Proiect de Diploma SILVICULTURA PDF

Tema proiectului:
Determinarea caracteristicilor structurii arboretelor
An II – Postlicel
Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5
Profesor Coordonator proiect:

Ing. Constantinescu Costică
Absolvent:
Sbîrciog (Hasan) Aurelia
- 2018 -
Sbîrciog (Hasan) Aurelia Determinarea caracteristicilor structurii arboretelor
Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5
CUPRINS
I.INTRODUCERE ................................................................................................................................................. 2
Vegetatia sau fitocenoza forestiera .................................................................................................................. 2
Animalele sau zoocenoza forestieră ................................................................................................................. 2
Solul................................................................................................................................................................... 3
Atmosfera ......................................................................................................................................................... 3
Factorii orografici .............................................................................................................................................. 3
Arborele, element caracteristic al pădurii ............................................................................................................ 3
Forma specifică ................................................................................................................................................. 4
Forma forestieră ............................................................................................................................................... 4
Stratificarea spaţială a fitocenozei forestiere ....................................................................................................... 5
Definiţia arboretului.............................................................................................................................................. 6
II.STRUCTURA ARBORETULUI...................................................................................................................... 7
Caracteristicile arboretului în plan orizontal ........................................................................................................ 8
Compoziția ........................................................................................................................................................ 8
Consistența (densitatea arboretului) .............................................................................................................. 12
Diametrul mediu ............................................................................................................................................. 14
Caracteristicile arboretului în plan vertical ......................................................................................................... 15
Etajarea arboretului ........................................................................................................................................ 15
Profilul arboretului .......................................................................................................................................... 18
Inchiderea arboretului .................................................................................................................................... 19
Înaltimea medie a arboretului ........................................................................................................................ 21
III.CONCLUZII .................................................................................................................................................... 21
Bibliografie Selectivă ............................................................................................................................................... 22
1
DETERMINAREA CARACTERISTICILOR STRUCTURII

ARBORETELOR
I.Introducere
Comparativ cu alte ecosisteme, pădurea se caracterizează prin mare întindere,
remarcabilă complexitate și diversitate, rezistență, stabilitate și incontestabilă eficiență
ecologică, socială și economică.
Se estimează că în alcătuirea pădurii la noi participă peste 200 de specii lemnoase,
circa 1000 de specii ierboase, numeroase specii de mușchi, licheni, ciuperci, etc. precum
și un impresionant număr de specii de animale, de la mamifere, pasări, reptile și pești
până la microorganisme animale.
Toate acestea constituie biocenoza pădurii care împreună cu elementele mediului
său anorganic (factorii climatici, edafici și orografici) ce definesc biotopul constituite
ecosistemul forestier.
Vegetatia sau fitocenoza forestiera constituite un covor continuu de plante de cele
mai diferite ordine și dimensiuni, dispuse în cele mai variate moduri de structurare și
funcționare și în care arborii prin dimensiunile lor dau nota distinctivă și determină
proporțiile maxime a pădurii.
Animalele sau zoocenoza forestieră participă și ele printr-un mare numar de specii,
fară a mai constitui însa un covor continu.
2
Solul reprezintă o componentă importantă a pădurii. În el plantele iși fixeaza

