Ziua Internațională a Pădurilor-21 Martie 2022

eleva:Craciun Cleuta
clasa a XI –a G

În fiecare an pe data de 21 martie sărbătorim Ziua Internațională a Pădurilor.

Ziua Internațională a Pădurilor face parte din Luna Padurii considerata 15martie-15
aprilie, un eveniment amplu în care te poți implica pentru a susține conservarea habitatelor
forestiere. 
Fiind habitate esențiale, pădurile adăpostesc o mare parte a biodiversității planetei noastre.
Dezvoltă o complexitate de relații interconectate, iar fiecare specie este o componentă a
întregului. Pădurile găzduiesc aproximativ 80% din biodiversitatea terestră și sunt formate din
peste 60.000 de specii de arbori.
 ISTORIC
Adunarea Generală a Națiunilor Unite (ONU) a decis alegerea acestei zile pentru a sărbători
pădurile de pretutindeni în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra gestionării,
conservării și dezvoltării durabile a tuturor habitatelor forestiere. De-a lungul anilor, tematicile
alese pentru Ziua Internațională a Pădurilor au fost:
2022 - „Pădurile și sustenabilitatea producției și a consumului”;
2021 - „Restaurarea pădurilor: o cale către recuperare și bunăstare”;
2020 – „Pădurile și biodiversitatea”;
2019 – „Învață să iubești pădurile”;
2018 – „Pădurile și orașele durabile”;
2017 – „Păduri și energie”.

 PĂDURILE DIN ROMÂNIA

În țara noastră, mai mult de jumătate din suprafața Carpaților este acoperită de pădure, ceea ce
reprezintă cea mai mare suprafață de pădure montană naturală de fag sau de amestec cu conifere
de pe continent, cu excepția Rusiei. WWF (World Wide Fund for Nature) a identificat pe
teritoriul României aproape 65.000 de hectare de păduri virgine sau cvasivirgine,
aproximativ 65% dintre habitatele de acest fel din Uniunea Europeană.
 
 
 Importanta padurilor ca sursa de oxigen

Pădurea este o componentă a mediului terestru cu cea mai complexă structură.

În pădure întâlnim cele mai variate forme de viață. Astfel, plantele sunt reprezentate prin
arbori, arbuști și diferite specii ierboase. În pădure se mai întâlnesc ciuperci, licheni, alge,
bacterii, o mare diversitate de animale: insecte, moluște, viermi, amfibieni, reptile, păsări
și mamifere.
Oamenii și marea diversitate biologică din jurul nostru (plante, ciuperci, animale)
suntem parte componentă a unei lumi comune. Pădurile, care acoperă circa o treime din
uscatul planetei, joacă un rol deosebit în asigurarea necesităților noastre și menținerea
vieții.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, 80% din suprafaţa ţării noastre era acoperită de
păduri.
În prezent, acestora le revine doar 26%. Astfel România se situează sub media europeană
şi valoarea ecologică admisă. Remarcabile sunt afirmaţiile silvicultorului M.
Drăcea: "Lemnul se poate cumpăra, dar pădurea nu!”si "Ca pădurile unei ţări să poată
prospera, ele au înainte de toate nevoie de căldura şi roua inimii omeneşti” 
Pădurile, numite şi "aurul verde” sau "plămânul planetei” sunt cea mai de preţ
podoabă a Terrei.
Pădurea îndeplineşte mai multe funcţii:

1.Geochimică: Contribuie la circuitul elementelor chimice în natură. Datorită

pigmentului verde numit clorofilă, prin fotosinteză, în cadrul procesului de
hrănire furnizează oxigen(aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale,
microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, fiind furnizat de arbori
şi arbuşti) şi absoarbe dioxid de carbon (pe care îl stochează în masa lemnoasă alături de
alte elemente chimice preluate din sol). La nivelul frunzei, prin procesul de fotosinteză,
este captată energia solară şi transformată în energie stocată chimic.
2.Funcţie antierozională: Rădăcinile arborilor fixează solul, mai ales pe terenurile în
pantă, micşorând probabilitatea de producere a alunecărilor de teren şi a prăbuşirilor;
împiedică degradarea solurilor prin sărăturare sau înmlăştinire.

