EXPLOATAREA PĂDURILOR I

Prof. dr. ing. Câmpu V. Răzvan

 CUPRINS

1. Noțiuni generale

2. Resursa de masă lemnoasă

3. Recoltarea lemnului

4. Colectarea lemnului

5. Fasonarea primară

6. Transportul tehnologic

7. Fasonarea sortimentelor de lemn brut

 1. Noțiuni generale

1.1. Rolul și definirea exploatării pădurilor

1.2. Structura procesului de producție

1.3. Elemente caracteristice ale procesului de producție

1.4. Principiile organizării activității de exploatare a pădurilor

 1.1. Rolul și definirea exploatării pădurilor
Necesitatea extragerii masei lemnoase din pădure este impusă, pe de o parte, de aplicarea măsurilor
culturale, iar pe de altă parte, de satisfacerea cerinţelor societăţii privind consumul de lemn industrial şi
casnic, dar şi de alte cerinţe sociale. Intervenţiile făcute în acest sens în viaţa arboretelor au, deci, un triplu
rol:
- silvicultural - de aplicare a măsurilor de gospodărire preconizate;
- economic - de valorificare a masei lemnoase rezultate şi a altor produse ale pădurii;
- social - de asigurare a unor locuri de muncă, de păstrare a unor tradiţii locale etc.
Armonizarea celor trei interese constituie esenţa activităţii silvicultorului şi se concretizează prin
aplicarea conceptului de gestionare durabilă a pădurilor.
Lemnul acumulat în mod natural în arborii pe picior care urmează să fie valorificaţi nu are valoare
economică, în sine. Aceasta deoarece arborele are forme care nu corespund posibilităţilor şi nevoilor de
valorificare şi, în plus, este amplasat în locuri greu accesibile sau inaccesibile pentru beneficiarii de masă
lemnoasă. Apare deci necesitatea asigurării condiţiilor optime de valorificare a masei lemnoase sau altfel spus
de punere în valoare a acesteia. Prin punerea în valoare se înţelege transformarea arborelui extras din fondul
forestier în piese cu forme, dimensiuni şi calitate cerute de utilizatori şi, totodată, transferul pieselor
rezultate de la locul natural de acumulare - la cioată - în puncte de unde beneficiarii pot să se aprovizioneze.
Condiţiile de lucru şi obiectivele urmărite prin extragerea masei lemnoase fac ca activităţile prin care
aceasta se realizează să se desfăşoare după principii, metode şi procedee de lucru ce definesc un domeniu
distinct de activitate - exploatarea pădurilor.
 1.2. Structura procesului de producție

Realizarea, în condiţii optime, a obiectivelor economice şi silviculturale, impun o structură a

procesului de producţie adaptată condiţiilor de lucru şi concepţiei de organizare specifice ţării
noastre.
Activitatea de exploatare trebuie să fie, pe de o parte, rentabilă din punct de vedere
economic, adică cheltuielile de exploatare să nu depăşească un anumit nivel, acceptat de
societate la un moment dat, iar pe de altă parte, să se desfăşoare astfel încât să nu producă, în
arboretul în care se intervine, prejudicii care să depăşească pragul de suportabilitate al
ecosistemului respectiv.
Ideea de bază, în organizarea procesului de producţie, este aceea de mecanizare, într-o
proporţie cât mai mare, a lucrărilor de exploatare şi de reducere la minimum a lucrărilor specifice
desfăşurate în pădure. Se răspunde în acest fel necesităţilor de rentabilizare a lucrărilor şi de
diminuare a prejudiciilor. Gândită în acest fel, structura procesului de producţie cuprinde mai
multe etape succesive, care se desfăşoară în condiţii de lucru specifice având, fiecare, un obiectiv
propriu.

Recoltarea, procesul tehnologic prin care se realizează fragmentarea arborilor marcaţi, se

desfăşoară integral în parchet. Fragmentarea se face astfel încât să se asigure deplasarea masei
lemnoase în concordanţă cu cerinţele impuse de tratament, condiţiile de teren şi mijloacele de
colectare folosite.
Colectarea, procesul tehnologic prin care se asigură deplasarea pieselor de lemn, rezultate în
urma recoltării, de la cioată până lângă o cale permanentă de transport - se realizează printr-o
concentrare progresivă a masei lemnoase pe suprafaţa parchetului. Astfel, se creează condiţii de
mecanizare a acestui proces. Căile de colectare (drumuri de vite, drumuri de tractor, instalaţii cu
cablu, instalaţii de alunecare) au caracter pasager şi sunt amenajate în concordanţă cu condiţiile
concrete de lucru.

Lucrările din platforma parchetului reprezintă procesul prin care se pregăteşte masa lemnoasă
colectată în vederea transportului tehnologic. Această pregătire are drept scop principal
asigurarea condiţiilor impuse de folosirea la capacitate a mijloacelor de transport şi se desfăşoară
în platforma parchetului.

Transportul tehnologic constituie procesul prin care masa lemnoasă este deplasată din platforma
parchetului în centrele de sortare şi preindustrializare. Deplasarea se face pe căi permanente de
transport (drumuri auto forestiere, căi ferate forestiere, drumuri publice).

Lucrările din centrele de sortare reprezintă procesul tehnologic prin care se asigură sortarea şi
definitivarea fasonării masei lemnoase, până la obţinerea sortimentelor de lemn brut, sortimente
ce reprezintă produsele finale ale exploatării. Centrele de sortare, în care se desfăşoară acest
proces, au caracter permanent şi deservesc, simultan, suprafeţe din fondul forestier
corespunzătoare unui număr mare de parchete.

Transportul comercial constituie procesul prin care sortimentele de lemn brut sunt deplasate din
platforma parchetului sau centrele de sortare la beneficiari.
 1.3. Elemente caracteristice procesului de producție
Procesul de producție al exploatării pădurilor se caracterizează prin elemente specifice ce țin de
particularitățile de desfășurare ale acestui proces, și anume:
- Obiectivul exploatării - punerea în valoare a masei lemnoase din arborii marcați și crearea
unor condiții optime de regenerare și dezvoltare a arboretelor.
- Obiectul muncii - la recoltare este arborele marcat, iar la celelalte procese tehnologice, piesele
de lemn rezultate în urma fragmentărilor impuse de condițiile de transport și livrare.
- Procesele de bază - Procese de muncă – tăierea, prin care se realizează fragmentarea masei
lemnoase și transportul care asigură deplasarea masei
lemnoase între puncte impuse de punerea în valoare a
acesteia;
- Procese naturale – uscarea, crăparea, alterarea etc.
- Caracteristicile materiei prime
- produse principale – reprezentate de arbori care se extrag la vârsta exploatabilității, cu
scopul de a se asigura condițiile necesare regenerării arboretelor. Masa lemnoasă exploatată se
caracterizează prin volume mari la hectar și pe fir, iar calitatea lemnului este în general
superioară;
- produse secundare - constituite din arbori care se extrag pe parcursul vieții arboretelor,
începând cu stadiul de păriș și până cu 10...20 de ani înainte de vârsta exploatabilității, cu
scopul de a dirija dezvoltarea arboretelor corespunzător țelului de gospodărire propus. Masa
lemnoasă exploatată se caracterizează prin volume mici la hectar și pe fir, iar calitatea
lemnului este în general inferioară;
 - produse accidentale (precomptabile) – constituite din masă lemnoasă ce trebuie să se
extragă pe parcursul vieții arboretelor, în momente neprevăzute, ca urmare a unor calamități
naturale:
- produse accidentale I – provenite din arborete de codru cu vârsta mai mare de 60 de
ani, precum și din arborete de plopi euroamericani sau crâng, cu vârsta mai mare de 10
ani. Se asimilează cu produsele principale;
- produse accidentale II - provenite din arborete de codru cu vârsta mai mică de 60 de
ani, precum și din arborete de plopi euroamericani sau crâng, cu vârsta mai mică de 10
ani. Se asimilează cu produsele secundare.

- produse de igienă (neprecomtpabile) – constutuite din arbori izolați, uscați, rupți sau doborâți
de vânt sau zăpadă. Se extrag volume mici la hectar (< 1 m 3/an/ha) cu lemn de calitate
inferioară. Se asigură astfel igienizarea pădurii.

- Condițiile de lucru – caracterul pasager al lucrărilor de exploatare, suprafața mare pe care se

desfășoară lucrările de exploatare, influența directă a factorilor naturali (fizico geografici, de
vegetație precum și a factorilor silvotehnici și tehnico-economici)

- Produsele exploatării – respectiv sortimentele de lemn brut și serviciile aduse arboretelor.

 1.4. Principiile organizării activității de exploatare a pădurilor

-Principiul conservării și dezvoltării fondului forestier – derivă din sarcina silvicultorilor, de a

asigura menținerea pădurii în limitele actuale, deci să conserve fondul forestier și, în același timp, de a
o gospodării astfel încât să-i sporească continuu calitatea, respectiv efectele economice și ecologice,
deci să dezvolte fondul forestier.
-Principiul integrării lucrărilor de exploatare în cerințele de gospodărire a pădurilor – Soluțiile
de lucru adoptate la nivelul unui parchet trebuie să corespundă cerințelor de gospodărire astfel încât
după executarea acestor lucrări să se obțină, în arboretele în care s-a intervenit, condițiile de dezvoltare
sau regenerare urmărite.
-Principiul valorificării integrale și superioare a lemnului – În proiectarea, organizarea și
desfășurarea activitățiilor de exploatare a pădurilor trebuie să se găsească soluțiile prin care pierderile
de lemn să se reducă cât mai mult. Rezolvarea acestui deziderat constă din desfășurarea adecvată a
operațiilor în concordanță cu condițiile concrete de lucru din fiecare parchet și din găsirea unor soluții
de exploatare și valorificare a lemnului de mici dimensiuni în condiții economice și ecologice
acceptabile.
-Principiul rentabilității economice – atingerea obiectivelor economice și ecologice ale exploatării
sunt în egală măsură obligatorii, dar recuperarea cheltuielilor se face numai pe seama valorii
sortimentelor de lemn brut realizate. Prin urmare trebuiesc găsite soluții prin care exploatarea pădurilor
să fie rentabilă din punct de vedere economic. Soluția este reprezentată de proiectarea și organizarea
lucrărilor de exploatare în concordanță cu condițiile concrete de lucru, finalizată cu o sortare maximală,
atât cantitativ cât și calitativ. Valorificarea, la un nivel maxim, a calităţii lemnului este una din căile
importante de eficientizare a sectorului forestier. Atingerea acestui obiectiv se poate realiza printr-o
evaluare corectă a calităţii lemnului corespunzător proporţiei, mărimii şi gravităţii defectelor
caracteristice.
 2. RESURSA DE MASĂ LEMNOASĂ

În pezent fondul forestier mondial însumează 3,8 mld. ha, de pe care se recoltează anual cca 4,1 mld. m 3,
însemnând o medie de 1,1 m3/an/ha.

Pădurile României, cu o suprafaţă de 6,3 (7,038) mil. ha, oferă anual spre exploatare cca 16 (18) mil. m3,
însemnând în medie o cantitate recoltată de 2,5 (2,6) m3/an/ha.

Suprafaţa fondului forestier naţional reprezintă cca. 27 % din suprafaţa României şi este alcătuit din: păduri,
terenuri pentru împăduriri şi administraţie silvică, căi permanente de transport, cursuri de apă, pepiniere şi poieni.

Distribuţia geografică a pădurilor ţării este următoarea: 10% la câmpie, 30% la deal şi 60% la munte.

Ponderea speciilor şi a grupelor de specii importante pe suprafaţa fondului forestier este: 30% răşinoase, 30%
fag, 20% cvercinee, 15% diverse tari şi 5% diverse moi.

Creşterea medie a pădurilor ţării este de 4,6 (8,46) m3/an/ha. Pentru principalele specii şi grupe de specii
creşterile anuale au următoarele valori: 6,2 (10,86) m3/an/ha pentru răşinoase, 4,8 (8,98) m3/an/ha pentru fag, 2,9
(7,24) m3/an/ha pentru cvercinee, 3,9 (6,03) m3/an/ha pentru foioase tari şi 4,4 (7,38) m3/an/ha pentru foioase moi.

Volumul de masă lemnoasă pe picior în pădurile din ţara noastră este estimat la 1,3 (2,355) mld. m3, din care: 38
(32)% răşinoase şi 62 (68)% foioase.

Fondul forestier dispune de 42,2 mii km căi permanente de transport, ceea ce corespunde unui indice mediu de
desime de 6,7 m/ha. În ceea ce priveşte accesibilitatea pădurilor, se constată că pentru o distanţă maximă de
colectare de 2 km, din totalul de 6,3 mil. ha, pot fi considerare accesibile 4,1 mil. ha (65%), restul de 2,2 mil. ha
(35%) fiind considerate inaccesibile.
12
 Posibilitatea pădurilor din ţara noastră este de 16 mil. m 3/an, situându-se sub nivelul
creşterilor curente anuale (58,623) mil. m3/an şi se justifică în primul rând prin necesitatea
realizării unei echilibrări a repartiţiei pădurilor pe clase de vârstă.
Volumele ce urmează a fi exploatate anual sunt constituite din: 57% produse principale,
28% produse secundare şi 15% produse accidentale neprecomtabile.
Calitatea masei lemnoase ce se pune în valoare anual depinde de specie, de starea de
sănătate a arborilor marcaţi, de vârsta arboretelor şi natura produselor.
Valoarea economică a speciilor forestiere depinde, în primul rând, de calitatea lemnului, dar
şi de posibilităţiile de valorificare ale industriei de prelucrare.
Resursa de masă lemnoasă disponibilă la un moment dat depinde de creşterile curente ale
arboretelor din fondul forestier şi de posibilitatea stabilită ca rezultat al acestor creşteri şi a
politicii forestiere promovată într-o anumită perioadă.
Masa lemnoasă acumulată prin creşterile anuale se repartizează diferit într-un arbore:
- răşinoase: 73% în trunchi; 4% în crăci; 7% în coajă; 16% în cioată şi rădăcini;
- foioase: 62% în trunchi; 12% în crăci; 6% în coajă; 20 % în cioată şi rădăcini.

13
 În general, dintr-un arbore se utilizează partea aeriană, situată deasupra nivelului de
doborâre. Acest volum, înscris în actul de punere în valoare (A.P.V.) include volumul trunchiului
şi volumul crăcilor, ceea ce reprezintă, din volumul total al unui arbore, cca. 81% pentru
răşinoase şi 79% pentru foioase.

Grupa de Repartizarea masei lemnoase din A.P.V., în %

specii Sortimente de Coaja Pierderi de Resturi de
lemn lemnului de exploatare exploatare
lucru
Răşinoase 85 10 3 2
Foioase 89 7 2 2

Volumul înscris în A.P.V. este pus în valoare prin activitatea de exploatare a pădurilor sub
formă de sortimente de lemn brut. Datorită condiţiilor specifice de desfăşurare a acestui proces,
masa lemnoasă din A.P.V. nu este transformată integral în sortimente de lemn brut, o parte din
aceasta regăsindu-se la sfârşitul procesului de producţie în resturi şi pierderi de exploatare.
Resursa de masă lemnoasă pentru industria de prelucrare, cunoscută sub denumirea de
sortimente de lemn de lucru, este inclusă în categoria sortimente de lemn şi reprezintă din acestea
cca. 95% la răşinoase şi 80% la foioase.

14
3. Recoltarea lemnului
3.1. Aspecte generale

Recoltarea constituie procesul tehnologic prin care arborii marcaţi sunt fragmentaţi prin
operaţii specifice, astfel încât să se creeze, sub aspect economic şi ecologic, condiţii favorabile
de deplasare a lemnului la colectare.
Fragmentarea se realizează prin tăiere în cadrul operaţiilor de doborâre, curăţire de crăci şi
secţionare.
Obiectivul urmărit prin acest proces tehnologic este transformarea arborelui marcat în piese cu
forme şi dimensiuni optime sub aspectul cerinţelor impuse de deplasarea lemnului la colectare.
Operaţiile se desfăşoară integral în parchet, în condiţii naturale de teren, sub influența directă a
factorilor climatici.

3.2. Mijloacele de recoltare

Mijloacele de lucru folosite pentru recoltarea lemnului sunt: ferăstraie mecanice, maşini
multifuncţionale, topoare, pene, dispozitive pentru impulsionarea şi orientarea căderii arborelui,
dispozitive de tracţiune cu cablu.

