Curs Irigarea Culturilor Sem I, An Iv

CURS IRIGAREA CULTURILOR
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND IRIGAREA CULTURILOR
Plantele au nevoie pentru dezvoltare de apa, hrana si aer, energia solara asigurind
desfasurarea activitatii biologice de asimilatie clorofiliana si astfel procesarea acestor elemente
vitale vietii plantei.
Nevoia de apa a plantelor se situeaza la valori de 4000-8000 m 3/ha la culturile de cimp si

de 20-25000 m3/ha la orez.
Tehnicile agricole si de irigatie au misiunea de a armoniza aceste cerinte cu procesele

biologice ale plantei.
Irigarea este lucrarea inginereasca ce asigura alimentarea suplimentara cu apa a plantelor

cultivate, peste posibilitatile naturale de aprovizionare, in vederea obtinerii unor randamente
sporite si constante. Se aplica in zone aride si semiaride cu precipitatii sub 500 mm, dar si in zone
subumede, mai bine asigurate pluviometric (450-700 mm), dar cu deficiente de distributie in
cursul perioadei de vegetatie.
Problemele pe care le ridica agricultura irigata constau in :
 Cunoasterea proprietatilor solului privind relatiile sol-apa, care conditioneaza

inmagazinarea apei administrate prin irigatie in corelatie cu cerintele plantei ;
 Stabilirea plafonului minim al umiditatii solului rezultat din corelatia sol-apa-planta si

care determina momentul aplicarii udarii ;
 Cunoastera bilantului apei din sol al zonei interesate, determinant in stabilirea normei
de irigatie, a normei de udare in corelatie cu caracteristicile fizice si hidrofizice ale solului si
cultura irigata ;
Alegerea metodei de udare (aspersiune, brazde, submersie, picurare s.a.) depinde de

conditiile naturale (sol, orografie, clima, sursa de apa, sa), planta, echipament de udare folosit.
Cercetarile desfasurate atesta ca aplicarea irigatiei la culturile de camp asigura sporuri

de recolta de 30-50 % la grau, 50-100 % la culturile de primavara, iar la plantele furajere sporuri
mult mai mari, de 75-200 %.
Irigatia ameliorativa asociata cu drenajul se utlizeaza la spalarea solurilor saraturate in
Campia de Vest, Baraganul de Nord-Est si Podisul Moldovei.
Irigatia este solutia indispensabila ce contribuie la fixarea, fertilizarea si valorificarea
nisipurilor din Campia Dunarii, Jiu, Ialomita, Calmatui.
1
Cerinta de irigatie pe plan global se manifesta se manifesta pe cca. 55% din suprafata
uscatului cuprinzand zonele aride si semiaride cu precipitatii sub 500 mm.
Analiza istorica atesta aplicarea irigatiei din timpurile vechi, de acum doua trei mii de
ani in Egipt, India si China, irigatie care pana in timpurile de azi s-a mentinut operationala in
conditiile unei exploatari corecte si care asigura produsele agroalimentare pentru o mare parte din
populatia globului pamantesc.
In timp, irigarea plantelor cultivate s-a extins spre nord, catre paralela de 50-550 .
Amenajarile de irigatie s-au extins pe areale largi in SUA (brazde si aspersiune), in

America de Sud, Rusia, Europa – in Germania (irigatia cu ape uzate), Franta, Italia, Olanda
(situata in zona subumeda -irigatia aplicandu-se pe 30% din suprafata arabila), Ungaria
(ameliorare de saraturi).
In Romania potentialul teoretic irigabil este de 7,4 milioane ha, dar practic justificate
economic doar 5,4 milioane ha (Dobrogea, sudul si estul Campiei Dunarii, estul Podisului
Moldovei). Estimari recente situeaza potentialul irigabil in conditii de eficienta economica pe
considerente de consum energetic, la cca 3 milioane ha.
In Campia Romana, valorile evapotranspiratiei potentiale in jur de 750 mm la un aport din

precipitatii de 325-450 mm, determina deficite insemnate de apa.
Frecventa anilor cu seceta este de 52% in Dobrogea, 43% in Baragan, 36-39% in Campia
Olteniei si sud-estul Moldovei.
In dinamica, suprafata amenajata cu lucrari de irigatie a atins valori, in 1944 de 40 000

ha, in 1960 de 200 000 ha, in 1970 de 730 000 ha, in 1980 de 2,3 milioane ha si in 1989 de 3,1
milioane ha. Ritmul accelerat de amenajare din perioada 1970-1980 a condus la realizarea unor
lucrari cu imperfectiuni de executie, incomplete, neasigurate cu echipament de udare.
Irigatia in perioada 1992-2020 s-a aplicat pe suprafete restrinse, la un nivel de 8-27% din
suprafata amenajata si cu capacitate de functionare. Aceasta situatie a determinat pierderi mari de
recolta in conditiile unor perioade deosebit de secetoase din intervalul 1992-2020.
2. RELATIILE SOL – APA
Pentru aplicarea corecta a irigatiei este foarte important de cunoscut relatiile sol-apa,
relatii determinate de fortele ce actioneaza in sol, si care asigura manifestarea diferitelor forme
de apa. Dintre aceste categorii de apa unele sunt accesibile plantelor, altele nu.
Raportul dintre apa accesibila si cea neaccesibila plantelor depinde de proprietatile

hidrofizice ale solului.
2
Principalele proprietati hidrofizice ale solului sunt: capacitatea de retinere a apei de catre
sol, permeabilitatea pentru apa si capilaritatea.
Expresia cantitativa a proprietatilor hidrofizice o reprezinta indicii hidrofizici.
Valoarea indicilor hidrofizici este relativ constanta pentru un anumit tip de sol si depinde
de caracteristicile fizice ale acestuia si in principal de textura, structura si compozitia chimica a
solului.
Modificarile tehnologice produse asupra solului determina modificari ale indicilor

hidrofizici. Indicii hidrofizici sufera deasemenea modificari esentiale, cu efect nefavorabil asupra
starii de fertilitate a solurilor, in urma manifestarii proceselor de degradare.
Cunoasterea indicilor hidrofizici este esentiala pentru :
-stabilirea marimii elementelor tehnice ale udarii (intensitate ploaie la irigatia prin
aspersiune, debit pe brazda la irigatia pe brazde, sa) ;
-stabilirea elementelor regimului de irigatie (norme, interval intre udari, sa).
2.1. Capacitatea de retinere a solului pentru apa
2.1.1. Treptele de umezire a solului.
Daca o proba de sol uscat se umezeste progresiv, apa adaugata se regaseste in diferite
forme si este retinuta de diferite forte. Apa higroscopica si peliculara, in cantitati extrem de mici,
este retinuta in jurul particolelor de sol de forte moleculare – forte de adsorbtie. Apa ce umple
porii capilari, existind in cantitati mari, este retinuta de forte capilare. Apa ce se adauga in
continuare depaseste capacitatea capilara a solului si se deplaseaza gravitational in profunzime,
alimentind stratul freatic. In afara de fortele mentionate, se mafesta si fortele osmotice
determinate de concentatia salina a solutiei solului si cele hidrostatice, in stratul freatic.
In functie de conditiile de umezire a solului, se deosebesc astfel mai multe trepte ale
capacitatii de retinere a apei: coeficientul de higroscopicitate, coeficientul de ofilire, umiditatea
de intrerupere a continuitatii capilare, capacitatea de camp pentru apa, capacitatea capilara pentru
apa, capacitatea de saturatie.
Aceste trepte de umezire caracterizeaza capacitatea de retinere a solului pentru apa, deci
sunt indici de masurare ai acestor proprietati.
Nu exista o unanimitate de pareri intre denumirea acestor indici si modalitatile

determinarii lor in camp sau laborator.
3
 Coeficientul de higroscopicitate (Chigr) – reprezinta cantitatea de apa pe care solul uscat

la aer o poate absorbi din aerul saturat in vapori de apa. Imbraca forma apei higroscopice iar
metoda de determinare decurge din definitie.
O proba de sol uscata la 1050C se pune intr-un exicator cu vacuum, deasupra unei solutii
de acid sulfuric cu o concentratie de 10%, care asigura umiditatea relativa in aer de 94,3%. Se
fac determinari periodice de greutate pina la atingerea unei greutati constante, moment la care se
determina umiditatea probei si care corespunde coeficientului de higroscopicitate.
Coeficientul de higroscopicitate se poate determina si in mod indirect in functie de

continutul de argila fizica din sol (particule cu diamentrul <0,01 mm).
 Umiditatea de intrerupere a continuitatii capilare (Uk) este umiditatea minima a

solului la care apa suspendata - apa libera capilara, are proprietatea de a se deplasa intr-o masa
continua spre zone cu umiditate mai scazuta. Solul contine cantitatea maxima de apa : strans
legata - apa higroscopica, apa peliculara si o parte importanta din intreaga cantitate de apa
capilara. Valoric umiditatea de intrerupere a continuitatii capilare corespunde plafonului minim.
Orientativ, valoarea Uk se determina in functie de capacitatea de camp (Cc) cu relatia :
Uk  0,75 ˑ Cc
 Capacitatea capilara pentru apa este cantitatea maxima de apa capilara sprijinita -
respectiv capacitatea de camp maxima.
Pentru practica irigatiei intereseaza doua trepte de umiditati : coeficientul de ofilire si

capacitatea de camp – fig. 2.1, tabelul 2.1.
 Coeficientul de ofilire (Co) – reprezinta limita intre apa labil legata (apa peliculara) si
apa libera (apa capilara), delimitind apa accesibila plantei de cea inaccesibila.
Coeficientul de ofilire are ca masura continutul de umiditate la care plantele se ofilesc si

nu-si refac turgescenta chiar puse intr-o atmosfera saturata in vapori. Nu are o marime fixa,
valorile sunt situate intr-un interval ce depinde de planta si chiar de conditile climatice.
Umiditatea corespunzatoare coeficientului de ofilire este constituita din apa stabil legata (apa
higroscopica) si o cantitate din cea labil legata (apa peliculara).
Coeficientul de ofilire se determina direct in vase mici cu sol in care se seamana plante de
floarea sorelui. La stadiul de 3 perechi de frunze solul se umezeste bine, se parafineaza la
suprafata, apoi cand frunzele de la baza se ofilesc vasele de vegetatie se pun in camera umeda si
se determina umiditatea daca plantele nu-si mai revin.
Valoarea coeficientului de ofilire difera de la sol la sol si depinde de textura, continutul de

humus si continutul de mal.
Coeficientul de ofilire se poate determina si indirect prin multiplicarea coeficientului de

higroscopicitate cu valoarea 1,5.
4
Co  1,5 ˑ Chigro
Coeficientii de multiplicare dupa unii autori au valori diferite in functie de sol, 1,5-2 la
cernoziomuri si 1,7-2,5 la solurile brun roscate de padure si podzoluri.
Alte relatii permit determinarea indirecta a coeficientului de ofilire dupa continutul de argila
 Capacitatea de camp (Cc) – constituie limita intre apa libera capilara si apa
gravitationala. Umiditatea corespunzatoare capacitatii de camp contine cantitatea maxima de apa
suspendata ce poate fi retinuta de sol si este constituita din apa higroscopica, apa peliculara si apa
capilara libera.
Capacitatea de camp se determina direct in platforme patrate cu dimensiunile de la 11 m la

44 m.
Tehnologia de determinare consta in umezirea profilului de sol din platforma in exces si

recoltari de probe de sol carora li se determina umiditatea dupa atingera capacitatii de camp (dupa
1-3 zile pe soluri cu textura grosiera si medie si 4-8 zile pe soluri cu textura fina).
Capacitatea de camp se poate determina indirect in functie de caracteristicile fizice ale

solului : densitatea aparenta, compozitia granulometrica sau coeficientul de higroscopicitate.
Astfel relatia lui Tiuremnov are urmatoarea forma :
Cc  (30  32) : DA
unde DA – densitatea aparenta
Indicii hidrofizici prezentati se exprima in : % de greutate a solului uscat, % de volum al

solului si volum apa pe unitate de suprafata (m 3/ha) si pe strate de sol (groase de 25 - 50 cm pana
la adancimea de 1,5 m).
Fig. 2.1. Trepte de umezire si formele de apa din sol
5
 Capacitatea de saturatie a solului cu apa (Cs) - reprezinta capacitatea maxima a solului

pentru apa, in cazul umplerii complete a tuturor porilor.
Capacitatea de saturatie a solului pentru apa se determina in functie de caracteristicile fizice

ale solului :
Cs = Pt / DA = (Ds – DA) / Ds ˑ DA
unde : Pt- porozitatea totala ;
Ds - densitate specifica ;
DA - densitate aparenta
Din cauza aerului blocat in sol rareori solul poate fi saturat cu apa in totalitate, obisnuit se
atinge nivelul de 85-90% din porozitatea totala.
Tabelul 2.1
Indicii hidrofizici ai catorva soluri din sudul Romaniei
Densitate aparenta Co Cc
Solul
(t/m3) (%) (%)
0,5 m 1.0 m 1,5 m 0,5 m 1,0 m 1,5 m 0,5 m 1.0 m 1,5 m

Cernoziomuri 1,26 1,26 1,26 9,9 9,5 9.0 24,7 24,7 22,9
Nisipuri de
1,54 1,55 1,55 1,7 2,0 2,0 10,2 10,5 10,8
dune
Sol aluvial luto-
1,31 1,33 1,34 13,5 14,6 13,6 29,3 27,9 27,3
argilos
2.1.2 Inmagazinarea apei in sol
Posibilitatea de retinere pentru apa a solului asigura utilizarea lui ca rezervor de

inmagazinare a apei, conceptie pe care se sprijina intreaga tehnica de irgatie.
Apa ce depaseste valorile capacitatii de camp se scurge ramanand de durata apa

inmagazinata la un volum corepunzator capacitatea totala de inmagazinare pentru apa (CTIA).
6
Formele de apa componente ale CTIA sunt: formele inaccesibile de apa pentru plante (apa
stabil legata (apa higroscopica)), apa labil legata (apa peliculara) si formele accesibile - apa
libera (apa capilara).
Volumul de apa inmagazinat in sol la nivelul CTIA se determina cu relatia:
CTIA (m3/ha) = 100 ˑ H ˑ DA ˑ Cc
unde : H (m) – stratul de sol pe care se face determinarea;
DA (t/m3) – densitatea aparenta;
Cc (%) – capacitatea de camp
Apa accesibila plantelor inmagazinata de sol se exprima prin capacitatea solului de

inmagazinare a apei libere (CIAL) si care se determina cu relatia:
CIAL (m3/ha) = 100 ˑ H ˑ (Cc – Co)
Intr-un strat de sol de grosime H, toate formele de apa A, exprimate volumetric in m3/ha,
corespunzatoare unei umiditati U exprimata in %, se determina cu aceeasi relatie:
A(m3/ha) = 100 ˑ H(m) ˑ DA(t/m3) ˑ U(%)
2.2 Permeabilitatea solului pentru apa
Permeabilitatea solului pentru apa este proprietatea solului de a lasa apa sa treaca prin el.
Permeabilitatea este precizata in mediul nesaturat de viteza de infiltratie, iar in mediul saturat,
avind toti porii umpluti cu apa, de viteza de filtratie.
7
Pentru ambele situatii, saturat si nesaturat, viteza apei V se determina prin legea lui
Darcy:
V=K.h/l unde: h / l – gradientul hidraulic

h – diferenta pozitionala intre puncte
l – distanta intre puncte
K – coeficient de permeabilitate in functie de sol
In situatia miscarii apei in mediu saturat K are vloare constanta pe cand in mediu
nesaturat, vloarea K difera dupa umiditatea solului.
Pentru nevoile irigatiei se utilizeaza viteza de infiltratie a apei in sol, reprezentind
volumul de apa infiltrat pe unitate de suprafata in unitate de timp, exprimat dimensional d 3/d2.t =
d/t, deci in coloana de apa infiltrata in unitate de timp, in mod curent in mm / ora.
Viteza de infiltratie are valoare maxima la inceputul infiltratiei, denumita viteza initiala
de infiltratie (Vi) si descreste progresiv pe durata infiltratiei, atingindu-se o valoare stabilizata
dupa 3-6 ore, denumita viteza finala de infiltratie (Vf). Indicele hidrofizic ce intereseaza in
irigatie este viteza finala de infiltratie.
Viteza finala de infiltratie depinde de caracteristicile fizice ale solului (textura, structura,
porozitate), degradarea solului prin compactare si destructurare, acoperirea cu vegetatie, metoda
de udare, temperatura apei.
Viteza de infiltratie (exprimata prin dimensiunea finala) are valori cuprinse in general in
limitele 1 – 50 mm/ora, diferentiindu-se pe conditii texturale astfel:
- soluri cu textura fina sub 10 mm / ora
- soluri cu textura medie 10 – 20 mm / ora
- soluri cu textura grosiera peste 20 mm / ora
Viteza de infiltratie intereseaza in irigatie pentru: alegerea metodei de udare, stabilirea
elementelor tehnice ale acestora, alegerea echipamentului de udare.
Viteza de infiltratie momentana (instantanee) Vi (mm / ora) se exprima prin relatia:
Vi = (H / t) . 60
unde: H – strat de apa infiltrat (raportul dintre volumul de apa si suprafata de infiltratie) – mm
8
t – durata de infiltratie – minute
In practica curenta viteza de infiltratie se determina in conditii apropiate modalitatii de