radacinile si absorb apa, sărurile minerale si azotul necesar fotosintezei.
Atmosfera intervine activ ca subsistem al pădurii, punând la dispoziția plantelor și
animalelor elementele indispensabile proceselor vitale.
Factorii orografici, generand modificări evidente asupra regimului climatic local și
asupra solului influențeaza la rândul lor pădurea.
Caracteristica definitorie și deosebitoare a pădurii față de alte biocenoze este dată
de prezența arborilor în stare gregară și de mediul său specific, mult mai prielnic
dezvoltării acesteia. Populațiile de arbori constituite o pădure numai acolo și numai
atunci când sunt suficienți de numeroși și ocupă o suprafață suficient de mare, fiind
capabili să realizeze și să mențină așa-numita stare de masiv.
Pădurea poate fi definită ca o grupare deasă de arbori, care trăiesc în strânsă
interdependență între ei, cu celelalte plante și animale și cu condițiile de mediu realizând
astfel o complexă comunitate de viață, capabilă să îndeplinească importante funcții
social-economice.
Arborele, element caracteristic al pădurii
Prin dimensiunile și portul lor caracteristic, modelat de mediul intern al pădurii,
arborii reprezintă elementul constitutiv cel mai impunător, care imprima acesteia
particularități diferențiale specifice, diferite de oricare fitocenoze terestre. În coroanele
arborilor se desfășoară procesul fundamental al fotosintezei, din care o parte este stocată
și folosită în creșterea lor, iar o altă parte este folosită în respirație sau participă la
formarea necromasei (materie organică moartă) care este descompusa de microorganisme
și participă la geneza solurilor forestiere.
După constituirea masivului arborescent se ajunge la întemeierea mediului intern
specific, propriu noii păduri. Arborii din pădure reușesc să valorifice cu cel mai mare
3
randament potențialul trofic și energetic al stațiunii definind capacitatea productivă a

ecosistemelor forestiere. Prin capacitatea lor de fructificare, arborii asigura regenerarea și
deci perenitatea în timp și spațiu a pădurii și chiar migrarea acesteia în alte teritorii.
Arborii se impun și prin aceea că sunt singurii producători de lemn de mari dimensiuni,
cu alese însușiri tehnologice.
Se desprinde de aici ideea că, în comunitatea de viață a pădurii, arborii se impun
esențial în definirea specificului structural si functional al pădurii. Se cunoaște că speciile
lemnoase arborescente prezintă, ca rezultat al adaptării la mediul existential o formă
forestieră și o forma specifică.
Forma specifică, caracteristică arborilor izolați din afara pădurii, crescând
nestingheriți în teren descoperit dar suportând din plin acțiunile nefavorabile ale vântului,
uscăciunii, înghețului, etc. prezintă înălțimi mai mici, trunchiuri mai conice, coroanele
mai bogate și se mențin pe trunchi până aproape pe sol. Cresterile anuale sunt neregulate
și lemnul trunchiului are multe noduri care reduc adeseori calitatea lemnului fusului.
Arborii izolati ajung la maturitate mai devreme cu 10 – 15 ani, iar în continuare cresc și
fructifică mai des și mai abundent decât arborii forestieri.
Forma forestieră a arborilor se deosebește sensibil de cea specifică, ca urmare a
condiționărilor reciproce în care își duc existența în mediul pădurii. Astfel, arborii
prezintă tulpini mai înalte, mai cilindrice, mai drepte. Coroanele arborilor au ramuri mai
subțiri și mai puțin dezvoltate lateral. Creșterile anuale prezintă o mare regularitate a
trunchiului în partea sa inferioară, nu prezintă noduri sau acestea sunt puține si mai
subțiri. Ca urmare, lemnul produs este mai valoros și se pretează la utilizări industriale
superioare. De remarcat ca arborii forestieri prezintă însemnate variații în funcție de
poziția lor în masiv, de desimea și structura masivului și de locul ocupat în stratificarea
arboretului.
4
De remarcat este și faptul că forma specifică și cea forestieră, deși prezintă

evidente deosebiri de ordin anatomo-fizionomic și tehnologic, aceste diferențe nu sunt de
natura genetică ci se datorează mai ales condițiilor de mediu diferite în care arborii își
duc existența. De aici decurge că silvicultorul poate influența efectiv caracteristicile,
creșterea, calitatea și deci producția cantitativă a arborilor și arboretelor.
Stratificarea spaţială a fitocenozei forestiere
Pădurea, ca unitate ecosistemică complexă, este constituită din mai multe straturi
uneori distinct delimitate alteori cu o întrepătrundere ce face dificilă separarea lor.
Extinderea spaţială normală presupune existenţa următoarelor straturi:
- stratul arborilor (arboretul);
- stratul arbuştilor (subarboretul);
- stratul de puieţi (seminţişul);
- stratul subarbuştilor şi ierburilor (pătura vie);
- litiera;
- stratul rădăcinilor.
(Stratele de vegetaţie ale unei păduri)
Aceste etaje nu reprezintă numai o simplă stratificare întâmpătoare în spaţiul

