Sunteți pe pagina 1din 33

MODULUL II.

TRANSFER DE IMPULS
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
• să definească termenii de hidromecanică,
hidrostatică, hidrodinamică, presiune statică şi
dinamică;
• să definească noţiunile de fluide ideale, reale şi
cuantice;
• să stabilească condiţiile pentru deducerea
ecuaţiilor diferenţiale ale hidro-mecanicii, să
deducă ecuaţiile diferenţiale Euler, Navier-Stokes,
Bernoulli şi să propună domenii de utilizare a
acestor ecuaţii.
PROCESE HIDROMECANICE
Hidromecanica este ştiinţa care se ocupă cu studiul
legităţilor mişcării şi a stării în repaus a fluidelor.
Legile hidromecanicii şi utilizarea lor în practica
inginerească se studiază în compartimentul
hidraulică, care constă din două compartimente:
hidrostatica şi hidrodinamica.
Hidrostatica – studiază condiţiile de echilibru ale
fluidelor, acţiunea lor asupra unor suprafeţe rigide
cu care vin în contact şi condiţiile de stabilitate ale
corpurilor plutitoare şi ale celor imersate.
Hidrodinamica – studiază fluidele în mişcare.
FLUIDE
Fluidele sunt medii omogene caracterizate prin
mobilitate mare, rezistenţă la forfecare practic nulă
şi deformare uşoară (lipsa unei forme proprii).
Se consideră drept fluide lichidele şi gazele deşi, în
anumite condiţii de temperatură şi presiune, şi
solidele pot lua caracteristicile fluidelor.
Pentru starea gazoasă se face deosebirea între
gazele permanente – gazele necondensabile în
condiţii obişnuite – şi vaporii substanţelor.
Pentru vaporii de apă utilizaţi în practica industrială
se adoptă denumirea de abur.
Fluidul ideal este considerat ca mediu omogen, fără
viscozitate (fără interacţiuni între molecule) şi
necompresibil, adică sunt fluide la care forţele de
interacţiune între aceleaşi molecule şi diferite sunt egale
cu zero (FA-A= FA-B= FB-B=0), la amestec cu alt fluid nu se
degajă căldură (∆U = 0) şi schimbul de volum la formarea
unui amestec de fluid este egal cu zero (∆V = 0).
Fluidul real este tot un model de fluid considerat ca
mediu omogen cu viscozitate şi compresibilitate şi se
supune atracţiei gravitaţionale, adică sunt fluidele la care
una sau toate condiţiile lichidului ideal nu se îndeplinesc:
FA-A╪ FA-B ╪ FB-B ╪ 0; ∆U ╪ 0; ∆V ╪ 0.
Fluidul cuantic - fluidele care se pot afla în două sau mai
multe faze normale şi superfluide. De exemplu 4He –
există în două faze – una normală şi una superfluidă; 3He
– în trei faze – una normală şi două – superfluide.
Proprietăţile fizice ale lichidelor
Fluiditatea – proprietatea lichidelor de a curge sau
valoarea inversă a coeficientului de viscozitate dinamică:

unde η – viscozitatea dinamică, Pas.


În rezultatul acţiunii forţelor intermoleculare lichidele
posedă forţe de frecare interne. De aceea la mişcarea a
două straturi de lichid paralele cu o suprafaţă S la o
distanţă dX cu o viteză dw este nevoie de o forţă F:

Viscozitate - este rezistenţa la curgere a unui fluid, datorită


frecării interioare.

unde: δ – tensiunea superficială, ν – viteza de deformare a


fluidului.
La rândul său viteza de deformare a fluidului
este egală cu:

unde: d - deformarea relativă, dτ – timpul


deformării.
Tensiunea superficială – forţa care se exercită pe
o unitate de lungime la interfaza dintre un lichid
şi un gaz şi care tinde la micşorarea ariei acestei
suprafeţe. Acest fenomen stă la baza procesului
de sorbţie şi de capilare.
[J/m2, N/m]
Ecuaţiile diferenţiale a hidromecanicii.

Ecuaţiile Euler.

