Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie

Proiect de curs
Tema:Metode de ameliorarea și regenerarea pădurilor

Chișinău, 2019
 Cuprins

Preliminare............................................................................................................3
Introducere............................................................................................................4
Capitolul I Pădurea-un ecosistem original.............................................................
1.1 Cununa verde a Pământului..................................................................................5
1.2 Structura fondului forestier...................................................................................6
1.3 Starea pădurilor din Republica Moldova..............................................................8
1.4 Problemele principale cu care se confrunta sectorul forestier din Republica
Moldova................................................................................................................9
1.5 Obiectivele de bază în realizarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului
forestier................................................................................................................10
1.6 Proteția pădurii.....................................................................................................11
Capitorul II Ameliorarea și regenerarea Pădurilor..................................................
2.1 Ameliorarea arborilor....................................................................................14
2.2 Ameliorarea arborilor prin metode clasice....................................................16
2.2 Regenerarea și extinderea pădurilor..............................................................19
2.3 Regenerarea naturală a pădurilor...................................................................21
2.4 Regenerarea artificială a pădurilor................................................................26
Concluzie............................................................................................................28
Bibliografie.........................................................................................................29

2
 Preliminare

Această carte s-a nascut din necesitatea de a spori interesul

publicului iubitor de natură pentru pădure, creatia naturală și cea mai
complexă și mai perfectă, de care depind destinele oameniior și a tot ce este
viu pe pământ. Pădurile sunt importante nu numai prin lemnulp e care ni -l
furaizează, ci și sau mai ales prin extraordinarele servicii de natura ecologică,
sanitară și estetică pe care le aduc societății umane. Făra păduri, planeta
noastră ar arăta ca un deșert seienar, cum se prezinta de altfel centura de
deşerturi subtropicale in continua expansiune. În lupta împotriva
deşertificari, a aridizării climatului, a erodării şi degrad ării solului, pădurile
reprezintă singura alternativa posibila. Ocrotirea acestora este o datorie
coplesitoare atât față de noi, cât şi față de copiii noştri, care au dreptul la o
moştenire naturala nealterata şi cât mai funcțională.

3
Introducere

Starea fondului forestier din Republica Moldova este una dezastruoasă din
cauza tăierilor ilicite, arendei pădurii, degradării resurselor forestiere şi a
micşorării stabilităţii şi rezistenţei biologice. Astfel, 40 la sută din
suprafaţa totală a fondului forestier este ocupată de arborete
necorespunzătoare condiţiilor staţionale.
La apariţia omului, pădurile constituiau sursa principală de hrană
şi adăpost, precum şi prima sursă
de energie. Mai târziu, ele au fost preţuite de către omul vânător sau crescător de
animale datorită cantităţii şi calităţii vânatului adăpostit ori după fructele
sau iarba produse.
De peste 5.000 de ani, începând din epoca fierului, lemnul s-a impus
ca principalul produs al pădurii,
acesta reprezentând cel mai important combustibil şi material de
construcţie în cele mai diverse zone ale
globului.

Cuvântul pădure există în toate limbile tuturor popoarelor, însa are diferite

nuanțe și sensuri.

În dependență de experiența personală, de pregătirea științifică și de profesie, fiecare

om pune în acest cuvânt un înțeles deosebit.

4
Cununa verde a Pămîntului

Nici un ecosistem terestru nu asigură un echilibru mai complex și o stabilitate mai bună
decât pădurea. Spațiile verzi, indiferent de apartenență și destinație, servesc la
îmbunătățirea calității mediului și menținerea echilibrului ecologic.

Pădurile joacă un rol foarte important atât în viața oamenilor cât și în păstrarea
echilibrului în natură.
Mulțumită fotosintezei, prin
schimbul de gaze, dioxidul de
carbon este eliminat iar aerul
este îmbogățit cu oxigen.
Datorită arborilor, pădurea
funcționează ca un scut în calea vânturilor puternice. Rădăcinile arborilor, fixează solul
și împiedică alunecările de teren, zăpada se topește mai lent la umbra pădurilor, astfel
reducându-se riscul revărsării râurilor din matcă și al inundațiilor. Menținând
umiditatea, pădurile reglează temperaturile extreme atât vara cât și iarna.

Un aspect foarte important al pădurilor este conservarea biodiversității prin asigurarea

unui habitat a multor specii de plante și animale. În pădurile cu arbori mai bătrâni sunt
insecte care își depun ouăle sub scoarța copacilor, iar larvele acestora pot constitui
hrana mai multor specii de ciocănitori, formându-se astfel un lanț trofic.

Un alt rol al pădurilor este faptul că ele constituie un loc de recreere pentru om fiind
spațiu preferat al multora pentru drumeții sau ture cu bicicleta, putând juca în aceelași
timp un rol educativ, prin faptul ca în pădure se poate observa și studia biodiversitatea.

5
 Structura fondului forestier

Compoziţia pădurilor Moldovei este predominată de specii de foioase (97,8 procente),

inclusiv cvercinee -39,6%, frăsinete - 4,6%, cărpinete - 2,6%, salcâmete - 36,1%,
plopişuri - 1,6% etc., răşinoasele fiind prezentate doar în proporţie de 2,2% (figura 2).

Cvercineele sunt cele mai valoroase arborete ale fondului forestier. Din suprafaţa totală
a acestora - circa 27% provin din sămânţă şi 73% din lăstari. Această repartiţie
influenţează şi productivitatea cvercineelor, din care circa 43% sunt de productivitate
superioară şi 57% de productivitate inferioară.