pădurii ci sunt rezulatatul unui îndelung proces evolutiv de organizare şi funcţionare
eficientă, în scopul folosirii optimale a resurselor mediului organic şi anorganic de
5
existenţă. Ca rezultat al acestr interdependenţe, decurg şi consecinţe importante privind

desimea, structura şi funcţionarea fiecărui etaj de vegetaţie, în fiecare din etapele şi
fazele de dezvoltare ale pădurii.
Descrierea şi caracterizarea fitocenozei forestiere va implica deci analiza şi

caracterizarea fiecăruia din subsistemele componente ale pădurii (arboret, subarboret,
pătură vie, seminţiş, microfloră), cunoaşterea raporturilor dinamice de interdependenţă
dintre acestea, precum şi influenţa lor separată şi cumulată asupra ecosistemului forestier.
Definiţia arboretului
În silvicultura românească, noţiunea de arboret este tratată în două accepţiuni:
silviculturală şi amenajistică.
ARBORETUL
în silvicultură: în amenajare
- etaj al arborilor – totalitatea arborilor care – parte omogenă de pădure în care ansamblul
participă în constituirea unei păduri stațiune –vegetație are același aspect
- arboretul = etaj al arborilor dintr-o porțiune omogenă ca vegetație și stațiune
Arboretul se întemeiază numai în momentul atingerii stării de masiv şi se menţine

până când aceasta se destramă. Starea de masiv se realizează atunci când arborii care
participă la constituirea unui arboret trec de la existenţa izolată a fiecărui exemplar la
6
starea gregară a masei arborilor, prin atingerea unei densităţi la care aceştia se
condiţionează reciproc în creştere şi dezvoltare.
Element de arboret este o populaţie constituită din arbori de aceeaşi specie, acelaşi
ecotip, aceeaşi vârstă (sau vârste apropiate), aceeaşi provenienţă, supuşi aceluiaşi
tratament silvicultural şi dezvoltaţi în acelaşi arboret.
Ex: arboret constituit din trei elemente, diferenţiate pe criteriul speciei: Fa, Go, St
II.Structura arboretului
Cu toate că, structura arboretului și a pădurii în ansamblu, are un caracter unitar și se
referă la elementele participante și la modul de grupare în spațiul tridimensional, totuși în
practică se vorbește obisnuit atât de caracteristicile arboretului în structura lor orizontală
cât si verticală, apreciindu-se separat însușirile de structură ce pot caracteriza într-o
secțiune orizontală sau verticală o pădure.
Structura arboretului se defineşte ca distribuţia arborilor în arboret în raport cu

speciile componente, cu spaţierea orizontală şi verticală, cu vârsta, cu dimensiunile
arborilor sau cu combinaţiile dintre aceşti parametri. Se utilizează tot mai des şi
conceptul de textură a arboretului – „modul în care arborii şi speciile se grupează şi se
distribuie unii în raport cu alţii în cadrul distribuţiei orizontale”. (Schütz, J-P., 1990).
Structura unui ecosistem este dată de forţe integratoare care generează un plan structural
(Stugren, B., 1992). Din interacţiunea acestor forţe, rezultă hipervolumul ecosistemului
cu n dimensiuni, în al cărui spaţiu topologic se desfăşoară diferite planuri structurale:
structura de biotop, structura spaţială, structura biocenotică, structura trofodinamică,
structura biochimică. Structura este o însuşire globală a unui arboret, dar dificultatea
definirii ei, conduce către o abordare analitică, pe componente. Astfel s-au separat
7
parametri structurali cantitativi şi parametri structurali calitativi ca instrumente de

diagnoză în analiza structurală şi funcţională.
Caracterizarea arboretului implica pe de o parte, evidentierea caracteristicilor