Ecuaţia de bază a hidrostaticii.


Presiunea hidrostatică p în punctul volumului unui
lichid nu depinde de orientarea spaţială a suprafeţei asupra
căreia ea acţionează, dar depinde de coordonatele acestui
punct (x,y,z), adică p=f(x,y,z). Pentru determinarea acestei
dependenţe funcţionale se consideră un volum elementar de
fluid ideal dV, sub formă de paralelipiped, într-un sistem
rectangular de axe; dx, dy, dz sunt lungimile muchiilor după
cele trei axe x, y, z.
Examinăm forţele ce acţionează asupra
acestui volum de fluid ideal, când viscozitatea
este nulă (η = 0), adică se află în stare de repaus.
Dacă nu se acţionează din exterior cu altă
forţă, asupra elementului de volum fluid în
condiţii statice se manifestă forţa de presiune p
şi cea gravitaţională a lichidului pe care le vom
exprima prin proiecţiile pe axele coordonatelor
X, Y, Z.
Tensiunea, care va acţiona asupra laturii ABCD va fi
egală cu pxdydz, iar asupra suprafeţei opuse EFGH
corespunzător pe axa x va fi (px + (∂p/∂x)dx)dydz.
În direcţia axei OX, asupra paralelipipedului va
acţiona rezultanta forţei de masă Xdxdydz, unde  este
densitatea lichidului.
În condiţii statice, forţele care acţionează
asupra elementului de volum se echilibrează şi
conform principiului de bază a staticii, suma
proiecţiilor lor ce acţionează pe axele de coordonate
trebuie să fie egală cu zero:
  p  
p x dydz   p x   dx dydz  Xdxdydz  0
  x   (1)
Ecuaţii analogice se obţin şi pentru axele OY şi OZ:
  p  

p y dxdz   p y   dy dxdz  Ydxdydz  0 (2)
  y  
  p  
p z dxdy   p z   dz dxdy  Zdxdydz  0
  z   (3)
După simplificarea ecuaţiilor (1), (2) şi (3) se obţine:
 p  p
Xdxdydz   dxdydz  0 (4) X  (7)
 x  x

 p  p
Ydxdydz   dxdydz  0 (5) Y  (8)
 y  y

 p  p
Zdxdydz   dxdydz  0 (6) Z  (9)
 z  z

Ecuaţiile (7), (8) şi (9) sunt ecuaţiile


diferenţiale ale hidrostaticii obţinute pentru
prima dată de Euler în 1755.
Multiplicând ecuaţiile (7), (8) şi (9) la dx, dy şi dz
şi adunând părţile drepte şi stângi ale ecuaţiilor,
se obţine:
 p   p   p 
 dx   dy   dz    Xdx  Ydy  Zdz  (10)
 x   y   z 
Partea stângă a ecuaţiei (10) este egală cu presiunea diferenţială totală dP, respectiv:

dP    Xdx  Ydy  Zdz  (11)

Ecuaţia (11) se numeşte ecuaţia de bază a


hidrostaticii, care poate fi explicată astfel: presiunea
hidrostatică a unui fluid în repaus este proporţională
cu densitatea şi cu proiecţiile masei acestui fluid.
Dacă lichidul se află în vas şi asupra lui
acţionează doar forţa de greutate, atunci în
cazul acesta X = 0, Y = 0 şi Z = -g, unde g este
acceleraţia căderii libere.
Conform ecuaţiei (11):

dp   gdz (12)

Integrând ecuaţia (12) în domeniul de valori de la p0


până la p şi de la z0 până la z, poate fi calculată
presiunea exercitată pe fundul recipientului:
p  p0  g z 0  z   p0  gh (13)
Ecuaţia (13) se numeşte ecuaţia fundamentală a
hidrostaticii şi reprezintă formularea
matematică a legii lui Pascal, conform căreia:
„Presiunea p care se exercită într-un punct în
interiorul unui fluid (de exemplu punctul M din
fig. b) este egală cu presiunea p0 care se exercită
la suprafaţa fluidului la care se adaugă presiunea
coloanei hidrostatice de fluid ρgh”. Astfel,
presiunea apărută în oricare punct al unui lichid
static şi necompresibil, se transmite uniform în
toate punctele acestui volum de lichid.
Ecuaţia de bază a hidrostaticii are un domeniu de utilizare destul de vast:

• Principiul vaselor comunicante şi utilizarea lui


În două vase comunicante, deschise sau închise, ce se găsesc sub aceeaşi
presiune şi care sunt umplute cu acelaşi lichid, nivelul lichidului în aceste vase se
distribuie uniform la aceeaşi înălţime şi nu depinde de forma vasului şi suprafaţa de
interacţiune. Acest principiu se utilizează pentru măsurarea nivelului lichidelor prin
intermediul sticlelor de nivel.
• Măsurarea pneumatică a cantităţii de lichid în rezervor
Acest principiu permite a măsura indirect nivelul lichidului, prin intermediul
sondei pneumatice.
Z0 
 p  p0 
g
Conform mărimii z0 şi suprafeţei de interacţiune a rezervorului, se determină
volumul lichidului.
• Maşinile hidrostatice
În baza ecuaţiei hidrostaticii, funcţionează maşinile hidrostatice, de exemplu,
presele hidraulice, care se utilizează în industria chimică pentru presarea şi
brichetarea diferitelor materiale.
Moduri de exprimare a presiunii
Presiunea atmosferică, (barometrică), Pb, este
presiunea exercitată de învelişul gazos care
înconjoară globul pămîntesc.
Presiunea relativă, P, reprezintă presiunea
măsurată în raport cu presiunea atmosferică luată
ca referinţă.
Presiunea absolută, Pa, este suma între presiunea
atmosferică şi cea relativă.

Presiunea diferenţială, Pd, se defineşte ca diferenţa


de presiune faţă de o valoare de referinţă aleasă de
utilizator:
Dacă Pa>Pb, presiunea relativă P>0, se numeşte
suprapresiune, iar dacă Pa<Pb, presiunea relativă P<0,
poartă denumirea de depresiune (vacuum sau vid).

Scala presiunilor
Ecuaţia de bază a hidrodinamicii.

Ecuaţiile Navier-Stokes
Spre deosebire de starea de repaus, asupra
lichidului real în mişcare mai acţionează în afară
de presiunea hidrostatică şi de masă
suplimentar şi: forţele de inerţie – I, de frecare –
N sau de viscozitate. Pentru a alcătui ecuaţiile de
echilibru pentru un flux de curent de lichid, în
baza principiului d’Alamber se pot utiliza
ecuaţiile lui Euler, introducând în ele forţele I şi
N, raportate la o unitate de masă de lichid.
În continuare, vor fi aplicate aceste legităţi
pentru un element de volum de lichid real sub formă de
paralelipiped

Elementul de volum de fluid real

Ix, Iy, Iz – componentele forţei de inerţie pe direcţia axei de coordonate x, y, z;


Nx, Ny, Nz – componentele forţei de viscozitate pe direcţia axei de coordonate x, y, z
Ecuaţiile de bază sunt următoarele:

p 1
X    Ix  Nx  0 (1)
 x
p 1
Y    Iy  Ny  0 (2)
 y
p 1
Z    Iz  Nz  0 (3)
 z
Se notează prin wx, wy, wz – componentele vitezei paralelipipedului pe direcţia axei
de coordonate şi vom obţine pentru forţa de inerţie:

dwx dw y dwz
Ix  (4) Iy  (5) Iz  (6)
d d d
Efectuând modificări matematice în ecuaţiile (4-6), se obţin relaţiile:

dwx dx dwx dx dwx wx dwx dwx2


Ix       wx   (7)
d dx dx d dx dx 2dx

dw y dy dw y dy dw y w y dw y dw y2
Iy       wy   (8)
d dy dy d dy dy 2dy

dwz dz dwz dz dwz wz dwz dwz2


Iz       wz   (9)
d dz dz d dz dz 2dz
Pentru determinarea mărimilor Nx, Nv, Nz ne închipuim elementul de
volum de lichid, care se deplasează într-o direcţie ce nu corespunde nici unei
direcţi a axei de coordonate. Pe fiecare din cele şase muchii ale
paralelipipedului acţionează forţa de frecare, care este proporţională cu
coeficientul viscozităţii dinamice şi gradientului de viteză pe normală.
Forţa de frecare, care acţionează asupra suprafeţei ABCD este egală cu:

 wx 
 x dxdy  dxdy  (10)
 z 
iar cea care acţionează asupra suprafeţei EFGH este egală cu:

   x     wx    2 wx  
 x   dz dxdy  dxdy     dz 
  (11)
  z     z   z 2
 
Semnele diferite ale forţelor analizate depind de faptul că ele acţionează asupra
muchiilor paralele ale paralelipipedului în diferite direcţii. Respectiv, forţa de
frecare pe axa OX pentru ambele muchii va fi egală cu:
  2 wx 
dxdydz 2 
 (12)
 z 
Analog, se determină forţa de frecare pentru următoarele două perechi de muchii:

  2 wx    2 wx 
dxdydz  (13) şi dxdydz 
 (14)
 2    y 2

 x 
Forţa de frecare sumară pentru cele 6 muchii ale paralelipipedului pe axa OX va fi egală cu:

  2 wx    2 wx    2 wx 
dxdydz 
  y 2

  z 2


(15)

  x 2
    
Dacă forţa sumară este raportată la o unitate de masă de lichid, se obţin relaţiile:

   2 wx  2 wx  2 wx 
N x     2 
     2
 wx (16)
  x 2
y 2
z 

  2
w  2
w  2
wy 
Ny 
y

y
      2  wy (17)

  x 2
y 2
z 2 

   2 wz  2 w z  2 wz 
N z          2  wz (18)
  x 2
y 2
z 2 
Introducând ecuaţiile (7-9) în ecuaţiile (1-3), se obţin următoarele relaţii:

1 p dwx2    2 wx  2 wx  2 wx 
X       2 
0 (19)
 x 2dx   x 2
y 2
z 
1 p dw y    w y  w y  w y 
2 2 2 2

Y      0 (20)

 y 2dy   x 2
y 2
z 2 

1 p dwz2    2 wz  2 wz  2 wz 
Z       2 
0 (21)
 z 2dz   x 2
y 2
z 
La multiplicarea ecuaţiilor (19-21) cu (-), rezultă ecuaţiile diferenţiale ale hidrodinamicii
pentru lichidele reale:
p   dwx2   2 w x  2 w x  2 wx 
 X       2 
0 (22)
x 2dx  x 2
y 2
z 
p   dw y2   2 wy  2 wy  2 wy 
 Y     0 (23)
y 2dy  x 2
y 2
z 
2

p   dwz2   2 wz  2 wz  2 wz 
 Z      2 
0 (24)
z 2dz  x 2
y 2
z 
Aceste ecuaţii au fost obţinute pe diferite căi de inginerul francez Claude-Louis Navier
(1822) şi fizicianul englez George Gabriel Stokes (1845), de aceea ele se mai numesc
ecuaţiile Navier-Stokes.
Rezolvarea acestor ecuaţii este destul de complicată şi utilizarea lor în
practică deocamdată nu este posibilă. Din cauza aceasta, hidraulica tehnică se
bazează pe ecuaţiile de mişcare a lichidelor ideale, în care s-au introdus unele
modificări şi coeficienţi ce iau în consideraţie proprietăţile specifice ale lichidelor
reale.
După cum se cunoaşte, lichidele ideale au viscozitatea egală cu zero.
Respectiv, ecuaţiile diferenţiale ale hidrodinamicii lichidelor ideale vor avea
următoarea formă:
p   dwx2
 X  0 (25)
x 2dx
p   dw y2
 Y  0 (26)
y 2dy

p   dwz2
 Z  0 (27)
z 2dz

Aceste ecuaţii se mai numesc ecuaţiile lui Euler (1755) pentru lichidele ideale în mişcare.
Ecuaţia şuviţei de lichid Bernoulli
Ecuaţiile (25-27) a lui Euler pot fi integrate şi aduse la formă simplă pentru calcule
matematice tehnice. Cu ajutorul acestor ecuaţii se poate stabili uşor legătura dintre viteză,
presiune şi densitate a unei şuviţe de lichid ideal în mişcare, asupra căreia acţionează doar
forţa de greutate.