aplicare a udarilor (acoperire si umiditate sol, fel infiltratie, sa).
Tehnica de determinare a vitezei de infiltratie se diferentiaza dupa metoda de udare pentru
care se determina.
Determinarea in regim static se utilizeaza pentru irigarea prin aspersiune, fasii,
submersie.
Determinarea in regim dinamic se utilizeaza pentru irigatia prin brazde.
Pentru determinari in regim static se folosesc cilindri infiltrometre sau platforme de
turnare. Pentru precizie, determinarile se efectueaza in trei puncte, distantate la cca. 25 m.
Infiltrometrul Muntz-Faure-Laine este compus dintr-un cilindru infiltrometru metalic,
inalt de 20 cm, cu suprafata de turnare de 100 cm2, infipt in pamint pe adincimea de 5 cm , in care
se scurge apa dintr-o sticla etalonata , cu dop cu tub de scurgere si pozitionata cu gura in jos –
fig. 2.2.
Se mentine in permanenta in cilindru o coloana de apa inalta de 5 cm, scurgerea apei din
sticla determinindu-se la inceput mai des, apoi din 5 in 5 minute pe durata a minim doua ore.
9
Fig. 2.2 - Infiltrometrul Muntz-Faure-Laine
a – cilindru infiltrometru; b – sticla de nivel; c – dopul sticlei; d – tub de sticla
Pentru marirea preciziei determinarilor de viteze de infiltratie se folosesc rame duble

patrate (11 m; 1,51,5 m), infipte in pamint, in care se efectueaza turnarile.
Se pastreaza atit in rama interioara cit si in cea exterioara un strat de apa constant gros de
5 cm, in rama interioara masurindu-se turnarile in vederea determinarii vitezei de infiltratie pe
durata a 4-6 ore .
Determinarile de infiltratie in regim dinamic, pentru stabilirea infiltratiilor pe brazde, se
efectueaza in conditii efective de camp, utilizindu-se tronsoane de brazde lungi de 30–50 m. Pe
durata a 6–8 ore se fac determinari de debite intrate pe brazde si a celor iesite la capul brazdelor,
putindu-se stabili astfel debitele infiltrate pe intregul traseu al brazdei.
Relatia de determinare a infiltratiei pe brazde este:
Vt = (3600 . qi) / (L . d)
qi = q1 – q2
unde: Vt – viteza finala de infiltratie (mm / ora)
qi – debitul infiltrat (l/s)
q1 – debit ul intrat pe brazda (l/s)
q2 – debitul iesit din brazda (l/s)
L – lungimea brazdei (m)
d – distanta dintre brazde (m).
Determinarile de permeabilitate se transpun pe grafice de variatie a vitezei in timp si a

infiltratiei cumulate – fig. 2.3.
Curba vitezei de infiltratie serveste la stabilirea intensitatii ploii la irigatia prin aspersiune
sau a debitului de alimentare la irigatia prin submersie sau fisii.
Curba infiltratiei cumulate serveste pentru stabilirea duratei de udare corespunzator
diferitelor norme de udare.
10
Fig. 2.3. Infiltratia apei in sol
2.3 Ascensiunea capilara
Capilaritatea solului este proprietatea hidrofizica in virtutea careia apa din pinza freatica
se ridica la o anumita inaltime in sol sau subsol datorita fortei capilare. Capilaritatea se masoara
dupa inaltimea de ridicare a apei prin capilaritate, respectiv dupa inaltimea franjului capilar.
Inaltimea de ridicare capilara este in functie de textura si structura, elemente ce determina
marimea porilor si variaza de la 0,5–1 m pe soluri nisipoase la 4–5 m pe soluri argiloase.
Inaltimea de ascensiune capilara este invers proportionala cu raza porilor si se determina cu
relatia:
Hc = 0,15 / r (cm)
avind valoare maxima Hc max. = 0,75 / r (cm)
Pozitia franjului capilar depinde de adancimea nivelului freatic, precum si de inaltimea de

ascensiune capilara. Sunt trei situatii de pozitionare a franjului capilar.
Tabelul 2.2
Aportul freatic in intervalul 15 aprilie – 15 septembrie pentru culturile
cu inradacinare profunda (m3/ha)
- dupa N. Grumezea, 1987-
Adancimea apei freatice (m) si character climatic
Nr. Grupa 1-1,5 1,5-2 2-2,5 2,5-3 3-3,5 3,5-4 4-4,5
crt. text. Ume Ume Ume Ume Ume Ume Ume
Arid Arid Arid Arid Arid Arid Arid
d d d d d d d
1 Nisipos 2.500 1.500 500 - - - - - - - - - - -
2 Nisipos- 5.200 3.350 3.000 1.100 - - - - - - - - - -
11
lutos
Luto-
3 4.350 2.800 3.300 2.000 2.1501.000 1.000 600 600 - - - - -
nisipos
4 Lutos 3.300 2.400 3.000 2.250 2.7502.000 2.500 1.8002.100 1.5001.600 1.0501.000 -
Luto-
5 2.700 2.000 2.500 1.800 2.1001.500 1.850 1.1001.000 700 - - - -
argilos
6 Argilos 2.000 1.000 1.200 600 600 - - - - - - - - -
NOTA :
I. Culturile dupa adancima de inradacinare :
a. Culturi cu inradacinare profunda : lucerna, porumb, sfecla, soia, fl.soarelui, cartofi,
pomi, vie.
b. Culturi cu inradacinare superficiala : grau, fasole, legume, porumb siloz, c.d. in luna
iulie. La b se reduce aportul freatic cu 30-70 % in functie de adancimea de dezvoltare a
radacinilor
II. Conditiile de ariditate sau umiditate :
- arid : precipitatiile in perioada 15.IV-15.IX insumeaza 200-300 mm ;
- umed : precipitatiile in perioada 15.IV-15.IX insumeaza 300-400 mm.
III. In cazul solurilor cu alternante de diferite texturi, se ia in calcul stratul cu textura care
determina alimentarea cea mai redusa.
Repartitia aportului freatic pe grupe de culturi

Grupa Perioada de % din % din total aport pe intervale
de Culturile din grupa vegetatie total 15-
V VI VII VIII 1-15.IX
culturi (zile) aport 30.IV
Porumb,sfecla, lucerna, soia
I tardiva, unele legume, 150 100 5 13 22 28 23 9
pomi,vie
Porumb timp.,fl.soarelui,
II cartofi, fasole, soia timp., 120 84 6 17 24 26 11 -
unele legume
12
III Cartofi timp.,unele legume 90 57 8 18 21 10 - -
IIIa Grau, orz 90 57 10 22 25 - - -
IV Toate culturile succesive 60 42 - - - 11 21 10
a) Franjul capilar situat la suprafata determina umezirea permanenta a solului si

manifestarea fenomenelor secundare de exces de apa si saraturare. Irigatia nu se aplica, ea putind
accentua fenomenele secundare de degradare.
b) Franjul capilar situat in zona radacinilor este caracteristic solurilor freatic umede. Pe
astfel de soluri culturile beneficiaza de un aport freatic important, irigatia se aplica restrictiv si
diferentiat, in functie de adancimea apei freatice, evitindu-se contactul dintre frontul apei de
irigatie cu cel al franjului capilar tabele 2.2 si 2.3.
c) Franjul capilar situat sub zona cu radacinile plantelor, nivelul freatic situindu-se la
adancimi mai mari de 4-5 m. Pe astfel de soluri aportul freatic este nul, sursele de apa pentru
plante fiind aportul climatic si irigatia.
Tabelul 2.3
Aportul freatic pe sol aluvial cu textura fina pentru pricipalele culturi de camp
determinari lizimetrice in Insula Mare a Brailei (dupa I. Visinescu, 1995)
Adincim Aport freatic Acoperire

e (m.c./ha) din consm
nivel total
Cultura
freatic -%-
-m-
13
Tota
III IV V VI VII VIII IX
l
181
0,5 - 240 650 920 - - - 47
0
129
Grau 1,0 - 80 440 770 - - - 33
0
1,5 - 50 190 670 - - - 910 24
2,0 - 40 50 120 - - - 210 6
350
0,5 - - 120 280 1110 1290 700 56
0
Porum 253
1,0 - - 60 90 650 1030 700 40
b 0
154
1,5 - - 60 40 230 770 440 25
0
2,0 - - 20 20 40 60 60 200 3
415
0,5 - - 80 470 1200 1400 100 67
0
263
Soia 1,0 - - 50 230 650 800 900 42
0
1,5 - - 40 40 150 300 400 930 15
2,0 - - 40 20 30 70 50 210 3
355
0,5 - - 50 800 1700 1000 - 66
0
304
Floarea 1,0 - - 40 500 1500 1000 - 55
0
soarelu 198
1,5 - - 30 270 680 1000 - 36
i 0
2,0 - - 30 100 450 400 - 980 18
Lucern 653
0,5 - 400 1070 1260 1300 1500 1000 84
a 0
1,0 - 350 910 900 1150 1300 1000 561 72
0
14
501
1,5 - 300 860 700 930 1220 1000 65
0
292
2,0 - 70 710 600 800 900 850 38
0
281
2,5 - 50 310 500 460 590 700 36
0
150
3,0 - 50 200 250 300 350 350 19
0
3,5 - 50 100 100 100 100 150 600 8
Determinarile asupra aportului freatic cu deosebita precizie s-au efectuat in lizimetre

(cuve paralelipipedice cu pereti metalici sau din beton armat, umplute cu sol pe adincimi de 1,5
m, 2,5 m si 3,5 m, experimentindu-se in timp principalele culturi din Insula Mare a Brailei.
Pe baza determinarilor de durata s-a stabilit dinamica aportului freatic diferentiat pe
culturi, adincimi ale nivelului freatic, tip textural de sol, in decursul perioadei de vegetatie, in ani
umezi si uscati, in regim irigat si neirigat.
15
3. RELATIILE SOL-APA-PLANTA
3.1 Plafonul minim al umiditatii solului
Analiza celor doua trepte de umiditate, capacitatea de camp pentru apa si coeficientul de
ofilire, permite abordarea relatiilor dintre sol – apa si planta, beneficiara resurselor de apa.
Apa situata intre capacitatea de camp si coeficientul de ofilire este apa accesibila,disponibila
si utila dezvoltarii plantei.
Intervalul Cc – Co este intervalul umiditatii accesibile plantelor (IUA) sau intervalul activ
al umiditatii solului.
Cu cit umiditatea solului se apropie de coeficientul de ofilire, apa este retinuta de sol cu forte
tot mai mari, planta fiind obligata sa se forteze energetic, ceea ce afecteaza profund functiile sale
biologice.
Continutul optim de umiditate - capacitatea de camp este sensibil identic pentru toate
plantele cu exceptia orezului.
Irigatia nu poate asigura continuu optimul de umiditate corespunzator capacitatii de camp (s-
ar impune udari cu norme foarte mici si foarte dese, practic imposibil de aplicat), de aceea se
opereaza cu o limita inferioara a umiditatii optime denumita plafonul minim de umiditate – pmin.
Irigatia, in conformitate cu acest principiu asigura mentinerea umiditatii in intervalul pmin –

Cc subintervalul apei usor accesibile al intervalului umiditatii accesibile (IUA).
Plafonul minim difera in functie de caracteristicile fizice si chimice ale solurilor iar uneori
chiar de planta (la unele culturi horticole).
In functie de textura solului plafoanele minime se diferntiaza astfel tabel 3.1 :
- soluri cu textura mijlocie – la jumatate din IUA
pmin = Co + 1/2 . (Cc – Co)
- soluri cu textura grosiera – la o treime din IUA
pmin = Co + 1/3 . (Cc – Co)
- soluri cu textura fina – la doua treimi din IUA
pmin = Co + 2/3 . (Cc – Co)
In tabelul 3.1 se prezinta plafoanele minime pentru trei tipuri texturale de soluri
Plafonul minim al umiditatii optime pentru citeva soluri caracteristice
Tabelul 3.1
Solul Textura Co Cc Plafonul minim
Fractiuni IUA % umid. % Cc % IUA
Cernoziom levigat pe Grosiera 6,6 16,7 Co+1/3(Cc-Co) 10,0 60,0 34,0
nisipuri de dune
Cernoziom Medie 10,9 25,1 Co+1/2(Cc-Co) 18,0 72,0 50,0
castaniu
16
Brun roscat Fina 13,6 24,4 Co+2/3(Cc-Co) 20,8 85,2 68,6
Plafonul minim se poate exprima in mai multe moduri :

-fractiune din IUA asa cum s-a prezentat mai sus (1/3 ; 1/2 sau 2/3 din IUA )
-procente din capacitatea de camp pmin (%Cc) = pmin (%) / Cc (%)
-procente din IUA pmin (% IUA) = pmin (%) – Co (%) /Cc (%) – CO (%)
3.2. Accesibilitatea apei din sol pentru planta in functie

de suctiunea solului
Forta de retinere a apei de catre sol este rezultanta actiunii fortelor din complexul sol – apa :
fortele de adsorbtie, capilare, gravitationale, hidrostatice si osmotice. Aceasta forta rezultanta
este denumita forta de suctiune sau tensiunea umiditatii solului.
Forta de retinere a apei de catre sol variaza de la zero atmosfere in solul saturat, la citeva mii
de atmosfere in solul lipsit de umiditate. Plantele folsesc formele de apa care sunt retinute cu
forte mai mici decit forta osmotica a sucului celular.
Aceasta este conceptia acesibilitatii apei pentru planta in functie de suctiune ( dupa A.
Canarache) fig. 3.1.
Tensiunea umiditatii solului se masoara in unitati de presiune – atmosfere, sau in valori

pF – logaritmul zecimal al fortei de suctiune a solului exprimata in centimetri. Astfel conform
definitiei, suctiunii solului uscat, de 10 000 atmosfere, ii corespunde valoarea pF = 7 iar suctiunii
solului foarte umed, de 0,001 atmosfere, valoarea pF = 0.
Diferitilor indici hidrofizici le corespund valori ale suctiunii astfel :
 coeficientul de ofilire, forta de suctiune de 10–25 atm (in medie15 atmosfere, pF = 4–
4,4 )
 plafonul minim 1 (2) atmosfere, pF = 3
 capacitatea de camp 0,1– 0,4 atm (in medie 0,3 atmosfere)
, pF = 2–2,6
Rezulta ca apa usor acesibila plantelor este retinuta cu forte de suctiune in limitele de 0,3 – 1
atmosfere.
17
Fig. 3.1 – Variatia tensiunii umiditatii solului la diferite

trepte de umezire
vezi : https://www.youtube.com/watch?v=3yTQ0VXOxzY
4. CONSUMUL DE APA AL CULTURILOR AGRICOLE
4.1. Definirea notiunii de consum si terminologia folosita
Consumul de apa al culturilor agricole este un element important pentru stabilirea si