principale, structurale si calitative si pe de alta parte metodologia adecvata de
determinare a acestora.
Caracteristicile structurale ale arboretului se pot evidentia in plan orizontal si
vertical.
- În plan orizontal, principalele caracteristici sunt: compozitia, consistenta,
desimea, densitatea, gradul de umbrire, diametrul mediu al arborilor sau al
coroanelor acestora, etc.
- În plan vertical, caracteristicile arboretului se refera la etajarea, profilul
inchiderea, inaltimea medie si inaltimea medie elagata, etc.
Caracteristicile calitative ofera o imagine privind originea si provenienta arboretului,
varsta medie, clasa de productie si de calitate a acestuia, vigoarea de vegetatie si starea
fitosanitara, etc.
Caracteristicile arboretului în plan orizontal
Compoziția este unul din factorii importanți care influentează asupra stabilității
arboretelor la actiunea vântului. În cazul arboretelor amestecate, rezistenta acestora la
vânt este determinată de speciile care intră în compoziția lor și ponderea cu care participă
fiecare.
Compoziţia este ponderea speciilor componente dintr-un arboret, exprimată în zecimi

sau unităţi întregi. Proporţia de participare se determină, de regulă, prin raportul dintre
8
suprafaţa de bază a fiecărei specii şi cea a arboretului ca întreg (mai precis când se
utilizează volumul ).
 Exemplu:
3 Mo 2Br 2 Fa 1 Me 1An 1Pam
- 30 % din suprafaţa de bază totală este dată de molid, 20 % de brad, 20 % de fag,

10% mesteacăn, 10% anin, 10% paltin.
Compoziția arboretelor
Molid
Brad
Fag
Mesteacăn
Anin
Paltin
(Schema proportiei speciilor în arboret)
În raport cu importanţa economică şi silviculturală, speciile componente pot fi:
- principale (specii de bază): care prezintă importanţă economică şi interesează în

viaţa arboretului respectiv şi care fac obiectul măsurilor silviculturale
9
- secundare (ajutătoare) care potenţiază dezvoltarea speciilor principale sub raport

cantitativ şi calitativ, sau ameliorează condiţiile staţionale.
Diferenţierea arboretelor în raport de numărul speciilor participante:
 10 Mo  perfect pure = o singură specie;

 9Mo1Br  practic pure = specia principală participă cu peste 9/10 (8/10);
 5Mo3Br2 Fa  amestecate = două sau mai multe specii participă cu mai
mult de 1/10.
La rîndul lor arboretele amestecate se diferenţiază în:
Amestecuri uniforme – regulate: arborii sau grupele de arbori aparţinând

aceleiaşi specii se succed in mod regulat (plantaţii)
Amestecuri neuniforme – neregulate:
- amestecuri intime - speciile se amestecă sub formă de exemplare separate 2-5

arbori de aceeaşi specie ocupând până la 100 m2;
- amestecuri în buchete 6-20 arbori de aceeaşi specie ocupând până la 500 m2;
- amestecuri în grupe 20-50 arbori de aceeaşi specie ocupă 500 m2;
- amestecuri în pâlcuri mici > 50 arbori de aceeaşi specie ocupă până la 1000 m2;
- amestecuri în pâlcuri mari > 50 arbori de aceeaşi specie ocupă până la 5000 m2.
Compoziţia este un element dinamic supus unor continue transformări datorate

unor procese de natură ecosistemică (concurenţă) sau unor măsuri de gospodărire. Din
acest punct de vedere se utilizează mai mulţi termeni :
10
1) compoziţia actuală, care reflectă proporţia speciilor la momentul inventarierii;

2) compoziţia de regenerare, care reflectă proporţia speciilor la momentul
închiderii masivului;
3) compoziţia-ţel, care exprimă proporţia speciilor la vârsta exploatabilităţii,
corespunzătoare optimului ecologic şi economic al staţiunii;
4) compoziţie de îngrijire, corespunzătoare momentului executării unei anumite
lucrări de îngrijire.
La noi în ţară compoziţia-ţel a făcut obiectul a numeroase studii care au avut drept
scop optimizarea acesteia în raport cu condiţiile ecologice şi ţelurile de gospodărire.
Compoziția țel (corespunzătoare

