Grecu Andreea

GT 33

Vegetația de pădure din România

Pădurile ocupă, în prezent, circa 32% din teritoriul ţării, ele compunându‐se din
peste 200 specii de arbori, aproximativ 1000 specii de plante ierboase, apoi numeroase
specii de ciuperci, muşchi, licheni, alge.

http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_eBiosistem_articole_etajele_de_vegetatie_MED

Zona nemorală

 Corespunde ariei de desfăşurare a pădurilor de foioase din cadrul zonei

geografice temperate;

 Cuprinde unităţi de câmpie, dealuri, podişuri şi rama montană, desfăşurate între

250 m şi 1000 m;

Include:

 cea mai mare parte a Podişului Moldovei;

 două fragmente în Dobrogea (în nord-vest şi sud-vest);

 Podişurile Getic şi Mehedinţi;

Grecu Andreea
GT 33

 Depresiunea Colinară a Transilvaniei;

 Subcarpaţii şi Dealurile de Vest în întregime;

 sectoarele înalte din câmpii la contactul cu dealurile.

După unităţile din zonele biogeografice anterioare, cele din zona nemorală
se înscriu ca importante areale de exercitare a presiunii antropice, mai ales prin
defrişări pe suprafeţe întinse pentru diferite activităţi economice şi extinderea
aşezărilor. Până la altitudini de 500 m, peste 70% din spaţiul acestora este folosit
pentru aşezări şi culturi de câmp, livezi, vii şi fâneţe etc. La altitudini mai mari ele
sunt legate îndeosebi de exploatările forestiere, extinderea fâneţelor şi păşunilor etc.
În cadrul zonei, în funcţie de tipurile de formaţiuni forestiere care s-au impus pe
diferite trepte de altitudine, se diferenţiază câteva etaje:

Etajul pădurilor de stejar

 Se desfăşoară la altitudini de 150-350 m şi local până la 400 m sub forma unei

fâşii larg dezvoltată în sudul, estul şi vestul ţării.

 Climatul mai umed (centru, vest) sau mai arid (est) influenţează impunerea
speciei forestiere principale, dar şi alcătuirea stratelor arbustiv şi ierbos.

În Podişul Moldovei şi local în Podişul Transilvaniei sunt păduri de stejar

pedunculat, favorabile unui climat mai uscat. În vestul şi sudul ţării, cu nuanţă
climatică mai umedă, sunt păduri de cer şi gârniţă în amestec sau în care
precumpăneşte una din specii (cerul în vest şi gârniţa în sud). Alături de acestea
întâlnim carpen, tei, paltin de câmp, arţar, ulm, cireş, măr şi păr pădureţ etc.

Etajul pădurilor de gorun

 Este caracteristic dealurilor şi podişurilor desfăşurate la 400-650 m, dar se

dezvoltă în amestec şi la altitudini mai mici (cu cer, gârniţă) sau mai mari (cu
fag).

 Pădurile de gorun sunt destul de compacte, iar elementele care se asociază au

caracter secundar, de multe ori reprezentând un nivel arboricol inferior (ulm,
paltin, frasin, tei, măr şi păr pădureţ).

 Dacă în Transilvania şi Dealurile de Vest precumpăneşte specia de gorun central

europeană, în Banat, Podişul Moldovei şi sudul ţării abundă specia balcanică.

Elementele termofile legate de regiunile cu nuanţe climatice mai calde

(Banat, Oltenia, Dobrogea) sunt reprezentate atât de stejar, dar mai ales de arbuşti
precum mojdreanul, cărpiniţa, cornul, scumpia etc.
Grecu Andreea
GT 33

Etajul pădurilor de fag

 S-a individualizat în a doua parte a holocenului, în condiţiile în care evoluţia

climatului a permis pătrunderea din Europa centrală a acestei specii, care treptat
a luat locul carpenului în formaţiunile boreale.

 Etajul propriu-zis se desfăşoară între 800 şi 1100 m;

În funcţie de condiţiile locale, de natură climatică, limitele sale pot urca (pe
versanţii sudici din Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului ajung la 1300-1400 m)
sau coborî (pe versanţii depresiunilor Oaş, Maramureş, a celor din vestul Munţilor
Apuseni până la 400-450 m; poziţia cea mai joasă este în Defileul Dunării la sub 100
m. Sunt păduri compacte în componenţa cărora mai intră şi paltinul, carpenul, ulmul;
La limita superioară se îmbină cu coniferele (fagii domină pe versanţii însoriţi, iar
molizii sunt concentraţi pe fundul văilor, depresiunilor, dar şi pe versanţii umbriţi), iar
la baza etajului cu gorunul.

În estul Carpaţilor Orientali cea mai largă dezvoltare o au pădurile de

amestec alcătuite din molid şi fag, iar cea dintre fag şi gorun în vestul Carpaţilor;

 Arbuştii şi vegetaţia ierboasă au o desfăşurare mai mare în pădurile de la

altitudini coborâte, fiind însă mai slab reprezentate pe culmile înalte (socul,
alunul, cornul, sângerul, iar la înălţimi mai mari afinul).

Etajul pădurilor de molid

 Se desfăşoară în spaţiul carpatic, căruia îi revine peste 6% din suprafaţa ţării.

 Pădurile de conifere se desfăşoară unitar, în medie între 1300 m şi 1700 m:
În Carpaţi, se detaşează ca un etaj evident (în Carpaţii Orientali de la graniţă şi până
la Valea Trotuşului) aproape continuu; În Carpaţii de Curbură şi Carpaţii Meridionali
(caracter insular), dar cu extindere variată de la un grup montan la altul şi în partea
centrală a Munţilor Apuseni).

Regional, limitele variază, fiind influenţate de nuanţele climatice. Astfel,

limita inferioară în masivele sudice este la 1300 -1400 m, iar în cele din nord la 1200
- 1300 m; La acestea apar deosebiri determinate de expunerea versanţilor. Limita
superioară: 1800-1900 m. Această situaţie este determinată de extinderea prin
defrişări a pajiştilor montane, folosite ulterior pentru păşunat. Pădurile de molid
înaintează altimetric în lungul văilor în spaţiul subalpin.
De asemenea, acestea intră în amestec cu fagul creând un subetaj la 1100-1300 m
şi chiar mai jos în unele depresiuni.
Grecu Andreea
GT 33

Pădurile de conifere sunt predominant alcătuite din molid, în unele dintre

acestea păstrându-se exemplare seculare (M. Rarău, Giumalău, Buzăului).

Molidului i se asociază şi alte specii de conifere:

o La înălţimi mai mari sunt pâlcuri de zadă;

o Pe versanţii şi platourile însorite apar bradul, pinul.
o Secundar, există paltin de munte, mesteacăn, iar pe fundul văilor aninul de
munte.
o Local, în unele masive (ex. Retezat) apar pe culmile înalte şi pâlcuri de
zâmbru

Bibliografie
 Ielenicz, M., 2005, Geografia fizică a României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Proiectul pentru învăţământul rural, ISBN 973-0-04221-7.

 Pătroescu, M., 1987, Succesiunea zonelor şi etajelor de vegetaţie din R. S.

România, în Sinteze Geografice, Tip. Univ. Bucureşti, Bucureşti.