3.Pedogenetică: Contribuie la formarea solului prin: mărunţirea rocilor (acţiune

mecanică a rădăcinilor), alterarea rocilor (acţiune chimică), formarea humusului şi
asigurarea fertilităţii (prin aportul de substanţă organică).
4.Funcţie hidrologică: Frunzişul arborilor reţine 40-50% cantitatea de precipitaţii;
rădăcinile arborilor afânează solul care poate reţine o cantitate mai mare de apă; pădurea
păstrează nivelul ridicat al apei în sol şi calitatea apelor subterane (captările de ape,
forajele sunt în zone împădurite); reduce riscul de producere a inundaţiilor.
5. Funcţie climatică: În funcţie de speciile de arbori, de înălţimea şi densitatea lor,
pădurea moderează regimul temperaturilor (vara, în pădure este cu circa 2 grd mai
răcoare decât în afara ei, iar iarna temperatura este cu 1,7 grd mai ridicată în interior decît
la exterior); datorită evapotranspiraţiei intense, deasupra pădurii se crează un curent de
aer umed, ascendent, care sporeste nebulozitatea; se modifică repartiţia precipitaţiilor şi
creşte local umiditatea; reduce viteza vântului; păstrează un timp mai îndelungat stratul
de zăpadă: diminuează cantitatea de radiaţie ajunsă la sol deoarece o absoarbe în procesul
de fotosinteză.
6. Funcţi biologică/ ecologică: Constituie izvoare de biodiversitate.
Permite perpetuarea speciilor şi conservarea genofondului - Numeroase specii de
plante şi animale au dispărut datorită defrişării pădurilor sau datorită incendiilor. Padurile
oferă adăpostşi sursă de hrană. Permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se
cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri trofice (Exemplu: fructe şi seminţe – şoareci
– vulpe şi şoim; frunziş – păduchi de pom –buburuze - piţigoi).
7.Funcţie antipoluantă/ Sanitară: În cadrul procesului de fotosinteză, 1 ha de pădure
absoarbe anual, circa 16 tone CO2 şi produce 30 tone O2. Arborii reţin şi praf, alte gaze
poluante (oxizi de sulf, oxizi de azot, compuşi ai plumbului) provenite de la industrie sau
de la transporturi. Doar incendiile afectează în fiecare an circa 12-13 mil ha pădure, în
atmosferă ajungând astfel cantităţi impresionante de CO, CO2 şi gudron.
8.Educativă / Ştiinţifică:Ecosistemele forestiere, în special codrii seculari / pădurile
virgine, au calitatea de model de adaptare la variaţia factorilor de mediu pe termen lung,
prin corecta dimensionare a funcţiior şi structurare funcţională: lanţuri trofice complexe
şi lungi, reînoireacomponentelor populaţiilor, flexibilitatea cenotică. Genofondul valoros
permite înfiinţarea de arii naturale protejate, favorizând protecţia speciilor de plante şi
animale rare, endemice au ameninţate cu dispariţia.ice peciilor de litatea cenotică.
Genofondul forestier constituieta dimensionare a funcţiiorer () sau ameninţate cu
dispariţia. Pentru generaţiile viitoare, codrii seculari şi pădurile virgine din Romînia
constituie un martor istoric a ceea ce au fost pădurile de altădată din zona temperată.
9. Estetică/ Peisagistică şi Recreativă: Pădurile rup monotonia peisajului lipsit de
vegetaţie forestieră. Terenurile degradate datorită mineritului, depozitării de deşeuri,
terenurile afectate de eroziune, sunt reabilitate prin împădurire. În regiunile temperate, în
funcţie de anotimp, pădurile oferă un peisaj mereu în schimbare. Culorile pe care le
îmbracă, liniştea, aerul nepoluat, peisajul sunt motive sufuciente pentru a atrage turişti.
10. Socio-economică: Pădurea oferă numeroase resurse regenerabile dacă sunt
exploatate durabil: ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale. Exploatarea lemnului şi
utilitarea sa in tipografii, pentru construcţii şi mobilă, a impus nevoia de a recicla. De
exemplu, pentru o singură ediţie a cotidianului „Le Monde” sunt necesare 160 ha de
pădure de molid. Pădurea are şi o semnificaţie istorică, de ea fiind legate importante
momente importante ale devenirii neamului, dar şi culturală, multe din operele literare şi
muzicale fiind legate de ea.

