MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Liceul “Simion Mehedinţi” VIDRA – VRANCEA

Telefon : 0237/ 673054 Fax : 0237/673800
E-mail: lic_vidra@yahoo.com

SUPORT DE CURS

Modulul: Amenajarea pădurilor

 Definirea domeniului

Potrivit Uniunii Internaţionale a Organizaţiilor de Cercetări Forestiere (IUFRO), „amenajarea pădurilor

este procesul de adoptare a deciziilor pe termen mediu (10-20 ani) la nivelul unei unități de producție forestieră,
pe baza obiectivelor pe termen lung și a datelor ce descriu pădurea la un moment dat”.

În literatura forestieră românească, amenajarea pădurilor a fost definită drept știința și practica
organizării pădurilor în conformitate cu sarcinile gospodăriei silvice. Așadar, scopul amenajării pădurilor este
unul de organizare a bio-producției forestiere, nu de conducere efectivă a activităților presupuse de organizarea
producției.

Ca activitate integrată într-un sistem economic și administrativ, amenajarea pădurilor este o activitate de
proiectare tehnologică, specifică silviculturii, prin care sunt transpuse în practică, la un moment dat, cele mai
bune practici silviculturale. Un concept cheie în terminologia amenajării pădurilor este cel de obiectiv.
Obiectivul este o condiție sau stare dezirabilă, pentru realizarea căreia sunt consumate mai multe resurse, între
care cea mai importantă este timpul.

Amenajarea pădurilor urmărește stabilirea unui ansamblu de măsuri silviculturale, economice și

de interes social prin care o pădure poate da societății produse și servicii. Este o activitate tehnică și
practică de organizare economică a pădurilor după unele reguli (intrucțiuni de amenajare) realizate de către
specialiști (ingineri amenajiști). Întocmirea amenajamentului se realizează pe unități de producție (U.P-uri) (sau
de protecție sau serii de gospodărire) și în baza unui studiu general făcut pe Ocolul Silvic pe bază de norme
tehnice elaborate de către departamentul specializat în această problem (ICAS). Pentru realizarea
amenajamentului sunt necesare lucrări de teren și de redactare.

Amenajamentul este documentul de bază în gestionarea pădurilor, cu conținut tehnico-organizatoric și

economic, fundamentat ecologic. ( Codul silvic)

Amenajamentul cuprinde: memorial tehnic; evidența descrierii parcelare; planurile pentru reglemantarea
procesului de producție și de protecție pentru produse principale; lucrările de îngrijire, împădurire; instalații de
transport și construcții.

Studiul general întocmit pe ocol cuprinde pe lângă centralizarea acestor date și altele referitoare la
condițiile staționale, fondurile cinegetice și salmonicole ș.a.

La baza activității de amenajare a pădurilor stau următoarele principii de bază:

 continuitatea producției de lemn;

 valorificarea integrală a produselor pădurii;
 creșterea productivității pădurilor;
 eficacitatea funcțională optimă.

Datorită acestor principii, amenajamentul devine instrumental prin care unitatea econimică (ocolul
silvic) realizează raportul de echilibru între creșterea anuală a arborilor și cantitatea de masă lemnoasă ce se
poate recolta anual, concomitent cu satisfacerea necesităților de protecție.
 Funcțiile pădurii

Multiple cerințe față de păduri și nevoia de a pune în concordață aceste cerințe cu posibilitățile de
satisfacere a lor de către vegetația forestieră, fără a periclita integritatea lor biologică, impug gospodărirea
diferențiată a acestora în raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc. În acest scop a fost necesară o clasificare și
încadrare, pe diferite funcții ale pădurilor. Principiile care stau la baza acestei zonări funcționale sunt:

- asigurarea economiei cu materii prime lemnoase și valorificarea tuturor produselor pădurii în

măsura satisfacerii nevoilor societății;
- folosirea pădurilor ca mijloc biologic durabil pentru protejarea solului contra eroziunii,
regularizarea debitului cursurilor de apă, protejarea culturilor agricole, silvice și a așezărilor
omenești, înfrumusețarea peisajului, conservarea elementelor rare de floră și faună.

