pietrosul Rodnei

Ideea constituirii unui parc naţional în Munţii Rodnei s-a conturat încă din anul 1920

Începând cu anul 1980, Rezervaţia Pietrosul Mare dobândeşte, aşa cum s-a mai arătat dealtfel,
statutul de rezervaţie a biosferei, iar prin Ordinul nr. 7/1990 al M.A.P.M.I este încadrată în categoria
Parcurilor Naţionale iar suprafaţa, menţionată în respectivul act legislativ, este de 56.700 ha.
În prezent, conform precizărilor din Anexa 1 a Legii nr. 5 / 2000, Parcul Naţional Rodna are o
suprafaţă de 46.399 ha, remarcându-se deci o reducere de aproape 20.000 ha faţă de ceea ce prevedea
studiul de constituire realizat în anul 1974.

În cadrul parcului sunt constituite următoarele rezervaţii naturale:

-Pietrosul Mare, -Ineu-Lala, -Bila-Lala, -Izvorul Bătrâna

Masivul Rodnei este conservator de relicte glaciare floristice. plantelor ce vegetează numai în Munţii
Rodnei fac parte:

- Lychnis nivalis (syn. Silene nivalis, , specie vulnerabilă/rară , Saussurea porcii

3.2.4. Parcul Naţional Piatra Craiului

Ordinul nr. 7/1990 al M.A.P.M.I. consfinţeşte înfiinţarea Parcului Naţional Piatra Craiului,
suprafaţa reducându-se , în raport cu studiul de constituire la 14.800 ha, suprafaţă ce se menţine şi în
prezent, conform prevederilor Anexei 1 a Legii nr. 5 / 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului naţional – secţiunea a III-a – zone protejate.

În cadrul parcului sunt incluse următoarele rezervaţii naturale:

- Zona carstică Cheile Dâmboviţa-Dâmbovicioara-Brusturet, situată în raza localităţilor Rucăr şi
Dâmbovicioara – 2000 ha
- Piatra Craiului, din raza oraşului Zărneşti – 1459 ha
- Cheile Zărneştiului, arondate comunei Moieciu, cu o suprafaţă de 109,8 ha
- Peşterile Dâmbovicioara, Uluce şi Stanciului cu 0,5 ha fiecare.
Dintre speciile endemice, două cresc numai aici:

garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus, o ciuboţică (Primula wulfeniana ssp.

Baumgarteniana

speciile ocrotite, vulnerabile sau rare, se pot menţiona: floarea de colţ (Leontopodium alpinum),
ghinţura galbenă (Gentiana lutea), bulbucii de munte (Trollius europaeus), sângele voinicului (Nigritella
rubra şi Nigritella nigra), smârdarul (Rhododendron myrtifolium), tisa (Taxus baccata), tulichina (Daphne
cneorum), iedera albă (Daphne blagayana), Aubrieta intermedia

dintre speciile ocrotite apare râsul (Lynx lynx) şi capra neagră (Rupicapra rupicapra), reprezentată printr-
o populaţie valoroasă.

Dintre păsările ocrotite, este demnă de remarcat prezenţa acvilei de munte (Aquila chrysaëtos),
menţionată în zona Făgăraş-Piatra Craiului de către V. Ciochia (1994), a fluturaşului de stâncă
(Tichodroma muraria) şi cocoşului de munte (Tetrao urogallus), ş.a.

3.2.5 Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei

) o suprafaţă de 60.100 ha

Dintre numeroasele specii endemice (33) de plante se pot menţiona: Athamantha turbith ssp.
hungarica, două specii de clopoţel (Campanula crassipes şi C. kladniana), colţişorul (Cardamine
glanduligera), garofiţe (Dianthus giganteus ssp. banaticus, D. henteri), Galium baillonnii, o specie de
in (Linum uninerve), o specie de sorb (Sorbus dacica), fost endemit al Munţilor Apuseni, identificat mai
recent şi în Munţii Mehedinţi, Micromeria pulegium, o ciuboţică (Primula auricula ssp. serratifolia –
Fig.14),pinul negru de Banat (Pinus nigra ssp. banatica – Fig.15) şi o altă specie de sorb (Sorbus
umbellata ssp. banatica) ultimele patru cu areal limitat la sud-vestul ţării (Banat şi sud-vestul
Olteniei).
 Dintre speciile lemnoase rare, termofile, care vegetează în zonă, se pot aminti: alunul turcesc
(Corylus colurna), scumpia (Cotinus coggygria), cărpiniţa (Carpinus orientalis), liliacul (Syringa vulgaris) şi
ghimpele pădureţ (Ruscus aculeatus).

