UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE

Specializarea: Agricultura IFR

Tema 2

Biosfera
Definiție, resurse minerale, organice, alimentare.

Profesor coordonator: Student:

Sef lucrari, dr. Ing. SALCEANU Călin NICOLAE Florinel Cătălin

Craiova

2020
 Biosfera este un termen generic care desemnează spațiile de pe Pământ
unde există viață, incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a
hidrosferei și litosferei. Biosfera conține o multitudine de organisme și de specii
care formează numeroase ecosisteme.
Cel care a propus termenul de biosferă a fost cercetătorul ucrainean/rus
Vladimir Ivanovici Vernadski în 1885.

Resursele biosferei
Valoarea economica a resurselor biosferei este deosebita, daca avem in
vedere ca din produsele vegetale si produsele animaliere se asigura hrana,
imbracamintea si incaltamintea, materiale de constructie si combustibili, fie in
stare naturala, fie prin valorificare industriala.
Resursele bisferei se reprezinta prin categorii distincte, care privesc: resursele
forestiere, resursele pastorale, plantele cultivate si resursele faunistice.
Resursele forestiere
Insemnatatea mare a padurii deriva din cele doua mari si importante functii ale
ei: Functia economica (furnizoare de material lemnos si produse derivate,
protectia unor obiective de interes economic) si functia geoecologica (fiind
cunoscuta influenta padurii asupra climei, apelor, solului etc.).
Suprafetele ocupate de paduri acum doua milenii circa 56% din uscat s-au restans
treptat, incat azi mai ocupa doar circa 30-34% din totalul uscatului (44 mil. km2,
echivalentul aproximativ al continentului asiatic).
Se poate aprecia ca omenirea a distrus aproape jumatate din padurile de pe
suprafata Pamantului prin suprapasunat, incendieri si defrisari, in vederea
obtinerii unor terenuri destinate agriculturii, sau in scopuri industriale (lemn de
constructie, lemn pentru celuloza si hartie, combustibil).
Acest proces a fost urmat, intr-un timp destul de scurt, de aparitia unor fenomene
nefavorabile vietii (aridizarea climei, eroziunea solului, accentuarea inundatiilor,
poluarea aerului etc.).
Actuala suprafata acoperita de paduri nu poate satisface, in principiu, cerintele
mereu crescande ale populatiei lumii.
Se impun o serie de masuri cum ar fi: exploatarea rationala, reimpadurirea si
reconstructia ecologica a zonelor defrisate, stoparea defrisarii abuzive etc.
Repartitia padurilor pe continente este foarte diferita .
Aceasta nu da insa o imagine exacta a resurselor forestiere deoarece zonele aride,
foarte extinse in anumite continente (Africa, Australia, Asia) impiedica
dezvoltarea padurilor.
Gradul de impadurire este peste media mondiala in America de Nord si America
de Sud, pentru ca in Oceania si Africa sa fie sub aceasta medie din cauza
extinderii mari a deserturilor, iar in Asia si Europa datorita defrisarilor efectuate
in decursul timpului.
· Padurile de conifere acopera circa 1.200milioane ha si, economic, reprezinta o
resursa insemnata de masa vegetala, intrucat se caracterizeaza prin numarul
restrans de specii, uniformitatea intinderilor cu paduri, trunchiurilor drepte,
densitatea redusa si pierderile de lemn in urma separarii ramurilor scurte si subtiri.
Padurile de conifere sunt formate, mai frecvent, din brad, molid si pin. In