Volumul total al masei lemnoase pe picior din pădurile Moldovei constituie circa 46
milioane metri cubi, la un hectar revenind în mediu 124 metri cubi. Creşterea medie a
pădurilor constituie 3,3 metri cubi/an/hectar, iar creşterea medie totală constituie circa
1236 mii metri cubi/an. Clasa medie de producţie constituie 2,3. Structura pe vârste la
toate speciile forestiere este dezechilibrată, îndeosebi cele de productivitate inferioară.

6
Pădurile din Republica Moldova sunt încadrate în grupa I funcţională, având în
exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător. În raport cu funcţiile care le
revin, se disting 5 subgrupe funcţionale (fig. 3).

Conform datelor Cadastrului funciar al Republicii Moldova la 01.01.2010 suprafața

totală acoperită cu vegetație forestieră este de 462,7 mii ha sau 13,7% din teritoriul țării,
fondul forestier - 410,2 mii ha (12,1%); suprafaţa acoperită cu păduri - 365,9 mii ha
(10,8%); vegetaţia forestieră din afara fondului forestier - 52,5 mii ha (30,9 mii ha
perdele forestiere de protecţie a câmpurilor agricole, drumurilor, râurilor şi bazinelor
acvatice etc., și 21,6 mii ha plantaţii de arbori şi arbuşti). Autoritatea silvică centrală,
Agenţia „Moldsilva”, gestionează 336,6 mii ha (9,9%), inclusiv păduri – 302,2 mii ha
(8,9%). Suprafața de 44,1 mii ha (1,3%) se află în gestiunea primăriilor, iar 3,2 mii ha
(0,1%) în proprietate privată. Suprafața de 26,3 mii ha se află pe teritoriul Transnistriei.

7
 Starea pădurilor din Republica Moldova
Nici un ecosistem terestru nu asigură un echilibru mai complex și o stabilitate mai bună
decât pădurea. Spațiile verzi, indiferent de apartenență și destinație, servesc la
îmbunătățirea calității mediului și menținerea echilibrului ecologic.

Republica Moldova se află printre țările cu cele mai pitorești locuri. În același timp,
pădurile care reprezintă "plămânii verzi" ai planetei ocupă 12% din teritoriul țării,
suprafață foarte mică în comparație cu țările europene.

La moment, țara noastră întâmpină probleme severe și se află într-o situație

dezastruoasă dacă să ne referim la starea pădurilor. În Republica Moldova legislația în
domeniul mediului este foarte bună. Cu părere de rău, aceasta nu este respectată.
Situația poate fi schimbată dacă în cadrul instituțiilor abilitate precum Agenția
"Moldsilva" sau Inspectoratul Ecologic de Stat vor activa persoane angajate pe criterii
de profesionalism și nu pe criterii de apartenență politică. Ani îndelungați, reformarea
gospodăriei silvice din Moldova a fost imposibilă, inclusiv din cauza insuficienței de
informații din partea Agenției "Moldsilva". Practic, nu s-au efectuat cercetări de
amploare a stării pădurilor.

Pădurile din Republica Moldova nu pot fi comparate cu acelea din Federația Rusă,
Ucraina sau Belarus, unde bogăția naturală are un rol important în economia națională
și ale cărei multiple funcții mențin echilibrul ecologic. În pădurile noastre au fost
defrișați cei mai puternici copaci, iar lemnul a fost exportat. Am fi avut posibilități să
dezvoltăm economia națională a țării producând mobilă, care ar fi solicitată atât în
Moldova, cât și peste hotarele țării.

8
Problemele principale cu care se confruntă sectorul
forestier din Republica Moldova

1. Degradarea continuă a ecosistemelor forestiere, fragmentarea habitatelor silvice.

2. Diminuarea suprafeţelor ocupate şi agravarea situaţiei unor ecosisteme rare şi

periclitate (făgete, stejărete pufoase, formaţiuni petrofite etc.).

3. Degradarea şi diminuarea bonităţii staţiunilor forestiere.

4. Aplicarea unor volume insuficiente de lucrări de regenerare şi reconstrucţie ecologică

prin care să se urmărească ameliorarea compoziţiei prin promovarea biotipurilor mai
rezistente la schimbările climatice, substituirea introducenţilor compromişi în cultura
pădurilor, restabilirea fitocenozelor fundamentale etc.

5. Lipsa coridoarelor de interconexiune între trupurile de păduri dispersate.

6. Erodarea continuă a biodiversităţii forestiere.

7. Eficacitatea redusă a metodelor şi tehnicilor utilizate în prezent la îngrijirea şi

conducerea arboretelor, regenerarea, conservarea şi reconstrucţia pădurilor.

8. Integrarea ineficientă a realizărilor în domeniul conservării biodiversităţii forestiere

în teoria şi practica amenajării pădurilor.

9. Degradarea continuă, fragmentarea, distrugerea, gestionarea spontană, fără

planificarea impusă de regimul silvic, a pădurilor deţinute de primării.

9
Obiectivele de bază în realizarea Strategiei dezvoltării
durabile a sectorului forestier
1. Consolidarea potenţialului ecoprotectiv şi bioproductiv al pădurilor naturale
existente, care prevede stoparea degradării acestora, conservarea, regenerarea şi
reconstrucţia ecosistemelor forestiere;

2. Conservarea biodiversităţii forestiere, prin ameliorarea metodelor şi tehnicilor de

îngrijire şi gestionare a pădurilor, crearea coridoarelor de interconexiune între trupurile
de pădure, reducerea pressingului antropogen;

3. Extinderea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră, care prevede majorarea

gradului de împădurire a teritoriului prin împădurirea a circa 130 mii ha;

4. Sporirea eficienţei activităţilor de pază şi protecţie a fondului forestier, în care scop

se cere definitivarea transmiterii fondului forestier gestionat de primării în subordinea
organelor silvice de stat, crearea plantaţiilor de arbori cu creştere rapidă pentru
necesităţile energetice ale populaţiei;

5. Majorarea aportului fondului forestier la rezolvarea problemelor de ordin ecologic,

economic şi social prin prelucrarea profundă a produselor lemnoase şi nelemnoase ale
pădurii.