3.2.1. Ferăstraie mecanice

Ferăstraiele mecanice sunt mijloacele de bază cu care se execută integral operaţiile de
doborâre şi secţionare, şi parţial operaţia de curăţire de crăci.
 Ferăstraiele mecanice utilizate la recoltarea lemnului trebuie să răspundă unor cerințe de
utilizare referitoare la:
- posibilitatea de a deplasa manual utilajul de la un loc de tăiere la altul;
- purtare și manipulare ușoară;
- funcționarea la parametrii optimi în în condiții variate de lucru;
- siguranță în funcționare;
- comenzi, întreținere și reglaje simple;
- răspunderea promptă la comenzi;

Motorul este în doi timpi, monocilindric, cu aprindere prin scânteie şi răcire cu aer, are un
sistem de alimentare cu carburator cu membrană - pompă care-i permite funcţionarea în orice
poziţie. Puterea motoarelor folosite la ferăstraiele mecanice este cuprinsă, în general, între 2 şi 4
kW.
Transmisia este alcătuită dintr-un ambreiaj centrifugal uscat, are rolul de a transmite
mişcarea de la motor la aparatul de tăiere, la comanda conştientă a fasonatorului mecanic.
Aparatul de tăiere este partea ferăstrăului mecanic care realizează tăierea, este alcătuit din:
pinion de antrenare, lamă de ghidare, lanţ tăietor, instalaţia de ungere a lanţului şi dispozitivul de
întindere a lanţului.
Anexele constau din: mânere de prindere, frână de lanţ, capote, întrerupător, pârghie de
blocare a acceleraţiei, gheară de prindere etc.

La ferăstraiele mecanice, în procesul de tăiere, acţionează efectiv lanţul tăietor dirijat, în

mişcare, de lama de ghidare.
 Aparatul de tăiere (lanțul tăietor, lama de ghidare, pinionul de antrenare)

Lanțul tăietor

Lanţul tăietor universal folosit în prezent este alcătuit din: dinţi tăietori, eclise de antrenare,
eclise de legătură şi nit-bolţuri. Un parametru important al lanțului tăietor este pasul (p). Acesta
ne arată compatibilitatea lanțului tăietor cu pinionul de antrenare și lama de ghidare. În funcție de
pasul lanțului tăietor se alege și diametrul pilei rotunde folosită la ascuțirea dinților tăietori.

Pasul lanțului Diametrul pilei rotunde Nit bolţ

1/4ʺ (6,35mm) 5/32ʺ (4 mm)
Dinte tăietor
0.325ʺ (8,25 mm) 5/32ʺ (4 mm)...3/16ʺ (4,5 mm)
3/8ʺ (9,52 mm) Standard 13/64ʺ (5 mm)...7/32ʺ (5,5 mm)
3/8ʺ (9,52 mm) Profil redus 5/32ʺ (4 mm)
0.404ʺ (10,26 mm) 7/32ʺ (5,5 mm)...1/4ʺ (6 mm)
Eclisă de
antrenare

Eclisă de legătură d1
Calibrul lanțului este dat de grosimea eclisei de d2
antrenare la nivelul pintenului și trebuie să corespundă
cu lățimea șanțului lamei de ghidare. Cele mai d1  d 2
p
frecvente mărimi ale calibrului sunt: 0,050ʺ (1,3 mm); 2
0,058ʺ (1,5 mm) și 0,063ʺ (1,6 mm).
 Dinții tăietori – realizează tăierea lemnului prin intermediul muchiilor tăietoare orizontală și
verticală și evacuează așchia din tăietură. Muchia orizontală realizează fundul tăieturii iar
muchia verticală peretele tăieturii. Controlul grosimii așchiei se realizează prin intermediul
limitatorilor de avans.

Fața superioară
Muchie tăietoare
orizontală

Limitaror de avans

Fața laterală
Muchie tăietoare
Găuri pentru nit-bolțuri
verticală

Călcâi

Talpă
În funcție de profilul lor, dinții tăietori se clasifică în:

Dinți cu profil drept - Chisel (daltă) –

este cel mai agresiv dinte tăietor, puțin
rezistent în condiții de murdărie,
recomandat fasonatorilor experimentați.

Dinți cu profil rotund - Chipper

(scoabă) – este cel mai versatil dinte
tăietor, se ascute ușor, tolerează cel mai
bine murdăria și poate fi folosit în cele
mai variate condiții de lucru

Dinți cu profil semirotund - Semichisel

– este un dinte intermediar care tolerează
într-o oarecare măsură murdăria și se
păstrează mai mult timp ascuțit.
  Eclisa de antrenare – are rolul de antrenare a lanțului tăietor prin intermediul pintenului, prin
transmiterea mișcării de la pinionul de antrenare. Pintenul servește la ghidarea lanțului tăietor
în lungul lamei de ghidare, prin forma sa asemănătoare unui cârlig curăță șanțul lamei de
ghidare și transportă uleiul de ungere în lungul acesteia asigurând în acest fel ungerea lamei și
a lanțului tăietor. Există eclise de antrenare care prin forma lor contribuie la reducerea riscului
de recul și a vibrațiilor.
Sensul de deplasare

Eclisă de antrenare
pinten cârlig anti-recul
Eclisă de antrenare
 Eclisa de legătură – are rolul de a asigura legătura între elementele componente ale lanțului
tăietor. Prin forma sa contribuie alături de limitatorii de avans și eclisele de antrenare la
reducerea riscului de recul și a vibrațiilor. Uzura bazei eclisei de antrenare este cauzată de
întinderea necorespunzătoare a lanțului tăietor (fie prea slab întins fie prea tare întins), de
ungerea deficitară a lanțului sau de folosirea unor tehnici de tăiere incorecte.
Sensul de deplasare

Talpă Eclisă de legătură

Călcâi
ati-recul
Eclisă de legătură
 Lama de ghidare – are rolul de a
susține și ghida lanțul tăietor în
timpul tăierii.

Lamele de ghidare sunt alcătuite din:

pat, corp și capăt liber.

Ele se clasifică după modul în care

realizează ghidarea lanțului la
capătul liber în:

- lamă cu pinion, care poate fi cu

vârful detașabil;
- lamă cu stelit.

Pinionul de întoarcere reduce forțele

de frecare, în felul acesta mai multă
putere fiind transferată lanțului
tăietor.
 Pinionul de antrenare – are rolul de a transmite mișcarea de la ambreiaj la lanțul tăiatror.

Există două tipuri de pinioane de

antrenare:
- Pinion de antrenare fix – este atașat
permanent de carcasa ambreiajului și
are avantajul unei bune evacuări a
rumegușului
- Pinion de antrenare detașabil – în
timpul funcționării ferăstrăului se
deplasează pe canelurile axului pentru
a se alinia cu lanțul tăietor. Lanțul
tăietor se sprijină pe discurile
pinionului cu eclisele de legătură și
dinții tăietori, rulajul lanțului pe pinion
este mai lin iar uzura mai mică.
 Dispozitive de siguranță ale ferăstrăului mecanic
Apărătoare mâna stângă;
Pârghia de acționare a frânei de lanț

Butonul pentru șoc

Pârghia de accelerație
Pârghia de blocare
a accelerației

Mâner
mâna dreaptă

Mâner
mâna stângă Marcaje pentru
Butonul Apărătoare
direcția de
pornit/oprit mâna dreaptă
doborâre
 Frâna de lanț - reprezentată de o bandă de oțel care înfășoară carcasa ambreiajului, are rolul
de a opri mișcarea lanțului tăietor automat în caz de recul sau la comanda fasonatorului
mecanic când acesta se deplasează cu ferăstrăul pornit sau pentru a permite lucrul în siguranță
în cazul diferitelor procedee de tăiere. Înaine de începerea lucrului cu ferăstrăul mecanic se
curăță banda metalică de rumeguș, ulei etc, se verifică dacă prezintă crăpături, ciupituri sau
zone decălite (acestea au de regulă o culoare albăstruie). De asemenea, se verifică eficiența
frânei de lanț cu accelerarea motorului după acționarea frânei și cu lanțul în mișcare.
 Sistemul antivibrare – format din amortizoare și tampoane de cauciuc, are rolul de a reduce
vibrațiile resimțite de fasonator la nivelul sistemului mână-braț. Se verifică integritatea
componentelor.
 Pârghia de blocare a accelerației – permite accelerarea motorului numai la comanda
conștientă a fasonatorului mecanic. Se verifică integritatea și funcționarea ei.
 Eșapamentul – are rolul de a evacua gazele arse din zona fasonatorului și de a atenua
zgomotul produs de funcționarea motorului. La unele ferăstraie este prevăzut cu captatori de
scântei care împiedică aruncarea scânteilor prin eșapament și astfel reduc riscul producerii
unor incendii sau accidente. Se verifică integritatea și funcționarea eșapamentului.
 Captatorul (opritorul) de lanț - este situat în partea inferioară a ferăstrăului și are rolul de a
prinde lanțul tăietor în cazul ruperii sau căderii de pe lama de ghidare protejând de lovituri
capacul ambreiajului și mâna dreaptă a fasonatorului mecanic. Se verifică integritatea lui.
 Simboluri legale – reprezentate de etichete, sigle care atenționează fasonatorul mecanic să
citească instrucțiunile de folosire a ferăstrăului mecanic, să poarte echipamentul de protecție,
marcajul CE etc.
 Apărătoare pentru mâna dreaptă – este inclusă în mânerul drept al ferăstrăului mecanic și
protejează mâna fasonatoraului în cazul ruperii lanțului tăietor.
 Apărătoare pentru mâna stângă – este situată la capătul superior al pârghiei de acționare a
frânei de lanț și protejează mâna stângă de lovire în cazul reculului, este folosită pentru
acționarea manuală a frânei de lanț.
 Butonul pornit/oprit – are rol în pornirea/oprirea motorului ferăstrăului mecanic, este situat
în partea din spate a ferăstrăului mecanic, poziționat astfel încât să fie ușor de acționat în orice
poziție de lucru a ferăstrăului. Se verifică funcționarea lui, în caz că nu funcționează se trage
șocul pentru a opri motorul și se pune un bilet pe ferăstrău cu mențiunea – defect.
 Apărătoare pentru lanț și lama de ghidare – se folosește în timpul deplasării și la
transportul ferăstrăului mecanic, are rolul de a proteja dinții tăietori și lama de ghidare
prevenind în același timp accidentarea fasonatorului mecanic.
 Gheară de fixare – situată în partea din față a ferăstrăului, are rolul de a asigura stabilitatea
ferăstrăului în timpul tăierii, în felul acesta reducând vibrațiile și mărind precizia tăieturilor.
 3.2.2. Echipamentul de protecție

România ca țară membră a Uniuni Europene trebuie să respecte Directiva Consiliului

Europei 89/686/CEE referitoare la echipamentul individual de protecție. Conform acestei
directive echipamentul de protecție trebuie să cuprindă marcajul „CE” (fig. 1). În cazul în care
acest lucru nu este posibil din cauza dimensiunilor reduse, marcajul trebuie să fie inscripționat pe
ambalaj. Excepție pot face coponente care sunt incluse în echipamentul de protecție și care nu
afectează funcționarea corespunzătoare a acestuia (de exemplu: pernițele de la antifoane; benzile
anti transpirație de la căștile de protecție). Marcajul „CE” poate fi definit ca o licență de vânzare
ce permite libera circulație a bunurilor pe piața europeană. Marcajul „CE” este o declarație că
toate procedurile relevante de evaluare a conformității au fost respectate și este o declarație către
autoritățiile naționale de supraveghere a pieței că acest lucru a fost îndeplinit.

Echipamentul de protecție trebuie să

corespundă cu standardul european EN 381.
Sigla acestui standard (fig. 2) trebuie să fie
imprimată pe pantaloni, bocanci sau cizme.
Fig. 1. Marcajul CE
Standardul prevede 4 clase de protecție în
funcție de viteza lanțului tăietor:
Clasa 0 – V ≤ 16 m/s; Clasa 1 – V ≤ 20 m/s;
Clasa 2 – V ≤ 24 m/s; Clasa 3 – V ≤ 28 m/s.

Fig. 2. Sigla standardului EN 381

 Costumul de protecție pentru fasonatorul mecanic
trebuie să se încadreze în clasa 1, 2 sau 3. Sigla firmei
autorizate să efectueze testele de siguranță și
conformitate cu standardul EN 381 trebuie de asemenea
imprimată pe echipament (de exemplu: Firma kwf
asigură consultanță pentru producătorii/utilizatorii de
echipamente de protecție și testează echipamentele de
protecție. Un echipament testat de kwf poartă sigla din
figura 3).

Fig. 3. Sigla Euro Test

Echipamentul personal de protecție pentru

fasonatorul mecanic este alcătuit din (fig. 4):
 Casca de protecție (1) – trebuie să asigure
atenuarea șocurilor cauzate de impactul cu obiecte
(crăci) căzute de la înălțime și să reziste la conform
prevederilor standardului EN 397 (pot fi folosite și
căști de protecție conforme cu standardele EN
14052 și EN 12492); Fig.4. Alcătuirea costumului de protecție
 Protecția auzului – este asigurată de antifoane montate pe cască (2) și care respectă
prevedereile standardelor EN 352 – 1 și EN 352 – 3. Protecția auzului este necesară atunci
când intensitatea sunetului atinge 80 db. La majoritatea ferăstraielor mecanice intensitatea
zgomotului produs se încadrează în limitele 80 – 120 db;

 Protecția ochilor – se realizează prin vizor (3) atașat la cască și prin ochelari de protecție (4).
Vizorul protejează ochii și fața de așchiile de lemn produse prin tăiere de ferăstrăul mecanic,
precum și de alte corpuri străine antrenate de lanțul ferăstrăului (nisip, particule de pământ,
pietre mici) sau crăci. Din punct de vedere constructiv și calitativ, vizorul trebuie să respecte
prevederile standardului EN 1731. Ochelarii de protecție protejează numai ochii și trebuie să
respecte prevederile standardului EN 166. Folosirea ochelarilor de protecție la operațile
executate cu ferăstrăul mecanic nu exclude utilizarea vizorului;

 Mănușile de protecție (5) – protejează împotriva tăieturilor, împunsăturilor, frigului și

umezeli. La întreținerea ferăstrăului mecanic, protejează împotriva arsurilor cauzate de
motorul, lanțul și lama încinse, precum și de tăieturile ce pot fi provocate de lanțul tăietor și
lama de ghidare. Mănușile trebuie alese în funcție de operația executată și trebuie să respecte
prevederile standardului EN 381 – 7.
 Jacheta (6) – trebuie să fie viu colorată, astfel încât să permită observarea fasonatorului în
condițiile de lucru din arboret. Pentru fasonatorii neexperimentați se recomandă folosirea
jachetelor cu protecție împotriva lanțului tăietor la nivelul brațelor, umerilor și pieptului.
Jacheta trebuie să fie de mărimea potrivită, să nu fie prea largă sau cu mânecile prea lungi
ceea ce poate conduce la accidente în timpul lucrului prin agățarea jachetei de crăci, lăstari
etc. Jacheta trebuie să corespundă cu prevederile standardului EN 381 – 11;
 Pantaloni de protecție (7) – trebuie să
fie viu colorați și să protejeze picioarele
împotriva tăieturilor cauzate de lanțul
tăietor. Conform standardului EN 381 – 5
există trei modele de pantaloni: modelul
A (protejează partea din față, interiorul
piciorului drept și exteriorul piciorului
stâng); modelul B (protejează la fel ca
modelul A, la care se adaugă protejarea
interiorului piciorului stâng); modelul C
oferă protecție de jur împrejurul
picioarelor. Modelele A și B se
recomandă fasonatorilor mecanici
experimentați, iar modelul C se
recomandă fasonatorilor mai puțin
experimentați;

 Bocanci sau cizme de protecție (8) –

trebuie să asigure aderență bună la sol și
să protejeze piciorul în partea din față atât
de lovituri cât și de lanțul tăietor. Pentru
aceasta bocancii de protecție sunt
prevăzuți cu bombeu metalic și cu inserții
din materiale rezistente la contactul cu
 3.2.3. Pornirea ferăstrăului mecanic
 Pornirea la rece
Cel mai sigur mod de a porni ferăstrăul mecanic este cu
ferăstrăul pe sol, departe de alte persoane (minimum 5 m). Pentru
pornirea la rece se procedează în felul următor:
- se acționează frâna de lanț și butonul Start/Stop se trece pe
poziția Start;
- se pune ferăstrăul pe sol, într-o zonă în care nu există obstacole
(pietre, crăci, semințiș etc) în special în zona lamei de ghidare;
- laba piciorului drept se așează pe mânerul din spate al
ferăstrăului, iar mâna stângă pe mânerul din față menținând spatele
drept;
- se acționează șocul și supapa de decompresie pentru a reduce
forța necesară pornirii motorului;
- se trage de cablul demarorului cu mâna dreaptă.