aplicarea corecta a regimului de irigatie.
Consumul total de apa reprezinta cantitatea de apa extrasa din sol prin transpiratia plantelor,
la care se adauga evaporatia directa a apei de la suprafata solului. Proportia celor doua elemente
difera dupa temperatura si sezon si este majoritara transpiratia plantei. Doar o foarte mica
cantitate de apa este folosita in metabolismul plantei.
Consumul de apa al plantei este denumit in mod frecvent evapotranspiratie (ET) si cuprinde
cele doua elemente componente amintite (evaporatia si transpiratia).
Consumurile se exprima in m 3/ha, iar timpul de referinta in decade, luni, perioada de
vegetatie.
Consumul plantei imbraca urmatoarele forme :
Evapotranspiratia reala (ETR) - reprezinta apa consumata pe unitate de suprafata de o
anumita cultura intr-un interval de timp la un anumit nivel de umiditate.
Evapotranspiratia reala optima (ETRO) - reprezinta consumul total de apa prin
transpiraratia plantelor si prin evaporaratie la suprafata solului, a unui camp cultivat cu o anumita
cultura, la o umiditate a solului ce asigura productie mare in conditii economice.
Evapotranspiratia potentiala (ETP) - reprezinta cantitatea de apa consumata de o suprafata
acoperita de un covor vegetal des si de talie joasa (15-20 cm), alimentat in optim cu apa.
18
Evapotranspiratia potentiala exprima o valoare teoretica a consumului si se determina cu
relatii climatice. Frecvent valorile ETP si ETRO sunt egale, mai ales in lunile de virf de consum.
Semnificatiile formelor de consum prezentate sunt :
ETR - consumul real al culturilor, isi gaseste expresia in regim neirigat ;
ETRO - consum real de referinta al culturilor in regim controlat, irigat ;
ETP - consum optim ipotetic, utilizat in proiectarea si exploatarea irigata.
Studii şi cercetări necesare amenajărilor pentru irigaţii
Elaborarea documentaţiilor pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de

irigaţii se bazează pe studii şi cercetări privind condiţiile naturale şi agroeconomice ale zonei
propusă spre amenajare.
Caracterizarea condiţiilor naturale se fundamentează pe studii climatice, topografice,
hidrologice, pedologice şi geotehnice.
Studiile climatice elaborate pe baza datelor înregistrate la staţiile meteorologice din zona
propusă la irigare – pe o perioadă de cel puţin 15 – 20 ani de zile, ani consecutivi – trebuie să
cuprindă următoarele elemente:
-temperatura aerului, cu referire la mediile lunare şi anuale şi pe întreaga perioadă,
constanta termică, indicele termic, intervalele de îngheţ, adâncimea de îngheţ a solului;
-precipitaţiile atmosferice, cu referire la mediile lunare şi anuale, medii pe perioada de
vegetaţie, frecvenţa şi durata intervalelor de secetă, precipitaţiile lunare şi decadele cu asigurarea
de 80%;
-vânturile din perioada de vegetaţie, cu referire la frecvenţă şi viteză, pe direcţii şi pe luni;
-alte date privind radiaţia globală şi pe luni, durata efectivă de strălucire a soarelui şi
umiditatea aerului în lunile din perioada de vegetaţie.
Studiile topografice furnizează datele de planimetrie şi nivelment de pe terenurile

propuse a se amenaja pentru irigaţii. Aceste date sunt exprimate în planuri de situaţie (la scări
cuprinse între 1:2.000 – 1:10.000), planuri de detaliu (la scările 1:200 – 1:1.000) pe
amplasamentele construcţiilor mai importante – prize, staţii de pompare, noduri hidrotehnice,
traversări ale căilor de comunicaţie etc – profiluri longitudinale (cu scara lungimilor egală cu
scara planului de situaţie şi scara înălţimilor 1:50 – 1: 100) precum şi profiluri transversale (la
scara 1:100).
Studiile topografice trebuie însoţite de inventarul de coordonate pentru punctele de
triangulaţie şi reperele de nivelment, cu schiţe de reperaj şi descrierea topografică.
Studiile hidrologice se referă la reţeaua hidrografică din zonă şi cuprind datele privind:
-debitele caracteristice (maxime, medii, minime, cu diverse asigurări de calcul, în funcţie
de normativele în vigoare) şi frecvenţa lor;
19
-nivelurile caracteristice şi frecvenţa acestora la asigurări de 0,1%, 0,5%, 1%, 2% şi 5%
pentru niveluri maxime şi 80%, 95%, 97% şi 99% pentru niveluri minime;
-panta oglinzii apei la niveluri caracteristice, cu precizarea remuului la afluenţi;
-cheile limnimetrice pentru toată gama de debite în secţiunile studiate;
-alte elemente privind: caracteristicile undei de viitură, coeficientul de rugozitate pentru
albia minoră şi majoră, regimul gheţurilor, dinamica apei în zona prizei şi a emisarilor, debitul
solid la diferite asigurări etc.
-calitatea apei de irigaţii.
Studiile hidrogeologice cuprind:

-planurile cu izofreate (scara 1:25.000) având intervalele de reprezentare de 0 – 1 m; 1 –
2; 2 – 3 m; 3 – 5 m; 5 – 10 m; peste 10 m; când se dispune de observaţii pe o perioadă
îndelungată de timp, reprezentarea se face pentru niveluri maxime şi minime;
-planurile cu raionarea debitelor (din 10 în 10 l/s), adâncimilor de captare şi distanţei între
puţuri;
-regimul nivelurilor apelor subterane, în funcţie de caracteristicile surselor hidrogeologice
din zonă;
-încercări experimentale de pompare, care să cuprindă curbele granulometrice ale
materialului în care sunt cantonate apele, curbele caracteristice pentru pompări, coeficienţii de
infiltraţie, debite etc;
-calitatea apei subterane pentru irigaţii şi sub aspectul agresivităţii asupra materialelor
construcţiilor îngropate;
Studiile hidrogeologice trebuie să contribuie la rezolvarea problemelor privitoare la:
identificarea sursei de apă subterană, stabilirea pierderilor de apă prin infiltraţie în terenurile
irigabile, prognoza hidrogeologică a zonei, stabilirea măsurilor de prevenire a degradării solurilor
prin înmlăştinare şi salinizare.
Studiile pedologice folosesc, în special, pentru alegerea metodei de udare, stabilirea

tipului de amenajare şi calculul elementelor regimului de irigare. Ele cuprind:
-cartograma solurilor (la scările cuprinse între 1: 200.000 – 1:10.000, în funcţie de
suprafaţă şi folosinţe) cu gruparea pedoameliorativă şi caracterizarea texturii pentru diferite
adâncimi;
-indicii hidrofizici (valori medii ponderate pe adâncimile 0-0,5 m; 0,5-1,0 m şi 1,0-1,5 m);
-caracterizarea chimică a grupelor de soluri delimitate în cartograma solurilor.
Studiile pedologice trebuie să cuprindă şi informaţii referitoare la regimul hidrosalin al
solurilor (adâncimea critică de salinizare), fertilitatea naturală şi necesarul de îngrăşăminte,
prognoza evoluţiei solului după aplicarea irigaţiei şi măsurile hidroameliorative speciale.
Studiile geotehnice contribuie la stabilirea elementelor dimensionale ale construcţiilor

din pământ (canale, bazine, gropi de împrumut etc) şi la cunoaşterea condiţilor de fundare a
staţiilor de pompare şi a construcţiilor hidrotehnice de pe reţeaua de canale.
20
Pentru obţinerea datelor geotehnice se execută cartări de suprafaţă precum şi studii de
amănunt pe trasee sau amplasamente speciale, prin: foraje de prospectare, puţuri, tranşee deschise
etc, elaborându-se planuri cu cartarea geotehnică (scara 1:25.000), profiluri geotehnice pe
traseele canalelor ş.a.
Studiile geotehnice trebuie să furnizeze şi datele referitoare la pantele taluzurilor,
necesitatea consolidării taluzurilor, tasarea probabilă în ramblee, fundarea construcţiilor,
deformaţiile posibile în pământurile macroporice, tehnologia de aplicat la excavarea terenurilor
refulante.
Studiile agroeconomice cuprind datele referitoare la suprafaţa de teren irigabil înainte de

ameliorare şi anume: cadrul economico-administrativ, categoriile de folosinţă ale terenului,
supafeţele cultivate şi structura culturilor, producţiile obţinute, calamităţile provocate de secetă,
populaţia activă disponibilă, cheltuielile anuale de producţie, producţia animală, dotarea cu
mijloace de producţie etc.
De asemenea, studiile agroeconomice trebuie să permită prognoze privind structura
categoriilor de folosinţă a terenurilor, structura plantelor cultivate, producţiile medii preliminate,
cheltuielile de producţie etc, în condiţiile create prin aplicarea irigaţiilor.
Studiile şi cercetările speciale sunt necesare adesea pentru elaborarea documentaţiilor
tehnice privind amenajarea sistemelor mari de irigaţii şi se referă la încadrarea sistemului de
irigaţii în programul general de gospodărire a apelor, corelarea cu studiile de organizarea
teritoriului precum şi cu lucrările de desecare şi de combatere a eroziunii solului, experimentarea
pe modele hidraulice a unor construcţii mai importante etc.
21
4.2. Metode de determinare a consumului de apa al plantei
Pentru determinarea evapotranspiratiei, respectiv consumul plantei se folosesc :

- metode directe, bazate pe determinari asupra consumului de apa al plantei direct in
camp : metoda parcelei cu regim optim de irigare si metoda lizimetrelor
- metode indirecte, bazate pe corelatiile dintre consumul plantei si unii factori climatici
(temperatura aerului, radiatia solara, umiditatea solului, evaporatia la suprafata apei).
4.2.1. Metode directe de determinare a consumului de apa al plantei
4.2.1.1. Metoda parcelei cu regim optim de irigare

Pentru stabilirea consumului de apa al culturilor pe intreaga perioada de vegetatie sau pentru
perioade scurte, se utilizeaza metoda bilantului apei din sol in parcele experimentale, semanate cu
diferite culturi la care se aplica agrotehnica obisnuita si se pastreaza umiditatea in optim (intre
plafonul minim si capacitatea de camp). Bilantul apei din sol se calculeaza cu relatia :
Ri + Pv + m + Af = Rf + ETRO
in care :
Ri – rezerva de apa din sol la semanat sau la inceputul perioadei scurte (m3/ha) ;
Pv – suma precipitatiilor din perioada de vegetatie sau perioada scurta (m3/ha)
m – norma de irigatie sau suma normelor de udare administrate in perioada scurta (m3/ha)
Af – aportul de apa din pinza freatica la bilantul in circuit deschis (m3/ha)
Rf – rezerva de apa la recoltatul culturii sau la sfirsitul perioadei scurte (m3/ha)
ETRO – evapotranspiratia reala optima din perioada de vegetatie sau din perioada scurta
(m /ha). Din ecuatia generala a bilantului apei din sol rezulta consumul culturii :
3
ETRO = Ri + Pv + m + Af – Rf (m3/ha)
Pe aceasta cale, pe baza cercetarilor de 15-20 ani desfasurate in zone pedoclimatice

reprezentative, s-a stabilit consumul de apa al principalelor plante cultivate.
In tabelul 4.1 se prezinta consumul zilnic a 8 culturi principale in conditii de irigatie, valori
medii determinate pe baza cercetarilor de durata efectuate in puncte de cercetare situate in
principale zone pedoclimatice.
In tabelul 4.2 se prezinta consumul unor culturi stabilite pe faze de vegetatie. Se
mentioneaza ca valorile prezentate in cele doua tabele au caracter orientativ
22
Consumul de apa mediu zilnic al culturilor in conditii de irigatie
ICITID 1969 - 1985 (dupa N. Grumezea, 1987)
Tabelul 4.1
Consumul de apa pe faze de vegetatie si culturi (Fundulea 1962 – 1978)
Tabelul 4.2
23
4.2.1.2. Metoda lizimetrelor
Consumul de apa se determina direct in camp in dispozitive experimentale care modeleaza

fenomenul – lizimetre, determinarile de consum de apa al plantei putindu-se efectua pe durate
diferite (ore, zile, decade, luni).
Lizimetrul este un bazin paralelipipedic sau cilindric, avand dimensiunile, suprafata 1-4 m 2
si adancimea 0,8-1,2 m, umplut cu pamant, instalat la nivelul solului si cultivat cu planta aleasa
pentru determinari - fig. 4.1. Pe fundul lizimetrului se aseaza un strat filtrant (balast sau nisip cu
24
pietris), gros de 0,35 m. Alimentarea cu apa a lizimetrului se efectueaza fie pe la suprafata, fie
subteran, fie mixt. Lizimetrul alimentat pe la suprafata asigura umectarea la nivel optim a solului
cercetat la intervale scurte si drenarea apei in surplus.
Fig. 4.1 – Lizimetru pentru determinarea consumului plantei

cu alimentare la suprafata
Relatia de calcul pentru o anumita perioada este urmatoarea :
ETRO = I + P – D
unde : I - cantitatea de apa administrata prin irigare (l)

P - intrarile din precipitatii (l)
D - cantitatea de apa drenata (l)
Consumul culturii - valoarea ETRO masurata in litri se raporteaza la unitate de suprafata

(l/m ) si se exprima in mm sau m3/ha. Consumul determinat lizimetric,«artificializat» prin
2
conditiile de spatiu restrans, se corecteaza pe baza rezultatelor obtinute in parcelele

experimentale.
25
Exemplu :
1 l/mp = 1 mm = 10.000 l/ha = 10 mc/ha = 10 t/ha
500 mc/ha (500 t/ha) = 500.000 l/ha = 50 mm (5 cm) = 50 l/mp
6000 mc/ha (6.000 t/ha) =6.000.000 l/ha = 600 mm (60 cm) = 600 l/mp
26
4.2.2. Metode indirecte de determinare a consumului de apa al plantelor
4.2.2.1. Metoda Thornthwaite de determinare a consumului
Din analiza multor metode indirecte de determinare a consumului plantei, cea mai potivita
pentru conditiile tarii noastre, pentru utilitatea proiectarii si exploatarii amenajarilor de irigatie
este metoda Thornthwaite bazata pe calculatii de consum in functie de temperatura aerului.
Datele de referinta ramin insa cele din cercetare, care asigura extrapolarea determinarilor in zone
aferente acestor puncte, folosind metodaThornthwaite.
Metoda se bazeaza pe relatia generala a lui Thornthwaite :
ETP = 160 . ( 10 . t / I ) a . K l (m3/ha)

in care :
ETP - evapotranspiratia potentiala lunara (m3/ha)
t - temperatura aerului medie lunara, pentru luna de calcul a ETP (0C)
I - indicele termic anual al zonei in care este situat terenul de irigat, calculat ca suma a
indicilor termici lunari (i)
i = ( tn / 5 )1,514 I = 1-12 i =1-12 ( tn / 5 )1,514
tn - temperatura medie multianuala (normala)

a - coeficient empiric determinat cu relatia :
a = 0,000000675 . I3 – 0,0000771 . I2 + 0,01792 . I + 0,49239
Kl – coeficient de luminozitate, corespunzator asezarii geografice (latitudine)
Calculul indicelui termic lunar (i)
27
Tabelul 4.3.
Calculul evapotranspiratiei potentiale lunare ETP (m3/ha) in functie de temperatura medie

lunara si indicele termic anual cu valori de 35, 40, 45 si 50
dupa Thorntwaite
Tabelul 4.4
28
Pentru usurinta calculelor valorile i si ETP sunt determinati tabelar. Pasii determinarilor sunt
urmatorii :
 Determinarea indicilor lunari i in functie de temperaturile multianuale tn se prezinta in
tabelul 4.3.
 Determinarea valorilor ETP in functie de temperaturile medii lunare ale anului de calcul si
indicele termic anual I se prezinta in tabelul 4.4.
29
 Valorile ETP determinate din tabelul 4.4. se corecteaza in functie de latitudine prin
multiplicare cu coeficientul Kl avind valori in tabelul 4.5.
 Determinarea valorilor ETRO, consumul diferitelor culturi, prin multiplicarea valorilor
ETP corectate dupa latitudine cu coeficienti de cultura Kc cu relatia:
ETRO = ETP . Kl . Kc (m3/ha)
Coeficientii de corectie in functie de cultura s-au determinat prin raportarea consumurilor

efective stabilite prin cercetare in mod direct, in puncte pedoclimatice reprezentative, la
consumurile stabilite prin relatia Thornthwaite - tabelul 4.6.
Kc = ETRO / ETP
Consumul culturilor pe perioade mai scurte de o luna (5, 10 zile) ETROz se determina prin
metoda reiteratiei luandu-se in calcule cu relatiile vazute, temperaturile medii pe durate scurte ca
temperaturi medii lunare, valorile obtinute raportindu-se la durata in zile a intervalului
30
Coeficientii de corectie a evapotranspiratiei potentiale

in functie de latitudine
Tabelul 4.5.
Coeficientii de corectie in functie de cultura pentru