apropierea tarmului vestic al Americii de Nord cresc arborele mamut si arborele
rosu, cu inaltimi de pana la 120 m, apoi tuia gigantica (65 m), laricele, douglasul
verde si chiparosul de California.
· Padurile de foiase din zona temperat-subtropicala sunt formate dintr-un amestec
de specii, precum: fagul, stejarul, mesteacanul, castanul, plopul, carpenul,
frasinul, paltinul, artarul, aninul, nucul, magnolia, chiparosul de balta, apoi
stajarul de pluta, camforul, bambusul, eucaliptul, arborele de gingo si
metasequoia. Economic, avand densitati mai mici, aceste paduri furnizeaza mai
putin materie lemnoasa (90 m3/ha in America de Nord si 75 m3/ha in Rusia).
· Padurile intertropicale umede, repartizate intre cele doua tropice, se dezvolta
intr-un mediu umed si cald, pe circa 2 miliarde ha (peste 50% din suprafata
forestiera a Terrei); cu o mare varietate a speciilor si densitate variabila ajung la
productia de masa lemnoasa de 190-370 m3/ha. Speciile de arbori cu valoare
econonima deosebita sunt: arborele de cauciuc, mahonul, arborele de quebracho,
abanosul, palisandrul, cedrul, palmierul, tackul, santalul, bambusul, arborele de
camfor, arborele de unt, castanul, indigetierul, cocaierul, arborele de chinina.
 Resursele pastorale cuprind pasunile si fanetele naturale, care se
desfasoara pe circa 3.000 milioane ha. Valoarea economica este data de faptul
ca pajistile reprezinta baza furajera pentru animalele care ofera lapte, carne, lana
si piei.
· Pajistile se diferentiaza calitativ de la zona rece la zone de savana sau in
altitudine, prin formatiuni ierboase cu productivitate variabila. Mai slabe
calitativ sunt pajistile de tundra (dincolo de 55° lt. N) si mult mai productive,
sezonier, sunt pajistile de stepa, care sustin cresterea bovinelor, ovinelor,
cabalinelor, caprinelor, precum si pajistile de savana.
Culturile agricole, desi aparent ocupa o suprafata relativ redusa (11%),
constituie principalele surse biotice de agroalimentatie. Aceste culturi agricole
reprezinta, pe ansamblul lor, ceea ce s-au putea numi ,,biosfera transformata’’.
Vegetatia acvatica cu valoare economica se reprezinta prin alge marine de
talie mare, apreciate pentru alimentarea populatiei din Japonia, China, apoi
pentru furajarea animalelor, intrucat au valoare nutritiva de trei ori mai mare
decat a fanului (China, Franta, Islanda, Japonia). Concentratia mare in azot le
confera calitatea de ingrasamant pentru cultura plantelor. Algele sunt si materii
prime pentru productia de celuloza, alcool, parfumuri, iod, gelatina. Tot algele
contin si substante matelifere utile. O alta resursa vegetala acvatica este si iarba
de mare, cu folosinte largi in tapiterie.
Resursele faunistice ale uscatului sunt representative prin productia de
carne, piei, blanuri, oase, grasimi, puf, corn, pene, oua, lapte, cochilii, perle,
oferite prin vanat si pescuit, dar si de animalele domesticite. Calitativ, aceste
resurse se diferentiaza de la potentialul faunistic de tundra, la cel de padure, de
savanna si de stepa.
Resursele faunistice ale apelor oceanice sunt repartizate mai mult in
spatial platformei continentale si sunt formate din specii de apa dulce/salmastra:
midii, stridii, crustacee, pesti (hering, sardea, cod, somon, ton, macrou, calcan),