 Pornirea la cald

- prindeți mânerul din față cu mâna stângă, susținând ferăstrăul cu

brațul întins;
- fixați mânerul din spate între genunchi astfel încât ferăstrăul să fie
înclinat. În felul acesta corpul fasonatorului nu este în planul lamei
de ghidare în momentul pornirii ferăstrăului;
- folosiți mâna dreaptă pentru a trage de cablul demarorului;
- mențineți spatele drept și privirea înainte.
 3.2.4. Procedee de tăiere cu ferăstrăul mecanic

Procedeele de tăiere cu ferăstrăul mecanic depind de lungimea utilă a lamei, de diametrul piesei
de lemn și de condițiile de lucru. Astfel se disting următoarele procedee:

-Tăierea normală – la care forța de apăsare și

viteza de avans au același sens, se recomandă
pentru situațiile în care d < Lu/2

-Tăierea în evantai – la care forța de apăsare

și viteza de avans au sensuri opuse; se
recomandă pentru situațiile în care Lu/2 < d <
Lu
-Tăierea mixtă – succesiune de tăieri normale și în evantai; se recomandă pentru situațiile în
care Lu < d < 2Lu

- Tăierea în berbec – începe prin pătrunderea cu capătul liber al lamei în lemn; se recomandă în
situații speciale și poate fi la rândul ei normală (a < Lu) sau în evantai (a = Lu)
 3.2.5. Reculul

Reculul – reprezintă una dintre principalele cauze

care stau la baza producerii accidentelor. Se produce
atunci când lanțul în mișcare intră în contact cu lemnul
sau cu alte obstacole, contactul realizându-se cu partea de
sus a capătului liber al lamei de ghidare. În cazul
reculului, lama de ghidare este aruncată în sus și în spate,
traiectoria ei descrie un arc de cerc.
Viteza de recul este foarte mare (cca 80 km/h) – mult
mai mare decât viteza de reacție a fasonatorului mecanic.

Situații frecvente în care se produce recul

 Măsuri pentru reducerea posibilității de apariție a reculului:

- asigurați-vă ca aveți o stabilitate bună, țineți ferăstrăul aproape de corp, bine strâns în
mâini și cu degetul mare al mâinii stângi sub mâner;
- asigurați-vă că știți în permanență unde este vârful lamei de ghidare;
- folosiți corect procedeul de tăiere în berbec;
- evitați tăierea crăcilor cu partea de sus a vârfului lamei de ghidare;
- întindeți și ascuțiți lanțul tăietor corect; 0,15 s
- ajustați corect înălțimea și profilul limitatorilor de avans; contactul cu fasonatorul
- asigurați-vă că frâna de lanț funcționează corect;
- folosiți numai lanțuri anti-recul. 0,10 s
frâna de lanț
clasică
Lățimea lamei de ghidare
influențează direct riscul de
recul. Cu cât este mai mare raza 0,06 s
de curbură a vârfului lamei cu frâna
atât este mai mare riscul de recul.
inerțială

Zona de
contact
 3.3. Unelte și dispozitive folosite la recoltare

Toporul - este folosit la recoltare ca unealtă auxiliară pentru doborâre și secționare și ca mijloc
de efectuare, în anumite condiții a operaților de doborâre și curățire de crăci.

La doborâre toporul se folosește la:

- pregătire locului de muncă;
- scoaterea tapei;
- baterea penelor pentru impulsionarea și orientarea căderii arborelui;
- cojirea cioatelor;
- doborârea arborilor cu diametru mai mic de 20 cm;
- tăierea rădăcinilor la doborârea prin căzănire și dezrădăcinare;
- tăierea sulinarilor la doborârea în scaun;
- netezirea scaunului și a cioatelor la tăierile în crâng.

La curățirea de crăci toporul se folosește la tăierea crăcilor atunci când diametrul dominant al
acestora este mai mic de 5 cm.

La secționare toporul se folosește la baterea penelor pentru evitarea prinderii lanțului în tăietură.
Pana - unealtă auxiliară folosită la doborâre și secționare, se confecționează din materiale de
duritate mică (lemn, aluminiu, plastic) și poate fi netedă, zimțată sau striată. Cu ajutorul penei se
asigură impulsionarea și orientarea căderii arborelui la doborâre sau prevenirea prinderii lanțului
în tăietură, în anumite condiții la secționare.
La doborâre pana este folosită la impulsionarea arborelui prin ridicarea și împingerea acestuia
creându-se astfel un moment de răsturnare în jurul zonei de frânare. La alegerea penei și în
special a mărimii unghiului și lungimii acesteia trebuie să se ia în considerare mărimea
diametrului arborilor. O pană cu un unghi prea mic poate fi ineficientă. Dacă unghiul este prea
mare pana poate fi aruncată din tăietură în momentul baterii. Dacă pana este prea lungă intră în
zona de lucru a lanțului tăietor sau poate ajunge la zona de frânare.
Dispozitive pentru impulsionarea și
orientarea căderii (pârghie, prăjini)
- sunt unelte auxiliare folosite la
doborâre.

Dispozitive de tracțiune cu cablu –

sunt folosite pentru dezninarea
arborilor sau pentru orientarea căderii
unor arbori de dimensiuni mari.
Acestea sunt acționate manual și pot
dezvolta forțe de tracțiune cuprinse
între 10 ...50kN.
 Cablu cu cârlig
de prindere

Tirfor

Rolă de
direcție

Pârghie pentru acționare

Curea textilă pentru legare/ancorare

 3.4. Doborârea arborilor
3.4.1. Elemente de bază ale doborârii

Doborârea reprezintă operația prin care arborele marcat este adus la poziția culcat,
asigurându-se în acest fel condiții normale de desfășurare a operațiilor ulterioare.
Doborârea trebuie să se desfășoare astfel încât să se asigure o cădere dirijată a arborelui pe
direcții bine precizate, optim alese, în concordanță cu cerințele de gospodărire a arboretelor și de
deplasare ulterioară a lemnului.

Activitățile de bază de la doborâre sunt, deci, alegerea direcției de doborâre și executarea

la baza trunchiului a unor tăieturi astfel încât arborele să cadă pe direcția aleasă.

În alegerea direcției de doborâre trebuiesc luate în considerare elemente ce caracterizează

arborele marcat (asimetria coroanei, înclinarea trunchiului, poziția arborelui în arboret);
condițiile de lucru din jurul arborelui (poziția arborilor nemarcați, suprafețele ocupate de
semințiș, microrelieful terenului); direcția ulterioară de deplasare a lemnului.
Un arbore prezintă o tendință naturală de cădere (direcția naturală), pornind de la direcția
naturală de cădere și luând în considerare toate elementele ce intervin în alegerea direcției de
doborâre, se stabilește așa numite direcție tehnică de cădere, pe care se doboară efectiv arborele.
Tăieturile de la baza trunchiului trebuiesc făcute în funcție de metoda de doborâre aplicată,
într-o anumită ordine și într-un anumit raport unele față de altele, astfel încât să se asigure
căderea arborelui pe direcția tehnică aleasă.
 Alegerea direcției de doborâre

Vântul, zăpada
din coroană
Asimetria
coroanei

Înclinarea Înclinarea
naturală terenului

Spațiile libere, ochiurile

Întrepătrunderea cu semințiș, căile de
coroanei cu a arborilor colectare,
din jur
3.4.2. Metode de doborâre a arborilor

Doborârea în cioată – este cea mai răspândită

metodă de doborâre. Se caracterizează prin efectuarea
tăieturilor la un nivel apropiat de sol, urmărindu-se
valorificarea într-o proporție cât mai mare a lemnului
din arborele marcat, iar în cazul crângului și
asigurarea unor condiții optime de regenerare a
arboretelor.

Doborârea în scaun – metodă aplicată în arboretele

de salcie din luncile inundabile, mai ales lunca
inundabilă a Dunării. Presupune executarea tăieturilor
la un nivel care să se situeze deasupra nivelului
maxim al apelor din inundații. Prin aplicarea acestei
metode se urmărește menținerea în stare de vegetație
o perioadă mai lungă a arboretelor în vederea
exercitării de către acestea a rolului antierozional, în
special rolul de protecție a malurilor și digurilor
împotriva eroziunilor produse de viituri.
Doborârea prin căzănire – se aplică în special
în arborete de salcâm pentru a le asigura
regenerarea prin drajonare, dar și când se
urmărește valorificarea lemnului din zona
coletului sau când se fac tăieri de substituire a
speciilor care lăstăresc. Nivelul tăieturilor
corespunde locului de inserție al rădăcinilor
groase pe trunchi.

Doborârea prin dezrădăcinare – se aplică

atunci când se fac tăieri de substituire a specilor
care drajonează; când se urmărește valorificarea
lemnului din rădăcini, când terenul ocupat de
vegetație forestieră capătă altă destinație și
vegetația forestieră trebuie înlăturată complet.
Tăieturile se execută astfel încât arborele doborât
să conțină și rădăcinile groase.
3.5. Doborârea în cioată
3.5.1. Alegerea nivelului de doborâre

La alegerea nivelului de doborâre se ia în considerare necesitatea de a valorifica integral

masa lemnoasă din arborele marcat, precum și realizarea doborârii cu cheltuieli cât mai mici. Pe
de o parte, valorificarea integrală a masei lemnoase presupune un nivel al tăieturilor situat la
nivelul solului, iar pe de altă parte cheltuielile de doborâre fiind direct proporționale cu efortul
depus pentru executarea tăieturilor impun un nivel de doborâre care corespunde poziției optime
de lucru a muncitorului, un nivel situat la circa 0,8 m față de sol. Optimizarea celor două cerințe
conduce la definirea nivelului optim al tăierilor de doborâre. În prezent se acordă o importanță
deosebită valorificării integrale, de aceea nivelul adoptat este situat sub nivelul optim.

Instrucțiunile actuale (ord

1540/2011) prevăd ca tăieturile să
se facă cât mai de jos, fără ca
înălțimea cioatei să depășească o
treime din diametrul acesteia la
locul de secționare.
 3.5.2. Elemente specifice doborârii în cioată

Pentru ca doborârea arborelui să se facă pe direcția

tehnică aleasă, trebuie executate la baza arborelui unele
tăieturi, într-o anumită ordine și într-un anumit raport
unele față de altele. Apar astfel elementele specifice
doborârii în cioată:

Tapa – constă dintr-un calup de lemn extras de la baza arborelui, din partea corespunzătoare
sensului de cădere, cu scopul de a crea un moment de răsturnare pe direcția tehnică aleasă. Ajută
la prevenirea așchierii trunchiului.
 Tapa pană (standard):
- cel mai frecvent utilizată;
- se realizează prin două tăieturi, una orizontală
(tăietura de la bază) și una înclinată;
- amândouă tăieturi trebuie să se întâlnească perfect
(niciuna nu trebuie să o depășească pe cealaltă în
adâncime) astfel încât tapa să poată fi scoasă ușor.
Linia de intersecție a celor două tăieturi trebuie să
fie orizontală.

Elementele caracteristice ale tapei sunt:

- adâncimea tapei (a) – d/3...d/4 (d/5);
- unghiul tapei (α) – 30...45o (60o) ;

 Tapa pană – tip Humbolt:

Are aceleași elemente caracteristice ca și tapa pană
standard. Se folosește pe versanți puternic înclinați.
Calupul de lemn se scoate din cioată. Uneori este
greu de realizat fiind aproape de sol.
 Control bun
al căderii
arborelui

Unghi mare
30...45o

Cădere fără
control

Tapa se
Unghi mic închide prea
repede și se
rupe zona de
frânare
Tăietura din partea opusă tapei – are rolul de a asigura desprinderea trunchiului de cioată și
căderea arborelui.
Tăietura din partea opusă tapei se execută orizontal, deasupra tăieturii de la baza tapei cu 25...50
mm sau ca regulă generală cu 10% · d. O tăietură înclinată conduce la un prag inegal și la o
rezistență diferită a zonei de frânare. Zona de frânare se rupe mai repede unde pragul este mai
mic ceea ce duce la schimbarea direcției de cădere.

Unghiul tapei
este prea mic,
tăietura din
partea opusă
situată sub
nivelul tapei

Crește riscul
de așchiere a
trunchiului
Trunchiul se poate așchia și când arborelui
tăietura din partea opusă a tapei
este executată deasupra nivelului
tapei.
 Se lasă o
zonă de
frînare
suficient de
groasă O tăietură înclinată
(10% · d) împiedică folosirea
25...50 mm eficientă a penei
(10% · d)

Tăietura Ferăstrăul poate

trebuie să fie rămâne blocat în
orizontală tăietură dacă
arborele începe
să se spintece
Pentru arborii cu diametre mai mari de 20 cm, tăietura din partea opusă tapei constă într-o
succesiune de mai multe tăieturi prin care se asigură lățimea optimă a zonei de frânare și
desprinderea trunchiului de cioată. Înainte de tăietura finală se asigură stabilitatea arborelui
cu pana (una sau mai multe în funcție de diametrul arborelui) sau pârghia. Tăietura finală se
execută sub nivelul penei sau pârghiei pentru a nu deteriora lanțul tăietor. În același timp se
stigă „Atenție, cade!” pentru a-i înștința pe ceilalți muncitori despre căderea arborelui.

Cazul arborilor cu diametrul

d < 20 cm
Tăietura din
partea opusă

Tapa
d/3...d/4 Zona de frânare
10% · d
 Cazul arborilor cu diametrul
20 cm < d < Lu
Metoda nr. 2
Metoda nr. 1
Tăietura finală - se
execută sub pană
(pârghie) cu cca 10...12
Tapa
Zona de frânare mm sau înclinat. Această
d/3...d/4
10% · d zonă rămasă netăiată
asigură stabilitate
arborelui.

Tăietura din
partea opusă
cca 2/3 · d
Pana (pârghia) – se fixează
Tăietura finală
în tăietura (3) pentru a
cca 1/3 · d. Se
asigura stabilitate arborelui.
execută sub pană
Pana se bate, pentru
(pârghie) cu cca
impulsionarea căderi, numai
10...12 mm.
după ce a fost executată
tăietura finală 5.
 Cazul arborilor cu diametrul
Lu < d < 2Lu
Tăietura din partea opusă - se
începe printr-o tăiere în berbec
(2) și apoi în spate (2) (se lasă
o porțiune netăiată, suficient de
Pana
mare, care asigure stabilitate).
Se continuă cu o tăiere în Tăietura finală
berbec din partea opusă (3)
asigurând astfel o grosime
uniformă zonei de frânatre,
după care se continuă tăierea în
spate (3).

Zona de frânare
10% · d
Tapa
d/3...d/4
Tăietura din partea opusă - se Cazul arborilor cu diametrul
începe printr-o tăiere în 2Lu < d
berbec (1) prin tapă și apoi
stânga – dreapta (2) pentru a Pana Tăietura
îndepărata mijlocul arborelui. finală
Se continuă din părțile laterale
prin tăieturi în berbec și apoi
în spate (3; 4). Se asigură
lățime egală zonelor de
frânare.

Tapa pană:
Zona de frânare se lasă mai - adâncimea tapei
groasă decât 10% · d pentru a este între d/3...d/4;
compensa porțiunea tăiată - unghiul tapei
este mare (45o sau
mai mare pentru a
permite efectuarea
tăieturilor 1 și 2.
Zona de frânare – reprezintă o porțiune de lemn rămasă netăiată între tapă și tăietura din partea
opusă tapei. Are rolul de a orienta în cădere arborele pe direcția tehnică, de a preveni alunecarea
sau răsucirea trunchiului pe cioată, precum și de a frâna arborele în primele momente ale căderii
permițând retragerea muncitorilor în siguranță din zona periculoasă de la baza arborelui. Zona de
frânare orientează arborele în cădere pe o direcție perpendiculară pe axa ei de simetrie.
Lățimea sau grosimea zonei de frânare este de 10% din diametrul trunchiului. Poate fi lăsată mai
groasă în cazul arborilor cu putregai sau scorbura la bază.

Pragul – reprezintă diferența de înălțime dintre tăietura de la

baza tapei și tăietura din partea opusă tapei. Are rolul de a
preveni alunecarea trunchiului pe cioată după ruperea fibrelor
din zona de frânare și de a asigura în acest fel protecția
muncitorilor. Înălțimea pragului trebuie să fie de 10% din
diametrul trunchiului.
2.5.3. Doborârea arborilor în situații deosebite

-Doborârea arborilor înclinați

- doborârea arborilor înclinați cu respectarea direcției naturale de cădere – situație
specifică arborilor puternic înclinați – procedeele de lucru sunt concepute astfel încât să se
evite deprecierea lemnului (prin rupere sau așchiere) și accidentarea muncitorilor.