10
 Proteția pădurii
Protecţia pădurilor împotriva bolilor şi dăunătorilor (protecţia pădurilor) constituie una
din activitățile de bază a deținătorilor de terenuri silvice, ce cuprinde un complex de
acțiuni (analize, prognoze, metode, tehnologii etc.) folosite în scopul îmbunătățirii stării
de sănătate a pădurilor, sporirii rezistenţei la boli și dăunători a masivelor forestiere, a
pepinierelor silvice, plantaţiilor, culturilor silvice, produselor pădurii şi altor obiecte ale
gospodăriilor silvice. Protecţia pădurilor se efectuează pe baza programelor privind
folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor şi include un complex de măsuri
organizatorice, tehnice și economice, care se realizează ţinându-se cont de starea
diversităţii biologice şi în scopul asigurării protecţia acesteia de a nu fi denaturată.
Actuala stare de sănătate a pădurilor reflectă gradul de stabilitate/instabilitate a
ecosistemelor forestiere, determinat de numeroşi factori naturali şi de modul de
gospodărire a pădurilor, care a favorizat în mare măsură acţiunea perturbatoare a
acestora. În perioada de referinţă principalele cauze, care au afectat sănătatea
arboretelor, au fost factorii patologici (tabelul 1), evoluţia cărora se află în corelaţie cu
variaţia condiţiilor de climă. Asigurarea stării de sănătate a pădurilor se efectuează de
organele silvice de stat şi de către deţinătorii de terenuri silvice prin realizarea măsurilor
de prevenire a răspândirii şi de combatere a focarelor de dăunători şi a bolilor de
vegetaţie forestieră. Autoritatea silvică centrală desfăşoară anual lucrări privind
evidenţa statistică şi prognoza răspândirii dăunătorilor vegetaţiei forestiere, inclusiv ia
măsuri de prevenire a răspândirii şi de combatere a acestora.

Focarele de dăunători defoliatori nu sunt simple după compoziţia lor, ele fiind
reprezentate prin complexe de insecte fitofage, în care predomină efectiv reprezentanţii
uneia sau două specii, periodic schimbându-se speciile dominante. Cele mai răspândite
specii de dăunători defoliatori din pădurile noastre sunt: Omida păroasă a stejarului
(Limantria dispar L.), Molia verde a stejarului (Tortrix viridana L.), Cotarul brun
(Erannis defoliaria Cl.), Cotarul verde (Operophtera brumata L.), Trombarul frunzelor

11
de frasin (Stereonychus fraxini
Deg.), Omida păroasă a dudului
sau fluturele alb american
(Hyphantria cunea Drury), Omida
procesionară a stejarului
(Thaumaetopoea processionea L.),
Viespea frunzelor de cireş
(Neurotoma nemoralis L.), Molia
punctată a sălciilor (Yponomeuta rorellus Hb.), Viespea frunzelor de ulm (Aprocerus
leucopoda Takeuchi).

Proliferarea în masă (invaziile) a dăunătorilor defoliatori poate avea loc pe suprafeţe

mari de la 2,8% (în 2009) până la 15,4%
(în 2011) din suprafaţa fondului
forestier (tabelul 2). Spre deosebire de
anii precedenţi (2001-2006), când
focarele de dăunători defoliatori ocupau
terenuri vaste din cadrul fondului
forestier (75,8-104,8 mii ha), în ultimul
timp, începând cu anul 2005, s-a
remarcat micşorarea suprafeţelor afectate şi a densităţii populaţiilor acestor dăunători,
iar de la sfârşitul anului 2010 şi începutul anului 2011 se observă apariţia noilor focare
şi extinderea suprafeţelor acestora.

Un impact negativ asupra stării pădurilor îl au insectele xilofage (de lemn), care
populează în special arboretele slabe, înrăutăţind şi mai mult starea de sănătate a
acestora. Focarele de dăunători xilofagi au un caracter complex, cu prezența a ami
multos specii, cum sunt buprestidele (Agrilus biguttatus F., Agrilus viridis L.), croitorii
stejarului (Plagionotus detritus L., P. arcuatus L.), gândacul scoarţei stejarului

12
(Scolitus intricatus Ratz), gândacul mic al scoarţei ulmului (Scolitus
multistriatus Marsh.), gandacul mic al scoarţei frasinului (Hylesinus fraxini Panz.),
gandacul mare al scoarţei frasinului (Hylesinus crenatus F.), viespea de lemn
(Xiphydria longicollis Geoffr.) etc.

Daune considerabile în păduri şi pepiniere silvice sunt provocate de numeroase boli

frecvente ca: făinarea stejarului (Microsphaera alphitoides Griff. et Maubl.),
marsonioza (Marssonina juglandis (Lib.) Magn.), pecinginea frunzelor de acerinee
(Rhytisma acerinum (Pers.)Fr.), culcarea plantulelor (Fusarium, Alternaria, Botrytis,
Pythium ş. a.), înroşirea şi căderea acelor de pin (Lophodermium pinastri (Schrad.)
Chev.), Armillaria mellea (Vahl:Fr.) Karst., putrezirea cioatei la foioase (Phellinus
igniarius Quel.), boala olandeză a ulmului (Graphium ulmi Schwarz.), cancerul
speciilor de foioase (Nectria galligena Bres.), cancerul bacterian al foioaselor
(Pseudomonas syringae), Taphrinia carpini Rostr.

