ZONE BIOPEDOCLIMATICE

ZONA PĂDURILOR ECUATORIALE

Profesor coordonator,
Monica Nicoleta Fer Todoran Elev,
Antoniu-Ilie Ardelean

• cls. a IX-a F

2020
 ZONELE
BIOPEDOCLIMATICE
• Zonele biopedoclimatice sunt zonele în care clima, vegetația,
fauna, și solurile prezintă o anumită omogenitate.
• Există trei categorii de astfel de zone:
I. Zona caldă:
- zona pădurilor ecuatoriale;

- zona pădurilor musonice (zona tropicală umedă cu două

anotimpuri);
- zona savanelor;
- zona deșerturilor și semideșerturilor tropicale.
II. Zona temperată:
- zona subtropicală/mediteraneană;
- zona pădurilor de foioase cu frunze căzătoare;
- zona pădurilor de conifere (taiga);
- zona stepelor;
- zona deșerturilor temperate;
III. Zona rece:
- zona subpolară/tundra;
- zona polară/ghețarilor continentali.
 ZONA PĂDURILOR ECUATORIALE

• Zona ecuatorială, cuprinde în cea mai mare parte a sa mediul

geografic al pădurilor ecuatoriale, care se găsesc de o parte și
alta a Ecuatorului.
• Acest mediu geografic este reprezentat pe mari suprafețe în:
- America de Sud, în Brazilia, tot bazinul hidrografic al
râului Amazon;
- Africa centrală, bazinul hidrografic al râului Congo;
- Arhipelagul malaez;
- Peninsula Malacca;
- Arhipelagul indonezian;
- Nordul Astraliei.
HARTA ZONELOR CU PĂDURI ECUATORIALE
 CARACTERISTICILE FACTORILOR DE MEDIU

A. CARACTERISTICI CLIMATICE:

• un singur anotimp, vara;

• temperatura medie anuală între 25˚- 28˚ Celsius;
• umiditate ridicată, peste 85%;
• precipitații abundente, între 1000 și 3000 mm/an, cu regim aproape
diurn;
B. CARACTERISTICILE VEGETAȚIEI

- vegetația predominantă este cea semperviriscentă (veșnic verde),

luxuriantă;
- pădurea are o distribuție etajată a elementelor vegetale: arborii se
dezvoltă stratificați (în 3 straturi: 5-15 m, 15-40m, 40-60m), sub aceste
straturi aflându-se arbuști și ierburi la periferia pădurilor;
- în interiorul pădurilor și între straturi cresc liane și plante epifite
(plante fixate pe arbori);
arborii care constituie aceste păduri ecuatoriale sunt: palmierii (peste
1500 specii, cuprinzând și palmierul de ulei, palmierul de vin și
palmierul de cocos), arborele de cauciuc, arborele de cafea, arborele de
cacao, acaju, abanosul, palisandrul, mango, arborele de scorțișoară,
bambusul;
- pe țărmurile afectate de maree cresc mangrove.
ETAJAREA VEGETAȚIEI ÎN PĂDUREA ECUATORIALĂ VEGETAȚIE LUXURIANTĂ
LIANE ÎN PĂDUREA ECUATORIALĂ
Arborele de cacao Abanosul
ARBORI DE CAUCIUC ȘI SISTEMUL DE COLECTARE AL SEVEI NUMITĂ LATEX
Diferite tipuri de palmier Palmierul de cocos
 C. FAUNA
• Pădurile ecuatoriale sunt cele mai diverse ecosisteme de pe pământ
datorită numărului de specii de animale.

• O extrem de variată lume animală completează peisajul biogeografic al

pădurii ecuatoriale, fiecărui etaj forestier corepunzându-i o anumită
faună.

• O regiune mare de pădure, cum ar fi bazinul Amazonian, poate avea mai

mult de zece milioane de specii, deşi multe dintre acestea nu au fost
înregistrate ştiinţific.

• Majoritatea animalelor din pădurea ecuatorială se află în arbori, unele

dintre specii evoluând astfel încât să își petreaca aproape toată viața în
copaci.

• Fauna cuprinde zeci de mii de specii de insecte, aproape toate speciile de

păsări, dintre care amintim pelicanul brun, fregate, papagali, vulturul
pelerin pasărea paradisului.
• Dintre mamifere sunt răspândite maimuțele (gorila, cimpanzeul, pavianul,
babuinul, urangutanul, gibonul, maimuţa roşie şi maimuţa păianjen, animalele
carnivore asemănătoare celor din savane.

• Unele animale deţin diferite recorduri, aşa cum e cazul cu leneşul, fiind cel mai
lent mamifer sau anaconda care este cel mai lung şi greu şarpe având o lungime
maximă de 10,25 m.