- doborârea arborilor înclinați cu schimbarea direcției naturale de cădere – situație

specifică arborilor cu înclinare redusă – pentru a reuși modificarea tendinței naturale de
cădere se lasă o zonă de frânare asimetrică și se folosesc pene pentru orientarea arborilor în
cădere pe direcția tehnică aleasă.
- Doborârea arborilor înfurciți – procedeele de lucru se deosebesc după înălțimea la care este
înfurcirea:

- h < 1,3 m – atunci fiecare parte a

trunchiului se doboară separat, pe direcția
naturală de cădere

- h > 1,3 m – atunci doborârea se va

face pe o direcție tehnică
perpendiculară pe direcția naturală
de cădere a celor două părți ale
arborelui.
- Doborârea arborilor cu putregai la bază – putregaiul – în zona cioatei, la doborâre, poate
duce la căderea arborilor pe direcții și în momente neașteptate. La alegerea direcției tehnice
trebuie să se țină cont de porțiunile afectate de putregai, astfel încât zona de frânare și pragul să
fie lăsate în porțiuni cu lemn sănătos.

Zona de frânare se
lasă mai groasă
decât 10% · d
pentru a compensa
porțiunea lipsă
- Doborârea arborilor pe vânt – în acest caz trebuie să se țină cont de direcția din care bate
vântul, iar efectul acestuia să fie anihilat printr-o zonă de frânare asimetrică. Doborârea pe vânt
se face numai în situații cu totul speciale, când efectul zonei de frânare asimetrice și pana sunt
suficiente pentru a asigura o doborâre dirijată.

-Doborârea arborilor pe pante mari

(> 60...70%) – există pericolul ca arborii
doborâți cu vârful la vale, pe linia de cea mai
mare pantă, să alunece pe versanți, mai ales
în condiții de iarnă. În această situație,
arborele, înainte de doborâre se va lega de
cioată. Succesiunea tăierilor se va face ca în
cazul arborilor înclinați

-Doborârea arborilor în crâng – pentru păstrarea capacității de lăstărire a cioatelor – se face cu

respectarea condițiilor și procedeelor de lucru de la doborâre cu mențiunea că înălțimea cioatelor
trebuie să fie de 3...5 cm. Dacă arborii sunt situați în lunci inundabile, atunci înălțimea cioatei
trebuie să depășească nivelul apelor din inundații. Suprafața cioatei la doborârea în crâng trebuie
să fie netedă să aibă o înclinare de circa 20 de grade și să fie orientată pe direcția nord-sud.
Arborii cu diametru mai mic de 20 cm pot fi doborâți și cu ferăstrăul mecanic iar netezirea
cioatei se face cu toporul.
3.6. Doborârea în scaun – se face cu
respectarea, în general, a prevederilor de la
doborârea în cioată. Particularitățile metodei
se referă la:
-Prima tăiere se face cu respectarea
condițiilor de la doborârea în cioată;
-Următoarele tăieri (doborârea sulinarilor) se
fac la nivelul scaunului;
-Scaunele trebuie să rămână netede după
doborâre;
-La doborâre trebuie să se evite crăparea sau
așchierea scaunelor;
-Pentru scaunele cu înălțimea mai mică de 1,3
m tăierea se face de pe sol, iar pentru cele cu
înălțimea mai mare de 1,3 m, se amenajează
capre de pe care acționează muncitorii.
Înălțimea scaunelor nu trebuie să depășească
2,2 m;
-Tăierea se face cu toporul pentru diametre
mai mici de 20 cm, iar pentru diametre mai
mari de 20 cm cu ferăstrăul mecanic, fiind
urmată de netezirea cioatei cu toporul
3.7. Doborârea prin căzănire
Particularitățile metodei se referă la:
-Se îndepărtează pământul din jurul arborelui,
pe circa 0,5 m, se descopără rădăcinile groase
care se taie cu toporul, de la locul de inderție a
acestora pe trunchi astfel încât arborele să cadă
pe direcția tehnică aleasă
-Rădăcinile se taie astfel încât să se dea
arborelui mai întâi o înclinare pe direcția
tehnică, după care se taie rădăcinile din partea
opusă.
-Rădăcinile netăiate îndeplinesc rolul zonei de
frânare
3.8. Doborârea prin dezrădăcinare – pentru dezrădăcinare se folosesc utilaje specializate care
doboară arborii prin împingere. Pentru un număr mic de arbori se poate lucra manual cu
respectarea următoarelor prevederi:
-Se îndepărtează pământul din jurul arborelui, pe circa 1...1,5 m, se descopără rădăcinile groase
care se taie cu toporul, astfel încât arborele să cadă pe direcția tehnică aleasă.
-Tăieturile se execută astfel încât arborele doborât să conțină și rădăcinile groase.
-Rădăcinile se taie astfel încât să se dea arborelui mai întâi o înclinare pe direcția tehnică, după
care se taie rădăcinile din partea opusă.
-Rădăcinile netăiate îndeplinesc rolul zonei de frânare
 2.11.3.2. Structura operației de doborâre

În desfășurarea operației de doborâre trebuie să se parcurgă succesiv într-o ordine bine

stabilită și obligatoriu respectată, mai multe faze prin care se asigură îndeplinirea condițiilor
tehnologice, silviculturale și de protecție a muncii. În cazul în care în același parchet lucrează
mai multe echipe de muncitori, distanța dintre acestea trebuie să fie de cel puțin două înălțimi de
arbore (70 m).
1. Deplasarea la arborele de doborât – necesită un consum mare de energie, deoarece
deplasarea muncitorilor se face în condiții de teren neamenajat, sub influența directă a factorilor
climatici. Pentru reducerea efortului se recomandă marcolarea (însemnarea vizibilă prin cioplaje
pe trunchi, cu vopsea, cu benzi textile viu colorate etc.)
2. Pregătirea locului de muncă
- se înlătură obstacolele (lăstari, semințiș, crăci, cioate vechi,
bolovani etc) pe o distanță de 0,7 – 0,8 m în jurul arborelui;
- Se înlătură crăcile uscate, lemnul uscat, putred de pe
direcția tehnică aleasă. În momentul impactului arborelui cu
solul, acestea pot fi aruncate în sus și înspre fasonator
accidentându-l;
- Se taie crăcile pe cca 2 m din înălțimea arborelui. Crăcile se
taie în sens contrar acelor de ceasornic. Cu ferăstrăul se
acționează pe partea opusă fasonatorului nedepășind
înălțimea umerilor. Riscul de recul este mare, fasonatorul nu
trebuie să stea cu capul, gâtul sau corpul în același plan cu
lama ferăstrăului. Este obligatorie purtarea unui vizor, riscul
de rănire la nivelul ochilor cauzată de așchii este mare.
3. Alegerea direcției de doborâre este dosebit de importantă întrucât influențează nivelul
prejudiciilor la doborâre, păstrarea calității lemnului din arborele marcat și într-o mare măsură
cheltuielile de colectare.

Vântul, zăpada din

coroană
Asimetria
coroanei

Înclinarea Înclinarea
naturală terenului

Spațiile libere, ochiurile cu

Întrepătrunderea coroanei
semințiș, căile de
cu a arborilor din jur
colectare,
Amenajarea potecilor de refugiu – constă din îndepărtarea pe o distanță de 5...10 m a
obstacolelor care ar putea împiedica deplasarea rapidă a muncitorilor pe direcțiile stabilite
pentru retragerea acestora.

45o

45o
5. Îndepărtarea lăbărțărilor și a ritidomului de la baza arborelui – se face cu scopul de
a da trunchiului o formă cilindrică și de a asigura, în acest fel, un raport optim al
tăieturilor. Ritidomul se îndepărtează pentru a proteja lanțul tăietor.

Adâncimea tapei d/3...d/4 - Adâncimea tapei este prea

tapa își îndeplinește rolul mică - tapa nu își îndeplinește
rolul
6. Executarea tapei - faza constă din executarea tăieturilor și scoaterea tapei.

Marcajele de pe
ferăstrău trebuie
să corespundă cu
direcția tehnică

Sprijiniți corpul și genunchiul drept pe

arbore pentru a elibera tensiunea din spate
și pentru o mai bună mânuire a
ferăstrăului

Tot timpul, degetul mare al mâinii stângi trebuie

să fie poziționat sub mânerul ferăstrăului
7. Executarea tăieturii din partea opusă tapei – faza constă din extragerea tapei la doborârea în
cioată și în tăierea rădăcinilor într-o ordine corespunzătoare la căzănire și dezrădăcinare.
8. Impulsionarea și orientarea căderii – constă din intervenția cu pene și pârghii sau dispozitive
pentru impulsionarea și orientarea căderii.
9. Căderea arborelui și retragerea muncitorilor – când arborele începe să cadă muncitorii scot
ferăstrăul din arbore și se retrag pe potecile de refugiu (cel puțin 7 m) cu fața la arborele în
cădere pentru a observa căderea acestuia și crăcile care sunt aruncate din coronament.
Majoritatea accidentelor la doborâre se produc la o distanță mai mică de 4 m față de cioată.
Atunci când:
- baza arborelui saltă de la sol în timpul impactului arborelui cu solul, aceasta cade în spatele
cioatei sau în lateral;
- trunchiul se așchiază, baza arborelui lovește în spatele cioatei;
- un arbore este antrenat de arborele în cădere, după eliberare acesta revine, se poate rupe și să
cadă peste cioată în spate. De asemenea, crăcile rupte din coroană sunt aruncate peste cioată;
- se doboară un arbore în amonte există riscul ca acesta să alunece peste cioată în spate.
10. Netezirea cioatei – constă din tăierea fibrelor smulse din trunchi la doborârea în codru pentru
a preveni accidentarea muncitorilor prin căderea lor peste acestea și din netezirea cioatei cu
toporul în crâng pentru a obține o față plană.
11. Retezarea crestei trunchiului – în urma doborârii, în zona de frânare, se smulg uneori fibre
din cioată, care rămân pe trunchi și care trebuie îndepărtate prin tăiere.
12. Cojirea cioatei – la rășinoase – se cojesc complet cioatele de molid și pin și prin curelare
cioatele celorlalte specii de rășinoase.
 3.10. Dezaninarea arborilor
Aninarea arborilor se produce uneori la doborâre ca urmare a alegerii greșite a direcției
tehnice, a executării necorespunzătoare a tăieturilor, datorită desimii mari a arboretului sau
acțiunii unor factori naturali (vânt, zăpadă).
Situaţiile care apar la aninare sunt periculoase pentru muncitori, conduc la prejudicierea
arborilor suport, la deprecierea calitativă a lemnului arboretului marcat şi necesită, pentru
dezaninare, eforturi şi cheltuieli mari.
 Dezaninarea se face, în funcţie de volumul arborelui aninat, folosind:
- atelaje ori dispozitive de tracţiune cu cablu sau cablul de sarcină al tractorului, pentru volume
mai mari de 1 m³/fir;
- Pârghia cu cârlig (rotitoare) sau pârghia simplă, pentru volume între 0,1 şi 1,0 m³/fir;
- cu braţele, pentru volume mai mici de 0,1 m³/fir.

În legătură cu aceste soluţii de dezaninare se mai fac următoarele precizări:

- înainte de începerea dezaninării se taie şi zona de frânare pentru a se evita căderea arborelui în
sens opus direcţiei tehnice. Se lasă netăiat un pivot (10% · d) în jurul căruia arborele se rotește, în
timpul acționării cu pârghia sau cu cablu, în partea dorită. Se interzice poziționarea muncitorului
în spatele arborelui aninat. Muncitorul acționează cu ferăstrăul și cu pârghia rotitoare din
lateralul arborelui aninat. Arborele poate aluneca peste cioată riscul de accidentare fiind foarte
mare;

- când dezaninarea se face cu cablu se vor folosi, întotdeauna, role de direcţie pentru evitarea
accidentelor. Legarea cablului se face din lateralul arborelui, din aceleași considerente
menționate mai sus;

- dezaninarea cu pârghia simplă şi pârghia rotitoare se aplică la răşinoase, iar la foioase numai în
situația în care coroanele arborilor (aninat și suport) nu sunt bine întrepătrunse;
Sunt interzise, ca soluţii de dezaninare, doborârea arborelui suport, secţionarea trunchiului
arborelui aninat sau doborârea unui alt arbore peste cel aninat; pericolul de accidentare la care
se expune muncitorul, în astfel de situaţii, este deosebit de mare.
Pivot 0,1·Zf, Printr-o tăietură în berbec (1) se taie zona
dar nu mai de frânare pe cca 80% din lungimea ei,
puțin de 5 cm lăsând capetele (10%·Zf) netăiate.
Capătul care corespunde sensului de
rotire reprezintă pivotul. La speciile cu
alburn capetele se vor lăsa în duramen.
Aceste capete asigură stabilitatea
arborelui aninat. Capătul opus pivotului
1 se taie prin mai multe tăieturi concurente
2 (2), deschise (V) pentru a evita prinderea
lamei în tăietură sau cu toporul. Dacă se
folosește tirforul la dezaninare, arborele
poate fi legat și cablul tensionat astfel
încât să ajute la evitarea prinderii lamei
în tăietură.
 CAZUL I

Curele pentru
legare/ancorare

1,6 t

Zonă
periculoasă

1,6 t
Rolă de direcție
Tirfor
 CAZUL II

F = 1,6 + (1,6 · cos α) (t)

1,6 t – forța dezvoltată de tirfor
α – unghiul de înfășurare a cablului
pe rola de direcție (α = 70˚)
F = 2,15 t

2,15 t

1,6 t α
1,6 t

Zonă
periculoasă
 Fasonatorul nu taie zona de frânare
integral. El lasă un pivot în jurul
căruia încearcă să rotească arborele
folosind pârghia cu cârlig

Fasonatorul taie zona de

frânare fiind poziționat în
1 lateralul arborelui 2

Dezaninarea Arborele este

3 propriuzisă cu 4 în siguranță
pârghia cu cârlig pe sol
 3.11. Curățirea de crăci

Curăţirea de crăci este operaţia prin care crăcile arborilor doborâţi sunt detaşate de trunchi
prin tăiere pentru a se crea condiţii optime de deplasare a masei lemnoase la colectare.

Curăţirea de crăci este impusă de:

- reducerea volumului aparent şi a greutăţii pieselor ce vor fi colectate;

- creşterea gradului de manevrabilitate a lemnului la colectare;

- reducerea prejudiciilor, prin diminuarea volumului şi greutăţii pieselor, precum şi printr-o

toaletare corespunzătoare a coroanei;

- utilizarea mai bună a capacităţii de transport a mijloacelor de colectare;

- crearea condiţiilor de aplicare a unor procedee de lucru sau de folosire a unor mijloace de
colectare;

- crearea condiţiilor pentru desfăşurarea operaţiei de secţionare.

 Tăierea crăcilor trebuie să fie
făcută astfel încât ciotul rămas să aibă
o înălţime de cel mult 1,0 cm, iar
pentru speciile din care rezultă
sortimente ce se livrează cojite,
desprinderea crăcii trebuie să se facă
"la faţa lemnului".
Curăţirea de crăci se realizează printr-o
tăiere de detaşare (cazul crăcilor scurte) sau
prin tăieri de scurtare şi detaşare (cazul
crăcilor lungi, ramificate, accesibile). Tăierile
de scurtare a crăcilor se fac cu scopul de se
realiza o dată cu tăierea crăcilor şi
fasonarea lemnului provenit din acestea.

Mijloacele de lucru folosite la curăţirea de

crăci sunt ferăstrăul mecanic sau toporul.
Ferăstrăul mecanic se foloseşte, în general,
pentru tăierea crăcilor mai groase de 5 cm, iar
toporul pentru crăci cu diametrul mai mic de 5
cm. Se ia în considerare diametrul dominant al
crăcilor, măsurat la locul de inserţie al acestora
pe trunchi.
Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea efortului fasonatorului mecanic, la curăţirea
de crăci la răşinoase, datorită dispunerii, în general, regulate a crăcilor pe trunchi, se vor folosi
scheme de curăţire de crăci cu respectarea următoarelor recomandări:

Vârful
arborelui

Crăcile se taie la rând

indiferent de diametru
acestora

Sprijiniți ferăstrăul pe
trunchi pentru a reduce
efortul de manevrare.
Pivotați cu ferăstrăul în
Crăcile se taie de la bază spre
jurul ghearei de fixare
vârful arborelui (vârf care, în
cazul răşinoaselor, se retează la
Baza diametrul de 5 cm) fasonatorul
arborelui având trunchiul în partea dreaptă.
Dacă se folosesc topoare, în zona de lucru, se taie mai întâi crăcile subţiri şi apoi cele groase. La
prima trecere se taie crăcile de pe partea opusă fasonatorului şi cele situate deasupra
trunchiului, după care se taie vârful arborelui şi, de la vârf către bază, crăcile rămase. La curăţirea
de crăci cu toporul fasonatorul trebuie să acţioneze întotdeauna de pe partea opusă crăcilor
tăiate.

O problemă deosebită ce apare la curăţirea de crăci se referă la tăierea crăcilor pe care se

sprijină arborele doborât. Acestor crăci trebuie să li se acorde o atenţie deosebită pentru a se
evita răsturnarea trunchiului peste fasonator.