Făinarea stejarului

Cancerul speciilor de foioase

13
 Capitorul II Ameliorarea și regenerarea Pădurilor
Ameliorarea arborilor
Trasaturi ale programelor de ameliorare

 Arborii detin mari reserve de variabilitate genetica fiind heterozigoti pentru multe din
perechile alelice deoarece plantele salbatice au evoluat in nise ecologice foarte variate
chiar si rasinoasele la care selectia naturala a operat la scara de tip geologic conserva
mari disponibilitati de vitalitate si capacitate de adaptare in conditii ecologice noi
 In determinarea insusirii arborilor pe plan genetic cu consecinte sub aspectuul
ameliorarii se prezinta frecventa mare a sistemelor poligenice si polialelice. Numarul
mare de caractere cantitative confera aarborilor o pozitie distinct pe plan genetic si
ecologic, aparand necesitatea utilizarii unor strategii originale de ameliorare
 Pronuntata lor susceptiilitate la influenta conditiilor de mediu datorita mecanismului
genetic aditiv al formarii multor caractere ale arborilor
 La populatiile de arbori homeostazia genetica se menifesta cu deosebita intensivitate sa
incat in cadrul unor populatii restranse si izolate, cum ar fi cele de fag din Dobrogea de
N sau cele de pin negru din Banat si Valea Cernei, mecanismele stabilitatii genetice
privind schimburile structurale profunde sunt mai puternice decat efectele
cosangvinizarii sau a driftului genetic
 Variabilitatea intrapopulatiionala este foarte pronuntata datorita gradului de
heterozigotie permitand evidentierea sub aspect fenotipic a arborilor cu mare randament
bioproductiv
 In populatiile de arbori obiectivul principal al ameliorarii capacitatii bioproductive a
padurilor poate fi atins numai prin promovarea unor genotipuri polivalente cu larga
adaptabilitate ecologica, rezistente la stresurile climatic si patogene.

Obiectivele ameliorarii speciilor forestiere

14
 Crearea de genotipuri noi
 Cresterea continutului de rasina cu 20-25%
 Obtinerea de material de semanat si plantat din productia interna
 Cresterea productiei de masa lsmnosa
 Calitatea lemnului
 Cresterea productivitatii de produse secundare
 Rezistenta la conditiile favorabile de mediu
 Rezistenta la boli si daunatori
 Cresterea rezistentei

2.Conservarea in situ

-Consta in pastrarea populatiilor in ecosistemele natural in care s-au format si dezvoltat

si in care sunt bine adaptate la conditiile de mediu

-Se identifica in buna parte protectia suprafetelor den rezervatiile naturale, masurile de
protective osciland in functie de scopul rezervatieisi de durata aproximativa a ei

-In tara noastra , conservarea in situ vizeaza nu numai padurile cu functii de interes
stiintific si de conservare a fondului genetic, ci si alte ecosisteme naturale avand rol de
protective si cele cu functii de recreere

-Pentru realizarea acestei conservari in situ, se recomanda luarea unor masuri

organizatorice:

 Interzicerea exploatarii diferentiale a arborilor

 Interzicerea accesului animalelor pe parcursul perioadelor de regenerare naturala a
padurilor.

15
 Ameliorarea arborilor prin metode clasice

În cadrul populaţiilor naturale, cât şi în unele populaţii artificiale sau plantaţii,

ameliorarea diferitelor specii de arbori se poate face fără a se modifica rapid (“forţat”)
structura genotipică a indivizilor, ci treptat, prin selecţie sau hibridare a genotipurilor
existente. Aceste metode se încadrează în categoria metodelor clasice (convenţionale)
de ameliorare genetică a arborilor şi se aplică în strategii privind obţinerea unor forme
cu productivitate superioară (ex. selecţia) sau a unor exemplare mai rezistente la atacuri
masive de boli sau insecte (ex. hibridarea). În cazul existenţei unei variabilităţi
accentuate în cadrul unei populaţii de arbori, selecţia poate avea efecte spectaculoase
pentru caracterele cantitative specifice bioacumulărilor. În cazul obţinerii unor rezultate
rapide în activitatea de ameliorare a arborilor, rezultate ce depind de aplicarea unor
tehnici energice dar şi de mare fineţe asupra structurii intime a materialului genetic,
sunt utilizate metodele moderne (neconvenţionale), pornind cu mutageneza şi
terminând cu tehnicile de mare precizie şi randament specifice ingineriei genetice
(fuziunea de protoplaşti, seminţe artificiale, culturi in vitro, tehnici de electroforeză -
cromatografie şi până la marcheri genetici moleculari ca PCR, RFLP şi amprente
geneticesecvenţe de ADN). Alegerea şi aplicarea diferitelor metode în procesul de
ameliorare a diferitelor specii de arbori depind de obiectele urmărite în cadrul
ameliorării, de strategiile adoptate, de specificul eco-biologic al speciei şi, nu în ultimul
rând, de posibilităţile concrete avute la dispoziţie (dotare şi personal calificat de
specialitate). Deşi aceste metode se pot aplica de sine stătător (mai ales selecţia),
programele tot mai complexe de ameliorare forestieră reclamă utilizarea integrată a
tehnicilor şi operaţiilor specifice, în funcţie de perspectiva evoluţiei unei anumite
populaţii dar şi de cerinţele de moment ce apar în anumite faze ale programului. Astfel,
selecţia se poate aplica uşor în diferite subetape pe parcursul derulării unui program de
ameliorare forestieră, prin faptul că deţine largi posibilităţi de acţionare. Pe de altă

16
parte, mutageneza, culturile in vitro şi, mai ales, micropropagarea pot scurta
semnificativ perioade foarte lungi ale procesului de ameliorare, fapt cu implicaţii
practice deosebite, ţinând cont de longevitatea mare şi foarte mare a speciilor de arbori.