Compoziția Îngrijire și optimului ecologic și economic
actuală conducere al stațiunii, la vîrsta
exploatabilității)
Aplicarea tratamentelor
Compoziția de regenerare
(corespunzătoare regenerării viitorului
arboret care va rezulta după exploatare)
(Schema de diferenţiere a tipurilor de compoziţii din perspectivă silvotehnică)
Ca urmare a multiplelor situatii observate cu ocazia doborâturilor de vânt din

pădurile țării noastre, a studiului literaturii de specialitate, se desprind urmatoarele linii
de urmat în viitor în ceea ce priveste amestecul speciilor:
11
- cele mai rezistente la doborâturile de vânt sunt arboretele amestecate, de foioase cu

rașinoase;
- acolo unde conditiile stationale sunt favorabile molidului, acesta va trebui menținut ca
specie de baza, urmând ca amestecul cu alte specii sa se facă pentru consolidarea
acestuia;
- fagul, paltinul, bradul se introduc în zona molidișurilor în grupe, pâlcuri, pe
microstațiunile corespunzătoare acestor specii, mai adăpostite și cu sol profund, fertil;
- laricele se va planta în benzi pure pe curba de nivel si pe linia de cea mai mare pantă,
ralizându-se astfel careuri de rezistentă.
Consistența (densitatea arboretului) reprezintă gradul de ocupare a unei suprafeţe cu

arbori, sau gradul de saturare a arboretului în biomasă lemnoasă în raport cu anumite
nivele considerate normale. Starea de consistenţa se realizează odată cu constituirea stării
de masiv.
Modalităţi de exprimare a stării de consistenţă:
- gradul de închidere a coronamentului (indicele de consistenţa în sens practic) este
determinat ca raportul dintre spaţiul efectiv ocupat de coroane şi suprafaţa
arboretului respectiv - indici 0,1-1,0.
Consistenta unui arboret exprima o stare a desimii lui si se reda prin gradul de
apropiere a coroanelor arborilor componenti sau gradul de inchidere a masivului.
Consistenta se exprima prin indici de consistenta de la 1,0 la 0,1 si in raport cu aceasta,
se pot deosebi urmatoarele categorii de arborete:
 Arborete cu consistenţă plină (C = 1,0);
 Arborete cu consistenţă aproape plină (C = 0,7-0,9);
12
 Arborete cu consistenţă rărită, luminate sau brăcuite (C = 0,4-0,6);

 Arborete cu consistenţă degradată sau poienite (C = 0,1-0,3).
Consistența se realizează odată cu constituirea stării de masiv a arboretului și este

dependentă de natura, starea și dezvoltarea sa în timp, precum și de intervențiile
silvotehnice aplicate pe parcurs. Indicele de consistență se poate determina în mai multe
moduri:
- prin aprecierea vizuală a ponderii suprafeței globale a proiecției orizontale a
coroanelor arborilor din suprafața ocupată de arboret;
- pe cale analitică, cu ajutorul aerofotogramelor și al fotografiilor de la sol, care
inregistreaza proiecția coroanelor arborilor.
În pădurea virgină, consistența arboretului se reglează prin procese interne de
eliminare naturală a unor arbori din pădure, dar și de creștere și dezvoltare a coroanelor
arborilor permanenți, ori prin integrarea unor arbori tineri în arboret.
In pădurea cultivată, consistența se corectează periodic prin rărirea
corespunzătoare a arboretelor excesiv de dese sau cu consistența plină și, dacă devine
necesar, prin introducerea unui subetaj arborescent sau chiar a subarboretului în
arboretele puternic rărite dintr-o cauză oarecare.
Determinarea pe cale analitică a stării de desime a unui arboret dat se poate face cu
ajutorul indicelui de desime și a celui de densitate.
Indicele de desime al unui arboret este dat de raportul dintre numărul real de arbori
existenti la hectar și cel din tabelele de producție pentru un arboret cu aceeasi
compoziție, varstă și clasă de producție.
Indicele de densitate al arboretului exprimă raportul dintre suprafața sa de bază
reală la ha și suprafața de baza normală, dată tot în tabelele de producție.
13
Diametrul mediu al arboretului este o mărime medie a grosimii arborilor