Pe teren înclinat fasonatorul se

va poziționa în partea din amonte
a arborelui pentru a evita
răsturnarea arborelui peste el.
Structura operaţiei de curăţire de crăci constă din următoarele faze:
- deplasarea la arbore – se revine la arbore după ce coroanele arborilor din jur s-au liniștit (nu
mai cad crăci) și după ce se observă dacă sunt crăci rupte care atârnă deasupra locului de muncă;

- tăierea crăcilor:
 riscul de recul este mare, fasonatorul trebuie să știe tot timpul unde este vârful
lamei ferăstrăului în timpul tăierii;
 o atenție deosebită se va acorda identificării corecte a stării de tensiune a lemnului. Lama
ferăstrăului poate fi prinsă în tăietură, lemnul așchiat sau fasonatorul accidentat. Tăierea
se începe din zona cu fibre comprimate și se continuă în același plan din zona cu fibre
întinse;
 înaintarea fasonatorului se face cu ferăstrăul pe partea opusă a arborelui sau cu frâna de
lanț acționată;
 pe teren înclinat fasonatorul se va poziționa în partea din amonte a arborelui pentru a
evita răsturnarea arborelui peste el;
 Este interzis să lucreze doi fasonatori la același arbore;

- degajarea locului de muncă de crăcile tăiate;

- asigurarea stabilităţii arborelui;
- tăierea vârfului, la răşinoase;
- voltarea trunchiului;
- tăierea crăcilor rămase.

Ordinea de desfăşurare a acestor faze nu mai este, în acest caz, foarte riguroasă, urmând ca
aceasta să fie adaptată condiţiilor concrete de lucru.
3.12. Secţionarea arborilor
Secţionarea este operaţia de fragmentare a arborilor doborâţi în piese cu forme şi dimensiuni
impuse de condiţiile de colectare.
Gradul de fragmentare a arborilor doborâţi se stabileşte în funcţie de criterii silviculturale şi
economice. Din punct de vedere strict silvicultural cea mai favorabilă situaţie ar fi aceea în care
s-ar realiza o fragmentare cât mai mare a arborilor doborâţi, până la obţinerea sortimentelor
definitive, fiind evident faptul că deplasarea unor piese de dimensiuni mici va conduce la
prejudicii minime.
Din punct de vedere economic, respectiv al cheltuielilor făcute pentru deplasarea masei lemnoase
la colectare şi la transportul tehnologic, gradul de fragmentare ar trebui să fie cât mai redus, în
acest fel reducându-se cheltuielile de deplasare şi deci, în general, cheltuielile de exploatare.
Se impune, deci, la secţionare adoptarea unor soluţii prin care să se optimizeze cele două cerinţe
astfel încât prejudiciile şi cheltuielile să se situeze la un nivel acceptabil din punct de vedere
silvicultural şi economic, nivel care, de fiecare dată, trebuie stabilit în funcţie de condiţiile
concrete de lucru.
Secţionarea se face cu ferăstrăul mecanic, printr-o tăietură perpendiculară pe axa piesei,
abaterea maximă admisă fiind de 0,1 d.
Condiţiile de lucru de la recoltare fac ca, în ceea ce priveşte operaţia de secţionare, lemnul
arborelui doborât să fie netensionat, tensionat sau supratensionat. De aceea, la secţionare,
procedeele de lucru se aleg în funcţie de starea de tensionare a lemnului.
 În cazul tăierii lemnului netensionat procedeele de lucru recomandate sunt: tăierea normală,
tăierea în evantai, tăierea mixtă - se asigură cele mai favorabile condiţii de lucru sub aspectul
productivităţii, calităţii producţiei și protecției muncitorilor.
Tăierea lemnului tensionat după procedeele cunoscute duce la blocarea lanţului în tăietură sau la
ruperea piesei în punctul de secţionare, precum şi la expunerea muncitorilor unor accidente.
La tăierea lemnului tensionat trebuie să se respecte următoarea regulă generală: în
cazul pieselor cu fibrele tensionate tăierea se începe, întotdeauna, din zona cu fibre
comprimate şi se face pe circa 1/3 d, după care se continuă, în acelaşi plan perpendicular pe
axul piesei, din zona cu fibre întinse.
În cazul lemnului supratensionat trebuie să se extragă, în plus, un calup de lemn din
zona cu fibre supracomprimate, zonă din care se începe secţionarea. Extragerea calupului
se poate face prin două sau mai multe tăieri succesive în funcţie de starea de
supratensionare alemnului.
 Starea de supratensionare a lemnului apare mai ales în doborâturile masive de vânt şi
trebuie să fie luată în considerare, în primul rând, pentru periculozitatea mare la care sunt expuşi
muncitorii în timpul tăierii lemnului aflat în această situaţie. În acest caz se recomandă
extragerea a unu sau două calupuri de lemn din zona cu fibre supracomprimate şi, dacă este
cazul, lăsarea unor zone de frânare care să întârzie desprinderea celor două piese pentru a se
asigura, în acest fel, retragerea muncitorilor din zona periculoasă.

Prin secţionarea lemnului la recoltare trebuie să se asigure:

-condiţii favorabile pentru orientarea pieselor pe direcţiile de colectare;

-includerea, în piesele rezultate, a unor multipli de sortimente;

-posibilitatea de a deplasa piesele rezultate prin modalităţile şi cu mijloacele preconizate a se

folosi la colectare;

- atenuarea defectelor de formă (curbură, înfurcire etc.) pentru reducerea prejudiciilor şi folosirea
la capacitate a mijloacelor de colectare.
Cazul 1.
Piesa de lemn se sprijină la capete Fibre comprimate
Metoda 1.

Fibre întinse

Zonă de
frânare

Arbori mici
Arbori mari
(d < 40cm)
(d ≥ 40cm)
Metoda 2.
Tehnica de execuție presupune folosire unei pene și baterea progresivă a acesteia pe măsură ce
ferăstrăul avansează în lemn
Cazul 2.
Piesa de lemn se sprijină la unul din capete

t i nse
i br e în
F
te
p r im a
e c om
Fibr

Zonă de
frânare

Arbori mici
Arbori mari
(d < 40cm)
(d ≥ 40cm)
Cazul 3.
Piesa de lemn este tensionată
lateral
La tăierea finală (3) fasonatorul
se va poziționa în partea cu
fibre comprimate (în partea
opusă tendinței de mișcare a
pieselor de lemn rezultate)
pentru a evita accidentarea.

Zonă de
frânare
Arbori mici Arbori mari
(d < 40cm) (d ≥ 40cm)

Se extrage un calup de
lemn (în formă de V
prin mai multe tăieturi
succesive
Structura operaţiei de secţionare cuprinde:

-deplasarea la arborele secţionat;

-stabilirea locului de secţionare;

-asigurarea stabilităţii pieselor rezultate. Pe pante mai marii de 20%, dacă arborele este doborât
pe curba de nivel, trebuie să se asigure, în general, stabilitatea pieselor rezultate sau să se aleagă
o poziţie de secţionare astfel încât muncitorul să nu fie expus accidentelor;

-efectuarea tăieturii de secţionare;

-deplasarea la următoarea secţiune.

Dacă curăţirea de crăci se face cu ferăstrăul mecanic atunci secţionarea se face o dată cu această
operaţie.
Formaţia de lucru la secţionare este alcătuită dintr-un muncitor.
3.12. Recoltarea lemnului în situații deosebite

Recoltarea arborilor în doborâturi și rupturi de vânt sau zăpadă

Punerea în valoare a produselor accidentale ca urmare a doborâturilor și rupturilor de vânt
constitue o acțiune urgentă menită sa asigure valorificarea masei lemnoase, fără ca aceasta să se
deprecieze cantitativ și în același timp protecția pădurilor contra atacurilor masive ale unor
factori biotici dăunători.

Pentru activitatea de exploatare a pădurilor condițiile de lucru din doborâturi sunt deosebit de
dificile, mai ales la recoltarea lemnului. Condițile de lucru au principală caracteristică
periculozitatea mare a activităților prin care se fasonează masa lemnoasă în parchet.

Fără a se neglija cerința valorificării într-o proporție cât mai mare a masei lemnoase de exploatat,
precum și cerința de reducere a cheltuielilor de exploatare, în aceste situații pe primul plan
trebuie să fie, întotdeauna, asigurarea condițiilor de protecție a muncitorilor și de asigurare a
protecției pădurilor.

În doborâturile de vânt, trebuie să se aleagă procedee de lucru și reguli specifice care depind, în
primul rând, de situația concretă care trebuie rezolvată la un moment dat.
Doborârea arborilor cu vârful rupt – detașat de trunchi
- atașat de trunchi

Doborârea arborilor parțial dezrădăcinați – se

folosește procedeul cu două zone de frânare sau
cu două tape
Asigurarea stabilității buturugii
-Pe versanți, sau când există riscul ca buturuga să cadă peste fasonatorul mecanic, trebuie să se
lase o cioată înaltă 0,5...1,5 m pentru sprijinirea buturugii după desprinderea trunchiului

- când există pericolul rostogolirii laterale a buturugii, desprinderea cioatei se face prin două
tăieturi decalate
- Fasonarea arborilor dezrădăcinați – se face de vârf spre bază prin curățire de crăci și apoi prin
secționare. Ultima piesă de la baza arborelui, va fi ridicată în poziție verticală împreună cu
buturuga și apoi se va face doborârea acesteia.
-Pentru arborii dezrădăcinați și aninați - desprinderea trunchiului de cioată se face prin două
tăieri înclinate sau prin extragerea unui calup de lemn astfel încât să se evite blocarea lanțului în
tăietură și să se asigute condiții optime de mișcare laterală a trunchiului pentru dezaninare

Procedeele de lucru și
recomandările referitoare la
doborâturile de vânt și zăpadă au
menirea să asigure condiții optime
de lucru la recoltare, evitarea
accidentelor, valorificarea
corespunzătoare a lemnului,
crearea unor condiții favorabile de
lucru pentru plantarea, îngrijirea și
conducerea arboretelor, precum și
pentru protecția pădurilor
împotriva factorilor biotici
dăunători.
Doborârea iescarilor
Iescarii, arborii putreziți pe picior, se doboară numai cu mijloace manuale, joagăre și topoare,
pentru a se preveni accidentarea muncitorilor care execută această operație.

Doborârea arborilor cu lemn de valoare mare (molid de rezonanță, paltin pentru claviatură
etc.) – arborii trebuie doborâți astfel încât să se păstreze calitatea lemnului. Se recomandă ca la
rășinoase arborii să fie doborâți pe un pat de cetină sau zăpadă bătătorită, iar la foioase, la
alegerea direcției tehnice trebuie să se țină seama de poziția crăcilor groase, astfel ca arborele să
nu cadă pe acestea, fapt ce ar putea duce la așchierea sau ruperea trunchiului.

Doborârea arborilor în localități, parcuri, grădini dendrologice

În aceste situații, de regulă, nu se pot aplica procedeele obișnuite de doborâre, de aceea se
recomandă ca recoltarea să se facă prin tăierea crăcilor arborilor pe picior, și apoi secționarea
trunchiului de la vârf spre bază și doborârea succesivă a porțiunilor respective.
3.13. Mașini multifuncționale pentru recoltarea lemnului - categorie de mașini care execută
cel puțindouă operații specifice recoltării (doborâre, curățire de crăci, secționare), inclusiv
sortarea dimensională și tasonarea.

Harvestere – mașini care execută doborârea și cel puțin încă o operație specifică recoltării;

- Doborâre + tasonare;
- Doborâre + curățire de crăci + tasonare;
- Doborâre + curățire de crăci + măsurare + secționare + tasonare.

Procesoare – mașini care execută curățirea de crăci și cel puțin încă o operație specifică
recoltării, alta decât doborârea.

- curățire de crăci + tasonare;

- curățire de crăci + secționare + tasonare;
- curățire de crăci + măsurare + secționare + tasonare.

Folosirea la recoltare a acestor utilaje complexe se recomandă, în general, în arborete de

rașinoase (în special la molid, brad, larice, duglas, mai rar la pini), cu diametre de bază mai mici
de 40...60 cm, pe terenuri plane, în rărituri schematice și tăieri rase cu ciclu scurt de producție.
Mașinile multifuncționale folosite la recoltare se clasifică în funcție de agregatele cu care sunt echipate:

- Harvester cu agregat de doborâre, orientare a căderii și tasonarea arborilor

- Harvester cu agregat pentru doborârea, orientarea căderii, curățirea de crăci, măsurarea,
sortarea, secționarea și tasonarea pieselor de lemn
4. Colectarea lemnului
4.1. Aspecte generale
Colectarea lemnului reprezintă partea procesului de producţie a exploatării pădurilor în care
materialul lemnos, după recoltare, este deplasat de la cioată până în platforma parchetului, lângă
o cale permanentă de transport.
Adunatul este operaţia prin care se realizează o primă concentrare a masei lemnoase pe
suprafaţa parchetului, în tasoane situate de-a lungul văilor sau la confluenţe ale acestora.
Caracteristic pentru această operaţie este faptul că, teoretic, fiecare piesă se deplasează pe un
traseu propriu, în condiţiile unui teren neamenajat. Importantă în această etapă este, în primul
rând, precizarea direcţiilor de deplasare a masei lemnoase (a traseelor), astfel încât adunatul să se
facă cu prejudicii cât mai mici şi pe trasee cât mai scurte.
Scosul este operaţia prin care se realizează o sporire a gradului de concentrare a masei lemnoase
pe suprafaţa parchetului, prin deplasarea acesteia din tasoanele rezultate prin adunat până la
următoarele confluenţe de văi întâlnite pe traseul cioată - platforma parchetului. În acest caz, pe
un traseu, se deplasează o cantitate mai mare de masă lemnoasă ceea ce justifică, din punct de
vedere economic, amenajarea sumară a unor căi de scos.
Apropiatul este operaţia prin care se realizează deplasarea masei lemnoase din tasoanele
rezultate prin adunat şi scos până în platforma parchetului. Datorită volumelor mari de masă
lemnoasă ce se deplasează pe traseele de apropiat, în general volume ce reprezintă masa
lemnoasă exploatată dintr-un parchet, acestea sunt amenajate corespunzător condiţiilor
normale de funcţionare a unor utilaje de colectare de mare capacitate (tractoare, funiculare).
În situaţiile în care condiţiile de teren permit mijloacelor de apropiat să ajungă până la cioată,
fără amenajări speciale, atunci procesul de colectare se realizează printr-o singură operaţie
cunoscută sub denumirea de adunat-apropiat.
Operaţia de scos nu apare întotdeauna la colectare aceasta fiind caracteristică, în general, pentru
parchetele din zona de munte.

Deplasarea lemnului la colectare se poate realiza prin următoarele modalităţi: alunecare, târâre,
semitârâre (semisuspendare) şi prin suspendare, iar mijloacele folosite sunt: corhănire, atelaje,
instalaţii de alunecare, trolii, funiculare şi tractoare. S-au experimentat şi se folosesc uneori şi
alte mijloace de colectare: elicoptere, baloane, baloane-funicular, elicostate.
 Modalități și mijloace de colectare
Modalitatea de Distanța
Operația Mijlocul de colectare
deplasare caracteristică
Corhănire
Alunecare
Instalații de alunecare
Atelaje
Adunat Târâre Trolii
< 200 m
Cablul de sarcină al
tractoarelor sau funicularelor
Semitârâre Atelaje
Tractoare
Alunecare Instalații de alunecare
Târâre Atelaje
Atelaje
Scos Semitârâre Tractoare 200...500 m
Funiculare
Tractoare
Suspendare
Funiculare
Semitârâre Tractoare
Apropiat Tractoare 500...2000 m
Suspendare
Funiculare
4.2. Colectarea lemnului cu tractoare

Tractoarele, utilaje cu o largă răspândire la colectare, sunt grupate în două categorii: tractoare
universale şi tractoare forestiere.
Tractoarelor universale, destinate unor utilizări diverse, li se adaugă un echipament de lucru
corespunzător pentru a se putea lucra în condiţii optime la colectare, iar tractoarele forestiere sunt
concepute special pentru a lucra în aceste condiţii.
Echipamentul de lucru trebuie să asigure formarea şi legarea sarcinii la tractor, precum şi o
anumită modalitate de deplasare a acesteia.