După prevederile reglementărilor în vigoare desprinse din cele ale Codului Silvic, pădurile țării se
împart:

Grupa I. Vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie:

Subgrupa 1.1. Păduri cu funcţii de protecţie a apelor :

 1.1.a. Pădurile situate în perimetrele de protecţie a surselor de apă minerală, potabilă şi industrial;
 1.1.b. Pădurile situate pe versanţii direcţi ai lacurilor de acumulare şi natural;
 1.1.c. Pădurile situate pe versanţii râurilor şi pâraielor din zonele montană, de dealuri şi colinară care
alimentează lacurile de acumulare şi natural;
 1.1.d. Păduri din Lunca şi Delta Dunării (ostroave şi maluri fără zona dig – mal) şi cele situate de-a
lungul râurilor neîndiguite;
 1.1.e. Păduri situate în albia majoră a râurilor;
 1.1.f. Păduri situate în zona dig – mal din Lunca Dunării şi din luncile râurilor interioare;
 1.1.g. Pădurile din bazinele torenţiale sau cu transport excesiv de aluviuni;
 1.1.h. Pădurile destinate protecţiei păstrăvăriilor.

Subgrupa 1.2. Păduri cu funcţii de protecţie a solului:

 1.2.a. Arborete situate pe terenuri cu înclinarea mai mare sau egală cu 30g pe substrat de fliş (facies
marnos, marno-ergilos şi argilos), nisipuri, pietrişuri şi loess, precum şi cele situate pe terenuri cu
înclinare mai mare sau egală cu 35g situate pe alte substrate litologice;
 1.2.b. Pădurile din zone cu relief accidentat limitrofe drumurilor publice de interes deosebit şi căilor
ferate normale ;
 1.2.c. Pădurile situate pe terenuri foarte vulnerabile la eroziuni şi alunecări, stabilite în urma cartărilor
staţionale;
 1.2.d. Benzi de pădure cu lăţimea de 200 m, din jurul construcţiilor hidrotehnice în zona cu teren
accidentat sau cu pericol de eroziune şi alunecare;
 1.2.e. Plantaţiile forestiere şi vegetaţia forestieră spontană de pe terenuri degradate, halde de steril sau
nisipuri mobile neconsolidate;
 1.2.f. Vegetaţia forestieră situată în zonele de formare a avalanşelor şi pe culoarele acestora;
 1.2.g. Pădurile situate pe nisipuri mobile consolidate;
 1.2.h. Pădurile situate pe terenuri alunecătoare;
 1.2.i. Pădurile situate pe terenuri cu înmlăştinare permanentă;
 1.2.j. Pădurile din jurul minelor de suprafaţă şi carierelor, în zone cu pericol de eroziune;
 1.2.k – Păduri situate pe pante sub 30 grade dar pe substrate litologice predispuse la eroziune şi
alunecări.

Subgrupa 1.3. Păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători:

 1.3.a. Pădurile din stepă şi silvostepă;

 1.3.b. Pădurile situate în vecinătatea Mării Negre şi a lacurilor litorale;
 1.3.c. Pădurile din silvostepă internă;
 1.3.d. Benzile de pădure din jurul lacurilor din câmpie, a iazurilor şi heleşteelor;
 1.3.e. Perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole, căilor de comunicaţie, obiectivelor
industriale şi a localităţilor;
 1.3.f. Pădurile situate la mare altitudine în condiţii foarte grele de regenerare ;
 1.3.g. Păduri în trupuri dispersate din zona de câmpie;
 1.3.h. Pădurile situate în zone cu atmosfera puternic poluată;
 1.3.i. Pădurile situate în zone cu atmosfera mediu poluată;
 1.3.j. Păduri din imediata vecinătate a depozitelor de steril, cenuşă şi alte reziduuri;
 1.3.k. Pădurile din subalpin şi presubalpin precum şi cele din zona montană limitrofe golului de munte;
 1.3.l. Jnepenişurile şi rariştile naturale din subalpine.