• Alte animale întâlnite sunt reptile: crocodili, tritoni, precum şi un animal

caracteristic, amandilul uriaş;

• În apele Amazonului se găsesc numeroase specii de peşti, dintre care cel mai
interesant şi mai cunoscut este pirania, peştele carnivor. 
D. CARACTERISTICILE SOLULUI

Clima caldă și precipitațiile abundente au dus la o puternică acțiune a

climei asupra solurilor.
- solurile roșii sunt foarte sărace în minerale, deși siliciul, aluminiul și
fierul sunt prezente în cantități mari;
- solurile de lut, sărace în minerale conțin multă apă iar pădurea
ecuatorială a evoluat adaptându-se la acestea;
- solurile podzolice, care pot fi foarte răspândite local, conțin
predominant sulf.
- solurile aluvionare se întâlnesc de-a lungul râurilor și sunt bogate în
minerale.
 DECURSUL ZILEI ÎN PĂDUREA TROPICALĂ

- ora 6:00 - Soarele răsare într-un timp scurt, este ceață, temperatura
(20 °C);
- până la ora 10:00 - evaporare intensă, temperatura (20-25 °C);
- până la ora 13:30 - formare de nori mari, temperatura (28 °C);
- între orele 14:00 -17:00 - în timpul ploii furtuni puternice, temperatura
(30 - 31 °C);
- de la ora 17:00 - apare din nou soarele, temperatura (28 °C);
- ora 18:00 - apusul soarelui într-un timp scurt, temperatura (26 °C);
- după ora 18:00 - noaptea este întuneric, temperatura între (20 - 23 °C).
 IMPORTANȚA ECONOMICĂ A PĂDURILOR
ECUATORIALE

• Pădurile ecuatoriale au constituit cea mai mare biomasă de pe Pământ

şi au făcut asta aproape independent de condiţiile solului, prin
evoluarea reciclării substanţelor hrănitoare.

• Pădurile ecuatoriale administrate pot astfel să furnizeze cantităţi uriaşe

de lemn valoros şi să stabilizeze clima locală.

• Există numeroși arbori cu importanță economică ridicată în funcție de

localizarea geografică:
• în Brazilia - arborele de cauciuc, arborele de cacao, palmierul de fibre
textile, palmierul de vin;
• în Africa - acaju, abanosul, palisandru, arborașul de cafea, palmierul
de ulei;
• Asia de Sud Est - abanosul, mango, arborele de scorțișoară, palmierul
de zahăr, bananieri și bambuși.
• Pentru că pădurile ecuatoriale conţin cea mai mare diversitate de
plante şi animale de pe Pământ, ele pot reprezenta o sursă de
medicamente, mâncare şi alte produse.

• Substanţele medicinale deja descoperite în pădurile ecuatoriale, cum

ar fi diosgenina - un agent activ în pilulele contraceptive, reserpina
pentru problemele cardiace, şi curara folosită la operaţia de inimă şi
de plămâni, duc la descoperiri şi mai mari în viitor.

• Doar un procent foarte mic al plantelor din pădurea ecuatorială au

fost evaluate până acum ca având valoare potenţială chimică.
 FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ PĂDURILE
ECUATORIALE

• Ciclonii, focurile forestiere, bolile, alunecările de teren şi alţi factori

naturali;

• Defrişările, cum ar fi cele cauzate de prelucrarea lemnului,

construirea de drumuri, minărit, obţinerea păşunulor şi a recoltelor;

• Societăţile tradiţionale au practicat cultivările “taie-şi-arde” unde au

fost defrişate mici zone pentru a cultiva plante. Când mineralele din
sol s-au consumat după doi sau trei ani, terenul a fost abandonat şi
altul a fost defrişat;

• Distrugerea pădurilor ecuatoriale atrage după sine și dispariția a

numeroase specii.
• Zonele defrişate sunt atât de mari încât ar trebui sute de ani de
recuperare naturală pentru a reface vegetaţia originală.

Din 1970 rata defrişării tropicale a fost accelerată foarte mult.

Regiunea estică, în locuri cum ar fi Australia, Sumatra, Malaezia, a
început să sufere pierderi imense datorită lemnului şi operaţiilor de
agricultură.

În Amazonia, care a devenit un focar al atenţiei mondiale, au fost

defrişări în mare parte pentru mari ferme de vaci şi programe
guvernamentale ambiţioase, cum ar fi colonizarea de-a lungul
Transamazonului.
 CURIOZITĂȚI

Este denumită plămânul verde al planetei, deoarece, prin cei 7 milioane km

pătrați, furnizează aproximativ 20% din oxigenul de pe Pământ;

Pădurea ecuatorială adăpostește jumătate din animalele și plantele lumii;

Anual se defrișează, la nivel global, peste 24,4 milioane de hectare de

pădure ecuatorială.

Pădurea amazoniană, cea mai mare dintre pădurile ecuatoriale, ocupa, în

urmă cu 50 de ani, 15% din suprafața Terrei; în prezent mai ocupă doar
6%, aproximativ 2,5 milioane km pătrați.

Pădurile ecuatoriale adăpostesc o serie de viețuitoare unice în lume:

kinkajou, țiparul electric, broasca săgeată otrăvitoare, furnica glonț, liliacul
pescar, broasca de sticlă, gândacul cap de alună.
 Bibliografie

1. Enciclopedia statelor lumii;

2. Geografia fizică, Arthur N. Strahler, Editura Stiințifică 1973;

3. Manualul de geografie cls a IX-a, a XI-a şi a XII-a; Editura

Humanitas;

4. Revista Arborele lumii;

5. Wikipedia.