determinarea evapotranspiratiei real optime in diferite conditii pedoclimatice
Tabelul 4.6
31
ETROz = ETP . Kl . KC . Z
unde :
ETROz - consumul de apa (m3/ha) pe intervalul z (in zile)
Z – raportul dintre numarul de zile al intervalului si numarul de zile al lunii respective
Raportul dintre consumul de apa al intervalului si si numarul de zile din interval, stabileste
consumul zilnic al culturii pe intervalul respectiv, valoare ce se ia in calcul la avertizarea udarilor.
4.2.2.2 Metoda evaporimetrica de determinare a consumului
Aceasta metoda de determinare a consumului culturilor se utilizeaza in activitatea de

exploatare irgata, la avertizarea aplicarii udarilor.
Fig. 4.2. – Evaporimetru Bac clasa A :

a) vedere laterala ; b) gratar suport si discul ; c) vedere generala ;
d) cilindrul linistitor ; e) mira micrometrica cu ac pentru citirea nivelului
Sistemul evaporimetric de avertizare a udarilor, practicat de durata in amenajarile de
irigatii, a fost pus la punct pe baza cercetarilor intreprinse de cercetatori de la ICITID Baneasa-
Giurgiu si din statiuni experimentale agricole din tara, respectiv SCDA Braila pentru conditiile
Baraganului de nord-est.
32
Principiul determinarii consumului de apa al culturii agricole consta in corelatia strinsa
existenta intre coloana de apa evaporata (mm) si consumul respectiv, atestindu-se astfel ca acesta
este un rezultat determinat in majoritate de factorul climatic.
Pe baza cercetarilor laborioase desfasurate in campuri de bilant al apei solului si

determinari de evaporatie la suprafata apei in evaporimetre tipizate (Bac clasa A) s-au stabilit
coeficienti de transformare (Kt) cu valori lunare, diferentiati pe culturi si localizari.
Fig. 4.3.- Grafice ale coeficientilor de transformare Kt la griu, porumb, lucerna si

floarea soarelui pentru zone pedoclimatice reprezentative din Campia Romana
(dupa N. Grumezea)
33
Fig. 4.4.- Grafice ale coeficientilor de transformare Kt la sfecla, cartof, fasole si soia pentru
zone pedoclimatice reprezentative din Campia Romana
(dupa N. Grumezea)
Aparatura de evaporatie este instalata intr-un spatiu imprejmuit cu dimensiunile 16/20 m,

in afara oricaror influente de natura sa produca perturbatii in climatul local. Se folosesc trei
evaporimetre de tipul clasa A, fixate pe gratare de lemn cu dimensiunile standardizate - fig. 4.2.
si trei evaporimetre Piche dispuse intr-un adapost meteorologic obisnuit, unde se afla si un
minimum de aparatura necesara inregistrarii evolutiei temperaturii si umiditatii aerului.
Consumul culturii estimat pe aceasta cale este produsul dintre evaporatia masurata in
evaporimetru E si coeficientul de transformare Kt pentru cultura agricola respectiva. Acesti
coeficienti de transformare cu valori reduse 0,4-o,6 la inceputul perioadei de vegetatie ating
valori maxime 0,9-1 in perioada virfurilor de consum de apa de catre planta (iulie-august).
In fig. 4.3. si 4.4 se prezinta exprimari grafice ale coeficientilor de transformare Kt pentru
sase localizari pedoclimatice reprezentative din Campia Romana si opt culturi principale, date
utilizabile la avertizarea udarilor.
5. REGIMUL DE IRIGARE AL CULTURILOR

5.1. ELEMENTELE REGIMULUI DE IRIGARE Şl FACTORII CARE
DETERMINA MĂRIMEA LOR
Definiţii ale regimului de irigare:

A-precizarea momentului aplicării irigaţiei (în funcţie de umiditatea din sol, a fazei de
vegetaţie, a sucţiunii solului etc), a cantităţii de apă aplicata la o udare şi a cantităţii totale de
apă aplicate culturii agricole în cursul vegetaţiei şi înainte de semănat ;
Factorii care determină mărimea elementelor regimului de irigare :
Factorul determinant Elementul regimului de irigare influentat

Precipitaţiile - norma de irigaţie
- momentul aplicării udărilor
Regimul umidităţii din sol (rezultanta - norma de irigatiei

factorilor meteorologici) - momentul aplicării udărilor
Capacitatea de înmagazinare pentru apă a - norma de udare

solului - momentul aplicării udărilor
Poziţia plafonului minim al umidităţii (funcţie - norma de udare

de textură şi conţinutul în săruri) - momentul aplicării udărilor
34
Nivelul apei freatice - norma de udare

- numărul de udări
- norma de irigatiei
Metoda de udare (irigarea prin picurare sau în - toate elementele regimului de irigare
cazul utilizării unor mărimi greşite ale
elementelor tehnice la irigarea prin brazde sau
prin aspersiune)
Factorii agrotehnici (cantitatea de îngrăşăminte, - norma de irigaţie

soiul etc.)
B-regimul de administrare în timp al apei de irigaţie în folosul unei culturi ;

C-când şi câtă apă de irigaţie.
Elementele regimului de irigare :

- cantitatea de apă aplicată la o udare (norma de udare) ;
- intervalul de timp intre udări ;
- momentul aplicării fiecărei udări ;
- numărul de udări ;
- cantitatea totală de apă de irigaţie (norma de irigaţie).
5.2. NORMA DE UDARE
Este cantitatea de apă de irigaţie aplicată la o singură udare şi se măsoară în volume de

apă la unitatea de suprafaţa (mc/ha) sau in grosime de strat de apă (mm).
Categorii de udări :
- udări în cursul perioadei de vegetaţie (impropriu „vegetative");
- udări în afara perioadei de vegetaţie (udări de aprovizionare şi udări de răsărire);
- udări de spălare, în scop ameliorativ (nu se tratează la acest capitol).
Factorii care determina mărimea normei de udare.

Mărimea normei este încadrată între anumite limite, determinate de :
- evitarea pierderilor de apă prin infiltraţie sub o anumită adincime de sol (risipă de apă,
levigarea solului);
- evitarea repetării prea dese a udărilor.
Normele de udare prea mici si implicit prea dese, prezintă următoarele dezavantaje :
- cheltuieli de exploatare sporite;
- înrădăcinare superficială a plantelor (expuse la cădere, explorare insuficientă a profilului
de sol din punct de vedere al rezervei de elemente nutritive şi de apă);
35
- repartizare neuniforma a apei de irigaţie care determină neuniformitate de umezire a
solului;
- pierderi prin evaporatie, proporţional mai mari.
Limita inferioară a mărimii normei de udare sub care apa de irigaţie nu mai este
repartizată uniform este în funcţie de metoda de udare :
Metoda de udare Norma de udare minimă (m3/ha)

aspersiunea………………………………. ….. oricît de mică
prin brazde………………………………………200
prin fîşii……………………………………….….450
submersie………………………………………1200
prin picurare………………………………………50
In cadrul limitelor menţionate, mărimea normei de udare este în funcţie de:

- grosimea stratului de sol ce trebuie umezit prin irigare (adincimea de umezire);
- însuşirile fizice şi hidro fizice ale solului;
- conţinutul de umiditate al solului în momentul aplicării udării;
- randamentul de aplicare al apei în cîmp.
Adincimea de umezire este termen sinonim cu adancimea de udare sau cu grosimea

stratului de sol umezit prin irigare.
Adîncimea de umezire (H) este de maximum 1,5 m, deoarece sub această adîncime, apa
de irigaţie nu mai este, practic, folositoare plantelor.
La udările din perioadele de vegetaţie, adincimea de umezire este in funcţie de adîncimea
pină la care se găseşte masa principală de rădăcini.
Stratul de sol cuprinzind masa principală de rădăcini, denumit strat activ, are o grosime de
0,5-1 m in funcţie de cultură :
- plante cu înrădăcinare, superficială (păioase, fasole, etc.) ……………….0,5 m
- plante cu înrădăcinare mijlocie (culturi prăşitoare, lucerna anul I etc.)..0,75 - 0,8 m
- plante cu înrădăcinare profundă (lucerna veche, plantaţii pomicole
si viticole etc.)………………………………………………………………………..1 m
Cifrele menţionate sînt susceptibile de modificări, in funcţie de :

- faza de vegetaţie (mai mici in primele faze) ;
- condiţiile climatice (mai mari la zonele mai aride cu circa 25%) ;
- prezenţa franjei capilare în profilul solului (necesitatea realizării unui strat tampon de sol
uscat intercalat intre straturile umezite de franja capilară si de apa de irigaţie).
Actualmente, în sistemele de irigaţie se utilizează o singură adincime de umezire şi anume
0,8 m, pentru toate culturile.
Pentru udările de răsărire aplicate imediat după semănat, adincimea de umezire este
redusa si anume de 0,3 - 0,1 m, iar pentru udările de aprovizionare, adincimea de umezire se ia de
1-1,5 m.
36
Comportarea rădăcinilor plantelor în stratul de sol umezit prin irigare.

Aprovizionarea plantelor cu apă este asigurata prin creşterea rădăcinilor spre zonele mai
umede. Fenomenul de „hidrotropism radicular" este dependent de :
- conţinutul de umiditate din sol ;
- modul de distribuţie a umidităţii pe profilul solului.
Pe solurile neirigate, unde conţinutul de umiditate creşte spre adancime, rădăcinile plantelor
sint dezvoltate în profunzime, masa totală de rădăcini depinzînd de conţinutul de umiditate.
Pe solurile irigate, unde conţinutul de umiditate este ridicat în straturile superioare,
rădăcinile plantelor au tendinţa să se dezvolte în aceste straturi, excesul de umiditate inhibînd insă
creşterea rădăcinilor, datorită micşorării conţinutului de aer.
In condiţii de umiditate moderată, asigurata printr-un regim de irigare bine condus,
rădăcinile plantelor se dezvoltă atît în adîncime, cit şi în straturile superficiale, masa de rădăcini
scăzind treptat de la suprafaţă spre adîncime.
In fig. 5.1 se prezintă schema de extracţie a umidităţii din sol în condiţii de irigare. Se
constată că, din primul strat al stratului activ, rădăcinile plantelor extrag în medie 40% din
cantitatea totală de apă extrasă de plantă în tot cursul perioadei de vegetaţie; din sfertul al doilea,
plantele extrag în medie 30%, din sfertul al treilea în medie 20%, iar din ultimul sfert (al patrulea)
plantele extrag restul de 10% din cantitatea tolală de apă.
Din cifrele orientative prezentate, rezultă că din primul sfert al stratului activ unde sint
masate majoritatea rădăcinilor, planta extrage aproape jumătate din cantitatea necesara de apă, iar
din
Fig. 5.1 – Schema de extractie a umiditatii din sol in conditii de irigatie
primele treisferturi aproape întreaga cantitate de apă. Faptul constituie o indicaţie importantă cu
privire la adîncimea de udare a solului, umezirea prea adîncă nefiind utilă plantei şi in
plus,determimnd levigarea sărurilor nutritive, acestea fiind antrenate cu apa în straturile adinci ale
solului, inactive.
Insuşirile fizice şi hidrofizice ale solului.

Aceste însuşiri determină gradul de inmagazinare pentru apă al solului. Cu cit «rezervorul
de înmagazinare» al solului pentru apa accesibilă este mai mare, determinat mai ales de o valoare
37
redusă a coeficientului de ofilire şi de o valoare ridicată a capacităţii de cimp pentru apă, cu atît
mai mare va fi norma de udare.
In tabelul 5.1 se prezintă mărimea normelor de udare în funcţie de mărimea indicilor fizici
şi hidrofizici pentru diferitele soluri din teritoriul irigabil al ţării.
Conţinutul de umiditate al solului în momentul aplicării udării.

Mărimea normei de udare este cu atît mai mare, cu cit provizia momentană (prmom) este
mai mică.
La un regim de irigare condus corect, condiţia este ca :
prmom = pmln
adică, udările să fie aplicate în momentul coboririi umidităţii la plafonul minim (pmln).
Deci norma de udare reprezintă volumul de apă dat prin irigare, pentru ridicarea
umidităţii dintr-un sol, avand densitatea aparenta (greutatea volumetrica) – Da (Gv), pe
adîncimea de umezire - H, de la plafonul minim la capacitatea de cimp (C) sau altfel exprimat,
norma de udare este diferenţa dintre volumul de apă corespunzător capacităţii de cîmp şi al
plafonului minim :
m = 100 x H x Da x C – 100 x H x Da x pmln
m = 100 x H x Da x (C - p mln)
Randamentul de aplicare a apei in cimp (ν).

In timpul udării au loc pierderi inerente de apă prin evaporatie, scurgeri la suprafaţa sau
percolări in straturile profunde. Deci este nevoie de majorarea normei de udare cu pierderile de
apă survenite.
Raportul între volumul de apă înmagazinat în sol şi volumul de apă distribuit reprezintă
eficienţa de aplicare a apei de irigaţie sau randamentul
Vi mneta
ν ═ Vd ═ mbruta in care :
ν – randamentul de aplicare a apei in camp, avand valori subunitare

Vi – volumul de apa inmagazinata (m3/ha)
Vd – volumul de apa distribuit (m3/ha)
m neta – norma de udare neta
m bruta – norma de udare bruta
Tabelul 5.1
Indicii fizici si hidrofizici pentru unele soluri din teritoriul irigabil
38
(Prelucrat de A. Teodorescu dupa datele ICPA)
Sol Unitatea Tex Ada Mas Coeficient Capacitate Interv.umi Plafon Norm
ul fizico- - n- a de ofilire camp d. active minim a de
geografi tura cime volu % mc/ % mc/ % mc/ % mc/ udare
ca a - ha ha ha ha (mc/h
(m) metr a)
i-ca
(t/
mc)
Balan 0,5 1,31 7,6 498 24, 1598 16, 1.10 16, 1.04 600
Dobroge LN 1,0 1,28 7,4 947 4 3059 9 7 0 8 1150
a -L 23, 16, 2.12 15, 2.01
9 6 4 7 0
Cerno Lunca 0,5 1,24 8,0 496 25, 1562 17, 1066 16, 1029 600
-ziom Dunarii LN 1,0 1,26 7,3 920 2 3074 2 2155 6 2003 1200
tipic -L 24, 17, 15,
(carbo 4 1 9
- 25, 15, 17,
natic) Dobroge LN 0,5 1,25 9,8 613 5 1594 6 975 7 1106 550
a -L 1,0 1,24 9,3 1553 24, 3038 15, 1885 16, 2096 1050
5 2 9
Cerno
13, 25, 12, 21,
-ziom Campia
0,5 1,32 4 884 7 1696 3 812 6 1426 300
tipic Romana LA
1,0 1,33 13, 1796 24, 3285 11, 1503 21, 2793 550
freatic centrala
5 7 3 0
umed
Cerno
-ziom
22, 12, 16,
leviga Campia 637
LN 0,5 1,37 9,3 6 1548 3 843 0 1096 500
t (slab Romana 1,27
-L 1,0 1,38 9,2 22, 3064 12, 1760 15, 2167 1000
si estica 0
2 9 7
mediu
)
Cerno
-ziom
13, 28, 15, 23,
argilic Campia
0,5 1,36 3 904 9 1965 6 1061 7 1612 400
(puter Romana A
1,0 1,40 14, 2002 26, 3724 12, 1694 22, 3150 650
-nic centrala
3 6 1 5
le-
vigat)
Brun Campia LA 0,5 1,37 13, 938 25, 1733 11, 795 21, 1466 300
roscat Romana 1,0 1,42 7 2173 3 3422 6 1306 4 3010 450
39
15, 24, 21,
centrala 9,2
3 1 2
Aluvi 0,5 1,34 7,6 509 24, 1702 17, 2305 16, 1106 650
-ale Lunca LN 1,0 1,34 7,3 978 4 3296 8 1193 5 2144 1250
Dunarii -L 24, 17, 16,
6 2 0
Din formula rezulta :

mneta
m bruta = η
Deci formula normei de udare devine :
1
m = 100 x H x Gv (C - pmin) x η
Valorile lui η variază între limitele 0,7 - 0,9.
Admiţînd η = 0,9, formula de calcul a normei de udare este :
m = 110 x H x Gv (C – pmin)
În funcţie de valoarea plafonului minim al umidităţii optime, care variază în funcţie de textura
solului, formula normei de udare se prezintă în felul următor :
Pe soluri mijlocii
m = 110 x H x Gv
[ (
C− co +
C−co
2 )]
=110 xHxGv
C−co
2 (IV.19)
Pe soluri uşoare
m = 110 x H x Gv
[ (
C− co +
C−co
3 )]
=110 xHxGv
C−co
1,5 (IV.20)
Pe soluri grele
m = 110 x H x Gv
[ ( 2
C− co + C−co =110 xHxGv
3
C−co
3 )] (IV.21)
Se menţionează că pe nisipurile luate de curînd în exploatare, datorită permeabilităţii

excesive, normele de udare trebuie să fie mici, motiv pentru care se foloseşte formula de calcul
IV.21. Pe nisipurile luate mai de mult în exploatare, la care se înregistrează de obicei reducerea
permeabilităţii, se foloseşte formula de calcul IV.19, adică norme mai mari, ceea ce constituie un
avantaj în exploatare.
40
Udările de aprovizionare. Se aplică înainte de răsăritul culturii în scopul asigurării
umidităţii de care plantele să beneficieze în primele faze de vegetaţie, înlocuind udările timpurii.
Udările timpurii pot aduce prejudcii tinerelor plante, datorită efectelor mecanice şi
formării crustei. De altfel, aceste udări timpurii nu se aplică, datorită nefuncţionării sistemului de
irigaţie.
Mărimea normei. Cînd udările de aprovizionare se aplică înainte sau imediat după
semănat, formula pentru calcularea mărimii normei udării de aprovizionare este :
1
a = 100 x H x Gv (C - pr mom) x η (IV.22)
Pentru culturile de toamnă, adîncimea de umezire este în funcţie de aportul probabil al

precipitaţiilor de iarnă. Astfel, în stepă se ia adîncimea maximă de 1,5 m, iar în zona subumedă a
pădurilor de cîmpie se ia adîncimea minimă de 0,5 m.
Pentru culturile de primăvară şi de vară, adîncimea de umezire se ia de 0,5-1 m, în funcţie
de intervalul de timp pînă la semănat.
Pentru culturile de primăvară, la care udările de aprovizionare se aplică toamna, mărimea
trebuie astfel calculată, încît împreună cu precipitaţiile din timpul iernii să asigure în primăvară
umezirea solului la capacitatea de cîmp pe adîncimea de 1,5 m.
Se foloseşte, în acest caz, următoarea formulă :
1
[ 100 xHxGv (C− pr . mom)−cxPi ] x
a= η (IV.23)
în care :
Pi, sunt precipitaţiile de iarnă (din perioada octombrie- martie) în m3/ha ;
c - coeficientul de înmagazinare a precipitaţiilor de iarnă (0,9 în stepă, 0,4 în zona
pădurilor de cîmpie).
Momentul aplicării udării.