componenți. Acesta variază cu natura, starea și vârsta arboretului, cu condițiile staționale
și cu natura intervențiilor silvotehnice aplicate.
(Variaţia consistenţei într-un de închidere a coronamentului arboret de brad de 75 ani)
Indicele de acoperire al coroanelor reprezintă raportul dintre suprafaţa proiecţiilor

coroanelor arborilor unui arboret şi suprafaţa arboretului respectiv. Se mai poate defini ca
suma proiecţiilor coroanelor tuturor arborilor raportată la suprafaţa arboretului. Poate lua
şi valori supraunitare, în arboretele excesiv de dese. Cercetările au pus în evidenţă faptul
că în arborete echiene, acest indice are valori cu 16 – 18% mai ridicate decât indicele de
consistenţă.
14
Valorile considerate normale se extrag din tabelele de producţie generale sau

locale, sau din normativele tehnice. Indicii de acoperire, de desime sau densitate pot lua
valori subunitare în arboretele rărite şi valori supraunitare în arborete excesiv de dese.
Densitatea arboretelor poate fi exprimată şi cu ajutorul altor indicatori, precum
distanţa medie între arbori (spaţierea); indicele Hart-Becking (raportul procentual dintre
distanţa medie între arbori şi înălţimea dominantă). Aceşti parametri au valori diferite în
raport cu dezvoltarea arboretului şi cu intensitatea manifestării influenţelor perturbatoare
sau a intervenţiilor silviculturale. Indicii de consistenţă, de acoperire, de desime şi de
densitate au o valoare variabilă în timp şi spaţiu şi de aceea ei trebuie determinaţi
înaintea oricărei intervenţii silvotehnice.
Caracteristicile arboretului în plan vertical
Caracteristicile structurale ale arboretului care se pun în evidenta într-o secțiune

verticală prin arboret sunt:
 etajarea arboretului;
 profilul arboretului;
 inchiderea arboretului;
 inaltimea medie a arboretului;
 lungimea medie a coroanelor, etc.
Etajarea arboretului se referă la stratificarea în plan vertical a arborilor care

compun un arboret dat. Cu toate că arboretele se caracterizează printr-o anumită
omogenitate structurală și functională, arborii nu realizează aceeași înălțime și se
15
produce o evidentă diferențiere, care permite separarea unor etaje sau straturi
arborescente, mai mult sau mai puțin distincte și durabile.
Ca urmare, se pot distinge:
 arborete unietajate (monoetajate), în care arborii se ridică oarecum la același
nivel, constituind un singur etaj de dispunere a coroanelor. Pe măsură ce arboretul
inaintează în vârsta, diferențele de înălțime dintre arbori și lungimea coroanelor se
măresc, astfel se poate diferenția un plafon superior constituit din arbori cu o
poziție dominantă și unul inferior, în care rămân cei cu înălțimi și coroane mai
mici (dominanți).
Distanța între vârful arborilor dominați și baza ramurilor verzi din coronament
definește adâncimea (grosimea) coronamentului.
16
 arborete bietajate, în care primul etaj este constituit din arbori de talie înaltă sau
repede crescatori, iar etajul al doilea din arbori și specii de talie mai redusă.
Arboretele bietajate pot trece cu timpul în arborete monoetajate sau se pot menține
ca atare, dar și arboretele monoetajate pot trece cu timpul în arborete bietajate.
 arborete multietajate, constituit din trei sau chiar patru etaje arborescente.
Acestea se regăsesc foarte rar în pădurile noastre, dar se pot întalni frecvent în
pădurile tropicale.
În fiecare etaj arborescent se pot distinge o suprafata superioară și una inferioară a
coronamentului.
17
Profilul arboretului se refera la alura pe care o prezinta suprafata superioara a