Sub raport faunistic, se remarcă speciile de reptile rare şi protejate – vipera (Vipera berus), vipera
cu corn (Vipera ammodytes) precum şi ţestoasa de uscat bănăţeană – Testudo hermanni, ultimele două
fiind incluse în lista speciilor strict protejate conform Convenţiei de la Berna.

3.2.6 Parcul Natural Bucegi

Prima propunere de constituire a unui parc naţional în acest masiv muntos datează din 1938 şi
îi aparţine geografului Mihai Haret
– rezervaţia principală
– rezervaţia Peştera Ialomiţei
– rezervaţia Zănoaga
Studiul de constituire a Parcului Naţional Bucegi a fost realizat, aşa cum s-a mai arătat, în anul
1974
Parcul Naţional Bucegi a fost însă legal constituit mult mai târziu, prin Ord. nr. 7/1990 al
M.A.P.M.I.,
Include următoarele rezervaţii:

- Abruptul prahovean al Bucegilor, din raza localităţilor Sinaia şi Buşteni, cu o suprafaţă de 3478 ha
- Colţii lui Barbeş (Sinaia) cu 1513 ha
- Bucegi (Abruptul Bucşoiu, Mălăieşti, Gaura), situată în raza teritorială a oraşului Râşnov şi a
comunelor Bran şi Moieciu, cu o suprafaţă de 1634 ha
- Locul fosilifer de la Vama Strunga (com. Moieciu), 10 ha.
Prin H.G. nr. 230/2003 două dintre parcurile naţionale existente la momentul respectiv –
Munţii Bucegi şi Apuseni - îşi pierd acest statut şi devin parcuri natural

O remarcabilă sinteză a acestor cercetări a realizat dr.doc. Al. Beldie (1967) în lucrarea cu
caracter monografic “Flora şi vegetaţia Munţilor Bucegi”, adaugând, pe baza cercetărilor proprii,
efectuate timp de mai bine de 30 ani, numeroase contribuţii personale.

1185 specii de plante cu 60 de subspecii cca. 30% din flora României.

 numărul foarte mare de endemite româneşti, carpatice sau chiar ale Bucegilor. Dintre cei
peste 70 de taxoni endemic

Numai din Munţii Bucegi sunt citate în flora ţării noastre următoarele specii: Festuca tatrae,
Lomatogonium carinthiacum o salcie subarbustivă (Salix myrtilloides), Poa molinerii ssp. glacialis pare
să îşi păstreze deocamdată statutul de endemit al Bucegilor.

3.3.1 Rezervaţii forestiere

3.3.1.1 Conservarea pădurilor

Protejarea pădurii este justificată şi de necesitatea conservării biodiversităţii, întrucât

pădurile existente sunt depozitarele unei înalte diversităţi genetice şi ecologice

Prognozele potrivit cărora mileniul trei va fi un mileniu al lemnului şi al revoltei faţă de materialele
sintetice, precum şi contextul social, economic şi politic actual din România, îngrijorările profunde
generate de preocupările de retrocedare a pădurilor către foştii proprietari, justifică încă o dată
amplificarea demersurilor pentru protejarea dar şi dezvoltarea pădurilor, indiferent de natura
proprietăţii asupra lor.

3.3.2. Codrul secular Slătioara

Au o suprafaţă de 1064,2 ha

Codrul secular Slătioara este o pădure alcătuită în principal din molid (Picea abies), brad
(Abies alba) şi fag (Fagus sylvatica), care constituie arborete de amestec, dar se întâlnesc şi brădete, în
partea inferioară sau molidişuri,

Între speciile endemic: Silene zawadzki, (Hieracium pojorîtense

Dintre speciile ocrotite, sunt demne de menţionat floarea de colţ (Leontopodium alpinum),
papucul doamnei (Cypripedium calceolus) şi tulichina pitică (Daphne cneorum -

3.3.3 Pădurea Letea

este una dintre ariile protejate incluse în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării ocupă 2.825,0 ha.

speciile care alcătuiesc pădurea specii importante frasin pufos F. palissae), liană est-
mediteraneană (Periploca graeca
 Fauna

la ora actuală locurile sale de cuibărit se reduc la Delta Dunării

3.4 Rezervaţii floristice

3.4.1. Mlaştina eutrofă de la Hărman]

Rezervaţia adăposteşte o floră bogată, cu unele relicte glaciare –

Vegetaţia mlaştinii este dominată de asociaţiile

edificate de bumburez (Schoenus nigicans), iarba albastră
(Molinia caerulea), care s-a extins mult în ultimii ani, diferite
specii de rogoaze (Carex davalliana, C. gracilis, C. hostiana),
rogozul mare (Cladium mariscus), dezvoltat abundent şi
viguros, precum şi trestia (Phragmites australis).