Udarea se aplică înainte sau imediat după însămînţare. Cele aplicate înainte de
însămînţare :
- spre sfîrşitul perioadei de vegetaţie a plantei premergătoare ;
- imediat după recoltarea plantei premergătoare pe terenul nearat ;
- pe terenul arat.
Aceste diferite posibilităţi depind de :
- mărimea intervalului de timp de la recoltarea plantei premergătoare pînă la semănatul
culturii în cauză ;
- conţinutul de umiditate al solului, în legătură cu necesitatea executării arăturii în condiţii
optime ;
- metoda de udare.
41
Pentru culturile de primăvară, momentul cel mai favorabil de aplicare a udărilor de
aprovizionare este toamna tîrziu, pe terenul arat.
Pentru culturile de toamnă, momentul cel mai favorabil şi dacă în pămînt se mai găseşte
o rezervă oarecare de apă este imediat după semănat. Cînd rezerva de apă este foarte mică, este
recomandabil ca udarea să se aplice înainte de pregătirea terenului.
Pentru culturile de vară, momentul cel mai favorabil este imediat după semănat.
Udările de răsărire. Se aplică imediat după semănatul culturii, în scopul umezirii patului
de germinaţie.
Se utilizează norme mici, de 200-400 mc/ha, care nu pot fi aplicate decît prin
aspersiune.
5.3. INTERVALUL DINTRE UDĂRI (TIMPUL DE REVENIRE)
Pornind de la concepţia unui regim de irigare alcătuit din norme de udare «constante» ca
mărime (acelaşi plafon minim şi aceeaşi adîncime de umezire pentru toate culturile din
asolament), rezultă în mod inerent, intervale „variabile” între udări, datorită variaţiei consumului
zilnic de apă pe parcursul vegetaţie (nevoi variabile în timp) şi datorită precipitaţiilor (aport de
apă întîmplător).
Pe de altă parte, succesiunea cît mai ritmică a udărilor, adică intervale cit mai regulate
intre udări, este un element organizatoric de mare importanţă în exploatarea raţională a sistemelor
de irigaţie şi a instalaţiilor de udare.
Se recurge la următorul compromis :

-în lunile de vîrf ale campaniei de irigare, adică în intervalul 15.VI-15.VIII,
regimul de irigare este alcătuit din norme de udare constante ca mărime, aplicate la intervale cit
se poate de regulate, modificarea intervalului făcîndu-se numai in mod excepţional, ca urmare a
unor precipitaţii abundente (peste 20 mm);
-în restul campaniei de irigare, adică la sfirşitul primăverii - începutul verii (15.IV-15.VI)
şi la sfirşitul verii - începutul toamnei (15.VIII - 15.X) se recurge la un regim de irigare alcătuit
din norme de udare constante sau chiar variabile ca mărime (udări de răsărire, udări din primele
faze de vegetaţie, udări de aprovizionare) şi intervale variabile.
42
Această diferenţiere a regimului de irigare corespunde şi cu modul de exploatare a

sistemelor de irigaţie. In condiţiile «irigaţiei prin rotaţie» în cadrul marilor sisteme de irigaţie,
intervalul dintre udări devine «timpul de revenire» care este o mărime fixă stabilită de la
proiectare şi care condiţionează dimensionarea reţelei de irigaţie, a instalaţiilor de pompare şi a
numărului instalaţiilor de udare (10-14 zile).
In afara campaniei de irigare, sistemele de irigaţie funcţionează «la cerere», cu capacitate

redusă, satisfăcînd necesarul de irigare la solicitarea beneficiarilor.
Intervalul dintre udări, ca element al regimului de irigare, se calculează cu anticipaţie la

întocmirea planului de udări, cu formula :
m
T = (e+t )− p (IV.24)
in care :
T - este intervalul intre udări (in zile) ;
m - norma de udare, ca mărime constanta (mc/ha) ;
(e + t) - consumul mediu zilnic de apă al culturii din luna la care se referă intervalul dintre
udări (mc/ha/zi) ;
p - precipitaţiile medii zilnice din luna la care se referă intervalul dintre udări (mc/ha /zi).
In cursul campaniei de irigare, pentru verificarea sau stabilirea timpului de revenire se

utilizează formula simplificată, nemailuand în consideraţie aportul precipitaţiilor :
m
T = (e+t ) (IV.25)
Formula IV.25 stabileşte durata de epuizare a normei de udare.
5.4. MOMENTUL APLICĂRII UDĂRILOR
Aplicarea udărilor în momentul potrivit este una din principalele condiţii ale regimului
corect de irigare.
Determinarea acestui element al regimului de irigare se face în mod diferenţiat, în

funcţie de sistemul de irigaţie.
43
Intr-un sistem mare de irigaţie, unde alimentarea este continuă şi distribuţia apei prin
rotaţie, stabilirea momentului aplicării udărilor constituie acţiunea de prognoză şi avertizare a
udărilor care revine centrului de avertizare şi îndrumare tehnică pentru irigaţie, pendinte de
alternul de irigare. Despre prognoza şi avertizarea udărilor in cadrul marilor sisteme de irigaţie se
va trata in capitolul 4.
Intr-un sistem local de irigaţie, unde alimentarea este discontinuă şi distribuirea la cerere
(la comandă), determinarea momentului aplicării udărilor este o operaţie care revine şefului
fermei de culturi irigate, singurul în măsură să decidă aplicarea udării pe baza determinărilor
efectuate.
Determinarea momentului aplicării primei udări. Data aplicării primei udări, adică
startul campaniei de irigare, se determină, indiferent de felul sistemului de irigaţie (mare sau
local) prin grija şefului fermei de culturi irigate, pe baza umidităţii din sol, cu formula :
Ri−( p . min+1 /2 m)
T1 = ( e+t )−p
în care :
T1 - este momentul aplicării udării, măsurat in interval de zile de la semănat pană la prima
udare ;
Ri - rezerva de apă din sol in momentul semănatului, pe adancimea de umezire H, luată
in calculul normei de udare (mc/ha) ;
pmin - plafonul minim de umiditate stabilit in funcţie de textura solului si calculat pe
adancimea de umezire H (mc/ha.zi) ;
m - norma de udare, calculată pentru adancimea de umezire H (mc/ha);
(e + f) - consumul mediu zilnic de apă al culturii din prima lunii de vegetaţie (sau din
primele două lunii (mc/ha.zi) ;
p - precipitaţiile medii zilnice din prima lună de vegetaţie (sau din primele două luni)
(mc/ha/zi).
Din formula IV.26 se constată că umiditatea de start este mai mare decat plafonul minim.
Explicaţia este că fiecărei instalaţii de udare i se atribuie o suprafaţă totală de lucru egală cu
suprafaţa irigata zilnic x numărul de zile dintre două udări (T). Declanşarea irigaţiei în momentul
ajungerii umidităţii la plafonul minim ar determina scăderea pronunţata a umidităţii sub plafonul
minim pe suprafeţele udate la sfiraşitul intervalului dintre udări.
Determinarea momentului reînceperii udărilor după o întrerupere datoriă

precipitaţiilor. In cazul precipilaţiilor mai mari de 20 mm (cifra esle arbitrară, depinzînd de
durata ploii şi de textura solului), udările se întrerup.
44
Momentul reînceperii udărilor, sarcină care revine centrului de avertizare a udărilor in
cazul sistemelor mari de irigaţie şi şefului fermei de culturi irigate în cazul sistemelor locale, se
determină pe baza umidităţii din sol cu ajutorul formulei :
C−( p min +1/2 m)

T2 = ( e+t ) (IV 27)
in care :
T2, este momentul aplicării udării, măsurată in interval de zile de la data survenirii
precipitaţiei pană la data aplicării udării ;
C - umiditatea din sol la nivelul capacităţii de camp pentru apă, pe adancimea de umezire
a normei de udare (mc/ha).
Determinarea momentului aplicării udărilor in sistemele locale de irigaţie.
Se poate folosi unul dintre următoarele criterii:

- faza de vegetaţie a plantei;
- conţinutul de umiditate din sol;
- forţa de sucţiune a solului;
- indicii fiziologici;
- consumul de apă al culturii.
Determinare a momentului aplicării udării în funcţie de fazele de vegetaţie
In timpul fazelor critice pentru umiditate, consumul de apă al plantei sporeşte, producţia
depinzând in mare măsură de modul cum planta şi-a satisfăcut nevoia de apă din aceste faze de
vegetaţie.
Conducerea regimului de irigare în funcţie de fazele critice pentru umiditate, constă în

aplicarea udărilor imediat înainte de apariţia acestor faze de vegetaţie. Este deci necesar să se
cunoască, la fiecare plantă irigabilă, fazele critice pentru umiditate cu ajutorul cărora să se
determine momentul aplicării udărilor.
Aplicarea udărilor în funcţie de fazele de vegetaţie ale plantelor care este un criteriu
empiric, deoarece determinarea se sprijină numai pe observaţii, fără măsurători, de obicei duce la
risipă de apa de irigaţie, în schimb la obţinerea unor producţii tot atît de mari ca cele de pe
terenurile unde momentul udărilor s-a stabilit după criterii mai obiective.
O condiţie suplimentară a folosirii criteriului „faza de vegetaţie” este ca întreaga suprafaţă

ocupată de o singură cultură să se poată iriga in 2 - 3 zile.
45
Momentul aplicării udărilor mai poate fi determinat şi in funcţie de anumite modificări ce
se petrec în corpul plantei, datorită lipsei de apă, ca : schimbarea culorii frunzelor, pierderea
turgescenţei, căderea florilor etc. Aceste schimbări biologice apar tarziu, după ce plantele au
intrat deja în suferinţă şi, ca atare, nu pot fi utilizate in conducerea corecta a regimului de irigare.
Determinarea momentului aplicării udării în funcţie de conţinutul de umiditate in sol.
Deosebirea dintre irigaţia empirica si irigaţia raţională constă, printre altele, în aplicarea
apei de irigaţie pe baza măsurării apei din sol.
Metoda de masurare a umiditatii din sol trebuie sa corespunda anumitor cerinte si anume
sa fie : expeditiva, ieftina si precisa (exacta).
Programarea zilei cand trebuie aplicata udarea. Măsurătorile de umiditate ale solului
obţinute prin diferitele metode de determinare se prelucrează, adică se calculează umiditatea din
stratul activ ca medie ponderată si apoi se compară cu umiditatea corespunzătoare plafonului
minim, calculat de asemenea ca medie ponderată pe orizonturile genetice ale solului şi pe gro-
simea stratului activ.
Un alt procedeu este programarea momentului udării cu ajutorul graficului dinamicii

umidităţii din sol. Se apreciază data probabilă a aplicării udării, prelungind curba dinamicii
umidităţii din sol pană la linia orizontală care indică plafonul minim de umiditate. Coborînd din
punctul de intersecţie o verticală pe abscisă, se obţine data udării (fig.5.2).
46
Fig. 5.2 - Graficul dinamicii umidităţii din sol
In felul acesta, graficul dinamicii umidităţii solului devine o piesă operativă, necesară în
conducerea regimului de irigare.
Determinarea momentului aplicării udării in funcţie de suctiunea solului. Deoarece

mărirea forţei de sucţiune depinde de conţinutul de umiditate, măsurarea umidităţii din sol se
poate obţine indirect prin măsurarea forţei de sucţiune.
Tensiometrul este instrumentul cu ajutorul căruia se măsoară forţa de suctiune pentru apă
a solului în domeniul umidităţii optime. Se compune dintr-un vas poros umplut cu apă şi legat
hidraulic la un aparat de măsurare a depresiunii sau sucţiunii, ce poate fi un vacuum-metru cu
mercur sau cu apă sau unul metalic, care măsoară depresiunea din interiorul tensiometrului. Cu
alte cuvinte, metoda tensiometrică, se bazează pe măsurarea forţei de sucţiune sau a tensiunii de
echilibru intre umiditatea solului şi apa aflata intr-o celula proroasa (fig. 5.3). Se poate face o
analogie a tensiometrului cu o rădăcină artificială echipată cu un aparat de măsurat, care indica
cat de greu sau cat de uşor absoarbe apa rădăcina plantei. Deci tensiometrul măsoară condiţia în
care se găseşte apa din sol, nu cantitatea de apa.
47
Fig. 5.3 – Tensiometru cu capsula manometrica
In contact cu solul, o parte din apa aflată in vasul poros trece prin pereţii acestuia în sol,
determinand o depresiune in interior. Trecerea apei prin vasul poros încetează în momentul cînd
depresiunea din interiorul vasului echilibrează forţa de sucţiune a solului. Mărimea forţei de
sucţiune este măsurata cu ajutorul indicaţiei vacuumetrului. Dacă umiditatea solului creşte şi deci
se micşorează forţa de sucţiune, se petrece un proces invers : apa din sol intra in interiorul
tensiometrului prin pereţii vasului poros pană la restabilirea echilibrului. In continuare, apa din
vasul poros se va mişca spre afară sau spre înăuntru, după cum sucţiunea pentru apă a solului
scade prin adaosul de apa sau creşte prin pierderi de apa. Sucţiunea citită la vacuummetru va
indica totdeauna activitatea relativă a apei din tensiunietru egală cu activitatea apei din sol,
sistemul fiind în echilibru.
Prezenţa sărurilor solubile în soluţia solului determina un efect suplimentar de sucţiune,

datorita presiunii osmotice. Intrucat sărurile pot difuza prin peretii vasului poros, rezultă că
tensiometrul este capabil să măsoare suctiunea totată şi prin urmare, măsurătorile de sucţiune sunt
fidele şi pe solurile sărăturoase sau în condiţiile aplicării îngrăşămintelor chimice în doze mari.
Avand in vedere avantajele metodei tensiometrice şi anume măsurarea umidităţii uşor

accesibile plantelor, indiferent de textura solului şi de concentraţia în săruri a soluţiei solului,
precum şi sensibilitatea de măsurare în domeniul umidităţii ridicate, metoda s-a extins mult în
ţările cu agricultură irigata avansată.
In ţara noastră metoda tensiometrică nu are deocamdată perspectiva utilizării in fermele

de producţie, în schimb are aplicabilitate in sere şi în pepinierele silvice. Odată cu extinderea
automatizării sistemelor de irigaţie, metoda tensiometrică are perspectivă de a fi utilizată,
tensiometrele reprezentand elementul palpator capabil să declanşeze irigaţia (electrotensiometre).
Metoda de lucru. Dispozitivul de măsurat sucţiunea cu care este echipat tensiometrul are
scala gradată în 100 diviziuni. Diviziunea zero indică tensiunea zero, adică umiditatea se găseşte
la capacitatea de saturaţie, iar diviziunea 100 indică tensiunea 1 atm., adică corespunzătoare
limitei inferioare a umidităţii uşor accesibile.
Tensiometrcle se aşeaza cate două in statie, unul la adîncimca de maximă dezvoltare a

rădăcinilor (aproximativ 1/3 H) şi celălalt la limita inferioară a stratului de rădăcini (H). Primul
tensiometru (cu tija scurtă) indică momentul aplicării udării cînd acul aparatului oscilează în
intervalul de 30-60 diviziuni, după sol. Al doilea tensiometru (cu tija lungă) serveşte pentru
stabilirea duratei udării, aceasta fiind oprită în momentul cînd acul indicator al aparatului începe
să se deplaseze, semn că apa de irigaţie a pătruns pană la limita inferioară a stratului activ. Citirile
48
la tensiometre se fac zilnic sau la interval de cîteva zile, introducindu-le într-un grafic după
modelul din figura 5.4.
Fig. 5.4 – Graficul zilnic al dinamicii umiditatii din sol masurata cu tensiometrul
Graficul poate servi şi la estimarea momentului aplicării udării, prelungind curba sucţiunii
tensiometrului „scurt” printr-o linie imaginară pană la intersecţia cu linia orizontală ce indică
gradaţia la care trebuie declanşată udarea.
In figura 5.5 se prezintă o schemă de amplasare a celor două tensiometre într-o staţie de
tensiometre, care funcţionează din momentul executării arăturii şi pînă la recoltarea culturii.
49
Figura 5.5 – Amplasarea celor doua tensiometre intr-o statie de tensiometre
In tabelul 5.2 se prezintă modul de interpretare a citirilor făcute la scala tensiometrului