apoi bureti, lamelibranhiate (care produc perle) si vidre de mare (vanate pentru
blana). La adancimi mai mari si in largul oceanului pot fi vanate foca, morsa si
balena (pentru grasimi, piei, oase). La acestea se adauga si resursele faunistice
din apele continetale, formate din specii variate (crap, lin,salau,somn,stiuca),ce
populeaza apele curgatoare si lacurile.
ECOSISTEMUL AGRICOL SI ALIMENTATIA OMULUI
Necesitatile alimentare actuale ale omului
Omul introduce in organism odata cu hrana, substante nutritive ce cuprind
compusi energetici ce se exprima prin numarul de calorii pe care-l contin. El are
nevoie de substante care sa-i asigure necesarul constituirii organismului si
energia indispensabila activitatilor fiziologice, fizice si intelectuale.
Exista, astfel, un necesar energetic strict care sustine activitatea vitala a
protoplasmei celulelor ce alcatuiesc organismul uman, activitate care se
numeste metabolism bazal. Acesta se refera deci, la intensitatea proceselor
metabolice care se petrec in conditii ,,bazale” (repaus muscular, digestiv,
intelectual), reprezentând nivelul minim al cheltuielilor energetice necesare
asigurarii functiilor indispensabile vietii (circulatia, respiratia etc.).
Valoarea energetica a metabolismului bazal este considerata echivalenta cu
1700-2000 kcal/24 ore la omul adult. La aceasta se adauga energia necesara
pentru incorporarea hranei, pentru activitatea fizica si intelectuala, ajungându-se
la un total de 3000-7000 kcal/24 ore. Acesta este numit metabolism de efort, iar
cunoasterea lui permite stabilirea nevoilor in diferite conditii de munca.
Nevoile energetice cresc pâna la vârsta de circa 20 ani, dupa care scad treptat.
Astfel, la vârsta de 1 an un copil are nevoie de 1300 kcal/zi, la 19-20 ani 3600
kcal/zi, iar la batrânete de 2100-2400 kcal/zi.
Pentru calcularea globala a necesarului de alimente se ia in calcul pentru
barbati, individul de 25 ani, cu o greutate de 65 kg, din zona temperata, ce
executa o munca medie, pentru care are nevoie de 3200 kcal/zi. Pentru femei se
considera elocventa greutatea de 55 kg, cu un necesar de 2500 kcal/zi la o
munca usoara.
Se considera ca, in medie pe glob, necesarul zilnic trebuie sa fie de 2250-2750
kcal/zi (2400 kcal/zi), reprezentând minimul necesar pentru un randament fizic
si intelectual normal si eficient (P. Duvigneaud, 1974).
Nerealizarea necesarului de energie in regimul alimentar se numeste subnutritie,
care poate fi cauzata fie de dereglari patologice ale metabolismului compusilor
vegetali, fie de insuficienta lor din ratia alimentara.
Ratia alimentara normala este determinata nu numai de continutul sau energetic
ci si de continutul in diferiti compusi. Se considera ca pentru desfasurarea vietii
in conditii de sanatate sunt necesari circa 45-50 compusi si elemente. Extrem de
importanti sunt 9 aminoacizi: leucina, valina, fenilalanina, treonina, izoleucina,
lizina, methionina, cisteina si triptofanul. Prezenta lor simultana si permanenta
in celule este obligatorie in vederea sintezei de proteine specifice organismului.
Valoarea biologica a alimentelor este data de continutul lor in aminoacizi
esentiali, raportul dintre ei si concentratia celui cu valoarea cea mai mica in
raport cu necesitatile.