Selecția

Selecţia reprezintă o regrupare într-un număr redus de exemplare de arbori, a unor gene
sau combinaţii valoroase de gene cu efect favorabil pentru obiectivul de ameliorare
urmărit (Lucău 1998). Din păcate, în cadrul arboretelor naturale sunt foarte mici şanse
ca să existe astfel de exemplare de arbori datorită faptului că acţiunea selecţiei naturale
9 se exercită cu intensităţi variabile asupra diferitelor caractere şi, în plus, majoritatea
caracterelor (mai ales cele cantitative, legate de bioproductivitate) sunt supuse unui
control genetic extrem de complex având un pronunţat determinism poligenic. Genele
implicate în manifestarea fenotipică a caracterelor menţionate au o largă răspândire în
cadrul unei populaţii datorită unei ample panmixii, iar, pe de altă parte, aceste sisteme
poligenice sunt extrem de dificil de identificat astfel încât doar exemplarele purtătoare
ale acestor combinaţii să poate fi identificate şi analizate. Prin dezvoltarea tehnicilor
specifice geneticii cantitative şi o interpretare a acţiunii genelor implicate prin
extrapolare la caracterele fenotipice, ar fi, în prezent, posibilă o selectare a unor
exemplare de arbori posesori de combinaţii deosebit de utile în cadrul ameliorării şi
efectuarea, în continuare, de hibridări între indivizii selectaţi în scopul realizării unui
cumul de gene favorabile la un număr mai mic de arbori. Selecţia fenotipică ar consta
în alegerea dintr-o populaţie a unor arbori bine dotaţi după simpla observare a
manifestării unor caractere exterioare. Selecţia genotipică constă în selectarea unor
exemplare valoroase scopului urmărit în ameliorare numai în urma efectuării unui
amplu studiu privind valoarea ereditară a unor caractere, studiu ce ar avea la bază
analize şi testări comparative. Înainte de a prezenta selecţia ca metodă clasică de
ameliorare forestieră, vom menţiona câteva dintre cele mai importante principii ce stau

17
la baza iniţi erii şi derulării oricărui program de ameliorare a arborilor bazat pe această
importantă metodă.

Hibridarea

În sens strict genetic, hibridarea reprezintă procesul prin care se realizează contopirea
a două informaţii ereditare diferite în urma unirii gameţilor la fecundare (Băra, 1996).
Hibridarea poate fi intraspecifică, atunci când descendenţa apare prin încrucişarea unor
indivizi aparţinând la rase, soiuri sau populaţii diferite ale aceleaşi specii sau
interspecifică, în situaţia când descendenţa rezultă în urma încrucişării dintre indivizi
aparţinând unor specii diferite. În cazuri mult mai rare, descendenţa apare în urma
încrucişărilor între indivizi ce aparţin la genuri diferite şi, în acest caz, avem tipul de
hibridare intergenerică. La aceste ultime două tipuri de hibridare, descendenţii rezultaţi
au diferite probleme legate în special de fertilitate dar, mai ales, de viabilitate scăzută,
situaţie întâlnită cel mai frecvent la hibrizii intergenerici. Acest impediment se
datorează, în principal, unor cauze de ordin genetic, dintre care cele mai importante
sunt:

- complex de gene care provoacă o dezvoltare anormală;

- diferenţe între cromozomii proveniţi de la cei doi părinţi îndepărtaţi taxonomic şi

filogenetic;

- factori citoplasmatici care compromit dezvoltarea normală şi fertilitatea hibrizilor.

18
 Regenerarea și extinderea pădurii
Regenerarea și extinderea suprafețelor acoperite cu păduri este o prioritate a sectorului
forestier național. Vegetaţia forestieră poate reduce din influenţa negativă a factorilor
industriali şi climatici dăunători. În perioada 2009-2016 activităţile de regenerare şi
extindere a pădurilor au cuprins suprafaţa de 39855 mii ha (Tabelul 1), din care 8782mii
ha reprezentă culturi silvice, iar 23606 mii ha au fost cuprinse cu lucrări de ajutorare a
regenerării naturale. Activități de extindere a suprafeţelor împădurite din contul
terenurilor degradate au fost efectuate pe o suprafață de 2418 mii ha. Ponderea
importantă a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale se datorează faptului că, în
perioada de referinţă, au fost efectuate tăieri de produse principale prioritar în arborete
de salcâm, la care asigurarea continuităţii s-a realizat în majoritate prin provocarea
drajonării. Totodată, întreprinderile silvice subordonate Agenției „Moldsilva"
desfășoară lucrări de plantare și în cadrul proiectului Planul național de extindere a
suprafețelor cu vegetație forestieră pentru anii 2014-2018, aprobat prin Hotărîre de
Guvern care prevede împădurirea terenurilor degradate, a fîşiilor de protecţie a apelor
rîurilor şi a bazinelor de apă, precum şi a fîşiilor forestiere de protecţie a terenurilor
agricole pe o suprafaţă de minimum 13 mii ha.