« scurt ».
Tabelul 5.2
Interpretarea citirilor făcute la scala tensiometrului
Diviziunea Interpretarea citirii Observatii

0-10 Sol saturat ; imediat după udare Persistenţa indicaţiei : normă de udare
excesivă, aport freatic, pătrunderea
aerului in aparat.
10-20 Umiditatea la capacitatea de camp In cuprinsul intervalului umidităţii

S-a consumat cea mai mare parte din accesibile, proporţia de apa uşor
umiditatea “uşor accesibilă", fiind accesibilă este in functie de textura
nevoie să se aplice o noua udare, la solului.
următoarele diviziuni in funcţie de sol :
30 - 40 pentru solurile uşoare

30-60 40 -50 pentru solurile mijlocii Influenţa defavorabilă asupra
50- 60 pentru solurile grele productiei
Umiditatea „uşor accesibilă” s-a epuizat

70-80 complet ; in imediata apropiere a perilor Aparatul se dezamorsează
radiculari, tensiunea umidităţii solului a
depăşit 1 atm.
50
In sol se află numai umiditatea « mai
greu accesibilă »
80-100
Determinarea momentului aplicării udării cu ajutorul indicilor fiziologici. Metodele

bazate pe măsurarea umidităţii din sol sînt indirecte, deoarece la determinarea momentului
aplicării udării nu intervine elementul plantă.
Metodele bazate pe măsurarea indicilor fiziologici sînt directe, planta avînd rolul de
aparat inregistrator. Deşi avantajoasă din acest punct de vedere, aceste metode prezintă două
inconveniente :
-sint destul de complicate, necesitand instalaţii sau aparatură, uneori greu de procurat;
-rezultatele sînt afectate de erori de eşantionaj, deoarece probele de ţesut vegetal
recoltate pentru a fi supuse testelor fiziologice prezintă variaţii mari, in funcţie de vîrstă şi
pozitia organului pe plantă, în funcţie de faza de vegetaţie etc.
In ciuda acestor inconveniente, nu s-a abandonat ideea utilizării metodelor fiziologice la

determinarea momentului aplicării udărilor, actualmente această problemă găsindu-se în ţară în
stadiul cercetărilor. In alte ţări, ca în U.R.S.S. Israel etc, unele metode fiziologice se utilizează
deja în producţie.
In esenţă, metodele fiziologice constau în punerea in evidenţă a unei reacţii a plantei la

lipsa de apă. Pentru scopul urmărit se utilizează următorii indici fiziologici :
- forţa de sugere a celulelor ;
- concentraţia sucului celular ;
- deschiderea stomatelor.
Pragul critic al acestor indicatori se determină prin încercări în timpul campaniei se

urmăreşte evoluţia indicatorilor, data udărilor fiind stabilită cînd se obţin valorile critice.
Pentru punerea in practică a metodelor fiziologice este necesară lămurirea unor probleme
de ordin metologic, ca ; recoltarea eşantioanelor de plante pentru analiză, momentul recoltării
probelor, volumul probelor, aparatura necesară etc.
Determinarea momentului aplicării udărilor în funcţie de consumul de apă al culturii.
Aplicarea udărilor la momentul necesar in ferma de culturi irigate amplasată într-un

sistem local de irigaţie pe baza urmăririi dinamicii umidităţii din sol rămîne o cale destul de
greoaie, datorită numărului enorm de probe de sol ce trebuie recoltate şi prelucrate. Şi metoda
tensiometrică, deşi mult mai comodă, prezintă dificultăţi pentru conducerea irigaţiei pe suprafeţe
mari, necesitînd un număr foarte mare de tensiometre care sînt destul de costisitoare şi destul de
51
fragile. Nici metoda electrometrică nu poate fi aplicată cu prea mult succes, datorită mai ales
lipsei de exactitate a măsurătorilor. In ce priveşte metodele biologice pentru determinarea
momentului aplicarii udărilor, metodele menţionate nu pot asigura deocamdată indicaţii demne
de încredere pentru conducerea unui regim corect de irigare.
Conducerea regimului de irigare pe baza consumului de apă a culturilor înlătură

dezavantajele menţionate, în schimb pretinde o anumită organizare bine pusă la punct si o
competenţă corespunzătoare a şefului de fermă.
Este necesară ţinerea la zi a bilanţului apei din sol pentru fiecare cultură si pentru fiecare
solă în parte. In acest scop, fermierul de culturi irigate trebuie să calculeze consumul zilnic de apă
al fiecărei culturi prin metoda rciteraţici (Thornthwaite), utilizind coeficienţii de corecţie lunari
sau chenzinali preluaţi de la cea mai apropiată staţiune de cercetări agricole sau de la cel mai
apropiat sistem mare de irigaţie sau mai simplu, valorile datelor din tabelul 5.3
Inregistrările se fac pe o fişă de bilanţ pentru fiecare sola (ca unitate independenta), în
care se trec : provizia de apă din sol în momentul semănatului, precipitaţiile efective (mai mari de
5 mm) normele de udare aplicate, consumul de apă zilnic, conform fişei din tabelul 5.3.
Aplicarea udării are loc în momentul epuizării rezervei de apă zilnice, determinată ca
diferenţa dintre intrările cumulate (precipitaţii + udări) şi ieşirile cumulate (consumurile zilnice
cumulate).
Este necesar ca în cursul campaniei (înaintea unei udări sau imediat după aplicarea udării)
să se efectueze verificări periodice a proviziei momentane de apă pe grosimea stratului activ. In
cazul semnalării unor diferenţe faţă de cifra rezervei de apă din sol, rezultată din fişa de bilanţ, se
corectează în fişa de bilanţ cu cifra reală de la care se continuă ţinerea bilanţului de apă. In ceea
ce priveşte aplicarea udării in cazul semnalării unor diferenţe între provizia de apă din sol
calculată în fişă şi provizia de apă existentă în sol, se procedează, fie la modificarea mărimii
normei, ceea ce nu este recomandabil, fie la deplasarea în sens convenabil a datei aplicării udării.
Tabelul 5.3
Fisa bilantului de apa din sol
Unitatea : …………………………… Cultura : ……………………………..
Solul : ………………………………. Sola :.. ……………………………….
Luna/ziua Intrari (mm) Iesiri (mm) Rezerva Observ.

Udari Precip. Total Total Consum Consum zilnica
zilnic cumulat zilnic cumulat mm
1.VII 60 - 60 60 5 5 55 Udarea I
2.VII - - - 60 5 10 50
3.VII - 12 12 72 5 15 67
52
4.VII - - - 72 5 20 52
5.VII - 10 10 82 5 25 57
6.VII - - - 82 5 30 52
7.VII - - - 82 5 35 47
8.VII - - - 82 7 42 40
9.VII - - - 82 7 49 33
10.VII - - - 82 7 56 26
11.VII - - - 82 7 63 19
12.VII - - - 82 7 70 12
13.VII - - - 82 7 77 5
14.VII 60 - - 142 7 85 57 Udarea
15.VII … … … … II
16.VII … … … …
17.VII … … … …
18.VII … … … …
Din cele prezentate, rezultă că această metodă necesită şi existenţa unui laborator pentru
determinarea umidităţii din sol, organizat la nivel de fermă.
5.5. NORMA DE IRIGAŢIE
53
Cantitatea totală de apă ce se dă unui hectar de cultură irigată poartă numele de normă de
irigaţie. Deci este suma normelor de udare aplicate unei culturi, înainte şi în timpul perioadei de
vegetaţie.
Totalitatea udărilor aplicate numai în cursul perioadei de vegetaţie alcătuiesc norma de

irigaţie din perioada de vegetaţie.
Mărimea normei de irigaţie din perioada de vegetaţie se determină cu ajutorul următoarei

formule :
∑ m=∑ (e +t )−(Ri−Rf )−Pv (IV.30)
in care :
∑m - este norma de irigaţie, din perioada de vegetaţie (mc/ha) ;
∑ (e +t ) - consumul total de apă al culturii (mc/ha) ;

(Ri- Rf) - rezerva netă de apa din sol, adică diferenţa dintre rezerva iniţiala (Ri)
determinată in momentul semănatului şi rezerva finală (Rf), determinată în momentul recolalului
(mc/ha) ;
Pv - suma precipitaţiilor utile in cursul perioadei de vegetaţie (mc/ha).
In cazul aplicării udărilor înainte de semănat, sau imediat după semănat, umiditatea din
sol în momentul semănatului se găseşte la capacitatea de cîmp, adică Ri = C.
In ipoteza solurilor cu aport freatic, formula de calcul este :
∑ m=∑ (e +t )−(C−Rf )−Pv−Af (IV.31)
in care ;
Af – este aportul freatic (mc/ha)
54
Norma de irigaţie din perioada de vegetaţie are valori cuprinse între 500 şi 5 000 mc/ha
(tabelul 5.4).
Tabelul 5.4
Norma de irigatie la unele culturi de camp in zona de stepa uscata
si in zona padurilor de campie (dupa M. Botzan)
Cultura Norma de irigatie (mc/ha)
In stepa In zona padurilor de campie
Porumb boabe 3.200-4.000 600-1.000
Lucerna 4.000-5.100 1.200-1.800
Sfecla de zahar 4.100-5.000 1.000-2.000
Floarea-soarelui 2.400-2.800 500-1.000
Mărimea normei de irigaţie nu este un element fix. Se micşorează odată cu intensificarea

măsurilor agrotehnice de luptă împotriva secetei şi se măreşte odatăcu creşterea nivelului
agriculturii.
Reducerea normei de irigaţie prin intensificarea măsurilor agrotehnice de luptă

împotriva secetei.Problema constă în a găsi mijloacele de a capta în sol toată apa provenită din
precipitaţii şi, în acelaşi timp, mijloacele de a împiedica pierderea apei acumulate.
Aceste mijloace aparţin sistemului de agricultură din zonele secetoase lipsite de surse de
apă pentru irigaţii. Sistemul, denumit « Dry-Farming » premergător sistemului de agricultură
irigatăşi importat din Statele Unite ale Americii a fost practicat cu deosebit succes în Cîmpia
Bărăganului in perioada 1935-1965. Respectînd reguli precise de luptă împotriva secetei s-au
obţinut producţii bune sau chiar foarte bune prin valorificarea fără nici un fel de risipă a
cantităţilor limitate de pecipitaţii.
In sistemul de agricultură irigată apare necesar, în mod paradoxal, să se aplice regulile de

„Dry-Farming" care au ca efect asigurarea pentru plante a unei cantităţi mai mari de apă din
rezerva naturală (adică rezerva netă din formula IV.30 care este diferenţa dintre Ri şi Rf) şi în
consecinţă, folosirea de cantităţi mai mici de apă de irigaţie.
55
Una dintre principalele măsuri de „Dry-Farming", absolut necesară pe terenurile cu
agricultură irigată o constituie perdelele de protecţie plantate cu esenţe forestiere. Ele reduc
viteza vantului, silind zăpada să se depună pe terenul agricol şi împiedicînd în acelaşi timp
pierderea apei prin evaporaţie.
O altă categorie de măsuri se referă la lucrările solului care trebuie executate în aşa fel,
încat să menţină solul „deschis", adică capabil să primească toată cantitatea de precipitaţii şi în
acelaşi timp „închis", adică să nu lase să se piardă apa înmagazinată prin evaporaţie sau prin
evapotranspiraţia buruienilor.
Reducerea normei brute de irigatie prin reducerea pierderilor de apa in timpul

transportului apei de la sursa la terenul irigat. Pierderile de apă în timpul transportului de la
sursă la terenul irigat pot atinge valori foarte mari. Sunt citate cazuri cînd peste 80% din apa
extrasă din sursă se pierde in canale prin infiltraţie, iar pierderile de 50% în cazul canalelor de
pămant necăptuşite sunt frecvente. La sistemele de irigaţie moderne se admite încă de la
proiectare o pierdere de 10%, care în practică, chiar la sistemele perfecţionate de irigare se ridică
la 15-20 %. Reducerea acestor pierderi este o problemă de proiectare şi mai ales de buna execuţie
a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare. Evident căşi o exploatare corectă a sistemelor de irigaţie
contribuie la reducerea pierderilor de apa.
In orice caz este nevoie să se suplimenteze norma de irigaţie cu aceste pierderi din
reţeaua de irigaţie.
Raportul, în procente, intre volumul de apă distribuit pe teren şi volumul de apă extras din
sursă poartă numele de eficienţa de aducţiune a apei sau randamentul reţeleişi se determină
astfel :
Vd
x100
r = Ve (IV.32)
in care :
r este randamentul reţelei de irigatie, în procente;
Vd - volumul de apă distribuit pe teren, in mc ;
Ve - volumul de apă extras din sursă, in mc.
56
Pentru calcularea corectă a mărimii normei de irigaţie trebuie să se aibă în vedere şi
pierderile de apa din reţeaua de irigaţie deosebindu-se din acest punct de vedere norma de
irigaţienetă, corespunzătoare volumului de apă distribuit efectiv pe terenşi norma de irigaţie
bruta, corespunzătoare volumlui de apă ce trebuie extras din sursă :
Mneta
Mbruta = r (IV.33)
Mărirea randamentului reţelei de irigaţie este o preocupare a administraţiei sistemului de

irigaţie, dar interesează într-o foarte mare măsurăşi unităţile agricole din cadrul sistemului de
irigaţie, deoarece pierderile excesive de apă din canale pot provoca fenomene grave de sărăturare
sau înmlăştinare. Astfel de procese sunt deja semnalate in ţară în unele sisteme mari de irigaţie.
5.6. NUMĂRUL DE UDĂRI
Un alt element al regimului de irigare este numărul total de udări aplicat unei culturi in
cursul perioadei de vegetaţie. Acest numar se redă sub forma de schemă a udărilor în care
udările sunt grupate pe faze de vegetaţie ale plantei, cu indicarea numărului de udări din fiecare
fază de vegetaţie.
De obicei, schema udărilor este formată din trei cifre, corespunzătoare a trei faze de
vegetaţie caracteristice : cifra de la mijloc corespunde fazei critice principale pentru umiditate,
prima cifră corespunde fazei premergătoare celei critice, iar ultima cifră fazei postmergătoare.
La plantele producătoare de seminţe, prima cifră din schemă reprezintă numărul de udări
care se vor da în faza creşterii tulpinii şi frunzelor, cifra a doua - numărul de udări din timpul
înfloritului, iar cifra a treia reprezintă numărul de udări programat pentru faza formării bobului.
La plantele producătoare de masa verde care otavesc după cosit, schema se formulează în
funcţie de numărul „coaselor", indicîndu-se cîte udări sunt programate pentru asigurarea
umidităţii necesare fiecărei coase.
57
Numărul de udări este mai bine redat sub formă de schema lunară a udarilor în care se
indică numărul de udări din fiecare lună din cele şase luni ale perioadei calde ale anului
(aprilie -septembrie). In tabelul 5.5 se prezintă, pe zone de vegetaţie, normele de irigaţie