coronamentului arboretului. Dupa profilul lor se deosebesc:
a) arborete cu profil continuu;
b) ondulat;
c) in trepte;
d) dantelat.
18
Gradul de fragmentare a suprafeţei superioare a coronamentului rezultă mai ales ca

o consecinţă a modului de regenerare a arboretului: profilul continuu, ca urmare a unei
tăieri unice, profilul ondulat, ca urmare a unei regenerări în ochiuri, profilul în trepte
rezultat din regenerări la margine de masiv, profilul dantelat, ca urmare a unor extracţii
neregulate, provocate sau nu de calamităţi.
Inchiderea arboretului se referă la modul în care diferitele categorii de arbori

participă la închiderea masivului. Din acest punct de vedere se deosebesc arborete cu
inchidere:
19
A. - pe orizontala;
B. - pe verticala;
C. - in trepte.
20
Înaltimea medie a arboretului este o caracteristică deosebit de importantă și se

poate determina, ca și diametrul, în mai multe moduri. Înălțimea arboretului exprimă cel
mai fidel capacitatea de producție a unui arboret.
Pentru diagnoza structurală se mai utilizează o serie de caracteristici cu specific
biometric precum: proporţia coroanei, coeficientul de zvelteţe, precum şi alţi indicatori
din domeniile: botanic, genetic, climatologic, edafic, etc.
Descrierea subarboretului presupune de asemenea, deteminarea compoziţiei, a
modului de răspândire şi a procentului ocupat din suprafaţă aceleaşi caracteristici fiind
utilizate şi la descrierea şi diagnoza seminţişurilor şi a păturii vii.
III.Concluzii
Gradul de organizare al unui arboret exprimă complexitatea lui. Cu cât un arboret
este mai diversificat, mai complex și cu un grad de organizare mai înalt, cu atât procesele
din el vor fi mai complexe, iar cantitatea de informație furnizata de arboret va fi și ea mai
mare, reflectând complexitatea structurii arboretului.
Așadar, linia generala de progres se realizează prin procesul de complicare a
structurii, prin diferentierea și cresterea integralitatii sistemului. Gradul de complexitate a
structurii unui sistem defineste si gradul său de organizare.
Se poate concluziona că structura nu este numai modul de alcătuire a unui arboret,
ci și sistemul de relații dintre arborii ce-l compun. Asadar, se poate afirma că structura
unui arboret implică pe lângă aspectul static și pe cel dinamic, iar legăturile interioare
dintre părțile unui arboret sunt mai puternice pentru menținerea lui ca întreg, decât cele
exterioare. Datorită acestui fapt un arboret se comportă ca un tot, iar productia lui
depinde de modul si de gradul lui de organizare.
21
Bibliografie Selectivă
 CONSTANTINESCU, N., 1976 – CONDUCEREA ARBORETELOR, VOL. I-II,

ED. CERES, BUCUREŞTI.
 FLORESCU, I., NICOLESCU, N.V., 1996 - SILVICULTURĂ, VOL. I,
STUDIUL PĂDURII, ED. EX LIBRIS, BRAŞOV.
 LANIER, L., 1994 – PRECIS DE SYLVICULTURE, ENGREF, NANCY.
 NEGULESCU, E.G., STĂNESCU, V., FLORESCU, I.I., TÂRZIU, D., 1973 –
SILVICULTURA, ED. CERES , BUCURESTI
 PAŞCOVSCHI, S., LEANDRU, V., TIPURI DE PĂDURE DIN RPR ED.
AGROSILVICĂ BUCUREŞTI.
 SCHÜTZ, J-P.,1990 SYLVICULTURE 1 PRINCIPES DֺEDUCATION DES
FORETS, PRESSES POLYTECHNIQUES ET UNIVERSITAIRES
ROMANDES. LAUSANNE.
 VLAD, I., DONIŢĂ, N., CHIRIŢĂ, C., PETRESCU, L., 1997 –
SILVICULTURĂ PE BAZE ECOSISTEMICE, ED. ACADEMIEI ROMÂNE.
22