Regenerarea pădurii este un proces complex și constă în esență în reînoirea say

refacerea unei păduri îmbatânite exploatate, sau distruse din diverse cauze. Deși
procesul se referă în principal la speciile arboriscente, în desfășurarea lui se petrec o
serie de alte transformări, care antrenează în circuit toate componentele pădurii, biotice
și abiotice. Aceasta face ca în ansambluprocesul să fie mai profund, mai bogatîn
conținut.

Două sunt modalitațile principale prin care se poate obține reciclarea pădurii:

 Pe cale naturală, prin distrugerea corespunzătoare a factorilor de mediu și de vegetație

19
 Pe cale artificială, prin plantarea de puieți, sau introducerea directă a semonțelor de
sol(de regulă sub acoperișul pădurii bătrâne)

Suprafaţa parcursă cu lucrări de regenerare şi extindere a pădurilor

20
 Regenerarea natural a pădurilor

Trecerea de la o generație de arbori la alta nu implică înlocuirea obligatorie a tuturor

componentelor biocenotice, ci numai a stratului de arbori și partial, de arbuști. Fiecare
noua generație apărută, ca rezultat al regenerării,păstrează și o parte din rezervele
biologice ale generațiilor precedente. Sunt adăugați astfel calitați noi, dar se și conserve
unele vechi, foarte importante pentru continuarea fucțională și protective a pădurii
(homeostazie cenotică). În linii generale, procesul de regenerare natural variază ca
durată și conținut, în fucție de natura speciilor, structura de ansamblu a arboretului,
originea și provenirea arborilor, condițiilor de mediu, intervențiille silvotehnice. Se
cunosc două căi fundamentale de creare a arboretelor:regenerarea din sămânță și
regenerarea din organe vegetative(lăsari, drajoni, marcote etc).

Prima modalitate de regenerare depinde de capacitatea speciilor forestiere de a produce

sămânța viabilă, fapt care se petrece la maturitate și în condiții de mediu favorabile
(lumină, căldură, umiditate, starea de afânare a solului).

Celălalt tip de regenerare, vegetative, se bazează pe capacitatea pe care o posedă unel

specii ca, în anumite condiții naturale de mediu, să poată da lăstari de tulpină, ramuri
sau rădăcini, care ulterior se individualizează, transformându-se în puieți. În practică
aceste două modalități coexistă, dar dominant este unul din procese.Sub aspect biologic,
ecologic și economic regenerarea naturală din sămânță este superioară celei din lăstari,
deoarece arborii de proveniență vegetativă au viața mai scurtă și sunt mai rezistenți la
boli și diverșialți dăunători.

21
 Condiții pentru obținerea regenerării din sămânță

Acestea se pot rezuma la următoarele:

- Există în pădure a unui lot destul de mare de arbori maturi, abți pentru a fructifica
, relativ uniform răspâdiți în arboret

- Sămânța de bună calitate în cantitate suficientă, caabilăsă geemineze

- Sol bine afânat, care să constituie un bun pat germinativ pentru semințe

- Condiții ulterioare favorabile pentru dezvoltarea puieților răsăriți.

Modalități de provocare a regenerării naturale, în scopul reânnoirii arboretelor

exploatabile

Odată atinsă maturitatea, care în funcție de natura speciilor se realizează in vârste

cuprinse între 10-15 ani și 40-60 de ani, principalul factor de care depind regenerarea
este lumina.Influiența acesteia se manifetsă atât direct în fotosinteză și formarea
substanței vegetale cât și indirect, prin influiențarea celorlalți factori ecologici. Există
pentru fiecare specie un optim de iluminare, care determină anteza și fructificarea pe
de o parte și creșterea puieților pe de altă parte. Prin tehnici silviculturale bine gândite,
se urmarește tocmai mărirea accesului luminii solare la coroanele arborilor și de-asupra
stratului de puieți din apropierea suprafeței solului. Acesta duce la ideea de tratamente
silvice. Tratamentele se împart în două mari categorii:

a) Cu regenerare în teren deschis:

 Tratamentul tăierilor rase

 Tratamentul tăierilor în margine de masiv

a) Cu regenerare sub masiv, la adăpostul pădurii bătrâne:

 Tratamentul tăierilor succesive

22
 Tratamentul tăierilor progresive
 Tratamentul tăierilor grădinărite.

In cazul primelor doua tratamente se aplica o taiere unică. Dacă parchetul este mare si
taierea nu a fost corelată cu anii de fructificatie, regenerarea naturala nu se produce,
decât cel mult pe margini, de la arborii maturi rămaşi in picioare. Sunt necesare de aceea
plantatii de completare. De altfel, tratamentul tăierilor rase se bazeaza mai mult pe
regenerarea artificială, chiar si atunci cind parchetele sunt mici. El se aplică în special
din considerente economice şi dă bune rezultate la speciile rezistente cu samânța ușoară
care este purtată de vânt la mari distanțe şi, in plus, fructifică mai des. Tăierile succesive
se aplica in doua sau trei (sau mai multe) reprize, de fiecare dată extrăgindu-se o cotă
parte mai mult sau mai putin egală de arbori. Prima taiere are rolul de a pregăti arborii
pentru fructificare şi se numeşte de insămânțare. Următoarele sunt tăieri de punere în
lumină şi definitivă. Datorită condițiilor uniforme de iluminare, create prin deschiderea
uniformă a masivului, de regulă sint favorizate speciile de umbră, care fructifica des
(de exemplu, carpenul). Speciile de lumină nu beneficiaza decât rareori de condiții
fotice indestulatoare, din cauză că masivul trebuie tinut strins, pentru a nu prea multă
lumină din sol și astfel a nu favoriza dezvoitarea exagerată a buruienilor şi lăstarilor,
precum si uscarea solului. Aşa se explică frecventele si masivele carpinizări din
majoritatea pădurilor din Republica Moldova. Tăierile progresive de regulä constau in
deschiderea unor găuri (ochiuri) in masiv, care sunt viitoare nuclee de regenerare pentru
mai multe specii, inciusiv pentru specia principală. Explicatia constă in aceea ca pe
suprafata unui ochi conditiile de mediu sint variabile, in functie de apropierea de liziera
(deci de diametrul ochiului) si de pozitia fiecărei margini fată de punctele cardinale .Se
pot identifica mai multe tipuri de biotopuri locale şi anume: centrul, marginea nordică
(insorită, expusă la insolatie), marginea sudică (mediu umbrita). In funcție de
temperament si de exigențele hidrice şi termice, fiecare specie se instalează in partea
de ochi cea mai convenabila, ocupând ceea ce numim „homeotopul său optim„. Partea
cea mai căutată de majoritatea speciilor nu este centrul, ci o zonă pericentrala sudica şi