şi schemele lunare la principalele culturi de cîmp, într-un an mediu şi într-un an secetos.
Tabelul 5.5
Norma de irigatie si schema lunara a udarilor la principalele culturi de camp
(dupa O. Merculiev)
Zona de Felul Elementele Cultura

vegetatie anului regimului de
irigatie Grau Porumb Floarea Fasole Sfecla de Cartof Lucerna Lucerna
soarelui zahar anul I anul II
Norma de 1.800 4.000 3.200 1.800 4.800 - 4.800 6.000

irigatie
(mc/ha)
Mediu
Schema 120000 001220 011200 001200 001221 - 021111 011121
udărilor
Stepă
Norma de 2400 4800 4000 2400 5600 - 6400 7000
irigatie
(mc/ha)
Secetos
Schema 211000 011220 021200 011200 011221 - 021221 011221
udarilor
Norma de 1500 2800 2100 1500 3500 3500 3500 4500

irigatie
(mc/ha)
Mediu
Schema 120000 001210 001200 002100 002210 001220 001211 001211
udarilor
Silvostepa
Norma de 2000 3500 2800 2000 4200 4200 4900 5400
irigatie
(mc/ha)
Secetos Schema 121000 011210 011200 002200 012210 011220 011211 011221
udarilor
Paduri de Norma de 800 1800 1200 1200 2400 1800 3000 3200
campie irigatie
(mc/ha)
Mediu
Schema 110000 000210 001110 002100 000220 000210 001121 000121
udarilor
Secetos Norma de 1200 3000 1800 2000 3600 2400 4800 4800
irigatie
58
(mc/ha)
Schema 120000 001220 001200 012200 002220 001210 002222 001221

udarilor
6. PROGNOZAŞl AVERTIZAREA APLICĂRII UDĂRILOR
IN SISTEMELE DE IRIGAŢII
Trecerea de la mici suprafeţe irigate la mari sisteme de irigaţii de ordinal zecilor de mii de
hectare a condus la necesitatea stabilirii unei metode adecvate pentru avertizarea momentului
aplicării udărilor.
Prognoza şi avertizarea udărilor este o operaţie de mare importanţă in activitatea de

exploatare, cunoscut fiind faptul că funcţionarea întregului angrenaj de părţi componente ale
unui sistem de irigaţii, începind de la ultimul element de udare pana la priza de apă, este
comandată, de fapt, de cerinţele pentru apă ale plantelor. Această activitate trebuie riguros
armonizată cu manevrarea echipamentului de udat, cu planificarea forţei de muncă la udat şi a
lucrărilor de întreţinere şi fertilizare a culturilor, inclusiv cu utilizarea parcului de maşini agricole
în timpul campaniei.
In prognozarea momentului udării, pe plan mondial se utilizează o mare diversitate de

metode, o aparatură foarte variatăşi un sistem organizatoric care diferă uneori, nu numai de la o
ţară la alta dar chiar de la o regiune la alta în cadrul aceleiaşi ţări.
In ţară, prognoza şi avertizarea udărilor se execută de către centrele de prognoză si

avertizare a udărilor pendinte de sistemele de irigaţii.
La începutul fiinţării acestor centre, metoda utilizată a fost a « extrapolării datelor de

consum de apă » rezultate din determinări directe din sol pe cale gravimetrică. S-a mai folosit
metoda „planificării", care are în vedere consumurile de apă rezultate din cercetări anterioare şi
metoda „reiteraţiei" bazată pe formula Thornthwaite. Ulterior, menţinand metoda extrapolării
datelor de consum, nu numai pentru stabilirea rezervei iniţiale de apă din sol ci şi pentru unele
controale, s-a trecut la o nouă metodă, avînd la bază “determinarea consumului de apă al
plantelor pe cale indirectă cu ajutorul evaporimetrelor”.
59
6 1. METODA EXTRAPOLĂRII CONSUMULUI DE APĂ AL PLANTELOR,
REZULTAT DIN DETERMINĂRI IN PARCELE DE CONTROL
La această metodă, datele de consum de apă determinate in puncte reprezentative sunt

extrapolate pe suprafeţe întinse.
Determinările periodice pentru stabilirea rezervei de apă din sol se efectuează, in

principal, cu ajutorul procedeului gravimetric.Punctele de recoltare a probelor sunt amplasate în
parcele de control, care în totalitate pentru aceeaşi cultură constituie suprafaţa de control.
Numărul parcelelor de control este egal cu numărul de zile în care se desfăşoară udarea in luna
de vîrf.
O suprafaţă de control este reprezentativă pentru circa 500 hectare din cultura în care sunt
amplasate parcele de control. Această suprafaţă poate fi extinsă în cazul unor condiţii uniforme
de sol, relief şi hidrogeologie.
Suprafaţa fiecărei parcele de control trebuie să fie egală cu suprafaţa udată într-un
schimb, in cazul udării prin brazde, sau cu suprafaţa acoperită de o aripă de ploaie în poziţie de
lucru în cazul aspersiunii. Determinările de umiditate se fac, de regulă, în trei parcele de control.
In situaţii deosebite, determinate de capacitatea redusă a laboratorului, se poate lucra numai pe o
singură parcelă de control.
Procedeul gravimetric folosit pentru stabilirea rezervei de apă din sol prezintă multe
dezavantaje, care se amplifică odată cu mărirea suprafeţei amenajată pentru irigaţii pe care o
deserveşte. Necesităun mare volum de muncă în teren pentru recoltarea probelor de sol, apoi în
laborator pentru prelucrarea acestora (uscare, cîntariri, etc), precum şi calcule laborioase de birou.
La aceastea se mai adaugă consumul de energie necesar uscării probelor şi necesitatea unui
mijloc de transport permanent pentru aducerea probelor de sol din cîmp in laborator.
6.2. METODA BILANTULUI AVAND LA BAZA CONSUMUL DE APA DETERMINAT

PE CALE INDIRECTA CU AJUTORUL EVAPORIMETRELOR
Dat fiind dezavantajele procedeului gravimetric, au fost cercetate metode noi care să
poată corespunde etapei actuale şi de perspectivă de dezvoltare a irigaţiilor în ţară. In final, s-a
ajuns la concluzia căfolosirea aparatelor bazate pe evaporaţie (evaporimetrele) apare ca cea mai
potrivită soluţie, prezentînd următoarele avantaje :
- sunt simple din punct de vedere constructiv ;
60
- se pot confecţiona pe plan intern la un preţ redus ;
- se manevrează cu uşurinţă, fără să fie nevoie de un personal prea calificat ;
- se întreţin uşor.
Tipuri de evaporimntre utilizate in tara in activitatea de prognozăşi avertizare a

udărilor. Dintre numeroasele modele cunoscute pe plan mondial, au fost selecţionate :
evaporimetrul „Bac clasa A” şi evaporimetrul “Piche”.
Evaporimetrul Bac clasa A are ca piesă principală un vas cilindric cu diametrul de

120,65 cm si înălţimea de 25,40 cm (fig. 6.1).
Pentru eliminarea efectului valurilor, în momentul citirilor se introduce în interior un

cilindru cu diametrul de 10 cm, fixat pe o placă triunghiularăprevăzută cuşuruburi de calare.
Corpul principal al evaporirnetrului este confecţionat din tablă în grosime de 1,5 mm,
vopsită în alb. Se instalează pe un suport (grătar confecţionat din şipci cu dimensiuni de 5 x 10
cm). Suportul, la rîndul său se amplasează pe un disc din placaj neted, tratat pe ambele părţi cu
bitum. Sub acesta, pămantul trebuie bine nivelat şi compactat.
Inregistrarea nivelului apei se face cu ajutorul unui dispozitiv de măsurare, avînd o

precizie de 0,02 mm (fig. 6.1).
Evaporimetrul Piche, cunoscut şi sub denumirea de evaporimetru-eprubetă, este compus,

în principal, dintr-o eprubetă gradată pe ale cărei diviziuni se fac citiri ale apei evaporate (fig.
6.2).
Eprubeta funcţionează cu gura în jos, procesul de evaporaţie producîndu-se printr-o

rondea din hîrtie de filtru, în diametru de 30 mm. Evaporimetrul este amplasat într-un adăpost
meteorologic obişnuit.
61
Fig. 6.1 – Evaporimetru BAC clasa A
a-vasul de evaporatie, vedere profil ; b- gratar support ; c – vasul de evaporatie, vedere generala ;
d- cilindru linistitor ; e – dispozitiv pentru citirea nivelurilor
62
Fig. 6.2 – Evaporimetru Piche
Coeficienţii de corelaţie pentru convertirea evaporaţiei in consum de apă.Utilizarea

evaporimetrelor în stabilirea momentului aplicării udării şi a necesarului de apă al plantei se
bazează pe faptul căprocesul de evapotranspiraţie al culturilor irigate se află sub influenţa
aceloraşi factori care acţionează asupra evaporatiei din evaporimetre. Avînd în vedere că
fenomenul evapotranspiraţiei este mult mai complex, datorită intervenţiei şi a altor factori cu
pondere importantă, a apărut necesar să se stabilească o relaţie între cele două categorii de
consumuri (evaporaţie si evapotranspiraţie). Este important de reţinut că cifra evaporaţiei din
evaporimetre luată ca atare fără a fi ajustată în raport cu particularităţile diferitelor plante
cultivate din punct de vedere al consumului de apă, nu are nici o semnificaţie în practica irigaţiei.
In ţara noastră, încă din anul 1969, an început cercetări sistematice în reţeaua de pe
teritoriu a Institutului de cercetări pentru îmbunătăţiri funciare, avînd ca scop stabilirea unor
factori de corecţie pe culturi şi faze de vegetaţie, caracteristici diferitelor zone pedoclimatice.
Astfel, pentru sistemele de irigaţii din Dobrogea şi Bărăgan, cercetările se efectuează la
Staţiunile de cercetări agricole Valu lui Trăian, Brăila şi Mărculeşti. Pentru cîmpia de est a
Olteniei, cercetările se fac la Staţiunea de cercetări agricole Caracal, iar pentru zona de nisipuri,
la Staţiunea centrală de cercetări pentru ameliorarea nisipurilor Dăbulenişi la Punctul
experimental Malu-Mare. Pentru vestul ţării se fac cercetări la Staţiunile de cercetări Miniş
(Arad) şi Oradea, iar pentru sistemele de irigaţii din Moldova, la Staţiunile de cercetări agricole
Podu Iloaieişi Suceava. In ultimii ani s-au mai adăugat şi alte puncte de cercetare : Baneasa-
Giurgiu, Drăgăneşti-Teleorman, Cosmeşti-Tecuci, Mihail Kogălniceanu-Tulcea, Calafat-Dolj,
Gogoşu -Mehedinţi, Dormărunt-Ialomiţa, Berceni-Giurgiu şi Buda-Prahova.
Metodologia folosită constă, în principal, în urmărirea consumului de apă real al

culturilor în paralel cu evaporaţia în evaporimetre, o perioadăcat mai lungă de timp, incluzînd un
număr de ani caracteristici.
Practic, în teren, se lucrează cu o colecţie de culturi, cele mai reprezentative pentru zonă,
cărora li se administrează un regim de irigaţie adecvat în ce priveşte plafonul minim, mărimea
normei de udare etc, stabilit pe baza cercetărilor anterioare. Dinamica umidităţii solului se
urmăreşte pe cale gravimetrică prin recoltări periodice la probe şi prelucrarea lor după
metodologia obişnuită. Udările se aplică cu cea mai mare rigurozitate in ce priveşte măsurarea
apei şi respectarea momentului.
63
Evaporaţia se determină pe bază de măsurători zilnice ale nivelului apei în evaporimetrul
Bac clasa A.
Consumul de apă in camp se calculează pentru fiecare cultură prin metoda bilanţului,
pornind de la o rezerva de apă iniţială la care se adaugă precipitaţiile şi udările şi se scade
rezerva finală (de la sfîrşitul perioadei luata in consideraţie).
După mai mulţi ani de cercetare, in final, prin raportarea consumului real optim (ETRO)
al plantelor la consumul prin evaporaţie (Ep), rezultă coeficienţii de corecţie (K).
ETRO
K = Ep (IV.34)
Rezultatele cercetărilor au condus la obţinerea primelor elemente necesare trecerii la noul

procedeu de avertizare. Astfel, prin raportarea consumului de apă determinal direct în camp la cel
din evaporimetre s-au obţinut coeficienţii de corecţie lunari, deocamdată cu caracter provizoriu,
specifici principalelor culturi din amplasamentele punctelor de cercetare. Imbunătăţirea cifrelor
coficientilor de corecţie pană la obţinerea cifrelor definitive rămane pentru sectorul de cercetare
o permanentă preocupare.
In momentul de faţă, coeficienţii de corecţie se folosesc în mod curent la majoritatea

sistemelor de irigaţii din Campia Românăşi din Dobrogea. Ca tip de evaporimetru, a fost extins
evaporimetrul Bac clasa A.
Condiţii pentru instalarea aparaturii. La amplasarea in camp a aparatului este necesar

sa se ia unele măsuri absolut obligatorii. Nu trebuie să se piardă din vedere că datele obţinute din
aceste modele fizice reduse ca dimensiuni, se generalizează pe suprafeţe foarte întinse de ordinul
miilor de hectare. In consecinţă, o eroare cat de mică poate lua proporţii exagerate, aducînd
prejudicii procesului normal de aplicare a udărilor şi cu repercusiuni grave asupra recoltelor.
Condiţia principală este ca evaporimetrul să fie ferit de orice influenţe care ar putea
modifica circulaţia liberă a curenţilor de aer, temperatura, luminozitatea etc. Se recomandă ca
locul de amplasare sa fie cultivat cu plante de talie joasa, de obicei specii de ierburi perene.
Inălţimea acestora nu trebuie să depăşească nivelul superior al evaporimetrului, necesitand
pentru acest motiv cosiri repetate. Se face precizarea că utilizarea evaporimetrelor in producţie,
pe teritoriul sistemelor de irigaţii trebuie sa se facă riguros in aceleaşi condiţii in care ele au
servit Staţiunile de cercetări agricole pentru stabilirea coeficienţilor de corecţie.
Punctul şi staţia de avertizare. In cadrul metodologiei de lucru cu evaporimetrele,

adoptată în teren de către Centrala pentru exploatarea lucrărilor ele îmbunătăţiri funciare (actuala
DELIF din MAIA), pentru observaţiile curente se folosesc „punctele de avertizare a udărilor".
64
In afară de acestea şi pentru zonele pedoclimatice bine delimitate, incluzînd mai multe
sisteme de irigaţii, sunt prevăzute „staţiile de avertizare a udărilor".
Punctul de avertizare (fig. 6.3) ocupăo suprafaţă de formă pătrată cu latura de 16 m,