Se înmulţesc toţi parametrii ecuaţiilor (25-27), corespunzător cu dx, dy, dz şi fiecare parte
se sumează:

 p   p   p   2 2

 dx   dy   dz    Xdx  Ydy  Zdz   dwx  dwy  dwz  0
2
 (28)
 x   y   z  2

 p   p   p 
Deoarece p = f(x,y,z), deci:   
dx   dy   dz  dp

 x  y   z 
şi luând în consideraţie că 
dwx2  dwy2  dwz2  d wx2  wy2  wz2  dw2 
 2
ecuaţia (28) ia forma: dp    Xdx  Ydy  Zdz   dw  0 (29)
2
Pentru determinarea conţinutului fizic al ecuaţiei 29, se analizează mişcarea
unei şuviţe de lichid ideal. Deoarece mişcarea şuviţei de lichid are loc sub
acţiunea doar a forţei de greutate, atunci X=0, Y=0, Z = -g, respectiv, ecuaţia (29)
va avea următoarea formă:

dp  gdz  dw2  0 (29)
2
dp dw2  p w2 
Împărţind relaţia (29) la g: dz    d  z     0 (30)
g 2 g  g 2 g 

p w2
rezultă: z   H  const (31)
g 2 g

Ecuaţia (31) se numeşte ecuaţia Bernoulli Daniil, matematician elveţian, în


această ecuaţie toţi cei trei termeni sunt lineari, unde z – este nivelul înălţimii
de la care şuviţa de apă porneşte, sau înălţimea de nivelare; p/g – înălţimea
lichidului, care se echilibrează sub acţiunea presiunii hidrostatice, sau înălţimea
piezometrică; w2/2g – înălţimea la care poate să se ridice lichidul, având viteza
w, sau înălţimea dinamică.
Din ecuaţia lui Bernoulli se poate constata că la stabilirea mişcării
şuviţei elementare de lichid, suma înălţimilor de nivelare, piezometrică şi
dinamică este constantă pentru toată suprafaţa şuviţei de lichid.
P
Pe de altă parte, Zg  este energia potenţială a şuvoiului, iar
g
w2
– energia cinetică.
2
Deci, ecuaţia (31) demonstrează că suma energiilor potenţiale şi
cinetice la curgerea staţionară a lichidelor ideale este o mărime constantă.
Prin aceasta ecuaţia lui Bernoulli descrie un caz particular al legii conservării
energiei.

Din ecuaţia (31) se observă că cu cât mai mare este viteza


şuvoiului, cu atât mai mică va fi presiunea hidrostatică P. Se întrebuinţează
la formarea vidului.
Varianta I
1. Definiţi noţinunea de proces chimico-tehnologic. Clasificaţi procesele
chimico-tehnologice. Propuneţi un exemplu desfăşurat de process chimico-
tehnologic.
2. Definiţi noţiunile de procese continuie, discontinuie şi semicontinuie.
Enumeraţi avantajele şi dezavantajele fiecărui proces. Propuneţi cîte un
exemplu de aceste procese.
3. Definiți noțiunea de indicator tehno-economic. Clasificați ITE.Arătați
legătura între randamentul produsului, gradul de conversie și selectivitate.

Varianta I
1. Определить понятие химико-технологического процессa.
Классифицировать химико-технологические процессы. Предложите
пример химико-технологического процесса.
2. Определите понятия непрерывных, разрывных и полунепрерывных
процессов. Перечислите преимущества и недостатки каждого процесса.
Предложите пример этих процессов.
3. Определить понятие технико-экономического показателя.
Классифицировать TЭП. Показать связь между выходом продукта,
коэффициентом конверсии и селективностью.