23
sud-vestică. Odată produsă regenerarea naturală, profilul transversal printr-un ochi
arată in formă de clopot cu vârful uşor deplasat spre sud-vest.

Forma şi mărimea ochiurilor nu este fixă, ci depinde de specia prin- cipala şi de

caracterul condițiilor naturale. In statiuni bine asigurate hidric se pot face ochiuri
circulare şi mai in statiuni mai uscate, ochiurile trebue sa fie mai mici, dacă au forma
circular, sau să primească forma de elipsă, cu ochiuri mici, pentru cele de lumină,
ochiuri mai mari etc. In Republica Moldova, tinind seama de tendintele de aridizare
climatica, mai potrivite ni se par ochiurile eliptice de mărime medie. La prima se dechid
50-100 de ochiuri la ha. Ele se lărgesc pe masură ce semintişul creşte, in acelasi timp
cu deschiderea de noi ochiuri. Ultima taiere este cea de racordare a ochiurilor şi de
lichidare a vechiului arboret. In toată perioada de regenerare, până la constituirea stării
de masiv, semintişul din ochiuri se ingrijeşte, aplicind descopleşiri şi degajari pentru a
proteja speciile valoroase. Tratamentul este foarte indicat in şleauri, in stejărete sau de
amestec, precum şi pentru transformarea carpinetelor in tipurile de pădure de bază, din
care au derivate In tratamentul tăierilor cvasigradinărite sunt intrunite elemente
preluate din tăierile progresive, cu elemente apartinind gradinaritului şi chiar taierilor
succesive. Pentru aplicarea tratamentului, unitatea de producție se imparte in două sau
trei suprafete de lucru care urmează sa fie exploatate şi regenerate in decurs de 30-60
de ani. Consinderind una din suprafete gata de exploatare, se procedează la deschiderea
de ochiuri egale şi uniform repartizate, pentru initierea si dezvoltarea regenerärii
naturale. In restul suprafetei se practica taieri de igiena şi de ingrijire, pină la
deschiderea de noi ochiuri şi inchiderea ciclului. Tratamentul tăierilor gradinărite este
inspirat de pădurea naturala şi reprezintă forma cea mai veche de recoltare a lemnului.
In etapa actuală, aceasta este expresia celei mai avansate forme de cultura a pădurilor,
având un pronuntat caracter intensiv. Principiul de bază consta in extragerea anuala şi
neregulată a unui anumit contingent de arbori, dupá criterii ±precise, regenerarea
golurilor deschise in arboret producându-se natural. In felul acesta structura nu se
modificá esential, functionalitatea rămine constantă şi la cel mai înalt nivel, productiv

24
şi ecoprotectiv. Interesele economice sunt judicios armonizate cu cele ecologice,
respeciv interesele expluatării cu cele ale culturii padurilor . In funcție de specia
principală şi de combinatia de specii existente, arborii se extrag fie izolat, fir cu fir, fie
pe grupe de 2-3 exemplare. Extragerea este selectivä, de aceea tratamentul promoveaza
valorile individuale. Dat fiind că pe aceeasi suprafața se revine dupå scurt timp procesul
regenerärii naturale decurge neintrerupt si pe intreaga suprafată. Se asigură astfel
continuitatea dintre generatii, în formele suructurale si functionale optime, Tratamentul
este pretențios, dar merită a fi aplicat oriunde. În final trebuie să remarcăm ca
rezultatele aplicării tratamentelor prezentate nu sunt totdeauna pe masura asteptarilor.
Din cauze obictive pot exista situatii cu regenerare naturala incomplectă, neuniformă,
sau cu o structură de vârsta şi compozitională diferită de cea considerată ca optimă în
conditiile date. In toate aceste cazuri se impune completarea sau corectarea acesteia,
prin efectuarea de plantatii, sau semanaturi directe Dar, combinatia dintre natural si
artificial, foarte necesară sub aspect economic și ecologic, nu este un ideai catre care
trebue să tindem. In definitiv, performantele unei silvicuituri se măsoară şi prin gradul

de renuntare la plantatii, in favoarea regenerarilor naturale.