După echipamentul de lucru tractoarele folosite la

colectare se clasifică în:
- tractoare cu troliu şi sapă-scut, la care troliu se
foloseşte pentru formarea şi legarea sarcinii, iar sapa-
scut pentru mărirea aderenţei tractorului la sol în
timpul formării sarcinii şi semisuspendarea sarcinii
în timpul deplasării, precum şi pentru protecţia punţii
din spate a utilajului;
- tractoare cu troliu şi consolă pentru
semisuspendare, la care troliu are acelaşi rol, iar
consola pentru semisuspendare rolul de dirijare a
cablului de sarcină şi de realizare a semisuspendării
în timpul deplasării sarcinii;
- tractoare cu braţ hidraulic, la care braţul
hidraulic are rolul de formare, legare şi
semisuspendare a sarcinii;

-tractoare cu braţ hidraulic şi graifăr, la care

braţul hidraulic are rolul de formare a sarcinii, iar
graifărul de legare şi semisuspendare a sarcinii;

- tractoare cu semiremorcă şi braţ hidraulic la

care braţul hidraulic are rolul de formare şi
încărcare a sarcinii, iar semiremorca asigură
deplasarea suspendată a sarcinii.
Tractoarele cu trolii se recomandă, în general, pentru terenuri cu pante mari, acolo unde aceste
utilaje se pot deplasa numai pe căi amenajate. Lungimea cablului de sarcină de pe tamburul
troliului de 60... 150 m, permite formarea sarcinii de pe suprafeţe mari, caracteristică necesară
în astfel de situaţii.
Tractoarele echipate cu braţe hidraulice, braţe care acţionează pe distanţe de pană la 9 m, se
recomandă pentru terenuri cu pante mici, respectiv acolo unde tractorul poate pătrunde, în
parchet, pe trasee neamenajate, până la cioată. În plus tractoarele cu braţe hidraulice şi
semiremorcă se pot folosi numai pentru colectarea lemnului cu lungimi, în general, până la 4-6
m.
În ţara noastră, la colectare se folosesc tractoare universale şi tractoare forestiere.
Tractoarele universale de tipul U-651M sau U-650M sunt echipate cu troliu şi sapă-scut. Troliul,
de tipul TL-1 sau TL-2 are pe un tambur 80 sau 120 m cablu de sarcină cu diametrul de 13 sau 11
mm. Forţa de tracţiune în cablu de sarcină este de 4000 daN, iar forţa de aderenţă a tractorului
la sol este de 2300 daN, pentru U-651 M şi de 1700 daN, pentru U-650 M.

Tractoarele forestiere, de tipul TAF, sunt echipate cu: trolii bitambure, braţ pentru
semisuspendarea sarcinii, scut de protecţie a punţii din spate, aripi laterale pentru protecţia
pneurilor şi o lamă, acţionată hidraulic, montată în partea din faţă. Lama se foloseşte pentru:
voltarea — stivuirea buştenilor, lucrări de terasamente de volum mic, dezăpezirea drumurilor de
tractor şi a platformelor parchetelor etc. Troliul, de tip TA-2AM, acţionat mecanic şi comandat
electropneumatic are pe un tambur 60 sau 80 m cablu de sarcină, cu diametrul de 14 sau 13
mm. Forţa de tracţiune în cablu este de 4000 daN, iar forţa de aderenţă a tractorului la sol de
4600 daN. Acest tip de tractor are un şasiu articulat care-i permite frângerea în plan orizontal cu
42° şi în plan vertical cu 18°.
Un parametru important care caracterizează "calitatea" tractoarelor folosite la colectare este
repartizarea masei tractorului pe punţi. În general această repartiţie este:
- la tractoarele universale: 35 ... 40 % pe puntea din faţă şi 65 ... 60 % pe puntea din spate;
- la tractoarele articulate forestiere: 60 ... 65 % pe puntea din faţă şi 40 ... 35 % pe puntea din
spate.

Colectarea lemnului cu tractoarele se realizează în condiţii optime dacă:

- masa sarcinii se repartizează în proporţie de 60...70 % pe puntea din spate a tractorului şi
40...30 % pe sol;
- presiunea pe sol, pentru tractoarele cu pneuri, se încadrează în limitele 0,6... 1,2 daN /cm2.

În funcţie de panta terenului colectarea cu tractoarele se poate realiza în trei variante:

- pe terenuri cu pante mai mici de 7%, situaţie în care tractorul poate pătrunde, în parchet, până la
cioată, fără amenajarea unor căi de colectare;
- pe trenuri cu pante cuprinse între 7% şi 25%, situaţie în care, pentru colectarea cu tractorul, este
necesară amenajarea unor căi (drumuri de tractor);
- pe trenuri cu pante mai mari de 25% situaţie în care colectarea, pe suprafaţa respectivă, se va
face cu alte mijloace, tractorul asigurând deplasarea în continuare a masei lemnoase pe drumuri
de tractor amenajate, în general, în partea din aval a suprafeţei.
Amenajarea drumurilor de tractor trebuie făcută cu respectarea unor cerinţe tehnico-economice
şi ecologice. Cerinţele tehnico-economice, referitoare la deplasarea în condiţii de siguranţă, în
limita unor cheltuieli acceptabile, impun ca drumurile de tractor să fie executate cu respectarea
următoarelor recomandări:
- panta longitudinală maximă a rampelor la cursa în gol să nu depăşească 25% pentru tractoarele
universale şi 40% pentru tractoarele articulate forestiere;
- panta longitudinală maximă a rampelor la curba în plin să nu depăşească 7%;
- razele de racordare a curbelor, în plan orizontal să fie de cel puţin 25 m;
- lăţimea platformei drumului să fie de maximum 4 m;
- să se asigure o supralărgire corespunzătoare a drumurilor în curbe prin lucrări de terasamente
sau cu ajutorul unor amenajări speciale;
- platforma drumului să aibă o înclinare, spre piciorul versantului, de 4...6%, pentru asigurarea
scurgerii apelor din precipitaţii;
- taluzul să nu depăşească
1,5...2,0 m înălţime;
- în porţiunile în curbă, acolo
unde există pericolul alunecării
sarcinii spre aval, să se prevadă
mărginare.
Cerinţele ecologice impun ca prin amenajarea drumurilor de tractor să se respecte următoarele
condiţii:
- să nu se afecteze stabilitatea versanţilor;
-să fie scoase din circuitul productiv suprafeţe cât mai mici;
-să fie amenajate pe terenuri cu capacitate portantă corespunzătoare şi să se evite terenurile
mlăştinoase, umede, instabile, precum şi solurile puternic scheletice şi zonele stâncoase;
- să se desfăşoare pe trasee cât mai scurte;
- să se evite lucrările de terasamente de volum mare.
Structura ciclului de lucru:
Pentru tractoarele cu trolii

-Formarea și legarea sarcinii

- Poziționarea tractorului – se asigură stabilitatea transversală a utilajului și aderența
tractorului la sol. Tractorul se poziționează astfel încât să poată fi trase la tractor un nr. cât
mai mare de piese respectând condiția ca între axa longitudinală a tractorului și direcția de
tras să fie un unghi mai mic de 15˚;
- Desfășurarea manuală a cablului de sarcină;
- Trasul mecanic al lemnului la tractor;
- Pregătirea sarcinii pentru legare;
- Legarea sarcinii
- Cursa în plin;
- Dezlegarea sarcinii;
- Cursa în gol.
4.2. Colectarea lemnului cu funiculare
Funicularele reprezintă o categorie de utilaje specializate, folosite la colectare, ce se
caracterizează printr-o cale de rulare realizată prin suspendarea unui cablu şi un vehicul
(căruciorul), ce se deplasează cu sarcina pe calea respectivă.
Această alcătuire, specifică funicularelor, face ca folosirea lor să aducă o serie de avantaje şi
dezavantaje faţă de celelalte categorii de mijloace de colectare.

Avantajele folosirii funicularelor:

- deplasarea lemnului se face pe traseele cele mai scurte (trasee rectilinii);

- funcţionarea independentă faţă de condiţiile de teren şi, în general, faţă de condiţiile climatice;
- un nivel scăzut al prejudiciilor;
- consumuri reduse de energie.

Dezavantajele folosirii funicularelor:

- mobilitate, în general, redusă;

- deservire, montare şi demontare care necesită un grad înalt de specializare;
- când sunt folosite la apropiat necesită încă un mijloc de colectare, în general un tractor, pentru
deplasarea lemnului până la platforma parchetului.
Indiferent de raportul avantaje / dezavantaje (raport care, în general, este favorabil primei
categorii), funicularele sunt singurele mijloace de colectare ce pot fi raţional folosite în condiţii
grele de teren, acolo unde panta terenului este mai mare de 40% şi lungimea traseelor este
cuprinsă între 200 şi 2000 m.
Particularităţile constructive ale funicularelor permit folosirea acestora în orice condiţii de
pantă (0...100%).

După modul în care se realizează deplasarea căruciorului cu sarcina, funicularele se împart

în:

- funiculare gravitaţionale, la care deplasarea căruciorului cu sarcina (cursa în plin) se face sub
acţiunea forţei gravitaţionale, soluţie posibilă dacă înclinarea medie a liniei de funicular este mai
mare de 16 grade;

- funiculare negravitaţionale, la care deplasarea căruciorului la cursa în plin şi la cursa în gol se

face prin acţionare mecanică, situaţie caracteristică pentru înclinarea medie a liniei de funicular
mai mică de 16 grade.
Alcătuirea generală a funicularelor, cuprinde:

Calea de rulare:
- cablul purtător.
- elemente de susţinere: saboţi; cablu transversal (de susţinere); role de susţinere; piloni naturali;
trepte; arbori de ancorare a cablului transversal;
- elemente de ancorare: cleme de ancorare; cabluri de ancorare a cablului purtător; arbori de
ancorare;

Cărucior:
- tren de rulare: role alergătoare; carcasa trenului de rulare;
- partea pendulară: rolă de dirijare a cablului de sarcină; carcasă;

Cabluri de acţionare:
- cablu de sarcină;
- cablu trăgător;

Grup de acţionare: motor; transmisie; tambure şi/sau cabestane pentru comanda cablurilor de
acţionare; pilon metalic; şasiu-sanie.

Instalaţia telefonică
Alcătuirea funicularelor gravitaţionale:1- cablu purtător; 2- sabot; 3- cablu transversal; 4-rolă de susţinere;
5-trepte; 7, 10, 16- arbori de ancorare; 8-clemă de ancorare; 9, 15-cabluri de ancorare; 11-cărucior; 12-cablu
trăgător; 13-cablu purtător; 14- grup de acţionare; 17-instalaţie telefonică; a-rolele trenului de rulare; b-
carcasa trenului de rulare; c-partea pendulară a căruciorului, T-tambur; Tr-transmnisie; M-motor
Elemente specifice alcătuirii funicularelor negravitaţionale:
1 - cablu purtător; 2 – cărucior; 3 – cablu trăgător; 4 – grup de acţionare; 5 – role de
ghidare a cablului; M – motor; T – tambur; C - cabestan
 Dintre particularităţile constructive, ale funicularelor trebuie menţionat modul de realizare
a blocării căruciorului pe cablul purtător în vederea legării sarcinii. În acest sens se deosebesc
următoarele soluţii constructive:

-blocarea căruciorului pe cablu purtător cu ajutorul cablului trăgător;

- blocarea căruciorului pe cablu purtător cu ajutorul unui opritor;
- fixarea căruciorului pe cablu purtător prin intermediul unor mecanisme de blocare automată,
acţionate mecanic sau hidraulic, incluse în cărucior.

Pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor privind utilizarea funicularelor la colectare
soluţiile constructive adoptate în realizarea acestora trebuie să îndeplinească unele cerinţe
obligatorii referitoare la:

- montare-demontare uşoară;
- necesitatea deschiderii, pentru montare şi funcţionare, a unor culoare înguste;
- funcţionare gravitaţională;
- deplasare suspendată a sarcinii;
- deservirea, la o montare, a unei suprafeţe cât mai mari.
 Procedeele de lucru la colectarea lemnului cu funicularele se deosebesc după fazele
specifice unui ciclu de funcţionare (cursa în gol, formarea sarcinii, legarea sarcinii, cursa în plin,
dezlegarea sarcinii).

Cursa în gol trebuie să se desfăşoare astfel încât să se asigure o deplasare a căruciorului pe cablu
purtător în condiţii de siguranţă. Pentru aceasta viteza de deplasare nu trebuie să depăşească 4...6
m/s.

Formarea sarcinii se face printr-o poziţionare optimă a căruciorului, astfel încât să fie accesibile
un număr corespunzător de piese, aflate la o distanţă laterală care să nu depăşească distanţele
recomandate pentru fiecare tip de funicular.

Legarea sarcinii se face cu ciochinare, cu lungimi de 4...6 m, corespunzător modalităţii de

deplasare a sarcinilor cu fiecare tip de funicular şi condiţiilor concrete de lucru.

Cursa în plin trebuie să se desfăşoare, ca şi cursa în gol, în condiţii de siguranţă, respectiv cu

viteze maxime de 8... 10 m/s.

Dezlegarea sarcinii la funicular este, în general, o operaţie periculoasă deoarece la locul de

descărcare se creează, sub cablul purtător, tasoane mari de material lemnos. De aceea, mai ales în
condiţii de iarnă, acestei activităţi, trebuie să i se acorde o atenţie deosebită printr-o instruire şi
echipare corespunzătoare a muncitorului - dezlegător.

Formația de lucru este alcătuită, în general, din patru muncitori: funicularistul, 2 legători și
dezlegătorul.
 În legătură cu folosirea funicularelor la colectarea lemnului un aspect care interesează în
mod deosebit se referă la montarea şi demontarea acestor instalaţii. În acest sens trebuie să fie
luate în considerare următoarele:
- montarea funicularelor se face numai pe baza unor proiecte de instalare a liniilor de funicular,
proiecte întocmite de specialişti în acest domeniu;
- montarea şi demontarea funicularelor se va face de muncitori specializaţi, instruiţi
corespunzător condiţiilor de lucru specifice fiecărui traseu;
- lucrările de montare trebuie să cuprindă o gamă de operații care se vor desfășura într-o
succesiune fixă, obligatorie.
- demontarea se face într-o ordine inversă montării
- după montare instalaţiile vor fi avizate pentru funcţionare de către comisii autorizate în acest
sens.
1. Defrișarea traseului 8. Montarea suporților
2. Stabilirea traseului pe care se face 9. Ancorarea și întinderea cablului
deplasarea grupului de acționare purtător
3. Autotractarea grupului de acționare 10. Montarea căruciorului
până la locul de montare 11. Proba funicularului
4. Amenajarea potecii de acces la grupul
de acționare
5. Amplasarea și ancorarea grupului de
acționare
6. Instalarea liniei telefonice
7. Desfășurarea cablului purtător pe
traseu
 4.3. Colectarea lemnului cu tractoare – funicular

Tractoarele – funicular sunt mijloace de colectare care au toate caracteristicile instalațiilor

cu cabluri, diferența constând în faptul că grupul de acționare este un tractor care, fiind detașabil,
poate fi folosit și ca utilaj independent.

Se recomandă la adunat și scos pe distanțe mai mici de 400 m.

Particularități ale tractoarelor funicular:

- capătul din aval al instalației trebuie să fie accesibil tractorului;

- deplasarea sarcinii se face prin târâre, semitărăre sau suspendare;
- montarea se face în variantă negravitațională;
- profilul terenului trebuie să fie concav sau drept, fără contrapante,
- nu au elemente de susținere a căii de rulare;
- necesită pentru montare culoare înguste.

Formația de lucru este alcătuită din doi muncitori, legătorul și tractoristul care face și
dezlegarea sarcinii.
4.4. Colectarea lemnului cu trolii

Troliile sunt mijloace de colectare folosite, în general, la adunatul materialului lemnos prin
târâre.

După posibilitățile de deplasare în parchet troliile se clasifică astfel:

-Portabile – când deplasarea se face prin purtare, de regulă de doi muncitori și fixarea se face
prin prindere pe arbori;
- autotractabile, când sunt montate pe un șasiu sanie sau într-o cochilie, deplasarea făcându-se
prin autotractare cu cablul de sarcină.

Troliile pot fi cu un singur tambur sau cu două tambure și se recomandă pentru adunatul
lemnului la un drum de tractor sau sub linia de funicular, precum și la formarea sarcinii din
tasoane.