Proiect de Diploma SILVICULTURA PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect de Diploma SILVICULTURA PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema proiectului:

Determinarea caracteristicilor structurii arboretelor

Profesor Coordonator proiect:

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

DETERMINAREA CARACTERISTICILOR STRUCTURII

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

Solul reprezintă o componentă importantă a pădurii. În el plantele iși fixeaza

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

randament potențialul trofic și energetic al stațiunii definind capacitatea productivă a

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

De remarcat este și faptul că forma specifică și cea forestieră, deși prezintă

(Stratele de vegetaţie ale unei păduri)

Aceste etaje nu reprezintă numai o simplă stratificare întâmpătoare în spaţiul

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

existenţă. Ca rezultat al acestr interdependenţe, decurg şi consecinţe importante privind

Descrierea şi caracterizarea fitocenozei forestiere va implica deci analiza şi

- arboretul = etaj al arborilor dintr-o porțiune omogenă ca vegetație și stațiune

Arboretul se întemeiază numai în momentul atingerii stării de masiv şi se menţine

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

Structura arboretului se defineşte ca distribuţia arborilor în arboret în raport cu

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

parametri structurali cantitativi şi parametri structurali calitativi ca instrumente de

Caracterizarea arboretului implica pe de o parte, evidentierea caracteristicilor

Caracteristicile arboretului în plan orizontal

Compoziţia este ponderea speciilor componente dintr-un arboret, exprimată în zecimi

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

3 Mo 2Br 2 Fa 1 Me 1An 1Pam

- 30 % din suprafaţa de bază totală este dată de molid, 20 % de brad, 20 % de fag,

(Schema proportiei speciilor în arboret)

În raport cu importanţa economică şi silviculturală, speciile componente pot fi:

- principale (specii de bază): care prezintă importanţă economică şi interesează în

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

- secundare (ajutătoare) care potenţiază dezvoltarea speciilor principale sub raport

Diferenţierea arboretelor în raport de numărul speciilor participante:

 10 Mo  perfect pure = o singură specie;

La rîndul lor arboretele amestecate se diferenţiază în:

Amestecuri uniforme – regulate: arborii sau grupele de arbori aparţinând

Amestecuri neuniforme – neregulate:

- amestecuri intime - speciile se amestecă sub formă de exemplare separate 2-5

- amestecuri în grupe 20-50 arbori de aceeaşi specie ocupă 500 m2;

Compoziţia este un element dinamic supus unor continue transformări datorate

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

1) compoziţia actuală, care reflectă proporţia speciilor la momentul inventarierii;

Compoziția țel (corespunzătoare

(Schema de diferenţiere a tipurilor de compoziţii din perspectivă silvotehnică)

Ca urmare a multiplelor situatii observate cu ocazia doborâturilor de vânt din

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

- cele mai rezistente la doborâturile de vânt sunt arboretele amestecate, de foioase cu

Consistența (densitatea arboretului) reprezintă gradul de ocupare a unei suprafeţe cu

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

 Arborete cu consistenţă rărită, luminate sau brăcuite (C = 0,4-0,6);

Consistența se realizează odată cu constituirea stării de masiv a arboretului și este

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

Diametrul mediu al arboretului este o mărime medie a grosimii arborilor

(Variaţia consistenţei într-un de închidere a coronamentului arboret de brad de 75 ani)

Indicele de acoperire al coroanelor reprezintă raportul dintre suprafaţa proiecţiilor

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5

Valorile considerate normale se extrag din tabelele de producţie generale sau

Caracteristicile arboretului în plan vertical

Caracteristicile structurale ale arboretului care se pun în evidenta într-o secțiune

Etajarea arboretului se referă la stratificarea în plan vertical a arborilor care

Proiect de diplomă - Calificare – Tehnician Silvic – nivel 5