PĂDUREA NATURALĂ VERSUS PĂDUREA PLANTATĂ

Europa este continentul cel mai puternic afectat de activităţile umane. Totuşi,
datorită localizării sale predominant în climatul temperat, pădurea poate fi considerată
încă cea mai importanta componentă a peisajului. Un indicator al vitalităţii pădurii este
faptul că biotopul acesteia constituie adăpostul pentru cel mai mare număr de vertebrate
(mamifere, păsări, reptile şi amfibieni) de pe continent.
Schimbările suferite de păduri în ultimele secole (ca extindere, compoziţie) au dus la
dispariţia a numeroase specii si la periclitarea existenţei altora. Acest fapt este valabil mai
ales pentru speciile din vârful piramidei trofice – carnivorele mari şi păsările de pradă. În
prezent procentul speciilor de pădure considerate ca fiind periclitate este de 20-50%
pentru mamifere şi 15-40% pentru păsări. Situaţia se prezintă aproape la fel de dramatic
pentru speciile de licheni, muşchi şi plante vasculare.
Articolul 10 al Convenţiei privind Diversitatea Biologica încurajează utilizarea
durabilă a componentelor diversităţii biologice. În cazul pădurilor, această utlizare va fi
asigurată sub forma mangementului durabil al pădurilor.
Definiţia ,,mangementului durabil al pădurilor” a evoluat de-a lungul timpului în
nevoile societăţii. Reglementări cu privire la echilibrul între producţia de lemn şi
recoltare pot fi găsite încă in1667, in ,,ordonaţă” dată de Colbert in tmpul domniei lui
Ludovic al XIV-lea. Prima menţionare atestată documentar a cuvântului ,,durabilitare” în
raport cu pădurea a apărut la începutul secolului al 18-lea. În 1713, în oraşul minier
german Freiberg, autorităţile locale din industria mineritului au cerut lucrătorilor
forestieri să respecte ,,producţia forestieră anuala durabila”.
 Din punct de vedere al dezvoltării durabile, aceasta presupune ,,Administrarea
şi exploatarea pădurilor şi a terenurilor împădurite de asa maniera încât să se
menţină biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea şi
potenţialul lor de a îndeplini atât în prezent cât şi în viitor, importante funcţii
ecologice, economice si sociale la nicel locel, naţional şi global şi să nu producă
daune altor ecositeme” (definiţie adoptată la Conferinţa de la Helsinki/din
1993/,,rezoluţia H1 ”).
Conform Directivei Habitate, scopul reţelei Natura 2000 este de a stabili un ,,statut
de conservare favorabil” pentru habitatele şi speciile considerate a fi de interes
comunitar.
Conceptul de ,,statut de conservare favorabil” al habitatelor forestiere este definit în
articolul 1 al directivei habitate în funcţie de dinamica populaţiilor de specii, tendinţe în
răspândirea speciilor şi habitatelor.
Astfel, în siturile forestiere nu se fac defrişări pe suprafeţe mari, nu se schimbă forma
de utilizare a terenului, nu se înlocuiesc speciile indigene de arbori cu alte specii exotice,
nu se fac activităţi de gospodărie a pădurilor, aceste fiind lăsate să evolueze în sistem
natural.