împrejmuită cu plasă de sîrmă cu ochiuri mari. In mijlocul suprafeţei se află platforma de
instalare a evaporimetrului. In dreptul evaporimetrului, la 2,5 m de împrejmuire se instalează un
pluviometru la înălţimea evaporimetrului. Platforma pe care se instalează evaporimetrul trebuie
să aibă un diametru mai mare cu 5 -10 cm. Se curăţă de iarbăşi se nivelează perfect.
Un punct de avertizare, dimensionat şi echipat aşa cum s-a arătat, deserveşte o suprafaţă
de 4 000-5 000 hectare amenajate pentru irigat. Se impune însăca această suprafaţă să prezinte
condiţii pedoclimatice şi orografice cît mai uniforme.
Pentru evitarea unor erori accidentale, este bine ca, după posibilităţi, intr-un punct de
avertizare să funcţioneze două sau chiar trei evaporimetre.
Staţia de avertizare (fig. 6.6) are o suprafaţă de 320 mp, cu laturile de 16 x 20 m.
Fig. 6.3 – Punct de avertizare Fig. 6.4 – Statia de avertizare
In afară de evaporimetrele Bac clasa A, care în mod obligatoriu sunt în numar de trei,
staţia mai este dotatăşi cu trei evaporimetre Piche, aşezate intr-un adăpost meteorologic obişnuit.
O staţie de avertizare mai trebuie să fie dotată cu minimum de aparatură

meteorologică(termohigrograf, termometre de minimăşi de maximă, anemometre etc).
La amenajarea statiei de avertizare trebuie să se respecte aceleaşi conditii menţionate

pentru punctele de avertizare, inclusiv împrejmuirile.
65
Avînd in vedere diversitatea condiţiilor climatice, în special din punct de vedere al
precipitaţiilor, este necesar ca în perimetrele irigate din raza punctelor şi a staţiilor de avertizare
să infiinţeze şi o reţea de pluviometre. Densitatea pluviometrelor trebuie să fie de 1 la cel mult
1000 ha.
Tehnica de lucru in teren cu evaporimtrele. Evaporimetrul Bac clasa A se umple cu

apă curată, lăsandu-se o gardă de 5 cm sub marginea superioară a vasului pentru prevenirea
eventualelor pierderi de apă datorită vantului. Garda de 5 cm constituie în acelaşi timp o rezervă
pentru acumularea apei din ploi.
Este necesar să se acorde o atenţie deosebită orizontalităţii, atat a vasului de evaporaţie,

cat şi a cilindrului liniştitor.
Citirile se fac zilnic, dimineaţa, la aceeaşi oră. Diferenţa dintre două citiri reprezintă apa
evaporată în 24 ore.
In cazul apariţiei unor precipitaţii care influenţează nivelul apei, datele privind evaporaţia
pentru ziua respectivă rezultă din calculul următor : la citirea dinainte de ploaie se adaugă
precipitaţiile căzute în mm (înregistrate la pluviometrul amplasat la nivelul vasului de
evaporaţie) şi se scade apoi valoarea citirii de după ploaie.
Pentru citiri se foloseşte dispozitivul de măsurare, nivelul apei fiind urmărit prin vîrful
acului şurubului.
Pentru siguranţa datelor este bine să se lucreze in două sau trei repetiţii (fiecare repetiţie
fiind un evaporimetru).
Intreţinerea in stare perfectă, atît a dispozitivului de măsurare, cat şi a vasului de

evaporaţie este o condiţie obligatorie, a cărei nerespectare poate duce la inexactităţi. Dispozitivul
de măsurat trebuie să fie mînuit de aceeaşi persoană, care trebuie să-l ferească de loviri, să-l
protejeze contra ruginii etc. Vasul de evaporaţie se menţine în permanenţă de culoare albă. Orice
modificări ale culorii conduc la modificări ale măririi evaporaţiei. Pentru aceasta se vopseşte ori
de cite ori este nevoie, iar apa se schimbă atunci cand pătrunde praf, care influenţează de
asemenea asupra culorii. Apa se schimbă sau se completează cand nivelul în evaporimetru scade
sub posibilităţile de acţionare a dispozitivului de măsurare. Odată cu schimbarea apei se spalăşi
vasul (tabelul 6.1).
Modul de desfăşurare a operaţiei de prognoză si avertizare a udărilor cu ajutorul

evaporimetrelor. Prognoza şi avertizarea udărilor au un caracter foarte complet. Scopul
principal al acestor operaţii este satisfacerea în cele mai bune condiţii a cerinţelor de apă ale
plantelor, în vederea realizării unei eficiente maxime a culturilor irigate. Aceasta presupune şi o
coroborare a acţiunii de avertizare cu măsurile agrotehnice. Pe de altă parte, prognoza şi
66
avertizarea udărilor trebuie să se coreleze cu capacitatea sistemului de irigaţii, cu distribuţia apei
pe canale, cu schemele de lucru ale instalaţiilor de udare etc.
Tabelul 6.1
Fisa lunara de inregistrare a datelor privind evaporatia apei in evaporimetru Bac clasa A
Unitatea ........................................................... Luna ............................

(sistemul de irigatie)
Punctul de avertizare (................) .................. Anul ............................
Data Citiri zilnice ale Citiri dupa Precipitatii Evaporatie Observatii

nivelului apei, umplere sau mm mm
in mm golir, in mm
Legătura cu beneficiarul, în vederea programării şi evidenţei udărilor aplicate, constituie

de asemenea o latură foarte importantă. Toate cele arătate îşi găsesc rezolvarea prin folosirea
evaporimetrelor care prezintă avantajul furnizării in mod expeditiv a unor date suficient de
exacte.
Practic, într-un centru de avertizare, activitatea se desfăşoară astfel : primăvara se

stabileşte rezerva de umiditate pentru toate culturile cu ajutorul metodei gravimetrice. Apoi,
pentru fiecare cultură deservită de un punct de avertizare se întocmeşte cîte o fişă lunară de bilanţ
(tab. 6.2) in care se înscriu ca elemente constante : luna, cultura, capacitatea de camp pentru apă,
norma de udare şi coeficientul de corecţie al evaporatiei. Pe aceeaşi fişă se intocmeşte un tabel
cuprinzand următoarele coloane : data, precipitaţiile, udările aplicate, evaporaţia, consumul de
apăşi bilanţul propriu-zis. Acest bilanţ porneşte de la o rezervă de apă cunoscută din care se scad
consumurile zilnice de apăşi se adaugă precipitaţiile mai mari de 5 mm. Consumurile zilnice
rezultă la randul lor din corectarea evaporaţiei cu coeficientul lunar de corecţie determinat pentru
zona respectivă de cea mai apropiată staţiune de cercetări. Data aplicării udării coincide cu
momentul în care umiditatea din sol corespunde unei rezerve de apă egală cu diferenţa dintre
capacitatea de cîmp si norma de udare, ambele exprimate in mc/ha. Această rezervă de apă
trebuie să fie in acelaşi timp echivalentă sau superioară plafonului minim al umidităţii soiului
admis pentru cultura respectivă. După înscrierea udării în tabel, umiditatea la rubrica privind
bilanţul atinge valoarea capacităţii de cîmp. In continuare, operaţia se reia asemănător fazei
precedente. Avertizarea udării se face avand în vedere timpul necesar anunţării din vreme a
unitătilor beneficiare, luand în considerare consumul din ultimele zile (tab. 6.2).
67
Este foarte important ca recomandările care se consemnează in buletinul de avertizare să
fie respectate întocmai. Trebuie să se reţină faptul că defecţiunea neaplicării udării la data
programată nu mai poate fi remediată. Astfel, întarzierea udării conduce la majorarea normei de
udare. Aplicarea unei norme de udare majorate, necesită prelungirea timpului de lucru a aripii pe
solă, fapt care are ca urmare, in continuare, prelungirea perioadei de lucru cu implicaţii asupra
începerii udării la solele care urmează, cu toate consecinţele negative cunoscute. Un sistem de
irigaţie funcţionează întocmai ca o uzină, cu un flux tehnologic bine precizat şi ca urmare, orice
defecţiune care apare conduce la dereglări, care de cele mai multe ori se rasfrang in organizarea
muncii de udat, în utilizarea parcului de maşini pentru întreţinerea culturilor etc.
Tabelul 6.2
Fisa model
pentru calculul bilantului utilizat in prognoza si avertizarea udarilor cu ajutorul evaporimetrului Bac clasa
A
Luna ……………………………………………
Cultura ………………………………………….
Capacitatea de camp pentru apa mc/ha …………
Norma de udare mc/ha …………………………
Plafonul minim mc/ha ………………………….
Coeficientul de corectie …………………………
Data Precipitatii Udari Evaporatia Consumul de apa al Bilantul Observatii

mc/ha mc/ha mc/ha plantei mc/ha
(5 mm) (evapotranspiratia
mc/ha)
Unităţile beneficiare care primesc buletine de avertizare trebuie să aibă in permanenţă în

vedere faptul căsistemele de irigaţie sunt dimensionate pentru aplicarea corectă a udărilor şi că
ele nu pot face faţă altor situaţii.
Buletinul de avertizare. Acest document este, prezentat în tabelul 6.3.
Tabelul 6.3
Buletin de avertizare nr. ……….
Centrul de avertizare …………………….. Unitatea ………………………..
Data emiterii ……………………………..
Cul- Sola H de Valoarea Provizia Dife- Con- Va- Dife- Programarea udarii Elemente
tura udare p, min momen- rente + sumul loarea rente + tehnice ale
68
mc/ha tana de - fata zilnic C - udarii
apa, in de p. previz mc/ha fata de Incep Ter- Nor- Sche- Timp
sol mc/ha min (e+t) C ud. min. ma U ma de
mc/ha mc/ha mc/ha ud. mc/ stat.
ha pe
poz.
Ţinerea unei evidenţe foarte stricte a udărilor, atît în ceea ce priveşte cantitatea de apa
administrată, cit şi perioada de aplicare, este o condiţie esenţială în folosirea metodei bazată pe
evapomnetrie.
Folosirea metodei evaporimetrelor comparativ cu metoda bazată pe determinări

gravimetrice prezintă multe avantaje, printre care importante economii de forţă de muncă, de
energie electricăşi de combustibil.
Astfel, activitatea în teren se reduce la o simplă citire a evaporaţiei care apoi se transmite
la centrul de avertizare prin radio (staţiile de pompare dispun de asemenea aparatura). La centru,
munca de birou consta din calculul consumului si efectuarea bilantului.
Datele obtinute prin utilizarea evaporimetrelor se preteaza la prelucrarea automata cu

ajutorul calculatorului. In etapa actuala, la majoritatea sistemelor, prelucrarea datelor se face la
calculator la centrele judetene de calcul. Practic, operatia se desfasoara astfel : centrele de
avertizare transmit datele privind evaporaţia (în mod obişnuit, prin întreprinderea de exploatare
teritorială) la centrul de calcul. Aici se prelucrează, rezultand din calculator buletinul de
avertizare care este difuzat apoi la beneficiar.
Avînd în vedere că la metoda bilanţului bazată pe evaporaţie -se impune ca pentru fiecare
situaţie în parte să se facă determinări privind proprietăţile fizice, determinări anuale ale rezervei
iniţiale de umiditate, precum şi unele controale ale umidităţii pe parcurs, este necesar ca centrele
de prognozăşi avertizare să dispună de un minimum de aparatură adecvat cerinţelor. In această
situaţie insă, comparativ cu utilizarea metodei gravimetrice, munca in laborator se reduce foarte
mult, devenind o activitate secundară în ansamblul activităţii de prognozăşi avertizare a udărilor.
Întrucat, coeficienţii de corecţie utilizaţi în prezent au un caracter provizoriu, necesitand

încă unele verificari şi adaptări in funcţie de particularităţile climatice ale anului, folosirea lor în
centre de avertizare trebuie să se facă numai printr-o strînsă conlucrare dintre specialiştii din
producţie şi specialiştii din cercetare.
Trebuie de precizat că, în prezent, metoda de prognoză si avertizare a udărilor utilizand

evaporimetrele nu îşi găseşte aplicabilitatea în zone cu aport freatic. Aceasta va deveni însă în
scurt timp posibil, avînd in vedere cercetările în curs şi rezultatele obţinute pînâ în prezent în
această direcţie.
69
Tabelul 6.4
Fisa lunara de bilant pentru prognoza si avertizarea udarilor (exemplu da calcul)
Luna ……………………………………………………………… iulie

Cultura …………………………………………………………… porumb
Capacitatea de camp pentru apa …………………………………. 3.200 mc/ha
Plafon minim …………………………………………………….. 2.500 mc/ha
Norma de udare ………………………………………………….. 750 mc/ha
Coeficientul de corectie …………………………………………. 1,15
Data Precipitatii Udari Evaporatia in Consumul de Bilantul

5 mm (mc/ha) (mc/ha) evaporimetru apa (mc/ha)
(mc/ha) (mc/ha)
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
70
71

Curs Irigarea Culturilor Sem I, An Iv

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Irigarea Culturilor Sem I, An Iv

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS IRIGAREA CULTURILOR

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND IRIGAREA CULTURILOR

Nevoia de apa a plantelor se situeaza la valori de 4000-8000 m 3/ha la culturile de cimp si

Tehnicile agricole si de irigatie au misiunea de a armoniza aceste cerinte cu procesele

Irigarea este lucrarea inginereasca ce asigura alimentarea suplimentara cu apa a plantelor

Problemele pe care le ridica agricultura irigata constau in :

 Cunoasterea proprietatilor solului privind relatiile sol-apa, care conditioneaza

 Stabilirea plafonului minim al umiditatii solului rezultat din corelatia sol-apa-planta si

Alegerea metodei de udare (aspersiune, brazde, submersie, picurare s.a.) depinde de

Cercetarile desfasurate atesta ca aplicarea irigatiei la culturile de camp asigura sporuri

Amenajarile de irigatie s-au extins pe areale largi in SUA (brazde si aspersiune), in

In Campia Romana, valorile evapotranspiratiei potentiale in jur de 750 mm la un aport din

In dinamica, suprafata amenajata cu lucrari de irigatie a atins valori, in 1944 de 40 000

2. RELATIILE SOL – APA

Raportul dintre apa accesibila si cea neaccesibila plantelor depinde de proprietatile

Expresia cantitativa a proprietatilor hidrofizice o reprezinta indicii hidrofizici.

Modificarile tehnologice produse asupra solului determina modificari ale indicilor

Cunoasterea indicilor hidrofizici este esentiala pentru :

-stabilirea elementelor regimului de irigatie (norme, interval intre udari, sa).

2.1. Capacitatea de retinere a solului pentru apa

2.1.1. Treptele de umezire a solului.

Nu exista o unanimitate de pareri intre denumirea acestor indici si modalitatile

 Coeficientul de higroscopicitate (Chigr) – reprezinta cantitatea de apa pe care solul uscat

Coeficientul de higroscopicitate se poate determina si in mod indirect in functie de

 Umiditatea de intrerupere a continuitatii capilare (Uk) este umiditatea minima a

Pentru practica irigatiei intereseaza doua trepte de umiditati : coeficientul de ofilire si

Coeficientul de ofilire are ca masura continutul de umiditate la care plantele se ofilesc si

Valoarea coeficientului de ofilire difera de la sol la sol si depinde de textura, continutul de

Coeficientul de ofilire se poate determina si indirect prin multiplicarea coeficientului de

Capacitatea de camp se determina direct in platforme patrate cu dimensiunile de la 11 m la

Tehnologia de determinare consta in umezirea profilului de sol din platforma in exces si

Capacitatea de camp se poate determina indirect in functie de caracteristicile fizice ale

unde DA – densitatea aparenta

Indicii hidrofizici prezentati se exprima in : % de greutate a solului uscat, % de volum al

Fig. 2.1. Trepte de umezire si formele de apa din sol

 Capacitatea de saturatie a solului cu apa (Cs) - reprezinta capacitatea maxima a solului

Capacitatea de saturatie a solului pentru apa se determina in functie de caracteristicile fizice

Cs = Pt / DA = (Ds – DA) / Ds ˑ DA

unde : Pt- porozitatea totala ;

Indicii hidrofizici ai catorva soluri din sudul Romaniei

0,5 m 1.0 m 1,5 m 0,5 m 1,0 m 1,5 m 0,5 m 1.0 m 1,5 m

2.1.2 Inmagazinarea apei in sol

Posibilitatea de retinere pentru apa a solului asigura utilizarea lui ca rezervor de

Apa ce depaseste valorile capacitatii de camp se scurge ramanand de durata apa

Volumul de apa inmagazinat in sol la nivelul CTIA se determina cu relatia:

CTIA (m3/ha) = 100 ˑ H ˑ DA ˑ Cc

unde : H (m) – stratul de sol pe care se face determinarea;

DA (t/m3) – densitatea aparenta;

Cc (%) – capacitatea de camp

Apa accesibila plantelor inmagazinata de sol se exprima prin capacitatea solului de

CIAL (m3/ha) = 100 ˑ H ˑ (Cc – Co)

A(m3/ha) = 100 ˑ H(m) ˑ DA(t/m3) ˑ U(%)

2.2 Permeabilitatea solului pentru apa

V=K.h/l unde: h / l – gradientul hidraulic

In practica curenta viteza de infiltratie se determina in conditii apropiate modalitatii de

Pentru marirea preciziei determinarilor de viteze de infiltratie se folosesc rame duble

Determinarile de permeabilitate se transpun pe grafice de variatie a vitezei in timp si a

Fig. 2.3. Infiltratia apei in sol

2.3 Ascensiunea capilara

Pozitia franjului capilar depinde de adancimea nivelului freatic, precum si de inaltimea de

Repartitia aportului freatic pe grupe de culturi

a) Franjul capilar situat la suprafata determina umezirea permanenta a solului si

Adincim Aport freatic Acoperire