Dintre rarităţile floristice trebuie menţionată în primul rând jimla Ţării Bârsei (Armeria
maritima ssp. Barcensis

3.4.2 Poienile cu narcise din “Dumbrava Vadului”

Ea constă dintr-o pădure “dumbrăvită” de stejar (Quercus robur), situată în raza satului Vad, din cadrul
comunei Şercaia (jud. Braşov), cu o suprafaţă de 394.9 ha, una dintre puţinele păduri de acest tip,
păstrate ca mărturie, din Ţara Făgăraşului.

3.5. Rezervaţii faunistice

3..5.1 Rezervaţia Valea Vâlsanului

Această rezervaţie este situată în bazinul superior al Văii Vâlsanului, în raza localităţilor Muşăteşti,
Brăduleţ, Arefu şi Nucşoara, şi are o suprafaţă de 10.000 ha.
Principalul obiectiv avut în vedere la constituirea acestei arii protejate a fost acela de a
salva de la dispariţie, o specie endemică de peşte, ce trăieşte, în prezent, numai într-un sector limitat din
albia văii Vâlsanului,între Muşăteşti şi Lacul Vâlsan, şi anume aspretele (Romanychtis valsanicola

3.5.2 Rezervaţia Cornedei – Ciungii Bălăsânii

 800,0 ha consituie ocrotirea cocoşului de mesteacăn (Lyrurus tetrix – ocrotirea şi conservarea
jnepenişurilor maramureşene, Efectivul de cocoş de mesteacăn, considerabil diminuat, era
apreciat la nivelul anului 1977 la circa 50 de exemplare,

CAPITOLUL 4 PLANTE ŞI ANIMALE OCROTITE

4.1 Plante endemice, rare şi ocrotite

Extinct (Ex) – dispărut.

Endangered (E) – periclitat.

Vulnerable (V) – vulnerabile

Rare (R) – rare.

Indeterminate (I) – nedeterminat.

Insufficiently known (K) – insuficient cunoscut

Out of danger (O) – în afară de pericol

Not threatened (Nt) – neameninţat.

Figurează ca ocrotite pe teritoriul întregii ţări următoarele specii: -tisa (Taxus baccata); - zâmbrul (Pinus
cembra); - angelica (Angelica archangelica); - ghinţura galbenă (Gentiana lutea); - floarea de colţ
(Leontopodium alpinum); - papucul doamnei (Cypripedium calceolus)

4.2Animale endemice, rare şi ocrotite

În prezentarea ariilor protejate din diferite categorii U.I.C.N. au fost deja menţionate o serie de specii
animale rare, endemice sau ocrotite şi o bună parte dintre acestea vor fi de reluate în partea a II-a a
cursului de Conservare a mediului şi a biodiversităţii. În acest paragraf vor fi totuşi amintite unele specii
animale a căror ocrotire şi conservare este reglementată prin convenţii internaţionale semnate de
România. În acest sens, în lista de specii strict protejate a Convenţiei de la Berna sunt incluse, dintre
mamifere – lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos), vidra (Lutra lutra), nurca (Mustela lutreola), pisica
sălbatică (Felis silvestris), delfinul (Delphinus delphis) ş.a, dintre păsări – berzele (Ciconia nigra şi C.
ciconia), pelicanii (Pelecanus onocrotalus, P. crispus), cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus), egreta
mică (Egretta garzetta), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), stârcul galben şi cel roşu (Ardea
ralloides şi respectiv A. purpurea), călifarul alb şi cel roşu (Tadorna tadorna şi T. ferruginea), codalbul
(Haliaëtus albicilla), acvila de munte (Aquila chrysaëtos), dropia (Otis tarda) şi foarte multe alte specii,
dintre reptile – broasca ţestoasă dobrogeană (Testudo graeca) şi cea bănăţeană (T. hermanni), şarpele
de nisip (Coluber jugularis), vipera cu corn şi cea de stepă (Vipera ammodytes şi respectiv V. ursinii), etc.