Subgrupa 1.4. Păduri cu funcţii de recreere:

 1.4.a. Păduri special amenajate în scop recreativ (păduri – parc);
 1.4.b. Păduri constituite în zone verzi din jurul localităţilor;
 1.4.c. Păduri din jurul staţiunilor balneoclimatice, climatice şi al sanatoriilor;
 1.4.d. Păduri situate de-a lungul căilor de comunicaţii de importanţă turistică deosebită;
 1.4.e. Păduri din jurul monumentelor de cultură;
 1.4.f. Păduri care protejează obiective speciale.

Subgrupa 1.5. Păduri de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier:

 1.5.a. Păduri destinate conservării resurselor genetice;
 1.5.b. Păduri propuse ocrotirii provizorii;
 1.5.c. Păduri constituite în rezervaţii naturale;
 1.5.d. Păduri constituite în rezervaţii ştiinţifice;
 1.5.e. Păduri constituite în rezervaţii peisagistice;
 1.5.f. Păduri de protecţie a monumentelor naturii;
 1.5.g. Păduri destinate cercetării ştiinţifice;
 1.5.h. Păduri constituite în rezervaţii seminologice;
 1.5.i. Păduri destinate ocrotirii unor specii rare din faună;
 1.5. j. Păduri seculare, virgine şi cvasivirgine, de valoare deosebită;
 1.5.k. Parcuri dendrologice;
 1.5.l. Păduri din parcuri naţionale neincluse în categoriile funcţionale 1.5.a., c., d., e.;
 1.5.m Păduri din rezervaţii ale biosferei neincluse în categoriile funcţionale 1.5.a., c., d., e.;
 1.5.n. Păduri din parcuri naturale neincluse în categoriile funcţionale 1.5.a., c., d., e.
 Grupa a II-a. Vegetaţia forestieră cu funcţii de producţie şi protecţie:

Subgrupa 2.1. Păduri cu funcţii de producţie a lemnului:

 2.1.a. Păduri destinate să producă lemn de rezonanţă, lemn pentru furnire;

 2.1.b.Păduri destinate să producă lemn de cherestea;
 2.1.c. Păduri destinate să producă lemn pentru celuloză, construcţii rurale şi alte utilizări.

Subgrupa 2.2. Păduri cu funcţii prioritare de producţie cinegetică:

 2.2.a. Păduri de interes cinegetic.

Țelul de gospodărire se stabilește în primul rând pe baza zonării funcționale a pădurilor în cadrul căreia
se precizează destinația pădurii, ca fiind de protecție și producție sau de producție și protecție. Atfel se disting:

 țelul de protecție- este fixat mai frecvent pădurilor pentru asigurarea unui debit constant al
apelor, împiedicarea eroziunii solurilor, protejarea împotriva influențelor climatice dăunătoare
provenite din afara pădurii, crearea unei ambianțe naturale favorabile omului (terapeutice,
turistice), conservarea pădurii pentru valoarea științifică (monumente ale naturii) ori cercetarea
unor fenomene desfășurate în mediul neinfluențat;
 țelul de producție- are în vedere producerea de: lemn foarte gros și lemn gros apt pentru
sortimente valoroase (furnir, gater); lemn gros și mijlociu; lemn mijlociu și lemn subțire.
Ca țeluri de producție secundare, sunt: producția de flori melifere, de semințe și fructe de
pădure, frunze, rășină, coajă, plante medicinale, furaje, ciuperci comestibile, pomi de iarnă,
precum și producția de vânat și pește.

Elementele organizării în timp

În cuprinsul unei păduri se întâlnesc arbori de diferite vârste. O unitate de producție este formată, în
general, din arboreta tinere, de vârste mijlocii și bătrâne. Organizarea producției pădurilor prin amenajament
necesită ca arboretele să fie grupate în categorii aparte, pe vârste.
Categoriile de vârste apropiate sunt cunoscute sub numele de clase de vârste. În funcție de proveniența
arborilor și de tratmentele care se aplică, arboretele pot fi grupate în clase de vârstă de 5, 10 sau 20 de ani.
Atfel:
 pentru pădurile provenite din lăstari și care se taie în crâng simplu, la vârste relative mici, clasele de
vârstă cuprind 5 ani;
 la arboretele de crâng care se exploatează la 30….50 de ani, clasele de vârstă sunt de 10 ani;
 în pădurile de codru, clasele de vârstă cuprind, de obicei, 20 de ani.
Clasele de vârstă se exprimă în hectare, însumarea lor reprezentând suprafața efectiv împădurită a pădurii în
cauză.
În pădurile tratate în codru grădinărit, gruparea arborilor se face după grosime, în clase de diametre. Se
folosesc trei clase de grosimi: arbori subțiri, mijlocii și groși.
Limitele claselor de diamtre depind de mărimea și numărul categoriilor de diametre. Se recomandă formarea
a 5 clase de diametre, având fiecare câte 3 categorii de diametre.
 Gruparea arborilor pe clase de grosimi și categorii de diametre:

Clase de grosimi Categorii de diametre, Limite efective ale

cm claselor de diametre, cm
Arbori foarte subțiri 4,8,12 2,1………14,0
Arbori subțiri 16,20,24, 14,1……..26,0
Arbori mijlocii 28,32,36 26,1……..38,0
Arbori groși 40,44,48 38,1……..50,0
Arbori foarte groși 52 și peste Peste 50,0

Într-o unitate de producție se pot găsi arborete din toate clasele de vârstă.
Exploatabilitatea pădurii reprezintă calitatea care se atribuie unui arbore sau arboret de a fi recoltabil
pentru un anumit scop. Vârsta exploatabilității și diametrul maxim al arborilor la exploatabilitate constituie o
caracteristică a stării finale a arboretelor și se determină prin calcul sau prin observații Ea se stabilește în funcție
de țelul de gospodărire, deosebindu-se următoarele forme:
 exploatabilitatea absolută (a creșterii medii maxime);
 exploatabilitatea fizică (naturală);
 exploatabilitatea de protecție;
 exploatabilitatea de regenerare;
 exploatabilitatea tehnică.
Ciclul de producție reprezintă timpul mediu care se scurge de la întemeierea și până la recoltarea
(exploatarea) arboretelor dintr-o unitate de producție. El este principalul element de organizare în timp a
procesului de producție forestieră și se stabilește atât pentru pădurile de codru, cât și pentru pădurile de crâng.
De asemenea , el este un criteriu de formare a claselor de vârstă și o bază de calcul pentru determinarea
volumului tăierilor.
Fondul forestier
Codul silvic stabilește pădurile și terenurile destinate împăduririi, precum și cele care servesc nevoilor
de cultură, producție sau administrative, definite ca atare prin amenajamente, constituie fondul forestier al țării.
În raport cu modul de folosire a terenului, fondul forestier cuprinde:
- păduri productive și neproductive;
- terenuri temporar despădurite;
- terenuri împădurite, afectate gospodăriei silvice;
- terenuri scoase temporar din folosința gospodăriei silvice;
- terenuri neutilizabile.
Diviziunea pădurii
Pădurea se prezintă ca o suprafața acoperită cu vegetație forestieră în care speciile lemnoase se află
răspândite atât sub raportul participării lor (compoziția), a vârstelor, proveniențelor, productivității, funcțiilor
atribuite, cât și a condițiilor staționale (de relief, climă, sol).
Ca unități teritoriale ale pădurii se identifică:
- arboretul- cea mai mică unitate teritorială naturală a unei păduri, omogenă sub raportul caracteristicilor
staționale;
- trupul de pădure- este o suprafață păduroasă înconjurată de alte folosințe;
- masivul păduros- este o unitate teritorială de întindere mare, constituită dintr-unul sau mai multe trupuri
de pădure.
Din punct de vedere administrativ, ca unități teritoriale ale fondului forestier se disting:
- ocolul silvic- unitate teritorial- economică, organizată pentru gospodărirea unei suprafețe de fond
forestier, diferențiată ca întindere în funcție de zona geografică, dispersarea trupurilor de pădure,
complexitatea și intensitatea lucrărilor silvice, de fond cinegetic și piscicol;
- districtul silvic- cuprinde minimum 4 cantoane silvice și realizează conducerea tuturor
activităților din una sau mai multe unități de producție;
- cantonul de pază- suprafața de pădure se dă în pază.