Cele mai valoroase sunt proteinele animale din carne, lapte si oua, bogate in
aminoacizi esentiali in proportii echilibrate, in timp ce alimentele proteice
vegetale contin aminoacizi in proportii neechilibrate (ex. grâul si porumbul sunt
deficitare in lizina, orzul si sorgul in triptofan, leguminoasele in cisteina,
methionina, cu exceptia fainii de soia care este echilibrata in aminoacizi
esentiali, conferindu-i o valoare alimentara deosebita).
Desi proteinele animale au un continut complet si echilibrat de aminoacizi
esentiali, se apreciaza ca ratia alimentara optima trebuie sa contina si proteina
vegetala.
In afara de aminoacizi esentiali, organismul uman are nevoie si de alti compusi
pe care nu-i poate sintetiza si care nu trebuie sa lipseasca din ratia alimentara:
lipoizi, vitamine, fier, calciu, iod etc. Acestea se gasesc in alimente de origine
vegetala in stare proaspata.
In absenta unuia sau mai multor compusi indispensabili organismului uman,
chiar la un regim alimentar bogat in calorii, apare starea de malnutritie, ce poate
fi determinata de aceleasi cauze ca si subnutritia.
In unele zone ale globului apare asa numita ,,supranutritie” cauzata de un regim
foarte bogat in calorii, depasind cu mult necesitatile, cu efecte negative asupra
sanatatii (supraponderalitate, boli cardio-vasculare, diabet etc.).
Omul, hranindu-se cu resursele alimentare produse in ecosisteme agricole,
influenteaza retelele trofice in directia satisfacerii nevoilor sale elementare.
Astfel, omul, ca beneficiar al unor lanturi trofice, le poate modifica in folosul
sau, dar se integreaza intr-o retea trofica specifica fiecarei tari sau regiuni,
alcatuind sistemul agroalimentar national sau regional, iar schimburile
internationale, la nivel mondial, au condus la constituirea unui sistem
agroalimentar mondial, coordonat de FAO (Organizatia Mondiala pentru
Alimentatie si Agricultura).
In functie de proportia dintre alimentele de origine vegetala si cele de origine
animala din dieta si modul in care ele sunt produse, regimurile alimentare la
nivel mondial pot fi raportate la 4 lanturi trofice dominante, ce nu pot fi insa
independente unul fata de altul.
1. Regimul trofic vegetarian corespunde la o dieta umana alcatuita aproape in
totalitate de alimente de origine vegetala, cum ar fi: cereale, tuberculifere,
legume, fructe, zahar, uleiuri vegetale etc. In acest caz lanturile trofice sunt mai
simple, omul fiind pe nivelul consumatorilor primari. Acest regim trofic a
caracterizat populatiile de culegatori si apoi paturile sarace ale societatii
agricole. Astazi se intâlneste in multe tari sarace din Asia si Africa unde
resursele alimentare vegetale sunt atât de reduse incât trebuie consumate direct
de om.
Datorita lanturilor trofice scurte, in acest regim alimentar eficienta energetica
este ridicata. Bazându-se pe acest fapt, unii teoreticieni ai alimentatiei
recomanda adaptarea omului la o hrana vegetala, inlaturând concurenta
animalelor domestice pentru resursele vegetale si marirea lanturilor trofice
umane. Dar, dieta vegetariana traditionala are dezavantajul ca nu asigura o
aprovizionare echilibrata a organismului cu aminoacizi esentiali, lipoizi si
vitamine, ducând la malnutritie.
Odata cu punerea la punct a tehnologiilor de preparare a carnii, laptelui din
diferite produse de origine vegetala (soia, lucerna) va fi posibila pregatirea unor
ratii alimentare vegetariene complete, echilibrate.
2. Regimul trofic carnivor extensiv corespunde la o dieta umana alcatuita in
cea mai mare parte din produse de origine animala obtinute prin pasunat (carne,
lapte), vânatoare si pescuit. Astfel, omul ocupa pozitia de consumator secundar
sau tertiar, transferul energetic realizându-se in 2 sau 3 etape, cu un randament
de transformare mai redus decât in regimul vegetarian. Acest neajuns este
compensat deoarece consumatorii primari (erbivore – taurine, ovine, caprine
etc.) care asigura productia de alimente sunt animale ierbivore ce consuma
biomasa vegetala ce nu poate fi folosita direct in hrana omului. Aceste lanturi
trofice prezente in ecosistemele naturale si seminaturale au sustinut viata umana
de-a lungul istoriei, in multe regiuni improprii culturilor agricole (deserturi,
zone montane), fiind un model de exploatare eficienta a productivitatii primare
din regiunile respective.
Deoarece suprafata ocupata cu pajisti este de peste 3,1 miliarde hectare, regimul
trofic carnivor extensiv, desi slab productiv si mai putin eficient energetic, va fi
important pentru alimentatia omenirii si in viitor.
3. Regimul trofic carnivor intensiv se bazeaza pe un consum preponderent de
carne (mai ales de porc si pasare) si oua. Si in acest caz omul ocupa pozitia de
consumator secundar, iar lanturile trofice sunt cu un randament energetic redus.
Principalul neajuns il constituie concurenta dintre om si animalele domestice
pentru rursele vegetale produse pe terenurile cultivate.
Acest regim alimentar s-a extins mult in tarile dezvoltate, odata cu infiintarea de
complexe zootehnice. Consumul de cereale este, in acestea, de 3-10 ori mai
mare decât consumul uman direct.
Având in vedere continutul echilibrat in aminoacizi esentiali si alti compusi ai
principalelor alimente obtinute in complexele zootehnice, acestea vor fi
solicitate si in viitor.
4. Regimul trofic mixt se bazeaza pe productia si consumul de produse
vegetale, completate cu produse animale variate. In acest caz omul ocupa
pozitia de consumator primar si secundar. Randamentul de conversie energetica
a biomasei vegetale in alimente difera in functie de ponderea in care cele trei
regimuri trofice descrise anterior se regasesc aici si de modul in care aceasta
biomasa este gospodarita de om.
Acest regim trofic este mai echilibrat, corespunde optimului biologic uman si
permite practicarea unei agriculturi armonioase, bazata pe folosirea completa,
eficienta a biomasei vegetale din ecosistemele agricole.
Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biosfer%C4%83

https://ro.scribd.com/doc/55802564/Biosfera