Formația de lucru este alcătuită din doi muncitori (mecanic și legător) productivitatea fiind de
20 ...30 mc/8h.
4.3. Colectarea lemnului cu atelaje

Atelajele (caii sau boii) sunt folosite la colectare pentru adunatul sau scosul materialului
lemnos, prin târâre, semitârâre sau suspendare.
Viteza de deplasare a atelajelor depinde, în primul rând, de greutatea acestora, dar şi de
panta traseului şi felul deplasării (cu sau fără sarcină) animalelor.
Pentru scosul lemnului cu atelaje este necesară amenajarea unor drumuri de tras.
Aceste drumuri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- panta rampelor la cursa în gol să nu depăşească 30%;
- să se evite rampele la cursa în plin. Dacă acestea nu pot fi evitate, atunci lungimea lor să nu
depăşească 100 m, iar panta să fie mai mică de 10%;
- iarna, pe porţiunile cu pante mai mari de 10%, la cursa în plin, să se asigure condiţii de
evitare a alunecării sarcinii;
- pe porţiunile în curbă, acolo unde este cazul, se vor aşeza mărginare, pentru a se evita
alunecarea sarcinii pe versant.
Folosirea animalelor la colectare presupune echiparea lor corespunzătoare şi utilizarea
unor dispozitive de legare care să permită o manevrare uşoară a sarcinii.
Harnaşamentul animalelor pentru colectare consta din hamuri cu sau fără jug, pentru cai
şi din juguri simple sau duble pentru greabăn, la boi.
Pentru legarea sarcinii se pot folosi lanţuri sau un dispozitiv special numit cioflâng.
Forţa de tracţiune a atelajelor este de circa 1/5 din greutatea proprie, adică 60 ... 110 daN la cai
şi 60 ... 90 daN la boi. Dacă se lucrează cu două animale simultan atunci această forţă se
înmulţeştecu 1,9. Pentru perioade scurte de timp atelajele pot dezvolta forţe de tracţiune de
2...3 ori mai maridecât cele nominale. Atelajele sunt deservite de un muncitor.
4.5. Colectarea lemnului prin corhănire

Corhănirea este un mijloc de colectare a lemnului prin alunecare - pe teren neamenajat, în

anumite condiţii de pantă - ca urmare a unui impuls iniţial.
Condiţiile de pantă care permit corhănirea sunt:
- pante mai mari de 50% pe terenuri uscate;
- pante mai mari de 35% pe terenuri umede;
- pante mai mari de 20% pe terenuri acoperite cu zăpadă;
- pante mai mari de 10% pe terenuri acoperite cu zăpadă îngheţată.

Aceste condiţii de pantă sunt influenţate de microrelief, precum şi de obstacolele de pe

traseu: cioate, arbori pe picior, resturi de exploatare etc.
Uneltele de lucru folosite la corhănire sunt ţapina şi pârghia cu cârlig.
Colectarea lemnului prin corhănire se recomandă pentru adunat sau scos, pe distanţe maxime de
200 m şi se poate folosi pentru lemnul rotund (buşteni).

Dacă prin corhănire masa lemnoasă se tasonează atunci este necesar ca pentru buştenii
dinspre amonte ai tasonului să se facă "ascunderea capetelor" cu pământ pentru a se evita
deprecierea lemnului şi a se crea condiţii de alunecare, peste lemnul din tason, a următoarelor
piese corhănite.
Când se face corhănirea lemnului dintr-un tason, situaţie caracteristică pentru scos, atunci
operaţia se va începe şi continua, întotdeauna, din partea dinspre amonte a tasonului.
Pentru corhănire capătul din aval al buştenilor se olăreşte.
Formaţia de lucru la corhănire este de 2...4 muncitori.
 4.6. Colectarea lemnului prin "purtat pe braţe“

"Purtatul pe braţe", modalitate de deplasare integral manuală, se foloseşte pentru adunat

lemn de mici dimensiuni rezultat din rărituri, curăţirea de crăci, secţionări, rupturi etc. sau pentru
formarea sarcinilor, din această categorie de material lemnos, pentru atelaje, tractoare sau
funiculare. Distanţa medie maximă recomandată pentru colectarea lemnului prin "purtat pe braţe"
este de 50 m.
Formaţia de lucru este alcătuită dintr-un muncitor.

4.7. Colectarea lemnului cu alte mijloace

La colectarea lemnului se mai pot folosi: elicoptere, baloane, elicostate, baloane-funicular,

recomandate pentru situaţiile în care masa lemnoasă trebuie să fie colectată în termen scurt,
pentru a se preveni deprecierea acesteia sau extinderea atacurilor unor dăunători ai pădurii, deci
exploatarea unor produse accidentale, a masei lemnoase situate în locuri greu accesibile (terenuri
cu pante mari, locuri mlăştinoase, zone inundabile) sau a celei amplasate la distanţe mari faţă de
căile permanente de transport.

Elicopterul - folosirea aparatului la colectare presupune dotarea acestuia cu troliu şi cablu

de sarcină de 20...40 m.
Literatura de specialitate menţionează posibilitatea folosirii elicopterelor pentru colectarea
buştenilor cu lungimi de 6...12 m
 Pentru prinderea sarcinii la elicopter materialul lemnos fasonat se grupează în pachete
corespunzătoare capacităţii de transport a aparatului şi se leagă cu ciochinare. În continuare
elicopterul este adus deasupra locului de încărcare şi se prinde cablul de sarcină la ciochinar.
Greutatea sarcinii, pentru elicopterele folosite la colectare, este de 10...20 kN, iar viteza de
deplasare, în regim de zbor, 100 ... 300 km/h. Ponderea timpului de lucru pentru fazele specifice
colectării lemnului cu elicopterul, la o distanţă de circa 2 km, este de 40...50 % pentru cursa în
plin, 30...40 % pentru cursa în gol şi 10...20 % pentru legarea şi dezlegarea sarcinii. Din timpul
total de lucru circa 25...30 % este consumat pentru alimentarea aparatului cu carburant.
Productivităţile realizate sunt, în funcţie de distanţa de colectare, iar consumul specific, în funcţie
de puterea motorului şi de tipul aparatului, 200 … 800 l de carburant pe oră.

Baloanele - umplute cu heliu, au o capacitate de ridicare de circa 5...10 kN la un diametru al

balonului de 25...30 m, în funcţie de altitudinea la care se lucrează, de temperatura aerului şi de
materialul din care este confecţionat balonul.

Elicopterele şi baloanele au unele dezavantaje majore atunci când sunt folosite la colectarea
lemnului. Elicopterele au consumuri foarte mari de carburanţi, comparativ cu celelalte tipuri de
mijloace mecanice folosite la colectare şi, în plus, în perioada de prindere a sarcinii sunt expuse
accidentelor datorită dezechilibrării aparatului la o prindere incorectă a sarcinii. Baloanele au
inconveniente legate de dimensiunile lor mari, costul ridicat al heliului, manevrabilitatea redusă
şi imposibilitatea folosirii acestora în perioadele cu vânt.
5. Fasonarea lemnului
5.1. Aspecte generale

Fasonarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care masa lemnoasă colectată este pregătită
în vederea transportului tehnologic sau corespunzător cerinţelor impuse de beneficiari.

Activităţile ce se desfăşoară pentru realizarea fasonării se pot grupa în:

- fasonarea lemnului rotund;

- fasonarea lemnului de steri;

- fasonarea crăcilor în snopi;

- tocarea lemnului mărunt;

- Mangalizarea lemnului.

Aceste activităţi se desfăşoară în platforma parchetului, care este o suprafaţa sumar

amenajată lângă o cale permanentă de transport, destinată fasonării masei lemnoase dintr-un
parchet.
5.2. Fasonarea lemnului rotund

Lemnul rotund se obţine din trunchiul sau coroana arborelui şi se caracterizează prin:
- lungimi mai mari de 2,4 m;
- diametre, la căpătul subţire, mai mari de 10 cm;
- păstrarea formei naturale în secţiune transversală.

Fasonarea lemnului rotund se face prin: curăţire de crăci şi secţionare.

Curăţirea de crăci, operaţie necesară dacă nu s-a realizat integral în parchet, se desfăşoară în
aceleaşi condiţii cu cele prezentate la recoltare.
Secţionarea, operaţie prin care se obţin piese cu lungimi care să asigure condiţii optime de
transport a lemnului rotund, se desfăşoară corespunzător precizărilor făcute la recoltare.

Pregătirea materialului lemnos în vederea expedierii din platforma parchetului presupune

operaţii de manipulare, stivuire şi stocare.

Manipularea este o operaţie de deplasare a lemnului rotund de la locul de secţionare la locul de

stocare în vederea transportului şi se realizează cu tractorul, cu atelajele sau manual. Alegerea
unei soluţii din cele menţionate, depinde de volumul de manipulat, de distanţa de manipulare, de
spaţiu de manevră de care se dispune, de modul de organizare generală a platformei primare etc.
Stivuirea lemnului rotund se face cu mijloace manuale sau mecanice, astfel încât într-o rampă de
stocare să se asigure, cel puţin un volum de material lemnos corespunzător capacităţii de
încărcare a mijloacelor de transport.
 Pentru a se asigura condiţii optime de încărcare, la stivuire se vor respecta următoarele
condiţii:
- piesele vor fi aşezate paralel cu drumul auto;
- distanţa dintre stivă şi drum să fie mai mică de 10 m;
- lemnul se va aşeza pe lonjeroane semiîngropate;
- piesele se vor aşeza cu capătul gros (cel puţin 80 % din numărul total dintr-o stivă) în sensul de
transport;
- capetele groase ale pieselor să fie în acelaşi plan (diferenţa maximă admisă este de 1 m);

Stocarea lemnului rotund se face în

rampe de stocare.
Locul de amplasare a
suprafeţelor de stocare trebuie ales
astfel încât să permită stivuirea unui
volum cât mai mare de material
lemnos, în condiţii optime de
încărcare. Într-o rampă se stochează
lemn rotund din aceeaşi specie sau
grupă de specii, gros sau subţire, cu
diferenţe de lungimi mai mici de 2 m.
5.3 Fasonarea lemnului de steri

Lemnul de steri rezultă din fasonarea pieselor ce nu se încadrează în categoria lemnului

rotund piese care au diametre mai mari de 5 cm şi lungimi de cel puţin 1 m.
După fasonarea lemnului rotund piesele care rămân şi îndeplinesc condiţiile menţionate, se
secţionează la lungimi de 1 ± 0,05 m.

După secţionare rezultă trei categorii de piese:

- rondine - cu diametre cuprinse între 5 şi 15 cm;
- butuci - cu diametre mai mari de 15 … 25 cm:
- buturi - cu diametre mai mari de 15 cm şi defecte care le fac greu despicabile

Lemnul de steri este alcătuit din piese nedespicate (rondine) şi piese despicate (lobde).
 Se despică piesele cu diametrul mai mare de 15 cm. Prin despicare rezultă lobdele.

Dimensiunile unei piese din lemnul de steri

sunt astfel alese încât masa acesteia (lemn
verde) să nu depăşească 18 .. 20 kg, masă
considerată acceptabilă, din punct de vedere
ergonomic, la manipularea şi stivuirea manuală
a acestei categorii de material lemnos.

Fasonarea lemnului de steri se

face prin operaţiile: secţionare,
despicare şi cojire.
Secţionarea lemnului de steri, la
lungimi de 1,0 m, se face cu precizarea
că lemnul subţire (cu diametre mai
mici de 15 cm) se secţionează, pentru
mărirea productivităţii, cu ferăstrăul
mecanic, "în grămadă".
Despicarea lemnului de steri în platforma primară se poate face manual sau mecanic. Pentru
despicarea manuală se folosesc topoare sau pene metalice de despicat. Despicătoarele mecanice
folosite în platforma parchetului fac parte din categoria despicătoarelor mobile, purtate sau
tractate, acţionate de tractoare sau de motoare propri..

Cojirea se realizează manual, cu

toporul sau cojitoare manuale ori
cu cojitoare mecanice portabile.
După fasonare lemnul de steri este
manipulat, stivuit şi stocat.
Manipularea lemnului de steri se
face prin "purtat pe braţe", până la
locul de stivuire.

Stivuirea se face manual, până la

înălţimea de 1,5 m, înălţime care
asigură condiţii optime de stivuire,
încărcare şi de protecţie a
muncitorilor.
Stocarea se face pe terenuri plane,
lângă calea de transport. Materialul
lemnos se stochează diferenţiat pe
specii şi în funcţie de calitatea
lemnului.
5.4. Fasonarea crăcilor în snopi

Prin "lemn din crăci" se înţelege lemnul provenit din coroana şi vârful arborelui, cu
diametre
de 2...5 cm, rămas în urma fasonării lemnului de steri.

Operaţiile prin care se realizează fasonarea crăcilor în snopi sunt: secţionarea crăcilor la lungimi
de 1,0 m şi legarea snopilor, astfel încât să rezulte snopi cu diametrul de circa 30 cm. La aceste
operaţii se adaugă: manipularea, stivuirea şi stocarea.

Fasonarea snopilor se face prin aşezarea crăcilor secţionate pe o capră din lemn pentru legarea
manuală sau în dispozitive de strângere.

Legarea snopilor de crăci se face:

- cu sfoară din hârtie, când se livrează pentru
prelucrări industriale;
- cu sârmă neagră, moale, cu diametrul de
1,0 ... 3,0 mm, când se livrează pentru lemn de
foc.
5.5. Tocarea lemnului

Tocarea - operaţie prin care lemnul este transformat, prin tăiere, în aşchii (tocătură) - se face
cu scopul de a asigura:

-condiţii optime de transport a lemnului de mici dimensiuni ce se acumulează în platforma

parchetului (crăci, vârfuri, rupturi, capete din fasonări etc.);

- condiţii rentabile de manipulare, sub formă de tocătură, a lemnului de mici dimensiuni;

-posibilitatea de a valorifica superior masă lemnoasă provenită din piese de lemn de calitate
inferioară, ca materie primă pentru industria de prelucrare sau drept combustibil sub formă de
tocătură;

Aşchiile rezultate prin tocare în platforma parchetului trebuie să aibă lungimi cuprinse între
10...35 mm. Dacă tocătură rezultată va fi folosită pentru obţinerea unor produse industriale
(plăci,
celuloză, brichete, peleţi) atunci, la beneficiar, procesul de mărunţire va fi continuat,
corespunzător necesităţilor de prelucrare.

Pentru tocare se folosesc tocătoare care au ca organe active, cuţite prinse pe un suport (disc
sau tambur).
Tocătoarele folosite în exploatările forestiere se clasifică în:

- tocătoare purtate, montate pe un tractor şi acţionate de acesta care se folosesc pentru tocarea
crăcilor, acolo unde sunt, ocazional, cantităţi mici de material lemnos pentru tocare;

- tocătoare tractate, ataşate la un tractor şi acţionate de acesta. Se folosesc pentru tocarea

crăcilor, acolo unde sunt volume mari de material lemnos pentru tocare;

- agregate de tocare, utilaje independente, cu sursă proprie de acţionare şi deplasare, se folosesc

pentru tocarea lemnului cu diametre mari (20 – 60 cm), acolo unde sunt cantităţi mari de
material lemnos.

Pentru toate situaţiile materialul lemnos se stochează în grămezi, alimentarea tocătoarelor

făcându-se manual (pentru cele purtate şi tractate), sau mecanic, cu braţe hidraulice (pentru
agregatele de tocare).

Formaţia de lucru la tocare este alcătuită dintr-un muncitor, care face alimentarea tocătorului.
Tocătoare purtate
Tocătoare tractate
Agregate de tocare
5.6. Mangalizarea lemnului (Carbonizarea lemnului)

Mangalul este un produs rezultat în urma arderii controlate a lemnului, cu admisie dozată de
aer, în bocșe sau retorte metalice.
Se poate mangaliza orice categorie de material lemnos cu exceptia putregaiului, lemnul
trebuie să fie curațat de crăci la „fața lemnului”.

Mangalizarea lemnului presupune parcurgerea următoarelor etape:

Alegerea și pregătirea locului de amplasare a bocșelor sau retortelor metalice – pe terenuri

plane, uscate, cu soluri argilo – nisipoase, ferite de curenti puternici de aer, în apropierea unei
surse de apă. Pregătirea terenului se face prin curățirea, nivelarea și compactarea terenului.

Răcășirea – pregătirea materialului lemnos, prin așezarea în trei cercuri concentrice, în jurul
vetrei sau retortei, astfel:

- în cercul exterior se așează lemnul subțire;

- în cercul din mijloc se așează lemnul gros;
- în cercul interior se așează lemnul subțire, scurt, cu lungimi mai mici de 1m.

Stivuirea lemnului – se face de la centru către periferie, în ordinea subțire - gros - subțire, așezat
vertical în straturile interioare și aproape orizontal în partea de sus. Prin stivuire trebuie sa se
amenajeze un canal de aprindere și coșul de tiraj.
În jurul bocșelor și retortelor se sapă un șanț, pentru scurgerea produselor de distilare și a
apei din precipitații.
Acoperirea bocșelor – se face cu un strat de mușchi, paie, frunze, cetina, de 10...15 cm, peste
care se pune un strat de pământ umed amestecat cu praf de cărbune (știup) gros de 10...20 cm.

Arderea dirijată a lemnului – se face de la centru către periferie și de sus în jos. Dirijarea arderii
se face prin intermediul unor găuri în învelișul bocșei și prin coșurile de fum de la retorte.

Arderea unei bocșe durează 4...6 zile iar a unei retorte 12...16 ore.

Răcirea bocșei și a retortei – durează 1...2 zile, respectiv 1zi.

Sortarea și ambalarea mangalului – se sortează după dimensiuni și se ambalează în saci. Se

depozitează în locuri ferite de umezeală.
6. Transportul lemnului - Aspecte generale

Transportul lemnului este partea procesului de producţie a exploatărilor forestiere în care se

face deplasarea lemnului din platforma parchetului până în centrele de sortare sau la beneficiari.