25
 Regenerarea artificială a pădurilor

In silvicultura Republicii Moldova, care are un pronuntat caracter ameliorativ şi

ecoconstructiv, urmărind să anexeze noi arii teritoriale in sfera de preocupări, metodele
de impădurire detin locul principal şi adesea reprezinta singurui mijloc eficient
degradate, neproductive, dezgolite si adesea lipsite de vocațtie forestiera. Frumoasele
rezultate obtinute in acest domeniu, bogata experienta a unor specialisti, justifica spatiul
grafic mai mare acordat prezentărilor detailate care urmează Ele au scopul de a pune la
indemina personalului silvic de teren un ândrumar cit mai complet, pentru a se putea
corect orienta si a aplica cele mai potrivite metode de impădurire şi de ingrijire a
semintişurilor. Principalele metode folosite in acest scop sunt plantatiile, cu puieti din
sământă de diferite mărimi şi semănăturile sub masiv. Aceste lucrări se execută in
conditii de mediu şi de vegetatie foarte diferite (pe diferite categorii de terenuri) .

Categorii de fond forestier

Obiectul lucrărilor de impădurire îl formează fondul forestier. Acesta este gospodarit

de intreprinderile si ocoalele silvice şi cuprinde mai multe eategorii: fondul de
impădurire, fondul de regenerare şi fondul de reconstructie (ameliorare).Din punctul de
vedere al structurii de folosință, fondul forestier se imparte in categoriile:

a) goluri, rarişti, păduri care sau uscat, foste terenuri agricole, pe care se pot efectua
lucrări de plantare cu puieti forestieri, prin prelucrarea integrală a solului;

b) Pantele abrupte, malurile riurilor, bazinele de apă, alunecările de teren, unde este
posibila prelucrarea parțială a solului;

c) parchetele exploatate, neregenerate sau insuficient regenerate natural cu specii

principale si secundare in care cioatele pot fi scoase sau retezate de la nivelul solului,
efectuându-se apoi prelucrarea integrala a acestuia;

26
d) parchetele exploatate, suficient regenerate, insă mai ales cu specii secundare, unde e
posibila defrişarea şi prelucrarea parțiala a solului;

e) arborete tinere puțin valoroase şi cu consistența redusă (0,3-0,4), din fondul de

reconstrucție ecologica.

2. Metodele de Impadurire artificială

În funcție de categoria terenurilor, de condițiile staționale si de vegetație se stabilesc şi
metodele de impädurire: partială, totala (integrala) şi sub masiv.

2.1. Impădurirea partială se aplica in parchetele exploatate cu regenerare naturala

suficientă, indeosebi a speciilor secundare. Pe terenurile din această categorie, specia
principala se plasează in benzi (coridoare), care în prealabil sunt curațate de resturi de
exploatare, cioate rădăcini, plante ect., dupa ce se ară si se discuieste, se planteaza 1-2
rânduri de arbori din speciile principale autohtone.

2.2.Impadurirea integrală se aplică pe terenurile unde nu s-a produs regenerarea

naturala, sau care nu au fost ocupate anterior de padure. Plantațiile alcătuite dintr-o
singura specie se numesc pure, cele din mai multe-amestecate.Planiațiile pure se creaza
de obicei in cazurile cind condițiile de vegetație convin doar uneia dintre specii.

2.3. Împadurirea sub masiv are scopul de a inlocui peste câțiva ani pădurea care
urmează a fi tăiată, sau de a crea arbortete mai compuse. Aceste plantatii, create sub
coroanete arborilor maturi (de regulă, cu 2-3 ani inainte de taiere) deseori sint numite
anticipate. Plantațiile sub masiv create cu scopul formarii unor arborete compuse,
multistratificate, se amplasează sub coroanele speciilor heiofile (mesteacan, saicim),
având un grad de inchidere al coroanelor nu mai mare de 0,7. Se planteaza puieți de tei,
fag, arțar, alte specii rezistente la umbră.

27
 Concluzie

Daca omul nu s-ar fi amestecat in treburile naturii, pe planeta noastră ar fi fost mult
mai multe păduri de câte avem acum, aspectul lor fiind cu totul altul.

 Omul a schimbat radical infățişarea Pămintului, distrugând imense masive

forestiere, sau prefacându-le dupa «bunul» sau plac.
 La cei mai puternici factori ai mediului geografic, care secole la rând au lucrat la
formarea pădurilor, s-a alăturat factorul uman. Urmele influenței lui asupra
masivelor forestiere pot fi găsite in orice colțişor al globului pământesc, in toate
regiunile geografice şi la diferite inălițimi deasupra nivelului mării, la toate
popoarele şi în toate tările.
 S-a schimbat aspectul pădurilor şi pe locul unde teritoriul s-a divizat in terenuri
agricole şi sectoare ale gospodăriei forestiere.
 Silvicultorii înşăşi in fiecare an taie o mulțime de arbori, diminuând suprafața şi
componenta specifică a păduri.
 Se obțin structuri artificiale, potrivite scopurilor industriale, dar neviabile ecoiogic.

Oamenii s-au obişnuit demult cu peisajul culturilor agricole ce intrerup masivele

forestiere, cu spațiile lipsite de păduri din jurul aşezărilor umane.

28
 Bibliografie

 Pădurea-rădăcina sufletului 1992, Editura Uniunii scriitorilor, Chișinău, str.31 august,

98
 Expoziția Vegetația Moldovei Din Grădina Botanică a AȘM, Știința 2010
 https://sputnik.md/radio_rubrica_interviu/20180802/20944321/starea-padurilor-
Republica-Moldova.html
 http://silvic.usv.ro/cursuri/genetica_2.pdf
 http://www.moldsilva.gov.md/map.php?l=ro&idc=175&t=/Fondul-forestier-
national/Structura-Fondului-Forestier-National
 http://www.clima.md/public/files/Rotaru_Prezentare_Sectorul_forestier.pdf
 https://ru.scribd.com/document/147730195/Ameliorarea-arborilor

29