Elementele specifice care caracterizează, în general, transportul se referă la:

- distanţele mari de transport (în medie, pentru ţara noastră 30...40 km);

- necesitatea desfăşurării acestui proces pe căi permanente de transport (drumuri auto

forestiere, căi publice de transport, căi ferate, căi navigabile);

- necesitatea folosirii unor mijloace de transport de mare capacitate;

- necesitatea folosirii unor mijloace de transport specializate, corespunzător formei materialului

lemnos rezultate după fasonare.

Structura acestui proces cuprinde operaţiile: încărcarea, transportul propriu-zis şi descărcarea

lemnului.
6. 1. Încărcarea lemnului

Soluţiile de încărcare a lemnului în platforma parchetului depind de condiţiile specifice de lucru

în care se desfăşoară această operaţie:
- dimensiuni și greutate, în general mari, ale pieselor de lemn;
- poziții variabile ale locurilor de încărcare;
- spații restrânse de manevră la locurile de încărcare;
-variabilitate dimensională mare a pieselor de lemn;
- planul de încărcare situat deasupra locului de stocare a materialului lemnos.

Mijloacele de încărcare folosite în platforma parchetului sunt:

- trolii sau braţe hidraulice montate pe autotrenurile sau autoplatformele forestiere;
-încărcătoare frontale;
-mijloace manuale.

Trolii, de tipul TA-2AM - montate pe mijloacele de transport, folosite pentru încărcarea

lemnului rotund prin târâre şi rostogolire pe plan înclinat. Caracteristicile acestui mijloc de
încărcare sunt:
- instalaţii simple, mobile, uşor de manevrat, deservit şi întreţinut;
- raport foarte favorabil masă proprie/masa sarcinii încărcate (valoarea raportului este circa 0,3);
- consum redus de carburant;
- pot efectua încărcarea în orice punct de pe traseu;
- necesită spaţii mici de manevră;
- pot efectua numai încărcarea lemnului rotund cu lungimi mai mari de 4 m.
Braţe hidraulice, montate pe mijloacele de transport, folosite pentru încărcarea lemnului rotund
prin târâre şi suspendare şi a lemnului de steri prin suspendare.

Caracteristicile acestui mijloc de încărcare sunt:

- poate efectua, practic, încărcarea, descărcarea şi stivuirea lemnului rotund şi a lemnului de
steri;
- necesită o deservire şi întreţinere specializate;
- sunt instalaţii mobile;
- raport favorabil masă proprie/masa sarcinii încărcate (valoarea raportului este 0,5...1,0);
- necesită spaţii reduse de manevră;

Încărcătoare frontale sunt folosite pentru încărcarea prin suspendare a lemnului rotund (lemn
cu lungimi, în general, până la 6 m) şi a lemnului de steri.

Folosirea încărcătoarelor frontale la încărcare se caracterizează prin:

- pot efectua, practic, încărcarea, descărcarea, manipularea şi stivuirea tuturor categoriilor de
material lemnos;
- raport nefavorabil masă proprie/masa sarcinii încărcate (valoarea raportului este 2...3);
- deservire şi întreţinere specializate;
- necesitatea unor spatii mari de manevră, amenajate;

Încărcarea manuală se realizează cu ajutorul balăncilor și prin cădere pe trepte pentru lemnul
rotund şi direct de pe sol pentru lemnul de steri.
Comparând sistemele de încărcare a lemnului se pot face următoarele precizări privind
domeniile de utilizare favorabilă a acestora:

- încărcarea cu trolii se recomandă pentru lemnul rotund cu lungimi mai mari de 4 m, în situaţiile
în care descărcarea se face în puncte în care există mijloace specializate pentru descărcare;

- încărcarea cu braţe hidraulice se recomandă pentru încărcarea şi descărcarea lemnului, mai

ales în situaţiile în care descărcarea se face în puncte în care nu există mijloace specializate
pentru descărcare;

- încărcarea cu încărcătoare frontale se recomandă pentru cantităţi mari de material lemnos,

amplasate în zone în care se dispune de spaţiile mari de manevră necesare, fără amenajări
costisitoare;

- încărcarea manuală se recomandă pentru cantităţi mici de material lemnos, cu dimensiuni

variabile, amplasate în locuri izolate, acolo unde folosirea altor mijloace nu ar fi rentabilă.

Dintre aceste soluţii cele mai folosite sunt troliile pentru lemnul rotund, braţele hidraulice pentru
lemnul rotund şi lemnul de steri pachetizat, încărcarea manuală pentru lemnul de steri în vrac
sau crăci în snopi.
6. 2. Mijloace de transport

6. 2.1 Mijloace de transport auto

Autotrenurile forestiere, au lungimi reglabile şi sunt folosite pentru transportul lemnului rotund,
cu lungimi cuprinse între 6 şi 12 m,. Aceste mijloace de transport sunt echipate cu mijloace
proprii de încărcare şi se clasifică în:
- autotrenuri echipate cu trolii, la care încărcarea se face cu două cabluri de sarcină;
- autotrenuri echipate cu braţe hidraulice, braţe cu care se poate face atât încărcarea cât şi
descărcarea lemnului.
Capacitatea de transport a acestor mijloace este, în general, de 15 … 40 tone.
Autoplatformele forestiere, folosite
pentru transportul lemnului de steri şi
pentru transportul lemnului rotund
scurt, cu lungimi mai mici de 6 m, au
capacităţi de 10 … 25 tone.

Autotrenul pentru tocătură, poate

transporta sarcini de 10 … 20 tone şi
dispune de un sistem hidraulic de
basculare pentru descărcare.

Tractoarele cu remorci sunt folosite pentru

transportul lemnului rotund 4...6 m, de steri și a
crăcilor în snopi pe distanțe de până la 10 km.
6. 2.1 Mijloace de transport pe căi ferate normale

Pentru transportul lemnului se folosesc vagoane care sunt destinate transportului unei game mai
largi de materiale, printre care şi sortimente de lemn brut. Aceste vagoane au capacităţi de
transport de 26 … 60 tone şi pot transporta lemn rotund lung, lemn de steri, crăci în snopi sau
tocătură.
6. 2.1 Mijloace de transport pe apă

Şlepurile şi barjele sunt folosite, în condiţiile ţării noastre, pentru transportul pe Dunăre a
lemnului rezultat, în general, din exploatarea arboretelor de plop şi salcie din lunca inundabilă.
Încărcarea şlepurilor se poate face cu încărcătoare frontale (situaţie în care este necesară
amenajarea la mal a unor estacade), cu instalaţii cu cabluri, cu macarale plutitoare sau manual
(lemnul de steri).
Capacitatea de încărcare a unui şlep sau a unei barje este, în general, de 200 ... 1000 tone.
6.3. Descărcarea lemnului
Descărcarea lemnului, în exploatările forestiere, se face, în general, în locuri în care se
concentrează volume mari de material lemnos, respectiv în centre de sortare a lemnului sau în
depozitele fabricilor de prelucrare.
Condiţiile de lucru, în aceste puncte, sunt caracterizate prin;
- locuri fixe de descărcare;
- volume mari, aproximativ constante în timp, de descărcat;
- descărcarea într-un punct a materialului lemnos cu aceeaşi formă (lemn rotund, lemn de steri
etc.);
-necesitatea reducerii timpului de staţionare la descărcare.
Mijloacele folosite pentru descărcarea
lemnului pot fi clasificate în: încărcătoare
frontale, macarale, braţe hidraulice.
Încărcătoarele frontale se folosesc în
aceleaşi condiţii ca şi la încărcare.
Macaralele, echipate cu graifăr hidraulic,
pot ridica sarcini maxime de 5...20 tone, la
înălţimea 8... 10 m. Se folosesc pentru
descărcarea lemnului rotund din
autotrenuri, autoplatforme sau vagoane.
Braţele hidraulice cu care sunt echipate
unele autotrenuri sau autoplatforme
forestiere, pot fi folosite şi pentru descărcare,
în special acolo unde se descarcă cantităţi
mici de material lemnos.
7. Fasonarea sortimentelor de lemn brut

Prin sortiment de lemn se înţelege o piesă de lemn sau un produs rezultat din prelucrarea
lemnului în activitatea de exploatare a pădurilor care corespunde ca specie, stare, dimensiuni şi
calitate condiţiilor impuse de domeniul de utilizare a acestuia sau de beneficiari.

7.1. Secționarea

Secționarea sortimentelor de lemn în CSPL se face cu respectarea condiției de

perpendicularitate, luându-se în considerare starea de tensiune a lemnului.
Condițiile de lucru, diferite de cele din parchet și platforma parchetului, fac ca această operație să
se facă cu mijloace și după procedee de lucru specifice, care por fi grupate în două categorii:

- secționarea la punct fix, pentru lemnul rotund de rășinoase;

- secționarea pe o suprafață dată, pentru lemnul rotund de foioase.

Secționarea la punct fix se realizează cu ajutorul unor instalații de secționare care au ca organe
active un lanț tăietor sau o pânză circulară tăietoare. În acest caz deplasarea pieselor de lemn la
locul de secționare se face cu ajutorul unor transportoare.
 Calculul diametrului maxim al bușteanului ce poate fi
secționat
1 - cazul instalaților de secționare cu o pânză circulară

Db = 0,5(Dp – Df)

2 – cazul instalaților de secționare cu două pânze circulare circulare ce

acţionează în acelaşi plan orizontal

Db = (Dp – Df) - a
unde:
Dp – diametrul pânzei;
Df– diametrul flanşei;
Db – diametrul bușteanului
a – înălţimea zonei de suprapunere a
celor două pânze
171
3 - cazul instalaților de secționare cu lanț tăietor

Db < Lu

Secționarea pe o suprafață dată se realizează cu ajutorul ferăstraielor mecanice sau electrice și se

caracterizează prin amenajare în cadrul CSPL-ului a unei suprafețe speciale pentru descărcare –
sortare – secționare. Suprafața trebuie să fie deservită și de mijloace de evacuare a sortimentelor
de lemn rotund, precum și a pieselor secționate la lungimi de 1m, ce urmează a fi despicate.
7.2. Despicarea
Despicarea - tăiere nedistructibilă ce constă în ruperea legăturilor dintre fibre, se realizează după
o direcție longitudinală, într-un plan radial. Organul activ este o pană (simplă, dublă sau
multiplă), fixă sau mobilă.
Se despică lemnul cu diametre mai mari de 15 cm, de calitate inferioară, cu defecte, care îl fac
greu despicabil.
Avantajele despicării se concretizează în.
- Posibilitatea extragerii din piesa despicată a porțiunilor de lemn de calitate superioară și
valorificarea corespunzătoare a acestora;
-Uscarea mai rapidă a lemnului și deci o reducere a cheltuielilor de manipulare și transport;
-Obținerea unor sortimente cerute de beneficiari;

Fazele despicării –
contactul penei cu
lemnul, strivirea și
ruperea fibrelor
(executate de muchia
tăietoare), crăparea
piesei și detașarea
pieselor rezultate
(executate de fețele
active ale penei).
Despicarea se realizează cu despicătoare mecanice și hidraulice. Despicătoarele hidraulice se
recomandă pentru despicarea pieselor de lemn cu defecte care le fac greu despicabile.
Despicătoarele mecanice au, de regulă, viteze de lucru mai mari și forțe de despicare mai mici
decât despicătoarele hidraulice.
Forța necesară pentru despicare depinde de mai mulți factori: specie, diametru, sezon, prezența
sau absența defectelor, starea lemnului. În general la lemnul verde forța de despicare este cu
7...40% mai mică decât în cazul lemnului uscat.

7.3. Cojirea

Condițiile de livrare pentru unele sortimente de lemn rotund și de steri impun cojirea acestora.
Prin cojire se realizează și următoarele avantaje:

-Posibilitatea valorificării cojii (în compost, mangalizare, pentru extragerea diverselor substanțe
din coajă);
- reducerea greutății și a volumului sortimentelor, deci condiții favorabile de transport;
- evidențierea unor defecte ascunse sub coajă;
- împiedicarea dezvoltării unor insecte xilofage între coajă și lemn.

Cojirea se realizează prin tăiere, cu cojitoare mecanice sau pentru cantități mici de material
lemnos, manual.

Soluțiile aplicate, în general, sunt frezarea longitudinală sau tangențială și rindeluirea elicoidală.
Organele active ale cojitoarelor sunt reprezentate de tambur sau disc port-cuțite în cazul frezării
și de cuțite rindea în cazul rindeluirii.
Atenție deosebită trebuie acordată pierderilor de lemn ce se pot înregistra în cazul lemnului de
steri. Pentru aceasta adâncimea de pătrundere a cuțitelor trebuie reglată corespunzător grosimii
cojii pentru fiecare lot de lemn ce urmează a fi cojit.
 TĂIEREA LEMNULUI
Noțiuni generale

Tăierea – proces de creare de noi suprafețe.

Lemnul este un material – anizotrop – ortotrop – fibros – caracteristică care face ca materialul
lemnos să aibă rezistențe diferite la tăiere în funcție de direcții și plane caracteristice.

În funcție de direcția și planul în care se realizează tăierea, aceasta poate fi:

- Tăiere transversală – după o direcție radială într-un plan transversal;

- Tăiere tangențială – după o direcție tangențială într-un plan longitudinal;

- Tăiere longitudinală – după o direcție longitudinală într-un plan radial.

TĂIEREA DESTRUCTIBILĂ (TĂIEREA LEMNULUI PRIN AȘCHIERE)
Organul activ este un cuțit în formă de pană care se caracterizează prin forma și poziția sa față
de planul de așchiere, prin fețe, muchii și unghiuri.

Pentru realizarea tăierii de așchiere, cuțitului

trebuie să i se imprime două mișcări:
- Mișcare de așchiere – V – care asigură
desprinderea unei așchii;
- Mișcare de avans – U – care asigură desprinderea
unor straturi succesive de așchii.
ACȚIUNEA CUȚITULUI ASUPRA LEMNULUI

dFa – forța activă cu care cuțitul

acționează asupra fibrei lemnoase;
dFr – forța rezistentă a fibrei lemnoase
la strivire;
dFi – forța rezistentă la întinderea fibrei
lemnoase;
dφ – unghiul la centru corespunzător
zonei de contact dintre fibră și cuțit;
ρ – raza de curbură a muchiei tăietoare;
ΔS – grosimea fibrei de lemn.
;
ACȚIUNEA LEMNULUI ASUPRA CUȚITULUI
În procesul de așchiere lemnul acționează asupra cuțitului pe fața de degajare, pe muchia
tăietoare și pe fața de așezare cu forțele Fd, Fm și Fa, forțe care datorită mișcării de așchiere
dau forțele de frecare Ffd, Ffm și Ffa.
Suma vectorială a acestor forțe
este FR, cu punctul de aplicație în
punctul B. Prin descompunerea
forței FR după direcțiile mișcării
de avans și mișcării de așchiere,
rezultă forțele F (forță de
rezistență la tăierea lemnului) și
Fo (forță de reacție a cuțitului).
Forța de reacție poate avea
sensuri opuse rezultând o forță
de respingere (FOR) al cărei efect
este scoaterea cuțitului din
tăietură sau o forță de împănare
(FOB) al cărei efect este blocarea
cuțitului în tăietură.
Cuțitul poate realiza tăierea de așchiere atunci când:
Fa ≥ F și FA ≥ FOR sau FB ≥ FOB
(Fa – forța activă cu care cuțitul acționează asupra lemnului;
FA – forță de apăsare pe cuțit; FB – forță de ridicare a
cuțitului prin care se evită blocarea acestuia în tăietură prin
 CALCULUL FORȚEI ȘI PUTERII DE AȘCHIERE
Puterea necesară pentru realizarea tăierii de așchiere se poate calcula cu relația:

Sau cu relația:
 TĂIEREA NEDESTRUCTIBILĂ
Tăierea nedestructibilă, fără formare de așchii se poate realiza prin:
- Despicare – când ruperea legăturilor dintre fibre se realizează după o direcție longitudinală
într-un plan radial;
- Forfecare – când ruperea legăturilor dintre fibre se realizează după o direcție radială într-un
plan transversal.

CALCULUL PUTERII ȘI FORȚEI NECEARE PENTRU REALIZAREA TĂIERII

NEDESTRUCTIBILE
 CALCULUL CONSUMULUI DE ENERGIE LA TRANSPORTUL LEMNULUI

La transportul lemnului, datorită particularităților de desfășurare, interesează în mod

deosebit consumul de energie, respectiv căile prin care acesta poate fi redus.
Pentru determinarea consumului de energie considerăm situația teoretică în care un volum
de lemn V cu masa Q trebuie deplasat cu un mijloc de transport cu masa G pe traseul AB având
înclinare α, lungimea înclinată L și lungimea redusă l.
Notând: